Eligibility as SME under Law No. 346/2004 and sufficiency of administrative motivation regarding corporate linkages and cumulative turnover.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.05.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competivităţii Economice", anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 26768/18.11.2015, anularea actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul "Achiziţie echipamente dezvoltare (achiziţie utilaje)", suspendarea executării actului administrativ reprezentat de acest proces-verbal, până la pronunţarea unei soluţii definitive în cauză.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1337 din 11 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs a prezentat situaţia de fapt şi a arătat că instanţa a interpretat greşit disp. art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât orice act administrativ trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul/raţionamentul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, menită, pe de o parte, să permită destinatarilor unei decizii administrative să-i cunoască şi să-i evalueze temeiurile şi efectele, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, o motivare insuficientă sau greşită echivalând cu lipsa motivării. Orice decizie emisă de autoritate, în exerciţiul atribuţiilor pe care legea i le conferă, trebuie să cuprindă argumentaţia în fapt şi în drept care a stat la baza emiterii acesteia şi nu doar indicarea unor aspecte de fapt generice, respectiv enumerarea unor texte de lege despre care se pretinde ca fiind incidente faţă de situaţia de fapt reţinută.

Este fără dubiu că, în realitate, actele administrative contestate nu respectă rigorile prevederilor legale enunţate. Astfel, simplul fapt că ele conţin o înşiruire a unor aspecte ce ţin de numărul de angajaţi al celor trei societăţi în discuţie, precum şi o trimitere generică la un pretins temei de drept nu reprezintă o motivare în sensul dispoziţiilor arătate.

Contrar reţinerilor instanţei de fond, din analiza procesului-verbal rezultă că nu cuprinde motivele de fapt sau de drept care au stat la baza întocmirii lui. La pct. 6 al procesului-verbal, intitulat "Motivele de fapt", autoritatea nu arată care sunt motivele pentru care echipa de control a ajuns la constatarea că societatea reclamantă este o întreprindere mare şi, de asemenea, care sunt documentele pe care se sprijină această concluzie. Autoritatea s-a rezumat la a relua concluzia cuprinsă în suspiciunea de nereguli, fără a arăta care sunt motivele de fapt care au dus la sancţionare.

Temeiul de drept precizat de autoritate la pct. 7 al procesului-verbal este unul extrem de vag şi general, respectiv întreaga O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/31.08.2011, H.G. nr. 519/2014 şi întregul Contract de finanţare nr. x IM/30.11.2010, fără a identifica efectiv prevederile pe care se sprijină. Mai mult, nu sunt indicate prevederile de drept material pretins a fi încălcate de către reclamantă. Simpla menţionare altundeva în conţinutul actului a art. 44 din Legea 364/2004 (fără a fi indicată ipoteza în care autoritatea pretinde că reclamanta se încadrează) nu reprezintă nici pe departe o motivare în drept a actului administrativ. Lipsa unei astfel de justificări este de natură a crea o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actelor administrative emise, actului contestat lipsindu-i unul din elementele obligatorii de formă, sancţionat cu nulitatea.

Recurenta susţine că interpretarea greşită a prevederilor menţionate rezultă şi din faptul că autoritatea face trimitere la o serie de documente care nu explică această concluzie la care a ajuns echipa de control

Cu toate că AM-POS reţine că la data semnării contractului de finanţare reclamanta era o întreprindere mare, în cuprinsul procesului-verbal se face referire exclusiv la o serie de înscrisuri din care nu rezultă nici pe departe acest lucru. Referinţele din procesul-verbal sunt la: Situaţie plăţi contract AMPOSCCE, Instrucţiunea AMPOSCCE nr. 425/26.02.2015, Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, Lista de reverificare a eligibilităţii completată pentru A..

Or, autoritatea nu arată care sunt documentele analizate, din care rezultă că reclamanta ar fi întreprindere legată ce are 327 salariaţi. Niciunul dintre documentele la care face referire autoritatea nu este de natură a proba numărul de salariaţi avut de reclamantă la momentul semnării contractului de finanţare. Cel mai probabil, autoritatea a preluat concluziile din suspiciunea de nereguli fără a efectua o analiză a documentelor relevante, validând concluziile cuprinse în suspiciunea de nereguli fără a analiza dacă din înscrisurile indicate la pct. 10 din procesul-verbal rezultă faptul că reclamanta era, la momentul semnării contractului de finanţare, o întreprindere mare.

