Cassation for unparticularized reasoning: appellate failure to address logical contradictions and substantiate moral damage quantum in tort claims

Şedinţa publică din data de 03 iunie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş data de 27 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâţilor D. S.A., în calitate de asigurător de răspundere civilă delictuală şi E., în calitate de persoană vinovată de producerea accidentului, în solidar, la plata despăgubirilor civile reprezentând prejudiciul ce a fost cauzat prin fapta pârâtului după cum urmează:

- 15000 RON, cheltuieli spitalizare şi tratamente medicale cheltuieli cu transportul pentru recuperare pentru alimentaţie suplimentară conform prescripţiilor medicale, contravaloare investigaţii medicale, medicamente analize şi pentru recuperarea capacităţii locomotorii afectate în urma accidentului avansate pentru reclamantele A. şi B.;

- 18000 RON, contravaloarea reparaţii autoturism marca x cu numărul de înmatriculare x distrus şi adus în stare de neîntrebuinţare, proprietatea reclamanţilor C. şi A.;

- 71000 RON folos nerealizat de reclamantul C. reprezentând venituri din activitatea de taxi desfăşurată cu acest autoturism, reprezentând un mediu venit mediu de 1000 RON, lunar, timp de 71 de luni;

- 7000 RON, costuri intervenţie chirurgicală şi tratamente de recuperare în vedere înlăturării tuturor urmelor produse de fapta inculpatului pe corpul minorei B.;

- 100000 RON, daune morale reprezentând traumele psihice suferite, prejudiciul estetic prejudiciul de agrement;

- 7000 RON, reprezentând daune rezultate în urma plăţii onorariului avocaţial faza de urmărire penală şi de judecată.

La data de 01 februarie 2017, reclamanţii au depus o cerere prin care au modificat cuantumul daunelor morale, solicitând suma de 25.000 euro pentru reclamanta A., 25.000 euro pentru reclamanta B. şi 10.000 euro pentru reclamantul C..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 75 din 01 martie 2018, Tribunalul Argeş a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, în sensul că a obligat pârâta D. S.A. să plătească reclamantelor A. şi B. suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare şi recuperare şi suma 10.000 RON, pentru reclamanta B., reprezentând daune morale.

Totodată, a fost obligat pârâtul E. să plătească reclamanţilor A. şi C. suma de 3.095 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor autoturismului avariat şi suma de 7.000 RON, reprezentând daune din dosarul de urmărire penală şi judecată nr. x/2013, constând în onorariul de avocat suportat de reclamanţi.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin decizia nr. 2521 din 21 mai 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis, în parte, apelul formulat de pârâtul E. împotriva sentinţei civile nr. 75 din 01 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia I civilă, a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul E., ca inadmisibilă şi a fost obligată D. la plata sumei de 3.095 RON, reprezentând contravaloarea autoturismului şi 7.000 RON, cu titlu de daune pentru A. şi C.. Totodată, a fost menţinută în rest sentinţa, fiind respins, ca nefondat, apelul formulat împotriva aceleiaşi sentinţe de reclamanţii A., B. şi C., iar apelanţii-reclamanţi au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON, către pârâtul E..

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C..

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 998 şi urm. C. civ., respectiv, că nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse cererile reclamanţilor.

Recurenţii au arătat că unul dintre motivele de apel a fost acela că instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii că acordă daune morale pentru fiecare reclamantă, A. şi B., însă în dispozitivul hotărârii a obligat societatea de asigurare la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, numai pentru pârâta B., iar instanţa de apel nu a motivat respingerea acestui motiv de apel.

Se mai susţine că, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul C., instanţa de apel a fost cea care s-a pronunţat şi a motivat de ce nu îi acordă daune morale acestuia, considerându-se că acest reclamant a fost lipsit de un grad de jurisdicţie.

Reclamanţii au invocat, de asemenea, că soluţia instanţei de apel este greşită deoarece suferinţele morale ale acestui reclamant, în calitate de tată şi soţ, dar şi de proprietar al autoturismului distrus, sunt evidente şi probate.

Totodată, au susţinut că instanţa, în mod greşit, şi-a întemeiat soluţia de respingere a daunelor morale pentru acest reclamant, pe faptul că nu se afla în autoturism în momentul accidentului, ceea ce încalcă, în opinia acestora, normele de drept material şi principiul reparării integrale a prejudiciului, atât în ceea ce priveşte prejudiciul direct, cât şi pe cel indirect.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel nu a diferenţiat prejudiciul moral şi nu a acordat daune morale în cuantum adecvat pentru fiecare dintre reclamanţi, neţinând seama de intensitatea şi natura suferinţelor psihice şi fizice pentru fiecare.

5. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 01 aprilie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) şi alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului la data de 3 iunie 2020.

6. Apărările formulate în cauză.

La data de 27 august 2019, intimatul-pârât E. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii, intimatul-pârât a învederat că deşi recurenţii şi-au întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu au arătat care sunt normele de drept material încălcate şi nici care sunt motivele contradictorii ori străine de natura cauzei, iar criticile recurenţilor nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege.

La data de 30 august 2019, intimata-pârâtă, D. S.A., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că argumentele recurenţilor nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege, iar raţionamentul expus de instanţa de apel este corect.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În referire la excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii reclamanţi.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În speţă, prin intermediul criticilor formulate, recurenţii reclamanţi au susţinut, pe de o parte, omisiunea instanţei de apel de a răspunde unui motiv de apel - care viza contrarietatea între dispozitivul sentinţei civile apelate, în care se menţionează că daunele morale au fost acordate reclamantei B. şi considerentele sentinţei, în care se menţionează că ambele reclamante sunt îndreptăţite la daune morale în sumă de 10.000 RON, iar pe de altă parte, au invocat omisiunea instanţei de apel de a proceda la o evaluare diferenţiată a prejudiciului moral înregistrat de cele două reclamante, cu ignorarea argumentelor acestora care vizau suferinţele psihice şi fizice înregistrate de fiecare dintre acestea în urma accidentului rutier produs la data de 18.05.2009, cu consecinţa stabilirii unor despăgubiri morale inadecvate.

De asemenea, s-a invocat lipsirea recurentului C. de un grad de jurisdicţie ca urmare a motivării, pentru prima dată în apel, a soluţiei de respingere a cererii acestuia având ca obiect daune morale, respectiv, ignorarea prejudiciului de natură morală indirect înregistrat de acest reclamant, care, în opinia recurenţilor, a fost dovedit prin probatoriul administrat în cauză.

Or, raportându-se la aceste argumente care susţin cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că, deşi parţial acestea ignoră specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, iar nu aspecte care privesc modalitatea de apreciere a probatoriului, în cuprinsul memoriului de recurs se regăsesc deduse spre analiză şi aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate care pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanţi, ca nefondată.

Procedând în continuare, la analiza motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte critica care vizează lipsirea recurentului reclamant C. de un grad de jurisdicţie - critică care se impune a fi analizată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., dat fiind că prin formularea acesteia se evidenţiază, în esenţă, o ipoteză de încălcare a normelor de procedură care reglementează soluţiile care pot fi pronunţate de instanţa de apel în cazul în care prima instanţă a omis să motiveze soluţia pronunţată.

Critica este nefondată.

Astfel, potrivit art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Cum prevederile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. au caracter imperativ, pentru a se putea dispune desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare a sentinţei apelate, la aceeaşi instanţă, este necesară îndeplinirea cumulativă următoarelor condiţii: 1) formularea fie de către titularul căii de atac apelului, fie de către intimaţi, prin întâmpinare, a unei cereri de trimitere a cauzei spre rejudecare; 2) incidenţa unuia din cele două cazuri de excepţie, în care, legea procesuală prevede o atare posibilitate, respectiv judecata să se fi făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, fie să se constate că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.

În toate celelalte situaţii în care se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanţă a judecat în fond, regula instituită prin art. 480 alin. (6) din C. proc. civ. este aceea a devaluării fondului de către instanţa de apel.

Or, în speţă, deşi recurentul reclamant a formulat calea de atac a apelului, nici acesta şi nici celelalte părţi nu au înţeles să solicite trimiterea cauzei spre rejudecare, în condiţiile şi termenul de decădere stabilite de art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum prin această normă, legiuitorul a înţeles să acorde prioritate principiului celerităţii judecării cauzelor faţă de cel al dublului grad de jurisdicţie, pe care însă nu l-a eliminat, ci a lăsat la aprecierea părţilor din proces beneficiul acestuia, ca expresie a principiului disponibilităţii, iar în speţă, recurentul reclamant nu a uzat de acest beneficiu, în mod corect a procedat instanţa de apel la devaluarea fondului cererii reclamantului având ca obiect despăgubiri morale.

