Annulment of budgetary claim for unaccredited training programs rejected; appeal dismissed

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 09.03.2016, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - M.E.N. (M.E.C.Ş.), a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. OI/84/84/14.01.2016 privind soluţionarea contestaţiei pe care a formulat-o, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.11.2014 şi a creanţei aferente acestuia.

În motivarea acţiunii, în esenţă, reclamanta a arătat că este parte beneficiara în Contractul de finanţare nr. x încheiat cu AMPOSDRU autorităţilor cu competente în gestionarea fondurilor europene ce sunt definite ca fiind autorităţile de management în cadrul programelor finanţate din instrumente structurale.

În ceea ce priveşte fondul contestaţiei, reclamanta susţine că organul jurisdicţional administrativ preia de fapt constatările din procesul-verbal, fără a lua in seamă şi fără a încerca să contra-argumenteze susţinerile beneficiarului. Conţinutul deciziei este superflu, făcând exclusiv trimitere la existenţa unor certificate interne eliberate participanţilor, când în fapt au fost eliberate participanţilor şi certificate de formare pe formulare standardizate la nivel naţional, tipărite şi eliberate chiar de ministerul de resort. Temeiurile de drept şi presupusele încălcări ale acestora nu sunt coroborate în niciun fel, astfel încât o eventuală nerespectare a normelor aplicabile nu poate fi identificată punctual.

1.2. Hotărârea pronunţată în cauză

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 198 din 22 iunie 2016, a admis acţiunea în contencios administrtiv formulată de reclamanta Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - M.E.N. (M.E.C.Ş.), şi în consecinţă, a dispus anularea deciziei nr. 01/84/ES/14.01.2016 şi a procesului-verbal nr. x.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 198 din 22 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Reinterând aspectele prezentate în faţa instanţei de fond şi invocând art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Critica recurentei-pârâte se referă la aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte acreditarea programelor de formare astfel cum a precizat şi prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond.

Arată în continuare că pe perioada de implementare a proiectului x, al cărui beneficiar este intimata Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, au fost desfăşurate două programe, unul de formare iniţială (programul de mentorat) şi unul de formare continuă (programul de formare). Programul de formare este un program de tip preuniversitar care, conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, Titlul II "învăţământul preuniversitar", trebuie acreditat (avizat) de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Susţine recurenta că după finalizarea programului, instituţia organizatoare trebuia să le elibereze absolvenţilor un certificat de atestare a competenţelor profesionale, specific programului.

Urmare a verificării de la faţa locului a beneficiarului proiectului, s-a constatat că programul de formare desfăşurat de partenerul Universitatea Transilvania din Braşov nu este acreditat, iar absolvenţii programelor de formare derulate de beneficiar şi parteneri nu sunt certificaţi.

Documentele care au fost eliberate absolvenţilor la finalizarea cursurilor sunt certificate/diplome interne, care atestă participarea la instruire, având recunoaştere limitată (de către organizatorul cursurilor), iar în unele cazuri nu au fost emise documente de absolvire.

Recurenta a mai susţinut că, în legătură cu programul de mentorat, beneficiarul contestator, consideră că Ghidul Solicitantului Condiţii Specifice pentru Cererea de Propuneri de Proiecte nr. 87, permite şi alte forme de acreditare decât cele ale MECŞ (prevăzute în art. 173 din Legea învăţământului nr. 1/2011) şi Autoritatea Naţională pentru Calificări (reglementată prin O.U.G. nr. 129/2000), respectiv o acreditare internă (de către Senatul Universităţii), în baza art. 330 şi 331 din Legea învăţământului nr. 1/2011.

În baza acestei acreditări interne, beneficiarul şi partenerii susţin că au eliberat absolvenţilor acestui program diplome de absolvire, în baza art. 120 din Legea nr. 1/2011, care menţionează tipurile de documente ce se pot elibera de către unităţile de învăţământ superior acreditate Ia finalul derulării unui program de studii.

