Decizia nr. 158/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra apelurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 11 din data de 04 iunie 2019 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus următoarele:

I. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. (român, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, fără antecedente penale) de sub acuza infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4), (10) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen. a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4), (10) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen. a stabilit pedeapsa de 1 lună închisoare în sarcina inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a contopit cele 2 pedepse în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare şi a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, în final inculpatul, urmând să execute o pedeapsă de 8 luni şi 10 zile închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) şi (3) din C. pen. a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

II. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. (cetăţean român, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, ofiţer de poliţie, şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie la data comiterii faptei, fără antecedente penale) de sub acuza infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

III. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) din C. pen. a condamnat pe inculpatul C. (cetăţean român, fără obligaţii militare, studii superioare, fără ocupaţie, fără loc de muncă, divorţat, fără antecedente penale) la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. a stabilit inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

IV. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpata D. (cetăţean român, fără obligaţii militare, studii superioare, necăsătorită, ocupaţie: procuror, un copil minor, fără antecedente penale) de sub acuza infracţiunii de instigare la favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpata D. de sub acuza infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen., persoană vătămată E.

A constatat că infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 301 din C. pen. a fost recalificată de legiuitor în infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de acelaşi articol.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpata D. de sub acuza infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) din C. pen. raportat la art. 131 din Legea 78/2000 a condamnat pe inculpata D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. a stabilit inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) din C. pen. a condamnat pe inculpata D. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei.

În temeiul art. 38 alin. (1), cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a contopit cele 2 pedepse în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, în final inculpata urmând să execute o pedeapsă de 4 ani şi 1 lună închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., alături de pedeapsa principală a dispus aplicarea unei pedepse complementare interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (1), (5) din C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A dispus desfiinţarea proceselor-verbale din data de 13.01.2016 şi 22.08.2016 întocmite de către inculpatul A.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 din C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă F. (domiciliat în municipiul Botoşani, judeţul Botoşani) şi în consecinţă a obligat pe inculpaţii D. şi C. în solidar să plătească în favoarea părţii civile suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale.

A respins restul pretenţiilor formulate de partea civilă.

În temeiul art. 276 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a obligat în solidar pe inculpaţii D. şi C. la plata sumei de 28.100 RON către partea civilă F., cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 404 alin. (4) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 249 alin. (1), (2) şi 5 din C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000 a menţinut sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor inculpaţilor D. şi C., până la concurenţa sumei de 58.100 RON.

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe inculpata D. să plătească în favoarea statului suma de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 4.000 provine din faza de urmărire penală.

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul C. să plătească în favoarea statului suma de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 5.000 provine din faza de urmărire penală).

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. să plătească în favoarea statului suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 1.500 provine din faza de urmărire penală).

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Tg. Suceava, întocmit în dosarul nr. x/2015 şi înregistrat la instanţă la data de 17 noiembrie 2017 (urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de inculpata D.), s-a dispus:

I. Trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1) D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani la data comiterii faptelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 78/2000, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000,

- instigare la favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen.,

- instigare la compromiterea intereselor justiţiei, faptă prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) din C. pen.,

- divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, faptă prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen.,

- conflict de interese, faptă prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.,

2) C., pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen.,

3) A., agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.,

- fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,

- compromiterea intereselor justiţiei, faptă prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen.,

totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.,

4) B., ofiţer de poliţie, şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie la data comiterii faptei, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.,

II Clasarea cauzei privind:

1)săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., cu referire la fapta martorului G. din data de 04.03.2017, întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv cea prevăzută de art. 273 alin. (3) din C. pen.

În actul de sesizare, în esenţă, s-a reţinut faptul că:

I. În calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, inculpata D.:

- folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, cu intenţie şi împreună cu inculpatul C., în cursul lunii octombrie 2015, a exercitat acte de constrângere psihică asupra persoanei vătămate F., cu scopul de a o determina să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea minorei H., fiica inculpatului C. Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii D. şi C. au urmărit să-i inducă persoanei vătămate F. o stare de temere, constând în aceea că în situaţia exprimării unui refuz, prin prisma autorităţii şi atribuţiilor specifice funcţiei deţinute de inculpata D., va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane (acuzaţia de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 78/2000);

- în perioada 30.10.2015 - 04.02.2016, folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, cu intenţie, inculpata D. l-a determinat în mod direct pe inculpatul, agent de poliţie A. din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de inculpatul C., persoană apropiată magistratului, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi al favorizării acestuia din urmă în cauza respectivă, astfel încât persoana care făcuse sesizarea să conştientizeze lipsa de utilitate a demersului său juridic şi să renunţe la pretenţiile formulate, în condiţiile în care agentul de poliţie şi-a însuşit hotărârea infracţională, iar ulterior a întocmit în fals acte procedurale în cauză respectivă cu scopul de a crea o aparenţă de justificare a perioadei de timp în care cauza s-a aflat în nelucrare (acuzaţia de instigare la favorizarea făptuitorului);

- folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, la data de 04.02.2016, cu intenţie, inculpata D. l-a determinat pe inculpatul A., agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, să-i pună la dispoziţie, fără drept, suportul optic conţinând înregistrările camerelor de supraveghere video, mijloc de probă în dosarul penal în care inculpatul C. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cauza aflându-se în lucru la agentul de poliţie, în scopul identificării unor elemente care puteau fi exploatate prin prisma cunoştinţelor de specialitate ale magistratului în vederea favorizării inculpatului C. în cauza respectivă, agentul de poliţie conformându-se solicitării prim procurorului la data de 16.02.2016 (acuzaţia de instigare la compromiterea intereselor justiţiei);

- cu intenţie, la data de 22.06.2016, inculpata D. a divulgat, fără drept, inculpatului C. date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a numitei E. realizată în contextul instrumentării unui dosar penal, fiind afectate deopotrivă interesele şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza, cât şi interesele numitei E., ale căror drepturi şi libertăţi fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condiţiile prevăzute de lege şi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi (acuzaţia de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice);

-în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani (funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. a) din C. pen.), în perioada 06.12.2016 - 12.12.2016, cu intenţie, inculpata D. a iniţiat procedura de achiziţie a unui bun de la S.C. I. S.R.L. Botoşani, societate pe care o administra în fapt împreună cu inculpatul C., a aprobat referatul de necesitate şi a semnat dispoziţia de plată nr. x/12.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani la rubrica "conducătorul unităţii", obţinând în mod indirect un folos patrimonial pentru sine în cuantum de 697 de RON (acuzaţia de conflict de interese).

II. Inculpatul C., împreună cu inculpata D. care avea calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în cursul lunii octombrie 2015, cu intenţie, a exercitat acte de constrângere psihică asupra persoanei vătămate F., cu scopul de a o determina să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea minorei H., fiica sa. Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii C. şi D. au urmărit să-i inducă persoanei vătămate F. o stare de temere, constând în aceea că în situaţia unui exprimării unui refuz, prin prisma autorităţii şi atribuţiilor specifice funcţiei deţinute de inculpata D., va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane.

III. În calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, inculpatul A.:

- în perioada 30.10.2015-03.11.2016, la instigarea inculpatei D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, cu intenţie, timp de 1 an a tergiversat cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de inculpatul C., persoană apropiată magistratului, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi al favorizării acestuia din urmă, iar la începutul lunii noiembrie 2016, cu intenţie, a întocmit în fals două procese-verbale în cauza respectivă, prin antedatare şi inserarea unor menţiuni nereale, cu scopul de a crea o aparenţă de justificare a perioadei în care cauza s-a aflat în nelucrare (acuzaţiile de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată);

- la instigarea inculpatei D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, la data de 16.02.2016, fără drept, i-a pus la dispoziţia acesteia suportul optic, conţinând înregistrările camerelor de supraveghere video, mijloc de probă în dosarul penal în care inculpatul C. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cauza aflându-se în lucru la agentul de poliţie (acuzaţia de compromiterea intereselor justiţiei).

IV. În calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani la data comiterii faptei), fiind audiat în calitate de martor în prezenta cauză la data de 21.07.2017, cu intenţie, inculpatul B., a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei în privinţa cărora a fost întrebat, în contradicţie vădită cu aspectele care rezultă din probatoriul cauzei, omiţând, totodată să declare toate aspectele despre care avea cunoştinţă.

Concret, s-a reţinut că inculpatul B. a declarat mincinos că "doamna prim procuror nu mi-a solicitat şi nici eu nu mi-am oferit sprijinul, constând în posibilitatea instituirii unor măsuri de supraveghere tehnică asupra membrilor familiei J.", în condiţiile în care probele administrate în cauză atestă contrariul, respectiv că suspectul, la solicitarea inculpatei D., şi-a manifestat disponibilitatea de a pune la dispoziţie resursele umane şi tehnice ale serviciului pe care îl conducea în eventualitatea instituirii unor măsuri de supraveghere tehnică în cauza constituită pe numele persoanei vătămate F. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

De asemenea, în mod mincinos inculpatul B. a declarat că i-a comunicat inculpatei D. că nu o poate sprijini în niciun fel în cauza respectivă, motivându-i că infracţiunea nu se află în aria competenţei legale a serviciului pe care îl conducea, precum şi că inculpata nu i-a adus la cunoştinţă care era interesul ei în legătură cu persoana numitului F. sau cu membrii familiei acestuia. Din probele administrate rezultă, însă, că inculpata D. i-a adus la cunoştinţa inculpatului B., că dosarul penal a fost constituit ca urmare a faptului că fosta familie a inculpatului C. (referindu-se la membrii familiei J.) nu au dorit să colaboreze cu ea, întrucât "îs mai proşti decât prevede legea", făcând referire la refuzul persoanei vătămate F. de a ceda dreptul de proprietate asupra a două imobile în favoarea fiicei inculpatului C. Totodată, în mod mincinos inculpatul B. a declarat că la discuţia pe care a purtat-o pe această temă cu inculpata D. nu a mai asistat nicio altă persoană, în condiţiile în care probatoriul cauzei atestă că la această discuţie a participat activ şi inculpatul C.

În cele din urmă, inculpatul B. a declarat mincinos că nu i-a comunicat numitului G., având calitatea de şef al Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, că va efectua verificări specifice prin serviciul pe care îl conducea în legătură cu pretinsa activitate de evaziune fiscală desfăşurată de membrii familiei J., în condiţiile în care martorul G. a declarat că "D. m-a asigurat că voi beneficia de sprijinul de specialitate al DGA - SJA Botoşani prin şeful structurii B. cu care a spus că va lua legătura personal, precum şi că după prima discuţie avută cu D. am fost căutat de B., care mi-a spus că a discutat şi el cu doamna prim procuror aspectele legate de F. şi că va efectua şi el verificări specifice", declaraţia acestui martor fiind coroborată de celelalte probe administrate în cauză.

La data de 17 noiembrie 2017, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca urmare a strămutării de la Curtea de Apel Suceava.

Prin încheierea nr. 40/CP/28 decembrie 2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Tg. Mureş în dosarul nr. x/2017 au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii D. şi B. S-a constatat că inculpaţii C. şi A., partea civilă F. şi persoana vătămată E. nu au invocat cereri sau excepţii. În temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen. s-a constatat regularitatea rechizitoriului emis la data de 02 octombrie 2017, în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor D., C., A. şi B., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecăţii, primul termen de judecată, urmând a fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.

Prin încheierea nr. 524/31 mai 2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Î.C.C.J., secţia penală au fost respinse cererile de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii rechizitoriului şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii D., C., A. şi B., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava (fiind excluse o parte din probele administrate în cursul urmăririi penale).

Cu ocazia judecăţii în primă instanţă:

La termenul din 22 iunie 2018 a fost admisă cererea inculpatei D. pentru angajarea unui avocat, s-a pus în vedere şi celorlalţi inculpaţi că este singurul termen care se acordă pentru pregătirea apărării şi angajarea unui avocat: de asemenea, s-a pus în vedere apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata D. să se prezinte la termenul viitor de judecată pentru a asigura asistenţa juridică a inculpatei, în cazul în care nu îşi va angaja apărător.

La acelaşi termen, în temeiul art. 68 din C. proc. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de recuzare formulată de inculpata D., cu referire la dl. judecător K., referitoare la instrumentarea pricinii ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2017 al Curţii de Apel Tg. Mureş.

La termenul din 7 august 2018, în baza art. 68 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 67 şi art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de recuzare a d-lui judecător K., cerere formulată de inculpata D. în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Târgu-Mureş.

La termenul din 8 august 2018 au fost audiaţi inculpaţii A. şi B. De asemenea, instanţa a respins, ca tardivă, cererea formulată de partea civilă F. pentru introducerea în procesul penal a părţilor responsabile civilmente Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani.

Cu privire la cererea formulată de partea civilă F. pentru luarea măsurilor asiguratorii asupra averii mobile şi imobile, aparţinând inculpaţilor s-a dispus că se va pronunţa prin încheiere la data de 20.08.2018.

A fost respinsă cererea depusă de către doamna avocat L., pentru inculpata D., privind înlăturarea efectivă a paginilor care conţin redări din probele excluse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din dosarul cauzei sau acoperirea fizică ori cenzurarea în orice mod a menţiunilor despre acele probe din actele procedurale ale prezentului dosar.

A fost admisă cererea inculpatului A. de judecare conform procedurii simplificate.

A fost admisă cererea doamnei avocat L., pentru inculpata D., privind audierea inculpatului A., în măsura în care acesta va fi de acord să dea declaraţii.

De asemenea, cu privire la probele propuse în cauză:

- a admis cererea în probaţiune formulată de inculpatul B., constând în audierea martorilor G., M. şi N. (menţionaţi şi în rechizitoriu);

- a admis cererea în probaţiune formulată de inculpata D. privind audierea martorilor O., P. şi Q.;

- a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava pentru a pune la dispoziţia instanţei suporţii optici originali ce conţin înregistrările ambientale şi interceptările (cu excepţia interceptărilor care au fost înlăturate de către Judecătorul de cameră preliminară), realizate în dosarul nr. x/2015 pentru realizarea expertizei tehnice de specialitate;

- asupra celorlalte adrese indicate în notele de probă depuse la dosar de către inculpaţii D. şi B. s-a arătat că se vor purta discuţii la termenul din 17.09.2018;

- în privinţa probei cu înscrisuri, inculpaţii au posibilitatea de a le depune la dosar, urmând ca instanţa să se pronunţe asupra lor la termenul de judecată din data de 17.08.2018.

S-a stabilit termen la data de 20 august 2018, ora 11:00, dată pentru care s-a emis adresa către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava în sensul celor de mai sus, urmând ca la acel termen să se poarte discuţii asupra expertizei tehnice de specialitate.

S-a pus în vedere domnilor avocaţi care nu se pot prezenta la termenul din 20 august 2018, ora 11:00, să îşi asigure substituirea.

S-a emis adresă către Baroul Mureş pentru reactivarea delegaţiei din oficiu emisă pe seama inculpatei D., respectiv delegaţia nr. 2305/2018, avocat R. şi cu rugămintea de a pune în vedere doamnei avocat să se prezinte în instanţă la termenul de judecată stabilit pentru data de 20 august 2018, ora 11:00, pentru a asigura asistenţa juridică din oficiu a inculpatei D. Totodată, să desemneze un avocat din oficiu pe seama inculpatului C.

S-a stabilit termen la data de 17 septembrie 2018, ora 10:30, dată pentru care s-a dispus citarea martorilor G., M., N., O., P. şi Q.

La termenul din 20 august 2018 s-a dispus revenirea cu adresă către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava pentru a comunica în timp util datele solicitate pentru a nu se tergiversa soluţionarea dosarului.

S-a pus în vedere apărătorilor din oficiu să se prezinte la termenul viitor pentru a asigura asistenţa juridică a inculpaţilor D. şi C. în cazul în care nu se vor prezenta apărătorii aleşi.

Prin intermediul grefei s-a dispus comunicarea reprezentantului Ministerului Public a unei copii după pagina 2 din obiectivele pentru expertiza tehnică de specialitate după terminarea şedinţei de judecată.

S-a admis în parte solicitarea părţii civile F. de instituire a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor D. şi C.

S-a respins solicitarea părţii civile F. de instituire a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpatului B.

S-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor D. şi C., până la concurenţa sumei de 50.000 de Euro.

S-a dispus ca încheierea să fie adusă la îndeplinire de Camera Executorilor Judecătoreşti Suceava, prin unul din executorii judecătoreşti din circumscripţia sa.

Încheierea a fost menţinută prin decizia penală nr. 888 pronunţată de ÎCCJ, secţia Penală la data de 08 noiembrie 2018 în dosarul penal nr. x/2017

La termenul din 17 septembrie 2018 au fost audiaţi martorii O., G., N. şi Q.

De asemenea, s-au dispus următoarele:

Asupra excepţiilor invocate de către inculpata D., prin apărătorul ales, privind:

- constatarea nulităţii absolute a înregistrărilor ambientale obţinute ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere video, audio sau prin fotografiere autorizate prin încheierea nr. x/16.12.2015 şi prelungite prin încheierile nr. x/12.01.2016, respectiv nr. x/12.02.2016 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Suceava, precum şi a proceselor-verbale de redare a acestor înregistrări/convorbiri;

- constatarea nulităţii absolute a interceptărilor absolute a interceptărilor convorbirilor telefonice din datele de 18.12.2015, 19.12.2015, 22.12.2015, 23.12.2015, 28.12.2015, 06.01.2016, 11.01.2016, 12.01.2016, 14.01.2016, 20.01.2016, 21.01.2016, 08.03.2016 autorizate prin încheierea nr. x/16.12.2015 şi prelungite prin încheierile nr. x/12.01.2016 şi nr. x/12.02.2016 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Suceava, precum şi a proceselor-verbale de redare a acestor convorbiri;

- excluderea acestora din materialul probator şi eliminarea mijloacelor de probă a căror nulitate a fost constatată, instanţa se va pronunţa odată cu fondul cauzei.

S-a dispus recitarea martorei P. de la domiciliul cunoscut pentru termenul următor de judecată, precum şi citarea martorilor S., T., U. (indicaţi în rechizitoriu), precum şi a persoanei vătămate F.

S-a respins, ca nefiind utilă, soluţionării cauzei cererea în probaţiune indicată la pct. 3 din nota de probe depusă de inculpata D., constând în emiterea unei adrese către A.N.A.F.- D.G.F.P. Botoşani, pentru a comunica veniturile obţinute de numiţii F., T., S. şi U. în perioada 2010-2017.

S-au admis următoarele cereri în probaţiune indicate la pct. 3 din nota de probe depusă de inculpata D.:

- emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru a comunica care este stadiul cercetărilor în dosarul nr. x/2016, dacă în cauză au fost delegaţi lucrători din cadrul D.G.A. Botoşani şi transmiterea unei copii de pe raportul de constatare întocmit în cauză;

- emiterea unei adrese către D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava pentru a comunica toate actele care au stat la baza realizării supravegherii ambientale, actele procesuale şi procedurale efectuate în acest sens, inclusiv certificatul de omologare pentru aparatul/mediul de stocare montat în biroul Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, copia ordonanţei de delegare expresă a persoanelor care efectuează operaţiunea de montare a mediului de stocare audio/video şi procesul-verbal privind aducerea la îndeplinire a activităţilor de montare a aparaturii specifice.

S-a admis cererea privind efectuarea expertizei tehnice de specialitate, menţionată la pct. 4 din nota de probe depusă de inculpata D.

S-a dispus emiterea unei adrese către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov pentru efectuarea expertizei tehnice de specialitate asupra:

- suporturilor optice originale ce conţin convorbirile telefonice care nu intră sub incidenţa încheierii din 28.02.2018 pronunţată de Î.C.C.J.;

- suporturilor optice originale pe care au fost înregistrate discuţiile şi imaginile ambientale desfăşurate în biroul Primului Procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani;

- suportului optic pe care a fost înregistrată discuţia dintre inculpata D. şi martora S.;

cu solicitarea ca prin expertiza tehnică de specialitate să se verifice autenticitatea înregistrărilor (cele care nu au fost excluse prin încheierea din 28.02.2018 a Î.C.C.J.), prin stabilirea următoarelor aspecte:

- dacă înregistrările au avut loc simultan cu evenimentele acustice;

- dacă asupra înregistrărilor au avut loc intervenţii, ştersături, inserări, etc.;

- determinarea autenticităţii suporturilor optice ce conţin convorbirile telefonice şi înregistrările ambientale.

De asemenea, expertul să stabilească, în măsura posibilităţilor, dacă înregistrările convorbirilor telefonice au fost efectuate simultan cu evenimentele conţinute, dacă respectă principiile în domeniul probelor digitale, elaborate de International Organization on Computer Evidence (I.O.C.E.) şi standardele în domeniul examinării ştiinţifice a probelor digitale prevăzute de International Association of Computer Investigative Specialists (I.A.C.I.S), iar pentru înregistrările ambientale dacă respectă Procedurile Operaţionale Standard (S.O.Ps) cu respectiva aparatură.

S-a precizat ca expertiza să se efectueze doar cu privire la o parte din înregistrările efectuate.

Adresa a fost însoţită de o copie după obiectivele formulate de inculpată, pentru a fi avute în vedere de expert la efectuarea lucrării.

S-au admis cererile inculpatei D. privind eliberarea unor copii de pe înregistrările ambientale a căror vizionare/ascultare a solicitat să se efectueze în şedinţa de judecată, respectiv din datele de 4 februarie 2016, 16 februarie 2016 şi 22 iunie 2016, precum şi studierea dosarului cauzei la arhiva penală a instanţei după terminarea şedinţei de judecată.

S-au admis cererile în probaţiune formulate de inculpatul B., respectiv:

- emiterea unei adrese către Direcţia Generală Anticorupţie să comunice dacă Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani avea în dotare în perioada 2015-2016 mijloace tehnice şi personal necesar desfăşurării activităţilor de supraveghere tehnică şi să pună la dispoziţie copia comunicatului nr. x/05.12.2013;

- emiterea unei adrese către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani- S.I.C.E. pentru comunicarea numărului de dosare penale instrumentate în comun cu S.J.A. Botoşani sau dosarele penale în care s-a folosit sprijinul de specialitate al acestei structuri din anul 2013 până în prezent şi obiectul acestor dosare.

S-a respins, ca nefiind utilă, soluţionării cauzei, cererea formulată de inculpatul B., prin apărătorul ales, privind emiterea unei adrese către Direcţia Generală Anticorupţie pentru comunicarea adreselor întocmite de Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani cu nr. x din data de 6 noiembrie 2013, precum şi adresele nr. x din data de 11 decembrie 2013 privind restituirea dosarelor în care erau cercetate penal persoane care nu aveau calitatea de cadre M.A.I.

La termenul din 5 octombrie 2019 au fost audiaţi partea civilă F. şi martorii S. şi U.

De asemenea, s-a dispus:

- recitarea martorei P. cu mandat de aducere de la domiciliul cunoscut;

- recitarea martorei T. de la domiciliul cunoscut;

- citarea martorilor V. şi W., indicaţi în rechizitoriu.

Asupra expertizei s-a arătat că se vor purta discuţii la termenul viitor.

S-a pus în vedere inculpatei D., prin apărător ales, să indice cu exactitate înregistrările care solicită să fie expertizate.

La termenul din 2 noiembrie 2018 cauza a fost amânată la data de 12 noiembrie 2018, ora 10:30, pentru emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, pentru desemnarea unui procuror care să participe la şedinţele de judecată în prezenta cauză.

S-a pus în vedere martorilor prezenţi la acest termen de judecată, respectiv P., T., V. şi W., să se prezinte la termenul viitor în vederea audierii.

Cât priveşte martora P., care a învederat faptul că nu se poate prezenta la termenul din 12 noiembrie 2018, i s-a pus în vedere să indice numărul de telefon pentru a fi citată telefonic în vederea audierii la un termen ulterior.

La termenul din 12 noiembrie 2018 au fost audiaţi martorii T., V., W. Cauza a fost amânată pentru efectuarea unei expertize criminalistice de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov cu următoarele obiective:

- verificarea autenticităţii înregistrărilor audio şi video;

- dacă înregistrările au fost efectuate simultan cu evenimentele acustice şi dacă au fost editate.

Expertiza se va efectua doar cu privire la înregistrările ambientale din datele de 4 februarie 2016, 16 februarie 2016, 23 februarie 2016 şi 22 iunie 2016.

S-a pus în vedere inculpatei D. că va fi contactată telefonic, prin intermediul grefei, pentru plata onorariului expertizei, după comunicarea acestuia, de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov.

S-a admis cererea formulată de inculpata D., prin apărător ales, privind emiterea unei adrese către S.I.P.I. Botoşani pentru a comunica, în cazul în care există, procesul-verbal prin care s-a montat aparatura pentru realizarea supravegherii ambientale în biroul doamnei prim procuror D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

S-a dispus citarea martorilor X., Y., Z., AA. şi P., aceasta din urmă fiind citată telefonic la numărul de telefon indicat la termenul din 2 noiembrie 2018.

La termenul din 3 decembrie 2018 a fost audiat martorul Y.

De asemenea, s-au dispus următoarele:

S-a admis, în parte, cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului B., în sensul emiterii unei adrese către Direcţia Generală Anticorupţie în vederea comunicării fişei postului pentru inculpatul B., care îşi desfăşura activitatea în cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani pentru anii 2015 - 2016.

Cât priveşte cererile formulate de apărătorul ales al inculpatei D., s-a dispus:

Revenirea cu adresă către Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani pentru a comunica înscrisurile solicitate la termenul anterior. După comunicarea acestor relaţii se va pronunţa asupra cererii privind comunicarea documentaţiei aparaturii care s-a montat în biroul Primului procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, precum şi a înscrisului/temeiului în baza căruia lucrători din cadrul instituţiei au pătruns în biroul Primului procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi data la care s-a montat sistemul de supraveghere pentru ambele categorii de mandate.

Se va pronunţa la un termen ulterior asupra cererii privind emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a comunica documentele şi materialele clasificate puse la dispoziţie de D.I.P.I., inclusiv cele care au stat la baza solicitării şi emiterii mandatelor de siguranţă naţională pentru interceptările utilizate în prezenta cauză.

S-a respins cererea privind emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a comunica nominal persoana de contact desemnată la nivelul operaţional din D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava pentru asigurarea derulării cu operativitate a activităţilor prevăzute de Protocolul de cooperare încheiat la data de 15.08.2015 între P.Î.C.C.J. şi D.I.P.I.

S-a dispus emiterea unei adrese către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a comunica în copie încheierile din 8 aprilie 2016, 6 iunie 2016 şi 6 octombrie 2016 privind mandatele de siguranţă naţională, urmând ca asupra celorlalte acte să se pronunţe după remiterea acestor încheieri.

S-a admis cererea de audiere a înregistrării convorbirii dintre inculpata D. şi numita S., această probă, urmând să fie administrată după ascultarea martorilor.

S-a dispus revenirea cu adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză pentru toate cele 8 înregistrări indicate. Adresa va fi însoţită de dovada plăţii taxei de expertiză în sumă de 2070 RON.

S-a pus în vedere inculpatei D. să achite în 2 zile de la terminarea dezbaterilor diferenţa rămasă neplătită din taxa de expertiză, urmând să transmită dovada plăţii la dosar, prin fax sau e-mail, pentru a fi comunicată L.I.E.C. Braşov.

S-a dispus citarea martorilor lipsă la acest termen, respectiv X., Z. şi P. cu mandat de aducere. De asemenea, citarea cu citaţie simplă martorii AA., BB. şi CC.

La termenul din 11 ianuarie 2019 au fost audiaţi martorii X., Z., CC. şi AA.

S-a respins cererea formulată de apărătorul ales al inculpatei D. privind audierea domnului expert DD.

S-a dispus revenirea cu adresă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu indicarea numerelor mandatelor de siguranţă naţională şi cu solicitarea de a comunica încheierile aferente acestora în formă declasificată.

S-a admis, în parte, proba testimonială solicitată de partea civilă F., prin apărătorul ales, în sensul că încuviinţează audierea în calitate de martori a numiţilor EE. şi FF.

S-a dispus recitarea martorei BB., precum şi citarea martorilor încuviinţaţi pentru partea civilă, respectiv domnii EE. şi FF.

De asemenea, tot la termenul următor s-a dispus că se va proceda la vizionarea în şedinţă publică a înregistrărilor din cauză.

La termenul din 15 februarie 2019 au fost audiaţi BB., FF. şi EE. şi au fost vizionate înregistrările ambientale din datele de 4 februarie şi 16 februarie 2016. De asemenea, a fost audiată inculpata D.

S-a admis proba depusă de domnul avocat GG., pentru inculpatul C., reprezentând un suport optic (un DVD) care conţine convorbirea purtată între inculpatul C. şi martora P., anterior audierii martorei în instanţă.

S-a dispus amânarea cauzei la data de 29 martie 2019, ora 10:30, în vederea vizionării înregistrării efectuate de numita S., precum şi pentru revenirea cu adrese către:

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Compartimentul Documente Clasificate pentru a comunica încheierile solicitate la termenul anterior, în formă declasificată;

- Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Protecţie Internă pentru a proceda la declasificarea urgentă a înscrisurilor solicitate, în caz contrar acestea nu vor fi folosite în procesul deliberării.

S-a admis cererea formulată de apărătorul ales al inculpatei D. privind emiterea unei adrese către D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava pentru a defalca cheltuielile reţinute în sarcina inculpatei D.

S-a admis cererea formulată de către martora BB. şi s-a dispus emiterea unei adrese către Departamentul economico-financiar şi administrativ din cadrul acestei instanţe pentru a proceda la decontarea cheltuielilor de transport şi cazare efectuate de către această martoră de la domiciliu la instanţă (dus-întors).

La termenul din 29 martie 2019 au fost audiaţi inculpaţii D. şi C. şi a fost vizionată înregistrarea efectuată de numita S.

S-a respins solicitarea apărătorului ales al inculpatei D. pentru pronunţarea în şedinţa de astăzi asupra excepţiei nulităţii actelor de urmărire penală întocmite în baza protocolului încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi D.G.P.I.

S-au admis cererile în probaţiune cu înscrisurile depuse la acest termen de apărătorii aleşi ai părţii civile F. şi inculpatei D.

A fost respinsă cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatei D. pentru obţinerea autorizaţiei de acces la informaţii naţionale clasificate pentru nivelul de secretizare secret de serviciu.

S-a luat act de renunţarea inculpatei D., prin apărătorul ales, la cererea în probaţiune constând în audierea inculpatului A.

S-a admis cererile formulate de apărătorii inculpaţilor şi cauza s-a amânat la data de 7 mai 2019, pentru pregătirea concluziilor asupra fondului cauzei.

La termenul din 7 mai 2019 au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei.

Au fost depuse concluzii scrise de către inculpaţii B., D., C. şi partea civilă F.

Inculpatul B. a solicitat:

I. Pe latură penală,

1. în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., achitarea inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de "mărturie mincinoasă", prev. şi ped. de art. 273 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu există;

2. în subsidiar, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de "mărturie mincinoasă", prev. şi ped. de art. 273 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală;

3. în terţiar achitarea în art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a din C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

II. Pe latură civilă, în temeiul art. 397 din C. proc. civ., respingerea constituirii de parte civilă formulată de numitul F. faţă de inculpatul B., ca inadmisibilă.

În motivare se arată, în esenţă, că relaţia dintre inculpaţii B. şi inculpata D., raportat la natura şi obiectul prezentei cauze, nu reprezintă o împrejurare esenţială în cauză, astfel cum o cer dispoziţiile art. 273 alin. (1) din C. pen., neputând fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii obiective.

Cu privire la primul temei de achitare (art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.), s-a arătat în esenţă că din simpla lecturare a acuzaţiei adusă inculpatului B. nu rezultă o contradicţie a afirmaţiilor inculpatului cu aspectele reţinute de organele de urmărire penală. Din analiza discuţiilor avute în biroul inculpatei D. se poate constata faptul că inculpatul B. nu s-a implicat activ în aspectele referitoare la membrii familiei J., acesta fiind laconic în exprimare, iar răspunsurile sale rezumându-se de cele mai multe ori la un singur cuvânt sau la câteva cuvinte. Se arată că inculpatul şi-a exprimat o părere personală cu privire la instrumentarea unui dosar penal, arătând că "se poate face un filaj" sau "autorizat şi poate să cumpere ce trebuie", nemenţionând în mod expres că se va ocupa de instrumentarea dosarului penal pe linie de evaziune fiscală, acesta neavând, astfel de competenţe.

Cu privire la al doilea temei de achitare (art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.) este invocată decizia nr. 397 pronunţată de ÎCCJ, secţia Penală la data de 21.11.2014 şi se arată că în urma analizării dosarului de urmărire penală rezultă în mod clar că, având în vedere actele de urmărire penală, dar şi perspectiva organelor de urmărire penală asupra dosarului, inculpatul B. avea mai degrabă calitatea de făptuitor decât martor la momentul audierii din data de 21.07.2017.

În acest sens se arată că din analiza dosarului de urmărire penală rezultă că activitatea inculpatului B. a fost supravegheată pentru o perioadă de aproximativ 6 luni, conform notelor informative de supraveghere tehnică întocmite de lucrători din cadrul M.A.I. - Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

În această perioadă nu a fost identificat niciun singur element din care să rezulte că B. a fost măcar interesat de dosarul de evaziune fiscală privind pe familia J. şi în niciun caz nu au fost identificate acte de urmărire penală, activităţi operative, discuţii, întâlniri ş.a. care să privească activitatea familiei J.

Subsecvent şi inculpata D. s-a aflat sub imperiul unor măsuri de supraveghere tehnică, chiar pentru o perioadă mai lungă de timp (peste 1 an) şi nu s-a evidenţiat nicio discuţie cu inculpatul B. referitoare la acest subiect, cu excepţia discuţiei din data de 23.02.2016.

Mai mult, după cum rezultă din Rechizitoriu, în cursul urmăririi penale au fost efectuate cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de funcţionari din cadrul primăriei, constând în aceea că în cursul anului 2016 inculpatul B. a conlucrat cu inculpaţii C. şi D. şi au relaţionat cu funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Botoşani în vederea cedării dreptului de locaţiune asupra unui imobil - apartament dobândit prin programul ANL în favoarea numitei HH. Cauza a fost disjunsă din prezenta cauză înaintea emiterii Rechizitoriului.

Prin Ordonanţa nr. 89/P/2017 din data de 09.10.2017 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava, după o săptămână de la momentul emiterii Rechizitoriului, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de B. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, având ca rezultat obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

Tot în cadrul dosarului de urmărire penală în cadrul căruia s-a dispus învestirea instanţei de judecată s-au făcut verificări cu privire la modificarea şi extinderea casei părinteşti a inculpatului B., în perioada 2015 - 2016, la dosar fiind un volum care conţine toate documentele cadastrale, autorizaţie de construcţie, etc. privind acest imobil care nu are nicio legătură cu faptele pentru care s-au efectuat cercetări, respectiv pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Astfel, nu poate avea calitatea de martor o persoană vizată de cercetările efectuate în respectiva cauză (pentru una dintre fapte, disjunsă înainte de emiterea Rechizitoriului, dispunându-se chiar efectuarea în continuare a urmăririi penale), calitatea în care putea fi audiat B. neputând fi aceea de martor ci, eventual, în măsura în care erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, cea de suspect, situaţie în care avea dreptul de a nu da declaraţii, de a studia dosarul şi de a-şi exercita dreptul la apărare prin formularea de cereri, propunerea de probe.

După cum s-a arătat şi în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie menţionată anterior, calitatea de martor cerută subiectului activ de norma de incriminare reprezintă o condiţie pentru existenţa infracţiunii.

Ca atare, se apreciază că în cauză nu este îndeplinită această condiţie a tipicităţii, de vreme ce actele de urmărire penală relevă că inculpatul B. a fost privit ca un făptuitor al unei fapte prevăzute de legea penală, astfel că fapta de mărturie mincinoasă reţinută în sarcina acestuia nu este prevăzută de lege, fiind aplicabile dispoziţiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen.

Se mai arată că potrivit dispoziţiilor art. 123 din C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 110 din C. proc. pen., relatarea liberă a suspectului sau a inculpatului, precum şi întrebările şi răspunsurile adresate se consemnează în scris în declaraţie, precizându-se şi cine le-a formulat.

Or, în cauză, declaraţia de martor a numitului B. nu cuprinde întrebările formulate de organele de urmărire penală, astfel încât nu se poate cunoaşte modalitatea în care au fost formulate întrebările, conţinutul acestora, pentru a le putea corela cu răspunsurile şi pentru a se putea ajunge la concluzia certă că inculpatul a făcut afirmaţii mincinoase şi nu a declarat tot ce ştia cu privire la împrejurări esenţiale, cu privire la care a fost întrebat.

Tot acestui caz de achitare i se subsumează şi faptul că, din punctul de vedere al inculpatului, aspectele reţinute ca fiind declarate mincinos nu vizau o împrejurare esenţială pentru infracţiunile pentru care era cercetată inculpata D.

Concluzionând, se apreciază că aspectele cu privire la care a dat declaraţie în calitate de martor inculpatul B. nu aveau nicio relevanţă în cauză şi nicio consecinţă cu privire la soluţia care urma să fie dispusă faţă de inculpata D., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii nici sub aspectul caracterului esenţial al afirmaţiilor date în calitate de martor.

Cu privire la al treilea caz de achitare (art. 16 alin. (1) lit. teza a II a din C. proc. pen.) a fost invocată încălcarea dreptului inculpatului B. de a nu se autoincrimina, chestiune antamată în procedura camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că revine instanţei competente să stabilească dacă, în raport, cu obiectul audierii în calitate de martor în cauza 657/P/2017, B. s-ar fi putut autoincrimina, chestiuni pe care le poate examina în virtutea separaţiei funcţiilor judiciare.