Totodată, niciunul dintre cele trei documente nu reflectă situaţia asociaţilor/acţionarilor ori a numărului de salariaţi ai societăţilor la care face referire autoritatea, la data la care a fost semnat contractul de finanţare, deşi autoritatea pretinde că la acel moment nu erau îndeplinite condiţiile de eligibilitate.

Se mai arată în cererea de recurs că interpretarea greşită a prevederilor menţionate rezultă şi din faptul că autoritatea nu a indicat raţionamentul propriu ce susţine concluzia potrivit căreia reclamanta nu se încadra în categoria IMM la data semnării contractului de finanţare.

Din simpla lectură a procesului-verbal se observă că autoritatea s-a limitat la a face referire la conţinutul Suspiciunii de neregulă înregistrate de Autoritatea de Audit la AM POS sub nr. x/19.06.2015, la Instrucţiunea AMPOSCCE nr. 4254/26.02.2015, precum şi la o serie de documente ce privesc cererea şi contractul de finanţare. Procesul-verbal contestat nu reflectă însă raţionamentul propriu, concret, în fapt şi în drept al echipei de control, care a dus la constatarea existenţei pretinselor nereguli. AM POS îşi justifică măsurile dispuse făcând trimitere la "suspiciunile de nereguli", în baza cărora a fost demarată verificarea AM-POS, fără a prezenta propriile concluzii şi constatări. De asemenea, autoritatea invocă documente ce au legătură cu încheierea contractului de finanţare, dar nu arată modalitatea în care aceste acte sunt de natură a proba nerespectarea condiţiilor de eligibilitate la data semnării contractului de finanţare.

Cu privire la menţiunile de la pct. 5 al procesului-verbal, intitulat "Prezentarea verificărilor efectuate", recurenta susţine că autoritatea nu explică cum a ajuns la concluzia că reclamanta era o întreprindere legată atât cu S.C. B. S.R.L, cât şi cu C. "la data semnării contractului de finanţare x/30.10.2010", având în vedere că nu arată, în concret, ipoteza textului de lege aplicabilă în cauză.

Autoritatea se limitează a face trimitere la disp. art. 44 din Legea nr. 346/2004 ce reglementează ipotezele în care ne aflăm în prezenţa unor întreprinderi legate (cel puţin 7 ipoteze), însă nu arată care este efectiv ipoteza în care se pretinde că se află reclamanta şi cum se corelează această ipoteză cu situaţia de fapt din speţă. Autoritatea a considerat fără nicio analiză proprie că în situaţia în care mai multe societăţi sunt deţinute de aceiaşi asociaţi sunt automat întreprinderi legate, cu toate că nu există nicio dispoziţie legală generală care să permită o astfel de concluzie.

A mai fost invocată interpretarea greşită a disp. art. 44 din Legea nr. 346/2004, fiind menţionate prevederile legale ce reglementează criteriile de eligibilitate, respectiv: Ghidul Solicitantului, Capitolul II, subcapitolul II.1.1., punctul 1; disp. art. 11 alin. (1) din Ordinul 477/2008; Legea nr. 346/2004 - art. 3 alin. (1), art. 44.

În mod greşit a interpretat instanţa de fond prevederile art. 44 din Legea nr. 346/2004 reţinând că A. nu se încadra în categoria IMM la data semnării contractului de finanţare şi apreciind că reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 44 alin. (4) raportat la art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 346/2004. Prin motivarea sa, instanţa tinde la o completare a actelor administrative atacate, prin indicarea ipotezelor art. 44 din Legea nr. 346/2004 pe cale le consideră aplicabile speţei de faţă.

Instanţa de fond a concluzionat că cele trei societăţi sunt legate, având în vedere că sunt deţinute de aceiaşi acţionari. Or, niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 44 din Legea nr. 346/2004 nu stabileşte că două întreprinderi sunt legate strict dacă au acţionari comuni.

Din cuprinsul art. 44 alin. (3) din această lege rezultă faptul că, pentru ca două sau mai multe întreprinderi să fie considerate legate, este necesar în mod cumulativ: să existe oricare dintre raporturile descrise mai sus la alin. (1)-(3) ale art. 44 din Legea nr. 346/2004; să existe o politică comună a persoanelor fizice sau a grupului de persoane care trebuie să acţioneze de comun acord.