Mai mult, ipoteza necercetării fondului raportului juridic litigios, are în vedere situaţiile în care instanţa a soluţionat greşit procesul în temeiul unei excepţii procesuale, ori s-a pronunţat asupra a cu totul altceva decât s-a cerut. Or, în speţă, nu era incidentă o atare situaţie, în contextul în care tribunalul a respins, pe fond, pretenţiile cu acest obiect formulate de reclamantul C., argumentând că acesta nu a probat prejudiciul moral invocat.

Ca urmare, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac formulate de reclamant, instanţa de apel era îndreptăţită a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei primei instanţe şi de a menţine soluţia criticată în apel, procedând la complinirea motivării primei instanţe fără a se putea reţine încălcarea de către instanţa de prim control judiciar a principiului dublului grad de jurisdicţie.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. ce vizează omisiunea instanţei de apel de a analiza toate motivele de apel.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În speţă, prin cererea de recurs s-a susţinut că decizia atacată este nemotivată, întrucât instanţa de apel a omis să analizeze toate motivele de apel formulate de reclamanţi, respectiv nu a răspuns, criticii acestora din apel prin care s-a invocat contrarietatea între dispozitivul sentinţei civile apelate, în care se menţionează că daunele morale au fost acordate reclamantei B. şi considerentele sentinţei, în care se arată că ambele reclamante sunt îndreptăţite la daune morale în sumă de 10.000 RON.

Critica este fondată.

Aşa cum s-a arătat mai sus, motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată, precum şi argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

În speţă, însă, în cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel având a răspunde motivelor de apel formulate de reclamanţi, motive care se regăsesc prezentate în decizia recurată, nu arată nici argumentele pentru care a apreciat că, în cauză, sentinţa apelată întruneşte condiţiile de legalitate prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., din perspectiva concordanţei soluţiei din dispozitivul acestei hotărâri referitoare la daunele morale stabilite de tribunal, în cauză, cu considerentele care aveau menirea să expliciteze şi să susţină această soluţie şi nici nu justifică, într-o altă modalitate, concluzia sa în privinţa lipsei incidenţei motivului de nulitate a hotărârii apelate cu a cărui analiză a fost învestită, în măsura în care o atare concluzie ar fi justificat soluţia de respingere a apelului reclamanţilor.

Este, de asemenea, fondată, critica din recurs vizând omisiunea instanţei de apel de a proceda la o evaluare diferenţiată a prejudiciului moral înregistrat de cele două reclamante, cu ignorarea argumentelor acestora care vizau suferinţele psihice şi fizice înregistrate de fiecare dintre acestea în urma accidentului rutier produs la data de 18.05.2009, critică care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, o critică esenţială dedusă analizei instanţei de apel de către apelantele reclamante A. şi B. a vizat cuantumul despăgubirilor morale stabilite prin sentinţa primei instanţe. În acest context, în aplicarea normei înscrise în art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de apel avea obligaţia de a se raporta la urmările accidentului rutier produs la data de 18.05.2009 şi a stabili dacă acest accident a fost de natură să producă un prejudiciu de natură morală celor două reclamante, respectiv de a cuantifica daunele morale pretinse de reclamante folosind un raţionament propriu, cu luarea în considerare a reperelor utilizate în mod constant în jurisprudenţă şi a circumstanţelor particulare ale pricinii evidenţiate de probatoriul administrat, având, totodată, a răspunde şi argumentelor esenţiale expuse de părţile litigante, în susţinerea, respectiv, în combaterea acestei critici de apel.

Astfel, deşi despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată (spre deosebire de despăgubirile materiale care se stabilesc pe bază de probe directe), fiind, totodată, neîndoielnic că intra în competenţa instanţei devolutive de control judiciar cenzurarea cuantumului daunelor morale, concluzia instanţei de control judiciar în sensul caracterului rezonabil şi satisfăcător al daunelor acordate de prima instanţă se impunea a fi temeinic argumentată, prin utilizarea unor criterii obiective, circumstanţiate prin trimiterea la faptele sau particularităţile apreciate ca fiind relevante din această perspectivă în raport cu situaţia de fapt existentă în cauză.