A fost invocată Decizia nr. 40/A/20.02.2018 pronunţată de ÎCCJ, secţia Penală, în cuprinsul căreia se face trimitere şi se preiau considerente şi din alte hotărâri ale aceleaşi instanţe.

Astfel, în raport, cu faptele şi împrejurările care au precedat audierea în calitate de martor în data de 21.07.2017 a inculpatului B., este rezonabil a conchide că inculpatul, chemat de organele judiciare în vederea audierii în calitate de martor, avea, în momentul şi pe parcursul audierii, reprezentarea unor posibile consecinţe penale ale activităţilor pe care le-a desfăşurat.

Astfel, în dimineaţa zilei de 21.07.2017, în biroul inculpatului s-a efectuat o percheziţie în baza unui mandat de percheziţie emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Suceava. Cu această ocazie, inculpatului i s-a prezentat mandatul de percheziţie, a fost întrebat dacă doreşte ca la percheziţie să participe un apărător ales (în condiţiile în care procedura penală nu acordă acest drept martorului) şi i s-a solicitat să predea toate înscrisurile emise de Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani, serviciu pe care inculpatul îl coordonează, în legătură cu întreprinderea individuală F.

Cu ocazia percheziţiei au fost ridicate mai multe procese-verbale de transcriere, în original, a unor convorbiri din cadrul unui dosar penal înregistrat la D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Botoşani fapt care, din punctul de vedere al inculpatului, i-a creat reprezentarea inculpatului asupra faptului că este vizat de cercetări, în legătură cu faptele agenţilor de poliţie care formau obiectul cercetărilor în respectivul dosar, deoarece, conform mandatului de percheziţie se autoriza ridicarea bunurilor şi înscrisurilor care au legătură cu cauza, obiectul cauzei nefiindu-i adus la cunoştinţă în acel moment, fapt care se precizează şi în procesul-verbal de percheziţie domiciliară.

În continuare, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă că este citat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava pentru a fi audiat în calitate de martor, la ora 16:30.

La ora 16:00 inculpatului i s-a solicitat să lase telefonul mobil la intrarea în instituţie, a fost pus sub supravegherea unui jandarm, i s-a limitat dreptul la mişcare fiind audiat efectiv în jurul orelor 01:38 - 02:10, obiectul audierii privind relaţionarea pe care acesta a avut-o cu prim-procurorul D. în legătură cu presupusa activitate infracţională de evaziune fiscală desfăşurată de F., precum şi activităţile pe care le-a desfăşurat personal în această privinţă şi cu privire la orice aspecte care ar putea interesa cauza (în condiţiile în care martorul nu cunoştea la acel moment care este obiectul cauzei).

Raportat la solicitările de la percheziţia domiciliară, respectiv înscrisurile pe care Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani le-a emis în legătură cu întreprinderea individuală F., coroborat cu obiectul audierii, respectiv relaţionarea pe care acesta a avut-o cu prim-procurorul D. în legătură cu presupusa activitate infracţională de evaziune fiscală desfăşurată de F., în mod clar la acel moment inculpatul B. s-a simţit vizat de ancheta care derula în dosarul respectiv.

Aceasta în condiţiile în care, anterior audierii martorului, au fost audiaţi inculpata D. şi inculpatul C., cu privire la care s-a dispus măsura preventivă a reţinerii, măsură luată în prezenţa numitului B., aflat în sediul organului de urmărire penală.

Separat de aceste aspecte, unul dintre punctele considerate ca fiind declarate în mod mincinos a constat în aceea că ar fi declarat mincinos că "doamna prim procuror nu mi-a solicitat şi nici eu nu mi-am oferit sprijinul, constând în posibilitatea instituirii unor măsuri de supraveghere tehnică asupra membrilor familiei J. ", în condiţiile în care probele administrate ar atesta contrariul, respectiv că inculpatul, la solicitarea inculpatei D. şi-a manifestat disponibilitatea de a pune la dispoziţie resursele umane şi tehnice ale serviciului pe care îl conducea în eventualitatea instituirii unor măsuri de supraveghere tehnică în cauza constituită pe numele persoanei vătămate F. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Aşadar i se impută inculpatului faptul că şi-a manifestat disponibilitatea de a pune la dispoziţie resursele umane şi tehnice ale serviciului pe care îl conducea în eventualitatea instituirii unor măsuri de supraveghere tehnică în cauza constituită pe numele persoanei vătămate F., ceea ce poate duce cu gândul la o complicitate la infracţiunile de corupţie reţinute în sarcina inculpatei D.

Într-o astfel de ipoteză, se apreciază că la audierea numitului B. organele de urmărire penală aveau obligaţia să analizeze situaţia acestuia prin raportare la privilegiul împotriva autoincriminării, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din CEDO, precum şi art. 8 din C. proc. pen.

După cum s-a arătat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie expusă mai sus, privilegiul împotriva autoincriminării este principiul conform căruia statul nu poate obliga un suspect să coopereze cu acuzarea prin oferirea de probe ce l-ar putea incrimina.

În condiţiile ascultării unei persoane în calitate de martor, sub prestare de jurământ şi, mai ales, sub sancţiunea penală a săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, cu privire la fapte sau împrejurări care l-ar putea incrimina, C.E.D.O. a elaborat aşa-zisa "teorie a celor trei alegeri dificile cu care se confruntă persoana", conform căreia nu este natural să i se ceară presupusului făptuitor să aleagă între a fi sancţionat pentru refuzul său de a coopera, să furnizeze autorităţilor informaţii incriminatoare sau să mintă şi să rişte să fie condamnat pentru aceasta (cauza Weh contra Austria, 2004, pe care chiar organele de urmărire penală o citează).

C.E.D.O. a afirmat constant în jurisprudenţa sa că dreptul la un proces echitabil în cauze penale include "dreptul, pentru orice "acuzat" în sens autonom pe care art. 6 îl atribuie acestui termen, de a păstra tăcerea şi de a nu încerca să contribuie la propria sa incriminare" (cauza Funke v. Franţa, 25 februarie 1993).

Privilegiul împotriva autoincriminării şi dreptul acuzatului de a păstra tăcerea, garanţii implicite ale dreptului la un proces echitabil, au fost examinate, în mai multe cauze aflate pe rolul C.E.D.O. (J.B contra Elveţia, 2001, IJL GMR şi AKP contra Marii Britanii, 2000, Kansal contra Marii Britanii, 2004, Jalloh contra Germaniei, 2006, Weh contra Austria, 2004, Allan contra Marii Britanii, 2002, Muray contra Marii Britanii, 1996, Serves contra Franţei, 1997), fiind constant relevată necesitatea interzicerii utilizării oricăror mijloace de constrângere în scopul obţinerii de probe, împotriva voinţei acuzatului, precum şi faptul că, faţă de caracterul autonom al noţiunii de "acuzaţie în materie penală", trebuie considerat că şi martorul se bucură de acest drept în măsura în care prin declaraţia pe care o face s-ar putea autoincrimina.

Împrejurarea că nu a fost declanşată o procedură judiciară de tragere la răspundere penală a inculpatului pentru participaţia sa penală la infracţiunile în legătură cu serviciul şi la cele de corupţie reţinute în sarcina inculpatei D. (în raport cu probatoriul administrat în cauză, expus pe larg inclusiv în rechizitoriu) nu este de natură să înlăture principiile enunţate anterior în jurisprudenţa C.E.D.O.

Privilegiul împotriva autoincriminării înlătură posibilitatea ca persoana implicată într-o faptă penală, audiată iniţial ca martor în cauză, să fie pusă în situaţia să aleagă între a coopera cu anchetatorii, a răspunde şi a furniza acestora informaţii incriminatoare (martorul, riscând, astfel să fie tras la răspundere pentru activităţile infracţionale în legătură cu care este întrebat şi în care a fost implicat) şi a refuza o astfel de cooperare, refuzând să furnizeze informaţii sau minţind (martorul riscând să fie astfel tras la răspundere pentru mărturie mincinoasă, datorită refuzului său de a coopera sau de a spune adevărul).

După cum rezultă şi din încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Suceava, sus-menţionată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Suceava a sancţionat lipsa de iniţiativă de a încadra martorul într-o perioadă de timp ce prezenta interes în cauză din partea acuzării, care s-a limitat la o audiere la modul general, fără a proceda la o interogare punctuală a martorului asupra chestiunilor cu interes în cauză inclusiv cu plasarea corectă în timp a tezei probatorii, respectiv lipsa de iniţiativă din partea Parchetului de a proceda la o reaudiere a martorului la o dată ulterioară, în condiţii normale, mai puţin tensionate, fără presiunea acelor activităţi urgente ce au avut loc în ziua şi noaptea cu pricina (percheziţii, reţineri, audieri succesive de persoane, audierea martorului după un timp lung de aşteptare, în condiţii de loc şi timp nu tocmai confortabile, la o oră târzie de noapte şi în scurt timp, declaraţia durând jumătate de oră).

În schimb, fără a mai proceda la o reaudiere a martorului în ideea aflării adevărului şi a unei analize mai profunde a intenţiei persoanei vizate de a declara sau nu mincinos în cauză, plecând doar de la declaraţia din noaptea de 21.07.2017, prin Ordonanţa nr. 268/P/2015 din data de 24.07.2017 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, iar după ce a fost audiat în calitate de suspect fără a i se prezenta date punctuale asupra chestiunilor cu interes în cauză, eventual prezentarea conţinutului convorbirilor în posesia cărora acuzarea se afla, s-a dispus, în aceeaşi zi, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar.

Aceste aspecte, coroborat cu faptul că inculpatul a fost audiat când probatoriul era deja strâns, respectiv după reţinerea inculpaţilor D. şi C. nu fac decât să confirme că prin audierea în calitate de martor s-a urmărit incriminarea inculpatului B.

De altfel, în cauză şi martorul G. a fost audiat într-o primă fază, în data de 04.03.2017, când a dat declaraţii neconforme cu realitatea, după aprecierea organelor de urmărire penală, fiind audiat şi ulterior, tot în calitate de martor, în data de 21.07.2017, fiindu-i reţinută ulterior cauza de nepedepsire prevăzută de art. 273 alin. (3) din C. pen., cu toate că acţiunea penală era pusă în mişcare şi inculpata D. fusese reţinută.

Inculpatul B. nu a fost supus aceluiaşi tratament de către organele de urmărire penală, fiind dispusă în cauză într-o perioadă de timp scurtă, extinderea urmăririi penale faţă de persoană, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, în condiţiile în care din probatoriul administrat în cauză rezultă în mod clar că martorul G. este cel care a efectuat acte de urmărire penală în dosarul penal în legătură care a fost inculpată D.

In schimb, inculpatului B. i s-au adresat întrebări care orice răspuns ar fi dat s-ar fi putut considera că a săvârşit o faptă de natură penală. Pe de o parte, dacă a declarat că nu a promis sprijin inculpatei D. s-a considerat faptul că a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă. Pe de altă parte, dacă ar fi declarat faptul că i-a promis sprijin inculpatei D. exista posibilitatea să fie incriminat pentru complicitate la infracţiunile de corupţie cercetate în cauză sau alte infracţiuni, în condiţiile în care nu avea competenţă să efectueze acte de urmărire penală în astfel de dosare.

În aceste condiţii, se apreciază că există o încălcare evidentă a dreptului de a nu se incrimina, astfel cum a fost conturat în jurisprudenţa CEDO.

4. Pe latură civilă, în temeiul art. 397 din C. proc. civ., se solicită respingerea constituirii de parte civilă formulată de numitul F. faţă de inculpatul B., ca inadmisibilă.

Infracţiunea de mărturie mincinoasă este o infracţiune de pericol abstract şi nu una de rezultat.

Cu alte cuvinte, în cazul acesteia, infracţiunea se consumă în momentul în care apare starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite şi nu are legătură cu producerea vreunui prejudiciu. Prin urmare, această infracţiune nu poate fi cauzatoare de prejudicii.

În jurisprudenţa mai veche, instanţa supremă a statuat, prin Decizia de îndrumare nr. 1/1968, că infracţiunile de pericol nu sunt susceptibile de a produce niciun fel de prejudiciu, fie el material ori moral.

Ulterior, în noua orientare jurisprudenţială, s-a admis că infracţiunile de pericol nu pot cauza prejudicii materiale (Decizie RIL nr. 43/2008 şi Decizie RIL nr. 29/2008). În deciziile citate instanţa supremă nu statuează expresis verbis că infracţiunile de pericol pot produce prejudiciu moral, dar afirmă, în schimb, că aceste infracţiuni nu sunt susceptibile de a produce prejudicii materiale.

Astfel, nu poate fi primită cererea părţii civile prin care solicită obligarea inculpatului B. la plata despăgubirilor materiale şi morale, deoarece nu există legătură de cauzalitate între fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată (care este o infracţiune de pericol) şi pretinsul prejudiciu suferit de partea civilă.

Separat de aceste aspecte, separat de săvârşirea sau nu a faptei şi forma de vinovăţie, care vor fi analizate de instanţa de judecată, se apreciază că în cauză nu există nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul invocat de persoana vătămată şi fapta inculpatului B., pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Inculpata D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ACHITAREA în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., astfel:

1. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - pentru infracţiunea de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prev. la art. 1 din Legea nr. 78/2000 prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 - întrucât fapta nu există;

- într-un mod cu totul subsidiar să se dispună cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achitarea pentru infracţiunea de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prev. la art. 1 din Legea nr. 78/2000 prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 - întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală sau cu referire la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. - nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;

2. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - pentru infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului prev. de art. 47 alin. (1) rap. la art. 269 alin. (1) din C. pen. - întrucât fapta nu exista;

- într-un mod cu totul subsidiar să se dispună încetarea procesului penal conform disp. art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. rap. la 269 alin. (3) şi art. 177 din C. pen.

3. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - pentru infracţiunea de instigare la compromiterea intereselor justiţiei prev. de art. 47 alin. (1) rap. la art. 277 alin. (2) din C. pen. - întrucât fapta nu exista;

- într-un mod cu totul subsidiar să se dispună cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achitarea pentru infracţiunea de instigare la compromiterea intereselor justiţiei - întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Distinct de cele două temeiuri de achitare şi numai după excluderea aplicării acestora în cauză, în raport, cu considerentele Deciziei CCR nr. 297/2018 şi cu disp. art. 154 alin. (1) lit. c), art. 155 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 din C. pen., să se dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. - pentru infracţiunea de instigare la compromiterea intereselor justiţiei - întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;

4. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură de penală - pentru infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prev. de art. 304 alin. (1) din C. pen. - întrucât fapta nu există;

- în subsidiar să se dispună cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achitarea pentru infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prev. de art. 304 alin. (1) din C. pen. - întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală;

5. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - pentru infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen. - întrucât fapta nu exista;

- în subsidiar să se dispună cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achitarea pentru infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen. - întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În motivare se arată următoarele:

I. Cu privire la infracţiunea de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 78/2000 se arată că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale cu privire la fapta din luna octombrie 2015 este minimal, acesta constând în declaraţiile persoanei vătămate, declaraţia martorului prezent la prima întâlnire - U. şi declaraţiile indirecte ale martorilor T. şi S. (persoane care au aflat despre împrejurările în care s-au desfăşurat cele două întâlniri de la persoana vătămată).

În mod cert, celelalte probe enumerate de organul de urmărire penală care descriu intenţia inculpatei de a întocmi un dosar penal, având ca obiect săvârşirea unei fapte de evaziune fiscală de către partea vătămată F. privesc o situaţie ulterioară, situată la 4 luni de la presupusa faptă de şantaj şi care nu are nicio legătură de cauzalitate cu această faptă (având în vedere încadrarea juridică), fiind unită în mod artificial de evenimentele din luna octombrie 2015.

Practic, fapta de şantaj reţinută în sarcina sa a fost descrisă ca fiind constrângerea psihică a persoanei vătămate că dacă nu va da curs solicitărilor sale şi ale inculpatului C., va demara cercetarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală sau trafic de persoane, constrângeri la care persoana vătămată ar fi fost supusă pe parcursul celor două întâlniri din octombrie 2015.

După cum a susţinut în declaraţiile date în faţa organelor judiciare, în virtutea relaţiei de concubinaj avută cu inculpatul C., a aflat de la acesta despre starea tensionată în care se afla cu fosta familie şi a şi perceput direct anumite atitudini în urma cărora cea mai afectată era minora H., fiica inculpatului.

Inculpatul i-a relatat că în timpul căsătoriei ar fi achiziţionat bunurile imobile la care se face referire în actele de acuzare, martora P. confirmând telefonic susţinerile acestuia (cunoştea detalii, întrucât a fost unul dintre proprietarii garsonierei şi apropiată a familiei). A discutat despre o acţiune de partaj, recomandându-i să ia legătura cu un avocat cu care s-a consultat ulterior. Orice discuţie pe care o avea cu fosta soţie (martora S.) nu avea finalitate, aceasta, solicitând mereu ca inculpatul să-i transmită totul prin tatăl său (partea vătămată), întrucât nu doreşte să ai aibă contact cu el (în acest sens există o discuţie telefonică între cei doi foşti soţi găsită la percheziţia informatică în telefoanele mobile şi redată la dosarul cauzei).

Cu familia J. existau foarte multe dispute legate de creşterea şi educarea minorei rămasă în custodia ambilor părinţi, dar cu domiciliul la mama (care lipsea din ţară, lăsând copilul în grija bunicilor, dintre care partea vătămată consuma frecvent băuturi alcoolice şi nu se putea ocupa de minoră, iar martora T. pleca la muncă în străinătate în diferite perioade de timp). În acest context, inculpatul C. se plângea că nu era consultat cu privire la deciziile luate în legătură cu fetiţa, toate propunerile acestuia nefiind respectate (activităţi extraşcolare, controale medicale şi tratamente, diverse activităţi casnice efectuate împreună cu noi, etc.).

În aceste împrejurări şi dat fiind că relaţia lor era serioasă, iar această stare conflictuală îl menţinea tensionat pe inculpatul C., a hotărât împreună că cel mai corect este să poarte o discuţie cu fostul socru prin prisma faptului că nu reuşea niciodată să ducă la bun sfârşit un dialog cu fosta soţie. Întâlnirile urmau să aibă drept scop clarificarea mai multor probleme privind în principal minora H. şi inclusiv prezentarea intenţiei de a solicita partajul sau de a transmite fostei soţii ca imobilele să fie trecute pe numele minorei (întrucât ambii părinţi munciseră pentru dobândirea acestora, iar martora S. se afla într-o relaţie şi cu martorul EE. care fusese condamnat anterior pentru infracţiuni informatice - clonări de carduri bancare, fiind la acel moment şi inculpat într-un dosar de evaziune fiscală).

Prima întâlnire a avut loc la restaurantul II., la care a participat inculpata, persoana vătămată, inculpatul C. şi fiul părţii vătămate - U., rolul său fiind acela de mediator (inculpatul insistând ca inculpata să vadă cu ochii săi atitudinea rudelor soţiei faţă de el, întrucât ea nu credea că nu poate purta un dialog cu aceştia). În niciun caz nu s-a prezentat cu titlul de prim procuror, era de notorietate şi ştia inclusiv familia părţii vătămate ce funcţie deţine. De altfel, şi-a exprimat intenţia de a aplana un conflict între inculpat şi familia fostei soţii, spre binele minorei, în calitate de prietenă a inculpatului C. şi nu de funcţionar.

Chiar dacă la această întâlnire s-a intenţionat a se aduce vorba şi despre partaj şi imobile, nici nu a mai fost timp, întrucât discuţia a degenerat, inculpata a relatat că a venit în calitate de concubină a inculpatului şi că se ocupă de educarea minorei H. la fel cum se ocupă de educarea copilului său, că nu este normal ca tatăl să fie exclus din procesul de creştere şi educare a copilului, că nu are rost acest război pornit între ei sau plângerile penale repetate formulate împotriva inculpatului C.

În acest context, atingându-se problema întreţinerii minorei, discuţia a degenerat între inculpat şi martorul U., inculpata încercând să aplaneze conflictul, partea vătămată F. (în momentul în care C. era plecat să achite consumaţia) chiar rugând-o să-l convingă pe inculpat să-şi retragă plângerea pentru abuz de încredere, având ca obiect remorca.

În acel moment le-a spus că ea nu se implică în niciun dosar penal pe care aceştia îl au în derulare şi atunci a fost replica "vă pot recomanda un avocat bun prin care să negociaţi între voi". Cunoştea că U. este trecut în acte ca fiind proprietarul apartamentului, astfel încât nu-i putea cere părţii vătămate ceva ce nu-i aparţine (acuzaţia Parchetului nefiind plauzibilă). În privinţa garsonierei inculpata a avut reprezentarea în fapt că în acte este trecută martora S.

Ulterior acestei întâlniri a stabilit cu inculpatul să continue discuţia cu partea vătămată în altă zi, dat fiind situaţia creată, scopul fiind acela de a stinge conflictul şi ca partea vătămată să transmită fiicei sale pretenţiile pe care le are inculpatul C. vis-a-vis de educaţia copilului, despre cele două imobile şi despre partaj, iar dacă aceasta va îmbrăţişa punctul său de vedere sau ar dori să discute pe marginea acestor solicitări urma ca în luna decembrie, când partea vătămată a afirmat că va reveni fiica sa în ţară, să ia legătura cu inculpatul; în sens contrar urma să demareze acţiunea de partaj.

Astfel, la a doua întâlnire, în acest context, partea vătămată a început să aducă acuzaţii inculpatului, reproşuri despre bani şi alte aspecte din timpul căsătoriei, despre activităţile tatălui său natural, etc., iar în replică inculpatul C. l-a acuzat pe F. de evaziune fiscală cu schiuri furate din străinătate, întrebând-o dacă fapta negată de partea vătămată este astfel încadrată juridic; discuţia dintre cei doi a fost contradictorie şi s-a îndepărtat cu mult de la subiect, motiv pentru care inculpata nu a mai fost de acord să asiste. Ulterior nu s-a mai încercat nicio întâlnire între membrii familiei J. şi inculpatul C.

Având în vedere aceste aspecte, în sensul acuzaţiilor din Rechizitoriu nu există decât declaraţia persoanei vătămate, care a perceput, redat şi interpretat evenimentele într-o manieră proprie, căreia Parchetul i-a dat o încadrare juridică din sfera ilicitului penal care nu are nicio legătură cu realitatea.

În mod cert nu există probe în susţinerea declaraţiilor părţii vătămate şi a acuzaţiei de şantaj din Rechizitoriu, ea fiind combătută de inculpaţi şi chiar de fiul său, martorul U., care a declarat că singura replică neconformă din discuţia purtată la prima întâlnire a fost "se pot întâmpla multe" şi în niciun caz aceea de ameninţare cu întocmirea unor dosare penale (a se vedea prima declaraţie a părţii vătămate, primele declaraţii ale martorei S., înregistrarea discuţiei dintre inculpată şi martora S. din luna februarie 2017 şi declaraţiile martorului U.).

Mai mult, nici persoana vătămată nu a menţionat în prima declaraţie din anul 2015 situaţia reţinută în Rechizitoriu (că l-a ameninţat cu dosare de evaziune fiscală sau trafic de persoane), ci că i-a fi spus că va avea parte de mai multe controale la societatea sa dacă nu va satisface cerinţele celor doi inculpaţi.

Aceeaşi versiune în care persoana vătămată ar fi fost constrânsă cu efectuarea de controale şi nu cu dosare de evaziune fiscală şi trafic de persoane o susţine şi martora S., atât în declaraţiile date în anul 2015 şi 2016, cât şi în discuţia pe care a purtat-o cu inculpata în luna februarie 2017 şi pe care a înregistrat-o.

Cea de a doua întâlnire la care a participat împreună cu inculpatul C. şi F. nu este probată decât de declaraţia acestuia din urmă, iar aspectele relatate nu sunt conforme cu realitatea. Ceilalţi martori - membrii de familie audiaţi - au declarat ce le-a povestit partea vătămată, deci nu prezintă fapte percepute direct, ci doar lucruri auzite de la F.

De aceea, este evident că nuanţarea acuzaţiei penale cuprinse în Rechizitoriu a fost regizată de Parchet după administrarea unor probe ulterioare (lovite de nulitate absolută - interceptări telefonice şi declaraţiile unor martori ce au fost audiaţi în noaptea de 20/21.07.2017, după reţinerea sa), din care a rezultat că după aproximativ 4 luni de la comiterea presupusei fapte de şantaj s-a constituit un dosar penal ce a avut ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către făptuitorul F., iar imediat după administrarea acestor probe persoana vătămată a fost determinată să-şi modifice/completeze declaraţiile vădit în sensul în celor susţinute de organele de urmărire penală.

Este de observat că martorii audiaţi în noaptea de 20/21.07.2017 - G. şi V. (poliţişti) sunt cercetaţi de DNA - ST Suceava în anumite dosare penale, fiind persoane şantajabile - a se vedea vol. XV paginile 72-73 dosar urmărire penală, dintre care martorul G. fiind constrâns cu începerea urmăririi penale in personam pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în cazul în care nu-şi schimbă declaraţia iniţială (a se vedea în acest sens soluţia din Rechizitoriu privind această faptă).

Suspiciunea că organele de urmărire penală au adus la cunoştinţa părţii vătămate despre conţinutul interceptărilor telefonice, pentru a-şi nuanţa declaraţiile în sensul dorit este evidenţiată şi de faptul că nici inculpata, nici inculpatul C. şi nici organele judiciare nu au adus la cunoştinţa părţii vătămate despre dosarul de evaziune în care era cercetat (F. a aflat după arestarea sa preventivă despre acest dosar).

Fără îndoială că dosarul de evaziune fiscală ar fi putut avea la bază o motivaţie asemănătoare celei regizate de DNA - ST Suceava, dar numai în situaţia în care i-ar fi adus la cunoştinţa persoanei vătămate despre acest aspect, l-ar fi constrâns cu administrarea unor probe sau l-ar fi ameninţat permanent cu o anchetă. Or, în cauză nici nu poate fi vorba despre aşa ceva şi nici nu se poate susţine că a "fabricat" un dosar pentru a-l ţine ascuns (în mod cert o absurditate), întrucât nu ar fi servit cu nimic scopului susţinut de Parchet. Plauzibilă ar fi fost acuzaţia dacă acest dosar ar fi fost făcut în scop şicanator, fără a se confirma acuzaţia sau dacă ar fi fost demarat în luna decembrie 2015, după "data limită" invocată, însă după cum se poate constata, fapta de evaziune fiscală a fost confirmată prin probe şi trimisă în judecată - ds. penal nr. 823/40/2019 al Tribunalului Botoşani.

Astfel, din probele administrate nu ar reieşi mai mult decât o motivaţie bazată pe o valorificare, poate chiar târzie, a unor informaţii despre care a luat la cunoştinţă de la inculpatul C., partea vătămată şi câţiva lucrători de poliţie, prin natura funcţiei sale.

Astfel, în situaţia în care acest dosar s-a finalizat cu o trimitere în judecată, este evident că inculpata nu a făcut decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, poate chiar mai târziu decât a intrat în posesia informaţiilor despre care a relatat chiar martorul V. sau inculpatul B. (comercializarea de schiuri importate de către partea vătămată, fără a fi evidenţiate fiscal, depozitate în diferite locaţii din Mun. Botoşani, de unde achiziţionau produse fără a le plăti diferiţi lucrători din conducerea I.P.J. Botoşani).

Nu poate fi legată de infracţiunea de şantaj o acţiune situată în timp la 4 luni după data la care se reţine că s-ar fi consumat şi epuizat presupusa faptă de şantaj, cu atât mai mult cu cât partea vătămată F. a aflat abia în luna iulie 2017 despre acest dosar în care în perioada februarie 2016- iunie 2017 nu s-a lucrat deloc.

După cum a susţinut anterior, hotărârea de a valorifica informaţiile oferite de inculpatul C. a urmat plângerilor penale repetate pe care le faceau membrii familiei J. împotriva sa (în februarie 2016 a fost o nouă plângere), iar acestea au fost verificate până a le înainta organelor de cercetare penală (nefiind singurele informaţii pe care le-a oferit organelor de cercetare penală, fiind o atribuţie de serviciu), drept pentru care decizia de a se sesiza din oficiu le-a aparţinut, fapta s-a confirmat şi a fost emis rechizitoriul în cauză.

Concluzionând, se solicită a se avea în vedere, în sens juridic, următoarele aspecte:

1. Există un dubiu întemeiat că fapta de şantaj există.

Astfel, în prima sa declaraţie din luna decembrie 2015 (la o lună de la presupusa faptă), persoana vătămată nu aminteşte nimic despre dosare de evaziune fiscală şi trafic de persoane, ci relatează că i s-ar fi adus la cunoştinţă că dacă nu va trece imobilele în cauză pe numele minorei ar fi expus mai multor controale la firma sa, în scop de hărţuire, afirmaţie pe care a menţinut-o şi ulterior, acreditând ideea că au venit trei persoane la magazinul său care nu se încadrau în tiparul clienţilor săi, simţindu-se urmărit şi ameninţat (povestea relatată despre camerele video montate la un magazin din apropierea depozitului părţii vătămate a arătat clar că totul se petrece doar în mintea acesteia, fiind imposibile şi chiar hilare situaţiile descrise în faţa instanţei de judecată).

Această teorie iniţială a fost susţinută şi în declaraţiile martorei S. (din decembrie 2015 şi februarie 2016), aceasta încercând să inducă organelor de urmărire penală şi ideea constrângerii printr-un dosar de abuz de încredere (dosar care avea ca obiect o plângere penală mult anterioară anului 2015, formulată de inculpatul C. împotriva numitului JJ., alt fiu al părţii vătămate).

Interesant este că, după un an si jumătate, persoana vătămată îşi reconsideră poziţia şi îşi aminteşte că, în fapt, ar fi fost constrâns cu dosare de evaziune fiscală şi trafic de persoane şi nu cu controale la societate (declaraţiile 2-7).

Dacă este de înţeles ca în desfăşurarea unei cauze penale, odată cu trecerea timpului şi administrarea probelor, să se modifice situaţia de fapt, nu este admisibil ca o persoană, odată cu trecerea unei perioade mari de timp, să-şi amintească mai multe detalii decât în momentul apropiat evenimentului ilicit (constând în modificarea declaraţiei sub aspectul chestiunilor esenţiale - modul de constrângere - exact elementul material al infracţiunii de şantaj).

În mod clar această schimbare de declaraţie este întocmai cea urmărită de organele de urmărire penală, în scopul de a lega existenţa sesizării privind săvârşirea unei fapte de evaziune fiscală de către persoana vătămată de cele 2 întâlniri ale inculpaţilor (când se impută fapta de şantaj).

Mai mult, nici singurul martor prezent la prima întâlnire, U., nu confirmă că tatăl său a fost constrâns în modul arătat în actul de sesizare de către DNA - Serviciul Teritorial Suceava.

În aceeaşi idee de constrângere psihică prin supunerea societăţii persoanei vătămate la controale a fost, atât declaraţia martorei S., cât şi întrebările ei provocatoare din discuţia ce a avut loc între ele în luna februarie 2017 şi pe care a înregistrat-o, fiind depusă la dosar.

În cursul acelei discuţii, martora S. a tot repetat că tatăl ei i-a spus că l-a constrâns psihic prin stabilirea unui termen în care trebuia să se hotărască asupra celor 2 imobile:

"că până la sfârşitul lui decembrie..., "...s-o pus presiunile asupra tatei cu casă, c-o să vadă cu...controale cu schiuri...", "că dacă nu o să fie control ...", "un control s-o trimis, ştii destul de bine că s-o trimis un control".

Se solicită a se avea în vedere că este de notorietate faptul că în atribuţiile procurorilor nu intră efectuarea de controale, iar poliţia şi parchetele sunt instituţii diferite; mai mult, controalele pe linie fiscală se întreprind de către A.N.A.F. şi nu de către organele judiciare penale.

Această legătură dintre fapta de şantaj şi dosarul de evaziune fiscală amintit mai sus este în mod evident forţată, întrucât acesta din urmă s-a constituit la 4 luni de la întâlnirile cu partea vătămată, pe baza unor informaţii culese şi verificate de poliţişti; nici anterior şi nici după sesizarea faptei de evaziune fiscală (întocmită clar la iniţiativa martorului G., eu furnizându-i doar informaţiile necesare în virtutea calităţii de procuror) F. nu a fost contactat direct sau prin persoane interpuse de către inculpaţi, deşi persoana vătămată a avansat cu insistenţă ideea că i s-a dat ca termen data de 15 decembrie 2015 pentru a da curs solicitărilor, însă în mod surprinzător nu a mai fost contactat niciodată.

Deci, în lipsa unei activităţi intense a inculpaţilor de conştientizare a părţii vătămate că este cercetat, urmărit, ameninţat, presat de termene prin a fi contactat telefonic sau prin interpuşi, întrebat, căutat la locul de muncă sau la domiciliu etc., nu poate fi vorba despre constrângere urmată de determinarea de a ceda imobilele solicitate şi nici de un scop în sine de a constitui un dosar penal cu intenţia de a şantaja.

Pentru toate aceste motive (completate cu cele ce vor urma), apreciază că acuzaţiile aduse prin actul de trimitere în judecată nu se confirmă prin probatoriul administrat în cauză, astfel încât, se solicită achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât fapta de şantaj pentru care a fost trimisă în judecată nu există.

2. Orice infracţiune trebuie să aibă o situaţie premisă (latura obiectivă a infracţiunii cuprinde: situaţia premisă, elementul material, urmarea imediată, legătura de cauzalitate, precum şi locul sau timpul săvârşirii infracţiunii).

În speţă, a rezultat, atât din declaraţia părţii vătămate dată în faţa instanţei, cât şi din cele ale martorilor audiaţi în apărarea acesteia (EE. şi FF.) că F. resimţea o stare de temere (afirmată dar probabil nereală) faţă de inculpatul C. încă din momentul divorţului celor doi soţi şi, în general, faţă de faptul că se află în relaţii de prietenie cu inculpata din anul 2015.

Or, în cazul faptei de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen. constrângerea persoanei vătămate trebuie să fie concomitentă cu acţiunile (verbale sau scrise, directe sau indirecte) ale făptuitorului şi în mod clar presupune ca persoana vătămată să nu fi resimţit o stare de temere anterioară săvârşirii presupusei fapte de şantaj.

În mod expres temerile anterioare (dacă chiar ar fi existat) au fost susţinute, atât de declaraţia persoanei vătămate, cât şi de martorii U., S., T. şi ceilalţi 2 susmenţionaţi, care au acreditat ideea că persoana vătămată resimţea o stare de temere încă de la data la care a început o relaţie cu C. şi a devenit prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. Mai mult, această stare de temere a fost dublată şi de faptul că persoana vătămată avea ocupaţii cu iz infracţional (fapt confirmat emiterea rechizitoriului si de trimitere a sa în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală - dosar x/2019 Tribunalul Botosani); deci temerea sa primară primordială era de a nu fi deconspirat în aceste activităţi.

În mod cert, nu poate fi pusă pe seama inculpatei sau a tuturor activităţilor întreprinse ca prim procuror sau ca simplă persoană, teama exacerbată (reală sau doar pretinsă) declarată de partea vătămată, doar prin prisma funcţiei sale; este strict problema părţii vătămate că a perceput simpla sa existenţă şi prezenţă ca pe o ameninţare, iar faptul că în mintea acestuia au încolţit tot felul de scenarii desprinse din filme nu-i poate fi imputat şi nici nu poate fi valorificat ca o probă împotriva sa şi în susţinerea acuzaţiilor nefondate aduse de Parchet.

Oricum, din atitudinea părţii vătămate şi a membrilor familiei acesteia, afişată în faţa instanţei, a rezultat că temerile nici nu există în realitate, totul fiind un scenariu perceput sau redat la nivel suprarealist doar cu scopul de a obţine o sumă importantă de bani de la inculpaţi, bucuria acestora fiind vădită în momentul în care instanţa a stabilit că instituie măsura sechestrului asupra bunurilor persoanelor cercetate. Aceleaşi impresii de lipsă de interes în acuzaţie faţă de dorinţa de a obţine bani de la inculpaţi le-au făcut şi documentele depuse spre decontare pentru cheltuielile efectuate de către aceştia - cazare la hoteluri de lux, bilete de avion din diverse ţări, cheltuieli de transport exagerate, deşi familia J. nu dispune de posibilităţi materiale (doar dacă se ocupă cu activităţi ilicite).

3. Elementul material al infracţiunii de şantaj - constrângerea, trebuie să fie aptă să genereze o stare de temere (de alarmare) - urmarea imediată, ceea ce determină victima să acţioneze într-un alt mod decât acela pe care şi-l doreşte şi să aibă drept scop o anumită comportare (aşa cum doreşte constrângătorul) - a se vedea în acest sens Decizia nr. 3309/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În prezenta cauză persoana vătămată a declarat în faţa instanţei că "După cele două discuţii, eu nu am luat legătura cu inculpaţii pentru a le cere vreun alt termen pentru că nu voiam să le cedez cele 2 imobile", deci, nici nu s-a temut şi nici nu s-a gândit vreo clipă să satisfacă cerinţele inculpaţilor, întrucât nu le-a luat în serios.

