Validity of notarized donation challenged by absolute nullity for lack of animus donandi and scope of positive effect of res judicata

Şedinţa publică din data de 03 iunie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 07 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. şi C., constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/14 ianuarie 2010, de B.N.P. D., să se dispună anularea încheierii de întabulare în baza căreia s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei B. sub B2, respectiv al pârâtei C. sub B3, din CF x Alba Iulia, şi revenirea la situaţia anterioară; să se dispună ca Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba să efectueze menţiunile corespunzătoare în cartea funciară după rămânerea definitivă a hotărârii şi să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 948 pct. 4, art. 966 teza I şi art. 967 din C. civ. de la 1864 (în continuare C. civ.), art. 194 şi următoarele, respectiv art. 451 şi următoarele din C. proc. civ.

Pârâtele C. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 802/13 aprilie 2018, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. şi C., în favoarea Tribunalului Alba.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, la data de 5 iunie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1434/3 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată şi a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâte.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, solicitând, în principal, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, a solicitat schimbarea soluţiei, în sensul admiterii acţiunii, iar, în ipoteza păstrării soluţiei primei instanţe, a solicitat respingerea cererii pârâtelor vizând obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât chitanţa care atestă plata acestora a fost depusă după închiderea dezbaterilor.

Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului.

Prin decizia civilă nr. 418/9 aprilie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1434/3 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Alba; a fost obligată apelanta să plătească intimatelor B. şi C. suma de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 418/9 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi a sentinţei civile nr. 1434/2018, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă, şi trimiterea cauzei, spre judecare, instanţei de fond.

În subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, cu obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate fazele procesuale.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a apreciat, pe de o parte, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că există putere de lucru judecat în ceea ce priveşte intenţia donatoarei de a gratifica.

A susţinut recurenta că instanţa care a pronunţat hotărârea atacată a apreciat că în cauză nu este incident motivul de anulare invocat fără a proceda la analiza apărărilor formulate; în opinia acesteia, sintagma "după cum se poate observa", utilizată de instanţa de apel, fără trimitere la elementele concrete care au format opinia judecătorilor, echivalează cu nemotivarea, sub acest aspect, a hotărârii recurate şi atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, au hotărât în sensul respingerii acţiunii formulate, motivând hotărârile pronunţate prin trimitere la puterea de lucru judecat, respectiv apreciind că intenţia donatoarei de a gratifica fără a impune sarcini a intrat în puterea lucrului judecat; cererea formulată de reclamantă, prin care s-a invocat lipsa cauzei, ca element de nulitate a contractului de donaţie, nu a fost analizată pe fond în nicio etapă procesuală.

Deşi în mod corect instanţa de apel a apreciat că este posibilă dovedirea unui caz de nulitate absolută şi în situaţia contractelor solemne, aceasta a respins toate probele solicitate, ca nefiind utile, şi a pronunţat o soluţie fundamentată exclusiv pe trimiterile făcute la o altă cauză.

A susţinut recurenta - reclamantă că, în prezenta cauză, ce vizează nulitatea contractului de donaţie, nu au servit ca suport al concluziilor instanţei aprecierile acesteia cu privire la "cauza contractului de donaţie", iar concluziile judecătorilor nu s-au fundamentat pe stabilirea stării de fapt şi de drept care ar fi reieşit din probele administrate nemijlocit, ci acestea s-au întemeiat exclusiv pe trimiterile făcute la o altă cauză, cu toate că prin dispozitiv nu a fost admisă excepţia puterii de lucru judecat.

În opinia recurentei-reclamante, respingerea cererii privind administrarea de probe echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei şi, în esenţă, cu nesoluţionarea acesteia într-un proces real şi efectiv, nefiind confruntate afirmaţiile părţilor cu actele cauzei şi nefiind stabilită situaţia de fapt ca rezultat al unei aprecieri ataşate naturii cauzei şi circumstanţelor acesteia.

A învederat recurenta-reclamantă că în cauza care a avut ca obiect cererea de revocare a donaţiei (dosarul nr. x/2013), premisa judecaţii a fost aceea a existenţei unui contract valid pe parcursul derulării căruia au apărut impedimente ce urmau a fi clarificate ca reprezentând sau nu acte de ingratitudine.

