Insolvency filing breaches EU funding eligibility; recovery order upheld on appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant company's appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance judgment which had rejected the action against the Rural Investment Financing Agency; the challenged administrative acts (the irregularity report and the decision establishing budgetary claims) and the order to repay EU/national co-financing remain in force. The dispute arose from the Agency's finding that the beneficiary's voluntary entry into insolvency proceedings breached the ongoing eligibility criteria of the financing contract, constituting an "irregularity" under O.U.G. no. 66/2011. The Court held that the lower court correctly interpreted the law, finding the insolvency filing evidenced financial difficulty violating eligibility criterion EG 4, that a proven budget prejudice is not required for recovery obligations under Art. 2(1)(a) of O.U.G. no. 66/2011 and Art. 2(7) of Regulation (EC) No 1083/2006, and that the judgment was properly reasoned under Art. 425(1)(b) C. proc. civ., rejecting the proportionality and lack-of-motivation grounds.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011; Insolvency filing breaches EU funding eligibility; recovery order upheld on appeal: The dispute arose from the Agency's finding that the beneficiary's voluntary entry into insolvency proceedings breached the ongoing eligibility criteria of the financing contract, constituting an "irregularity" under O.U.G. no. 66/2011. The Court held that the lower court correctly interpreted the law, finding the insolvency filing evidenced financial difficulty violating eligibility criterion EG 4, that a proven budget prejudice is not required for recovery obligations under Art. 2(1)(a) of O.U.G. no. 66/2011 and Art. 2(7) of Regulation (EC) No 1083/2006, and that the judgment was properly reasoned under Art. 425(1)(b) C. proc. civ., rejecting the proportionality and lack-of-motivation grounds.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedTemeiul legal pentru respingerea recursului ca nefondat.
Temeiul legal pentru respingerea recursului ca nefondat.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 martie 2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 35428 din 25 septembrie 2015 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 22 iulie 2015 emise de pârâtă.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 229 din 10 octombrie 2016, instanţa a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantă.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, în sensul anulării Deciziei nr. 35428 din 29 septembrie 2015 şi Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 22 iulie 2015 emise de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
A susţinut recurenta-reclamantă că i-a fost încălcat dreptul fundamental la apărare, în sensul că nu au fost analizate condiţiile şi silogismul legal al contractului de finanţare încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (actualmente Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) în raport cu dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, instanţa neluând în considerare, pe de o parte, că nu a avut intenţia de a nu achita sumele datorate B., creditul fiind contractat tocmai pentru promovarea proiectului ce formează obiectul contractului de finanţare, şi, pe de altă parte, că, în momentul în care a întâmpinat sincope în achitarea ratelor la credit, datorită unor împrejurări economice neprevăzute, a solicitat reorganizarea judiciară în cadrul procedurii de insolvenţă.
Creanţa imputată de AFIR este înscrisă în tabelul creanţelor, sub condiţie, nemaifiind oportună emiterea procesului-verbal contestat, creanţa nefiind certă pentru că nu a intrat în faliment, fiind în reorganizare judiciară, desfăşurându-şi activitatea normal şi neaflându-se în stare de dificultate.
Dreptul său de a beneficia de prevederile Legii insolvenţei privitoare la reorganizarea judiciară nu poate reprezenta o sancţiune.
Instanţa nu a verificat, în mod obiectiv, că nu se poate reţine nicio culpă a sa, de vreme ce îşi continuă activitatea în cadrul reorganizării.
De asemenea, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, atât timp cât nu s-au analizat în antiteză motivele şi textele de lege invocate, instanţa achiesând, pur şi simplu, la susţinerile intimatei.
A depus la dosar planul de reorganizare, conform art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în termen de 30 de zile de la publicarea tabelului definitiv, astfel încât, în cazul în care ar fi supusă din nou procedurii insolvenţei şi ar intra în faliment, creanţa AFIR ar urma să fie plătită.