Starea de temere pe care o tot susţine persoana vătămată şi care e generată, aşa cum reiese din declaraţiile familiei J., atât de funcţia pe care o deţinea, cât şi de fabulaţiile sale (a fost urmărit din iulie 2015 până la finalul anului 2016, i s-au montat camere de supraveghere etc.) este de fapt o percepţie subiectivă a realităţii de către persoana vătămată, o temere reverenţiară, prestabilită pe care a legat-o şi de simpla sa prezenţă la domiciliul său de a-i aduce minorei medicamente sau de cele două întâlniri prin care i s-a cerut să medieze un conflict între fostul ginere şi fiica sa (în acest sens a se vedea Decizia nr. 92/30.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Complet 5 judecători; sentinţa penală nr. 49/31.01.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - complet 3 judecători).

În aceste condiţii, apreciază că nici nu există elementul material al infracţiunii de şantaj, urmarea imediată sau legătura de cauzalitate între cele două elemente ale laturii obiective.

Aceste susţineri sunt relevate de întreg probatoriul administrat în cauză şi de elemente cum ar fi lipsa unei plângeri privind săvârşirea infracţiunii de şantaj (deşi partea vătămată şi martora S. au susţinut că au formulat o astfel de sesizare).

De asemenea, incidentul privind starea de leşin a persoanei vătămate în timp ce se afla pe stadion în data de 02.11.2015 (nu la serviciu, la domiciliu sau pe stradă) nu poate fi legat de aşa zisa acţiune de constrângere psihică, întrucât persoana vătămată a fost preluată imediat de un echipaj al ambulanţei, mergând pe picioarele sale, a fost de urgenţa consultat la UPU - Spitalul Judeţean Botoşani, iar din analiza fişei întocmite rezultă că diagnosticul a fost prezumtiv, stabilit în urma anamnezei şi neconfirmat de datele clinice şi paraclinice din momentul examinării, ce nu au evidenţiat elemente patologice. Mai mult, în fişă se consemnează despre "pancreatită cronică" (ca diagnostic preexistent), care nu poate fi cauzată decât de consumul excesiv de alcool în timp (cronic=vechi), iar persoanei vătămate la acel moment i s-a administrat o soluţie perfuzabilă cu mai multe vitamine B şi nu a fost internată în spital, aşa cum a declarat.

Deşi s-au pretins constrânşi psihic şi profund speriaţi de cele două întâlniri din luna octombrie 2015, nimic nu i-a împiedicat pe membrii familiei J. să formuleze în continuare plângeri penale inculpatului C. în anul 2016; astfel, dacă ar fi resimţit o adevărată stare de temere, aşa cum susţin toţi membrii familiei, în mod logic nu ar mai fi continuat un război cu inculpatul (care avea punctul de pornire mult anterior relaţiei mele cu acesta).

Această stare de temere a fost doar enunţată la modul general de persoana vătămată, fără ca aceasta să o descrie în mod concret. O stare de temere efectivă şi reală ar fi putut fi descrisă prin amănunte de genul: îmi era frică să nu fabrice probe nereale, îmi era frică să nu se ia faţă de mine măsuri preventive abuzive etc., însă persoana vătămată s-a limitat în a descrie doar nişte efecte ale acestei stări de temere - starea de sănătate precară (din înscrisurile medicale depuse deteriorarea stării de sănătate s-a dovedit a fi anterioară sau mult ulterioarei presupusei fapte de şantaj, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre fapta presupus ilicită şi acest prejudiciu suferit), diminuarea veniturilor prin lipsa de activitate comercială etc.

Persoana vătămată a relatat că s-a simţit urmărit, la el la depozit prezentându-se "bărbaţi în costum negru" etc., acestea fiind doar rodul imaginaţiei sale, susţinută prin declaraţii contradictorii şi acte medicale, ce uneori infirmă declaraţiile persoanei vătămate.

În niciun caz relatările părţii vătămate nu se încadrează în urmările (temeri, constrângeri) unei infracţiuni de şantaj. Aşa cum s-a arătat şi în practica judiciară "în urma (...) temerii serioase produse victimei, aceasta este pusă în situaţia de a nu mai avea resursele morale necesare pentru a se opune pretenţiilor făptuitorului; când constrângerea/ameninţarea nu a fost susceptibilă de a produce victimei o asemenea teamă, infracţiunea de şantaj nu subzistă. Raţiunea incriminării constă în aceea că printr-o faptă josnică se urmăreşte obţinerea unor profituri" (decizia 143/06.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a doua penală).

Or, în speţă, este evident că partea vătămată a avut toate resursele fizice şi psihice de a se opune solicitărilor inculpaţilor (de fapt, nici nu le-a luat în seamă, excluzând din start cedarea imobilelor, garsoniera fiind chiar înstrăinată în anul 2016 printr-un contract de schimb - aşa cum reiese din declaraţia dată în faţa instanţei şi a înscrisurilor existente la dosarul cauzei), şi-a continuat activităţile zilnice (deplasări în afara ţării pentru a aduce marfă la depozite, pariuri sportive recunoscute de F., consum de alcool, meciuri de fotbal la stadion, activităţi comerciale normale etc.), a petrecut sărbătorile în diverse locaţii şi a făcut schimb de locuinţă cu alte persoane din Mun. Botoşani (potrivit actelor de proprietate depuse la dosarul cauzei).

Referitor la atitudinea sa faţă de partea vătămată sau membrii familie acesteia, se poate observa că niciunul dintre aceştia nu susţine că le-ar fi vorbit vreodată lipsit de respect sau ameninţător, cu tonalitate ridicată, ce dimpotrivă, era calmă, respectuoasă, în limitele de bun simţ.

Din discuţia înregistrată cu martora S. rezultă că tonul pe care l-a folosit nu a fost deloc unul ameninţător, de autoritate sau ascendent conferit de funcţie; acest lucru trebuie coroborat cu susţinerea persoanei vătămate că a scuzat comportamentul lui C. de la prima întâlnire, că a fost la locuinţa sa să aducă medicamente minorei, urându-le "Sărbători fericite", că în afara celor două întâlniri din octombrie 2015 a evitat contactul cu membrii acestei familii, toate acestea relevând o modalitate de abordare care nu a fost niciodată de natură să provoace temerea cerută de incriminarea legală.

Această concluzie este susţinută şi de declaraţia persoanei vătămate dată în faţa instanţei, în care arată că nu a avut niciodată intenţia de a da curs acelor solicitări privind cedarea de imobile, iar ulterior chiar a înstrăinat garsoniera în cauză.

În concluzie, pentru a plia probatoriul pe acuzaţie, "fapta josnică" ce ar trebui să constituie elementul material al infracţiunii de şantaj în speţă ar consta în solicitarea tatălui minorei H. adresată bunicului acesteia (singura nepoată) de a discuta cu fiica acestuia cu scopul de a evita unele litigii civile şi găsirea unei soluţii amiabile pentru asigurarea unui viitor lipsit de griji financiare fetiţei; or, în mod evident împrejurările descrise nu se încadrează în tipicitatea unei infracţiuni de şantaj.

Pe de altă parte, în fapt nici nu are importanţă dacă partea vătămată, la audierile din anii 2016-2017 sau din faţa instanţei de judecată a susţinut o oarecare stare de temere raportat la cele două întâlniri din luna octombrie 2015, întrucât relevantă în cazul infracţiunii de şantaj este starea psihică din momentul exercitării presupuselor acţiuni de constrângere sau atitudinea imediat următoare acestor acţiuni ilicite; or, în cazul lui F., din activităţile întreprinse de acesta şi atitudinea afişată în perioada imediat următoare lunii octombrie 2015 (consum de alcool, meciuri de fotbal, călătorii în străinătate), precum şi din declaraţia dată în anul 2015 la DNA, nu rezultă deloc o stare de temere creată de cele două întâlniri, de natură a-i perturba grav existenţa.

4. Prin rechizitoriu s-a reţinut că persoanei vătămate i s-a cerut "să dea" - mai exact să cedeze proprietatea unui apartament şi a unei garsoniere în favoarea minorei H. (ce se afla în custodia ambilor părinţi, deci inclusiv a fiicei persoanei vătămate, cu domiciliul stabilit la locuinţa mamei).

După cum a arătat, cei doi inculpaţi cunoşteau că persoana vătămată nu poate dispune de acele bunuri, întrucât apartamentul era în proprietatea fiului său U., care nu a reclamat că ar fi fost constrâns în vreun fel (chiar dacă a fost prezent la una dintre întâlniri), iar garsoniera, chiar trecută pe numele persoanei vătămate şi a soţiei acestuia, în fapt era proprietatea numitei S. (fiica persoanei vătămate).

Faptul că C. şi S. au fost proprietarii acelei garsoniere şi apoi a fost trecută în mod simulat în proprietatea persoanei vătămate a fost dovedit, atât prin înscrisuri, declaraţii de martori, cât şi de declaraţia inculpatului C.

Inculpatul C. după pronunţarea divorţului, nu a iniţiat o acţiune de partaj, iar scopul întâlnirii cu F. a fost acela de a-i solicita acestuia să-i transmită fiicei sale pretenţiile civile pentru evitarea unor litigii şi pentru a se stinge, astfel o relaţie conflictuală ce afecta în primul rând dezvoltarea în condiţii normale a minorei H.

S-a ales acest mod de comunicare, prin persoane interpuse, întrucât S. nu se afla în ţară (fiind plecată în majoritatea timpului şi venea doar la sărbători), iar discuţiile anterioare pe care le-au purtat cei doi soţi au degenerat (a se vedea înregistrarea convorbirii dintre cei doi, anterioară presupusei fapte de şantaj şi numeroasele plângeri penale şi sesizări contravenţionale pe care i le-a făcut S. fostului soţ).

În aceste condiţii, nu se poate vorbi de "un mod injust de dobândire a unui folos patrimonial pentru altul", în situaţia în care inculpatul a solicitat ca ambii părinţi să transfere proprietatea bunurilor asupra minorei rezultate din căsătoria lor, urmărind interesele copilului, asemenea oricărui părinte responsabil.

De asemenea, din raportul de constatare întocmit de inspectorii antifraudă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul în care F. are calitatea de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a rezultat că veniturile familiei J. Ioan şi T. erau infime, nepermiţând achiziţionarea de bunuri imobile, afectând, astfel credibilitatea persoanei vătămate care a declarat că a cumpărat această garsonieră pentru fiica sa şi a altor bunuri.

5. În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii ce presupune intenţia directă calificată de un scop, aşa cum a arătat şi la punctul anterior, nu a urmărit constrângerea psihică a persoanei vătămate, în scopul de a obţine un folos patrimonial în favoarea nepoatei sale minore, ci a dorit o mediere pentru a rezolva o situaţie conflictuală a cărei victimă principală era şi este minora.

Acest aspect reiese şi din faptul că ulterior celor două întâlniri nu au mai avut loc altele şi nici nu s-a confirmat acel termen limită pe care persoana vătămată susţine că l-a fixat (15 decembrie 2015), inculpaţii încercând evitarea oricărui contact cu familia J., lipsind orice acţiuni şicanatoare (luna decembrie a fost vehiculată în discuţii strict ca fiind momentul în care revenea în ţară S. şi s-ar fi putut discuta cu aceasta).

Pentru toate aceste motive, într-un mod cu totul subsidiar, dacă instanţa apreciază că există o faptă ilicită, se solicită a se constata că aceasta, din punct de vedere al laturii obiective şi al laturii subiective, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât solicită achitarea sa în temeiul disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

II. INFRACŢIUNEA DE INSTIGARE LA FAVORIZAREA FĂPTUITORULUI PREV. DE ART. 47 AL. (1) RAP. LA ART. 269 AL. (1) DIN CODUL PENAL

Raportând descrierea faptei din Rechizitoriu la probele administrate şi textul legal, se solicită a se avea în vedere următoarele aspecte:

Instigatorul este persoana care cu intenţie determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, înainte ca aceasta din urmă să se fi decis să săvârşească fapta şi să fi început executarea activităţii infracţionale.

În prezenta cauză, fapta de favorizare a făptuitorului este reţinută pentru inculpatul A. ca fiind săvârşită în perioada 30.10.2015-03.11.2016, or pentru a se putea reţine în sarcina sa instigare la această infracţiune, acţiunea de instigare trebuia să fie anterioară datei de 30.10.2015 şi nu în perioada ulterioară începutului executării acţiunii ilicite de favorizare a făptuitorului.

Aşa cum a declarat, anterior datei de 30.10.2015 nu l-a cunoscut personal pe inculpatul A. (nicio probă nu a dovedit contrariul acestei afirmaţii), iar la data precizată a participat la o petrecere organizată de compartimentul din care acesta făcea parte, unde a stat la masă cu colegii săi, fără a fi invitat agentul de poliţie A.

La un moment dat acesta a venit la masa lor, a intrat din proprie iniţiativă în vorbă cu inculpata, menţionând că o ştie, atât pe inculpată, cât şi pe concubinul său, C., iar ea, în glumă, i-a răspuns că pe C. o să-l cunoască şi mai bine, întrucât ştia că familia J. îi făcuse mai multe plângeri penale.

De asemenea, la acea dată cunoştea că C. formulase o plângere penală faţă de numitul W. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., aflând ulterior că în data de 30.10.2015 şi acesta a formulat plângere împotriva lui C. pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, fiind repartizat agentului A. (aceste detalii le-a aflat de la dosarul cauzei, din declaraţiile martorilor CC. şi X., lucrători de poliţie).

Astfel, acuzaţia că l-ar fi instigat la acea dată pe A. să-l favorizeze pe C. este probată doar de declaraţia inculpatului A. şi frizează logica, întrucât inculpata nu putea să-l instige să favorizeze pe cineva faţă de care nu ştia că s-a formulat o plângere penală. Cu alte cuvinte, teoretic ar fi putut instiga la favorizarea părţii vătămate din acel dosar (C., care formulase plângerea la data de 21.10.2015), faptă care nu poate fi încadrată penal.

Mai mult, apreciază că două persoane cu funcţii publice, care poartă o primă discuţie nu vor demara o activitate infracţională de genul celei reţinute în rechizitoriu şi dacă nu din respect faţă de persoană sau rolul acesteia în instituţia din care face parte, măcar din frică şi instinct de conservare.

Inculpatul A. a relatat că l-a determinat să ia un dosar de la agentul CC., dosar în care inculpatul C. avea calitatea de persoană vătămată, fapt care nu este susţinut de niciun martor audiat în cauză; mai mult, dat fiind faptul că pe martorul CC. îl cunoştea de peste 10 ani, timp în care a lucrat împreună şi îi cunoştea modul de lucru (acesta a confirmat că a avut o relaţie profesională foarte bună), este absurd şi greu de crezut că ar fi preferat ca dosarul în care era implicat concubinul său să fie lucrat de inculpatul A. pe care nu l-a cunoscut niciodată, decât de un poliţist care s-a format ca lucrător de cercetare penală sub atenta sa supraveghere - martorul CC. (faţă de care avea mai multe şanse de a-şi impune punctul de vedere şi influenţă).

Mai mult, nici susţinerea că ar fi intervenit la martorul X. (şeful ierarhic inculpatului A.) nu este fondată, acesta infirmând situaţia, cu atât mai mult cu cât într-o perioadă apropiată a participat cu acesta şi cu unul din adjuncţii Şefului I.P.J. Botoşani la un seminar (a depus în copie dovada) unde s-a aflat ca participant şi C., împrejurare în care niciunul dintre martori nu a susţinut că ar fi discutat problema dosarului inculpatului, deşi ar fi fost posibil, înzecit mai simplu şi mai direct decât să apeleze la agentul A.!

Nu ştie dacă inculpatul A. chiar a solicitat dosarul de la colegul CC. sau motivele care l-au determinat să facă acest lucru (în afara faptului de a "se băga în seamă" sau de a face impresie în faţa sa), nici dacă sau de ce a falsificat acte procedurale în acea cauză, însă poate spune după o analiză a activităţilor sale că acesta pare a-l fi favorizat pe W., întrucât actele falsificate priveau amânarea audierii singurului martor propus de inculpatul (parte vătămată în dosar) C. şi care, de altfel, nici nu a fost audiat în cauză, deşi inculpatul C. i-a furnizat inculpatului A. datele personale ale martorului KK., adresa unde locuieşte în Mun. Botoşani, reşedinţa din Anglia şi numărul de telefon din această ţară, contactându-l mereu să-l întrebe dacă a luat legătura şi când îl audiază în apărare (poliţistul A. tot spunând că nu a fost găsit la domiciliu şi nu a revenit în România).

Mai mult, cum poate fi vorba ca inculpatul A. să-l fi favorizat pe C. dacă după un an de cercetări în dosar şi vizionarea înregistrărilor, lucrătorul de poliţie nu a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării în favoarea lui C., astfel cum a fost reţinută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava după preluarea cauzei şi de către instanţa de judecată în fond (ds. penal nr. 12086/193/2017 al Judecătoriei Botoşani, soluţionat prin sentinţa penală nr. 10/09.01.2019).

La începutul lunii februarie 2016, C. a fost audiat ca persoană vătămată în respectiva cauză, la aceeaşi dată vizionând şi înregistrările din barul unde a avut loc altercaţia (probă solicitată de acesta prin plângerea prealabilă formulată), pe care le-a solicitat pe suport optic, spunându-i despre acest lucru. Ulterior, nu mai reţine în ce împrejurări, în timp ce C. se afla la ea în birou, a venit inculpatul A. pentru a-i înmâna proba solicitată sau suportul optic pe care urma să fie imprimată (nu ştie de ce s-a pomenit despre punerea la dispoziţie a dosarului de urmărire penală în Rechizitoriu, întrucât nimeni nu susţine o astfel de variantă, nici măcar inculpatul A.).

Este adevărat că, atât W., cât şi C. au încercat o împăcare, care s-ar fi putut finaliza cu o retragere reciprocă de plângeri prealabile, aspect confirmat şi de martorul Y.; această soluţie era una procedurală, firească, ideală, fiind normal să se insiste într-o astfel de soluţie decât să existe o trimitere în judecată a oricăruia dintre combatanţi.

Nu este de înţeles de ce sugestia, indiferent de unde ar veni, ca organul judiciar să insiste în împăcarea părţilor prin acordarea unui răgaz în acest sens, ar putea fi interpretată ca o instigare la favorizarea făptuitorului, întrucât în mod clar procedura este prevăzută de lege, scopul textului legal de la art. 158 din C. pen., rezonând cu scopul procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate. Pentru o astfel de soluţie procedurală, de preferat unei condamnări şi instanţa de judecată acordă termene generoase, exact acest lucru fiind solicitat şi de inculpatul C., care în final şi-a retras plângerea prealabilă formulată faţă de W. (deşi deţinea certificat medico-legal de constatare a leziunilor ca şi cel din urmă).

În concluzie, există un dubiu întemeiat că anterior datei de 30.10.2015, când inculpatul A. a început activitatea infracţională de favorizare a făptuitorului (dacă aceasta se confirmă), inculpata l-ar fi determinat să ia această rezoluţie infracţională.

Având în vedere cum s-au petrecut evenimentele, apreciază că inculpatul A., dacă a luat această decizie infracţională, a făcut-o anterior momentului în care a abordat-o la petrecerea în cauză, motivat de o servilitate faţă de funcţia pe care o deţinea, cunoscând chiar şi din presă că inculpatul C. este concubinul său (acesta fiind şi motivul pentru care a abordat-o probabil la petrecerea din 30.10.2015) şi fără a fi instigat de nimeni, ci din proprie iniţiativă.

Nu există nicio probă care să confirme susţinerile inculpatului A. din faţa procurorului D.N.A. Suceava prin care şi-a schimbat prima declaraţie dată; atitudinea procesuală oscilantă s-a datorat stării de presiune create asupra sa de organul de urmărire penală în ziua de 20.07.2017, în contextul în care din interceptările telefonice a rezultat faptul că inculpatul A. avea bagajele pregătite pentru a pleca în acea zi cu soţia şi cei doi copii minori în concediu pe litoralul românesc. În mod cert s-a produs o negociere între Parchet şi inculpat care, constrâns fiind de împrejurări, şi-a modificat declaraţia în sensul celor dorite de Parchet, în schimbul măsurii controlului judiciar (faţă de arestul preventiv).

Pe de altă parte, analizând parcursul acelui dosar penal, rezultă că inculpatul C. încă din plângerea sa prealabilă a avut o atitudine de recunoaştere inclusiv a faptei sale, modalitatea de săvârşire a faptelor fiind confirmată de instanţa de judecată. Deci, este absurd a se susţine că cei doi inculpaţi ar fi urmărit ca dosarul să fie soluţionat într-un anumit sens (favorabil inculpatului C.), atât timp cât nu a existat nimic de ascuns şi o atitudine procesuală corectă încă de la început (practic, inculpatul C. s-a autoincriminat prin plângerea prealabilă, unde a recunoscut lovitura aplicată lui W. ulterior provocării), plus că singura probă neadministrată în dosar a fost chiar audierea singurului martor propus în apărare tot de către inculpatul C.

Cu alte cuvinte, rezultă din probatoriu că inculpatul A. l-a favorizat pe inculpatul C. întocmind în fals nişte acte procedurale care l-au dezavantajat tot pe inculpatul C., căutând să justifice neadministrarea unei probe în apărarea acestuia, situaţie absurdă şi ridicolă din punct de vedere juridic raportat la acuzaţia din Rechizitoriu. Exact această situaţie rezultă din actele dosarului şi în mod cert nu poate fi încadrată juridic la favorizarea făptuitorului C., ci dimpotrivă, ar fi putut fi considerată o acţiune de favorizare a făptuitorului W. în avantajul căruia inculpatul A. a trenat audierea martorului KK. propus în apărare de inculpatul C., acesta fiind singurul care putea confirma starea de provocare nesurprinsă de camerele de supraveghere - momentul incipient al altercaţiei dintre cei doi (de asemenea, nereţinerea stării de provocare în favoarea lui C. şi neadministrarea niciunei probe în acest sens poate fi interpretată ca o favorizare a făptuitorului W.).

Aşadar, în mod logic, nu există infracţiunea de favorizare a făptuitorului C., cu atât mai mult cu cât lipsa de celeritate în rezolvarea unei astfel de cauze nu echivalează cu îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală (lipsa de celeritate fiind confirmată de martorul X. prin afirmaţia că existau multe cauze nesoluţionate după un an de zile de la înregistrare, volumul de muncă fiind foarte mare); în sens contrar, s-ar putea reţine săvârşirea acestei infracţiuni la mai mult de 50% din lucrătorii de poliţie sau parchet care au cauze penale în lucru.

Pentru aceste motive, apreciază că se impune achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Aşa cum a arătat în declaraţie, din primăvara anului 2015 a dezvoltat o relaţie de concubinaj cu inculpatul C., perioadă în care a locuit împreună (la domiciliile amândurora, preponderent la inculpată), însă a hotărât de comun acord să aibă o relaţie mai discretă, în primul rând pentru a se acomoda treptat copiii cu noua situaţie.

Această relaţie a fost asumată, atât de inculpată, cât şi de C., aceştia petrecând vacanţele împreună cu copiii, implicându-se fiecare în creşterea şi educarea copilului celuilalt, în administrarea locuinţelor proprii, plata facturilor etc. Aşadar, aspectele contrare susţinute în Rechizitoriu nu au suport probator, iar prezumţia relaţiei afective asemănătoare celei dintre soţi nu a fost răsturnată de acuzare, atât timp cât toţi martorii audiaţi în cauză, apropiaţi familiei, au confirmat implicarea reciprocă într-o relaţie serioasă, bazată pe respect.

Conturarea unei, altfel de relaţii între inculpaţi de către Parchet a avut drept scop discreditarea sa, fiind de neînţeles de ce s-a insistat în acest sens; singura perioadă în care inculpata şi inculpatul C. nu au locuit împreună efectiv, întâlnindu-se mai rar, a fost cea în care tatăl său, întors de la o unitate medicală din Mun. Bucureşti, a petrecut acasă ultimele luni din viaţă, fiind în suferinţă, răpus în luna septembrie 2016 de o boală incurabilă (ea locuind cu părinţii săi în aceeaşi curte şi participând la îngrijirea acestuia împreună cu mama sa).

În aceste condiţii, într-un mod cu totul subsidiar (întrucât prima variantă de achitare primează), având în vedere relaţia de concubinaj asemănătoare relaţiilor de familie dintre cei doi, confirmată de probatoriul administrat în cauză, se solicită încetarea procesului penal conform disp. art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. rap. la 269 alin. (3) şi art. 177 din C. pen.

III. INFRACŢIUNEA DE INSTIGARE LA COMPROMITEREA INTERESELOR JUSTIŢIEI PREV. DE ART. 47 RAP. LA ART. 277 AL. (2) DIN CODUL PENAL

În prezenta cauză fapta de compromitere a intereselor justiţiei este reţinută pentru inculpatul A. ca fiind săvârşită în data de 16.02.2016, or pentru a se putea reţine în sarcina sa o instigare la această infracţiune, acţiunea trebuia să fie anterioară datei de 16.02.2016, iar proba să nu fi fost anterior dezvăluită persoanei interesate.

Or, aşa cum rezultă din probele administrate, vizionarea înregistrărilor din barul LL. (proba solicitată de persoana vătămată prin plângerea din 21.10.2015) s-a făcut anterior datei de 16.02.2016, respectiv 04.02.2016 (cum este reţinut în rechizitoriu), iar motivarea organelor de urmărire penală că persoana vătămată/făptuitorul (la acea dată) nu trebuia să deţină acele probe pentru a nu putea fi exploatate prin prisma cunoştinţelor de specialitate echivalează cu interzicerea dreptului la apărare.

Se solicită a se avea în vedere că inculpatul C. a solicitat în finalul plângerii sale prealabile administrarea probei cu înregistrările video din localul cu pricina şi vizualizarea acestora în calitate de persoană vătămată. În data audierii sale, inculpatul A., cu sprijinul unui coleg (specialist IT) a urmărit împreună cu C. imaginile video, comentând pe marginea acestora (există unele consemnări şi în declaraţie). Cu această ocazie, inculpatul C. a solicitat poliţistului o copie a înregistrărilor pentru a le vizualiza cu atenţie la domiciliu, acesta fiind motivul pentru care inculpatul A. a luat hotărârea de a o efectua; cert este că niciunul dintre ei nu deţineau copia CD-ului efectuată de inculpatul A. (dacă aceasta există) şi nici nu cunoaşte dacă şi în ce împrejurări a fost remisă (nici nu s-a mai dat importanţă acestui aspect, întrucât C. a luat decizia de a-şi retrage plângerea).

Aşadar, în niciun caz proba nu a fost dezvăluită în data de 16.02.2016 şi nici nu a existat o solicitare din partea sa (instigare), în sensul de a i se remite o copie a înregistrărilor video de către inculpatul A. - această situaţie nu este probată cu martori, înscrisuri, convorbiri telefonice sau alte mijloace de probă.

Mai mult, deşi poate nu are legătură cu fapta pusă în sarcina sa, dar pentru a verifica sinceritatea susţinerilor inculpatului A. şi a confirma modul său de lucru haotic într-un dosar de cercetare penală, se poate observa că, deşi a consemnat în declaraţia persoanei vătămate C. şi în actele procedurale întocmite despre imaginile vizualizate şi situaţia de fapt rezultată după vizionare, acesta a întocmit un proces-verbal de vizionare a imaginilor abia în luna aprilie 2016, afirmând că acestea i-au parvenit atunci printr-o adresă de revenire de la barul LL., însă, în fapt, înregistrările fiind preluate fără niciun document de la acest local a doua zi după depunerea plângerii penale depuse de C.

Elementul material al infracţiunii prev. de art. 277 alin. (2) din C. pen. este dezvăluirea de probe (înregistrările video), ceea ce înseamnă aducerea la cunoştinţa altor persoane a unor probe şi nu remiterea lor. Aşadar, în contextul în care această probă a fost solicitată de C. în apărare ca şi persoană vătămată (atât prin plângere, cât şi prin declaraţie) şi le-a şi vizualizat împreună cu poliţistul, nu poate exista infracţiunea susmenţionată, întrucât numai faţă de suspect şi inculpat există anumite limitări privind dezvăluirea de probe (cele nepropuse de persoana în cauză), în acest sens pentru persoana vătămată C. proc. pen. nestabilind vreo limitare (de aceea este şi prima persoană audiată în procesul penal).

De asemenea, trebuie specificat şi faptul că organele de urmărire penală, respectiv de cercetare penală trebuie să garanteze dreptul la apărare şi să respecte caracterul echitabil al procesului penal, astfel că, la un moment dat în timpul urmăririi penale trebuie să garanteze accesul părţilor la dosarul cauzei.

De altfel, se poate constata o inechitate între persoana vătămată C. şi suspectul W.: dacă primul a vizionat imaginile după 2 săptămâni de la altercaţie, la solicitarea adresată organului de cercetare penală ulterior depunerii plângerii prealabile, suspectul W. şi membrii familiei sale au vizionat înregistrările la scurt timp după eveniment, în afara oricărui cadru procesual, întrucât administratorul localului care a furnizat imaginile (martorul Y.) este cumnatul lui W.; de aceea s-a creat situaţia de a fi favorizat suspectul W. mai degrabă decât suspectul/parte vătămată C., tocmai pentru că din imaginile vizionate (pentru care a existat chiar posibilitatea modificării până la predarea către poliţie) rezulta o situaţie nu tocmai favorabilă numitului W. - provocarea (acesta a fost primul care i-a aplicat lovituri lui C., după care ultimul a reacţionat în apărare).

Se poate observa că, după ce a vizionat imaginile în cauză, C. nu şi-a schimbat declaraţia, nu a propus probe noi şi nici nu le-a contestat pe cele existente.

Insuficienţa probatoriului în demonstrarea faptei de instigare la compromiterea intereselor justiţiei este evidentă: există doar declaraţia inculpatului A. şi o înregistrare lovită de nulitate absolută ca urmare a punerii în aplicare a măsurii supravegherii audio video de către organe necompetente funcţional şi material; mai mult, contrar tehnicilor aplicate de D.N.A. (vădit neprocedurale) această infracţiune nu poate fi probată cu mijloace de probă rezultate din supravegherea tehnică, deoarece nu se încadrează în categoria infracţiunilor exhaustiv enumerate de disp. art. 139 alin. (2) corob. cu art. 142 alin. (5) din C. proc. pen. (altă cauză înseamnă altă infracţiune - cauze reunite sau cauză faţă de care s-a extins urmărirea penală).

Concluzionând, această remitere de probe faţă de persoana vătămată/făptuitor C., nu este nici dezvăluire, întrucât proba a fost propusă de către aceasta şi nu este nici fără drept, deoarece oricărui subiect procesual îi este garantat dreptul la apărare prin administrarea probatoriului solicitat, perceperea directă a probelor propuse şi a celorlalte probe administrate în cauză.

În aceste condiţii, se solicită, în principal, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., iar în subsidiar, să se constate că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, nici sub aspectul laturii obiective şi nici subiective, sens în care se impune achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Distinct de cele două temeiuri de achitare şi numai după excluderea aplicării acestora în cauză, în raport cu considerentele Deciziei CCR nr. 297/2018 şi cu disp. art. 154 alin. (1) lit. c), art. 155 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 din C. pen., se solicită încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În sprijinul acestei teorii, se solicită a se avea în vedere următoarele aspecte:

Fapta de instigare la compromiterea intereselor justiţiei prev. de art. 47 rap. la art. 277 alin. (2) din C. pen. se presupune a fi fost săvârşită în perioada 30.10.2015-04.02.2016, iar de la această dată a trecut o perioadă de timp de peste 3 ani (termenul general de prescripţie), astfel că, în lumina reglementărilor actuale date de Decizia CCR nr. 297/2018, consideră că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Prin Decizia nr. 297/2018 Curtea Constituţională a constatat că "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilorart. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională".

Potrivit legii în vigoare la acest moment, nu există reglementate cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, întrucât Curtea Constituţională a declarat neconstituţională soluţia legislativă privind cazurile de întrerupere a prescripţiei şi nu sintagma "oricărui act de procedură în cauză", astfel încât dispoziţia din art. 155 alin. (1) din C. pen. în care se regăsea sediul materiei cauzelor de întrerupere a termenului de prescripţie a devenit inaplicabilă.

Singura excepţie în care se poate discuta despre aplicarea în continuare a normei constatate contrară Constituţiei este aceea când legiuitorul, în termenul de 45 de zile, o modifică, punând-o în acord cu Legea fundamentală, ceea ce nu s-a întâmplat cu norma juridică susmenţionată.

Decizia CCR nr. 297/2018 nu este o decizie interpretativă, ci una simplă, prin care se declară neconstituţionalitatea prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la modul de aplicare a Deciziei nr. 297/2018, aceasta vizând o dispoziţie din materia prescripţiei răspunderii penale, instituţie juridică ce face parte din categoria normelor de drept substanţial, se impune precizarea că efectele deciziei se vor produce în toate cauzele penale pendinte, dacă termenul general de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit.

Potrivit considerentelor exprimate în paragrafele 19-34, în mod evident, Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 trebuie interpretată în sensul că, de lege lata, nu mai există cauze de întrerupere a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, astfel încât în cazul faptei ce i se impută s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale (3 ani).

În susţinerea acestei opinii s-au adus următoarele argumente:

- Decizia nu este una interpretativă, deoarece Curtea Constituţională nu a admis o excepţie de neconstituţionalitate prin care să stabilească că textul este constituţional în măsura în care întreruperea cursului general al prescripţiei penale se poate face prin îndeplinirea unui act de procedură care se comunică învinuitului sau inculpatului;

- Curtea Constituţională nu interpretează sintagma îndeplinirea oricărui act de procedură;

- faptul că în considerentele deciziei se regăseşte admiraţia Curţii Constituţionale faţă de soluţia legislativă cuprinsă în vechiul C. pen. (ieşit din vigoare la 1 februarie 2014) nu se poate susţine că această soluţie va ultraactiva (opinii exprimate de acelaşi autor menţionat mai sus).

Aşadar, în prezent (potrivit legii în vigoare la acest moment), nu există reglementate cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, deoarece, prin Decizia nr. 297/2018, instanţa de contencios constituţional a declarat neconstituţionalitatea dispoziţiei din art. 155 alin. (1) din C. pen., în care se regăsea sediul materiei cauzelor de întrerupere.

Curtea Constituţională nu statuează că sintagma "oricărui act de procedură", din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen. este constituţională în măsura în care este vorba despre acte ce se comunică suspectului sau inculpatului, ci constată, pur şi simplu că "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională".

Mai mult, nici în considerentele sale Curtea Constituţională nu interpretează sintagma "îndeplinirea oricărui act de procedură" - aşa cum a făcut-o în alte cazuri când a pronunţat decizii interpretative - ci doar face sugestii subtile legiuitorului, pe care acesta le poate sau nu avea în vedere de lege ferenda.

Această natură a Deciziei nr. 297/2018, respectiv de decizie prin care este declarată neconstituţionalitatea art. 155 alin. (1) din C. pen. face aplicabile prevederile art. 147 din Legea fundamentală, potrivit cărora, la publicarea sa în Monitorul Oficial, se produce suspendarea textului constatat ca neconstituţional, pe o durată de 45 de zile, iar la expirarea acestui termen are loc ieşirea definitivă din vigoare.

Curtea Constituţională nu a procedat în maniera în care a făcut-o, spre exemplu, în cuprinsul Deciziei nr. 405/2016, unde a precizat că textul supus controlului de constituţionalitate este conform Constituţiei numai în măsura în care prin îndeplinire defectuoasă se înţelege îndeplinirea prin încălcarea legii, conturând conţinutul conceptului de lege, arătând că în această noţiune intră numai legile şi ordonanţele (de urgenţă sau simple).

Aşadar, în prezent, art. 155 alin. (1) nu se mai regăseşte printre dispoziţiile C. pen. aflate în vigoare, cauza constituind-o pasivitatea legiuitorului.

Atât legal, cât şi constituţional este exclusă posibilitatea ca Decizia nr. 297/2018 să fie considerată interpretativă şi să se aprecieze că aceasta stabileşte că "prin îndeplinirea unui act de procedură, care se comunică suspectului sau inculpatului, cursul prescripţiei se întrerupe". Împrejurarea că motivarea Deciziei nr. 297/2018 cuprinde referiri la soluţii din vechea reglementare, respectiv din C. pen. anterior, nu poate în niciun caz să fie primită, în special, pentru simplul fapt că dispozitivul acesteia este foarte clar, dar şi pentru faptul că, dacă ar fi dorit să procedeze într-o asemenea manieră, Curtea Constituţională ar fi precizat acest lucru în dispozitiv, iar apoi, în considerente, ar fi explicat care este interpretarea conformă cu Legea fundamentală.

Prin exemplul pe care l-a dat în considerentele Deciziei nr. 297/2018, instanţa de contencios constituţional nu a făcut altceva decât să-i ofere o sugestie legiuitorului, revenind însă acestuia prerogativa să reglementeze cazurile de întrerupere într-o manieră clară şi previzibilă.

Mai mult, Curtea Constituţională nici nu putea face o interpretare prin care să reactiveze vechea reglementare, deoarece într-un atare caz s-ar fi substituit legiuitorului. Or, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

De altfel, prin mai multe decizii, Curtea Constituţională a stabilit că nu poate legifera, deoarece acest atribut este exclusiv al legiuitorului. Spre exemplu, prin considerentele de la punctul 23 ale Deciziei nr. 629/2014, Curtea Constituţională reţine că: "a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că nu are competenţă de a se implica în domeniul legiferării şi al politicii penale a statului".

Având în vedere aceste premise, de lege lata, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale nu mai poate avea loc în nicio situaţie, singurul care poate schimba această situaţie este legiuitorul, care, dacă va dori să procedeze la un atare demers, trebuie să caute soluţii legislative în acord cu principiul legalităţii.

