Vehicle deregistration action: private order territorial competence and ex officio non-admissibility of jurisdiction objection

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 24 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Zalău, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Serviciul de Înmatriculări şi Permise Auto Sălaj din cadrul Instituţiei Prefectului Sălaj, a solicitat obligarea acestora la radierea autovehiculului marca C. cu număr de identificare x şi cu număr de înmatriculare x, pe motiv că a fost vândut pârâtului conform contractului de vânzare-cumpărare din data de 15 mai 2013, ataşat cererii.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 78, art. 79 şi următoarele C. proc. civ., art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 35 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 5 februarie 2019, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale materiale faţă de pârâtul Serviciul de Înmatriculări şi Permise Auto Sălaj din cadrul Instituţiei Prefectului Sălaj şi a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl priveşte pe acesta.

Totodată, a invocat din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale cu privire la soluţionarea cauzei în contradictoriu cu pârâtul B. şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Prin Sentinţa civilă nr. 218 din data de 5 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Zalău a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect obligaţia de a face, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Zalău a reţinut că, potrivit relaţiilor solicitate de instanţă autoturismul cu datele de identificare indicate de reclamantă figurează înmatriculat în evidenţele oficiale pe numele acesteia.

Totodată, a arătat că, în baza art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, "În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului", iar, conform art. 17 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Radierea din evidenţă a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulaţie a acestora, la cererea proprietarului, în situaţiile reglementate la lit. a) - d)".

A constatat că, din conţinutul textelor evidenţiate decurge concluzia că acţiunea în justiţie întemeiată pe dispoziţiile anterior menţionate urmăreşte a valorifica anumite obligaţii cu un caracter intuitu personae, stabilite imperativ de legiuitor în sarcina dobânditorului dreptului de proprietate asupra vehiculului, respectiv a proprietarului, de unde şi caracterul de ordine publică al normei de competenţă teritorială aplicabilă în asemenea litigii.

De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. a arătat că, în ipoteza acţiunilor în justiţie fundamentate pe dispoziţiile art. 11 alin. (4) şi 17 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, nu poate fi alegat că în discuţie ar fi procese relative la bunuri sau drepturi de care litiganţii ar putea dispune, ci, dimpotrivă, organul jurisdicţional este sesizat pentru a examina dacă, în circumstanţele evidenţiate, poate fi valorificată, pe calea justiţiei, o sarcină de natură imperativă, ce corespunde unei formalităţi administrative, instituită, în mod exclusiv, asupra pretinsului cumpărător, respectiv proprietar al unui vehicul, de unde decurge caracterul de ordine publică al normei de la art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., în situaţia particulară evocată.

A reţinut că, în cauza de faţă, reclamanta pretinde obligarea pârâtului la radierea autoturismului de pe numele acesteia, însă, în realitate, faţă de argumentele expuse în cuprinsul cererii şi de scopul urmărit, se deduce că se urmăreşte a fi realizată formalitatea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate către pârât.

Prin urmare, a constatat că, dacă pretinsa încheiere a vânzării a dat naştere, în sarcina pârâtului, a unor obligaţii specifice, decurgând din natura bunului asupra căruia s-a transmis dreptul de proprietate, îndatoriri în privinţa cărora reclamanta ar deţine calitatea de creditor, orice solicitare de executare a acestora, valorificată pe calea unei cereri de chemare în judecată, nu poate fi întreprinsă decât cu respectarea normei de competenţă teritorială de la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., ce prezintă, în această ipoteză, caracter de ordine publică, pricina da faţă vizând anumite obligaţii personale ce ar reveni pârâtului cumpărător.

Astfel, observând dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în baza art. 130 alin. (3) coroborat cu art. 132 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în a cărei rază de competenţă locuieşte pârâtul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 1 martie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 2679 din data de 11 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătorie Zalău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut că, în cauză, necompetenţa este una de ordine privată, şi nu publică, prezentul litigiu fiind unul privitor la bunuri, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

A constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Prin urmare, având în vedere că excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată de către pârât, ci din oficiu, a considerat că nu a fost legal sesizată cu soluţionarea cauzei, iar competenţa teritorială a Judecătoriei Zalău s-a definitivat prin neinvocarea de către pârât a excepţiei necompetenţei teritoriale prin întâmpinare, într-o cauză în care întâmpinarea este obligatorie.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condiţiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, Înalta Curte reţine că Judecătoria Zalău şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de reţinerile diferite ale instanţelor cu privire caracterul necompetenţei teritoriale invocate în cauză.

Astfel, Judecătoria Zalău a reţinut caracterul de ordine publică al normei de la art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., în situaţia particulară a cauzei, în timp ce Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a apreciat că necompetenţa este una de ordine privată, prezentul litigiu fiind unul privitor la bunuri, iar sesizarea sa s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Prin demersul judiciar cu care a învestit Judecătoria Zalău, având ca obiect o acţiune privitoare la bunuri, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului la radierea autovehiculului pe care l-a vândut acestuia prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 15 mai 2013.

Prin urmare, la stabilirea instanţei competente a soluţiona pricina sunt incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Competenţa teritorială astfel reglementată este una de ordine privată, iar potrivit prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Verificând, actele dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul B., în termen legal, nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei învestite de către reclamantă, ci Judecătoria Zalău a invocat, din oficiu, această excepţie, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., care nu conferă instanţelor de judecată această posibilitate când competenţa este una de ordine privată, cum este cazul în prezentul litigiu.

Având în vedere că, prin neinvocarea, în termen legal, de către pârât a excepţiei necompetenţei teritoriale a judecătoriei învestite de către reclamantă, această instanţă a rămas competentă să soluţioneze pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2019.

GGC - GV