Fiscal procedure: Recurring dismissal of appeal by tax authority; suspension of administrative objection proceedings invalid due to lack of decisive impact of criminal referral

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 4 martie 2016, astfel cum a fost modificată prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2016, reclamanta Societatea A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII B., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Agenţia Naţională de Administrare Fiscala - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Directia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, a solicitat:

- în principal, anularea Deciziei nr. 624/8.09.2015, emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca la soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 1.04.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 1.04.2015;

- în subsidiar, constatarea faptului că reclamanta nu a încălcat nici una dintre prevederile legale menţionate în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 1.04.2015 şi în cuprinsul Deciziei de impunere nr. x din 1.04.2015, emise de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi, pe cale de consecinţă, anularea acestor acte administrative.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 107 din 2 iunie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(ii) a admis cererea precizată, formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi, în consecinţă, a dispus anularea Deciziei nr. 624/8.09.2015, emisă de pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi a obligat pârâta sa soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 107 din 2.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În susţinerea recursului, pârâta a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, întrucât erau îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege pentru suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere, respectiv:

- Activitatea de Inspecţie Fiscală Bihor a înaintat sesizarea penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor;

- între stabilirea obligaţiilor fiscale de plată la bugetul de stat, prin decizia de impunere şi stabilirea eventualului caracter infracţional al faptelor săvârşite de reprezentanţii societăţii contestatoare există o strânsă interdependenţă, de care depinde modul de soluţionare a contestaţiei;

- întrucât, în urma inspecţiei fiscale, s-a pus problema realităţii operaţiunilor de achiziţii înregistrate în evidenţa contabilă şi fiscală, singurele organe competente să realizeze verificări sunt organele de cercetare penală.

Având suspiciuni cu privire la realitatea şi legalitatea documentelor de achiziţie prezentate de societatea verificată, organul fiscal a procedat la efectuarea unor controale inopinate/încrucişate la furnizorii societăţii, însă acestea nu au putut fi realizate, întrucât societăţile nu desfăşoară activitate la sediile sociale declarate şi nu s-a putut lua legătura cu reprezentanţii legali ai acestora. Totodată, din informaţiile preluate din bazele de date ANAF s-a constatat că o serie de societăţi nu au declarat livrări către societatea reclamantă.

În raport de aceste împrejurări, organul fiscal a constatat că există suspiciuni cu privire la realitatea achiziţiilor de bunuri şi servicii înregistrate de reclamantă în evidenţa sa fiscală, astfel încât era necesară sesizarea organelor de cercetare penală pentru clarificarea situaţiei sesizate.

Prin urmare, recurenta-pârâtă apreciază că decizia de a suspenda procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei până la definitivarea cauzei penale este întemeiată în fapt şi în drept, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege, în sensul că s-a înaintat o sesizare penală pentru constatările efectuate şi există indicii ale săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Suspendarea procedurii administrative este necesară întrucât organul fiscal competent se află în imposibilitatea de a se pronunţa pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte realitatea achiziţiilor înregistrate, constatările şi argumentele avute la dispoziţie în acest moment fiind insuficiente şi neputând conduce la o soluţie certă şi clară, fundamentată legal, de admitere sau de respingere a contestaţiei.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că împrejurarea că societatea supusă controlului se află în procedura de faliment ori faptul că organele de cercetări penale nu au solicitat lămuriri şi explicaţii de la administratorul special al societăţii nu sunt chestiuni de natură să susţină soluţia primei instanţe, câtă vreme legiuitorul nu a înţeles să condiţioneze instituţia suspendării soluţionării contestaţiei de aceste aspecte.

În conformitate cu prevederile alin. (3) şi (4) ale art. 214 din Codul de procedură fiscală, procedura administrativă se va relua la încetarea motivului care a determinat suspendarea, motivaţia rezoluţiei organelor de cercetare penală sau hotărârea definitivă a instanţei penale, prin care se va soluţiona acţiunea civilă, fiind opozabile organelor competente de soluţionare a contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă, în conformitate cu dispoziţiile pct. 10 din Instrucţiunile pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 2.906/2014.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 septembrie 2016, intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Prin concluziile scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 9 septembrie 2016, pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat scoaterea sa din cauză, cu motivarea că, prin sentinţa atacată, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, soluţie ce nu a făcut obiectul recursului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte a dispus rectificarea citativului cauzei, în sensul menţinerii, în calitate de intimată, doar a reclamantei Societatea A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., reţinând că pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are calitate procesuală pasivă în prezentul recurs.

Prin Rezoluţia din 18 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă privesc chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, sub aspectul întrunirii condiţiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei formulate de intimata-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 1 aprilie 2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 1.04.2015.

Conform art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Având în vedere că textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligaţie a organului fiscal de a suspenda soluţionarea contestaţiei administrative în cazul formulării unei sesizări adresate organelor de cercetare penală, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul textului de lege anterior indicat poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâtă, precum şi la actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că părţile nu au contestat îndeplinirea primei cerinţe a textului de lege, organul fiscal competent dispunând sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, la data de 19.05.2015, în vederea verificării tranzacţiilor derulate de reclamantă cu furnizorii săi. Prin urmare, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existenţa raportului de interdependenţă dintre obligaţiile bugetare stabilite prin decizia de impunere şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputate reprezentanţilor societăţii debitoare, legătură de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă analiză a acestei cerinţe, reţinând că nu este îndeplinită condiţia ca rezultatul sesizării penale să aibă o înrâurire hotărâtoare în soluţionarea contestaţiei administrative şi că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluţiona contestaţia reclamantei.

Fără a face aprecieri asupra forţei probante a înscrisurilor prezentate de intimata-reclamantă în timpul controlului fiscal şi în timpul soluţionării prezentului litigiu, în vederea stabilirii caracterului real al achiziţiilor evidenţiate în contabilitate, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.

Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

Raportând aceste garanţii la susţinerile recurentei-pârâte privind lipsa de relevanţă a procedurii falimentului deschisă împotriva debitoarei ori a faptului că organele de cercetare penală nu au solicitat lămuriri şi informaţii de la reprezentanţii societăţii, Înalta Curte reţine că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative a avut drept consecinţă amânarea pe o perioadă consistentă de timp a accesului la justiţie al reclamantei, în speţă aproximativ 4 ani. Aceasta în condiţiile în care, prin Ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la data de 12 octombrie 2018, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, faptul că societatea reclamantă este supusă procedurii falimentului reclamă o urgenţă sporită în clarificarea situaţiei creanţelor datorate de debitoarea insolventă, fără de care nu se poate finaliza procedura de lichidare a persoanei juridice.

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale reclamantei, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, împotriva Sentinţei civile nr. 107 din 2 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - MM