Practic, în prezent sunt aplicabile doar termenele generale de prescripţie a răspunderii penale, a căror întrerupere nu mai este posibilă potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen., în raport cu împrejurarea că legiuitorul a rămas în pasivitate, contrar dispoziţiilor art. 147 din Constituţie.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale în timp, se impun două precizări. Prima dintre ele vizează faptul că, atunci când se analizează mitior lex (conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014), nu se pot combina prevederi legale din legi penale succesive, privite în integralitatea lor, spre exemplu, din Coduri penale succesive sau din legi penale succesive. Dar, cu ocazia identificării legii penale mai favorabile sunt luate în considerare fiecare act normativ incident, independent de celelalte acte normative. A doua precizare, în ipoteza în care s-ar discuta chestiunea forţei juridice, este aceea că Decizia nr. 297/2018 are putere de lege, fiind considerată echivalentă a acesteia. A se vedea, în acest sens, Comunicatul Curţii Constituţionale din data de 25 octombrie 2018, prin care sunt declarate ca neconstituţionale prevederile art. 4 din C. pen. şi art. 595 din C. proc. pen.

Practica judiciară recentă este în sensul susţinerilor sale, Curtea de Apel Cluj (dosar nr. x/2015) şi Curtea de Apel Timişoara (ds. nr. x/2017) reţinând în hotărâri definitive aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 în considerarea că, potrivit noului C. pen. (art. 155), nu mai există cauze de întrerupere a termenului de prescripţie.

În concluzie, cu privire la modul de aplicare a Deciziei nr. 297/2018, aceasta vizând o dispoziţie din materia prescripţiei răspunderii penale, instituţie juridică ce face parte din categoria normelor de drept substanţial, se impune precizarea că efectele acesteia se vor produce în toate cauzele penale pendinte, dacă termenul general de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit.

Mai mult, sesizările adresate de Curţile de Apel Constanţa şi Cluj pentru lămurirea următoarelor aspecte:

"1. Dacă, în interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen., cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză îşi produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură, care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal. 2. Dacă actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, cu respectarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare la data efectuării lor, au condus la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale în cauzele aflate pe rol" şi "I. Dacă termenul de prescripţie se întrerupe prin actele de procedură comunicate inculpatului sau acesta nu se mai întrerupe, nefiind legiferat în prezent prin ce acte se întrerupe cursul termenului prescripţiei. II. Dacă actele de întrerupere a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale îndeplinite sub imperiul C. pen. anterior sau al Noului C. pen. până la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 îşi produc efectele şi ulterior acestei decizii" au fost respinse, ca inadmisibile.

Faţă de cele enunţate mai sus, se solicită a se constata că faţă de fapta prev. de art. 47 alin. (1) rap. la art. 277 din C. pen. a intervenit prescripţia răspunderii penale, astfel încât se impune soluţia prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

IV. INFRACŢIUNEA PREV. DE ART. 304 AL. 1 DIN CODUL PENAL

În primul rând, această infracţiune este probată în mod neprocedural s-a încercat a fi probată cu interceptare obţinută prin punerea în executare a unui mandat de supraveghere tehnică emis în baza Legii nr. 51/1991, iar această infracţiune nu se circumscrie acelora care atrag competenţa de cercetare penală a lucrătorilor din serviciile de informaţii; mai mult, această infracţiune nu poate fi probată cu mijloace de probă rezultate din supravegherea tehnică, deoarece nu se încadrează în categoria infracţiunilor exhaustiv enumerate în disp. art. 139 alin. (2) corob. cu art. 142 alin. (5) din C. proc. pen. (altă cauză înseamnă altă infracţiune - cauze reunite sau cauză faţă de care s-a extins urmărirea penală).

După cum se poate observa, declaraţia persoanei vătămate E. este subsecventă interceptării nelegale, aceasta aflând de la organele de urmărire penală despre supravegherea sa tehnică de către Parchet şi presupusa sa activitate infracţională (deci, se poate interpreta că D.N.A. Suceava i-a divulgat numitei E. probe din dosarul de urmărire penală instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani).

De asemenea, o discuţie privată, care a început şi s-a finalizat în biroul prim-procurorului, chiar dacă a conţinut aspecte dintr-un dosar penal în lucru, atât timp cât acestea nu au fost comunicate altor persoane sau folosite cu un scop precis, nu pot contura săvârşirea vreunei infracţiuni. În mod cert, discuţia dintre inculpată şi inculpatul C. (concubinul său) în care îi povestea că soţul numitei E. a transmis acesteia telefonic cuvinte de ameninţare la adresa sa în calitate de prim-procuror al MM. nu poate echivala cu o divulgare de informaţii secrete de serviciu sau nedestinate publicului, întrucât aceste relatări nu au fost utilizate în niciun mod, nu au fost transmise unei persoane interesate şi nici nu au produs consecinţe ulterioare.

În mod evident, nu i-a arătat inculpatului C. interceptările telefonice redate de lucrătorii de poliţie (care i-au şi sesizat ameninţarea proferată la adresa sa de persoana cercetată în dosarul respectiv), iar discuţia a avut ca obiect îngrijorarea sa faţă de o ameninţare ce i-a fost adresată indirect de un suspect, fiind împărtăşită partenerului de viaţă, iar această împrejurare nu poate constitui element material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 304 alin. (1) din C. pen.

Această infracţiune este una de rezultat, deci este condiţionată de o afectare a intereselor sau activitatea unei persoane, dar în cazul de faţă nici persoanei vătămate E. şi nici Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nu i-au fost afectate interesele în mod concret şi nici activitatea prin acţiunile sale descrise mai sus (nu a luat decizia de a transmite suspectului sau numitei E. cele constatate ori altor persoane străine care să-i avertizeze, nu a ajuns la cunoştinţa publicului faptul supravegherii tehnice a susnumiţilor, iar inculpatul C. nu era interesat de activitatea de urmărire penală desfăşurată şi nici nu a urmărit valorificarea în vreun mod a informaţiilor astfel dobândite). De fapt, nici nu i-a dezvăluit acestuia despre obiectul dosarului, părţi sau mandate de interceptare, tot ceea ce i-a povestit fiind evaziv, cu referire clară la ameninţările adresate prim-procurorului MM. de către un suspect într-un dosar penal.

Prin Rechizitoriu procurorii de caz trebuiau să indice în mod concret în ce mod a fost afectată activitatea de urmărire penală sau interesele justiţiei ori ale persoanei vătămate E., nu numai reproducând textul ce incriminează fapta ca şi infracţiune.

În concret, aşa cum a arătat mai sus, discuţia dintre ea şi partenerul său de viaţă a fost una privată, inculpatul C. nu a valorificat în niciun fel aşa zisele informaţii, care nu priveau obiectul vreunei cauze penale, soluţia acelui dosar nu a fost influenţată de discuţia avută, fiind oricum pronunţată de un alt procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani; persoana vătămată E. a aflat despre faptul supravegherii tehnice şi discuţia avută cu C. de la organele de urmărire penală şi nu a indicat în concret vreo vătămare pe care să o fi înregistrat în urma acestei împrejurări, iar presupusa dezvăluire de informaţii în mod clar nu i-a afectat în niciun fel activitatea sau interesele.

Pentru aceste motive, se solicită achitarea fie în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), fie în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

V. INFRACŢIUNEA PREV. DE ART. 301 AL. 1 COD PENAL

Aşa cum reiese din declaraţia martorilor audiaţi în cauză, în biroul unde îşi desfăşura activitatea martora BB. era nevoie de o sursă de căldură suplimentară, iar la finalul anului 2016 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a rămas o sumă de bani neutilizată pentru achiziţionarea de bunuri, fapt pe care i l-a adus la cunoştinţă managerul economic al unităţii.

În aceste condiţii s-a analizat care ar fi priorităţile raportate la suma de bani rămasă şi astfel a hotărât de comun acord cu managerul economic să achiziţioneze o sursă de căldură în respectivul birou (problema exista de foarte multă vreme).

În acest sens s-a procedat în conformitate cu dispoziţiile legale şi a aprobat referatul de necesitate (deci nu a efectuat demersuri nelegale special ca să achiziţioneze un anumit produs).

A sugerat că cea mai eficientă sursă de căldură raportat la necesităţile spaţiului de încălzit, amplasamentul şi configurarea acestuia, precum şi costurile ulterioare generate ar fi fost un panou radiant de care inculpata era mulţumită din experienţa proprie.

Astfel de surse de căldură fiind ieftine, eficiente dar şi ultramoderne (chiar rare în localitate), a sugerat surorii inculpatului C. să facă o ofertă în acest sens, întrucât cunoştea că deţine o societate ce comercializa aceste aparate la un preţ foarte avantajos.

Ulterior a aflat de la managerul economic că aceasta a ofertat, a fost verificată şi a fost acceptată, fiind cea mai avantajoasă, aspect confirmat şi de martora AA.

Arată că, în conformitate cu disp. art. 67 alin. (2) lit. d) rap. la art. 92 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor publicat în Monitorul Oficial nr. 623bis/2014, "organizarea, derularea şi finalizarea procedurilor de achiziţii publice privind achiziţionarea de bunuri materiale" este atribuţia departamentului economic financiar şi administrativ, astfel că prim procurorul unităţii nu are atribuţii în acest sens.

În acest sens, arată că infracţiunea prev. de art. 301 din C. pen. are un subiect activ calificat, mai exact funcţionar public cu atribuţii de serviciu în îndeplinirea actului prin care s-a obţinut folosul în cauză, or în prezenta cauză inculpata nu îndeplinea condiţiile impuse de legea penală privind această calificare, implicit nu putea fi subiect activ al acestei infracţiuni.

De asemenea, procurorii din cadrul DNA - ST Suceava nu au probat că S.C. I. S.R.L. Botoşani ar fi fost administrată în fapt de inculpată, lucru absurd de altfel, iar această faptă a format obiectul altei cauze disjunse, în care nu s-a continuat urmărirea penală in personam pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000 (cel mai probabil s-a dispus clasarea). În aceste condiţii nici nu se poate vorbi de un folos patrimonial indirect obţinut pentru sine, în situaţia în care, în ziua în care s-a emis dispoziţia de plată nr. x/12.12.2016, S.C. I. S.R.L. Botoşani a emis chitanţa care dovedeşte că a încasat preţul pentru panoul vândut Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Astfel, este greşit reţinut faptul că inculpata a iniţiat procedura de achiziţie a unui bun de la S.C. I. S.R.L. Botoşani, întrucât, în fapt, ea a aprobat un referat de necesitate ce a condus la iniţierea procedurii de achiziţie a unei surse de căldură, iar departamentului economic-financiar şi administrativ a organizat şi derulat această procedură, prin analiza ofertelor şi în final a hotărât de la ce societate achiziţionează bunul, verificând anterior îndeplinirea condiţiilor cumulative de preţ, calitate, caracteristici etc. în programul SEAP.

Martora AA. - managerul economic al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani - a menţionat în mod clar că a urmat exact procedura legală în achiziţionarea panoului radiant, verificând în S.E.A.P. dacă există un bun cu aceleaşi caracteristici dar la un preţ mai bun şi a constatat că oferta S.C. I. S.R.L. era cea mai avantajoasă; pe de altă parte, achiziţia nefiind importantă ca valoare nu a fost necesară parcurgerea procedurii de achiziţie publică, bunul putând fi procurat de oriunde, indiferent de sursă atât timp cât preţul era cel mai avantajos. De altfel, aceeaşi martoră, care a luat şi decizia în cauză, a afirmat că "dacă aş fi găsit o ofertă mai bună în SEAP aş fi ales-o pe aceasta", astfel încât în mod evident inculpata nu a avut nicio influenţă asupra procesului de achiziţionare a bunului respectiv (la dosarul de achiziţie există referate din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale, inclusive interogarea SEAP).

Deci, indiferent dacă a sugerat sau nu cumpărarea sursei de căldură de la societatea susmenţionată, cât timp procedura de achiziţie a fost una legală, preţul fiind încasat în contabilitatea societăţii (chiar dacă banii au fost înmânaţi vânzătorului prin intermediul său), nu există infracţiunea de conflict de interese, atât prejudiciul cât şi folosul său fiind în mod evident inexistente (şi oricum, în mod logic nu poate fi egal cu preţul panoului!).

Elementul material al infracţiunii prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen. ar fi fost cel prevăzut de norma penală dacă făcea parte din departamentului economic financiar şi administrativ, iar societatea îi aparţinea sau deţinea funcţia de administrator, asociat unic etc., doar membrii acestui departament având atribuţii de serviciu în acest sens.

Apoi, nici susţinerea că ar fi obţinut un mod indirect un folos patrimonial nu are susţinere, atât timp cât societatea care a vândut bunul a confirmat primirea sumei de bani prin emiterea chitanţei, deci evident că această sumă a fost supusă reglementărilor fiscale şi eventual, după deducerea tuturor cheltuielilor aferente, parte din suma încasată s-a constituit profit al persoanei juridice în cauză, pe care nu a administrat-o nici în fapt şi nici în drept, în nicio perioadă a existenţei sale.

În aceste condiţii, apreciază că fapta descrisă în Rechizitoriu, fie nu există (în modalitatea descrisă în Rechizitoriu), fie nu este prevăzută de legea penală (nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii menţionate), astfel încât solicită achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) sau b) teza I din C. proc. pen.

VI. LATURA CIVILĂ A CAUZEI DIN PERSPECTIVA FAPTEI DE ŞANTAJ PRIVIND PE PARTEA CIVILĂ F.

Persoana vătămată F. a relatat că principalul prejudiciu suferit a fost unul fizic, de natură medicală, arătând că starea sa de sănătate s-a deteriorat după luna octombrie 2015, ceea ce a necesitat mai multe internări (fapt infirmat de actele medicale) şi în acest sens a depus mai multe înscrisuri.

Întrucât se reţine că presupusa fapta ilicită a avut loc în luna octombrie 2015 (inexistenţa faptei ilicite a fost tratată în capitolul I, motiv pentru care nu o va mai relua în acest capitol), fiind de aşteptat ca starea de sănătate a numitului F. să se deterioreze imediat după incident, se pare că acesta a avut probleme de sănătate începând cu anul 2017 (motivul putând fi chemările dese la D.N.A. Suceava şi presiunile organelor de urmărire penală care numai în luna martie 2017 l-au audiat de 4 ori sau remuşcările resimţite ulterior pentru că două persoane au fost arestate ca urmare a declaraţiilor sale neconforme cu realitatea etc.).

Deoarece cunoştinţele sale de medicină sunt minimale (doar medicină legală şi aprofundarea afecţiunilor de care a suferit personal sau membrii familiei sale) a apelat la ajutorul medicului NN. (soţul martorei Q.), încadrat la UPU - Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani.

Astfel, diagnosticul stabilit în data de 02.11.2015, când persoana vătămată a fost preluată de pe Stadionul Municipal Botoşani de un echipaj al ambulanţei, în timpul unui meci de fotbal tensionat (pe picioarele sale, aşa cu reiese din fotografiile de la dosar) şi transportat la UPU Botoşani, este unul prezumtiv, stabilit în urma anamnezei, iar datele clinice şi paraclinice nu au evidenţiat elemente patologice (deci nu l-au confirmat), mai mult, nu s-a impus deloc internarea (contrar celor susţinute de persoana vătămată şi martora S.).

La analizele de sânge efectuate în acea zi, valoarea glicemiei era uşor crescută, dar acest fapt nu este elocvent, întrucât, conform protocolului, echipajul de pe ambulanţă ar fi trebuit să-i administreze pacientului, până să ajungă la spital, o soluţie perfuzabilă cu glucoză, fără a cunoaşte dacă pacientul suferă sau nu de diabet.

Interesant este că în declaraţia dată în faţa instanţei, martora S. a arătat că acest incident al persoanei vătămate din data de 02.11.2015 a alarmat-o atât de tare încât a venit acasă cu avionul, însă nici măcar nu a pomenit să-l fi dus pe tatăl său la spital sau cabinete medicale pentru investigaţii, ci numai la DNA - ST Suceava.

De asemenea, este de observat că în anul 2016 persoana vătămată nu şi-a făcut nicio investigaţie medicală, nu a semnalat nicio depresie, ci doar un traumatism la mâna dreaptă (nu fracturi costale aşa cum a declarat), ca urmare a unei căzături în timp ce se deplasa la poliţia Mun. Focşani pentru a da declaraţie de martor în dosarul de abandon de familie constituit împotriva lui C. la plângerea prealabilă a martorei S. (fiica sa).

Primul document medical depus de partea civilă reprezintă fişa de consultaţii medicale de la medicul de familie; în anul 2009 se relevă faptul că F. fusese luat în evidenţă cu afecţiunea de colecistopancreatită cronică, iar în anul 2013 cu steatoză hepatică. Ulterior, după consultaţia din luna mai 2017, s-a constatat că pacientul prezintă "diabet zaharat de tip 2" (a se vedea scrisoarea medicală), în evoluţie de 3 ani, generat în mod cert de afecţiunile preexistente - colecistopancreatită şi steatoză hepatică (fiind cunoscut că pancreasul produce insulina).

În mod clar, toate afecţiunile părţii civile sunt anterioare întâlnirilor din luna octombrie 2015 (2017-3= 2013), acestea fiind un factor de risc pentru toate manifestările clinice ulterioare.

Coroborând analizele din 2009 (când valoarea glicemiei se situa peste maxim) şi buletinul de analiză din luna mai 2017, valoarea hemoglobinei glicozilate indică faptul că pacientul suferea de multă vreme de diabet zaharat de tip 2 deficitar controlat, neglijat terapeutic şi mai ales fără nicio dietă alimentară.

În anul 2018, F. a fost diagnosticat cu boli specifice vârstei şi afecţiunilor cronice, iar fişele medicale depuse nu relevă afecţiuni ce pot fi generate de stress, fiind leziuni traumatice acute.

Partea civilă a depus mai multe reţete medicale din care reiese că începând cu luna septembrie 2017, acesta a suferit de o depresie moderată, fără a depune însă fişele medicale din care să rezulte ce a generat această depresie (cauzele depresiei pot fi multiple - consum de alcool, pancreatita, diminuarea funcţiei hepatice etc.).

În acest sens, a consultat un medic psihiatru la Spitalul de Psihiatrie Botoşani, care în urma analizei codurilor de boală de pe reţetele aflate la dosarul cauzei i-a relatat un posibil istoric al evoluţiei stării pacientului.

Astfel codul 321, cel mai des întâlnit, corespunde diagnosticului de depresie, codul 303 corespunde unor tulburări a dispoziţiei pe fond organic preexistent (pancreatită, diabet etc.), iar codul 338 reprezintă tulburare de personalitate, aceasta nefiind în niciun caz legată de vreun factor exterior sau somatic, tulburările de personalitate fiind afecţiuni preexistente cu care persoana se naşte şi care în anumite condiţii (consum de substanţe toxice - a se vedea diagnosticul de pancreatită, afecţiuni somatice) pot necesita tratament psihiatric.

În acest context medicul amintit mai sus a apreciat că, întrucât pacientul avea afecţiuni somatice, nu poate fi stabilită o legătură de cauzalitate între episodul de depresie din luna septembrie 2017 şi întâlnirile din luna octombrie 2015; mai mult, chiar nu se poate spune că acest episod a fost generat de un stres psihic exterior, major. Cel mai probabil acest episod a fost posibil tot în contextul somatic preexistent anului 2015 şi ulterior dezvoltat prin apariţia diabetului (colecistopancreatita cronică şi steatoza hepatică dobândite pe fondul consumului de alcool şi a exceselor alimentare).

Din toate actele medicale şi diagnosticele constatate de medicii consultaţi rezultă că toate bolile de care suferă pacientul sunt preexistente anului 2015 şi nu au fost provocate sau influenţate de vreun stress emoţional (cum ar fi unul indus de discuţiile din luna octombrie 2015).

Nu în ultimul rând, se solicită a se observa că singurele contacte ale persoanei vătămate cu cadrele medicale până în vara anului 2017 au fost doar la UPU Botoşani, deci în stare de urgenţă, în situaţia în care diagnosticele sale anterioare (cronice) erau grave şi impuneau un tratament şi un regim de viaţă adecvat, moderat, plus o supraveghere constantă din partea medicilor specialişti.

În lipsa acestora, starea de sănătate a lui F. s-a înrăutăţit, fiind evident că după trimiterea sa în judecată acesta a început să efectueze controale medicale, cu scopul de a preconstitui probe pe care să le folosească împotriva sa în această cauză şi de a convinge instanţa că starea sa de sănătate s-a deteriorat după anul 2015, în vederea obţinerii de despăgubiri civile.

Faptul că o persoană şi-a îngrijit sănătatea, atât de conştiincios începând cu anul 2017, chiar dacă motivul principal a fost altul (preconstituirea de probe pe latură civilă), nu poate decât să o bucure, dar acest lucru nu înseamnă că preţul tuturor investigaţiilor medicale, al deplasărilor la medic şi tratamentele medicamentoase trebuiesc suportate de inculpată (chiar în situaţia absurdă că ar fi contribuit la deteriorarea stării de sănătate), întrucât comportamentul neglijent al pacientului a condus la agravarea bolilor de care suferă sau apariţia unora noi.

În speţă, însă, persoana vătămată nici nu a probat legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (presupusa constrângere psihică din luna octombrie 2015) şi prejudiciul suferit (deteriorarea stării de sănătate), fapt necesar şi obligatoriu pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, chiar şi pentru acordarea de daune morale.

În accepţiunea C. civ., despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (material sau moral); de asemenea, dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului (art. 1385 din C. civ.).

Analizând situaţia, condiţiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză, respectiv: fapta ilicită nu există (constrângerea psihică), aceasta nu putea genera urmări de genul susţinut de partea vătămată; în subsidiar chiar dacă s-ar reţine că fapta ilicită există, aceasta nu a fost săvârşită cu vinovăţie (sub forma intenţiei directe - nu a urmărit niciun moment afectarea psihică a părţii civile); în urma săvârşirii presupusei fapte ilicite nu s-a produs niciun prejudiciu moral sau material (partea civilă şi-a continuat în mod natural activităţile zilnice, fără a părea în vreun mod afectat, iar agravarea stării de sănătate s-a datorat neglijenţei sale în tratarea bolilor de care suferă, nu stress-ului); între fapta ilicită şi prejudiciu nu există vreo legătură de cauzalitate (pentru aceleaşi motive expuse mai sus - afecţiunile medicale ale părţii vătămate nu au fost generate de o presiune psihică, ci de cauze exterioare: consum de alcool, alimentaţie neadecvată, lipsa de tratamente medicale, iar faptul netratării lor a condus la degradarea stării de sănătate sau apariţia unor boli noi, derivate: depresia, hipertensiunea arterială etc.).

Prejudiciul material şi moral se stabilesc, în raport, cu consecinţele negative suferite de persoana vătămată, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.

Pentru aceste motive, apreciază că nu există probe care să dovedească fapta ilicită, crearea unui prejudiciu de orice fel în dauna părţii civile F., o legătură de cauzalitate între presupusa fapta ilicită şi prejudiciul susţinut fără temei de persoana vătămată, astfel încât se solicită respingerea cererii de constituire parte civilă ca nefondată.

În acest context, se solicită şi ridicarea măsurii asiguratorii dispuse faţă de inculpată, în conformitate cu dispoziţiile art. 397 din C. proc. pen.

VII. CHELTUIELILE JUDICIARE

În principal a solicitat ca, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, în conformitate, cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Chiar şi în această situaţie consideră că este necesar a aduce anumite critici asupra cuantumului cheltuielilor judiciare, mai ales asupra celor stabilite de DNA - ST Suceava care nu au corespondent în activitatea de urmărire penală desfăşurată, sunt exagerate şi nu au fost evidenţiate pe categorii într-o fişă de cheltuieli (se pare că Regulamentul de ordine interioară a Parchetului General şi ordinele emise de Procurorul general al României privind stabilirea acestor cheltuieli le sunt străine organelor de urmărire penală).

În prezenta cauză deja au fost excluse o parte din mijloacele probă ca urmare a constatării nulităţii absolute a procedeelor probatorii, ce au necesitat costuri importante, motiv pentru care nici în faţa unei soluţii nefavorabile nu ar trebui să-i fie imputate.

Oricum, în lipsa unei evidenţieri separate a costurilor ce au alcătuit totalul cheltuielilor judiciare, nu înţelege cum ar putea instanţa să cenzureze cuantumul acestor cheltuieli.

De asemenea, prin rechizitoriul emis în cauză s-a dat o soluţie de clasare, iar din această cauză s-au disjuns alte dosare, însă acest fapt nu s-a regăsit şi în dispozitivul cu privire la aceste cheltuieli (a se vedea art. 275 alin. (5) din C. proc. pen.).

Cheltuielile generate cu strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Suceava la Curtea de Apel Târgu Mureş nu ar trebui să cadă în sarcina inculpaţilor în nicio situaţie, întrucât această măsură a strămutării a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aprecierea faptului că a existat o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor de Curtea de Apel Suceva ar fi afectată, iar faţă de acest aspect nu i se poate reţine nicio culpă.

Nu în ultimul rând, arată că şi cheltuielile solicitate de persoana vătămată F., precum şi de martorii S., T. şi U. sunt de-a dreptul voluptorii, în discordanţă cu toate celelalte cheltuieli solicitate de alţi martori şi ar trebui în mod cert cenzurate.

VIII. CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA STANDARDUL PROBEI DINCOLO DE ORICE ÎNDOIALĂ REZONABILĂ, PRINCIPIUL AFLĂRII ADEVĂRULUI ŞI PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE

În jurisprudenţa recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală - Decizia nr. 507/25.09.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015 - s-au statuat următoarele:

"Unul din drepturile fundamentale garantate de Constituţie în art. 23 alin. (11) si transpus ca principiu de baza al procesului penal în art. 4 alin. (1) din C. proc. pen. este prezumţia de nevinovăţie - regula constituind, totodată, o garanţie caracterului echitabil al procedurii în sensul art. 6 paragr. 2 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, asigurând protecţia individului împotriva posibilelor abuzuri ale autorităţilor judiciare.

Prezumţia de nevinovăţie este strâns legată de aflarea adevărului in procesul penal, principiu consacrat de art. 5 din C. proc. pen., care presupune dovedirea pe bază de probe a împrejurărilor de fapt ale cauzei şi ale celor personale ale acuzatului, în aşa fel încât vinovăţia să fie stabilită cu certitudine.

Aşa cum se prevede în art. 99 alin. (2) din C. proc. pen. prezumţia de nevinovăţie generează în favoarea suspectului sau inculpatului un important beneficiu, scutindu-l de obligaţia de a-si dovedi nevinovăţia şi conferindu-i dreptul la tăcere, sarcina probei incumbând organelor care exercită acţiunea penală (art. 99 alin. (1) din C. proc. pen.), cărora le revine îndatorirea legală de a administra probele necesare pentru dovedirea dincolo de orice dubiu rezonabil a existenţei faptei, a elementelor constitutive ale infracţiunii, sub aspect obiectiv si subiectiv.

Aşadar, se apreciază că nevinovăţia nu se referă doar la neîndeplinirea cerinţelor referitoare la tipicitatea obiectivă şi la subiecţii acesteia, cât şi la absenţa alteia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, astfel cum sunt reglementate de art. 15 din C. pen. (art. 17 din C. pen. de la 1969). Hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe dovezi temeinice, neîndoielnice şi convingătoare, de natură să genereze certitudine instanţei cu privire la vinovăţia persoanei acuzate, în cazul existenţei unui dubiu sub acest aspect, ce nu poate fi înlăturat prin probe, urmând a se pronunţa o soluţie de achitare.

Instanţa nu-şi poate fundamenta decizia pe probabilităţi, ci doar pe convingerea formată în temeiul unor probe certe, decisive şi credibile că realitatea obiectivă (fapta suspusă judecăţii) este fără echivoc cea pe care o înfăţişează realitatea constituită ideologic, cu ajutorul dovezilor, deci, cu alte cuvinte, pe certitudinea că probele administrate, evaluate în ansamblul lor, reflecta adevărul".

În acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin Decizia nr. 3418/18.06.2004, secţia Penala şi Decizia nr. 122/27.03.2006 Completul de 9 judecători.

În raport cu particularităţile cauzei de faţa consideră relevantă şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penala - Decizia nr. 6883/24.11.2006 prin care s-a statuat că:

"în cazul învinuirii unor magistraţi, judecători sau procurori, care judecă alte persoane, infractori, ori numai justiţiabili, de comiterea unor infracţiuni grave, probele trebuie să fie serioase, credibile, de natură a da certitudine asupra situaţiilor de fapt relatate. Judecătorilor si procurorilor, persoane cărora oricând li se pot înscena procese, diverse învinuiri, de către cei judecaţi ori de alte persoane interesate, de rea-credinţă - trebuie sa li se acorde o mare atenţie".

În ceea ce priveşte introducerea unui standard pentru dovedirea acuzaţiei - în raport cu vechea reglementare, noul C. proc. pen. a inovat semnificativ prin impunerea standardul probei dincolo de orice dubiu rezonabil; actualmente, în contextul în care principiul aflării adevărului a fost reconfigurat (art. 5), renunţându-se la formula apodictică "trebuie", era necesară o redimensionare a gradelor de probabilitate ce puteau constitui un reper în emiterea unei decizii. Ideea de a avea un standard în aprecierea probelor este expresia duelului judiciar şi a eforturilor pe care trebuie să le îndeplinească părţile pentru a câştiga procesul. Astfel, procurorul va fi nevoit să exercite acţiunea penală până se va fi depăşit nivelul îndoielii rezonabile.

Semnificaţia standardului impus este aceea că pentru condamnare NU este suficient să existe o probabilitate cu privire la vinovăţia autorului, ci trebuie ca probele în acest sens să creeze judecătorului o convingere, care, deşi admite existenţa unui dubiu, el trebuie să se păstreze în limite rezonabile.

În cazul în care dubiul cu privire la vinovăţia autorului depăşeşte aceste limite rezonabile, atunci nu se poate dispune o soluţie de condamnare a acuzatului, impunându-se aplicarea principiului in dubio pro reo, potrivit căruia, în cazul în care acuzarea nu reuşeşte să răstoarne deplin această prezumţie, faptul va fi interpretat ca o probă în favoarea nevinovăţiei inculpatului.

În aceste condiţii, exigenţa de siguranţă în evaluare trebuie transpusă şi în sistemul de drept procesual român în interpretarea standardului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 778/17.11.2015 si nr. 47/16.02.2016) s-a statuat că sintagma "dincolo de orice îndoială rezonabilă" este de natura să asigure echitatea procesului penal, întrucât condiţionează pronunţarea unei soluţii de condamnare, de stabilirea clară, pertinent, fără nicio urma de îndoială a existenţei faptei, a vinovăţiei inculpatului - fiind necesar ca acest text să fie coroborat şi cu art. 4 alin. (2) din C. proc. pen. care consacră principiul "in dubio pro reo".

Curtea a reţinut că standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă îşi are originea în modul de reglementare a sistemului probator, referitor la care doctrina identifică două orientări majore: cea a capacităţii probelor de a convinge, respectiv de a conduce la formarea convingerii intime a judecătorului aflat în situaţia de a soluţiona o cauză penală, orientare specifică sistemului de drept continental şi cea a capacităţii probelor de a demonstra vinovăţia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, specifică sistemului de drept anglo-saxon şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Preluarea în sistemul continental a standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, specific sistemelor adversariale, este rezultatul tendinţei de obiectivizare a standardului convingerii intime a judecătorului care, în esenţa sa, presupune un grad apreciabil de subiectivitate.

Acest standard poate fi pe deplin înţeles doar prin raportare la standardul in dubio pro reo, care la rândul său, constituie o garanţie a prezumţiei de nevinovăţie şi reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat la art. 5 din C. proc. pen., este aplicat în materia probaţiunii.

El se referă la aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului, în legătură cu fapta imputată, instanţele judecătoreşti nu îşi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze, în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să îl achite.

Fără a relua probatoriul administrat, arată că în cursul acestui proces penal martorii audiaţi în cauză au susţinut mai multe variante ale faptelor în legătură cu acuzaţia penală, cele mai pertinente fiind cele susţinute în faţa instanţei de judecată, persoana vătămată F. nu a avut o poziţie procesuală sinceră, multe dintre afirmaţiile acestuia fiind infirmate chiar de actele depuse, de declaraţiile membrilor familiei sale şi chiar declaraţiile sale au expus situaţii de fapt diferite, iar multe din probele administrate în faza de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută.

Se afirmă că DNA - ST Suceava a administrat un probatoriu insuficient în cursul urmăririi penale, parte a acestuia fiind lovit de nulitate absolută, procurorii de caz au dat o interpretare greşită mijloacelor de probă, apreciind greşit situaţiile de fapt, şi-au fundamentat acuzaţiile pe baza unor probe indirecte, pe raţionamente logice şi prezumţii greşite, inapte să înlăture orice dubiu cu privire la săvârşirea faptelor, de multe ori şi-au îndreptat probaţiunea în altă direcţie decât faţă de infracţiunile ce au format obiectul dosarului, iar la toate faptele cercetate lipsesc unul sau mai multe elemente de tipicitate ale infracţiunii, aşa cum au fost detaliate pe parcursul concluziilor scrise.

IX. CONSTATAREA NULITĂŢII ABSOLUTE A PROCEDEELOR PROBATORII ŞI EXCLUDEREA MIJLOACELOR DE PROBĂ AŞA CUM AU FOST DEZVOLTATE ÎN EXCEPŢIILE INVOCATE ÎN FAZA CERCETĂRII JUDECĂTOREŞTI

În faza cercetării judecătoreşti a invocat două excepţii privind constatarea nulităţii absolute a procedeelor probatorii privind punerea în executare a supravegherii audio video autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în baza art. 138 alin. (1) lit. c), art. 139 din C. proc. pen. şi înlăturarea mijloacelor probatorii rezultate în urma acestui procedeu probatoriu, precum şi înlăturarea parţială a proceselor-verbale de redare a convorbirilor şi a mediilor de stocare a interceptării comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare de la distanţă autorizată în baza art. 138 alin. (1) lit. a), art. 139 din C. proc. pen. - nulitatea absolută a procedeului probatoriu fiind constatată prin încheierea judecătorului de cameră preliminară al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar din eroare s-a omis enumerarea tuturor convorbirilor şi nu în ultimul rând a proceselor-verbale de redare a convorbirilor şi discuţiilor ambientale, respectiv a mediilor de stocare obţinute ca urmare a punerii în aplicare a unor mandate de interceptare emise în baza Legii 51/1991.

De asemenea, este impetuos necesar a se dispune şi excluderea probelor derivate, aşa cum au fost pe larg indicate în memoriile prin care s-au invocat aceste excepţii.

În concluzie, având în vedere apărările invocate, se solicită achitarea sa în temeiul dispoziţiilor legale indicate pentru fiecare infracţiune în parte, respingerea cererii de constituire parte civilă, ca nefondată, ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor sale imobile şi respingerea acordării cheltuielilor judiciare solicitate.

Inculpatul C. a solicitat achitarea în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la 16 lit. b) teza 1 din C. proc. pen., considerând că fapta imputată nu poate constitui infracţiunea în sensul definiţiei legii penale. În subsidiar a solicitat achitarea în baza art. 396 alin 5 raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., considerând că nu există probe din care să rezulte o constrângere din partea inculpatului exercitată în mod direct sau indirect asupra părţii civile, în sensul alterării voinţei acesteia pentru a obţine un folos material.

În motivare se arată că probatoriul administrat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească efectivă a fondului nu rezultă îndeplinirea de către inculpat a vreunui act care să poată fi încadrat în sfera infracţională.

Astfel, rezultă cu claritate că la prima întâlnire la care au participat partea civila F., martorul U., inculpatul C. şi inculpata D. nu au fost proferate ameninţări directe sau indirecte la adresa părţii civile, în scopul constrângerii acesteia pentru a acţiona împotriva voinţei sale. În acest sens se arată că inculpatul C. a avut intenţia de a discuta cu fostul sau socru, partea civilă F., în sensul reglementarii situaţiei patrimoniale a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, bunuri asupra cărora acesta, consideră ca are anumite drepturi.

În mod firesc în momentul în care există elemente de ordin patrimonial care urmează a fi lămurite ca efect al desfacerii relaţiilor de căsătorie orice persoană de bună-credinţă poartă o discuţie de principiu în sensul soluţionării acestor pretenţii anterior momentului sesizării unei instanţe de judecată. Aceasta a fost explicaţia pentru care inculpatul C. l-a invitat pe fostul socru la o discuţie într-un loc public, discuţie la care partea civila a venit însoţită de către U., fiul acestuia, martor în prezenta cauză.

La aceasta întâlnire a participat şi coinculpata D., prezenta acesteia fiind justificată de relaţiile de concubinaj pe care le avea cu C. Calitatea inculpatei D. în sensul funcţiei acesteia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani nu a avut nicio relevanţă în stabilirea acestei întâlniri şi nici cu prezenţa inculpatei la acestă întâlnire.

În mod firesc orice persoană, indiferent de funcţia pe care o ocupa, este abilitată de a avea o viaţa personală şi de a fi prezentă la întalniri sau discuţii, care vizează dreptul la viaţa personală. De altfel nici din declaraţiile martorului U. nu rezultă faptul că în cursul respectivei întâlniri inculpatul C. sau coinculpata D. ar fi avut o atitudine directă sau indirectă care sa genereze ideea prezentei coinculpatei D. în scopul generării unei stări de presiune asupra părţii civile.

Din probatoriul administrat, în principal din declaraţia martorului U. rezultă că starea conflictuală s-a ivit din cauza unei atitudini caracterizată drept ireverenţioasă a martorului U. la adresa inculpatului C. De asemenea, rezultă cu claritate faptul că la respectiva întâlnire nu s-a discutat niciun moment despre situaţia juridică a bunurilor de interes.

