Competence for contestation to enforcement when debtor is absent: irrevocable acquisition of territorial jurisdiction despite remand for retrial

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa la data de 05.07.2016, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele B. SRL şi C. SA, a solicitat anularea încheierii din data de 24.02.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul x/2015, constatarea nulităţii cererii de executare silită, anularea încheierii de încuviinţare a executării silite şi anularea tuturor actelor de executare silită subsecvente încheierii de încuviinţare a executării silite emise în dosarul de executare nr. 1131/2015 de BEJ D., cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 3530 din 03.11.2016, Judecătoria Bistriţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.

Judecătoria Beclean, prin încheierea din data de 09.03.2017, a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii şi a unit cu fondul celelalte excepţii invocate de părţi.

Prin Sentinţa civilă nr. 297/23.03.2017, Judecătoria Beclean a admis excepţia invocată de constestator şi a constatat lipsa calităţii de mandatar a C. SA pentru creditorul cesionar B. SRL, a anulat încheierea pronunţată la data de 24.02.2015 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. x/2015 şi încheierea de încuviinţare a executării silite emisă de BEJ D. la data de 23.10.2015, precum şi toate actele de executare emise în Dosarul nr. x/2015 şi a obligat intimatele, în solidar, la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către contestator.

Tribunalul Bistriţa Năsăud, prin Decizia civilă nr. 73/2018, a admis apelul declarat de intimata B. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 297/23.03.2017 şi a încheierii de şedinţă din data de 09.03.2017, ambele pronunţate de Judecătoria Beclean, a anulat hotărârile apelate şi a trimis cauza, spre rejudecare, Judecătoriei Beclean.

În rejudecare, Judecătoria Beclean, prin Sentinţa civilă nr. 1176 din 26.11.2018, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

S-a reţinut că potrivit art. 651 C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar (2) al aceluiaşi articol prevede că schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare. Totodată, art. (3) prevede că instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenta altor instanţe sau organe.

S-a mai reţinut că potrivit art. 714 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, contestaţia se introduce la instanta de executare.

Judecătoria Beclean a reţinut că din actele depuse la dosar rezultă că domiciliul debitorului (contestator în prezenta cauză) nu se afla în ţară la momentul declanşării procedurii de executare silită şi, prin urmare, competentă spre a soluţiona contestaţia la executare, în conformitate cu prevederile art. 651, teza a doua din C. proc. civ. este instanţa de la domiciliul sau sediul creditorului (intimat în prezenta cauză) şi anume Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în calitate de instanţă de executare.

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin Sentinţa nr. 1057 din 07.02.2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, iar potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

De asemenea conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ. la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

S-a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă, cum este cazul în speţă, trebuia invocată de Judecătoria Beclean înăuntrul termenului imperativ stabilit de dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la primul termen de judecată când părţile erau legal citate .

De vreme ce în cauză s-a dispus casarea sentinţei prin care s-a soluţionat fondul contestaţiei la executare, cu trimitere spre rejudecare, Judecătoriei Beclean îi revenea obligaţia să reia judecata de la actul a cărui nevalabilitate a fost stabilită de către instanţa de casare.

În aceste condiţii, în faza procedurală a rejudecării ca urmare a casării cu trimitere, spre rejudecare, nu mai exista momentul procedural la care fac referire dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., pentru a fi posibilă invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către instanţa de judecată sau de către pârâţi.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică, cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepţiei, "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Referitor la verificarea competenţei, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

În acelaşi timp, se reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei, implicit a soluţionării excepţiei de necompetenţă, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.

În speţă, Judecătoria Beclean nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială până la "primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate", ci a soluţionat cauza, prin Sentinţa civilă nr. 297/23.03.2017.

Sentinţa sus-menţionată a fost casată de către Tribunalul Bistriţa Năsăud care, prin Decizia civilă nr. 73/01.02.2018, a admis apelul declarat de intimata B. SRL şi a trimis cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Beclean.

Excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă a fost invocată de către Judecătoria Beclean abia la termenul din 26 noiembrie 2018, după reînregistrarea cauzei ca urmare a casării cu trimitere, spre rejudecare, de către tribunal.

Prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale în termenul limitativ prevăzut de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Beclean a devenit competentă să soluţioneze cauza.

În consecinţă, aceasta nu se mai putea dezînvesti, invocându-şi necompetenţa teritorială, astfel încât, pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) procedură civilă. Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2019.

GGC - GV