Appeal against suspension of tax liability execution dismissed; suspension upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 29 august 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj şi Societatea General B. S.R.L., prin lichidator judiciar ACM Corporate IPURL, a solicitat suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DGJ - DEJ nr. 7381 din 1.08.2017, emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ.

1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 4635 din 11 octombrie 2017, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 17 octombrie 2017, sub nr. x/2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 570 din 27 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj şi Societatea General B. S.R.L., prin lichidator judiciar ACM Corporate IPURL, dispunând suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJG - DEJ 7381-3 din 1.08.2017, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 570 din 27 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a susţinut că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente.

În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond a reţinut motive de nelegalitate a actului administrativ-fiscal ce fac obiectul acţiunii în anulare, ceea ce echivalează cu o antepronunţare asupra legalităţii deciziei de atragere a răspunderii solidare. Totodată, instanţa de fond şi-a întemeiat considerentele pe motive privitoare la cuantumul creanţei fiscale stabilite în sarcina reclamantului, iar nu la legalitatea actului şi nu a precizat probele care au creat un dubiu rezonabil asupra îndeplinirii condiţiilor de antrenare a răspunderii şi care au condus la admiterea cererii de suspendare.

În raport de jurisprudenţa în materie a instanţei supreme, recurenta-pârâtă a apreciat că decizia contestată îndeplineşte cerinţele necesare pentru a beneficia de prezumţia de legalitate, respectiv este emisă în conformitate cu legea, se adresează unui subiect determinat şi dă naştere, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii.

Considerentele instanţei de fond sunt evazive şi nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalităţii actului administrativ, întrucât prima instanţă, fără a administra un probatoriu adecvat, şi-a însuşit susţinerile reclamantului din cererea introductivă, care privesc fondul cauzei.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, simpla menţiune din cuprinsul sentinţei, în sensul că executarea sumei ar antrena un important prejudiciu, care ar afecta grav activitatea reclamantului, nu este suficientă pentru a se dispune suspendarea executării deciziei contestate. Producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului nu poate fi motivată doar prin simpla enumerare a unor dispoziţii legale şi a etapelor pe care ar fi trebuit să le urmeze organul fiscal în vederea diminuării prejudiciului produs bugetului de stat, ci instanţa era obligată să verifice situaţia concretă a reclamantului şi efectele pe care le poate genera actul administrativ, în baza probelor de la dosar.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 ianuarie 2018, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că prima instanţă a apreciat în mod corect cu privire la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Totodată, la termenul de judecată din 20 martie 2019, intimatul-reclamant a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, în raport de soluţia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal prin Sentinţa civilă nr. 11 din 11 ianuarie 2019, în dosarul nr. x/2018, având ca obiect acţiunea în anularea actului administrativ.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, Înalta Curte va avea în vedere următoarele aspecte:

Intimatul-reclamant A. a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj în raport de soluţia de admitere a cererii în anulare a actului administrativ, dispusă prin Sentinţa civilă nr. 11 din 11 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Deşi măsura suspendării executării actului administrativ, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, produce efecte limitate din punct de vedere temporal, putând fi dispusă până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare a actului administrativ, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

Prin urmare, întrucât soluţia de admitere a acţiunii în anulare determină o prelungire ope legis a efectelor suspendării încuviinţate de instanţă, Înalta Curte apreciază că pârâta justifică un interes procesual actual în susţinerea recursului, subzistând folosul practic urmărit prin promovarea căii de atac declarate, respectiv desfiinţarea măsurii de temporizare a efectului executoriu al actului administrativ.

În consecinţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 32 - 33 din C. proc. civ. cu privire la justificarea interesului procesual de partea care formulează o cerere, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, ca neîntemeiată.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DGJ - DEJ nr. 7381 din 1.08.2017, emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, până la pronunţarea instanţei de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că argumentele reclamantului cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în ceea ce priveşte condiţiile legale de atragere a răspunderii solidare, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului contestat. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa civilă nr. 11 din 11 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regional a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, fiind anulate Deciziile nr. DJG-DEJ 7381-3 din 1 august 2017 şi nr. CRR_REG_30761/12.10.2017, emise de pârâte. Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârâte), soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecăţii.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, susţinerile recurentei-pârâte referitoare la lipsa administrării unui probatoriu concludent de către instanţa de fond şi la însuşirea, fără o analiză proprie, a argumentelor reclamantului. În raport de caracterul sumar al procedurii de soluţionare a cererii de suspendare, probatoriul administrat în cauză nu putea avea o complexitate şi amplitudine sporite, scopul probaţiunii fiind acela al dovedirii aparenţei de nelegalitate a actului administrativ, concomitent cu neprejudicierea fondului cauzei. Totodată, Înalta Curte constată că argumentele proprii ale instanţei pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii atacate, demonstrând că judecătorul fondului nu şi-a însuşit argumentele părţii reclamante, ci a analizat în mod efectiv datele cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că se impune suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanţei de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav situaţia financiară a reclamantului şi a familiei sale, generând prejudicii greu de înlăturat, în cazul rămânerii definitive a soluţiei de anulare a actului a cărui suspendare se solicită.

Această concluzie este confirmată de înscrisurile depuse la dosarul instanţei de fond de către intimatul-reclamant, înscrisuri a căror valoare probatorie nu a fost infirmată de recurenta-pârâtă prin depunerea unor dovezi contrarii. Astfel, intimatul-reclamant a dovedit că este angajat cu contract individual de muncă, având un câştig salarial brut lunar în sumă de 5704 RON şi că are doi copii minori în întreţinere, iar patrimoniul său mobiliar şi imobiliar este compus dintr-un autoturism, apartamentul care constituie locuinţa familiei şi cota de 3/8 din bunurile lăsate moştenire de tatăl reclamantului, respectiv casa părintească şi terenuri extravilane agricole . Prin urmare, raportat la veniturile salariale şi la bunurile deţinute de reclamant, executarea silită a sumei de 10.858.232 RON, stabilită conform deciziei de angajare a răspunderii solidare, face verosimilă iminenţa producerii unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului.

Înalta Curte va avea în vedere şi împrejurarea că, prin Procesele-verbale de sechestru pentru bunuri mobile şi imobile nr. x din 11.08.2017, nr. y din 11.08.2017, nr. z din 11.08.2015 şi nr. w din 11.08.2017 organul fiscal a indisponibilizat bunurile deţinute în proprietate şi coproprietate de către intimatul-reclamant, astfel încât temporizarea executării actului administrativ nu apare ca fiind prejudiciabilă pentru organul fiscal care a instituit măsuri asigurătorii asupra patrimoniului debitorului.

Înalta Curte reţine şi că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra reclamantului, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, împotriva Sentinţei civile nr. 570 din 27 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - MM