Taxpayer’s suspension bid rejected; appeal unfounded, first-instance refusal upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08 noiembrie 2017, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 18.08.2017, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Totodată, prima instanţă a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în valoare de 17048,50 RON, consemnate cu recipisa TA nr. x/24.11.2017.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

Prezentând succint situaţia de fapt care a dus la promovarea litigiului, precum şi obiectul deciziei de impunere a cărei suspendare se solicită şi parcursul contestaţiei administrative formulate împotriva acestui act, reclamanta a arătat că prima instanţă a reţinut în mod greşit a nu fi întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care a fost achitată cauţiunea impusă de art. 278 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că argumentele privind cazul bine justificat fac obiectul analizei pe fondul cauzei, deşi recurenta-reclamantă nu a solicitat curţii de apel să se pronunţe asupra legalităţii deciziei a cărei suspendare se solicită.

Totodată, hotărârea instanţei de fond este criticată şi sub aspectul analizei cu privire la condiţia pagubei iminente, întrucât, din înscrisurile depuse în probaţiune, rezultă că punerea în executare a deciziei de impunere ar putea conduce la neachitarea creditelor contractate şi blocarea conturilor societăţii, ceea ce ar determina închiderea activităţii curente a societăţii şi disponibilizarea angajaţilor. Titlul de creanţă stabileşte obligaţii de plată suplimentare şi accesorii în sarcina recurentei-reclamante, însă, având în vedere că societatea nu înregistrează alte datorii la bugetul consolidat al statului, suspendarea executării deciziei de impunere nu este de natură a prejudicia bugetul de stat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 martie 2018, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând criticile de nelegalitate expuse de reclamantă, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanţă constatând în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 18.08.2017, emisă de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului. Pe cale de consecinţă, împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunţită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conţinutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

Recurenta-reclamantă a invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor deciziei contestate, argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate a deciziei de impunere, ce pot forma obiectul analizei doar în cadrul unei acţiuni în anulare, şi anume stabilirea unor obligaţii suplimentare de plată cu titlu de TVA şi accesorii, aferente relaţiei comerciale cu Societatea B. S.R.L., care fac şi obiectul cererii de constituire ca parte civilă, formulată de intimata-pârâtă în dosarul penal nr. x/2017, înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia penală. Or, stabilirea identităţii dintre obligaţiile fiscale reţinute prin Decizia de impunere nr. x din 18 august 2017 şi prejudiciul ce rezultă din rechizitoriul întocmit de organele de urmărire penală necesită administrarea unor probatorii şi examinarea unor împrejurări de fapt ce exced analizei sumare realizată în cadrul cererii de suspendare şi nu pot fi considerate argumente în sensul dovedirii cazului bine justificat.

Pe de altă parte, în principiu, constituirea ca parte civilă a autorităţii fiscale în procesul penal şi luarea măsurilor asigurătorii corespunzătoare nu este de natură a justifica concluzia unei duble urmăriri a aceleiaşi creanţe fiscale.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată şi critica privitoare la achitarea cauţiunii impuse de art. 278 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală, reţinând că obligaţia de consemnare a cauţiunii reprezintă doar una dintre condiţiile de admitere a cererii de suspendare, fără relevanţă asupra cerinţelor cazului bine justificat şi a pagubei iminente, a căror îndeplinire trebuie demonstrată distinct de consemnarea cauţiunii.

Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la alineatele următoare şi la definiţia dată de art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ, rezultă că măsura suspendării, astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor, reclamă caracterul iminent al prejudiciului. Din această perspectivă, reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual. În acest sens, Înalta Curte constată că la dosarul instanţei de recurs a fost depusă, de către recurenta-reclamantă, dovada eşalonării obligaţiilor fiscale ce face obiectul Deciziei de impunere nr. x/18.08.2017, conform Acordului de principiu nr. x din 22 ianuarie 2019 şi Deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. x din 29 ianuarie 2019, împrejurare ce confirmă că reclamanta a uzat de înlesnirile la plată reglementate de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, remedii menite să preîntâmpine destabilizarea activităţii debitorului, ca urmare a punerii în executare a actului administrativ-fiscal.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat (şi a unei pagube iminente), hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L.

împotriva sentinţei civile nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - MM