După ce a prezentat situaţia de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond nu a analizat în mod practic motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, nu a motivat respingerea acestora, nu a prezentat motivele care au format raţionamentul instanţei sau a prezentat motive străine cauzei. Pe de altă parte, a dat o interpretare greşită normelor de drept material şi contractuale aplicabile în cauză, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susţinut recurenta-reclamantă că procesul-verbal contestat nu este motivat, fiind încălcate dispoziţiile art. 43 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură fiscală.
Instanţa avea obligaţia să constate că decizia şi procesul-verbal contestate au fost emise fără analizarea chestiunilor supuse analizei, fără niciun fel de motivare justă, fapt ce antrenează cenzurarea şi sancţionarea conduitei nelegale. Instanţa, fără a supune analizei sale aceste aspecte, a menţinut validitatea actelor atacate confirmând, practic, măsurile luate abuziv şi fără a respecta principiul proporţionalităţii de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Astfel, hotărârea de fond nu poate fi considerată ca fiind în concordanţă cu normele imperative ce instituie obligaţia instanţei de a-şi motiva soluţia pronunţată.
Prima instanţă a reţinut greşit săvârşirea unei nereguli pe parcursul perioadei de monitorizare, apreciind că situaţia sa financiară se încadrează în noţiunea de "neregulă".
Prin argumentele şi documentele justificative pe care le-a prezentat în raport cu fiecare aspect verificat de AFIR, se poate observa că cele constatate nu se încadrează în ipoteza indicată de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 ca fiind nereguli, nefiind îndeplinite condiţia săvârşirii unei abateri de la dispoziţiile legale şi/sau contractuale şi condiţia existenţei unui prejudiciu produs/eventual.
Simpla deschidere a procedurii insolvenţei nu poate fi considerată o abatere de la prevederile contractuale.
De asemenea, nu s-a dovedit existenţa unei deturnări a scopului contractual şi a sumelor alocate din contribuţia UE şi a Guvernului României.
Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat recurenta-reclamantă că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile contractului de finanţare şi dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 referitoare la înţelesul noţiunii de "criteriu de eligibilitate" şi de "evitare a situaţiilor de dificultate financiară".
Din analiza dispoziţiilor contractului de finanţare nu rezultă interdicţia contractării de credite financiare, o asemenea măsură fiind adoptată şi având la bază nu o dificultate financiară, ci intenţia de dezvoltare a proiectului ce formează obiectul contractului de finanţare.
Nu poate constitui motiv de neeligibilitate începerea urmăriri silite de către B., după cum nelegal au apreciat atât intimata şi instanţa de fond, în raport de faptul că în vederea plăţii acestor credite a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei prin reorganizare.
În activitatea economică, apelarea la surse de creditare pentru creşterea afacerii este o practică uzuală.
Şi-a respectat angajamentele asumate, proiectul ce formează obiectul contractului de finanţare nesuferind nicio modificare substanţială, reorganizarea activităţii sale neafectând derularea proiectului în condiţiile contractuale.
Prin hotărârea recurată se susţine în mod netemeinic şi nelegal că ar fi încălcat criteriile de eligibilitate, respectiv criteriul EG 4 Microîntreprinderea să nu fie în dificultate prin nerespectarea punctului 1 şi punctului 6 din Declaraţia F anexată la cererea de finanţare.
Aceste prevederi contractuale nu au fost încălcate, întrucât, la data la care le-a dat, declaraţiile corespundeau realităţii, îndeplinea condiţiile de eligibilitate şi nu avea datorii.
În mod greşit instanţa a apreciat că pct. 6 din Declaraţia F a fost încălcat, atâta vreme cât societate are profit, nu se află în faliment şi urmează să îşi reorganizeze activitatea, AFIR nefiind prejudiciată cu nimic.
De asemenea, în mod neîntemeiat şi eronat prima instanţă a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (3) din contractul de finanţare, invocând împrejurarea că a intrat sub incidenţa legii insolvenţei drept temei de reziliere a contractului.
Faptul că a intrat sub incidenţa Legii nr. 85/2014 nu reprezintă un motiv de nelegalitate nici din perspectiva art. 26 sau art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.
Contractul este legea părţilor, iar contractul de finanţare nu a fost încălcat. Clauza cuprinsă la art. 11 alin. (3) prevede dreptul AFIR de a înceta valabilitatea contractului de plin drept în situaţia în care a fost declanşată procedura insolvenţei/falimentului.