Potrivit art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, pentru a ne afla în prezenţa unor întreprinderi legate este necesar ca o întreprindere să deţină majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi. Or, din analiza acţionariatului, prezentată chiar de autoritate în procesul-verbal, rezultă că B. este singura societate care are o participaţie în celelalte două societăţi, însă este vorba doar de o participaţie de 17,86% la C., ce nu îi permite să deţină controlul asupra acestei din urmă întreprinderi.

Mai mult, potrivit art. 42 din Legea nr. 346/2004, este autonomă "orice întreprindere care nu este clasificată ca întreprindere legată sau ca întreprindere parteneră, în sensul acestei legi", iar "o întreprindere este autonomă dacă deţine mai puţin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) în una ori în mai multe întreprinderi sau dacă una ori mai multe întreprinderi nu deţin mai mult de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot ale întreprinderii în cauză".

Astfel, din aceste prevederi rezultă că, dacă participaţia unei întreprinderi la alta este de sub 25%, suntem în prezenţa unei întreprinderi autonome, iar nu legate. Totodată, potrivit art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, pentru a ne afla în prezenţa unor întreprinderi legate este necesar ca o întreprindere să aibă dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi.

În cauză nici nu s-a pus problema existenţei unor astfel de raporturi între societăţile analizate, niciuna dintre cele trei nu are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi, în acest sens neexistând nicio susţinere contrară a autorităţii.

Distinct de faptul că în speţă nu există niciun raport dintre cele prevăzute la alin. (1) al art. 44 din Legea nr. 346/2004, instanţa de fond interpretează greşit dispoziţiile legale citate, omiţând faptul că pentru a ne afla în faţa unor întreprinderi legate este esenţial să se probeze că acţionarii acţionează de comun acord în ceea ce le priveşte pe societăţile legale.

4. Apărările intimatului pârât

Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât sentinţa a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, confirmând legalitatea actelor administrative contestate.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa atacată în raport cu motivul de recurs invocat, apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, instanţa de control judiciar constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin procesul-verbal nr. x/11.08.2015, de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul "Achiziţie echipamente dezvoltare (achiziţie utilaje)" al S.C. A. S.A., cod SMIS x, emis de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate, s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanţă bugetară rezultată din nereguli în cuantum de 4.523.500,52 RON.

În cuprinsul procesului-verbal s-a reţinut că la data semnării contractului de finanţare (30.01.2010) reclamanta este întreprindere legată atât cu S.C. B. S.R.L., cât şi cu C., întrucât se află pe aceeaşi piaţă şi sunt deţinute de acelaşi grup de acţionari, iar în această situaţie A. este întreprindere mare, cu o cifră de afaceri cumulată de 90.545.925 RON şi un total de salariaţi de 327. S-a constatat că se confirmă suspiciunea de neregulă nr. x/19.06.2015 şi că A. S.R.L. nu se încadra în categoria IMM la data semnării contractului de finanţare şi, ca urmare, nu trebuia să beneficieze de asistenţă financiară nerambursabilă. Temeiul de drept avut în vedere la încheierea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare a fost reprezentat de prevederile O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, H.G. nr. 519/2014 şi ale Contractului de finanţare x/30.01.2010.

Împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare reclamanta a formulat contestaţie, ce a fost respinsă prin Decizia nr. 26768/18.11.2015.

Instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată reţinând că între reclamantă şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri s-a încheiat Contractul pentru acordarea finanţării nerambursabile în baza cererii de finanţare nr. x/28.08.2009 pentru implementarea Proiectului nr. x "Achiziţie echipamente dezvoltare/achiziţie utilaje". Potrivit capitolului II - Condiţii de eligibilitate a solicitantului şi proiectului, pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă persoanele juridice care sunt întreprinderi mici şi mijlocii.

La momentul formulării cererii de finanţare, reclamanta s-a declarat întreprindere legată cu S.C. B. S.R.L., astfel încât s-a apreciat că îndeplineşte cerinţele pentru a fi considerată întreprindere mijlocie, fiind încheiat Contractul de finanţare nr. x/30.11.2010. Ulterior încheierii contractului s-a procedat la reverificarea eligibilităţii la contractare a beneficiarului, conform Legii nr. 346/2004 - art. 44 şi art. 6 alin. (2).

