Legality of precautionary asset seizure based on presumed fiscal fraud and simulated transactions under Art. 213 of the Fiscal Procedure Code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani, secţia civilă, la data de 9 februarie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata MFP - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de către intimată, sub nr. x din 15 ianuarie 2016, prin care s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătorii constând în sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deţinute de contestatoare, în vederea garantării recuperării unor obligaţii de plată stabilite în urma unor verificări preliminare în cuantum de 2.181.475 RON, solicitând a se dispune anularea acesteia, ca netemeinică şi nelegală; suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor executorii, emisă de intimată.

Prin Sentinţa nr. 2855 din 8 aprilie 2016 pronunţată în dosar nr. x/2016, Judecătoria Botoşani a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Botoşani, invocată de intimat prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 25 mai 2016, instanţă care prin Sentinţa nr. 385 din 22 iunie 2016 a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Botoşani invocată de intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanţei sub acelaşi număr, la data de 13 iulie 2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 217 din 14 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2016, a fost admisă cererea şi s-a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 15 ianuarie 2016 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava; a fost respinsă cererea de suspendare a executării a deciziei anterior menţionată, ca inadmisibilă.

3. Recursul

Împotriva sentinţei de mai sus, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

3.1. În motivarea cererii de recurs, recurenta a susţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 213 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. , republicata, cu modificările şi completările ulterioare.

În opinia recurentei, este suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecinţa îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior. Prin faptul ca SC A. SRL este beneficiar al unor achiziţii nereale de la furnizorul scriptic B. SRL, care are rolul de participant la circuite tranzacţionale simulate, având ca efect final emiterea de facturi generatoare de deduceri fiscale ilegale, în beneficiul persoanelor juridice din aval, organele fiscale în mod corect au estimat că aceasta societate se sustrage de la procedura de colectare, motivând şi argumentând în cuprinsul Deciziei aceste aspecte şi dispunând în consecinţă măsuri asigurătorii.

În speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 213 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. . Prin urmare, organul fiscal, ori de câte ori constata că există pericolul ca contribuabilul supus controlului să se sustragă, să îşi ascundă, sau să îşi risipească patrimoniul, îngreunând în mod considerabil colectarea creanţelor, are dreptul conferit de lege de a dispune de urgenţă măsuri asigurătorii. În literatura juridică de specialitate s-a afirmat că prin măsuri asigurătorii se înţelege posibilitatea recunoscută de lege creditorului fiscal de efectua/îndeplini măsuri de indisponibilizare şi conservare, de natură să împiedice pe debitorul contribuabil să-şi diminueze activul patrimonial în perioada supusă controlului şi imediat următoare.

Măsurile luate de intimata DRAF Suceava sunt întemeiate pe prezumţii legale, astfel că, până la stabilirea unei situaţii certe cu privire la activităţi financiare ilicite desfăşurate de contestatoare sau terţe persoane cu care s-a angajat în operaţiuni economice, intimatele au dispus măsurile prevăzute de art. 213 C. proc. fisc. , aceste măsuri fiind temeinice şi legale.

Întrucât pe parcursul acestei perioade (şi chiar judecăţii), contestatoarea nu a făcut în niciun fel de dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de organele de control care au dispus măsurile contestate deşi, potrivit dispoziţiilor C. civ. şi art. 213 din C. proc. fisc. , îi incumba această sarcină a probei şi întrucât în speţă nu se poate reţine existenţa vreunei cauze de nulitate absolută a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, trebuie constatat că forţa probanta a acestui act nu a fost înlăturată, bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate şi temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Dat fiind circuitul tranzacţional simulat evidenţiat, precum şi calitatea de beneficiar al contestatoarei, recurenta consideră că sarcina probei cu privire la inexistenţa tranzacţiilor şi a unei realităţi diferită de cea constatata de organele de control revine contestatoarei. Totodată, faptele negative reţinute de organele de control sunt consecinţa încălcării dispoziţiilor legislaţiei incidente de către SC A. SRL

Relaţiile contractuale verificate de organul fiscal au dus la concluzia că statul a fost prejudiciat cu suma de 2.181.475 RON, prejudiciu provenit din faptele expuse pe larg în motivarea Deciziei de măsuri asigurătorii. Consideră că este relatată pe larg verificarea efectuată de organul fiscal potrivit căreia s-au constatat obligaţiile de plată, estimate prin referatul întocmit de organul fiscal.