În ceea ce priveşte a doua întâlnire, aceasta nu poate fi analizată, întrucât singurele elemente probante vizând anumite presiuni din partea inculpaţilor provin din partea părţii civile, parte interesată în cadrul procesului penal, neexistând un element de confirmare a acestor probe.

Având în vedere situaţia expusă se consideră ca din punct de vedere a unei analize a situaţiei de fapt nu se poate retine o activitate de natură infracţională exercitată de către cei doi coinculpaţi C. SI D., fiind incidentă ipoteza prevăzuta de disp. art. 16 lit. b) teza 1 din C. proc. pen.

În subsidiar, se arată că se impune achitarea în baza disp art. 16 lit. c) din C. proc. pen. probatoriul administrat nesusţinând acuzaţia determinată.

ASTFEL:

- toate probele administrate au aceeaşi sursă şi anume declaraţiile părţii civile F. care le-a povestit membrilor familiei sale despre o presupusă acţiune culpabilă a inculpaţilor;

- există o stare de duşmănie între membrii familiei J. şi inculpatul C. implicit această stare de duşmănie răsfrângându-se asupra coinculpatei D.;

- această stare de duşmănie a fost recunoscută şi evidenţiată în mod expres, de către martora T.;

- singura declaraţie a unui martor care a asistat personal la desfăşurarea unui eveniment în speţă U., care este fiul lui F. nu relevă desfăşurarea unor activităţi de natură infracţională, de către inculpaţii C. SI D.

Având in vedere probatoriul administrat, natura şi sursa declaraţiilor avute în vedere la sesizarea instanţei de judecată se consideră ca în mod cert nu există probe în dovedirea vinovăţiei inculpatului, acuzaţiile expuse prin rechizitoriu fiind generate de prezumarea drept valide fără nicio altă coroborare a declaraţiilor părţii civile F.

Partea civilă F. a solicitat:

- condamnarea inculpatei D., pentru săvârşirea infracţiunii de: "şantaj" în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000, faptă prev. şi ped. de disp. art. 207 alin. (1) si 3 din C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, a inculpatului C., în temeiul disp. 396 alin. (2) din C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de: "şantaj" prev. si ped. de disp. art. 207 alin. (1) si 3 din C. pen. şi a inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de: "mărturie mincinoasă" prev. şi ped. de disp. art. 273 alin. (1) din C. pen., (infracţiuni în legătură cu care F., a avut calitatea de parte vătămată şi s-a constituit parte civilă în dosar), în limitele prevăzute de lege, constatând că, faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, urmând să se dispună cu privire la pedeapsa complementară şi cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, în raport, cu faptele comise de fiecare inculpat în parte şi gravitatea acestora;

- în baza disp. art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., cu referire la art. 1357 şi art. 1382 din C. civ., admiterea acţiunii civile formulate şi obligarea în solidar a inculpaţilor D., C., A. şi B., la plata despăgubirilor civile în cuantumul solicitat şi a cheltuielilor de judecată efectuate, reprezentând onorariu avocat.

În motivare se arată, în privinţa infracţiunii de şantaj reţinută în sarcina inculpaţilor D. şi C., că existenţa acesteia rezultă din coroborarea declaraţiilor sale cu declaraţiile martorilor U., T., S., V., G., M., X. şi CC. şi cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale.

Se arată că în doctrină şi practică s-a opinat şi că latura subiectivă a infracţiunii de şantaj prevăzute în art. 207 alin. (1) din C. pen. include şi scopul dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine sau pentru altul. Deci, legea cere ca dobândirea folosului să fie urmărită în mod injust şi nu ca folosul să fie just (O. Loghin, A. Filipaş, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editură şi Presă "Şansa" S.R.L., Bucureşti, 1992, p. 71; V. Cioclei, Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 212; Gh. Ivan, M.- C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului C. pen., ediţia 3, revizuită şi adăugită, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 119-121; C. Ap. Bucureşti, S. I pen., Dec. nr. 1353/2002).

Pe de altă parte, instanţa supremă a statuat că nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de şantaj dacă fapta cu care s-a ameninţat este licită (în acea speţă în cauză, formularea unui denunţ) sau nu, atât timp cât inculpatul a acţionat cu intenţie directă, calificată prin scop, urmărind să o determine pe persoana vătămată să îi remită în mod injust o sumă de bani (S. pen., Dec. nr. 450/A/2015).

Analizând întregul material probator administrat, se solicită a se constata că această activitate a inculpaţilor de a dobândi în mod injust un folos material, prin constrângerea psihică a persoanei vătămate F., cu scopul de a o determina să efectueze demersurile necesare în vederea cedării dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea minorei H., fiica numitului C., constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj, săvârşită cu intenţie directă de către cei deduşi judecăţii.

Analizând şi cursul dosarului penal nr. x/2016, cercetat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi modalitatea de soluţionare a acestuia, se apreciază că nici acesta nu poate fi favorabil inculpaţilor.

Astfel, în acest dosar penal nr. x/2016, F. a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de "evaziune fiscală", prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005, actualizată, fiind stabilit de către anchetatori că ar exista un venit neînregistrat de 8400 RON (provenit din 7570 RON diferenţe cheltuieli de curierat şi 830 RON marfă returnată de clienţi), stabilindu-se un prejudiciu total de 1344 RON, impozit pe venit. După audierea în calitate de inculpat, la data de 16.11.2018, F. a procedat la achitarea acestui presupus prejudiciu cu chitanţa seria x din data de 16.11.2018, pe care a depus-o în original la sediul IPJ Botoşani, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice la data de 19.11.2018, solicitând a se da eficienţă dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în sensul dispunerii unei sancţiuni administrative.

Faţă de această situaţie, având în vedere faptul că procurorul de caz care a efectuat cercetările în dosar a fost acelaşi N., desemnat de către inculpata D., că începerea urmăririi penale "in personam", s-a dispus prin Ordonanţa procurorului la data de 09.05.2018 (în aceeaşi perioadă în care a început cercetarea judecătorească în prezenta cauza), iar trimiterea în judecată a lui F. la Tribunalul Botoşani în dosarul penal nr. x/2019, s-a făcut la data de 25.04.2019, după terminarea cercetării judecătoreşti în prezenta cauza, (respectiv cu 12 zile înainte de discutarea pe fond a prezentei cauze), având în vedere şi natura presupusului prejudiciu, precum şi faptul că nu s-a dat eficienţă cauzei de nepedepsire care operează în speţă, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, există mari suspiciuni cu privire la acurateţea acuzaţiilor şi corectitudinea cercetărilor în acest dosar penal de evaziune fiscală.

Este, astfel, evidentă asocierea şi condiţionarea permanentă a dosarului penal nr. x/2016 (în care F., a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de "evaziune fiscală", prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005, actualizată), de prezenta cauză, atât ca evoluţie, cât şi ca finalitate, situaţie care excede opiniei inculpaţilor de "justeţe a demersului penal" efectuat împotriva persoanei vătămate F. şi poate fi interpretată mai degrabă ca o continuare a constrângerii psihice exercitate împotriva acestuia, de natura a-i menţine temerile şi la acest moment.

Având în vedere toate aceste aspecte, în faţa probelor certe, sigure şi complete de vinovăţie existente la dosar, se solicită a se constata că faptele inculpaţilor D. şi C. constituie o veritabilă formă de constrângere, specifică infracţiunii de şantaj, precum şi că comportamentul şi atitudinile insistente şi agresive ale inculpaţilor au fost manifestate pe o perioadă lungă de timp, atât prin ameninţările directe adresate lui F. sau faţă de terţi (martori în dosar), cât şi prin acţiunile de răzbunare exercitate împotriva părţii vătămate, când aceasta a refuzat să cedeze proprietatea celor două imobile sau după ce a denunţat aceste fapte penale organelor judiciare.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor, instanţa urmează sa aibă în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din actualul C. pen., respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Cu privire la existenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă reţinută în sarcina inculpatului B. se arată că aceasta rezultă din discuţiile ambientale din data de 16.02.2016 purtate de către acesta cu inculpata D., când s-a întâlnit în biroul său de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, din care rezultă disponibilitatea acestuia de a efectua orice activitate judiciară ilegală, în vederea susţinerii acţiunilor de răzbunare şi a actelor de constrângere realizate de inculpata D. împotriva părţii vătămate F.

Toate aceste discuţii ambientale sunt în contradicţie cu declaraţiile acestui inculpat date, atât în urmărirea penală, cât şi în cercetarea judecătorească, ceea ce dovedeşte că acesta a comis fapta penală de mărturie mincinoasă şi trebuie să fie tras la răspundere penală pentru fapta comisă.

In ceea ce priveşte latura civilă, având în vedere gravitatea intrinsecă a faptei de şantaj, împrejurările şi modalitatea de săvârşire (folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani), concluziile şi diagnosticul rezultat din actele medicale ale părţii vătămate depuse la dosar, este evident că persoana vătămată/parte civilă a fost şi este marcată psihic de faptele inculpaţilor, care i-au produs afecţiuni medicale grave, cu consecinţe grave şi pe plan social şi familial, motiv pentru care se solicită cererea privind daunele materiale şi morale solicitate.

Analizând prejudiciul moral suferit de partea civilă, cu privire la cuantificarea acestuia, legea civilă nu prevede criterii de determinare. În consecinţă, cuantumul daunelor morale se stabileşte prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor subiective referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan psihic şi fizic, importanţa valorilor lezate şi măsura lezării lor, măsura afectării, precum şi măsura în care părţii vătămate i-a fost afectată sănătatea, situaţia profesională, socială sau familială. Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la cinste, demnitate şi onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

În acest sens, se arată că relevante sunt şi declaraţiile martorilor în dovedirea pretenţiilor civile, FF. şi EE.

Aceste probe, dovedesc că daunele morale solicitate sunt întemeiate, fiind de necontestat că suferinţele psihice au fost intense, de lungă durată, cu consecinţa înrăutăţirii stării de sănătate a părţii vătămate/părţii civile din aceasta cauză, că faptele inculpaţilor au adus atingere onoarei şi reputaţiei persoanei, dar şi vieţii de familie a persoanei vătămate.

Totodată, este evident şi prejudiciul material produs părţii civile F., constând în costurile consultaţiilor, analizelor medicale efectuate, tratamentele şi cheltuielile de deplasare la unităţile spitaliceşti şi clinicile medicale, precum şi afectarea veniturilor I.I. "F.", parte dintre acestea dovedite cu chitanţe şi facturi, iar altele prin depoziţia martorilor FF. şi EE. în dovedirea pretenţiilor civile.

ANALIZA PROBATORIULUI ADMINISTRAT

Înainte de a proceda la analizarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, vom arăta şi care este probatoriul în baza căruia se va dispune pronunţarea unor soluţii legale şi temeinice faţă de cei 4 inculpaţi trimişi în judecată, având în vedere că în cursul procedurii de cameră preliminară au fost înlăturate o parte din probele administrate de către DNA - Serviciul Teritorial Suceava, iar în cursul judecăţii s-a solicitat înlăturarea tuturor măsurilor de supraveghere tehnică realizate de către lucrătorii SIPI sau SRI.

Cu titlu preliminar se constată faptul că în procedura de cameră preliminară, prin încheierea penală pronunţată la data de 21 martie 2018 în dosarul penal nr. x/2017 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constatat nulitatea interceptărilor convorbirilor telefonice din 24.12.2015, 04.01.2016, 05.01.2016, 09.01.2016, 13.01.2016, 01.02.2016, 04.02.2016, 05.02.2016, 15.02.2016, 16.02.2016, 18.02.2016, 19.02.2016, 20.02.2016, 21.02.2016, 22.02.2016, 23.02.2016, 24.02.2016, 29.02.2016, 01.03.2016, 02.03.2016, 03.03.2016, 04.03.2016, 06.03.2016, 07.03.2016, 09.03.2016, 10.03.2016, 11.03.2016 autorizate prin încheierea nr. x din data de 16.12.2015 şi prelungite prin încheierea nr. x din data de 12.01.2016 şi încheierea nr. x din data de 12.02.2016 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Suceava, precum şi a proceselor-verbale de redare a acestor convorbiri.

S-au exclus procesele-verbale de redare a convorbirilor mai sus menţionate.

S-a dispus eliminarea mijloacelor de probă a căror nulitate a fost constatată.

În motivare se arată, în esenţă, că "Înalta Curte consideră că punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, emise în baza încheierilor amintite mai sus, de către lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii, ce s-a materializat în interceptarea convorbirilor, atrage nulitatea absolută a acestora, în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2017. Aceasta, deoarece, actele au fost îndeplinite de către un organ care nu avea calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare ori organ de cercetare penală special.

Procedându-se în această modalitate, nu se poate pune problema doar a încălcării competenţei după materie, respectiv funcţională, întrucât această chestiune s-ar putea pune numai dacă necompetenţa ar viza organele judiciare. Cum lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii nu aveau calitatea de organe judiciare, realizarea actelor menţionate s-a efectuat cu încălcarea competenţei generale a organelor statului. Bineînţeles, că această încălcare va fi valorificată prin prisma dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., întrucât o, astfel, de încălcare a competenţei organelor statului atrage cu atât mai mult nulitatea absolută actelor a astfel realizate.

Concluzionând sub acest aspect, Înalta Curte urmează să constate nulitatea actelor de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, emise în baza încheierilor amintite, de către lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii şi, în consecinţă, şi a proceselor-verbale de redare a acestora, fiind realizate cu încălcarea normelor privitoare la competenţa organelor de urmărire penală."

Astfel din considerentele acestei încheieri se poate concluziona cu uşurinţă că intenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost de a înlătura toate măsurile de supraveghere tehnică ce au fost puse în executare, de către lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii, toate actele efectuate, ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică fiind lovite de nulitate absolută în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. (lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii, neavând calitatea de organe judiciare).

În consecinţă, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a exclus doar o parte din convorbirile telefonice efectuate în cauză, s-a apreciat că în procesul de deliberare se impune a nu lua în considerare vreun act efectuat de lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în baza încheierilor penale nr. x din 16.12.2015 şi prelungite prin încheierea nr. x din 12.01.2016 şi încheierea nr. x din data de 12.02.2016.

S-a apreciat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi a omis şi excluderea celorlalte convorbiri telefonice şi a convorbirilor ambientale realizate în baza aceloraşi mandate de supraveghere (mandate emise în baza încheierii nr. x din data de 16.12.2015 şi prelungite prin încheierea nr. x din data de 12.01.2016 şi încheierea nr. x din data de 12.02.2016 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Suceava), intenţia reală a fost, aşa cum s-a arătat mai sus, de excludere a tuturor actelor efectuate de lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii.

Având în vedere argumentele prezentate mai sus, activităţile realizate de către lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii, respectiv interceptarea convorbirilor telefonice şi înregistrările ambientale nu au fost luate în considerare în procesul de deliberare.

Cu privire la probele administrate, de către organele de urmărire penală în baza mandatelor de siguranţă naţională nr. x din 08.04.2016, nr. x din 06.06.2016 şi nr. x din 06.10.2016 s-a constatat că, prin adresa din 15.03.2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că "în urma parcurgerii procedurilor legale ce decurg din împrejurarea că încheierile mai sus arătate cuprind date şi informaţii preluate din documente clasificate emise de alte instituţii, Înalta Curte nu a primit avizul de oportunitate pentru declasificare".

S-a arătat însă că refuzul organelor de stat de a permite ataşarea încheierilor care au stat la baza emiterii mandatelor emise, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. x din 08.04.2016, nr. x din 06.06.2016 şi nr. x din 06.10.2016, produce inculpaţilor o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin pronunţarea unei soluţii care să nu aibă la bază şi aceste înregistrări.

Se evidenţiază în acest cadru că prin adresa din 15.03.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adus la cunoştinţa judecătorului faptul că nu a fost primit acordul pentru declasificarea încheierilor. Judecătorul a apreciat că, în momentul în care organele de stat decid să supravegheze o persoană, iar mai apoi să se dispună trimiterea în judecată a acesteia, deci să o acuze, toate actele procesuale şi procedurale trebuie aduse la cunoştinţa persoanelor acuzate chiar din faza de urmărire penală, iar în caz contrar, în cursul procedurii de cameră preliminară sau în cursul judecăţii. Legătura dintre actele procesuale şi actele procedurale, care îşi au izvorul în acestea nu poate fi analizată, de către judecător, separat, ci sunt indisolubile. Dacă organele de stat au suspiciuni cu privire la săvârşirea de către o persoană a unei infracţiuni oarecare şi în virtutea dreptului de a apăra siguranţa naţională folosesc metode profund intruzive în viaţa privată şi pe o perioadă lungă de timp, cu încălcarea art. 8 din CEDO, atunci, după aducerea la cunoştinţă a acuzării, persoana notificată trebuie să aibă acces la o cale de atac efectivă care să cenzureze această intruziune, aspecte care nu pot avea loc în cauza de faţă în lipsa actelor procesuale.

Modalitatea în care organele de stat au acţionat apare, aşadar, ca fiind neloială faţă de acuzat (nefiind permis accesul acuzatului la un act procesual important), întrucât judecătorul nu poate răspunde criticilor acuzatului şi nu poate garanta acestuia vreo cale de atac. S-a apreciat că mandatele şi înregistrările efectuate nu pot exista independent de actul procesual care a stat la baza existenţei lor.

Prin urmare s-a apreciat că lipsa acestor încheieri şi imposibilitatea consultării de către persoana inculpată reprezintă o gravă încălcare a dreptului la apărare, încălcare ce va fi remediată prin neluarea în considerare a măsurilor de supraveghere efectuate, în procesul de deliberare.

Analizând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale precum şi în faza de judecată (cu excepţia probelor ce au fost înlăturate în faza de cameră preliminară şi a celor care nu au fost luate în considerare în procesul de deliberare - enumerate anterior) instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cu privire la infracţiunea de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului A.:

Prin atitudinea procesuală adoptată de către inculpatul A., atât în faza de urmărire penală, cât şi din faza de judecată a rezultat că acesta a recunoscut comiterea tuturor faptelor reţinute în sarcina sa. Instanţa a constatat, însă, că inculpatul a recurs la această recunoaştere fără rezerve a faptelor reţinute în sarcina sa cu speranţa de a obţine o soluţie de amânare a aplicării pedepsei (în faza de urmărire penală, inculpatul, solicitând chiar încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, solicitare căreia nu i s-a dat curs de către organele de urmărire penală).

S-a constatat, însă, că fapta de favorizare a făptuitorului, reţinută de către organele de urmărire penală şi recunoscută de către inculpat nu este prevăzută de legea penală. Astfel, prin modalitatea de soluţionare a dosarului penal nr. x/2015 în care a fost implicat inculpatul C., instanţa a apreciat că nu s-a realizat vreo acţiune de împiedicare sau îngreunare a cercetărilor, a tragerii la răspundere penală sau a executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 269 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la dosarul penal nr. x/2015 instrumentat de inculpatul A., s-a constatat că la data de 18.10.2015, în jurul orelor 02:00 a avut loc o altercaţie între numiţii C. şi W., altercaţie în urma căreia primul a avut nevoie de 3 - 4 zile de îngrijiri medicale, iar cel de-al doilea a avut nevoie de 15 - 16 zile îngrijiri medicale.

La data de 22.10.2015 numitul C. a depus plângere prealabilă împotriva numitului W. sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe formându-se dosarul penal nr. x/2015, iar la data de 30.10.2015 a depus plângere prealabilă şi numitul W. împotriva numitului C. tot sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe formându-se dosarul penal nr. x/2015

Cele două dosare au fost conexate şi au fost repartizate în cele din urmă inculpatului A.

La data de 22.12.2015 inculpatul A. l-a audiat pe numitul W. în calitate de persoană vătămată, la data de 01.02.2015, l-a audiat pe numitul C. în calitate persoană vătămată, la data de 25.04.2016 a întocmit un proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video din localul în care s-a comis agresiunea, la data de 19.07.2016 l-a audiat pe martorul OO., iar la data de 25.08.2016 l-a audiat pe martorul Y.

Înainte de finalizarea cercetărilor, respectiv în perioada 01.11.2016 - 03.11.2016, inculpatul A. a întocmit şi două procese-verbale false, prin antedatare şi inserarea unor menţiuni nereale, în sensul că l-ar fi căutat pe martorul PP. (martor propus de către inculpatul C.), însă nu l-a putut audia, întrucât ar fi fost plecat în Anglia, conform spuselor numitului QQ. Caracterul fals al celor două procese-verbale a rezultat din declaraţia de recunoaştere a inculpatului A., coroborată cu declaraţiile martorilor QQ. şi RR.

La data de 03.11.2016 inculpatul A. a propus efectuarea în continuare a urmăririi penale, atât faţă de numitul C., cât şi faţă de numitul W., ulterior cauza fiind preluată de un ofiţer de poliţie care, la scurt timp, a propus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Ulterior, prin rechizitoriul nr. x/2015 din 22.06.2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faţă de martorul W., dispunându-se clasarea cauzei.

Deşi DNA - Serviciul Teritorial Suceava a arătat că au existat sincope în administrarea probatoriului chiar şi de aproximativ 3 luni de zile, iar prin tergiversarea cercetărilor în cauza respectivă s-ar fi îngreunat urmărirea penală, instanţa a apreciat că nu poate fi de acord cu aceste susţineri. Este binecunoscut faptul că organele de poliţie din structurile operative au în lucru un număr foarte mare de dosare penale, iar cauza cercetată de inculpatul A., al cărei obiect era "lovirea sau alte violenţe" nu era o cauză ce trebuia soluţionată cu celeritate. Chiar şi inculpatul A., prin declaraţia dată în calitate de inculpat în cursul urmăririi penale la data de 27.09.2017 a arătat că "în ceea ce priveşte acuzaţia de favorizare a făptuitorului, doresc să precizez că, deşi cercetările au fost tergiversate timp de un an de zile, acest lucru s-a datorat şi insuficienţei timpului, fără a fi avut intenţia de a-l favoriza pe C.."

De asemenea, instanţa a considerat că "sincopele" de aproximativ 3 luni de zile identificate de către organele de urmărire penală sunt inerente activităţilor de urmărire penală, întrucât organele de poliţie nu au în instrumentare doar câte un singur dosar. Mai mult trebuie constatat faptul că organele de cercetare penală efectuează activităţi în dosarele penale sub supravegherea unui reprezentant al Parchetului, conform art. 299 alin. (1) din C. proc. pen., care prevede că "Procurorul supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, astfel ca orice infracţiune să fie descoperită şi orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie trasă la răspundere penală." Prin urmare, s-a putut considera că această tergiversare a fost încuviinţată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, însă instanţa de fond a apreciat că această "consideraţie" ar fi absurdă.

Având în vedere cele menţionate anterior s-a apreciat de către prima instanţă că tergiversarea soluţionării dosarului penal nr. x/2015 de către inculpatul A. nu este similară cu modalităţile prevăzute de lege pentru reţinerea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, respectiv împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor sau a tragerii la răspundere penală, motiv pentru care va dispune, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului A., fapta de tergiversare nefiind prevăzută de legea penală, putând constitui cel mult o abatere disciplinară.

Cu privire la infracţiunea de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului A. instanţa a constatat că, în timp ce efectua acte de urmărire penală în dosarul penal nr. x/2015 în care era cercetat inculpatul C. pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (dosar aflat în supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani), la solicitarea inculpatei D. (prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani), inculpatul a pus la dispoziţia acesteia un CD ce conţinea înregistrările camerelor de supraveghere video şi reprezenta un mijloc de probă în respectivul dosar. Se constată, astfel că, inculpatul a dezvăluit unei persoane un mijloc de probă dintr-o cauză penală, înainte de se dispune vreo soluţie în cauza respectivă.

Deşi în cursul urmăririi penale inculpatul A. a arătat (declaraţia de la f. x verso - vol. I) că "precizez că i-am dat d-nei prim procuror acel CD, fără a avea intenţia de a aduce atingere înfăptuirii justiţiei, ci am făcut acest lucru la solicitarea d-nei prim procuror D., apreciind că aceasta are dreptul să-mi ceară acel CD, în calitate de procuror ierarhic superior", ulterior, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii (inculpatul uzând de procedura simplificată şi arătând că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa - f. x - vol. I), acesta a arătat că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, motiv pentru care instanţa de fond a constatat existenţa acestei infracţiuni, apreciind că nu se poate da o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a din C. proc. pen., în acest sens, fiind dispoziţiile recursului în interesul legii pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 11 februarie 2019 potrivit cărora "În ipoteza în care instanţa a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) din C. proc. pen.."

S-a mai apreciat de către instanţă că, deşi inculpata D. avea calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, aceasta nu avea dreptul de a lua la cunoştinţă de mijloacele de probă administrate într-un dosar ce era în competenţa altui procuror de la o altă unitate de Parchet, prin această modalitate, acest aspect ar fi trebuit cunoscut şi de către inculpatul A.

Prin urmare, s-a apreciat că fapta inculpatului A. de a dezvălui unei alte persoane un mijloc de probă dintr-o cauză penală înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionarea definitivă a cauzei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen.

Constatând că fapta există şi a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege, instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de o lună închisoare.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului A., instanţa a constatat că înainte de finalizarea cercetărilor, respectiv în perioada 01.11.2016 - 03.11.2016, inculpatul A. a întocmit şi două procese-verbale false, prin antedatare şi inserarea unor menţiuni nereale, în sensul, că l-ar fi căutat pe martorul PP. (martor propus de către inculpatul C.), însă nu l-a putut audia, întrucât ar fi fost plecat în Anglia, conform spuselor numitului QQ. Caracterul fals al celor două procese-verbale a rezultat din declaraţia de recunoaştere a inculpatului A. coroborată cu declaraţiile martorilor QQ. şi RR.

Astfel, în drept, fapta inculpatului de a întocmi în fals două procese-verbale prin antedatare şi inserarea unor menţiuni nereale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

Aşa fiind, constatând că fapta există şi a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege, instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă de 8 luni închisoare.

Având în vedere soluţia dispusă cu privire la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului A., instanţa a dispus desfiinţarea proceselor-verbale din data de 13.01.2016 şi 22.08.2016 întocmite de către acesta.

Cu privire la tratamentul sancţionator aplicat inculpatului A., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 din C. pen. S-a constatat astfel că faptele au fost comise de către inculpat şi în virtutea unor "relaţii de subordonare" între acesta şi inculpata D., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, relaţii percepute astfel de către inculpat, acesta având doar calitatea de agent de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei mun. Botoşani. Instanţa a constatat că prin comiterea celor două infracţiuni nu s-a produs vreun rezultat sau vreo consecinţă deosebită, dosarul penal instrumentat de către inculpat fiind soluţionat prin întocmirea rechizitoriului şi trimiterea inculpatului C. în judecată. De asemenea, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar conduita pe parcursul desfăşurării procesului penal a fost una exemplară, acesta, solicitând chiar şi în cursul urmăririi penale încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, recunoscând comiterea faptelor reţinute în sarcina sa. În cursul judecăţii, inculpatul a solicitat judecarea, conform procedurii simplificate, solicitare ce a fost admisă, motiv pentru care limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. În consecinţă instanţa a apreciat că se impune stabilirea unor pedepse orientate către minimul special al limitelor de pedeapsă (limite reduse cu o treime), respectiv o lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen. şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

Având în vedere că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real, în temeiul art. 38 alin. (1), cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., instanţa a stabilit pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatului stabilindu-i-se o pedeapsă finală de 8 luni şi 10 zile închisoare.

În ce priveşte necesitatea aplicării pedepsei, instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 83 din C. pen., pedeapsa ce urmează a fi stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, acesta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar, în raport cu, persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, astfel că s-a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) din C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

Prin urmare, a dispus amânarea aplicării pedepsei de 8 luni şi 10 zile şi a stabilit un termen de încercare de 2 ani în condiţiile art. 84 din C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, i s-au impus inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului B., instanţa a constatat că această faptă nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, pentru ca afirmaţiile inculpatului (considerate de organele de urmărire penală ca fiind false) să poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă trebuie îndeplinită o cerinţă esenţială prevăzută de lege şi anume afirmaţiile mincinoase să vizeze fapte sau împrejurări esenţiale ale cauzei.

În prezenta cauză, se constată, însă, că afirmaţiile inculpatului, chiar dacă s-ar fi dovedit că ar fi fost necorespunzătoare adevărului, nu vizează vreo împrejurare esenţială a cauzei de care ar fi depins sau nu acuzarea celorlalţi inculpaţi.

Astfel inculpatul B. a fost audiat în calitate de martor cu privire la relaţionarea pe care a avut-o cu prim procurorul D. în legătură cu presupusa activitate infracţională de evaziune fiscală desfăşurată de F., activităţile pe care le-a desfăşurat personal în această privinţă, precum şi cu privire la orice alte aspecte care ar putea interesa cauza.

În declaraţia dată în calitate de suspect în cursul urmăririi penale, inculpata D. a arătat că "Fiind întrebată, arăt că nu i-am solicitat şi nici nu s-a implicat din proprie iniţiativă B. în cercetările din dosarul lui F. prin prisma funcţiei pe care o ocupa, el având un rol pasiv."

În declaraţia dată în calitate de martor în cursul judecăţii, numitul G. a arătat că:

"La aproximativ o săptămână de la înregistrarea dosarului am fost abordat de d-l B. care ştia despre dosar şi m-a întrebat dacă poate să ne ajute cu ceva. Nu îmi amintesc exact, dar cred că i-am spus acestuia dacă ar putea identifica anumiţi cumpărători de la J. Discuţia purtată nu s-a materializat în vreun fel, eu neavând ulterior alte discuţii." În cursul urmăririi penale, la data de 20.07.2017, martorul G. a arătat că "Reţin că după prima discuţie avută cu D. am fost căutat de B. care mi-a spus că a discutat şi el cu doamna prim procuror aspectele legate de F. şi că va efectua şi el verificări specifice. Precizez că această discuţie nu a fost materializată în cuprinsul vreunui înscris, adresă, proces-verbal, iar ulterior B. nu mi-a comunicat rezultatele acestei discuţii."

La data de 04.03.2017, martorul G. nu a declarat vreun aspect privitor la implicarea inculpatului B. în cercetările ce vizau dosarul de evaziune fiscală deschis pe numele F.

Instanţa fondului a apreciat că afirmaţia martorului G. (afirmaţie făcută în cea de a doua declaraţie dată la Parchet şi în declaraţia dată în faţa instanţei) conform căreia inculpatul B. i-a spus că va efectua verificări specifice nu poate răsturna prezumţia de nevinovăţie expres prevăzută de art. 4 din C. proc. pen., prezumţie de care se bucură inculpatul, această menţiune din declaraţia martorului G. fiind singurul mijloc de probă din care ar rezulta implicarea activă a inculpatului B. în investigarea activităţilor desfăşurate de F. De altfel, acesta a şi arătat că discuţia cu inculpatul B. nu s-a materializat în vreun fel.

În declaraţia dată în calitate de martor şi care a stat la baza acuzaţiei de mărturie mincinoasă, inculpatul B. a arătat că:

"Aducându-mi-se la cunoştinţă că F. este fostul socru al lui C., îmi amintesc o discuţie pe care am avut-o în vara anului 2015, din câte reţin, ocazie cu care doamna prim procuror mi-a spus că F., precum şi membrii familiei sale erau implicaţi în activităţi de evaziune fiscală cu echipamente sportive, respectiv achiziţionarea şi vânzarea de schiuri second hand.

Cu acel prilej mi-a solicitat sprijinul în calitate de şef al SJA Botoşani, împrejurare în care îmi amintesc că, pe de o parte, i-am spus că infracţiunea de evaziune fiscală nu intră în competenţa DGA, iar pe de altă parte sugerându-i să se adreseze celor de la IPJ Botoşani - SICE.

Precizez că doamna prim procuror nu mi-a solicitat şi nici eu nu mi-am oferit sprijinul constând în posibilitatea instituirii unor măsuri de supraveghere tehnică asupra membrilor familiei J.

De asemenea, arăt că doamna prim procuror nu mi-a relatat care era interesul său în legătură cu această persoană F. sau familia lui, prezentând-o ca pe o simplă informaţie.

(…) D. nu mi-a relatat cu acel prilej faptul că F. ar fi refuzat să cedeze dreptul de proprietate asupra unor imobile în favoarea fiicei lui C. şi nici ulterior nu am aflat astfel de lucruri (…).

Mai reţin că doamna prim procuror mi-a solicitat cu acel prilej dacă aş putea să verific dacă anumite persoane ale familiei J. locuiesc la anumite adrese comunicate de ea. Am refuzat şi această solicitare, repetându-i că nu ţine de obiectul nostru de activitate.

De asemenea, arăt că nici ulterior nu am aflat care era interesul doamnei prim procuror faţă de membrii familiei J., în legătură cu activităţile de comerţ cu articole de echipament sportiv second hand.

Fiind întrebat, arăt că discuţiile pe tema familiei J. am avut cu D. doar cu acest prilej, în biroul acesteia, fără a mai fi de faţă alte persoane (…)

Menţionez de asemenea, că la scurt timp, după discuţia avută cu D. referitoare la presupusa evaziune fiscală săvârşită de membrii familiei J. m-am întâlnit întâmplător cu G. în sediul IPJ Botoşani, ocazie cu care l-am însoţit în biroul său, întrebându-l dacă doamna prim procuror i-a adus la cunoştinţă aspectele referitoare la acte de evaziune fiscală săvârşite de membrii familiei J. în legătură cu comerţul cu articole sportive second hand.

De asemenea, mai arăt că cu acest prilej în niciun caz nu i-am comunicat numitului G. faptul că voi efectua activităţi specifice prin intermediul serviciului pe care îl conduc, întrucât nu aveam competenţa necesară aşa cum am arătat anterior, în materia investigării infracţiunilor de evaziune fiscală. Reţin că G. a afirmat că se va sesiza din oficiu cu privire la aspectele de evaziune relatate de D. (…)

De asemenea, nu am mai purtat alte discuţii cu doamna prim procuror D. în legătură cu această speţă şi nici ea nu mi-a mai comunicat alte detalii.

Aşa cum am arătat, nu cunosc ca doamna prim procuror sau C. să fi avut o miză personală în acea cauză."

Instanţa a constatat că menţiunile Parchetului conform cărora inculpatul B. ar fi "făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei în privinţa cărora a fost întrebat, în contradicţie vădită cu aspectele care rezultă din probatoriul cauzei, omiţând, totodată să declare toate aspectele despre care avea cunoştinţă" nu sunt susţinute şi de probe, în condiţiile în care înregistrările ambientale realizate nu pot fi folosite la judecarea cauzei.

Prezumţia de nevinovăţie expres prevăzută de art. 4 din C. proc. pen. primează şi nu poate fi răsturnată doar pe baza unor supoziţii ale reprezentanţilor Parchetului, nesusţinute şi de probe.

În consecinţă, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. instanţa a dispus achitarea inculpatul B. de sub acuza infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina inculpaţilor D. şi C.

În cursul anului 2015 inculpata D. a început o relaţie de concubinaj cu inculpatul C., acesta fiind despărţit de fosta sa soţie S. Inculpatul C. avea împreună cu numita T. o fiică, respectiv H., minoră ce avea domiciliul stabil la mama sa. Relaţiile dintre cei doi foşti soţi erau destul de tensionate, aceste tensiuni acumulându-se în timp şi culminând cu divorţul acestora.

În cadrul discuţiilor dintre cei doi inculpaţi, inculpatul C. i-a povestit inculpatei D. că în timpul căsătoriei cu fosta soţie, S., cei doi ar fi cumpărat două imobile, respectiv o garsonieră şi un apartament, pentru care, însă, dreptul de proprietate era înscris pe numele soţilor F. şi T. şi pe numele lui U. (fiul celor doi soţi şi fratele numitei S.). Având în vedere că inculpatul C. nu avea recunoscut vreun drept de proprietate asupra celor două imobile, inculpatul încerca să o determine pe fosta sa soţie S. şi părinţii acesteia să îi cedeze minorei H. cele două imobile, pretins a fi achiziţionate de către cei doi foşti soţi din resurse proprii.

În cursul anului 2015, inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate (conform declaraţiei acesteia dată în cursul urmăririi penale - f. x - vol. I) să îi cedeze minorei cele două imobile, fără a reuşi, însă acest lucru, motiv pentru care a intervenit şi inculpata D., în calitate de concubină a inculpatului C., aceasta având funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, anterior fiind prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni. Astfel, cei doi au luat iniţiativa şi l-au chemat la o întâlnire pe fostul socru al inculpatului C., respectiv persoana vătămată F., pentru a-i prezenta doleanţele. Prima întâlnire a avut loc la restaurantul II. din mun. Botoşani, persoana vătămată fiind însoţită şi de fiul său, U., iar inculpatul C. fiind însoţit de concubina sa, inculpata D.

În cadrul acestei întâlniri, inculpata D. şi-a declinat identitatea prezentându-şi şi funcţia deţinută în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, respectiv prim procuror, conform declaraţiilor persoanei vătămate F. şi martorului U. Deşi inculpata arată că nu şi-ar fi expus funcţia deţinută aceasta recunoaşte totuşi că era de notorietate faptul că deţinea funcţia de prim procuror, chiar şi familia numitei T. ştiind ce funcţie deţine - conform declaraţiei dată în faţa instanţei de către inculpată - 47 verso - vol. IV).

