Tax security measures suspended for failure to concretely justify the debtor's risk of asset dissipation under administrative litigation interim relief rules

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.04.2019, sub nr. x/2019/a1, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, a solicitat anularea şi suspendarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/7.05.2019, prin care s-au dispus măsuri asigurătorii în cuantum de 1.261.380 RON, pentru obligaţii fiscale suplimentare estimate de 3.852.395 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea nr. 63 din 6 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş şi s-a dispus suspendarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/7.05.2019, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii nr. 63 din 6 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, a enunţării dispoziţiilor art. 213 din Codul de procedură fiscală şi a prevederilor art. 16 şi 17 din OPANAF nr. 2546/2016 pentru aprobarea Procedurii de instituire, ducere la îndeplinire şi ridicare a măsurilor asiguratorii dispuse de organul de control, s-a susţinut de către recurenta-pârâtă că reţinerea instanţei de fond în sensul că aceasta nu a motivat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este sprijinită pe o serie de susţineri neverificate ale reclamantei.

Astfel, s-a arătat de către recurentă că în cuprinsul deciziei sunt menţionate motivele care au condus la luarea acesteia, respectiv că măsurile luate au la bază debitele estimate, urmare a desfăşurării inspecţiei fiscale (accesorii fiscale aferente acestor debite), controlul fiscal reflectă faptul că, în perioada martie 2017- decembrie 2018, societatea nu a calculat, declarat şi achitat la bugetul general consolidat creanţe importante, fapt ce evidenţiază un comportament fiscal neadecvat, iar sumele estimate depăşesc semnificativ creanţele bugetare evidenţiate şi declarate de contribuabil pentru perioada supusă verificării.

În fine, s-a invocat de către recurenta-pârâtă caracterul preventiv al măsurilor asiguratorii, de conservare a patrimoniului reclamantei, acestea putând fi luate şi înainte de emiterea titlului de creantă, conform art. 213 Codul de procedură fiscală, invocându-se prevederile art. 211 din acelaşi act normativ cu privire la constituirea de garanţii, precum şi art. 214 referitor la ridicarea măsurilor asiguratorii.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a recursului şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 17 decembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.R.L., a solicitat anularea şi suspendarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/7.05.2019, emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş prin care s-au dispus măsuri asigurătorii în cuantum de 1.261.380 RON, pentru obligaţii fiscale suplimentare estimate de 3.852.395 RON.

Prin decizia a cărei suspendare se solicită s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii faţă de societatea reclamantă, reţinându-se faptul că există pericolul de a se sustrage de la urmărire şi de a-şi ascunde sau risipi patrimoniul.

În drept, aminteşte Înalta Curte că dispoziţiile art. 278 Codul de procedură fiscală prevăd că "introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrative fiscal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceste prevederi nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea în temeiul Legii nr. 554/2004.

Aşadar, prin Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, iar conform art. 15 din acelaşi act normativ, aceiaşi cerere se poate adresa instanţei competente şi prin cererea de anulare a actului administrativ.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că prin motivele de recurs recurenta-pârâtă nu aduce critici concrete asupra considerentelor care au fundamentat soluţia judecătorului fondului, limitându-se a face aprecieri de ordin teoretic asupra instituţiei măsurilor asiguratorii şi a suspendării actului administrativ, precum şi asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, în susţinerea acestora enunţând textele legale care le reglementează.

Analizând sentinţa atacată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că prima instanţă s-a pronunţat prin prisma dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind că există atât elemente care să constituie cazul bine justificat, cât şi dovezi privind producerea unui prejudiciu iminent în ceea ce priveşte activitatea societăţii reclamante.

Astfel, în raport de criticile formulate, Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ în discuţie şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Cu privire la prima condiţie legală - existenţa unui caz bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 - instanţa de control judiciar constată că, în jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Asemenea împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de instanţa supremă ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ ori modificarea importantă a acestuia în calea recursului administrativ.

Or, constată Înalta Curte că în mod corect judecătorul fondului a reţinut, în raport cu circumstanţele de fapt ale cauzei, că există o "îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" în măsura în care, la o analiză sumară, acesta apare ca nefiind motivat.