Conchide recurenta susţinând că motivarea reclamantei privind neacreditarea de către MECS a programelor de formare desfăşurate în cadrul proiectului şi necertificarea absolvenţilor acestora prin eliberarea de diplome cu timbru, nu sunt susţinute.

Invocarea prevederilor Legii nr. 1/2011 ce fac referire la programele de studii nu este corectă, deoarece art. 137 din legea mai sus-menţionată sunt programele de studii universitare sunt grupate pe domenii de studii şi organizate pe 3 cicluri de studii: licenţă, maşter, doctorat" şi fac parte din învăţarea formală, în timp ce programele din acest proiect fac parte din învăţarea nonformală.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimată Universitatea Tehnică Cluj-Napoca,a solicitat respingerea recursului, apreciind hotărârea instanţei de fond ca legală, fiind just anulată decizia nr. 01/84/ES/14.01.2016 şi a procesul-verbal nr. x.

La rândul său recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 24 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 29 mai 2019,constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor aduse de recurent, raportat la actele şi lucrările dosarului şi faţă de prevederile legale incidente dar şi de apărările formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinarea la motivele de recurs, reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage casarea sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanţe, fiind reiterate consideraţiunile pârâtului vizând legalitatea actului atacat în manieră evident similară cu aspectele înfăţişate deja la instanţa de fond.

Totodată, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor expuse de către recurent, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.11.2014 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 1.624.840 RON, ca urmare a neregulilor constatate în desfăşurarea proiectului finanţat în baza Contractului de finanţare x înregistrat sub nr. x/04.08.2010.

Reclamanta a formulat şi constestaţie administrativă care a fost respinsă prin Decizia nr. OI/84/84/14.01.2016, reţinându-se prin acesta că, din verificarea cheltuielilor cu subvenţiile, menţionate anterior, incluse în cererea de rambursare nr. x depusă de reclamantă, în cadrul proiectului x, s-a constatat faptul că unele programe finanţate în cadrul proiectului nu au fost acreditate, iar absolvenţii acestora nu au fost certificaţi, contrar prevederilor Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice Cererii de Propuneri de Proiecte nr. 87 pct. 2,2.

Procedând la analiza legalităţii actului administrativ contestat, respectiv procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.11.2014, instanţa de fond a reţinut că în cuprinsul acestuia, pârâtul a invocat două categorii de norme, respectiv texte de drept material cuprinse în Legea nr. 1/2011, de natură a justifica, în opinia pârâtului, susţinerile acestuia în privinţa fondului chestiunilor de drept, imputate reclamantei şi norme procedurale referitoare la constatarea şi aplicare sancţiunii, cuprinse în legislaţia specifică (fonduri europene).

A mai reţinut instanţa de fond că documentele care au fost eliberate absolvenţilor la finalizarea cursurilor sunt certificate/diplome interne, care atestă participarea la instruire, având recunoaştere limitată (de către organizatorul cursurilor), iar în unele cazuri nu au fost emise documente de absolvire. Senatul poate aproba astfel de activităţi de formare, ca etapă intermediară pe circuitul acreditării. De asemenea, eliberarea unor acte interne care atestă frecventarea unor activităţi de formare nu constituie certificare, acestea pot fi luate în considerare de unitatea emitentă, fără recunoaştere naţională sau internaţională a competenţelor dobândite şi nu face obiectul Cererii de Propuneri de Proiecte nr. 87.

Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate înfăţişează argumentele primei instanţe în susţinerea soluţiei adoptate ca şi situaţia de fapt avută în vedere în acest sens astfel că în contextul analizării recursului de faţă nu se impune reluarea acestora.

Raportat la criticile recurentei-pârâte şi reevaluând probatoriul administrat în cauză pentru a răspunde punctual criticilor formulate, Înalta Curte reţine, în acord cu cele stabilite şi de prima instanţă, că nu pot fi menţine actele administrative atacate.