Conform declaraţiilor persoanei vătămate şi martorului U. a rezultat faptul că inculpata D. s-a implicat în mod activ în discuţie spunându-i persoanei vătămate, pe un ton ameninţător, să efectueze demersurile necesare pentru cedarea dreptului de proprietate al apartamentului şi garsonierei în favoarea minorei H. Întrucât persoana vătămată a arătat că nu va da curs solicitărilor formulate, inculpata i-a transmis că "o să aibă probleme, iar mai grav va fi pentru fiii săi." În urma acestui refuz al persoanei vătămate, inculpatul C. a devenit violent verbal, a bătut cu pumnul în masă, motiv pentru care discuţia dintre cei 4 s-a încheiat, fără a se ajunge la vreo înţelegere.

Având în vedere că prima întâlnire s-a finalizat fără vreun rezultat, cei doi inculpaţi au hotărât să mai organizeze o întâlnire, motiv pentru care l-au contactat pe numitul F. pentru a se întâlni din nou. Iniţial acesta a refuzat spunând că nu se poate deplasa cu autoturismul, deoarece a consumat băuturi alcoolice, însă cei doi inculpaţi au insistat şi l-au luat de la domiciliul său cu autoturismul acestora.

La cea de a doua întâlnire persoanei vătămate i-a fost dat un termen, respectiv luna decembrie 2016, de către inculpata D., pentru a efectua demersurile necesare transcrierii celor două imobile pe numele minorei H. Inculpata i-a adresat şi unele ameninţări spunându-i că în caz contrar va avea probleme, aceasta arătând că are cunoştinţă de o presupusă activitate infracţională de evaziune fiscală desfăşurată de persoana vătămată F. şi despre o presupusă activitate infracţională de trafic de persoane desfăşurată de numitul JJ.

Este adevărat că în cadrul celor două întâlniri inculpata D. nu a arătat în mod direct activităţile pe care le va întreprinde dacă persoana vătămată F. nu se va conforma solicitărilor, însă prin funcţia deţinută în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani (fiind de notorietate faptul că aceasta deţinea funcţia de prim procuror, chiar şi familia numitei T. ştiind ce funcţie deţine - conform declaraţiei dată în faţa instanţei de către inculpată - 47 verso - vol. IV), prin prezenţa sa la aceste întâlniri şi prin rostirea unor afirmaţii de genul "o să aibă probleme, iar mai grav va fi pentru fiii săi", "se pot întâmpla multe", "dacă această activitate nu este însoţită de documente ar putea fi o faptă de evaziune fiscală" instanţa de fond apreciind că s-a realizat acţiunea de constrângere, atât de către inculpata D., cât şi de către inculpatul C. necesară existenţei infracţiunii de şantaj.

De asemenea, instanţa a avut în vedere şi percepţia persoanei vătămate potrivit căreia inculpata D. era o persoană foarte importantă din jud. Botoşani, persoana vătămată, arătând în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată că "simţeam această presiune, deoarece nu m-am întâlnit cu un om de pe stradă sau cu directorul unei fabrici, ci m-am întâlnit cu Prim procurorul jud. Botoşani".

Deşi inculpatul C. nu avea posibilitatea întocmirii unor dosare penale cu privire la persoana vătămată sau membrii familiei acesteia, s-a constatat că acesta a realizat activităţile de constrângere pentru efectuarea demersurilor necesare transcrierii dreptului de proprietate a celor două imobile pe numele minorei H. prin intermediul concubinei sale, inculpata D., aceasta având toate pârghiile necesare întocmirii unor dosare penale, prin funcţia deţinută în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. De altfel, aşa cum s-a arătat în continuare, aceste ameninţări au fost puse în practică, de către inculpata D., cu ajutorul unor informaţii primite de la inculpatul C.

Prin urmare, întrucât solicitările celor doi inculpaţi nu au fost îndeplinite, inculpata D. a trecut la o nouă etapă, respectiv la punerea în practică a ameninţărilor voalate adresate anterior persoanei vătămate, respectiv la întocmirea unui dosar penal pe linie de evaziune fiscală.

Astfel la data de 16.02.2016, inculpata s-a întâlnit la biroul său cu martorul V., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul poliţiei de frontieră căruia i-a solicitat informaţii cu privire la activitatea desfăşurată de către persoana vătămată F., expunându-i şi faptul că prietenul său, inculpatul C. era în conflict cu fosta sa soţie, fiica lui F. Aceste aspecte au rezultat din declaraţiile date de către martorul V., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii. În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, martorul arată:

"A doua întâlnire a fost după un telefon pe care l-am primit de la d-na prim procuror. Eu prezentându-mă la biroul acesteia. D-na prim procuror m-a întrebat dacă ştiu despre actualul prieten, care ar fi fost căsătorit şi era într-un conflict cu fosta soţie. Am intrat în discuţie despre d-nul F. I-am spus că am cumpărat schiuri de la dânsul cu mai mulţi colegi de-ai mei şi în mai multe rânduri. Aceasta mi-a relatat chestiuni de o remorcă, de o garsonieră, cu privire la care prietenul ei era în conflict cu fosta soţie şi foştii socrii. Fiind o chestiune personală pe mine nu m-a interesat prea mult. Aceasta m-a întrebat dacă ştiu mai multe informaţii cu privire la activitatea desfăşurată de d-nul F. cu privire la comercializarea articolelor sportive second. Arăt că au trecut aproape 2 ani de zile şi nu mai reţin toate detaliile acelei discuţii.

I-am spus d-nei prim procuror că am cumpărat schiuri de la un depozit al d-nului F. amplasat undeva la Piaţa Mare din mun. Botoşani.

Din ce am observat mi s-a părut că există o antipatie între d-na prim procuror şi d-nul F.

Fiind o problemă între ei şi solicitându-mi informaţii despre d-nul F., m-am gândit că voia să îi facă un control."

Aceleaşi aspecte au fost relatate de către martor şi în cursul urmăririi penale:

"Cu acel prilej doamna prim procuror dorea să afle anumite informaţii de la mine în legătură cu activitatea numitului F. Precizez că F. este fostul socru al numitului C. De asemenea, menţionez că eu, personal, l-am cunoscut pe numitul F., întrucât am achiziţionat în mai multe rânduri, articole sportive de schi, el ocupându-se de achiziţia şi revânzarea acestor echipamente,în regim second hand.

Doamna prim procuror era interesată să afle detalii cu privire la afacerea lui F. pe care îl suspecta de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. În acest sens mi-a solicitat detalii cu privire la depozitele în care sus-numitul deţinea acele echipamente sportive. Totodată, D. mi-a relatat atunci că C. se află în relaţii tensionate cu F. din câte reţin, din cauza unor pretenţii pe care acesta le avea asupra unei remorci. De asemenea, doamna prim procuror mi-a spus că C. avea pretenţia ca F. să cedeze dreptul de proprietate asupra unui imobil tip garsonieră, din câte reţin, în favoarea fiicei sale, rezultată din căsătoria cu fiica domnului F.

Nu am intrat foarte mult în detalii, întrucât chestiunile erau mai mult de natură personală. I-am oferit doamnei D. informaţiile solicitate, informaţii obţinute de mine prin prisma relaţiilor comerciale avute cu F., iar nu ca urmare a unor investigaţii efectuate de mine.

De asemenea, reţin că în acea discuţie doamna prim s-a exprimat în privinţa lui F. că "o să vadă el", eu înţelegând că avea ceva personal cu această persoană.

Precizez că nu am discutat cu C. aspecte legate de F., însă acesta din urmă mi-a comunicat, în mai multe ocazii, că are probleme cu C.."

La aceeaşi dată, 16.02.2016, inculpata D. l-a chemat la biroul său şi pe martorul G., ofiţer de poliţie şi şef al SICE din cadrul IPJ Botoşani căruia i-a solicitat în mod expres să efectueze demersurile necesare pentru întocmirea unui dosar pe linie de evaziune fiscală persoanei vătămate F., aspect ce a rezultat din declaraţiile date în calitate de martor, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii.

Astfel în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 20.07.2017, martorul G. a arătat următoarele:

"Astfel, arăt că pe data de 16 februarie 2016 am fost chemat la sediul MM. de către dna prim procuror D. Aceasta m-a apelat telefonic şi mi-a solicitat să mă prezint, într-un timp scurt la biroul dumneaei. M-am conformat solicitării, iar în biroul doamnei prim procuror nu se mai afla vreo persoană la momentul respectiv. D. mi-a spus cu acel prilej că are o problemă personală cu fosta familie a prietenului ei C. în sensul că ar fi stârnit un război cu ea pe armele ei, adică pe dosare penale, după cum s-a exprimat. În continuare mi-a relatat că numitul F., fostul socru a lui C. ar fi fost în conflict cu acesta din urmă, motivat de faptul că prietenul doamnei prim procuror ar fi avut nişte pretenţii materiale de la el în legătură cu nişte bunuri imobile care fuseseră dobândite în perioada în care a fost căsătorit cu fiica lui.

Nu reţin alte detalii referitoare la acest subiect privind imobilele, întrucât D. a trecut brusc la alt subiect începând să-mi relateze că ea deţine date şi informaţii privind posibila implicare a membrilor familiei J. în săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală constând în efectuarea de acte de comerţ cu echipament sportiv second hand fără înregistrarea veniturilor în contabilitate.

Doamna prim procuror s-a exprimat că doreşte ca F. să fie "ars pentru evaziune fiscală" în sensul să-i întocmească un dosar penal. Din conţinutul discuţiei se înţelegea faptul că doamna prim procuror acţiona ca o răzbunare împotriva lui F.

Întrucât D. mi-a prezentat anumite date care puteau constitui indicii de evaziune fiscală, nu am dat curs solicitării acesteia, considerând că chiar şi în aceste împrejurări datele şi informaţiile oferite de către aceasta trebuiau să facă obiectul unui minim de verificări în cadrul unui dosar penal.

De asemenea, reţin că doamna prim procuror s-a exprimat că familia J. va şti că dosarul penal este unul "cu dedicaţie" dar asta este.

Precizez că D. mi-a oferit inclusiv detalii cu privire la locaţia unor depozite deţinute de familia J. şi reţin că una din aceste locaţii se afla în zona bazarului SS., în apropiere fiind şi un sediu TT. Tot ea mi-a spus că pe o uşă a unui garaj din apropiere scrie cu graffiti "D.", spunând ironic că o fi o coincidenţă sau nu.

De asemenea, doamna prim procuror mi-a spus să desemnez un lucrător de poliţie discret pentru a efectua cercetări în acea cauză, întrucât avea date că mai mulţi şefi din poliţie cumpărau schiuri de la F.

Mi-am notat aceste detalii oferite de doamna prim procuror pe o foaie, iar ulterior, am transcris datele consemnate în agenda mea de serviciu care mi-a fost ridicată de către organele de poliţie judiciară cu ocazia percheziţiei efectuată la biroul de serviciu.

Precizez că D. m-a asigurat că voi beneficia de sprijinul de specialitate al DGA - SJA Botoşani prin şeful structurii B. cu care a spus că va lua legătura personal.

În continuare am luat legătura cu ofiţerul de poliţie aflat în subordinea mea, M. care nu era din Botoşani căreia i-am dat datele obţinute de la D. şi i-am spus să întocmească un raport informativ şi un proces-verbal de sesizare din oficiu spunându-i şi ce verificări să facă ulterior.

Din câte cunosc eu M. s-a ocupat de formalităţile privind înregistrarea dosarului.

Reţin că după prima discuţie avută cu D. am fost căutat de B. care mi-a spus că a discutat şi el cu doamna prim procuror aspectele legate de F. şi că va efectua şi el verificări specifice. Precizez că această discuţie nu a fost materializată în cuprinsul vreunui înscris, adresă, proces-verbal, iar ulterior B. nu mi-a comunicat rezultatele acestei discuţii.

În perioada următoare m-am deplasat la biroul prim procurorului D. şi i-am relatat demersurile efectuate în privinţa lui F. Atunci D. mi-a spus că 1-a desemnat pe procurorul şef secţie urmărire penală N. să supravegheze cercetările în dosarul lui F. şi chiar 1-a chemat în birou pentru a discuta. Precizez că la momentul respectiv dosarele instrumentate de subordonaţii mei pe linia evaziunii fiscale erau de regulă repartizate unor procurori specializaţi în cercetarea acestui tip de infracţiune, doamna UU. şi doamna VV. Din câte cunosc domnul procuror N. instrumenta dosare de corupţie, omoruri, mai puţin dosare de evaziune fiscală.

Mai precizez că în prezenţa domnului procuror N. am discutat aspectele legate de presupusa activitate infracţională desfăşurată de F., D. implicându-se activ în discuţie şi oferind variante de investigare a cauzei, însă a evitat să facă precizări în prezenţa domnului procuror în legătură cu interesul personal pe care îl avea în prezenta cauză şi pe care anterior mi-l precizase.

Cercetările în dosarul lui F. nu au avansat, deoarece nu au fost identificate elemente concrete care să susţină aspectele menţionate în actul de sesizare şi implicit datele furnizate de D.

Mai arăt că cu prilejul deplasărilor mele ulterioare la biroul doamnei prim procuror, aceasta îmi solicita periodic să-i comunic stadiul cercetărilor în dosarul lui F. Am evitat să-i precizez o perspectivă clară a finalităţii dosarului, motivându-i că poliţistul iniţial desemnat s-a transferat la o altă unitate, iar dosarul a fost redistribuit unui alt lucrător.

Precizez că menţiuni cu privire la interpelarea mea de către doamna prim procuror în dosarul lui F. am făcut de fiecare dată în agenda de serviciu după cum am obiceiul.

Mai precizez că au mai existat cel puţin două situaţii în care D. şi-a manifestat în mod vizibil interesul faţă de cercetările efectuate în cauze penale instrumentate la nivelul SICE Botoşani, mai exact două dosare penale, având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală săvârşite de un anume EE., insistând pe luarea măsurilor asigurătorii în una din cauze. Mi-am dat seama că D. avea un interes personal în aceste cauze, întrucât la un moment dat s-a exprimat în prezenţa mea, afirmând că "chiar dacă este vărul meu trebuie făcut".

De asemenea, mai menţionez că la finele anului 2016 un subordonat de-al meu, WW. mi-a spus că el personal are suspiciuni că într-o cauză instrumentată de el, clasată iniţial, privind acte de evaziune fiscală săvârşite de reprezentanţii clubului LL., a fost dispusă redeschiderea urmăririi penale de către prim procurorul D. din motive personale legate de un conflict avute de prietenul acesteia C. în incinta clubului mai sus menţionat.

De asemenea, mai cunosc că doamna procuror VV. care dispusese soluţia iniţială îşi exprimase, de asemenea, nemulţumirea faţă de subordonatul meu cu privire la redeschiderea dosarului cu LL.."

În cursul judecăţii, martorul G. şi-a nuanţat puţin declaraţia, însă concluzia desprinsă este aceeaşi, respectiv interesul inculpatei D. de a-i întocmi un dosar penal persoanei vătămate F.

Astfel, martorul G. a arătat:

"Undeva în februarie 2016, nu îmi aduc aminte data exactă, fiind la birou, în prima parte a zilei am fost sunat de d-na D., la acel moment prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, care m-a întrebat ce fac şi dacă am timp să trec pe la dumneaei. Nu am perceput să fie o solicitare expresă, însă m-am deplasat în următoarea jumătate de oră la biroul d-nei D. Acolo m-a întrebat dacă ştiu ceva de F., la prima vedere nu i-am dat un răspuns pozitiv şi în continuare ea mi-a spus că în cadrul aceleia se săvârşesc infracţiuni de evaziune fiscală prin nedeclararea veniturilor realizate din activităţi de comercializare de articole sportive, gen schiuri, echipament, etc. Mi-a dat detalii, constând în faptul că aceştia deţin 2 garaje, unul undeva în zona centrală, a bazarului din Botoşani şi pe a cărui uşă scria "D.", detalii pe care mi le-am notat într-o agendă. Au fost mai multe discuţii, concluzia era că trebuie să întocmim un dosar penal să verificăm aceste aspecte, că pt. a realiza documentarea acestei speţe ar fi necesară realizarea unor capturi cu persoane care cumpără astfel de echipamente.

Având în vedere că majoritatea colegilor din cadrul SICE erau persoane cunoscute am spus că lucrarea o voi repartiza unei colege noi venite la serviciu, în speţă subinspector M. Tot în cadrul discuţiilor legate de realizarea documentării, d-na D. a venit cu ideea ca d-nul B., şeful DGA Botoşani, să ne sprijine în această speţă şi că ulterior acesta urmând să ia legătura cu mine. Tot în cadrul discuţiilor mi-a spus că F. este fostul socru al actualului ei prieten şi că el face aceste ilegalităţi care trebuie documentate. Cam acestea au fost discuţiile care au existat iniţial din câte îmi aduc aminte. Nu mai era vreo altă persoană în birou..."

Având în vedere că am primit date cu privire la locurile unde se depozitează echipamentele sportive şi faptul că aceste informaţii proveneau de la d-na prim procuror, am apreciat că este o informaţie de valoare care trebuie valorificată prin intermediul unui dosar penal.

Arăt că am repartizat dosarul d-nei M., întrucât aceasta era mai nouă, iar d-na prim procuror mi-a spus că dosarul trebuie lucrat în condiţii de confidenţialitate. Arăt că a fost aprecierea mea personală, considerând că d-na subinspector este în măsură să se ocupe de acest dosar..."

Am mai fost întrebat de d-na D. ce se întâmplă cu dosarul, iar eu i-am comunicat că a fost repartizat d-nei subinspector.

La aproximativ o săptămână de la înregistrarea dosarului am fost abordat de d-l B. care ştia despre dosar şi m-a întrebat dacă poate să ne ajute cu ceva. Nu îmi mai amintesc exact, dar cred că i-am spus acestuia dacă ar putea identifica anumiţi cumpărători de la XX. Discuţia purtată nu s-a materializat în vreun fel, eu neavând ulterior nici alte discuţii.

Am mai fost prezent la o discuţie cu d-na prim procuror în momentul în care mi s-a spus că dosarul va fi repartizat d-nului procuror N., acesta fiind anunţat chiar în prezenţa mea.

La momentul discuţiei iniţiale am aflat că F. este fostul socru a lui C., care era prieten cu d-na D.

Arăt că mi s-a părut puţin ciudat ca d-na prim procuror să îmi spună că trebuie făcut dosar.

La întrebările domnului procuror, arăt că, prin anul 2016 ştiu că a existat un dosar de evaziune fiscală cu privire la SC"LL.", dosar în care a fost propusă soluţia de clasare de către poliţist, însă a fost infirmată de d-na prim procuror D., soluţie care a fost confirmată şi de către instanţa de judecată. În momentul în care patronul societăţii a fost audiat acesta a spus că urmărirea penală a fost redeschisă ca urmare a unui scandal avut de C., care era prietenul d-nei D. Similar cu acest dosar, cred că a mai fost unul sau două dosare în care s-a redeschis urmărirea penală..."

La întrebarea instanţei, arăt că iniţial nu mi-am dat seama, dar apoi, stând şi gândindu-mă am realizat că furnizarea acestor informaţii cu privire la II XX. ar reprezenta o răzbunare, însă trebuia să mă ocup de caz.

La întrebările doamnei avocat L., arăt că pe linie de evaziune fiscală nu am mai primit informaţii de la d-na prim procuror, însă telefonic am primit informaţii cu privire la un transport ilegal de ţigarete, cereale şi material lemnos, aspecte ce au fost verificate operativ şi neconfirmate. D-na prim procuror mi-a spus să facem un dosar penal în cadrul căruia să efectuăm verificările. Nu cunosc stadiul dosarului."

Instanţa de fond a apreciat că susţinerile inculpatei conform cărora nu ar fi exercitat vreo acţiune de constrângere asupra persoanei vătămate pentru iniţierea demersurilor necesare transcrierii dreptului de proprietate a celor două imobile pe numele minorei H. sunt infirmate de declaraţiile constante ale persoanei vătămate şi ale martorilor U., V. şi G., care au perceput în mod direct acţiunile desfăşurate de inculpaţi. Astfel, declaraţiile persoanei vătămate F. cu privire la afirmaţiile inculpatei D. din cadrul celor două întâlniri sunt extrem de credibile raportat la urmările acestor întâlniri, respectiv la întocmirea unui dosar penal pe linie de evaziune fiscală cu privire la persoana vătămată F. De altfel, percepţia celor doi martori, respectiv V. şi G. (ofiţeri de poliţie) a fost aceea de "răzbunare" din partea inculpatei D., aceasta expunându-le situaţia tensionată dintre concubinul său, inculpatul C. şi persoana vătămată F. şi familia acesteia.

Deşi acceptăm faptul că inculpata D. avea obligaţia legală de a cerceta fapte de natură penală, precum cea de evaziune fiscală comisă de către persoana vătămată F., nu putem accepta modalitatea în care a ales să cerceteze această faptă penală, respectiv în urma nemulţumirilor personale legate de netranscrierea dreptului de proprietate a celor două imobile pe numele fiicei concubinului său.

Astfel, în momentul în care a obţinut date şi informaţii cu privire la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, de către persoana vătămată F. s-a apreciat că inculpata s-ar fi putut sesiza în mod oficial, iar apoi avea obligaţia legală de a se abţine de la instrumentarea dosarului penal, ştiind că are un interes în cauză. Inculpata însă, fiind pe deplin conştientă de puterea conferită de funcţia deţinută în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a ales să-şi subordoneze instituţiile statului reprezentate, atât de către organele de poliţie, cât şi reprezentanţii Parchetului pentru satisfacerea unor interese de ordin personal. În cazul organelor de poliţie inculpata D. a ales să le transmită în mod direct că trebuie întocmit un dosar penal (spunându-le chiar de relaţia tensionată dintre concubinul său şi persoana vătămată F. şi familia acesteia), pe când în cazul reprezentanţilor Parchetului, inculpata, în virtutea funcţiei de prim procuror, i-a repartizat cauza d-lui procuror N., fără a-i spune şi acestuia adevăratele sale intenţii, respectiv cele de răzbunare. În declaraţiile date în calitate de martor în cursul urmăririi penale, numitul N. a arătat că:

"Revenind la discuţia pe care am purtat-o la acel moment, arăt că nu am avut cunoştinţă că F. era, de fapt, fostul socru al inculpatului C., nici d-na prim procuror, nici G. nu mi-au comunicat acest aspect. Totodată, cei doi nu mi-au spus nici atunci şi nici ulterior că d-na prim procuror ar fi avut un interes personal în acea cauză, respectiv că C. ar fi avut pretenţii materiale asupra unor imobile deţinute de F. Aceste lucruri le-am aflat doar din presă, când a fost reţinută d-na prim procuror.

Reţin că nu era indicat niciun fel de prejudiciu cauzat statului în urma acelei presupuse activităţi de evaziune fiscală, dosarul fiind unul atipic din acest punct de vedere, eu având impresia la acel moment că este o reglare de conturi între anumiţi şefi din poliţie."

Şi în cursul judecăţii martorul a arătat că:

"În cursul lunii februarie 2016 am fost la un moment dat chemat de d-na prim procuror D. în biroul ei unde se afla d-nul comisar şef G., şeful S.I.C.E.- I.P.J. Botoşani, unde mi s-a adus la cunoştinţă că există o informaţie potrivit căreia o persoană fizică sau A.F., ceva de genul acesta, care se ocupă cu importuri şi comercializarea materialelor sportive, ar aproviziona cu astfel de articole sportive ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul poliţiei.

Arăt că la momentul respectiv în cadrul IPJ nu era un şef numit oficial şi personal am apreciat că tot din direcţia lor (a poliţiei) vor veni şi datele ulterioare. Am perceput dosarul ca fiind o reglare de conturi între ofiţerii cu funcţii superioare în vederea ocupării unor funcţii de conducere, din acest motiv aşteptam ca informaţiile ulterioare cu privire la corupţie să vină tot din partea d-nului G. sau din partea celor care i le furnizaseră.

Arăt că dosarul şi-a urmat cursul pe evaziune, însă nici eu nu m-am implicat prea mult.

Pe d-l C. îl cunoşteam, nu ştiam numele de familie, doar prenumele şi ştiam că este prietenul d-nei D.

Arăt că acesta este singurul dosar în care am avut impresia că ar fi o reglare de conturi între diverse persoane."

S-a mai apreciat că este de remarcat faptul că şi pentru procurorul de caz, dosarul întocmit era atipic, fiind perceput chiar ca o "reglare de conturi", însă nefiind la curent cu interesele personale ale inculpatei D., martorul a bănuit că ar fi o "reglare de conturi" între şefi din poliţie, în timp ce realitatea era cu totul alta, "reglarea de conturi" fiind chiar între inculpata D., şefa sa şi familia J.

Cu privire la apărările inculpatei conform cărora nu ar exista o legătură de cauzalitate între cele două întâlniri din cursul anului 2015 şi întocmirea dosarului penal pe linie de evaziune fiscală, instanţa de fond a arătat că nu pot fi primite, inculpaţii punându-şi în practică ameninţările după ce au constatat că persoana vătămată nu le satisface cererile, în data de 16 februarie 2016, inculpata D. discutând cu ofiţerii de poliţie V. şi G. de întocmirea unui dosar penal. De asemenea, din declaraţiile celor doi rezultă cu certitudine că iniţiativa de constituire a dosarului penal a aparţinut inculpatei, aceasta furnizându-i martorului G. informaţii cu privire la activitatea numitului F., iar concluzia acestor discuţii a fost "că trebuie să întocmim un dosar penal".

În concluzie, având în vedere starea de fapt reţinută mai sus, s-a apreciat că în drept, fapta inculpatei D., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani de a exercita împreună cu inculpatul C. acte de constrângere asupra persoanei vătămate F., în scopul efectuării demersurilor necesare transcrierii dreptului de proprietate a două imobile pe numele minorei H., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 78/2000, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 131 din Legea 78/2000.

De asemenea, fapta inculpatului C. de a exercita împreună cu inculpata D., acte de constrângere asupra persoanei vătămate F., în scopul efectuării demersurilor necesare transcrierii dreptului de proprietate a două imobile pe numele minorei H., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen.

Cu privire la obiectul juridic principal al infracţiunii de şantaj s-a constatat că acesta este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei, în cazul de faţă fiind afectată libertatea psihică a persoanei vătămate F.

Subiectul activ al infracţiunii de şantaj reţinută prin actul de sesizare este multiplu, atât inculpata D., cât şi inculpatul C. acţionând în calitate de coautori pentru comiterea infracţiunii, inculpata D. având şi calitate specială conferită de art. 131 alin. (1) raportat la art. 1 lit. a) din Legea 78/2000, respectiv prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Elementul material este reprezentat de acţiunea celor doi inculpaţi de a o constrânge pe persoana vătămată F. pentru efectuarea demersurilor necesare transcrierii a două imobile în proprietatea minorei H., fiica inculpatului C. Starea de temere resimţită de persoana vătămată F. este dovedită prin declaraţiile date în cauză de aceasta şi de membrii familiei sale coroborate cu denunţarea intenţiilor celor doi inculpaţi reprezentanţilor DNA - Serviciul Teritorial Suceava. S-a apreciat că în cazul în care nu ar fi existat o temere din partea persoanei vătămate şi aceasta nu ar fi luat în considerare ameninţările celor doi inculpaţi, persoana vătămată nu s-ar mai fi deplasat la sediul DNA - Serviciul Teritorial Suceava pentru a-i informa cu privire la constrângerile exercitate asupra sa.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată la adresa libertăţii psihice a persoanei vătămate F., aceasta fiind conştientă că inculpaţii, prin funcţia deţinută de inculpata D., au posibilitatea reală de a-i întocmi dosare penale.

Cu privire la legătura de cauzalitate, instanţa fondului a constatat că aceasta există, acţiunea de constrângere a celor doi inculpaţi, având ca urmare temerea persoanei vătămate şi implicit îngrădirea libertăţii psihice a acesteia de a acţiona. Astfel, inculpaţii au acţionat cu convingerea deplină că persoana vătămată va da curs solicitărilor formulate şi va efectua demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate a celor două imobile în favoarea minorei H. Starea de temere a şi fost resimţită de persoana vătămată, aceasta anunţând organele de urmărire penală competente.

De asemenea şi latura subiectivă a infracţiunii de şantaj este îndeplinită, ambii inculpaţi, acţionând cu intenţie directă pentru obţinerea unui folos material injust pentru minora H.

Instanţa a constatat că, deşi inculpaţii au afirmat că folosul material nu ar fi fost injust, probele administrate în cauză nu susţin această teorie. Astfel, conform extraselor de carte funciară, dreptul de proprietate al celor două imobile aparţine soţilor F. şi T. şi numitului U. Deşi se susţine că cele două imobile ar fi fost achiziţionate, în fapt, de către foştii soţi C. şi S., această susţinere nu a fost dovedită în vreun fel. Mai mult, chiar dacă această afirmaţie ar fi fost adevărată, calea legală era cea a formulării unei acţiuni în instanţă şi nu cea folosită de către cei doi inculpaţi. Instanţa a apreciat că această modalitate de obţinere a unor bunuri prin intermediul instanţei în lipsa unei înţelegeri amiabile este bine ştiută de către orice persoană cu bune intenţii, iar studiile aprofundate în domeniul dreptului şi calitatea de magistrat deţinută de inculpata D. impuneau cu prisosinţă alegerea acestei modalităţi în detrimentul celei alese. Este adevărat că modalitatea aleasă de inculpaţi pentru obţinerea celor două imobile pentru minora H. era una mai uşoară, cu mai multe şanse de reuşită şi mult mai rapidă, însă era mult mai riscantă şi în final s-a dovedit a fi şi extrem de dăunătoare pentru toate persoanele implicate.

În consecinţă, având în vedere toate aspectele menţionate mai sus instanţa a apreciat că se impune condamnarea celor doi inculpaţi pentru comiterea infracţiunii de şantaj.

Astfel, în temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. instanţa a dispus condamnarea inculpatului C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj, infracţiune prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei stabilite inculpatului C. şi la stabilirea cuantumului acesteia instanţa a luat în considerare, criteriile expres prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen. Astfel, s-a ţinut cont că infracţiunea a fost comisă profitând de relaţia de concubinaj a acestuia cu inculpata D., care deţinea funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi avea pârghiile necesare pentru exercitarea constrângerilor necesare determinării persoanei vătămare F. să cedeze dreptul de proprietate a două imobile minorei H. S-au avut în vedere urmările acţiunilor inculpatului, persoana vătămată resimţind din plin efectele acestor acţiuni. S-a considerat că, asemenea acţiuni trebuie stopate şi reprimate încă din primele momente, iar aplicarea unei, astfel, de pedepse este în măsură să asigure rolul educativ şi preventiv al acesteia. Având în vedere că limitele speciale ale pedepsei sunt cuprinse între 2 şi 7 ani, instanţa de fond a apreciat că un cuantum de 3 ani este suficient pentru conştientizarea inculpatului asupra acţiunilor sale şi pentru reeducarea sa. De asemenea, a apreciat că se impune şi executarea pedepsei în regim de detenţie, până la momentul închiderii dezbaterilor, inculpatul neconştientizând vreo clipă că ar fi comis vreo faptă penală. Perioada de detenţie efectivă îi va da posibilitatea inculpatului să reflecteze cu mai multă atenţie asupra acţiunilor sale din trecut şi asupra regulilor de conduită ce trebuie respectate într-o societate normală.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., instanţa a dispus condamnarea inculpatei D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 78/2000, infracţiune prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 131 din Legea 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei stabilite inculpatei D. şi la stabilirea cuantumului acesteia s-au luat în considerare criteriile expres prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen. Astfel, s-a ţinut cont că infracţiunea a fost comisă în virtutea funcţiei de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, existând, astfel, pârghiile necesare pentru exercitarea constrângerilor necesare determinării persoanei vătămare F. să cedeze dreptul de proprietate a două imobile minorei H. S-au avut în vedere urmările acţiunilor inculpatei, persoana vătămată resimţind din plin efectele acestor acţiuni. S-a considerat că, asemenea, acţiuni trebuie stopate şi reprimate fără vreun pic de indulgenţă, iar aplicarea unei astfel de pedepse este în măsură să asigure rolul educativ şi preventiv al acesteia. Mai mult, prin nivelul de educaţie şi pregătirea sa, instanţa a apreciat că inculpata era pe deplin conştientă de acţiunile sale, iar funcţia deţinută ar fi trebuit să fie folosită pentru stoparea oricărui tip de infracţiune şi nu pentru comiterea vreunei infracţiuni. Inculpata, profitând, însă, de funcţia deţinută, a ales să îşi exercite prerogativele deţinute în interes personal pentru satisfacerea nevoilor concubinului său. Instanţa a considerat că, astfel, de derapaje nu trebuie să existe într-o societate normală, iar dacă există trebuie sancţionate cu exemplaritate, pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare fiind în măsură să asigure, atât un rol preventiv, cât şi un rol educativ. Perioada de detenţie efectivă îi va da posibilitatea inculpatei să reflecteze cu mai multă atenţie asupra acţiunilor sale din trecut şi asupra regulilor de conduită ce trebuie respectate mai ales prin prisma funcţiei de prim procuror al unui parchet de pe lângă tribunal.

Având în vedere natura infracţiunii şi modalitatea de comitere a acesteia, s-a apreciat că în cauză se impune, în baza art. 67 alin. (1) din C. pen. şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. i-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Cu privire la infracţiunea de instigare la compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatei D., instanţa de fond a constatat că inculpatul A. a recunoscut în totalitate acuzaţiile reţinute în sarcina sa, acesta arătând în mod expres că:

"Cu prilejul acelei întâlniri din biroul d-nei prim procuror, d-na prim procuror mi-a cerut dosarul cauzei, spunându-mi, totodată, ca să-i aduc şi o copie de pe suportul optic privind înregistrările camerelor de supraveghere din localul LL., imaginile respective fiind probă în dosar. Precizez că la acel moment d-na prim procuror se afla singură în biroul dumneaei. M-am conformat solicitărilor acesteia şi la scurt timp i-am adus magistratului la birou acea copie de pe suportul optic. Cu acel prilej în birou se mai afla şi C. împrejurare în care D. mi-a sugerat să studiez dacă nu pot constata o cauză de neimputabilitate în favoarea lui C.."

S-a apreciat, astfel, că inculpata D. l-a determinat pe inculpatul A. să comită infracţiunea de compromitere a intereselor justiţiei, acesta conformându-se şi aducându-i o copie de pe suportul optic pe care erau inscripţionate înregistrările incidentului în care erau implicaţi inculpatul C. şi martorul W. Deşi inculpata avea calitatea de prim procuror al Tribunalului Botoşani, instanţa a apreciat că aceasta nu avea dreptul de a solicita în această modalitate vreun act din dosarul respectiv, care era sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Cu privire la apărările inculpatei conform cărora suportul optic ar fi fost solicitat de inculpatul C., instanţa a arătat că acestea sunt contrazise de declaraţia inculpatului A. (conform cărora inculpata ar fi fost cea care i l-a solicitat şi căreia i l-a înmânat chiar în biroul acesteia), care a şi fost condamnat pentru această infracţiune în calitate de autor.

Având în vedere că fapta există şi a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, instanţa a apreciat că se impune condamnarea inculpatei D. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. art. 277 alin. (2) din C. pen.

De asemenea, s-a apreciat că se impune aplicarea acestei pedepse luând în considerare că inculpata a comis prezenta faptă prin prisma ascendentului moral avut asupra inculpatului A., aceasta profitând de atribuţiile conferite de funcţia de prim procuror deţinută în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Cu privire la solicitarea subsidiară a inculpatei de a constata intervenirea prescripţiei cu privire la infracţiunea de instigare la compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. art. 277 alin. (2) din C. pen. s-a constatat că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de YY. şi ZZ. în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Din considerentele acestei decizii s-a constatat, însă, că în paragraful 34 se arată că "Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat."

Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că "puterea de lucru judecat ce însoţeşte deciziile Curţii Constituţionale se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acestea. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept".

Faţă de cele sus arătate, instanţa a apreciat că din coroborarea dispozitivului acestei decizii cu considerentele, a rezultat că întreruperea cursului prescripţiei are loc în momentul comunicării oricărui act de procedură suspectului sau inculpatului, existând prescripţia specială.

Astfel, instanţa a apreciat că în cauză nu a fost împlinit termenul de prescripţie specială de 6 ani, motiv pentru care apărările inculpatei în această privinţă nu pot fi acceptate.

Cu privire la infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 47 alin. (1) raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatei D. s-a constatat că acţiunea inculpatei de a-l determina pe inculpatul A. de a tergiversa cercetările în dosarul penal nr. x/2015 în care era cercetat şi inculpatul C. nu este prevăzută de legea penală.

A mai constatat că acţiunile inculpatei D. de a-i transmite inculpatului A. că "ar dori să se ocupe de instrumentarea dosarului în care era implicat concubinul său, C." nu sunt prevăzute de legea penală. De asemenea, s-a apreciat că percepţia inculpatului A. conform căreia, din momentul în care inculpata i-a transmis că ar fi implicată o cunoştinţă de a sa, şi-ar fi dat seama că îi sugerează efectuarea de cercetări, în sensul dispunerii unei soluţii favorabile cunoştinţei sale nu conduce automat la o acţiune de instigare la favorizarea făptuitorului. Instanţa a constatat că inculpatul A. nu a propus vreo soluţie favorabilă inculpatului C. în dosarul instrumentat, ci chiar a propus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpatul C. (şi faţă de numitul W.). De altfel, aşa cum s-a arătat mai sus, pentru fapta de favorizarea a făptuitorului reţinută în sarcina inculpatului A. s-a dispus o soluţie de achitare.