Într-un astfel de cadru procesual, în mod firesc instanţa a plecat de la premisa că a existat un contract de donaţie necontestat sub aspectul valabilităţii lui, pe care 1-a cercetat prin prisma cererii de revocare, aspect cu privire la care au fost administrate probe.

Or, în prezenta cauză, se contestă însăşi valabilitatea contractului la momentul încheierii lui, reclamanta invocând motive de nulitate absolută care trebuiau analizate de instanţă pe bază de probe, instituţia nulităţii absolute având menirea de a aduce părţile în situaţia anterioară, chiar în situaţia unui contract autentic, atunci când în urma analizării probelor s-ar ajunge la concluzia că acesta este lipsit de cauză.

Or, în anul 2013, instanţa nu a fost învestită cu acest aspect, prin urmare nu a administrat probe şi nu a statuat asupra intenţiei părţilor, ca element al cauzei contractului.

În ceea ce priveşte puterea de lucru judecat, reiterată în considerentele hotărârii atacate, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond trebuia să ţină seama de distincţiile făcute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în jurisprudenţa sa, referitor la această problematică, în sensul că autoritatea de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică) care opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre.

A arătat, de asemenea, recurenta-reclamantă că, potrivit unei alte decizii de speţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prezumţia puterii de lucru judecat constituie instrumentul juridic menit să servească instituţiei lucrului judecat, operând atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluţionată printr-o hotărâre anterioară; ea nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase.

A susţinut recurenta-reclamantă că, întrucât prin admiterea unei cereri de constatare a nulităţii absolute a unei donaţii nu ar fi contrazisă hotărârea care a vizat revocarea aceluiaşi act juridic pentru ingratitudine, nu există identitate între problema soluţionată irevocabil în dosarul nr. x/2013 şi problema dedusă judecaţii în prezenta cauză.

Aceasta a mai arătat că Tribunalul Alba, ca instanţă de fond, a făcut trimitere la considerentele sentinţei nr. 1933/2014, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, deşi s-a statuat că autoritatea de lucru judecat trebuie recunoscută doar motivelor cu valoare decizională, adică acelor motive care conţin soluţii asupra unor puncte litigioase ale procesului de aşa maniera încât doar felul în care au fost aduse în faţă judecaţii (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului), face ca astfel de soluţii să nu se regăsească în dispozitiv.

Însă, în dispozitivul sentinţei ce viza revocarea donaţiei nu s-ar fi putut regăsi aspecte legate de nulitatea absolută, revocarea presupunând un contract valabil încheiat, iar puterea de lucru judecat se extinde doar asupra considerentelor hotărârii care constituie susţinerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.

Pentru considerentele expuse, recurenta-reclamantă a susţinut că se impune admiterea recursului, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanţei de fond.

În subsidiar, a arătat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, care nu pot fundamenta o soluţie temeinică şi legală.

În acest sens a arătat că, pe de o parte, instanţa de apel a apreciat că "intenţia de a gratifica a intrat în puterea lucrului judecat", iar, pe de altă parte, a reţinut că prezumţia vizând existenţa contractului de donaţie este întărită de considerentele sentinţei nr. 1933/2014, în condiţiile în care cele două paragrafe prezintă situaţii juridice diametral opuse, care se exclud reciproc, deoarece fie ne aflăm în situaţia în care puterea lucrului judecat pune instanţa în imposibilitatea reanalizării unei anumite situaţii, fie judecătorul pronunţă o hotărâre pe baza unei prezumţii.

Mai mult, instanţa de apel a apreciat că administrarea probei cu martori sau interogatoriu nu sunt utile cauzei faţă de această prezumţie vizând existenţa cauzei contractului de donaţie.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor legale incidente în cauză, dând valoare probantă unei aprecieri personale, fără a administra alte probe.