Aspectele evidenţiate în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate nu reprezintă decât o motivare generică, organul fiscal descriind situaţia de fapt fără a indica în concret care ar fi motivele de fapt şi de drept care au condus organul fiscal la concluzia că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să îşi ascundă sau risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, susţinerile recurentei-pârâte privind faptul că sumele estimate depăşesc semnificativ creanţele bugetare evidenţiate şi declarate de contribuabil pentru perioada supusă verificării, în opinia sa, contribuabilul având un comportament fiscal neadecvat neputând fi primite drept justificare pentru luarea măsurilor asiguratorii în discuţie.

Astfel, o motivare concretă fiind absolut necesară pentru emiterea în condiţii de legalitate a unui act administrativ prin care se dispun măsuri de impact asupra bugetului reclamantei, recurenta-pârâtă, inclusiv prin motivele de recurs, în susţinerea afirmaţiei că decizia este motivată, enunţând dispoziţiile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte apreciază că pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor societăţii, vânzarea activelor societăţii, antecedentele fiscale ale asociaţilor sau administratorilor societăţii, pericolul fiind astfel unul extrinsec faptelor controlate, în sensul că rezultă din acţiuni/inacţiuni ale contribuabilului distincte de operaţiunile care au făcut obiectul controlului fiscal, aşadar din împrejurări exterioare operaţiunilor controlate.

O interpretare contrară ar avea semnificaţia faptului că, ori de câte ori organele fiscale ar constata că anumite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina unui contribuabil, determinate de faptul că anumite operaţiuni nu au fost tratate corect din punct de vedere fiscal, acestea ar fi îndreptăţite să ia măsuri asigurătorii, ceea ce ar transforma aceste măsuri în regulă, iar nu în excepţie, astfel cum este reglementată tocmai datorită efectului de restrângerea adusă dreptului de proprietate al societăţii debitoare, efect creat mai înainte ca împotriva acesteia să fie emisă o decizie de impunere.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, prin sentinţa nr. 72 din 25 iulie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Târgu-Mureş, a fost admisă acţiunea în anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/7.05.2019 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş.

Această sentinţă constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate a actului administrativ, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Aşadar, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a cărei suspendare se solicită prin prezentul demers judiciar a trecut prin filtrul de judecată al primei instanţe, care, administrând probatoriul pe fondul cauzei, a apreciat că se impune anularea sa.

Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, că sunt nefondate, această condiţie fiind îndeplinită, raportat la efectul imediat al deciziei a cărei suspendare a fost solicitată, precum şi la cuantumul sumei stabilite prin aceasta faţă şi de specificul activităţii societăţii intimate, blocarea activităţii putându-i cauza pierderi imposibil de recuperat ulterior.

Condiţia pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, se impune a fi subliniat faptul că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

Înalta Curte constată, astfel, că sunt întemeiate aprecierile instanţei de fond, în sensul îndeplinirii şi a acestei condiţii, fiind de necontestat că, în condiţiile în care punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită în sarcina societăţii reclamante o măsură care prin însăşi natura ei, conduce la diminuarea patrimoniului societăţii şi perturbarea întregii activităţi a acesteia, nu pot fi omise repercusiunile de natură economică şi financiară cauzate în acest mod.

Aşadar, împrejurarea că punerea în executare a titlului executoriu ar priva reclamanta de sumele ce urmau a fi încasate de la clienţi, cât şi sumele existente în conturi bancare şi obiectele de inventar ale societăţii, aspecte ce sunt de natură a genera dificultăţi în desfăşurarea activităţii curente a acesteia şi de a o împiedica inclusiv în obţinerea veniturilor necesare achitării obligaţiilor fiscale stabilite, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, faţă de cele arătate anterior, instanţa de control judiciar constată că motivele de recurs invocate de către pârâtă nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii primei instanţe, soluţia fiind pronunţată cu corecta aplicare şi interpretare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva încheierii nr. 63 din 6 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2019.