Instanţa a constatat că dispoziţiile art. 47 din C. pen. prevăd că "instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală." În prezenta cauză s-a constatat că inculpata D. nu l-a determinat pe inculpatul A. să îl favorizeze pe inculpatul C. (cercetat în dosarul penal nr. x/2015), motiv pentru care s-a apreciat de către instanţa de fond că se impune şi achitarea inculpatei D. pentru comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Cu privire la solicitarea subsidiară a inculpatei de încetare a procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. raportat la art. 269 alin. (3) şi 177 din C. pen., instanţa a apreciat că aceasta nu mai trebuie analizată, luând în considerare soluţia de achitare dispusă, mai favorabilă inculpatei. În orice caz, din probele administrate în cauză s-a constatat că cei doi inculpaţi au convieţuit şi aveau relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, motiv pentru care ar fi fost aplicabilă şi cauza de nepedepsire prevăzută de art. 269 alin. (3) din C. pen.

Cu privire la infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatei D., instanţa a constatat că nu există probe suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie expres prevăzută de art. 4 din C. proc. pen. S-a constatat că probele în baza cărora a fost reţinută această infracţiune, respectiv înregistrările ambientale realizate în baza mandatelor de siguranţă naţionale nu pot fi luate în considerare pentru reţinerea acestei infracţiuni, argumentele fiind detaliate anterior. Simpla relatare a inculpatei către inculpatul C. despre unele ameninţări primite de aceasta, s-a apreciat că nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiuni reţinute în sarcina sa.

În concluzie, instanţa a apreciat că fapta de divulgarea a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice nu există, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatei de sub acuza acestei infracţiuni în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Cu privire la infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 301 din C. pen. s-a constatat că pe parcursul judecării cauzei dispoziţiile legale au fost modificate, în sensul redenumirii în infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Instanţa a constatat că, fapta inculpatei de a iniţia procedura de achiziţie a unui bun de la S.C. I. S.R.L. Botoşani, de a aproba referatul de necesitate şi de a semna dispoziţia de plată nr. x din 12.12.2016 nu este prevăzută de legea penală, întrucât folosul patrimonial obţinut nu a fost pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

Astfel din probatoriul administrat în cauză (nu sunt luate în considerare interceptările realizate în cauză) nu a rezultat că societatea S.C. I. S.R.L. Botoşani ar fi fost controlată în fapt de către inculpată. Cu toate că la percheziţia domiciliară efectuată la domiciliul inculpatei au fost identificate mai multe acte aparţinând S.C. I. S.R.L. (Parchetul menţionând că prin identificarea acestor acte la domiciliul inculpatei este demonstrată activitatea de coordonare în fapt a S.C. I. SRL), din cuprinsul procesului-verbal de percheziţie domiciliară s-a constatat că aceste acte aparţin inculpatului C., conform afirmaţiilor inculpatei D., afirmaţii necombătute în vreun fel.

De altfel, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (AA., BB.) s-a constatat că panoul radiant era necesar pentru asigurarea unor condiţii corespunzătoare de lucru, a fost întocmit un referat de necesitate care a fost aprobat de către inculpată, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi a fost achiziţionat în urma consultării catalogului electronic din SEAP, consultare în urma căreia s-a constatat, că preţul de achiziţie era avantajos (conform declaraţiei martorei AA. - f. x instanţă).

De altfel, instanţa de fond a apreciat că prin modificările legislative inserate prin Legea 193/2017, chiar şi în cazul în care inculpata D. era coordonatoarea în fapt a S.C. I. S.R.L., ar fi existat o cauză de nepedepsire.

Art. 301 alin. (2) prevede că "Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii:

b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta".

Inculpata D. îndeplinea funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi avea şi calitatea de ordonator terţiar de credite conform art. 93 din Legea 304/2004, având deci obligaţia de a asigura şi resursele necesare funcţionării în bune condiţii a parchetelor din subordine. În virtutea acestei obligaţii s-a apreciat că inculpata ar fi avut posibilitatea de a aproba referatul de necesitate şi de a semna dispoziţiile de plată pentru achiziţionarea sursei de căldură, chiar dacă ar fi coordonat în fapt S.C. I. S.R.L.

Având în vedere toate aspectele menţionate mai sus, instanţa a apreciat că fapta reţinută în sarcina inculpatei nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care a dispus achitarea acesteia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Având în vedere că infracţiunile de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen. şi instigare la compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) din C. pen. au fost comise în concurs real, în temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cele două pedepse vor fi contopite, la pedeapsa de 4 ani adăugându-se o treime din cealaltă pedeapsă, în final inculpata, urmând să execute o pedeapsă de 4 ani şi 1 lună închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., alături de pedeapsa principală a aplicat inculpatei, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (1), (5) din C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Cu privire la latura civilă

S-a constatat că prin cererea din data de 20 iunie 2018 numitul F. s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor D., C., A. şi B. la plata sumei de 500.000 Euro, reprezentând daune morale şi 10.000 Euro, reprezentând daune materiale (din care 6.000 Euro reprezintă prejudiciul financiar creat firmei sale, iar 4.000 Euro reprezintă contravaloare investigaţiilor medicale). S-a apreciat că sumele solicitate nu acoperă suferinţele fizice şi psihice la care a fost supus, motiv pentru care şi-a rezervat dreptul de a mai solicita şi alte daune.

Analizând răspunderea pentru fapta proprie a inculpatului, instanţa a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1357 şi următoarele C. civ. care arată că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă. Răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărui conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Instanţa a constatat că în prezenta cauză a fost cauzat un prejudiciu persoanei vătămate F. doar de către inculpaţii C. şi D. prin comiterea infracţiunii de şantaj, celelalte infracţiuni reţinute inculpaţilor A. şi B. nefiind producătoare de prejudicii.

Se reţine, astfel, existenţa faptei ilicite comise de inculpaţii C. şi D., existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, acestea fiind dovedite în cauză, în măsura în care cu ocazia analizării laturii penale s-a reţinut că inculpaţii au comis infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen. cu vinovăţia prevăzută de lege, respectiv cu intenţie directă.

Cu privire la prejudiciul de 6.000 Euro creat firmei persoanei vătămate, instanţa de fond a constatat că nu a fost făcută şi dovada acestui prejudiciu. A fost avansată o sumă aleasă la întâmplare probabil, sumă ce nu a şi fost dovedită în vreun fel. Este binecunoscut faptul că societăţile comerciale au perioade mai profitabile sau mai puţin profitabile, însă în cazul firmei persoanei vătămate nu s-a demonstrat existenţa unei legături de cauzalitate între pierderile avute şi infracţiunea de şantaj comisă de cei doi inculpaţi.

Cu privire la suma de 4.000 de Euro, reprezentând contravaloarea investigaţiilor medicale, instanţa a apreciat că nu există o legătură de cauzalitate între infracţiunea de şantaj şi problemele medicale ale părţii civile, având în vedere că o parte din aceste probleme erau preexistente momentului comiterii infracţiunii. Este adevărat că partea civilă a resimţit anumite temeri din cauza acţiunilor celor doi inculpaţi, însă aceste temeri nu au fost sursa problemelor medicale reclamate.

În privinţa daunelor morale solicitate de către partea civilă, instanţa de fond a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (5) din C. proc. pen., această cerere trebuie analizată prin prisma condiţiilor stabilite de legea civilă.

În conformitate cu prevederile art. 1357 din C. civ., pentru a reţine în sarcina inculpatului existenţa răspunderii civile delictuale, trebuie analizate următoarele elemente: fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul cert şi nereparat încă, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită, iar potrivit art. 25 din C. proc. pen., instanţa se va pronunţa, atât asupra acţiunii penale, cât şi a celei civile pe bază de probe.

În cauză, s-a constatat că din probatoriul administrat se poate reţine existenţa unei fapte ilicite a inculpaţilor C. şi D., constând în constrângerile exercitate asupra părţii civile, care au cauzat acesteia anumite temeri, vinovăţia inculpaţilor şi legătura de cauzalitate între acţiunea acestora şi prejudiciul suferit de partea civilă.

În ceea ce priveşte daunele morale, solicitate de partea civilă, instanţa a reţinut că acestea reprezintă satisfacţii echitabile destinate a compensa material suferinţele de ordin moral ale părţii civile. La stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral se au în vedere o serie de criterii precum: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit şi nu îmbogăţirea fără just temei.

În cazul infracţiunilor contra libertăţii persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei - instanţa a apreciat că trebuie să ţină seama de suferinţele morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpaţi care a avut drept consecinţă afectarea libertăţii părţii civile.

În cauză, s-a considerat că temerile la care a fost supusă partea civilă, stările post-traumatice suportate, respectiv disconfortul cauzat şi tratamentul urmat au afectat în mod negativ partea civilă pe o perioadă îndelungată de timp, astfel cum rezultă şi din declaraţia acesteia, declaraţiile martorilor şi din înscrisurile medicale depuse la dosar. Toate aceste aspecte se concretizează într-un prejudiciu nepatrimonial care trebuie acoperit de către inculpaţi.

Chiar dacă însăşi condamnarea inculpaţilor este de natură să reprezinte o reparaţie morală pentru partea civilă, s-a reţinut că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să aibă efect compensatoriu, astfel încât să nu constituie nici veritabile amenzi excesive pentru autorul daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victima daunelor.

Având în vedere aceste principii, care reglementează materia despăgubirilor acordate pentru reararea unui prejudiciu moral, instanţa a apreciat că suma de 30.000 de RON este suficientă pentru compensarea acestor suferinţe, suma de 500.00 Euro solicitată fiind exagerată şi urmărind îmbogăţirea fără justă cauză.

Cu privire la celelalte pretenţii solicitate de către partea civilă, instanţa de fond le-a respins, având în vedere argumentele arătate anterior.

Cheltuielile judiciare efectuate de partea civilă:

Având în vedere soluţia de condamnare dispusă faţă de inculpaţii C. şi D. şi cheltuielile judiciare efectuate de către partea civilă, reprezentând onorariu avocat, în temeiul art. 276 alin. (1), (2) din C. proc. pen. aceştia au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 28.100 RON către partea civilă F. cu titlu de cheltuieli de judecată conform chitanţelor seria x nr. x din 04.07.2016, seria x nr. x din 18.12.2018, seria x nr. x din 02.12.2017, seria x nr. x din 09.04.2018 şi seria x nr. x din 15.07.2018.

Având în vedere soluţia dispusă cu privire la latura civilă şi cheltuielile judiciare, în temeiul art. 404 alin. (4) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 249 alin. (1), (2) şi 5 din C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000 a menţinut sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor inculpaţilor D. şi C., până la concurenţa sumei de 58.100 RON.

Cheltuielile judiciare efectuate de stat:

Având în vedre soluţiile de condamnare şi de achitare în ceea ce o priveşte pe inculpata D., în temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de fond a obligat-o pe aceasta să plătească în favoarea statului suma de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 4.000 provine din faza de urmărire penală).

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul C. să plătească în favoarea statului suma de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 5.000 provine din faza de urmărire penală).

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. să plătească în favoarea statului suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 1.500 provine din faza de urmărire penală).

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinţei penale nr. 11 din data de 04 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat apeluri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, inculpaţii D. şi C. şi partea civilă F.

Apelanta inculpată D., prin motivele scrise de apel, a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând desfiinţarea în parte a sentinţei atacate şi, în urma rejudecării:

I. Pronunţarea unei soluţii de achitare sub aspectul comiterii infracţiunii de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prev. la art. 1 din Legea nr. 78/2000 prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - întrucât fapta nu există, iar în subsidiar în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. - întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală;

II. Pronunţarea unei soluţii de achitare sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei prev. de art. 47 rap. la art. 277 alin. (2) din C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât fapta nu există; iar în subsidiar în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. - întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală;

III. Schimbarea temeiului achitării sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la favorizarea făptuitorului prev. de art. 47 alin. (1) rap. la art. 269 alin. (1) din C. pen., din art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., în art. 16 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, întrucât fapta nu există;

IV. Respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii civile formulate de partea civilă F., ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar şi respingerea cererii părţii civile de obligare la plata cheltuielilor de judecată;

V. Înlăturarea obligării la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat;

VI. Pronunţarea asupra măsurii preventive a arestului preventiv luată faţă de apelanta inculpată.

Cu privire la infracţiunea de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prev. la art. 1 din Legea nr. 78/2000 prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000, apelanta inculpată a arătat următoarele:

Raportând descrierea faptei din Rechizitoriu la probele administrate şi textul legal, precum şi la motivarea sentinţei nr. 11/2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, apelanta a solicitat să se constate nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei primei instanţe, care a reţinut incorect situaţia de fapt, nu a respectat limitele judecăţii şi a analizat în mod eronat tipicitatea infracţiunii de şantaj.

1. Stabilirea obiectului şi limitelor trimiterii în judecată

Aşa cum a reieşit din dispozitivul actului de sesizare (dar şi din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale), prin rechizitoriul x s-a dispus trimiterea inculpatei în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se în mod concret faptul că:

"folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, cu intenţie şi împreună cu inculpatul C., în cursul lunii octombrie 2015, a exercitat acte de constrângere psihică asupra persoanei vătămate F., cu scopul de a o determina să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în mun. Botoşani, în favoare minorei H., fiica inculpatului C. Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii D. şi C. au urmărit să-i inducă persoanei vătămate F. o stare de temere, constând în aceea că în situaţia exprimării unui refuz, prin prisma autorităţii şi atribuţiilor specifice funcţiei deţinute de inculpata D., va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane"

Coordonatele care trebuiau analizate astfel, potrivit actului de sesizare, au fost următoarele:

- presupusa infracţiune de şantaj a fost comisă în luna octombrie 2015;

- presupusa infracţiune a fost comisă în varianta constrângerii psihice (ameninţare);

- constrângerea psihică a constat în ameninţarea cu repercusiuni specifice răspunderii penale sub aspectul comiterii unor infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane.

Apelanta inculpată a învederat că motivarea hotărârii de condamnare se bazează mai mult pe momentul februarie 2016, or acest moment este străin de presupusa infracţiune de şantaj, care s-ar fi comis în octombrie 2015. Prin referirile la episodul februarie 2016 a avut loc o evidentă încălcare a limitelor judecăţii, instanţa de fond neînţelegând să facă o disociere ale celor două aspecte, care nu au legătură unul cu altul.

S-a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen., potrivit cărora -Judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei. Aceste dispoziţii legale trebuie să fie raportate la cele prevăzute la art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit căruia - rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei.

S-a mai învederat că, în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor legale menţionate anterior, aşa cum s-a subliniat în practica mai veche a instanţei supreme (Decizia nr. 74/2001 - Completul de 9 judecători, citată în C. proc. pen. - Comentariu pe articole (coordonator M. Udroiu, ed. C.H. Beck, 2015), de actualitate şi în noul context al reglementărilor procesual penale şi confirmată şi în jurisprudenţa actuală a instanţelor (a se vedea Decizia nr. 82/A/13.02.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş - www.x.ro), prin fapte arătate în actul de sesizare a instanţei sub nicio formă nu se înţelege simpla referire la anumite fapte în partea descriptivă a rechizitoriului, expuse cu prilejul prezentării activităţilor inculpatului, ci este vorba de acele fapte care sunt descrise într-o manieră susceptibilă să producă consecinţe juridice, mai exact să învestească instanţa, condiţie care este îndeplinită doar dacă faptele arătate în rechizitoriu sunt însoţite de precizarea încadrării lor juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată.

Apelanta inculpată a susţinut că investirea instanţei s-a făcut cu judecarea infracţiunii de şantaj, astfel cum a fost descrisă, atât în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, cât şi în dispoziţia de trimitere în judecată, respectiv: în cursul lunii octombrie 2015 a exercitat acte de constrângere asupra persoanei vătămate .. etc, condiţii în care, ceea ce trebuia analizat este existenţa infracţiunii de şantaj (latură obiectivă şi subiectivă) la momentul octombrie 20l5. Toate elementele constitutive ale infracţiunii (deci inclusiv acţiunea de constrângere, cât şi starea de temere) trebuie să se regăsească, în raport cu, evenimentele din octombrie.

A apreciat că în aceeaşi sferă de depăşire a limitelor judecăţii se situează şi tendinţa de a analiza orice acţiune ce pare a fi de constrângere psihică şi nu în mod concret pe cea cu care a fost investită instanţa de judecată. Mai exact, se arată că "persoana vătămată ar fi fost constrânsă psihic prin aceea că, dacă nu se va conforma cerinţelor, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane." Cele 6 pagini în motivarea presupusei fapte de şantaj ce descriu presupusa sa intenţie de a întocmi un dosar penal, având ca obiect săvârşirea unei fapte de evaziune fiscală de către partea vătămată F. privesc o situaţie ulterioară, situată la 4 luni de la pretinsa faptă de şantaj şi care nu are nicio legătură de cauzalitate cu această faptă (având în vedere încadrarea juridică, aşa cum a fost reţinută prin actul de inculpare), fiind unită în mod artificial de evenimentele din luna octombrie 2015.

Apelanta inculpată a indicat instanţei scurte consideraţii preliminare, vizând contextul relaţiilor de familie (situaţia premisă a presupusei infracţiuni de şantaj) şi obiectul celor două întâlniri din octombrie 2015.

Astfel, a apreciat că în mod eronat prima instanţă a făcut interpretarea probatoriului, reţinând existenţa faptei deduse judecăţii, respectiv a faptei de ameninţare a persoanei vătămate, în sensul, că va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane.

A arătat, în legătură cu prima întâlnire, că probele administrate în cauză au fost declaraţiile inculpaţilor, ale persoanei vătămate, ale martorului direct U. şi ale martorilor indirecţi T. şi S.

Cu privire la declaraţiile persoanei vătămate a solicitat instanţei de apel să constate că aceasta nu a menţionat în prima declaraţie din anul 2015 situaţia reţinută în rechizitoriu (că l-am ameninţat cu dosare de evaziune fiscală sau trafic de persoane) şi nici măcar situaţia reţinută în cadrul Ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem, din data de 14.12.2015, act în care se menţiona că, prin prisma atribuţiilor de serviciu ar fi determinat factori de comandă din cadrul IPJ Botoşani pentru a declanşa la adresa persoanei vătămate controale specifice, cu rol de intimidare (iar bunul despre care se susţine că ar fi trebuit să fie cedat era diferit faţă de cele reţinute în actul de inculpare).

Astfel, în prima sa declaraţie din luna decembrie 2015 (la o lună de la presupusa faptă), persoana vătămată nu şi-a amintit nimic despre dosare de evaziune fiscală şi trafic de persoane, ci a relatat că i s-ar fi adus la cunoştinţă că nu o să fie ajutat de niciun poliţist, întrucât şi aceştia sunt vizaţi şi că "o sa avem probleme, iar mai grav o să fie pentru fiii mei".

De asemenea, tot în prima declaraţie persoana vătămată a menţionat că la magazinul său au venit trei persoane care nu se încadrau în tiparul clienţilor săi, încercând, astfel să susţină varianta descrisă în ordonanţa de începere a urmăririi penale, condiţii în care veridicitatea celor afirmate a fost îndoielnică.

De altfel, se arată că atunci când a relatat despre această primă întâlnire, în niciuna dintre declaraţiile sale ulterioare persoana vătămată nu a făcut referire la ameninţări cu dosare de evaziune fiscală sau trafic de persoane, susţinând aceeaşi variantă în sensul că ar fi spus că nu va primi ajutor din partea poliţiei, că o să aibă probleme şi mai grav o să fie pentru fiii săi, situaţii, de altfel, neconfirmate de singurul martor prezent la acea întâlnire, după cum se va arăta în continuare. Mai mult, în declaraţia dată în faţa instanţei, persoana vătămată a relatat că m-ar fi întrebat "de ce ne-am întâlnit, dacă nu am discutat nimic", ceea ce subliniază încă o dată concluzia că nu au avut loc ameninţările descrise.

A mai subliniat că singurul martor prezent la prima întâlnire, U. nu a confirmat că tatăl său a fost constrâns în modul arătat de către DNA - Serviciul Teritorial Suceava şi nu au confirmat nici declaraţiile propriului tată. Martorul a declarat, atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei, că singura ameninţare ar fi fost aceea că "se pot întâmpla multe".

Apelanta inculpată a învederat că incoerenţa cu privire la presupusele ameninţări nu era caracteristică doar persoanei vătămate, ci şi fiicei şi soţiei sale.

Astfel, martora S. a relatat în prima sa declaraţie (31.12.2015) că ştia că tatăl său s-a întâlnit la începutul lunii octombrie cu C. şi D. la Restaurantul II., unde a fost ameninţat de aceştia, fiind presat să cedeze dreptul de proprietate al apartamentului şi garsonierei pe numele fetiţei sale. Martora nu a putut detalia aceste presupuse ameninţări, întrucât nici tatăl său nu ştia în ce a constat ameninţarea, deci nu avea ce să îi transmită.

Martora a fost consecventă în a menţine situaţia de ambiguitate privind modul în care ar fi fost constrâns psihic tatăl ei, atât în declaraţiile ulterioare date în faza de urmărire penală (declaraţia din 15.02.2016 şi cea din 19.04.2017), cât şi în faza de judecată.

Apelanta inculpată D. arată că martora T. (soţia persoanei vătămate) nu a confirmat existenţa faptei de ameninţare cu suportarea consecinţelor răspunderii penale şi nici a altei forme de constrângere morală.

Concret, T. a declarat în data de 23.03.2017 (prima sa declaraţie în cauză) că "am întrebat ce s-a întâmplat şi soţul mi-a povestit că C. era împreună cu D. şi cei doi, mai mult D., i-au cerut să treacă garsoniera de pe strada x din municipiul Botoşani pe numele nepoatei noastre H. Discuţia a fost iniţiată de D. Acesta a refuzat, iar C. a început să lovească cu pumnul în masă şi întâlnirea s-a încheiat.. în perioada următoare, atât eu cât şi soţul meu am fost foarte afectaţi, întrucât, cunoscând latura violentă a lui C. şi faptul că este sprijinit de un procuror cu funcţie mare, ne aşteptam la orice e mai rău".

În declaraţia din 19.04.2017, martora a susţinut că între timp a aflat că soţului ei i se ceruse ca şi apartamentul să fie trecut pe numele nepoatei sale.

În faţa instanţei, la data de 12.11.2018, martora a arătat că după prima întâlnire soţul său a venit acasă foarte afectat şi i-a spus să se aştepte la ce e mai rău din partea noastră, fără a concretiza motivul pentru care se afla în această stare. Abia la interpelarea avocatului soţului ei, martora şi-a amintit brusc, după trei ani, despre ameninţări cu dosare penale, însă fără a da detalii.

Apelanta inculpată D. a susţinut că din coroborarea tuturor acestor probe, instanţa de fond a reţinut în mod total netemeinic, că se probează susţinerile persoanei vătămate că la prima întâlnire i-aş fi spus: "o să ai probleme, iar mai grav va fi pentru fiii tăi".

A învederat că, potrivit judecătorului fondului, acest aspect ar fi probat prin declaraţia persoanei vătămate şi a lui U., or, aşa cum s-a arătat anterior, martorul a declarat constant că singura ameninţare este aceea că "se pot întâmpla multe".

Apelanta D. a subliniat că nu s-ar fi adresat în acest mod, atât timp cât unul dintre fii era prezent, deci cel mai probabil ar fi putut să spună "o să ai probleme, iar mai grav va fi pentru tine AAA. şi pentru fratele tău".

Cu privire la cea de-a doua întâlnire, apelanta D. a menţionat că singurii participanţi au fost inculpaţii şi persoana vătămată. Nici de această dată nu ar fi avut loc nici o acţiune de ameninţare cu suportarea consecinţelor ce decurg din tragerea la răspundere penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală sau trafic de persoane, aşa cum a susţinut F. în majoritatea declaraţiilor sale, paradoxal, mai puţin chiar în cea situată în timp în aproprierea presupusei fapte de şantaj, respectiv declaraţia din decembrie.

Ar fi avut loc o singură referire la evaziune fiscală, însă în modalitatea cum a reieşit din declaraţiile coroborate ale celor doi inculpaţi, iar această referire a avut loc în contextul acuzelor reciproce pe care cei doi (F. şi C.) şi le aduceau şi la întrebarea lui C., despre ipotetica încadrarea juridică a faptei unei persoane, care comercializează produse fără a emite chitanţe; apelanta, răspunzând că, teoretic, o astfel de activitate ar putea fi evaziune fiscală.

A mai precizat inculpata apelantă D. că, în a doua declaraţie, după un an si jumătate (20.03.2017), persoana vătămată şi-a reconsiderat poziţia şi cu privire la această a doua întâlnire şi şi-a amintit că, în fapt, ar fi fost constrâns cu dosare de evaziune fiscală şi trafic de persoane şi nu, aşa cum, a afirmat în prima sa declaraţie, în sensul că se va întâmpla ceva grav cu ea, în special cu fiul său JJ.

Altfel, inculpata apelantă D. a reiterat că nu este admisibil ca o persoană, odată cu trecerea unei perioade mari de timp, să-şi amintească mai multe detalii decât în momentul apropiat evenimentului ilicit (constând în modificarea declaraţiei sub aspectul chestiunilor esenţiale - modul de constrângere - exact elementul material al infracţiunii de şantaj), apreciind că, în mod clar această schimbare de declaraţie este întocmai cea dorită de organele de urmărire penală, pentru a lega existenţa sesizării privind săvârşirea unei fapte de evaziune fiscală, de către persoana vătămată de cele două întâlniri ale inculpaţilor (când se impută fapta de şantaj).

În probarea celei de a doua întâlniri, inculpata apelantă D. a învederat că s-au folosit de declaraţiile martorilor indirecţi S. şi T., precum şi o înregistrare a unei discuţii ce a avut loc între aceasta şi martora S., în februarie 2017 (discuţie ce se pretinde a proba şi prima întâlnire).

Apelanta a precizat că martora S. a arătat în prima sa declaraţie că tatălui său i s-ar fi solicitat pe un ton ameninţător să cedeze dreptul de proprietate al apartamentului şi garsonierei, în caz contrar se va întâmpla ceva grav cu el şi cu JJ., nefăcând referire la niciun dosar penal.

Martora T. ar fi declarat în faţa organelor de urmărire penală că, după a doua întâlnire soţul ei era "afectat prin prisma funcţiei pe care o ocupă D." - temere reverenţială, dar nu-şi aminteşte concret ce i-a povestit acesta legat de întâlnirea în cauză. În faţa instanţei, deci după 3 ani de la data întâlnirii, aceeaşi martoră şi-a amintit brusc că, atât D., cât şi C. i-a dat termen soţului său până la 15 decembrie 2015, să treacă garsoniera şi apartamentul pe numele nepoatei lor, iar inculpata ar fi replicat "cine greşeşte plăteşte".

Faptul că declaraţiile membrilor familiei J. nu sunt ancorate în realitate, reiese şi din împrejurarea că în 15 decembrie 2015 nu s-a întâmplat nimic, nu a fost contactat niciun membru al familiei, de niciunul dintre autorii presupusei fapte de şantaj.

Apelanta a susţinut că una din probele care în opinia organelor de urmărire penală ar dovedi presupusa faptă de şantaj descrisă în actul de sesizare al instanţei, o reprezintă interceptarea făcută de martora S. în februarie 2017, ce conţine o discuţie pe care am purtat-o cu aceasta "în calitate de mame".

În cursul acelei discuţii, inculpata apelantă D. a precizat că martora S. a tot repetat că tatăl ei i-a spus că l-am constrâns psihic prin stabilirea unui termen în care trebuia să se hotărască asupra celor două imobile:

"că până la sfârşitul lui decembrie..., "...s-o pus presiunile asupra tatei cu casă, c-o să vadă cu...controale cu schiuri...", "că dacă nu o să fie control..." "un control s-o trimis, ştii destul de bine că s-o trimis un control".

În acest context, inculpata apelantă D. a menţionat că este de notorietate faptul că în atribuţiile procurorilor nu intră efectuarea de controale, iar poliţia şi parchetele sunt instituţii diferite; mai mult, controalele pe linie fiscală se întreprind de către A.N.A.F. şi nu de către organele judiciare penale.

De asemenea, în cadrul acelor discuţii, apelanta i-a răspuns lui S. la acuzele formulate de ea cu privire la constrângerea psihică a tatălui ei, repetând că:

"nu era vorba de asta", "băi stai.. eu i-am zis că.. eu nu i-am făcut nicio presiune..."," Ulterior am avut o discuţie cu tata tău şi cred că ţi-o zis-o şi pe aia, în termeni civilizaţi şi asta. Şi eu i-am zis cu totul şi cu totul altceva. Eu am discutat cu totul şi cu totul altceva", "măi, da eu am încercat să...ba din contră eu am încercat să fie un echilibru, eu nu am spus asta, eu am spus cu totul şi cu totul altceva", "nu, cred că o perceput greşit" etc. Toate aceste afirmaţii ar fi fost "uitate" de către organele de urmărire penală şi în ciuda faptului că se coroborau cu declaraţia apelantei li s-a atribuit un alt sens, forţat, contrar realităţii şi în sprijinul acuzării.

Inculpata apelantă D. a menţionat de la început faptul că, referitor la constituirea unui dosar penal, având ca obiect cercetarea infracţiunii de evaziune fiscală comisă de F. ar fi reprezentat un eveniment fără legătură cu infracţiunea dedusă judecăţii, pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată, de aceea analizarea şi criticarea modalităţii în care s-a procedat nu îşi găsesc locul în prezentul cadru procesual.

A mai menţionat că, şi în declaraţiile date în cauză, la momentul octombrie 2015 nu a avut cunoştinţă despre faptul că persoana vătămată şi familia acestuia ar fi comis infracţiuni de evaziune fiscală sau trafic de persoane, iar mai mult, această din ultimă infracţiune nici nu era de competenţa parchetului de pe lângă tribunal.

Apelanta inculpată a arătat că prima oară când a auzit despre o presupusă activitate infracţională a persoanei vătămate a fost în cursul celei de a doua întâlniri din octombrie 2015, iar mai apoi i s-a adus la cunoştinţă în mod concret în februarie 2016, de către C., care agasat fiind de numărul de plângeri penale formulate împotriva sa de membrii familiei J., a dorit să formuleze un denunţ. De asemenea, a mai precizat că inculpatul avea această posibilitate legală de sesizare şi respectiv iniţiere a unui dosar penal.

Aprecierile instanţei de fond, în sensul, că nu a procedat corect în ceea ce priveşte fructificare informaţiilor privind săvârşirea unei posibile fapte de evaziune fiscală de către F., au fost înlăturate, fiind eronate.

În fapt, apelanta inculpată susţine că nu a făcut decât să-şi îndeplinească obligaţiile legale de serviciu, în sensul că a făcut un minim de verificări, care au condus la concluzia că informaţiile primite sunt pertinente, după care le-a oferit organelor de cercetare penale competente, ce urmau să le documenteze într-un cadru legal.

A mai precizat că nicio dispoziţie din C. proc. pen. nu o obliga să se sesizeze din oficiu şi nici nu interzicea modul în care a procedat, acesta fiind unul curent în activitatea de urmărire penală. Mai mult, aceasta nu avea motive de abţinere, întrucât nu a instrumentat acel dosar, despre care persoana vătămată a aflat abia la momentul arestării apelantei sau cu puţin timp înaintea acelui moment.

Inculpata apelantă D. arată că aprecierea că acest dosar a fost întocmit în urma unor nemulţumiri personale, de răzbunare, a fost una pur subiectivă, apelanta neavând nicio nemulţumire că familia J. nu a vrut să răspundă solicitărilor lui C. (a se vedea înregistrarea discuţiei cu martora S.), solicitări făcute în termeni civilizaţi, fără acte de constrângere. De altfel, faptul că fiica lui C. ar fi avut sau nu acele imobile în proprietate nu o afecta cu nimic, însă şicanarea partenerului de viaţă cu nenumărate plângeri penale îi cauza o stare de disconfort.

Inculpata apelantă D. susţine că starea de disconfort este incompatibilă cu noţiunea de răzbunare, iar atâta timp cât starea de antipatie nu interferează cu exercitarea corectă a atribuţiilor de serviciu (nefiind dovezi în acest sens, pentru că nu aveau cum să fie), apelanta inculpată a apreciat că demersurile sale au fost corecte şi au dus la constituirea unui dosar penal soldat cu o trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă comisă, atât anterior momentului octombrie 2015, cât şi ulterior acestui moment

Cu privire la susţinerile judecătorului fondului în sensul că "inculpata a ales să-şi subordoneze instituţiile statului reprezentate, atât de către organele de poliţie, cât şi reprezentanţii parchetului pentru satisfacerea unor interese de ordin personal" - pag. 59 paragraful 5, inculpata apelantă D. a susţinut că le dezaprobă în totalitate. Se arată că demersurile pentru tragerea la răspundere a unei persoane (trimisă în judecată) nu reprezintă un interes personal, ci interesul statului de a asigura ca orice persoană care a comis o infracţiune să fie trasă la răspundere penală (fiind chiar scopul procesului penal) şi de a-şi recupera prejudiciul suferit prin sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale (prejudiciu deja achitat în cursul urmăririi penale).

Acreditarea faptului că s-a implicat în acel dosar nu a avut niciun suport probator, după ce a furnizat organelor de cercetare penală un minim de date şi indicii cu privire la săvârşirea faptei, nu a luat niciodată legătura cu lucrătorul de cercetare penală şi nici nu a interferat în activitatea acestuia sau a procurorului de caz.

Totodată, inculpata apelantă D. a precizat că nuanţarea acuzaţiilor a fost regizată de parchet după administrarea unor probe ulterioare (lovite de nulitate absolută - interceptări telefonice şi declaraţiile unor martori ce au fost audiaţi în noaptea de 20/21.07.2017, după reţinerea sa), din care a rezultat că după aproximativ 4 luni de la comiterea presupusei fapte de şantaj s-a constituit un dosar penal ce a avut ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către făptuitorul F., iar imediat după administrarea acestor probe, persoana vătămată a fost determinată să-şi modifice/completeze declaraţiile vădit în sensul în celor susţinute de organele de urmărire penală.

A mai învederat că, în situaţia în care acest dosar s-a finalizat cu o trimitere în judecată, este evident că ea nu a făcut decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, poate chiar mai târziu decât a intrat în posesia informaţiilor despre care a relatat chiar martorul V. sau inculpatul B. (comercializarea de schiuri importate de către partea vătămată, fără a fi evidenţiate fiscal, depozitate în diferite locaţii din Mun. Botoşani, de unde achiziţionau produse fără a le plăti diferiţi lucrători din conducerea I.P.J. Botoşani).

S-a mai apreciat de către apelantă că, nu poate fi legată de infracţiunea de şantaj o acţiune situată în timp la 4 luni după data la care se reţine că s-ar fi consumat şi epuizat presupusa faptă de şantaj, cu atât mai mult cu cât partea vătămată F. a aflat abia în luna iulie 2017 despre acest dosar în care în perioada februarie 2016- iunie 2017 nu s-a lucrat deloc.

A precizat apelanta, că hotărârea de a valorifica informaţiile oferite de inculpatul C. a urmat plângerilor penale repetate pe care le făceau membrii familiei J. împotriva sa (în februarie 2016 a fost o nouă plângere), iar acestea au fost verificate până a le înainta organelor de cercetare penală (nefiind singurele informaţii pe care le-a oferit organelor de cercetare penală, fiind o datorie de serviciu), drept pentru care decizia de a se sesiza din oficiu le-a aparţinut, fapta s-a confirmat şi a fost emis rechizitoriul în cauză.

În concluzie, apelanta inculpată a susţinut că în cauză nu au fost administrate probe care să dovedească, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că în cursul lunii octombrie ar fi exercitat vreo acţiune de constrângere a persoanei vătămate, sub forma ameninţării cu suferirea repercusiunilor specifice răspunderii penale. Singurele probe directe ale evenimentelor din luna octombrie au fost declaraţiile inculpaţilor, ale persoanei vătămate şi ale martorului U.

A apreciat că versiunea persoanei vătămate nu este susţinută nici măcar de martorul audiat, declaraţiile celor doi nu se coroborează sub cel mai important aspect - cuvintele rostite şi care au fost interpretate de aceştia ca fiind o ameninţare.

Atâta timp cât declaraţiile nu se coroborează nici între ele şi nici cu alte mijloace de probă (în acest sens declaraţiile martorelor T. şi S. inculpata apelantă D. susţine că urmează a fi înlăturate, fiind probe indirecte; mai mult, informaţiile acestora au aceeaşi sursă, declaraţiile persoanei vătămate, ceea ce este inacceptabil), atâta timp cât declaraţiile sunt ferm contrazise de cele ale inculpaţilor, apelanta a susţinut că nu există niciun element de fapt care să ducă la concluzia existenţei faptei de constrângere (în varianta constrângerii psihice - ameninţare) în cadrul celor două întâlniri din luna octombrie.

Apelanta a mai învederat că trebuie avută în vedere împrejurarea că obiectul probaţiunii trebuie să îl constituie acţiunea de ameninţare cu constituirea unui dosar penal, având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală sau trafic de persoane, adică fapta dedusă judecăţii, orice alte închipuite ameninţări exced limitelor judecăţii.

Faţă de aceste împrejurări, inculpata apelantă D. a apreciat că se impune desfiinţarea soluţiei primei instanţe şi pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - fapta nu există - în sensul că nu a fost dovedită existenţa vreunei faptei de ameninţare, cu atât mai mult a celei în varianta descrisă în actul de sesizare.

În subsidiar, a susţinut că, dacă fapta s-ar considera dovedită, aceasta nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii.

