Conflict between undue payment claims and prior enforcement return judgments: distinction of legal causes under res judica

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 17 ianuarie 2017, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 512.728,30 RON, reprezentând sumă poprită şi consemnată în cadrul dosarului de executare nr. 1265/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc B..

In drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1341 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 206/30 mai 2017 Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor -A.N.R.P.

Prin decizia nr. 455 din data de 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins apelul. A fost obligată apelanta la plata către bugetul statului a sumei de 500 RON, avansată cu titlu de remuneraţie pentru curator, cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti a declarat recurs reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând soluţia pentru nelegalitate.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Instanţa de apel a realizat o interpretare trunchiată a apărărilor formulate atât pe fondul cauzei, cât şi în apel, analizând cu superficialitate atât înscrisurile depuse, cât şi susţinerile reclamantei cu privire la temeiul de drept în baza căruia s-a formulat cererea de chemare în judecată.

Este invocată eroarea instanţei de apel, arătând că s-a realizat o confuzie între întoarcerea executării silite, ce a fost respinsă din cauza unei erori a reclamantei de a transmite documentul justificativ cu privire la plata sumei de bani către beneficiar/BEJ, şi acţiunea în plata lucrului nedatorat, acţiune ce se arată că este întemeiată, fiind ataşate toate înscrisurile doveditoare.

Se arată că instanţa de apel s-a aflat în eroare şi cu privire la temeiul de drept indicat, întrucât nu a avut în vedere că temeiul de drept menţionat în ceea ce priveşte întoarcerea executării a fost art. 4041 şi 4042din C. proc. civ., iar în acţiunea având ca obiect plata lucrului nedatorat s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1341 C. civ.

Statuările instanţei de apel sunt contare argumentelor expuse, şi anume că nu ar putea fi vorba despre o dublă despăgubire în cazul emiterii titlurilor de plată, însă, în opinia recurentei, acesta ar fi riscul în speţa de faţă.

Instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că pârâtul ar fi putut intra în posesia titlurilor de plată aferente deciziei CCSD, întrucât pe parcursul judecării fondului litigiului a intrat în vigoare O.G. nr. 63/2018, privind compensarea unor creanţe reciproce între Statul român şi persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţii.

În mod nelegal, instanţa de apel a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum aşa de mare, anume 500 RON, fără să ţină cont de dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 165/2013 şi ale legii nr. 247/2005.

Intimatul - pârât A. a formulat întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, dedusa din aplicarea dispoziţiilor art. 489 C. proc. civ., întrucât recurenta s-a limitat la relatarea faptelor procesului şi a stării de fapt, fără a indica vreun motiv de nelegalitate, iar aprecierea instanţei de apel asupra probelor nu poate fi supusă cenzurii instanţei de recurs.

În subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru următoarele argumente.

Recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o confuzie între întoarcerea executării silite şi acţiunea în plata lucrului nedatorat, cu toate că a indicat temeiuri de drept diferite: art. 404ind. 1 şi 4042 din C. proc. civ., în cazul primei cereri şi respectiv 1341 C. civ., în cazul, celei de-a doua.

Critica este neîntemeiată, întrucât, aşa cum a reţinut instanţa de apel, este vorba despre aceleaşi pretenţii pe care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor le-a solicitat, atât în cadrul întoarcerii executării silite, cât şi pe calea prezentei acţiuni în repetiţiune, temeiul restituirii fiind acelaşi, chiar dacă au fost invocate texte de lege diferite.

Mai mult, aceleaşi înscrisuri ce au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de întoarcere a executării silite au fost invocate şi în cadrul prezentei cereri, iar recipisa de consemnare nr. x din data de 23.09.2013 în valoare de 500.084,70 RON a fost lichidată de intimat la data de 24.09.2013, deci anterior datei pronunţării soluţiei de către Judecătoria Sector 2, intervenită la data de 20 decembrie 2013. Aşa fiind, este judicioasă concluzia Curţii de Apel Piteşti, care a reţinut, în considerentele deciziei recurate, că " este inadmisibil ca aceleaşi pretenţii în restituirea stanei ce i s-a reţinut în cadrul executării silite şi a fost plătită către creditorul de la. acel moment, sa facă obiect al unei noi judecaţi în care partea, sa administreze aceleaşi probe ce existau şi la data primei judecaţi şi pe care din. neglijenta a omis a le aduce la. cunoştinţa instanţei.