Recurenta a precizat că prin emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu consecinţa sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor reclamantei, organele fiscale au urmărit protejarea creanţei pe care debitoarea o datorează bugetului general consolidat, creanţă într-un cuantum considerabil.

Din documentele emise de organul fiscal se observă că motivele care au impus emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii şi a actelor de executare subsecvente contestate prin prezenta acţiune, sunt detaliate în concret cu menţionarea prevederilor încălcate, chiar dacă contestatoarea se consideră nemulţumită şi consideră nemotivată decizia de măsuri asigurătorii.

În acest sens, pentru prevenirea sustragerii sau risipirii patrimoniului operatorului economic, s-a procedat la instituirea măsurilor asigurătorii asupra uneia dintre clădirile deţinute de către contribuabil, conform Listei patrimoniale pusă la dispoziţie de către Primăria Municipiului Botoşani.

De asemenea, recurenta a apreciat ca sunt relevante Deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în cauzele reunite C-439/04 şi C-440/04 (Axel Kittel contra Belgiei şi Recolta Recycling SPRL contra Belgia). Potrivit Curţii Europene de Justiţie, dacă administraţia fiscală stabileşte, pe baza unor factori obiectivi, că achiziţia este efectuată de un contribuabil care cunoştea sau avea posibilitatea să cunoască că participa la o operaţiune de fraudare a TVA, atunci acest contribuabil este considerat ca participant la fraudă, indiferent dacă obţine sau nu un beneficiu din revânzarea bunurilor. Într-o atare situaţie, contribuabilul este considerat complice la frauda comisă de vânzător.

3.2. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului ca urmare a nemotivării. Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a făcut un amplu expozeu al situaţiei de fapt, fără a arăta în concret, norma sau normele legale pretins încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de fond. De asemenea, criticile recurentei vizează interpretarea şi aprecierea probelor, aceste aspecte nemaiputând forma obiectul cenzurii de recurs, ulterior abrogării punctelor 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2010. Având în vedere că recurenta nu arată nici motivele de drept şi nici motivele de fapt pentru care decizia instanţei de fond ar fi nelegala şi ar trebui cenzurată de instanţa de control judiciar, consideră că în cauză recursul formulat trebuie sancţionat cu anularea sa.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. După cum rezultă în mod evident şi fără posibilitate de interpretare diferita, legiuitorul a condiţionat posibilitatea de instituire a unei asemenea măsuri asigurătorii (poprire sau sechestru) de existenţa unui caz excepţional, şi anume al existenţei pericolului de sustragere, ascundere sau risipire a patrimoniului, de periclitare sau îngreunare în mod considerabil a colectării.

După cum se poate constata, organele emitente nu au demonstrat existenţa şi aplicabilitatea în speţă a nici unuia dintre cazurile mai sus enumerate (cu atât mai puţin să-l motiveze sau probeze), acestea limitându-se la indicarea în sistem a acestor dispoziţii legale în cuprinsul primului paragraf al paginii nr. 2 din Decizie.

Intimata a susţinut că aceste cazuri excepţionale nu pot fi presupuse ab initio, ci trebuie indicate, în mod concret şi motivat, care sunt aşa-zisele indicii sau elemente care ar conduce la convingerea sau cel puţin presupunerea că societatea intimată s-ar eschiva de la plata unor datorii fiscale, de orice fel.

A mai susţinut intimata faptul că societatea nu a formulat niciodată o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă, reglementata de Legea nr. 85/2006 sau Legea nr. 85/2014 şi, raportat la nivelul de solvabilitate, cifra de afaceri şi contractele aflate în derulare, nici nu existau premisele îndeplinirii condiţiilor necesare iniţierii unui asemenea demers judiciar.

Din simpla lecturare a informaţiilor publice de pe site-ul just.ro, reiese că singurele dosare având ca obiect insolvenţa în care societatea a fost parte sunt fie cele în cadrul cărora deţinea calitatea de creditor, fie cele în cadrul cărora a fost solicitată în mod abuziv şi nelegal deschiderea unei asemenea proceduri, acestea fiind însă respinse. Aşadar, intimata nu a demonstrat existenţa vreunuia dintre cazurile excepţionale, astfel cum acestea sunt indicate de către legiuitor în cuprinsul art. 213 C. proc. fisc. .

Deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii, adoptate anterior emiterii unui titlu de creanţă, trebuie în mod obligatoriu să fie temeinic justificate, cu demonstrarea existenţei unuia dintre cazurile excepţionale indicate, şi nu bazată de prezumţii subiective ale organului fiscal de control. Nu contestă dreptul prevăzut de legiuitor în ce priveşte impunerea unor astfel de măsuri de către stat prin instituţiile sale, însă astfel de măsuri trebuie să respecte condiţiile expres prevăzute şi aplicabile în astfel de situaţii.

Incidenţa în practică a unor astfel de măsuri abuzive a fost considerabilă, atât la nivel naţional, cât şi comunitar, fapt care a condus la multiple Decizii ale Curţii Europene de Justiţie prin care s-a statuat modalitatea în care instanţele trebuie sa se raporteze la astfel de situaţii. Curtea, prin deciziile sale (Maks pen EOOD, Halifax (Cauza C-255/02), Axei Kittel (cauza C-439/04) şi Recolta Recycling) statuează în mod expres că particularul trebuie să beneficieze de prezumţia de bună-credinţă, revenind organelor fiscale sarcina probei prin care să fie răsturnată această prezumţie.

Caracterul abuziv şi tendenţios al încercării organelor fiscale de distorsionare a unei realităţi evidente reiese tocmai din faptul că ANAF deţine o evidenţă clara a situaţiei societăţii, rezultată atât din balanţe, bilanţuri şi declaraţiile depuse de SC A. SRL, cât şi din sumele aferente obligaţiilor fiscale achitate în întregime la termenele legale. Nu este lipsit de importanţă faptul că aceste obligaţii fiscale nu sunt deloc derizorii, având în vedere faptul că societatea deţine calitatea de mare contribuabil la bugetul consolidat al statului, unul dintre cei 3 (trei) existenţi la nivelul întregului judeţ Botoşani.

Solvabilitatea societăţii rezidă în principal din seriozitatea executării contractelor încheiate fie cu parteneri privaţi, dar mai ales cu instituţii ale statului, în urma participării intense proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică la nivel naţional, a căror valoare ridică la nivelul zecilor de milioane de euro.

Nu în ultimul rând, un argument hotărâtor în sprijinul acestor susţineri rezultă din conduita fiscală a societăţii, anterioară emiterii acestei decizii, în sensul că SC A. SRL şi-a achitat la timp toate obligaţiile datorate bugetului local şi bugetului consolidat al statului, neexistând indicii care să conducă la o eventuală schimbare de conduita; acest fapt este demonstrat şi prin participarea la procedurile de achiziţie publică, având în vedere cerinţa imperativă din partea autorităţilor contractante de dovedire a inexistenţei oricărei datorii la bugetul statului la momentul participării o procedura reglementata de O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006.

În ceea ce priveşte netemeinicia şi lipsa de fundament legal a motivelor care au determinat emiterea deciziei atacate, intimata-reclamantă a arătat că, din cuprinsul acestei decizii lacunare şi superficial întocmite, reiese că intimata nu se face vinovată în mod direct de anumite încălcări ale prescripţiilor şi dispoziţiilor fiscale aplicabile, ci anumite entităţi - furnizori ai SC B. SRL "au un comportament fiscal inadecvat", în sensul ca aceştia nu ar justifica anumite achiziţii reale faţă de această societate.

A precizat că a deţinut raporturi comerciale exclusiv cu societatea SC B. SRL, care s-au derulat în baza unor contracte valabil încheiate şi cu respectarea tuturor dispoziţiilor fiscale aplicabile în domeniu: facturi fiscale aferente mărfurilor achiziţionate, avize de însoţire a mărfii, plăţi transparente, efectuate exclusiv prin intermediul unităţilor bancare (după cum rezultă din înscrisurile ataşate prezentei).

Organele de control nu aduc în discuţie care sunt elementele, indiciile care să conducă la demonstrarea conduitei necorespunzătoare din punct de vedere fiscal a societăţii intimate, insistându-se pe situaţii şi fapte străine de activitatea intimatei-reclamante între societăţi comerciale cu care nu a avut niciodată raporturi juridice. Singurele critici cu privire la societatea se referă la existenţa unor inadvertenţe cu privire la transferul mărfurilor, la faptul că unele facturi nu conţin date sau conţin date incomplete referitoare la expedierea mărfii; în mod evident, aceste alegaţii nu pot conduce, sub nicio formă, la concluzionarea faptului ca SC A. SRL ar fi implicat, în orice fel, în lanţul infracţional menţionat de către organele de control între B. şi societăţile comerciale indicate mai sus şi cu care societatea intimată nu a avut nici un raport juridic. Mai mult, nu se indică nicio factură (număr, dată) sau alt document fiscal, concret, care ar reflecta inadvertenţele reţinute în actul administrativ, reţinerea ANAF rămânând la nivel generic.