A învederat că, potrivit dispoziţiilor legii, pentru definirea prezumţiilor, orice probă, cu excepţia probelor materiale, implică o operaţie de inducere a existenţei unui fapt generator de drepturi necunoscut din existenţa unui fapt probatoriu cunoscut (înscris, mărturisire), datorită conexităţii între acele fapte. Acest proces probator implică deplasarea obiectului probei de la un fapt necunoscut la un fapt cunoscut, pentru a putea trage apoi concluzia existenţei celei dintâi din cunoaşterea celui de-al doilea.

A învederat recurenta că raţionamentul utilizat de instanţa de apel excede cadrului legal în care prezumţiile simple pot opera, respectiv că şi nu s-a administrat nici o probă care să susţină această prezumţie.

Mai mult, instanţa de apel şi-a contrazis propria prezumţie, apreciind că este posibilă dovedirea unui caz de nulitate absolută şi în situaţia contractelor solemne, deşi a respins toate probele solicitate.

În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii în sensul că a reţinut corect că dovada cheltuielilor de judecată a fost depusă după închiderea dezbaterilor la data de 19 septembrie 2018, însă, cu toate acestea, a apreciat că au fost respectate dispoziţiile art. 452 C. proc. civ.

Or, aprecierea instanţei contrazice în mod expres textul de lege, în sensul că partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatele-pârâte B. şi C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

6. Încheierea de admitere în principiu:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 1 aprilie 2020, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 418/2019 din data de 9 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Examinând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea care face obiectul prezentei judecăţi, reclamanta A. (în calitate de legatară universală a E., decedată la data de 07 ianuarie 2014) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. şi C., să se constate nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/14 ianuarie 2010, de BNP D., prin care donatoarea E. a donat pârâtelor terenul intravilan situat în Alba Iulia, Cartier Centru, str. x, nr. crt. A1, nr. cad. x - curţi construcţii intravilan de 1050 mp şi construcţii nr. crt. A1.1, nr. cad. x - C1 - casă în suprafaţă de 185 mp.

Prin sentinţa civilă nr. 1434/2018, Tribunalul Alba a respins cererea de chemare în judecată reţinând, în esenţă, că nulitatea absolută a contractului de donaţie care face obiectul prezentei cauze, a fost întemeiată pe lipsa cauzei contractului, respectiv pe lipsa intenţiei de a gratifica, fiind invocate dispoziţiile art. 948, art. 966 teza I şi art. 967 din C. civ.

A arătat această instanţă că, în ceea ce priveşte cauza actului juridic, aceasta este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic civil, în a cărei structură intră două elemente, şi anume, scopul mediat şi scopul imediat, iar în cazul actelor cu titlu gratuit, scopul imediat constă în intenţia de a gratifica (animus donandi).

Cum dispoziţiile art. 967 C. civ. instituie doua prezumţii: de valabilitate şi de existenţă a cauzei, sarcina probei revine celui care invocă lipsa sau nevalabilitatea cauzei, respectiv reclamantei, care a invocat lipsa intenţiei de a gratifica a donatoarei.

A reţinut această instanţă că intenţia de a gratifica a donatoarei E. a făcut obiectul judecăţii în dosarul nr. x/2013, soluţionat prin prin sentinţa civilă nr. 1933/2014, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 579/A/6 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Alba, prin care a fost respinsă cererea formulată de donatoarea E., continuată după decesul acesteia de A., de revocare a aceluiaşi contract pentru ingratitudine, cererea fiind analizată prin prisma prevederilor art. 831 C. civ.

Astfel, analizând contractul autentificat de BNP D. sub nr. 45/10 ianuarie 2010, instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2013 a apreciat că donaţia a fost făcută cu scutire de sarcini, respectiv că înscrisul sub semnătură privată, întocmit olograf, intitulat "Anexă la contractul de donaţie" prin intermediul căruia donatoarea adresa nepoatelor gratificate rugămintea de a o îngriji până la sfârşitul vieţii sale, nu este valabil, deoarece nu este întocmit în formă autentică şi nu face parte din contractul de donaţie.

Prin urmare, s-a reţinut că intenţia donatoarei E. a fost de a le gratifica pe cele două pârâte, fără instituire de sarcini.

