Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1032/2020 AI generated

Transfer of case to equal-level court declined due to material incompetence in favor of Court of Appeal

Case Number Decizia nr. 1032/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant’s request for the transfer of a civil case from the Tribunal of Argeş to an equal-level court, declaring itself materially incompetent and declining jurisdiction in favor of the Court of Appeal Piteşti. The dispute concerned a procedural motion filed under Article 141 of the Code of Civil Procedure to transfer a case involving a complaint against a land registry decision, which was then in the appeal stage at the Tribunal of Argeş. Applying Article 142(1) of the Code of Civil Procedure, the court determined that because the transfer request was based on a legitimate suspicion of bias and the underlying case was pending before a tribunal within its territorial circumscription, the competent authority to resolve the transfer was the Court of Appeal Piteşti, not the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 141 C. proc. civ, Art. 52 alin. (2) Legea nr. 7/1996, art. 142 alin. (1) C. proc. civ; Transfer of case to equal-level court declined due to material incompetence in favor of Court of Appeal: Înalta Curte reţine că, potrivit verificărilor efectuate în sistemul de evidenţă informatizată a instanţelor de judecată, dosarul a cărui strămutare se solicită are ca obiect "plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art. 52 alin. (2) Legea nr. 7/1996) - încheiere de respingere nr. 15431/21.03.2019; încheiere de reexaminare nr. 28968/27.05.2019", fiind în stadiul procesual al apelului, şi a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti la 02 septembrie 2019, dată la care erau aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, care a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction Civil Procedure Code e-justice transfer rendered moot judicial assistance in civil matters matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 141 C. proc. civ
În drept, cererea de strămutare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 141 C. proc. civ.
Art. 52 alin. (2) Legea nr. 7/1996
Înalta Curte reţine că, potrivit verificărilor efectuate în sistemul de evidenţă informatizată a instanţelor de judecată, dosarul a cărui strămutare se solicită are ca obiect "plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art. 52 alin. (2) Legea nr. 7/1996) - încheiere de respingere nr.
art. 142 alin. (1) C. proc. civ
131 raportat la art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 03 iunie 2020

Deliberând, asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 11 mai 2020, sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Argeş, secţia civilă, cu termen de judecată la 26 iunie 2020, la o instanţă egală în grad.

În drept, cererea de strămutare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 141 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, potrivit verificărilor efectuate în sistemul de evidenţă informatizată a instanţelor de judecată, dosarul a cărui strămutare se solicită are ca obiect "plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art. 52 alin. (2) Legea nr. 7/1996) - încheiere de respingere nr. 15431/21.03.2019; încheiere de reexaminare nr. 28968/27.05.2019", fiind în stadiul procesual al apelului, şi a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti la 02 septembrie 2019, dată la care erau aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, care a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Prin urmare, prezenta cerere de strămutare este supusă noilor norme de procedură civilă şi va fi analizată prin raportare la aceste prevederi legale.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia".

Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecăţii este întemeiată, aşa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă şi este formulată cu privire la un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., această instanţă fiind în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Piteşti.

Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 raportat la art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Argeş, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei care face obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Argeş, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 iunie 2020.