Această clauză este incertă, motiv pentru care, conform principiului de drept statuat de art. 1269 C. civ., in dubio pro reo, trebuie interpretată în favoarea debitorului. Astfel, singura interpretare corectă a clauzei este că se referă la faliment ca şi situaţie în care poate opera încetarea valabilităţii contractului, nu şi la situaţia în care societatea se află în perioada generală de observaţie. Or, societatea nu este în faliment, având deja un plat de reorganizare aprobat.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din contract, măsura rezilierii contractului este facultativă, iar nu obligatorie, trebuind să se respecte principiul proporţionalităţii măsurii aplicate.
De asemenea, nici O.U.G. nr. 66/2011 nu prevede faptul că deschiderea procedurii de insolvenţă reprezintă, prin el însuşi, un motiv de nelegalitate, o încălcare a criteriului de eligibilitate. Dimpotrivă, reorganizarea activităţii face parte din procesul normal de funcţionare a unei societăţi comerciale.
Motivul pentru care societatea a solicitat intrarea în procedura generală a insolvenţei prin reorganizare judiciară a fost strict legat de faptul că nu mai putea să-şi desfăşoare activitate din cauza popririi conturilor de către B.. Astfel, a solicitat intrarea în insolvenţă prin reorganizare pentru a-i fi ridicate popririle instituie şi pentru a-şi putea continua activitatea şi achita datoriile.
Nici AFIR şi nici instanţa de fond nu au luat în considerare faptul că criteriul de eligibilitate EG4 trebuie analizat în raport de întreaga perioadă contractuală, având în vedere şi perioada ulterioară finalizării proiectului.
A mai susţinut recurenta-reclamantă că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, fiind incidente dispoziţiile art. 38 lit. h) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, operând stingerea creanţei bugetare.
Astfel, decizia atacată este nelegală şi procesul-verbal este la rândul său nelegal.
3. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
A susţinut, în esenţă, că beneficiarul contractului de finanţare a intrat în insolvenţă ca urmare a propriei solicitări, rezultând clar încălcarea contractului de finanţare. Pentru a accesa finanţarea nerambursabilă, societatea recurentă a previzionat că va avea performanţe economice care să îi permită îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.
Decizia contestată a cărei anulare se solicită este doar consecinţa nerespectării de către recurentă a dispoziţiilor legale asumate, fiind singura răspunzătoare în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului.
4. Decizia instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.
4.1. În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit acestuia casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.
Or, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă aspecte care ţin de nemotivarea hotărârii, ci privesc motive de nelegalitate, apreciind că instanţa ar fi apreciat eronat că actele atacate sunt motivate şi că nu ar fi analizat efectiv dacă în cauză a fost săvârşită sau nu o neregulă.
Cu toate acestea, din perspectiva ipotezei prevăzute de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de control judiciară reţine că analiza considerentelor hotărârii evidenţiază faptul că motivarea realizată de prima instanţă este în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că evidenţiază situaţia de fapt şi chestiunile esenţiale supuse judecăţii, se referă la probele administrate în cauză şi este în concordanţă cu acestea, prezintă cu claritate punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, dar şi motivele pentru care susţinerile reclamantei nu şi-au găsit corespondent în soluţia adoptată.
Totodată, nu sunt identificate considerente contradictorii care să determine casarea hotărârii, astfel că motivul de nelegalitate menţionat nu este incident în cauză.
4.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit acestuia casarea hotărârii se poate cere când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Din examinarea obiectului litigiului dedus judecăţii şi a circumstanţelor cauzei, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a identificat chestiunea esenţială ce se impune a fi lămurită, respectiv aceea de a stabili dacă intrarea reclamantei în stare de insolvenţă, prin deschiderea procedurii la cererea acesteia, poate fi apreciată ca o nerespectare a condiţiilor de eligibilitate şi de selecţie pe care trebuia să le respecte pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare, ipoteză de natură să atragă incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.
Aşadar, nu poate fi vorba de o premisă eronată pe care s-ar fi întemeiat analiza primei instanţe, cum pretinde recurenta.