Învestit cu soluţionarea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de donaţie, Tribunalul Alba a apreciat că, sub aspectul intenţiei donatoarei de a le gratifica pe pârâte, considerentele sentinţei civile nr. 1933/2014, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 579/A/2015, pronunţată de Tribunalul Alba, sunt obligatorii în prezenta cauză, conform dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deoarece puterea de lucru judecat a sentinţei civile sus-menţionate beneficiază de o prezumţie legală, iuris et de iure, astfel că nu poate fi contrazisă.

A menţionat tribunalul că, în virtutea acestei prezumţii, ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat, ea nepresupunând o identitate de acţiuni, ci o identitate de chestiuni juridice litigioase.

I. Criticile prin care recurenta - reclamantă a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a apreciat, pe de o parte, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că există putere de lucru judecat în ceea ce priveşte intenţia donatoarei de a gratifica, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.: "În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

Recurenta - reclamantă a învederat că aceste dispoziţii legale au fost nesocotite de instanţa de apel, criticile de nelegalitate dezvoltate sub acest aspect fiind susţinute din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., motiv de recurs care devine incident atunci când hotărârea supusă controlului judiciar fie nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În argumentarea caracterului nefondat al criticii, Înalta Curte reţine că, în faza procesuală a apelului, reclamanta a susţinut că fondul cererii de chemare în judecată nu a fost cercetat, astfel că se impune anularea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru ca prima instanţă să cerceteze, în mod real şi efectiv, temeinicia cererii de chemare în judecată.

Instanţa de apel nu a primit această critică, apreciind că nu sunt incidente dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. contrar susţinerilor recurentei-reclamante, decizia cuprinde motivele pentru care curtea de apel a apreciat că nu se impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe.

Argumentele curţii de apel au fost în sensul că hotărârea tribunalului, prin care s-a dat eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este legală şi temeinică.

Prin urmare, deşi este real că prima instanţă nu a făcut o analiză proprie cu referire la intenţia donatoarei din contractul a cărui nulitate s-a solicitat în prezenta cauză de a obţine întreţinere de la intimatele-pârâte, acest lucru nu afectează validitatea hotărârii pronunţate şi nu impune rejudecarea deoarece judecata pe fond solicitată de reclamantă nu este legal permisă.

Astfel, motivul de nulitate invocat a privit lipsa intenţiei donatoarei de a le gratifica pe intimatele-pârâte, cu motivarea că donatoarea, care a încheiat un act solemn prin care a donat fără instituire de sarcini imobilul proprietatea sa, urmărea în realitate să obţină în contrapartidă prestarea obligaţiei de întreţinere din partea donatarelor, astfel cum rezultă dintr-un înscris sub semnătură privată întocmit ulterior.

Or, în condiţiile în care prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2013 s-a statuat în mod definitiv în sensul că actul juridic aflat în discuţie are regimul juridic al unei donaţii fără sarcini, intenţia donatoarei fiind de a le gratifica pe intimate, iar înscrisul sub semnătură privată, întocmit olograf, intitulat "Anexă la contractul de donaţie", prin intermediul căruia donatoarea adresa nepoatelor gratificate rugămintea de a o îngriji până la sfârşitul vieţii sale şi de a o înmormânta şi pomeni, nu este valabil, deoarece nu este întocmit în formă autentică şi nu face parte din contractul de donaţie, în mod corect instanţa de apel a reţinut că nu poate face aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Cu referire la consecinţele pe care sentinţa civilă nr. 1933/2014, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2013, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 579/A/6 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Alba, le produce în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de apel a validat raţionamentul primei instanţe, care a dat eficienţă efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, reţinând că, deşi obiectul cererii în cele două procese a fost diferit, punerea în mişcare a acţiunii civile s-a fundamentat în ambele cazuri pe aceeaşi cauză juridică.

Cum între cele două procese nu a existat identitate de obiect, ci doar identitate de părţi şi de cauză, nu s-a făcut aplicarea efectului negativ al puterii de lucru judecat, care ar fi avut drept consecinţă admiterea excepţiei puterii de lucru judecat, ci s-a dat eficienţă în mod corect efectului pozitiv al acesteia, în virtutea căruia intimatele-pârâte s-au prevalat de statuările instanţei anterioare în sensul că actul de donaţie a fost unul fără sarcini, nefiind instituită, la momentul încheierii actului solemn, vreo obligaţie de prestare a întreţinerii în favoarea donatoarei.