Astfel, Înalta Curte reţine că proiectul x, s-a derulat în perioada 2010-2013. Acreditarea programelor şi certificarea absolvenţilor a fost prevăzută, conform graficului de implementare, în anul doi, respectiv trei, de derulare a proiectului.

În luna februarie 2011 a intrat in vigoare legea educaţiei naţionale nr. 1/20011 iar art. 173, în forma în vigoare la data implementării proiectului în discuţie, stipulează că: alin. (1) "pot organiza programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă toate acele instituiţi de învăţământ superior care au acreditate cel puţin programe de studii universitare de licenţă în domeniul ştiinţific respectiv" alin. (2) Programele postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională ale instituţiilor acreditate se desfăşoară pe baza unui regulament propria de organizare şi desfăşurare, aprobat de senatul universitar şi cu respectarea reglementărilor in vigoare; (3) Programele postuniversitare pot utiliza ECTS/SECT şi se finalizează cu un examen de certificare a competentelor profesionale asimilate de cursanţi pe parcursul programului; (. . . . . . . . . . . .) 6) La finalizarea programelor postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională, instituţia organizatoare eliberează un certificat de atestare a competenţelor profesionale specifice programului."

Ca atare, în mod deplin justificat, prima instanţă a examinat legalitatea şi temeinicia actelor administrativ atacate şi din perspectiva art. 173 din Legea nr. 1/2011, reţinând că faţă de conţinutul concret al textului legal menţionat este certă modalitatea de organizare a cursurilor ce nu implică acreditarea ci doar aprobarea lor de către senatul universitar în cauză, în conformitate cu programele de studii deja acreditate, specifice profilului universităţii în cauză.

Din actele administrate în cauză, respectiv adresele nr. x/11.09.2014, nr. x bis/28.05.2014 şi nr. x/11.11.2013 în cuprinsul cărora sunt cuprinse şi avizele acordate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru planurile de învăţământ depuse de Universitatea Tehnică Cluj-Napoca,Universitatea "Transilvania" din Braşov şi Universitatea Politehnică Timişoara, partenere în cadrul programului, planuri de învăţământ în care sunt arătate şi programele în discuţie (studii postuniversitare).

Or, este evident că referinţele cu privire la acreditare rezidă în art. 173 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,competenţa de aprobare a programelor postuniversitare revenind exclusiv senatelor universitare.

Astfel, susţinerea recurentei cu privire la o acreditare din partea ministerului de resort nu are suport normativ în acest context.

Nelegalitatea actelor supuse verificării de către instanţa de contencios administrativ derivă tocmai din nesocotirea dispoziţiilor procedurale arătate.

Mai mult decât atât, menţiunile cuprinse la secţiunea 2.2, paragraf 5 din Ghidul solicitantului 2009 - Condiţii specifice pentru propunerile de proiecte nr. 87 precizează că obligaţiile beneficiarului presupus nerespectate se rezumă la "Toate programele de formare iniţială şi continua care beneficiază de finanţare în cadrai acestei propuneri de proiecte vor fi acreditate. Absolvenţii acestor programe de formare vor fi certificaţi".

Însă obligaţiile de acreditare a programelor şi de certificare a absolvenţilor au fost respectate în totalitate de către beneficiar şi partenerii acestuia, prin respectarea prevederilor Ghidului solicitantului, a Contractul de finanţare, art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 şi art. 16 din Regulamentul CE nr. 1828/2006.

Din această perspectivă, reţinând, că recurenta nu a menţionat textele legale incidente ce ar fi impus acreditarea distinctă a programului postuniversitar în cauză, faţă de conţinutul concret al textului legal menţionat este certă modalitatea de organizare a cursurilor ce nu implică acreditarea ci doar aprobarea lor de către senatul universitar în cauză, în conformitate cu programele de studii deja acreditate, specifice profilului universităţii în cauză.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de de pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, împotriva sentinţei nr. 198 din 22 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.