Referitor la interpretarea şi aplicarea în cauză a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentei, că norma legală este una imperativă, ce conţine obligaţia autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene de a demara activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.
În ceea ce priveşte susţinerile conform cărora nu ar fi existat o "neregulă", respectiv o încălcare a dispoziţiilor legale sau contractuale prin deschiderea procedurii insolvenţei la cererea societăţii reclamante, se constată că sunt neîntemeiate.
Astfel, conform art. 1 alin. (4) din Anexa 1 - Prevederi generale, parte integrantă din contractul de finanţare, beneficiarul s-a obligat să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu acest contract.
De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeaşi anexă, beneficiarul s-a obligat să respecte pe durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare.
Conform Declaraţiei F anexate la cererea de finanţare (declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului), reclamanta, prin reprezentant legal, a declarat că îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute în fişa măsurii din Ghidul solicitantului şi se angajează că le respectă pe o perioadă de minim 5 ani de la finalizarea proiectului, inclusiv criteriile de selecţie pentru care a fost punctat.
Totodată, a precizat că organizaţia pe care o reprezintă nu are datorii către instituţii de credit şi/sau instituţii financiare nebancare.
Deci, necesitatea respectării criteriilor de eligibilitate şi de selecţie pe toată durata de valabilitate a contractului a fost cunoscută de reclamantă încă din momentul depunerii cererii de finanţare.
Or, aşa cum în mod just a reţinut prima instanţă, solicitarea reclamantei de a se deschide procedura falimentului faţă de aceasta dovedeşte situaţia economico-financiară dificilă în care se află, reprezentată de lipsa disponibilităţilor băneşti pentru acoperirea creanţelor exigibile, care constituie, evident, încălcări ale condiţiilor de eligibilitate, respectiv nereguli în derularea contractului de finanţare.
În plus, a fost nesocotit şi criteriul de eligibilitate EG4 din Ghidul informativ privind Programul SAPARD.
Criteriul de eligibilitate EG 4 "Microîntreprinderea trebuie să nu fie în dificultate" presupune că beneficiarul trebuie să demonstreze valabilitatea economico-financiară a proiectului, că îşi poate plăti obligaţiile şi datoriile în mod regulat, fără să supună la niciun risc desfăşurarea normală a activităţii sale economice şi că generează un venit semnificativ.
De altfel, chiar recurenta-reclamantă a precizat că a întâmpinat sincope în achitarea ratelor la credit, datorită unor împrejurări economice neprevăzute, şi că nu-şi mai putea desfăşura activitatea din cauza popririi conturilor sale de către B.. Alegaţiile sale privind uzanţele economice ale societăţilor comerciale, care pot apela la surse de creditare, nu au nicio relevanţă în cauză.
Toate aceste circumstanţe evidenţiază, dincolo de orice dubiu, existenţa unei nereguli în accepţiunea dată acestei noţiuni de O.U.G. nr. 66/2011.
În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în cauză a principiului proporţionalităţii, constatările primei instanţe se impun a fi menţinute, având în vedere prevederile art. 17 alin. (4) din Anexa I - Prevederi Generale la contractul de finanţare potrivit cu care, în cazul înregistrării unei nereguli, beneficiarul va restitui valoarea finanţării.
Art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 defineşte noţiunea de "neregulă" ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".
Contrar susţinerilor recurentei, obligaţia de restituire sau recuperare a fondurilor nerambursabile există în toate cazurile în care s-au constatat nereguli, fără a fi necesară probarea existenţei sau producerii unui prejudiciu.
"Neregula" este definită, de asemenea, în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziţii care au aplicabilitate directă în legislaţia naţională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".
Deci, în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naţionale, cu excepţia situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului.
Astfel, obligaţia de restituire sau recuperare a fondurilor există în toate cazurile în care s-au constatat nereguli, fără a fi necesară probarea existenţei sau producerii unui prejudiciu.
4.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Prin urmare, reţinând că hotărârea de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de SC A. SRL, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C., împotriva Sentinţei nr. 229 din 10 octombrie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2019.
GGC - CP