Ca urmare a întocmirii Listei de verificare pentru A. S.A. s-a constatat că acelaşi grup de acţionari care deţine 100% din S.C. A. S.A. deţinea, la momentul încheierii contractului, 100% din C., ambele firme acţionând pe piaţa construcţiilor şi apreciindu-se că acestea sunt întreprinderi legate.

Procedându-se la verificarea numărului de angajaţi şi a cifrei de afaceri ale celor 3 societăţi, la datele de referinţă 31.12.2008 şi 31.12.2009, s-au constatat următoarele:

La 31.12.2008, S.C. A. S.A. avea cifra de afaceri de 15.818.946 RON şi 150 de angajaţi, S.C. B. S.R.L. avea cifra de afaceri de 2.215.068 RON şi 18 angajaţi, iar C. avea cifra de afaceri de 114.904.904 RON şi 169 angajaţi.

La 31.12.2009, S.C. A. S.A. avea cifra de afaceri de 14.657.117 RON şi 138 angajaţi, S.C. B. S.R.L. avea cifra de afaceri de 1.312.360 RON şi 18 angajaţi, iar C. avea cifra de afaceri de 74.576.448 RON şi 171 angajaţi.

Având în vedere numărul total de angajaţi ai celor 3 societăţi, precum şi cifra de afaceri cumulată, se observă că la data încheierii contractului de finanţare reclamanta nu îndeplinea condiţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 pentru a fi considerată întreprindere mijlocie şi, prin urmare, nu ar fi trebuit să beneficieze de asistenţă financiară nerambursabilă. A apreciat instanţa că este incidentă situaţia prevăzută de art. 44 alin. (4) raportat la art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 346/2004.

Curtea a constatat că în mod corect s-a observat, faţă de împrejurarea că reclamanta era la data încheierii contractului de finanţare întreprindere legată cu S.C. B. S.R.L. şi C., iar numărul cumulat de angajaţi şi cifrele de afaceri depăşeau valorile de la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, că reclamanta nu era întreprindere mică sau mijlocie şi, prin urmare, nu putea beneficia de fondurile aferente respectivului program destinat întreprinderilor mici şi mijlocii, nu şi întreprinderilor mari.

Instanţa de fond a mai reţinut că actele atacate sunt motivate, din conţinutul lor rezultând clar atât motivele de fapt ce au stat la baza încheierii lor, fiind explicat şi motivul pentru care s-a ajuns la această concluzie, precum şi temeiul de drept avut în vedere.

Înalta Curte constată că în cererea de chemare în judecată s-a susţinut, printre altele, că autoritatea face trimitere la o serie de documente care nu explică concluzia la care a ajuns echipa de control, reclamanta argumentând pe larg de ce consideră că autoritatea nu a făcut o analiză completă şi amănunţită a situaţiei de fapt, dând dovadă de uşurinţă la emiterea procesului-verbal contestat.

Se constată că instanţa de fond nu a analizat această critică de nelegalitate a actelor contestate, nu a verificat dacă înscrisurile depuse la dosar sunt suficiente pentru corecta soluţionare a cauzei, respectiv dacă s-a depus în integralitate documentaţia care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că la pct. 10 din procesul-verbal, intitulat "Documente probante", se menţionează că echipa de control a procedat la verificarea, în timpul controlului, a următoarelor documente relevante pentru concluzia care a condus la constatarea neregulii şi stabilirea creanţei bugetare: Situaţie plăţi contract AMPOSCCE; Instrucţiunea AMPOSCCE nr. 425/26.02.2015; Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii; Lista de reverificare a eligibilităţii completată pentru A..

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii dată de reclamantă la 1.08.2009 se referă la cifra de afaceri şi numărul angajaţilor societăţii reclamante şi ai S.C. B. S.R.L. cu care s-a declarat legată în vederea obţinerii finanţării; Instrucţiunea AMPOSCCE nr. 425/26.02.2015 stabileşte modul în care vor fi reverificate, pentru toate contractele de finanţare din cadrul Axei Prioritare 1 - POS CCE aflate în implementare, până la data de depunere a Cererii de Rambursare Finale, încadrarea beneficiarului, la data semnării contractului, în condiţiile de eligibilitate pentru care a depus formularul Anexei 2 - Calculul pentru Întreprinderi partenere sau legate din Legea 346/2004 şi Declaraţia privind încadrarea în categoria IMM.