Analizând totuşi temeinicia cererii în repetiţiune formulată de recurenta-reclamantă, instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect că nu se poate constata că în cauză s-ar fi făcut o plată nedatorată deoarece nu a fost invocată o dublă plată a aceluiaşi debit, iar debitul în sine nu a fost constatat ca fiind inexistent, fiind vorba doar de o schimbare a modalităţii de plată iar nu de lipsa însuşi a dreptului la a primi despăgubiri.

Prin încheierea din 17 martie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată în cadrul întâmpinării, aceasta a fost constatată nefondată în cadrul procedurii de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., considerându-se că există motive de recurs care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum va rezulta din analiza ce urmează.

Este fondat motivul de recurs prin care se susţine greşita interpretare şi aplicare a legii, materiale şi procesuale, referitoare la reţinerea greşită a cauzei cererii de chemare în judecată.

Acest motiv de recurs va fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Într-adevăr, aşa cum se susţine în recurs cererea privind întoarcerea executării, care a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 20662/2013 a Judecătorie sectorului 2 Bucureşti a fost formulată în temeiul art. 4041 şi 404/2 din C. proc. civ. de la 1865, în timp ce prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect plata lucrului nedatorat, fiind întemeiată pe prevederile art. 1341 C. civ.

Prima instanţă a analizat această cerere din perspectiva acestei cauze a cererii de chemare în judecată (situaţia de fapt calificată juridic).

Observând considerentele deciziei atacate, se constată că instanţa de apel a reţinut că "starea de fapt exista la data pronunţării hotărârii în contestaţie la executare silită, respectiv, a rămânerii definitive prin respingerea recursului, reclamanta neadministrându-şi probele necesare în vederea apărării dreptului pretins în faţa acelei instanţe" şi că în aceste condiţii, ar fi inadmisibil ca aceleaşi pretenţii în restituirea sumei ce i s-a reţinut în cadrul executării silite şi a fost plătită către creditorul de la acel moment, să facă obiect al unei noi judecăţi în care partea să administreze aceleaşi probe ce existau şi la data primei judecăţi şi pe care din neglijenţa sa a omis a le aduce la cunoştinţa instanţei.

Deşi nu se menţionează în mod expres, concluzia inadmisibilităţii la care a ajuns instanţa de apel nu s-ar fi putut baza decât pe o eventuală existenţă a autorităţii de lucru judecat (puterii de lucru judecat conform Codului de procedură de la 1865) a primei hotărâri.

Pentru a exista putere de lucru judecat (procesul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 20662/2013 a Judecătorie sectorului 2 Bucureşti judecându-se potrivit Codului de procedură de la 1865) trebuie să existe identitate de obiect, cauză şi părţi.

În prezentul litigiu cauza cererii este diferită, plata lucrului nedatorat, întemeiată pe prevederile art. 1341 C. civ., iar în apel nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot schimba cauza cererii de chemare în judecată conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Or, instanţa de apel pentru a-şi sprijini concluzia inadmisibilităţii a reţinut că "temeiul restituirii cerută în prezenta cauză este acelaşi cu cel din prima, respectiv întoarcerea executării silite, aşa cum rezultă din cererea de apel, chiar dacă în faţa primei instanţe au fost invocate temeiurile prevăzute de art. 1341 C. civ., referitoare la plata nedatorată, susţinându-se că aceasta nu ar fi datorată de instituţia executată silit", ceea ce echivalează cu schimbarea cauzei în apel, cu încălcarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Faptul că prezenta cerere de chemare în judecată ar fi fost formulată în acelaşi temei precum cea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 20662/2013 a Judecătorie sectorului 2 Bucureşti (întoarcerea executării) a fost reţinut de către instanţa de apel şi în finalul motivării.

În aceste condiţii, argumentele din decizia atacată în care se face referire la considerentele reţinute în hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia la executare, în mod logic, susţin concluzia identităţii de cauză între cele două litigii (menţionându-se chiar pretenţia nejustificată a reclamantei de a da o nouă cauză cererii) iar nu o eventuală analizare pe fond a cererii de chemare în judecată având drept cauză plata nedatorată întemeiată pe prevederile art. 1341 C. civ.

Având în vedere că acest prim motiv de recurs este fondat, instanţa de apel neanalizând apelul raportat la fondul cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, fapt ce atrage admiterea recursului şi casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare conform art. 496, 497 C. proc. civ., nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs legate de acordarea cheltuielilor de judecată şi interpretarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 455 din 29 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2020.