Territorial competence for forced enforcement determined by effective rather than registered debtor domicile

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat instanţei să încuviinţeze executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de factura fiscală nr. x, emisă la data de 31.08.2019, şi factura fiscală nr. x, emisă la data de 12.12.2019, facturi ce au fost emise în baza contractului nr. x/26.01.2017 pentru prestări servicii salubritate, la cererea creditoarei B. împotriva debitorilor C. şi D..

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 666 din C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 200 din 3 martie 2020, Judecătoria Botoşani a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În motivarea soluţiei s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi s-a constatat că, la momentul sesizării organului de executare, domiciliile debitorilor C. şi D. se aflau în localitatea Valea Lupului, judeţul Iaşi, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Iaşi, care este astfel instanţa competentă exclusiv din punct de vedere teritorial, ca instanţă de executare, să judece cererea de încuviinţare a executării silite.

S-a mai reţinut că este lipsit de relevanţă faptul că, din interogarea DEPABD realizată de executorul judecătoresc la data de 17.02.2020, debitorii figurau cu domiciliul în judeţul Botoşani - domiciliu nemodificat scriptic din anul 11.05.1961, respectiv 30.09.1995 - atât timp cât din înscrisurile existente la dosar rezultă că aceştia locuiesc faptic în comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 3410 din 16 aprilie 2020, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Botoşani; în temeiul art. 134 din C. proc. civ. a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că, având în vedere că domiciliul debitorilor la data sesizării organului de executare era în judeţul Botoşani, localitate ce se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Botoşani, aceasta este instanţa competentă să soluţioneze cauza potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Iaşi nefiind instanţă de executare competentă să judece prezenta cerere.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Judecătoriile aflate în conflict negativ de competenţă au fost învestite cu soluţionarea unei cereri de încuviinţare a executării silite a titlurilor executorii reprezentate de factura fiscală nr. x, emisă la data de 31.08.2019, şi factura fiscală nr. x, emisă la data de 12.12.2019, facturi ce au fost emise în baza contractului nr. x/26.01.2017 pentru prestări servicii salubritate, la cererea creditoarei B. împotriva debitorilor C. şi D..

Competenţa teritorială în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite pendinte este reglementată, astfel cum reţin şi instanţele care s-au declarat necompetente, prin norma de ordine publică cuprinsă în art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) şi dovada achitării taxei judiciare de timbru".

Similar, dispoziţiile art. 651 alin. (3) din C. proc. civ. stabilesc competenţa instanţei de executare în soluţionarea cererilor de încuviinţare a executării silite.

"Instanţa de executare" este definită în cuprinsul art. 651 din C. proc. civ. în sensul în care, potrivit alin. (1) teza I, în regulă generală, "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

În cauză, în cuprinsul cererii de încuviinţare a executării silite, petentul a arătat că debitorii domiciliază în judeţul Botoşani, acest aspect rezultând din interogarea DEPABD realizată de executorul judecătoresc la data de 17.02.2020.

Creditoarea B. a indicat însă, în cererea de executare silită formulată la data de 24 februarie 2020, cu soluţionarea căreia a învestit Biroul executorului judecătoresc A., înregistrată pe rolul acestuia sub nr. x/26.02.2020, domiciliul debitorilor C. şi D. ca fiind în comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi.

De asemenea, din contractul nr. x/26.01.2017 pentru prestări servicii salubritate populaţie neasociată, rezultă că debitorii locuiesc în fapt în comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi.

Prin urmare, din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că debitorii aveau, la momentul sesizării organului de executare, domiciliul efectiv în judeţul Iaşi, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Iaşi.

Drept urmare, făcând în speţă aplicabilitatea criteriului legal şi a reperului temporal prevăzute de art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., în stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare, Înalta Curte are în vedere domiciliul din judeţul Iaşi, la care debitorii locuiau în mod efectiv la data începerii executării silite, de o durată semnificativă de timp, astfel cum rezultă fără echivoc din înscrisurile analizate anterior, care conferă valenţele unui domiciliu în sens procesual.

În consecinţă, instanţa de executare este Judecătoria Iaşi, fiind de subliniat că interpretarea extensivă a noţiunii de domiciliu al debitorului, în accepţiunea textului sus-redat, este impusă de necesitatea garantării, şi pentru această fază a procesului civil, a efectivităţii principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

De altfel, este de amintit, în context, şi faptul că art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. (fost art. 650 alin. (1) a fost declarat neconstituţional prin decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014. Instanţa de contencios constituţional a repudiat criteriul subiectiv (în funcţie de biroul executorului judecătoresc) în stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare, iar ulterior, legiuitorul a optat pentru o soluţie clară şi previzibilă, în funcţie de domiciliul/sediul debitorului.

Or, din perspectiva scopului normei referitoare la competenţa exclusivă a instanţei de executare, raţionamentul instanţei de contencios constituţional este aplicabil mutatis mutandis circumstanţelor particulare ale cererii de încuviinţare a executării silite pendinte.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi este competentă teritorial să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 iunie 2020.