Această Instrucţiune, în mod evident, nu conţine nicio referire la situaţia societăţii reclamante, după cum nici Situaţia plăţi contract AMPOSCCE nu oferă date privind cifrele de afaceri şi numărul angajaţilor celor trei societăţi. Prin urmare, singurul înscris invocat de autoritatea pârâtă, ce conţine menţiuni referitoare la acţionarii celor trei societăţi comerciale considerate legate, la numărul angajaţilor acestora şi la cifrele lor de afaceri este Lista de reverificare a eligibilităţii completată pentru A..

La dosarul de fond, în afara actelor administrative contestate, a contractului de finanţare şi a înscrisurilor menţionate în procesul-verbal, au mai fost depuse Suspiciunea de neregulă nr. x/19.06.2015 şi Alerta de neregulă nr. 14215/16.06.2015, în care se regăsesc datele privind numărul angajaţilor celor trei societăţi comerciale considerate legate şi cifrele lor de afaceri, menţionate în procesul-verbal.

În condiţiile în care în cererea de chemare în judecată se susţine că cele trei documente sus menţionate nu reflectă situaţia asociaţilor/acţionarilor ori a numărului de salariaţi ai societăţilor la care face referire autoritatea, la data la care a fost semnat contractul de finanţare, şi că a avut loc o valorificare a sesizării cuprinse în suspiciunea de neregulă, fără o analiză reală şi efectivă a autorităţii abilitate, în urma căreia să se confirme sau să se infirme informaţia cuprinsă în acest document, instanţa de fond trebuia să procedeze la analiza efectivă a acestui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, analiză care impunea solicitarea unor înscrisuri suplimentare privind numărul angajaţilor, respectiv cifra de afaceri a celor trei societăţi comerciale la data încheierii contractului de finanţare.

Necesitatea depunerii acestor înscrisuri rezultă şi din împrejurarea că în procesul-verbal contestat se reţine că reclamanta era întreprindere mare, legată cu S.C. B. S.R.L. şi C., la data încheierii contractului de finanţare - 30.01.2010, dată menţionată în suspiciunea de neregulă şi în alerta de neregulă.

Or, la dosar se află Contractul de finanţare nr. x/30.11.2010 încheiat între reclamantă, în calitate de beneficiar, şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în calitate de Organism Intermediar pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, instanţa de recurs constatând că data încheierii contractului este 30.11.2010 şi nu 30.01.2010.

În consecinţă, doar pe baza înscrisurilor aflate la dosar nu se poate stabili dacă datele menţionate în procesul-verbal contestat, cu privire la numărul angajaţilor şi cifrele de afaceri ale celor trei societăţi comerciale în discuţie, sunt cele existente la data de 30.11.2010 sau cele existente la data de 30.01.2010, acesta fiind un aspect esenţial care trebuie stabilit pentru a putea aprecia asupra aplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 3 alin. (1), art. 44 din Legea nr. 346/2004.

Critica sus menţionată din cererea de chemare în judecată a fost reluată în cererea de recurs şi, deşi ea este încadrată în disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că are în vedere, de fapt, o neanalizare de către prima instanţă a argumentelor pe care se întemeiază, prin prisma unui probatoriu incomplet, fiind vorba despre incidenţa disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critică ce se dovedeşte a fi întemeiată. De altfel, şi solicitarea din finalul cererii de recurs este de casare a sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar (în speţă, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi al argumentelor invocate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În mod evident, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, care necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi a fost încălcat dreptul pârâtei la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar.

În aceste condiţii, s-a cauzat părţii o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În consecinţă, se constată incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare are în vedere neregularităţi procedurale, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.

Având în vedere incidenţa motivului de casare anterior menţionat, se constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând să fie examinate de instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

La rejudecare, instanţa va solicita completarea probatoriului, prin depunerea unor înscrisuri pe baza cărora să se poată stabili în mod clar numărul angajaţilor şi, respectiv, cifrele de afaceri ale celor trei societăţi comerciale la data avută în vedere de autoritatea pârâtă, data încheierii contractului de finanţare, şi va proceda la analizarea tuturor criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1337 din 11 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1337 din 11 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2020.