SUSPENSION OF EXECUTION OF TAX DEFERRAL VOIDANCE DECISIONS UPHELD; TAX AUTHORITY APPEAL DISMISSED AS UNFOUNDED

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25 iulie 2017, reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat suspendarea executării Deciziilor de pierdere a valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor de plată accesorii nr. x din 19 iulie 2017, nr. y din 19 iulie 2017, nr. z din 19 iulie 2017, nr. w din 19 iulie 2017, nr. t din 19 iulie 2017 şi nr. u din 19 iulie 2017, emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea aceloraşi decizii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3160 din 13 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, dispunând suspendarea executării Deciziilor de pierdere a valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor de plată accesorii nr. x din 19 iulie 2017, nr. y din 19 iulie 2017, nr. z din 19 iulie 2017, nr. w din 19 iulie 2017, nr. t din 19 iulie 2017 şi nr. u din 19 iulie 2017, emise de pârâtă, până la soluţionarea acţiunii în anularea acestora, respingând, ca inadmisibilă, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 3160 din 13 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a susţinut că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente.

În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, reclamanta nu a indicat, prin cererea de chemare în judecată, care sunt motivele de natură a crea o îndoială puternică asupra legalităţii actelor administrative contestate, invocând doar efectuarea, la data de 14.04.2016, a unor plăţi în contul de impozite şi în contul bugetului asigurărilor sociale şi fondurilor speciale.

Atât reclamanta, cât şi instanţa de fond au interpretat eronat prevederile art. 165 din Legea nr. 207/2015, întrucât plăţile efectuate de societate la data de 14.04.2016 au stins dobânzile comunicate prin decizia de calcul accesorii din data de 06.04.2016, referitoare la impozitul pe profit, cât şi obligaţiile de plată aferente lunii martie 2016, cu termen de plată la 25.04.2016. Reclamanta nu a efectuat alte plăţi în perioada 14.04.2016 - 05.05.2016, nu a indicat obligaţia fiscală ce urmează a fi stinsă prin efectuarea plăţii şi nu a utilizat numărul de evidenţă a plăţii.

De asemenea, recurenta-pârâtă apreciază că prima instanţă a interpretat greşit procedura prevăzută de O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale, neluând în considerare că, potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din acest act normativ, cota de 45,8% din dobânzile datorate până la data stingerii obligaţiilor principale restante la data de 30.09.2015 trebuia achitată până la data de 05.05.2016.

Prin urmare, recurenta-pârâtă consideră că deciziile de pierdere a valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor de plată accesorii, a căror suspendare s-a solicitat, au fost întocmite cu respectarea prevederilor art. 192 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, atât în ceea ce priveşte procedura emiterii acestora, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul lor.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, simpla menţiune din cuprinsul sentinţei, în sensul că executarea sumei ar afecta grav activitatea şi lichidităţile reclamantei nu este suficientă pentru a se dispune suspendarea executării deciziilor contestate. Riscul executării silite sau al intrării în incapacitate de plată a societăţii nu reprezintă o pagubă iminentă, astfel cum s-a menţionat constant în jurisprudenţa de profil.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 aprilie 2018, intimata-reclamantă Societatea A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Societatea A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Deciziilor de pierdere a valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor de plată accesorii nr. x/19.07.2017, nr. y/19.07.2017, nr. z/19.07.2017, nr. w/19.07.2017, nr. t/19.07.2017 şi nr. u/19.07.2017, emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la îndeplinirea obligaţiilor de plată, la inexistenţa obligaţiei formale de utilizare a numărului de evidenţă a plăţii şi la greşita imputaţie a sumelor de către organul fiscal, în raport de prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 44/2015, ale art. 115 alin. (32) din O.U.G. nr. 92/2003 şi ale O M.F.P. nr. 3831/2015 şi nr. 3832/2015, reprezintă împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa civilă nr. 3322 din 11 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, fiind anulate Decizia nr. 51845 din 10 octombrie 2017 şi Deciziile de pierdere a valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor de plată accesorii nr. x/19.07.2017, nr. y/19.07.2017, nr. z/19.07.2017, nr. w/19.07.2017, nr. t/19.07.2017 şi nr. 49733/19.07.2017. Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârâtă), soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecăţii, făcând de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale recurentei-pârâte cu privire la nedovedirea acestei condiţii.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanţei de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

Această concluzie este confirmată de înscrisurile depuse la dosarul instanţei de fond de către intimata-reclamantă, înscrisuri a căror valoare probatorie nu a fost infirmată de recurenta-pârâtă prin depunerea unor dovezi contrarii. Astfel, intimata-reclamantă a dovedit că se află în cursul derulării unui Contract de facilitate credit, încheiat cu B. S.A. sub nr. x/11.10.2016, în sumă totală de 12.200.000 Euro . De asemenea, Societatea A. S.A. a încheiat, în calitate de împrumutat, Contractul de credit nr. x din 16 iulie 2007, prin care a obţinut o facilitate de credit din partea C. S.A. în sumă de 18.472.875 Euro, împrumut garantat prin ipoteca mobiliară instituită asupra stocurilor prezente şi viitoare şi prin ipoteca imobiliară ce grevează bunurile imobile ale societăţii, precum şi prin garanţii constituite asupra bunurilor şi resurselor financiare aparţinând altor patru societăţii comerciale. Totodată, intimata-reclamantă a dovedit că desfăşoară o activitate comercială amplă, conform contractelor încheiate cu partenerii comerciali, furnizori ori beneficiari şi deţine un număr important de 300 de salariaţi.

În consecinţă, punerea în executare a actului administrativ reprezintă o împrejurare de natură a îngreuna semnificativ situaţia financiară a societăţii, existând pericolul imposibilităţii achitării creditelor în derulare, a neachitării drepturilor salariale şi/sau a diminuării patrimoniului mobiliar/imobiliar.

Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 3160 din 13 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - MM