Aşadar, nu este dovedită sub nicio formă o eventuală legătură de cauzalitate între intimată şi terţele entităţi care, potrivit afirmaţiilor ANAF, ar fi efectuat anumite fapte sancţionate de legislaţia fiscală, fiind astfel inadmisibilă instituirea unui sechestru asigurător în sarcina societăţii pentru fapte imputabile altuia.

3.3. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a susţinut că recursul este motivat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în speţă.

A precizat că Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală critică sentinţa de fond sub toate aspectele în sensul că instanţa de fond nu a aplicat legislaţia arătată în apărările de la fond. În atare situaţie, aspectele invocate în recursul formulat vor fi analizate de către instanţa de judecata cu ocazia judecării pe fond a recursului. Pentru aceste motive, a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului formulat de ANAF ca nefondata.

Pe fondul recursului, având în vedere motivele expuse pe larg în cererea de recurs, a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiata.

4. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

5. Cu privire la excepţia nulităţii recursului

În susţinerea excepţiei, intimata-reclamantă a arătat că în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a făcut un amplu expozeu al situaţiei de fapt, fără a arăta în concret, norma sau normele legale pretins încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de fond. De asemenea, criticile recurentei vizează interpretarea şi aprecierea probelor, aceste aspecte nemaiputând forma obiectul cenzurii de recurs, ulterior abrogării punctelor 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2010. Având în vedere că recurenta nu arată nici motivele de drept şi nici motivele de fapt pentru care decizia instanţei de fond ar fi nelegală şi ar trebui cenzurată de instanţa de control judiciar, consideră că în cauză recursul formulat trebuie sancţionat cu anularea sa.

Înalta Curte constată că deşi iniţial recurenta nu a indicat cazul de casare pe care se întemeiază, prin răspunsul la întâmpinare aceasta a precizat că a înţeles să invoce prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că cel puţin o parte din susţinerile recurentei din recurs pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"). Dacă cele prin care se critică interpretarea şi aprecierea probelor nu se subsumează unei critici de nelegalitate, per ansamblu recursul nu poate fi considerat nul, cât timp acesta cuprinde şi critici concrete de nelegalitate.

Cât priveşte susţinerea intimatei, în sensul că recurenta nu aduce critici de nelegalitate concrete cu privire la sentinţa recurată, ci acestea sunt practic o reiterare parţială a argumentelor prezentate în fondul cauzei, acest aspect urmează a fi evaluat pe fondul recursului; atâta timp cât există şi critici privind nelegalitatea sentinţei, formularea şi a unor referiri privind netemeinicia hotărârii nu poate duce la anularea recursului.

Ca urmare, se va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, ca nefondată.

6. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta

6.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

La data de 15 ianuarie 2016 a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, de către intimată, sub nr. x din 15 ianuarie 2016, prin care s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătorii constând în sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deţinute de contestatoare, în vederea garantării recuperării unor obligaţii de plată.

S-a menţionat că, prin această decizie, s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra unui imobil clădire sediu, suprafaţă construită 252 m.p., nr. x/Botoşani, nr. cadastral x, în valoare de 1.328.587 RON şi, respectiv, imobil clădire et. I+II+III, nr. carte funciară x Botoşani, nr. y/Botoşani şi nr. z/Botoşani (provenită din conversia CF x N), nr. cadastral x; y/II; şi z/III;1, în valoare de 1.056.147 RON.

6.2. Analiza concretă a motivelor de casare

Problema de drept dedusă judecăţii în prezenta cauză este aceea dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. .

Astfel, conform art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207 din 20 iulie 2015 privind C. proc. fisc. (în forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate în cauză):

"Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile."

Din analiza textului legal anterior menţionat, rezultă că pentru a se institui măsurile asigurătorii trebuie îndeplinite anumite condiţii, respectiv existenţa unor cazuri excepţionale, existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, iar prin aceste acţiuni să pericliteze sau să îngreuneze în mod considerabil colectarea.

În opinia recurentei, este suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecinţa îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesara producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior.