Fiind stabilit, aşadar, că prin contractul încheiat în formă autentică părţile acestui act nu au convenit stabilirea obligaţiei de întreţinere, ca sarcină a actului cu titlu gratuit (înscrisul sub semnătură privată întocmit ulterior neavând o asemenea valenţă), o nouă judecată pe fond cu privire la cauza actului juridic din perspectiva pretinsei obligaţii de întreţinere nu este legal permisă.

Prin urmare, criticile susţinute de recurentă în dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că nu pot fi primite nici criticile susţinute în subsidiar cu referire la existenţa în cuprinsul deciziei recurate a unor considerente contradictorii.

Astfel, Înalta Curte constată că nu există nicio contradicţie între considerentele prin care s-a reţinut că "intenţia de a gratifica a intrat în puterea lucrului judecat" şi cele conform cărora prezumţia vizând existenţa contractului de donaţie este întărită de considerentele sentinţei civile nr. 1933/2014, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, cele două paragrafe nu prezintă situaţii juridice diametral opuse, care s-ar exclude reciproc şi aceasta deoarece, conform art. 1201 din C. civ., puterea de lucru judecat fiind reglementată ca o prezumţie legală absolută irefragabilă.

Cu referire la criticile prin care s-a susţinut că instanţa de apel a apreciat că administrarea probelor cu martori şi interogatoriu nu sunt utile cauzei faţă de prezumţia vizând existenţa cauzei contractului de donaţie, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a găsit nefondate criticile apelantei relative la probatoriul a cărui administrare nu a fost încuviinţată de tribunal în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, al caracterul solemn al donaţiei (pentru care legea prescrie cerinţa autentificării de către notarul public) şi a obligaţiilor instituite în sarcina notarului public cu privire la citirea actului în prezenţa părţilor şi explicarea conţinutului şi a efectelor acestuia.

Aşadar, s-a avut în vedere că înscrisul încheiat în formă autentică se bucură de o prezumţie de validitate, iar cu privire la cauza actului juridic se impune dezlegarea dată prin considerentele sentinţei civile nr. 1933/2014, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. Din această perspectivă administrarea probei cu martori a fost apreciată ca nefiind utilă; cu referire la proba cu interogatoriul pârâtelor s-a menţionat că proba a fost solicitată fără indicarea în concret a tezei probatorii.

Prin urmare, nu se poate aprecia că instanţa de apel ar fi făcut o greşită aplicare a normelor legale în privinţa administrării probelor, în sensul că ar fi dat valoare probantă unei aprecieri personale, astfel cum a susţinut recurenta-reclamantă

Celelalte consideraţii expuse de recurenta-reclamantă cu referire la prezumţii, care nu se circumscriu în concret unor veritabile critici de nelegalitate, nu se impun a fi examinate.

II. Cercetând în continuare criticile privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 452 şi 453 din acelaşi act normativ, prin care s-a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii în sensul că, deşi a reţinut corect că dovada cheltuielilor de judecată a fost depusă după închiderea dezbaterilor la data de 19 septembrie 2018, a apreciat că au fost respectate dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, la judecata în primă instanţă, dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 19 septembrie 2018; reprezentantul convenţional al pârâtei C. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, învederând că va depune dovada onorariului de avocat până la sfârşitul dezbaterilor.

Înscrisul doveditor al cheltuielilor de judecată acordate de tribunal pârâtei C. se găseşte la dosarul Tribunalului Alba şi poartă menţiunea că a fost primit la data de 19 septembrie 2018, după dezbateri.

Deşi dispoziţiile art. 452 C. proc. civ. prevăd că "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei (s.n.)", iar în speţă această dovadă s-a făcut cu depăşirea acestui moment procesual, curtea de apel a respins critica formulată în apel sub acest aspect, făcând greşita interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii legale.

Pe cale de consecinţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că în limita acestei critici de nelegalitate care are caracter fondat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 418/2019 din 9 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 418/2019 din 9 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 iunie 2020.