În alţi termeni, deoarece cuantumul daunelor morale acordat de instanţă nu se stabileşte arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, era în sarcina instanţei de apel evaluarea prejudiciului moral pretins de cele două reclamante cu luarea în considerare a efectelor negative suferite de acestea pe plan fizic şi psihic, astfel încât să se realizeze o apreciere multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului pretins pe termen lung şi a implicaţiei acestuia pe toate planurile vieţii persoanelor prejudiciate.

Aceasta deoarece, fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Trebuie reamintit, deopotrivă, că inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.

Astfel, motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă şi de a asigura posibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanţele de control judiciar şi nu în ultimul rând de a proteja părţile împotriva unor soluţii sau măsuri discreţionare dispuse de către instanţele de judecată.

Verificând prin prisma considerentelor anterior expuse raţionamentul care a justificat soluţia de respingere a apelului reclamantelor A. şi B., Înalta Curte constată că, deşi în motivarea deciziei atacate, instanţa de apel reţine că la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial sunt relevante o serie de criterii obiective, cum ar fi: gradul de suferinţă produs prin săvârşirea faptei ilicite, impactul asupra persoanei, gravitatea faptei, condiţia socială a celui în cauză, posibilitatea producerii efectelor păgubitoare pentru viitor, totuşi instanţa devolutivă se limitează la o simplă expunere şi enumerare generică a acestor criterii de evaluare a prejudiciului moral, fără a explicita în ce modalitate sau în ce măsură sunt aplicabile reclamantelor din prezenta cauză.

Mai mult, deşi reţine că acordarea daunelor morale nu trebuie să constituie o îmbogăţire fără justă cauză, instanţa de apel nu a precizat şi nici nu a argumentat în ce modalitate cuantumul stabilit de prima instanţă ar corespunde acestui criteriu şi nici nu a făcut referire în expunerea raţionamentului său judiciar la reperele avute în vedere, în concret, în asigurarea justului echilibru între prejudiciul suferit şi despăgubirea morală acordată.

Or, o atare manieră de redare a unor considerente de ordin general, fără particularizare la speţă, relevă neanalizarea deplină a elementelor de fapt ce trebuie subordonate dispoziţiilor legale relevante şi incidente speţei deduse judecăţii şi, în consecinţă, nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în ceea ce priveşte apelul celor două reclamante, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar, situaţie de natură să atragă casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În ceea ce priveşte susţinerile vizând modalitatea în care instanţa de apel a argumentat soluţia adoptată în ceea ce priveşte cererea având ca obiect despăgubiri morale formulată de reclamantul C., Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora.

În acest sens, se constată că deşi recurentul reclamant a pretins, în cauză, că a înregistrat un prejudiciu nepatrimonial în calitatea sa de soţ, respectiv tată al victimelor accidentului de circulaţie, instanţa de apel s-a limitat la a reţine lipsa legăturii de cauzalitate directă între fapta ilicită şi prejudiciul astfel invocat, fără a argumenta, în fapt şi în drept, raţiunea pentru care nu a validat argumentele acestui reclamant referitoare la îndreptăţirea sa la despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial ce i-a fost cauzat prin ricoşeu ori reflectare (în calitate de victimă indirectă) şi fără a analiza aplicabilitatea, în speţă, a considerentelor expuse în cuprinsul deciziei civile nr. 12/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În ceea ce priveşte celelalte critici de nelegalitate formulate de recurenţii reclamanţi prin raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea vizează fondul raportului juridic, neputând face obiect de analiză în acest stadiu procesual, faţă de ceea ce s-a impus, în mod prioritar, verificării jurisdicţionale în recurs, legat de maniera de redactare a considerentelor deciziei atacate.

Astfel, numai după deplina stabilire a situaţiei de fapt, în cazul particular dedus judecăţii, analiză ce se va concretiza într-o motivare substanţială care să corespundă garanţiilor procesului echitabil, prin care să se răspundă argumentelor esenţiale ale părţilor litigante, se va putea aprecia asupra îndreptăţirii reclamanţilor la despăgubiri morale, iar instanţa de recurs va putea să cenzureze ea însăşi modul de aplicare a dispoziţiilor legale pertinente, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii pronunţate, evident, în ipoteza în care se va declanşa un asemenea control.

Pentru aceste considerente, găsind fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 2521/2019 din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, urmând a dispune, în temeiul prevederilor art. 496 şi 497 din C. proc. civ., casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei pentru a fi rejudecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanţi, invocată de intimatul-pârât E..

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 2521/2019 din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 iunie 2020.