Father's custody claim routed to Bucharest court where minor's legal domicile fixed by 2017 judgment.

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 25 martie 2019 pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., exercitarea autorităţii părinteşti exclusive a reclamantului A. faţă de minora C., stabilirea locuinţei minorei la domiciliul tatălui, precum şi obligarea pârâtei la acordarea către minoră a contribuţiei lunare în cuantum de 25% din venitul minim garantat pentru creşterea, educarea şi pregătirea profesională a acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 3820 din 10 iulie 2019, pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buzău, invocată de pârâtă, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

S-a reţinut în motivare că, prin sentinţa civilă nr. 4874 din 19 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul civil nr. x/2016, odată cu desfacerea căsătoriei între părţile litigante din cauza dedusă judecăţii s-a dispus şi stabilirea locuinţei minorei C. la domiciliul mamei.

S-a apreciat că împrejurarea potrivit căreia minora a ajuns la domiciliul tatălui din Buzău nu este de natură a atrage competenţa teritorială a Judecătoriei Buzău şi, în raport de prevederile art. 114 C. proc. civ.,precum şi de cele reţinute în Decizia nr. 1851/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a pronunţat decizia nr. 1051 din 11 februrie 2020 prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de reclamant, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora competenţa de soluţionare a cererilor privind autoritatea părintească şi stabilirea locuinţei minorului revine instanţei în a cărei rază teritorială are domiciliul sau reşedinţa minorul.

Se arată că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 106 C. civ. şi art. 114 C. proc. civ., rezultă că acţiunile care au ca obiect modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti şi stabilirea domiciliului unui minor se circumscriu sferei noţiunii de ocrotire a minorilor, implicit noţiunii de ocrotire a persoanei fizice.

În interpretarea noţiunii de locuinţă s-a avut în vedere locul unde minorul locuieşte efectiv, respectiv domiciliul reclamantului din Buzău, împrejurare în raport de care s-a apreciat că instanţa competentă este Judecătoria Buzău, instanţa în a cărei rază teritorială locuia minora la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâta B., prin care s-a solicitat exercitarea autorităţii părinteşti exclusive a acestuia faţă de minora C., stabilirea locuinţei minorei la domiciliul tatălui, precum şi obligarea pârâtei la acordarea către minoră a pensiei de întreţinere în cuantum de 25% din venitul minim garantat pentru creşterea, educarea şi pregătirea profesională a acesteia.

Având în vedere obiectul litigiului, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 106 alin. (1) C. civ. care prevăd că ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, precum şi pe cele ale art. 107 din acelaşi act normativ care dispun în sensul că:

"Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. prevede că:

"cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

În speţă, instanţele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Conflictul negativ de competenţă a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei "domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite" de către instanţele ce şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionarea a cererii.

Potrivit art. 496 alin. (1) - (4) C. civ., "(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege."

Noţiunea de domiciliu sau reşedinţă a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situaţii ce interesează obiectul cererilor adresate instanţei de tutelă şi de familie.

Pentru locuinţa copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reşedinţa părinţilor săi, fie al amândurora, dacă minorul locuieşte cu ambii (art. 496 alin. (1) C. civ.), fie al părintelui la care i s-a stabilit locuinţa prin acordul părinţilor sau de către instanţa de tutelă şi familie, prin hotărâre judecătorească.

În speţă, prin sentinţa civilă nr. 4874 din 19 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 1494A, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, locuinţa minorei C. a fost stabilită la domiciliul mamei în municipiul Bucureşti.

Astfel, locuinţa minorei, persoana ocrotită, este stabilită la mamă prin hotărâre judecătorească, din luna aprilie 2017, fiind fără relevanţă o eventuală altă adresă la care aceasta ar fi locuit în fapt la data introducerii cererii de chemare în judecată în raport de dispoziţiile art. 106 C. civ. care prevăd că ocrotirea minorului prin părinţi implică şi stabilirea locuinţei minorului.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dipoziţiile art. 114 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2020.