Compulsory response to insurance claim under administrative silence doctrine

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C. au chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la soluţionarea cererii formulate în data de 26 mai 2016, iar prin hotărârea adoptată să se stabilească un termen rezonabil în care pârâtul să soluţioneze cererea de despăgubire, precum şi să se dispună ca în măsura în care pârâtul nu îşi îndeplineşte obligaţia de soluţionare a cererii în termenul rezonabil impus de instanţă, sau în decurs de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, obligaţia în sarcina FGA de plată a unor daune cominatorii în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere.

Prin cererea depusă la dosar, înregistrată sub nr. x din 26 ianuarie 2017, reclamanţii au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 223 alin. (3) C. proc. civ., precum şi ca în temeiul art. 413 alin. (2) C. proc. civ. să se dispună suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, aflat la momentul formulării prezentei cereri în faza de cercetare şi urmărire penală de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj - Serviciul Rutier. S-a considerat că se impune suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea în mod definitiv a cauzei penale anterior arătată, întrucât obligaţia de soluţionare a cererilor lor adresate pârâtului şi maniera de soluţionare a acestora depinde de soluţia ce urmează a se adopta în cauza penală ce are ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă.

Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 130 din 24 februarie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, a obligat pârâtul să comunice reclamanţilor răspuns la cererea înregistrată la FGA sub nr. x din 27 mai 2016 şi a respins în rest acţiunea.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Apreciază recurentul că, instanţa de fond deşi a reţinut că prin prezenta cerere a fost învestită în baza dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ. numai cu privire la obligarea FGA la emiterea unui răspuns, considerentele sentinţei recurate cuprinde motive contradictorii.

Deşi instanţa de fond a motivat cele expuse în prezenta cerere, nu a aplicat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., asimilând lipsa unui răspuns din partea FGA ca fiind o nesoluţionare în termenul legal a unei cereri. Apreciază recurentul că, de fapt obiectul acţiunii a avut în vedere emiterea unei sentinţe prin care FGA să fie obligat la emiterea unui răspuns prin care să fie obligat la plata unei anumite sume, astfel că, această cerere îmbracă forma unei acţiuni de drept comun şi nu de contencios administrativ.

Instanţa de fond, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a asimilat cererea de chemare în judecată cu o contestaţie împotriva tăcerii instituţiei publice pârâte, faţă de care sunt incidente exclusiv dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi a obligat FGA la emiterea unui răspuns.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului - reclamant, faţă de prevederile legale incidente, Curtea constată că recursul de faţă este nefondat, în sensul şi pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea recurentului-pârât la soluţionarea cererii adresată acestuia.

Prin urmare, prezenta cauză nu are ca obiect anularea/contestarea unei decizii de respingere a sumelor pretinse de reclamanţi, aşa cum susţine recurentul. Obiectul cauzei, de care instanţa este ţinută în virtutea principiului disponibilităţii în procesul civil, consacrat de dispoziţiile art. 9 şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., vizează obligarea recurentului-pârât la emiterea unui răspuns la cererea cu care intimaţii-reclamanţi l-au investit.

În continuare se susţine de recurentul-pârât, faptul că, cererea adresată de către reclamanţii-intimaţi nu este un act administrativ, ci o manifestare a actului de voinţă a acestora prin care învesteşte FGA să soluţioneze dosarul de daune existent.

Faţă de cele anterior expuse, se reţine că instanţa a fost investită cu un act administrativ asimilat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv cu o contestaţie împotriva tăcerii instituţiei publice recurente, faţă de care sunt incidente exclusiv dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel încât inadmisibilitatea reiterată de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu poate fi reţinută.

Recurentul-pârât reiterează în cererea de recurs susţinerea conform căreia, FGA nu are un termen prevăzut, impus de legiuitor în care sa soluţioneze cererea intimaţilor-reclamanţi.

Susţinerile recurentului-pârât sunt neîntemeiate; intimaţilor-reclamanţi nu le-a fost comunicat niciun răspuns la cererea formulată, nefăcându-se dovada emiterii şi comunicării către aceştia a unui răspuns la solicitarea ce i-a fost adresată recurentului.

În aceste condiţii, în mod judicios s-a apreciat că, şi sub acest aspect cererea intimaţilor-reclamanţi este întemeiată, întrucât recurentul-pârât nu le-a comunicat un răspuns în termenul legal sau într-un termen rezonabil, astfel că poate fi reţinută în cauză ipoteza nesoluţionării în termen legal a cererii reclamanţilor de către pârât, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea 554/2004, republicată, va respinge, recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva Sentinţei nr. 130 din 24 februarie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iunie 2019.

GGC - CP