Prima instanţă a reţinut că pericolul mai sus-menţionat trebuie indicat în concret în motivele deciziei, or, în speţa de faţă, se reţine că petenta nu figurează cu obligaţii fiscale restante; condiţia enunţată de art. 213 alin. (2) C. proc. fisc. , respectiv existenţa unor elemente care anunţă o anumită atitudine psihică a debitorului, reaua-credinţă circumstanţiată prin manopere dolosive de sustragere, ascundere ori risipire a activelor patrimoniale; pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) C. proc. fisc. trebuie să fie unul concret şi obiectiv, extrinsec faptelor controlate, în sensul că trebuie să rezulte din acţiuni/inacţiuni ale contribuabilului altele decât operaţiunile care au făcut obiectul controlului fiscal. Or, în cauza de faţă, pentru a dovedi existenţa acestui pericol, intimata a făcut trimitere doar la comportamentul petentei în cadrul operaţiunilor care au făcut obiectul controlului fiscal.

Înalta Curte reţine ca principiu corectitudinea susţinerilor primei instanţe, în sensul că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată prin indicarea în concret a pericolului obiectiv de sustragere sau de ascundere sau risipire a patrimoniului debitorului, pericol care, ca regulă, trebuie să fie distinct de imputarea anumitor fapte din cadrul operaţiunilor ce au făcut obiectul controlului fiscal.

Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere şi prevederile din Ordinul nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , precum şi prevederile din Ordinul nr. 2546/2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente şi pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare, ambele ordine conţinând dispoziţii similare sub aspectul care interesează în prezenta cauză.

Astfel, pct. 2.1 din Ordinul nr. 2605/2010 prevede că:

"2.1. Organul de control prevăzut la pct. 1.1 lit. a) poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situaţii:

a) în urma constatării unor acte şi fapte care pot constitui infracţiuni de evaziune fiscală sau fraudă fiscală şi vamală, în cazul cărora prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrative fiscale de impunere, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare."

Pct. 16 din Ordinul nr. 2546/2016 prevede că:

"Organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepţional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situaţii:

a) în urma constatării unor împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal, în cazul cărora creanţele fiscale nu sunt stabilite prin acte administrative fiscale, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare."

Astfel, ideea esenţială care se desprinde din ambele reglementări este aceea că se poate emite o decizie de instituire a măsurilor asigurătorii în situaţia în care există indicii privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal, în cazul cărora creanţele fiscale nu sunt stabilite prin acte administrative fiscale.

Din modul de reglementare a acestei ipoteze, se poate desprinde ideea că, într-o asemenea situaţie, legiuitorul a intenţionat să creeze o prezumţie simplă de existenţă a pericolului de sustragere/ascundere/risipire a patrimoniului debitorului.

Din cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emise în cauza de faţă rezultă că există indicii în sensul că reclamanta este beneficiara unui circuit tranzacţionat simulat, operaţionalizat în perioada 2012 - 2015 prin intermediul societăţii de timp "tampon" B. SRL, care a înregistrat achiziţii nereale de mărfuri de la entităţi tip "fantomă" generatoare de deduceri fiscale ilegale. Astfel, tranzacţiile investigate prezintă caracterul unor operaţiuni simulate, întrucât furnizorii entităţii B. SRL au un comportament fiscale inadecvat, în sensul că nu justifică achiziţii reale, necesare unor livrări ulterioare.

Ca urmare, instanţa de recurs apreciază că recurenta-pârâtă a făcut dovada contrară celor reţinute de prima instanţă, relevând acte, fapte şi operaţiuni concrete din care rezultă pericolul şi intenţia ca intimata-reclamantă să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, iar prin aceste acţiuni să pericliteze sau să îngreuneze în mod considerabil colectarea.

Deşi argumentul legat de afirmaţia făcută în cuprinsul deciziei contestate în sensul că reclamanta intenţionează să deschidă procedura insolvenţei nu va fi reţinut de instanţa de recurs (intimata făcând dovada în recurs că singurele dosare având ca obiect insolvenţa în care societatea a fost parte sunt fie cele în cadrul cărora deţinea calitatea de creditor, fie cele în cadrul cărora a fost solicitată în mod abuziv şi nelegal deschiderea unei asemenea proceduri, acestea fiind respinse), rămâne confirmat argumentul mai sus prezentat de reţinere a existenţei pericolului de sustragere/ascundere/risipire a patrimoniului debitorului.

În concluzie, Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursului declarat de recurenta-pârâtă.

6.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă; va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC A. SRL, ca nefondată; va păstra în rest sentinţa recurată (în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare, soluţie ce nu a fost recurată).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 217 din 14 septembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SRL

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC A. SRL, ca nefondată.

Păstrează în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2019.

GGC - CP