Astfel, dacă instanţa de apel trece peste această apărare şi consideră că este dovedită rostirea cuvintelor care au dus la concluzia judecătorului fondului că ar constitui ameninţări, apelanta a avut în vedere frazele relatate de persoana vătămată şi martorul U. şi reţinute ca atare de către instanţa de fond, respectiv:

"- o să aibă multe probleme, iar mai grav va fi pentru fiii săi (varianta persoanei vătămate);

- se pot întâmpla multe (varianta martorului);

- dacă această activitate nu este însoţită de documente ar putea fi evaziune fiscală (varianta inculpatei).

Inculpata apelantă D. arată că elementul material al infracţiunii de şantaj este reprezentat de acţiunea de constrângere a persoanei vătămate. Constrângerea poate fi de natură fizică (violenţă) sau de natură morală (ameninţare).

Concret, trimiterea în judecată vizează o acţiune de constrângere sub forma ameninţării (cu suportarea consecinţelor răspunderii penale), în privinţa căreia sunt deci aplicabile dispoziţiile art. 206 din C. pen.

Apelanta inculpată D. a precizat că acţiunea de ameninţare trebuie să aibă ca obiect comiterea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare (generatoare de prejudicii materiale, nu morale).

Dacă se admite că ameninţarea poate să fie nu numai expresă, făţişă, ci şi într-o formulare voalată, aceasta trebuie, însă să fie destul de explicită, pentru a putea fi percepută ca atare, de către persoana vătămată.

S-a observat că exprimările enunţate anterior nu îndeplinesc în niciun caz această exigenţă, fiind mult prea generale, apreciindu-se că din expresiile "o să aibă multe probleme, iar mai grav va fi pentru fiii săi" şi "se pot întâmpla multe" nu reiese în niciun caz că am putea fi în prezenţa unei ameninţări cu comiterea unei fapte penale sau a altei fapte păgubitoare. Persoana vătămată ar trebui să îşi poată da seama care este răul cu care este ameninţată în mod concret, or în cauză chiar F. a declarat că nu ştie la ce s-a referit inculpata. Nepercepând astfel nici o acţiune de ameninţare, aceasta nu poate fi afirmată de organele de urmărire penală.

În legătură cu sintagma "dacă această activitate nu este însoţită de documente ar putea fi evaziune fiscală", aceasta reiese din propria declaraţie a apelantei, dată în contextul în care a înţeles să adopte o poziţie procesuală sinceră şi de colaborare cu organele de urmărire penală. Aceasta a dat declaraţie încă de la început şi a admis doar că, în cadrul acuzelor reciproce pe care cei doi şi le aduceau, a fost întrebată care ar fi ipotetic încadrarea juridică a faptei unei persoane care comercializează produse fără a emite chitanţe; a spus că teoretic o astfel de activitate ar putea fi evaziune fiscală.

Anunţarea unei persoane despre consecinţele legale pe care le poate suferi în urma propriului comportament nelegal nu a reprezentat o ameninţare, iar fapta păgubitoare la care se referă textul legal de la ameninţare nu poate consta în valorificarea unui drept (respectiv dreptul statului, prin funcţionarii săi, de a se sesiza din oficiu când există indiciile comiterii unei infracţiuni, pentru lămurirea circumstanţelor), chiar dacă acesta ar produce consecinţe defavorabile persoanei respective (în acest context, consecinţele nefavorabile sunt urmarea propriului comportament incorect al persoanei vizate, a cărei speranţă este aceea de a nu fi devoalată).

Aşa cum s-a statuat în doctrină, în mod constant, infracţiunea de şantaj se consumă în momentul în care, exercitându-se constrângerea asupra persoanei, i se produce acesteia o stare de temere, adică momentul în care îi este încălcată libertatea morală. (Drept Penal Român - Partea Specială, autori Octavian Loghin, Tudorel Toader, pag. 159).

Pentru existenţa infracţiunii este suficient ca actele de constrângere să creeze o stare de temere persoanei vătămate, nefiind necesar ca aceasta să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva -se subliniază şi în doctrina mai recentă (Drept penal - Partea specială, autor Mihail Udroiu, pag. 113).

În cauza de faţă persoana vătămată a afirmat, împreună cu martorii audiaţi la propunerea sa (EE. şi FF.) că resimţea o stare de temere faţă de inculpatul C. încă din momentul divorţului celor doi soţi şi, în general, faţă de faptul că se află în relaţii de prietenie cu mine din anul 2015.

Or, în cazul faptei de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen. constrângerea persoanei vătămate trebuie să fie concomitentă cu acţiunile (verbale sau scrise, directe sau indirecte) ale făptuitorului şi în mod clar presupune ca persoana vătămată să nu fi resimţit o stare de temere anterioară săvârşirii presupusei fapte de şantaj.

Inculpata apelantă D. susţine că temerile anterioare (dacă chiar au existat) au fost susţinute, atât de declaraţia persoanei vătămate, cât şi de martorii U., S., T. şi ceilalţi doi sus-menţionaţi, care au acreditat ideea că persoana vătămată resimţea o stare de temere încă de la data la care a început o relaţie cu C. şi a devenit prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, persoana vătămată, declarând în faţa instanţei "arăt că eu am fost urmărit de când a venit doamna prim procuror de la Săveni, respectiv de la jumătatea anului 2015, până la sfârşitul anului 2016".

A arătat că starea de temere, dacă a existat nu a fost în niciun caz consecinţa ameninţărilor primite, ci a avut legătură, pe de-o parte, cu relaţiile anterioare avute cu fostul său ginere, iar, pe de altă parte, cu faptul că persoana vătămată se ştia ca având ocupaţii cu iz infracţional - fapt despre care apelanta a aflat doar cu ocazia celei de a doua întâlniri. Activităţile infracţionale au fost confirmate în cauză de emiterea rechizitoriului şi de trimiterea sa în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală - dosar nr. x/2019 Tribunalul Botoşani); deci temerea sa primară era de a nu fi deconspirat în aceste activităţi.

Apelanta a învederat că nu poate fi pusă pe seama ei teama exacerbată (reală sau nu) declarată de partea vătămată, doar prin prisma funcţiei sale; a fost strict problema părţii vătămate că a perceput simpla existenţă şi prezenţă a apelantei ca pe o ameninţare, iar faptul că în mintea acestuia au încolţit tot felul de scenarii desprinse din filme (povestea relatată despre camerele video montate la un magazin din apropierea depozitului părţii vătămate a arătat clar că totul se petrece doar în mintea acesteia, fiind imposibile şi chiar hilare situaţiile descrise în faţa instanţei de judecată) nu-i poate fi imputată şi nici nu poate fi valorificată ca o probă împotriva ei şi în susţinerea acuzaţiilor nefondate aduse de Parchet.

Apelanta a solicitat instanţei de apel să constate că ceea ce a perceput persoana vătămată diferă de percepţia martorului U., participant şi el la aceeaşi întâlnire, motiv pentru care se poate considera că tot acest scenariu fantasmagoric a fost rodul imaginaţiei lui F., consecinţă şi a gradului de educaţie, a experienţei de viaţă, precum şi a tulburărilor psihice de care suferă, certificate de actele medicale depuse la dosar chiar de acesta.

De asemenea, apelanta a arătat că martorul U. era în realitate proprietarul apartamentului în cauză, fapt despre care cunoştea, atât ea, cât şi C. la momentul întâlnirii.

Se mai arată în motivele de apel că, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că "starea de temere a fost resimţită de persoana vătămată, aceasta anunţând organele de urmărire penală". În cauză însă, sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut din oficiu, iar nu în urma sesizărilor persoanei vătămate.

Martora S. a declarat că a venit special din Franţa, o zi, pentru a merge cu tatăl său la DNA Suceava şi a depune plângere, dar au aşteptat ora 15, motiv pentru care nu au mai fost primiţi şi nici nu s-au gândit să formuleze o plângere în scris şi să o trimită prin poştă.

Apelanta inculpată a susţinut că şi sub acest aspect declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorei S. au fost contradictorii, aceasta din urmă a declarat în faţa instanţei că "Noi am făcut sesizări în Botoşani la instituţiile din Botoşani, însă nu primeam numere de înregistrare.", iar faptul că au intenţionat să facă plângere nu este confirmat de U. sau T., cu privire la acest aspect fiind întrebaţi de organele de urmărire penală.

Chiar dacă actul de sesizare ar fi aparţinut persoanei vătămate, inculpata apelantă D. susţine că nu se poate reţine că starea de temere există doar raportat la această acţiune, acest raţionament este în dezacord cu toate normele de drept penal -practic s-ar deduce existenţa unei infracţiuni din simpla formulare a unei sesizări; ar însemna să nu mai fie nevoie de administrarea de probe, atâta timp cât există o plângere penală formulată.

Apelata inculpată a menţionat că starea de temere pe care o tot susţine persoana vătămată şi care e generată, aşa cum reiese din declaraţiile familiei J., atât de funcţia pe care o deţinea, cât şi de fabulaţiile sale (a fost urmărit din iulie 2015 până la finalul anului 2016, i s-au montat camere de supraveghere etc.) este, de fapt, o percepţie subiectivă a realităţii de către persoana vătămată, o temere reverenţiară, pe care a legat-o şi de simpla sa prezenţă la domiciliul său de a-i aduce minorei medicamente sau de cele două întâlniri prin care i s-a cerut să medieze un conflict între fostul ginere şi fiica sa (în acest sens a se vedea Decizia nr. 92/30.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Complet 5 judecători; Sentinţa penală nr. 49/31.01.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - complet 3 judecători).

De asemenea, a apreciat că incidentul privind starea de leşin a persoanei vătămate în timp ce se afla pe stadion în data de 02.11.2015 (nu la serviciu, la domiciliu sau pe stradă) nu poate fi legat de aşa zisa acţiune de constrângere psihică, întrucât persoana vătămată a fost preluată imediat de un echipaj al ambulanţei, mergând pe picioarele sale, a fost de consultat la UPU - Spitalul Judeţean Botoşani, iar din analiza fişei întocmite rezultă că diagnosticul a fost prezumtiv, stabilit în urma anamnezei şi neconfirmat de datele clinice şi paraclinice din momentul examinării, ce nu au evidenţiat elemente patologice. Mai mult, în fişă se consemnează despre "pancreatită cronică" (ca diagnostic preexistent), care nu poate fi cauzată decât de consumul excesiv de alcool în timp (cronic=vechi), iar persoanei vătămate la acel moment i s-a administrat o soluţie perfuzabilă cu mai multe vitamina B şi nu a fost internată în spital, aşa cum a declarat.

Deşi s-au pretins constrânşi psihic şi profund speriaţi de cele două întâlniri din luna octombrie 2015, nimic nu i-a împiedicat pe membrii familiei J. să formuleze în continuare plângeri penale inculpatului C. în anul 2016; astfel, dacă ar fi resimţit o adevărată stare de temere, aşa cum au susţinut toţi membrii familiei, în mod logic nu ar mai fi continuat un război cu inculpatul (care avea punctul de pornire mult anterior relaţiei mele cu acesta).

De asemenea, apelanta a arătat că persoana vătămată a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, presupusa faptă fiind săvârşită, atât înaintea presupusului şantaj, constând în constrângerea cu dosare de evaziune fiscală, cât şi după acest presupus şantaj, or este greu de acceptat că o persoană constrânsă cu ameninţarea de a i se întocmi dosare penale de evaziune fiscală, dacă i s-a indus o stare de temere în acest sens, va mai continua această activitate infracţională exact în aceeaşi modalitate.

Mai mult, a învederat că, în ciuda faptului că persoana vătămată a relatat că a resimţit aceeaşi stare de temere măcar până la finalul anului 2016, este evident că aceasta a avut toate resursele fizice şi psihice de a se opune solicitărilor lor, în fapt, nici nu le-a luat în seamă, excluzând din start cedarea imobilelor, garsoniera fiind chiar înstrăinată în cursul lunii august 2016 (printr-un contract de schimb- aşa cum reiese din declaraţia dată în faţa instanţei şi a înscrisurilor existente la dosarul cauzei), iar în declaraţia dată în faţa instanţei persoana vătămată a relatat: "După cele două discuţii, eu nu am luat legătura cu inculpaţii pentru a le cere vreun alt termen, pentru că nu voiam să le cedez cele două imobile".

Faţă de cele arătate, inculpata apelantă D. a apreciat că în niciun caz relatările persoanei vătămate nu se încadrează în urmările (temeri, constrângeri) unei infracţiuni de şantaj. Aşa cum s-a arătat şi în practica judiciară "în urma (...) temerii serioase produse victimei, aceasta este pusă în situaţia de a nu mai avea resursele morale necesare pentru a se opune pretenţiilor făptuitorului; când constrângerea/ameninţarea nu a fost susceptibilă de a produce victimei o asemenea teamă, infracţiunea de şantaj nu subzistă. Raţiunea incriminării constă în aceea că printr-o faptă josnică se urmăreşte obţinerea unor profituri"(decizia 143/06.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a doua penală, definitivă prin Decizia 171/14.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Astfel, apelanta a afirmat că, dacă a existat o temere, aceasta nu este urmarea comportamentului său, ci al persoanei vătămate (faptul că a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de evaziune fiscală, deci că se ştia pasibil de răspundere penală, ceea ce putea determina o temere în relaţia cu un organ al statului competent să ia măsuri legate de infracţiunea respectivă - temerea firească a oricărui inculpat atunci când intră în contact cu un organ de urmărire penală-) şi a unei percepţii eronate asupra realităţii, trecută prin procesul propriu cognitiv şi volitiv, raportat la ce ar fi făcut aceasta dacă ar fi fost în locul meu.

Apelanta inculpată D. a concluzionat în sensul că, în cauză nu sunt întrunite condiţiile de existenţă ale elementului material al infracţiunii de şantaj, neexistând o ameninţare cu o faptă concretă aptă să genereze o temere persoanei vătămate, motiv pentru care se impunea dispunerea unei soluţii de achitare în baza art. 16 alin. 1it. b teza I din C. proc. pen.

Cu privire la latura subiectivă a infracţiunii de şantaj, apelanta a susţinut că aceasta poate fi comisă cu intenţia directă calificată de un scop.

Aşa cum a arătat constant, nu a urmărit constrângerea psihică a persoanei vătămate în scopul de a obţine un folos patrimonial în favoarea nepoatei sale minore, ci a dorit o mediere pentru a rezolva o situaţie conflictuală a cărei victimă principală era şi este minora, fapt ce reiese fără tăgadă şi din discuţia pe care a purtat-o cu S. în februarie 2017.

Acest aspect a reieşit şi din faptul că ulterior celor două întâlniri nu au mai avut loc altele şi nici nu s-a confirmat acel termen limită pe care persoana vătămată susţine că l-a fixat (15 decembrie 2015), aceştia încercând evitarea oricărui contact cu familia J., lipsind orice acţiuni şicanatoare (luna decembrie a fost vehiculată în discuţii strict ca fiind momentul în care revenea în ţară S. şi s-ar fi putut discuta cu aceasta).

În subsidiar, apelanta a apreciat că se impune tot o soluţie de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Cu privire la infracţiunea de instigare la compromiterea intereselor justiţiei prev. de art. 47 rap. la art. 277 alin. (2) din C. pen., inculpata apelantă D. a susţinut că în mod nelegal instanţa de fond a dispus o soluţie de condamnare cu privire la această infracţiune, prin interpretarea eronată a probatoriului şi prin analiza greşită a condiţiilor de tipicitate a infracţiunii.

În prezenta cauză, fapta de compromitere a intereselor justiţiei a fost reţinută pentru inculpatul A., ca fiind săvârşită în data de 16.02.2016, or pentru a se putea reţine în sarcina sa o instigare la această infracţiune, acţiunea trebuia să fie anterioară datei de 16.02.2016, iar proba să nu fi fost anterior dezvăluită persoanei interesate.

Apelanta a învederat că prin sentinţa penală nr. 11/2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 3 luni pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 47 raportat la art. 244 alin. (2) din C. pen., singura probă reţinută în motivarea acestei condamnări, reprezentând declaraţia autorului infracţiunii, persoană interesată în cauză, care a apelat la judecarea cauzei sub forma procedurii simplificate, prin recunoaşterea faptelor reţinute în rechizitoriu.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, inculpatul A. a recurs la această atitudine procesuală pentru a obţine o pedeapsă faţă de care să se dispună amânarea executării şi mai mult declaraţia acestuia că apelanta l-ar fi instigat să-i remită anumite probe din dosar inculpatului C., a fost dată în scopul de a-şi justifica fapta sa, chiar şi doar ca element circumstanţial.

Apelanta a învederat că declaraţia inculpatului A. este contrazisă de cea a inculpatului C. (care faţă de această faptă are calitatea de martor), care a arătat clar că, având iniţiativa de a filma cu telefonul său mobil înregistrarea. "atunci Dl. A. mi-a spus că nu este nevoie, că mi le pune pe un CD." Iată, deci, că inculpatul A. a avut în realitate iniţiativa de a preda o copie a înregistrărilor, context în care nici nu poate fi pusă în discuţie o acţiune de determinare din partea sa.

De asemenea, a mai învederat că declaraţia inculpatului A. nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, inculpatul este singurul care susţine că i-a remis proba (un CD cu imaginile de la o altercaţie dintr-un bar) lui C., variantă neconfirmată nici de acesta din urmă, nici de declaraţia sa.

Apelanta a arătat că în urma percheziţiilor efectuate la domiciliul său, la domiciliului lui C. şi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nu s-a găsit niciun CD, în ciuda faptului că la acea dată în dosarul în cauză nu se pronunţase o hotărâre judecătorească, deci se presupune că inculpatul C. ar fi avut nevoie în apărarea sa de acea probă.

Faţă de aceste considerente inculpata apelantă D. a precizat că în lipsa coroborării declaraţiei inculpatului A. cu alte mijloace de probă, nu se poate reţine existenţa faptei de instigare, respectiv de determinare a inculpatului A. să îi remită CD-ul în discuţie, declaraţia acestui inculpat, necoroborată cu niciun alt mijloc de probă, neputând fi avută în vedere.

În legătură cu interceptările menţionate în actul de sesizare, acestea nu au putut fi valorificate în primul rând datorită faptului că sunt lovite de nulitate absolută, pentru toate motivele invocate de judecătorul fondului.

Totodată, în cursul cercetării judecătoreşti, inculpata apelantă D. a formulat excepţia nulităţii absolute a procedeelor probatorii privind punerea în executare a supravegherii audio video autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în baza art. 138 alin. (1) lit. c), art. 139 din C. proc. pen. şi înlăturarea mijloacelor probatorii rezultate în urma acestui procedeu probatoriu, precum şi înlăturarea parţială a proceselor-verbale de redare a convorbirilor şi a mediilor de stocare a interceptării comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare de la distanţă autorizată în baza art. 138 alin. (1) lit. a), art. 139 din C. proc. pen. - nulitatea absolută a procedeului probatoriu fiind constatată prin încheierea judecătorului de cameră preliminară al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar din eroare s-ar fi omis enumerarea tuturor convorbirilor şi nu în ultimul rând a proceselor-verbale de redare a convorbirilor şi discuţiilor ambientale, respectiv a mediilor de stocare obţinute ca urmare a punerii în aplicare a unor mandate de interceptare emise în baza Legii 51/1991.

Judecătorul fondului a procedat la excluderea tuturor măsurilor de supraveghere tehnică efectuate de către D.I.P.I., pronunţându-se, însă asupra celor invocate prin considerentele hotărârii atacate.

Apelanta a considerat că această modalitate de soluţionare este nelegală, în dezacord cu dispoziţiile art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât s-a solicitat excluderea acestora sub forma nulităţii absolute, care ar fi trebuit să primească o dezlegare în cuprinsul dispozitivului sentinţei.

Mai mult, în cuprinsul excepţiei s-a solicitat şi:

- excluderea probelor derivate, motivat de faptul că până la momentul acestor interceptări din nicio probă nu a reieşit că persoana vătămată ar fi fost şantajată cu un dosar de evaziune fiscală (aşa cum o să dezvolt pe parcursul acestei lucrări), constatarea nulităţii ordonanţei de extindere a urmăririi penale din data de 02.03.2017, prin care s-a extins urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 47 rap. la art. 269 din C. pen., art. 47 rap. la art. 277 alin. (2) din C. pen. si art. 304 alin. (1) din C. pen. faţă de împrejurarea că a fost emisă înainte de a se administra probele din care să reiasă indicii privind săvârşirea acestor infracţiuni şi în lipsa unor acte noi de sesizare (extinderea urmăririi penale este operaţională când în cauză se formulează o nouă plângere/denunţ penal sau când din actele de urmărire penală efectuate până la acel moment au reieşit date noi cu privire la săvârşirea altor infracţiuni, iar în cazul de faţă nu ne regăsim în niciuna dintre aceste situaţii);

- excluderea din materialul probator a tuturor proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică menţionate anterior, precum şi eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de probă (excludere fizică) din toate actele procesuale, efect al Deciziei nr. 22/2018 (publicată în M.Of. nr. 177/26.02.2018), pentru a se asigura în mod efectiv prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil persoanei inculpate, iar instanţa a omis să se pronunţe asupra acestor aspecte.

Totodată, inculpata apelantă D. a subliniat că infracţiunea dedusă judecăţii este pedepsită de lege cu închisoarea de la o lună la un an sau amendă, prin urmare nici nu pot fi folosite mijloacele de supraveghere tehnică pentru dovedirea acesteia. Această soluţie a reieşit din dispoziţiile exprese ale art. 142 alin. (5) din C. proc. pen., potrivit cărora:

"Ratele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2)." Reamintim că art. 139 alin. (2) realizează o enumerare limitativă a infracţiunilor pentru dovedirea cărora se pot folosi mijloace de supraveghere tehnică, printre care şi infracţiunile pedepsite cu închisoare de 5 ani sau mai mare, categorie în care în mod evident infracţiunea prev. de art. 277 alin. (2) din C. pen. nu se încadrează.

Sintagma "în altă cauză penală" folosită în textul legal menţionat nu poate fi interpretată decât că se referă la altă infracţiune decât aceea pentru dovedirea căreia s-a solicitat iniţial încuviinţarea supravegherii tehnice, chiar dacă aceasta face obiectul cercetării într-un dosar distinct sau în acelaşi dosar (cauze conexe). O altă interpretare ar fi de natură să lase la latitudinea organului de urmărire penală dacă rezultatul supravegherii tehnice va fi folosit sau nu ca probă, atâta timp cât acesta are posibilitatea de a dispune măsura administrativă a conexării sau disjungerii cauzelor. Aptitudinea unui mijloc de probă de a fi folosit în dovedirea unei fapte prevăzută de legea penală (chiar dacă proba a fost obţinută înaintea începerii urmăririi penale in rem pentru noua infracţiune) nu poate depinde în niciun caz de măsurile administrative ce pot fi luate în vederea bunei desfăşurări a procesului penal, ci trebuie să fie obiectiv prevăzută de lege, în mod uniform pentru toate infracţiunile de o anumită categorie.

Apelanta a făcut trimitere la Decizia nr. 855/2017 (paragraful 26) prin care Curtea Constituţională a reţinut că:

"(...) folosirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite în cauze, altele decât cele în care acestea au fost dispuse, doar dacă aceste cauze privesc pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din C. proc. pen. Curtea Constituţională a statuat că reglementarea, prin dispoziţia art. 139 alin. (2) din C. proc. pen., a infracţiunilor pentru care poate fi dispusă măsura supravegherii tehnice reprezintă una dintre garanţiile minime pe care legea trebuie să le prevadă, pentru a fi în concordanţă cu dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017, paragraful 19). Astfel, Curtea constată că precizarea, în cuprinsul textului criticat, a naturii cauzei în care pot fi folosite datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică dispuse în altă cauză, precum şi limitarea folosirii acestora la acele cauze, care privesc infracţiunile prevăzute la art. 139 alin. (2) din C. proc. pen., reprezintă o transpunere, la nivel legislativ, a garanţiei anterior menţionate."

Astfel că, a accepta punctul de vedere potrivit căruia datele rezultate din supravegherea tehnică dispusă în cauză pentru dovedirea presupusei fapte de şantaj ar putea fi folosite pentru dovedirea comiterii unei presupuse infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 5 ani şi care nu este cuprinsă în enumerarea expresă de la art. 139 alin. (2) din C. proc. pen., înseamnă implicit a nu respecta standardele minimale care asigură conformitatea cu dispoziţiile art. 8 CEDO.

De asemenea, a precizat că în doctrina recentă, respectiv în lucrarea C. proc. pen. - Comentariu pe articole (coordonator M. Udroiu) ed. C.H. Beck - pag. 440 se menţionează:

"Ca şi în reglementarea anterioară, noul C. proc. pen. conţine prevederi exprese cu privire la posibilitatea a de a folosi probele obţinute prin punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică şi în alte cauze care privesc infracţiuni prevăzute de art. 139 alin. (2) din noul din C. proc. pen., ca ipoteză specifică de aplicare a principiului referitor la folosirea înregistrărilor prevăzute de lege"

Apelanta a concluzionat, în sensul, că nu a fost dovedită acţiunea de determinarea a inculpatului A. de a remite CD-ul în cauză (şi de altfel nici remiterea propriu-zisă), motiv pentru care se impune dispunerea unei soluţii de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În subsidiar, a învederat că, dacă s-ar reţine existenţa faptei de remitere a probei, aceasta nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate a infracţiunii

Dacă s-ar considera, totuşi, că unica declaraţie a inculpatului A. ar putea fi suficientă pentru a trage concluzia, pe de-o parte, că a avut loc o acţiune de determinare la remiterea suportului optic, iar, pe de altă parte, că acest suport a fost remis efectiv, apelanta a învederat că această remitere imputată de organele de urmărire penală, nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate a infracţiunii deduse judecăţii, neconstituind element material al acesteia.

A mai arătat că, C., în calitate de persoană vătămată în cadrul dosarului penal, a solicitat expres în finalul plângerii sale prealabile administrarea probei cu înregistrările video din localul cu pricina şi vizualizarea acestora.

La data audierii sale, inculpatul A., cu sprijinul unui coleg (specialist IT) a urmărit împreună cu C. imaginile video, comentând pe marginea acestora. Acest lucru reiese din declaraţia inculpatului, care a arătat:

"Cu privire la conflictul dintre mine şi domnul W. arăt că eu am vizionat imaginile după 2-3 zile, când dl. A. mi-a spus că ceea ce declarasem eu nu corespunde cu imaginile surprinse. Le-am vizionat împreună, i-am identificat aspectele pe care le-am declarat."

Aşadar, inculpata apelantă D. susţine că în niciun caz proba nu a fost dezvăluită în data de 16.02.2016, data presupusei remiteri.

Elementul material al infracţiunii prev. de art. 277 alin. (2) din C. pen. este dezvăluirea de probe (în cazul nostru înregistrările video), ceea ce înseamnă aducerea la cunoştinţa altor persoane a unor probe şi nu remiterea lor. Aşadar, în contextul în care această probă a fost solicitată de C. în apărare ca şi persoană vătămată (atât prin plângere, cât şi prin declaraţie) şi le-a şi vizualizat împreună cu poliţistul.

Pentru că nu e definită de legea penală, noţiunea de dezvăluire va fi raportată la sensul său comun, din DEX - a dezvălui = a face cunoscut. Or, despre existenţa în sine a înregistrării imaginilor C. deja ştia, din moment ce a fost probă solicitată chiar de el, iar vizualizarea lor s-a făcut cu ocazia audierii sale anterioare, chiar dacă se reţine că poliţistul a înmânat CD-ul pentru că aşa i-aş fi zis eu, mijlocul de probă era deja cunoscut.

Apelanta a mai învederat că dacă se trece peste apărarea iniţială şi se consideră că remiterea suportului optic poate constitui în condiţiile specifice ale speţei o acţiune de dezvăluire, a solicitat instanţei de apel să observe că logica incriminării (care reiese şi din denumirea infracţiunii) este aceea ca această dezvăluire să nu se facă către public sau către persoane care nu aveau dreptul să afle, or C. avea calitate procesuală în cauză, care îi conferea dreptul de a lua cunoştinţă de actele şi probele administrate; nu era vorba despre o probă cu un caracter secret, de genul acelora care din motive tactice nu sunt dezvăluite părţilor la un moment dat, pentru a nu interfera cu buna desfăşurare a procesului penal (părţile au dreptul de a consulta dosarul, deci de a lua cunoştinţă de toate mijloacele de probă administrate).

Faptul că C. avea dreptul de a lua cunoştinţă de actele dosarului, deci inclusiv de conţinutul înregistrării video este admis chiar de către acuzare - în Rechizitoriu, la pag 48:

"Acest suport optic constituia mijloc de probă în cauză potrivit art. 97 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen., iar solicitarea magistratului s-a realizat fără un drept în acest sens, consultarea dosarului cauzei (noţiune în care se circumscrie şi obţinerea unei copii de pe suportul optic), putând fi realizată strict în condiţiile art. 94 din C. proc. pen., de către avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali sau de către subiectul procesual principal însuşi, însă în toate cazurile cu aprobarea prealabilă a procurorului de caz."

Nedezvăluirea mijloacelor de probă este interzisă în scopul protejării prezumţiei de nevinovăţie, după cum reiese din expunerea de motive a C. pen. faptul că se urmăreşte nedivulgarea de probe către public, iar nu chiar către variile dosarului reiese din Expunerea de motive a C. pen.:

"În acelaşi timp, în scopul de a întări garanţiile privind dreptul la un proces echitabil şi în special prezumţia de nevinovăţie, consacrate în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a fost incriminată fapta de dezvăluire, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionarea definitivă a cauzei, de către un funcţionar care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei. Potrivit Convenţiei, statele semnatare au, pe lângă obligaţia negativă de a se abţine de la orice încălcare a drepturilor în afara limitelor permise şi obligaţia pozitivă de a lua măsurile necesare să asigure garantarea acestor drepturi împotriva încălcării lor, de către orice altă persoană, astfel că încălcarea prezumţiei de nevinovăţie angajează responsabilitatea statului în cazul încălcării oricăreia dintre cele două obligaţii arătate. Prin această reglementare se urmăreşte împiedicarea funcţionarilor să prezinte public mijloace de probă (declaraţii de martori, expertize, înregistrări audio-video, procese-verbale de redare a conţinutului unor convorbiri înregistrate etc.) dintr-un proces penal în curs de desfăşurare, în scopul de a nu transforma prezumţia de nevinovăţie într-o prezumţie provizorie de vinovăţie până la soluţionarea cauzei. În plus, aprecierea unei probe, indiferent de conţinutul acesteia, poate duce adesea la concluzii eronate atâta timp cât nu este evaluată, în raport, cu întregul material probator al dosarului pentru a-i stabili astfel legalitatea, relevanţa şi forţa probatorie (de pildă o interceptare telefonică din conţinutul căreia rezultă cu certitudine comiterea unei infracţiuni poate fi declarată nelegală dacă pe parcursul procesului se dovedeşte că nu a fost autorizată sau că este falsificată; o mărturie care ulterior este dovedită ca fiind mincinoasă etc.) dar odată adusă la cunoştinţa publicului, o probă aparent incriminatoare, va induce în mod inevitabil ideea de vinovăţie, iar uneori aceasta nu mai poate fi schimbată nici măcar prin prezentarea verdictului oficial de nevinovăţie constatat de autorităţile judiciare."

Inculpata apelantă D. a arătat că, în realitate, faptul că ar fi solicitat remiterea unei probe către un subiect procesual, când această solicitare ar fi trebuit să aparţină chiar subiectului procesual. Nu s-a contestat dreptul persoanei vătămate de a lua cunoştinţă de mijlocul de probă, ci modul în care a luat cunoştinţă.

Apelanta a învederat că dacă acuzarea admite că C. avea dreptul de a lua cunoştinţă de proba respectivă, reiese în mod logic că fapta inculpatului A. nu ar putea fi încadrată în tiparul infracţiunii prevăzute de art. 277 alin. (2), ceea ce duce la concluzia subsecventă a lipsei de tipicitate şi a infracţiunii de instigare la art. 277 alin. (2), din moment ce instigarea trebuie să aibă ca obiect comiterea unei fapte prevăzute de legea penală (art. 47 din C. pen. defineşte instigatorul ca fiind persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală; prevederea faptei de către legea penală este sinonimă cu tipicitatea obiectivă a infracţiunii).

A considerat că dacă remiterea de probe faţă de persoana vătămată C. se consideră a fi dovedită, acesta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 277 alin. (2) din C. pen. pentru cele două motive menţionate anterior (remiterea nu se poate încadra în noţiunea de dezvăluire, întrucât proba a fost propusă de către aceasta şi era cunoscută, şi nu este nici fără drept, deoarece oricărui subiect procesual îi este garantat dreptul la apărare prin administrarea probatoriului solicitat, perceperea directă a probelor propuse şi a celorlalte probe administrate în cauză), astfel că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 16 al (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Referitor la infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului prev. de art. 47 alin. (1) rap. la art. 269 alin. (1) din C. pen., inculpata apelantă D. a susţinut că, în mod netemeinic instanţa de fond a dispus o soluţie de achitare, în temeiul disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. (reţinând deci existenţa faptei) cu privire la această infracţiune, prin interpretarea eronată a probatoriului.

Raportând descrierea faptei din rechizitoriu la probele administrate şi textul legal a învederat următoarele:

Astfel, a arătat că instigatorul este persoana care cu intenţie determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, înainte ca aceasta din urmă să se fi decis să săvârşească fapta şi să fi început executarea activităţii infracţionale.

În prezenta cauză fapta de favorizare a făptuitorului este reţinută pentru inculpatul A. ca fiind săvârşită în perioada 30.10.2015-03.11.2016, ori pentru a se putea reţine în sarcina apelantei instigare la această infracţiune, presupusa acţiunea de instigare trebuia să fie anterioară datei de 30.10.2015 şi nu în perioada ulterioară începutului executării acţiunii ilicite de favorizare a făptuitorului.

A mai arătat că anterior datei de 30.10.2015 nu l-a cunoscut personal pe inculpatul A., iar la data precizată a participat la o petrecere organizată de compartimentul din care acesta făcea parte, unde a stat la masă cu colegii acestuia, fără a fi invitat agentul de poliţie A. Acesta a venit la masa apelantei, a intrat din proprie iniţiativă în vorbă cu aceasta, menţionând că o ştie, atât pe aceasta, cât şi pe concubinul acesteia, C., iar în glumă, i-a răspuns că pe C. o să-1 cunoască şi mai bine, întrucât ştia că familia J. îi făcuse mai multe plângeri penale.

De asemenea, a mai susţinut că la acea dată cunoştea că C. formulase o plângere penală faţă de numitul W. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., aflând ulterior că în data de 30.10.2015 şi acesta a formulat plângere împotriva lui C. pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, fiind repartizat agentului A. (aceste detalii le-a aflat de la dosarul cauzei, din declaraţiile martorilor CC. şi X., lucrători de poliţie).

A mai învederat că acuzaţia că l-ar fi instigat la acea dată pe A. să-1 favorizeze pe C. a fost probată doar de declaraţia inculpatului A. şi frizează logica, întrucât nu putea să-l instige să favorizeze pe cineva faţă de care nu avea cunoştinţă că s-a formulat o plângere penală. Cu alte cuvinte, teoretic ar fi putut instiga la favorizarea părţii vătămate din acel dosar (C., care formulase plângerea la data de 21.10.2015), faptă care nu poate fi încadrată penal.

Inculpatul A. a relatat că l-a determinat să ia un dosar de la agentul CC., dosar în care inculpatul C. avea calitatea de persoană vătămată, fapt care nu era susţinut de niciun martor audiat în cauză; mai mult, dat fiind faptul că pe martorul CC. îl cunoşteam de peste 10 ani, timp în care am lucrat împreună şi îi cunoşteam modul de lucru (acesta a confirmat că a avut o relaţie profesională foarte bună) este greu de crezut că ar fi preferat ca dosarul în care era implicat concubinul acesteia să fie lucrat de inculpatul A. pe care nu l-a cunoscut niciodată, decât de un poliţist care s-a format ca lucrător de cercetare penală sub atenta supraveghere - martorul CC. (faţă de care aveam mai multe şanse de a-mi impune punctul de vedere şi influenţa).

Inculpata apelantă D. a mai arătat că susţinerea că ar fi intervenit la martorul X. (şeful ierarhic inculpatului A.) nu a fost fondată, acesta infirmând situaţia, cu atât mai mult cu cât într-o perioadă apropiată a participat cu acesta şi cu unul din adjuncţii Şefului I.P.J. Botoşani la un seminar (am depus în copie dovada) unde s-a aflat ca participant şi C., împrejurare în care niciunul dintre martori nu a susţinut că ea ar fi discutat problema dosarului inculpatului, deşi ar fi fost posibil, înzecit mai simplu şi mai direct decât să apeleze la agentul A.

Se mai arată în motivele de apel că, apelanta nu ştia dacă inculpatul A. chiar a solicitat dosarul de la colegul CC. sau motivele care l-au determinat să facă acest lucru (în afara faptului de a "se băga în seamă" sau de a face impresie în faţa mea), nici dacă sau de ce a falsificat acte procedurale în acea cauză, însă poate spune după o analiză a activităţilor sale că acesta pare a-1 fi favorizat pe W., întrucât actele falsificate priveau amânarea audierii singurului martor propus de inculpatul (parte vătămată în dosar) C. şi care, de altfel, nici nu a fost audiat în cauză, deşi inculpatul C. i-a furnizat inculpatului A. datele personale ale martorului KK., adresa unde locuieşte în Mun. Botoşani, reşedinţa din Anglia şi numărul de telefon din această ţară, contactându-l mereu să-1 întrebe dacă a luat legătura şi când îl audiază în apărare (poliţistul A. tot spunând că nu a fost găsit la domiciliu şi nu a revenit în România).

Mai mult, s-a apreciat că nu se putea reţine că inculpatul A. să-1 fi favorizat pe C., deoarece după un an de cercetări în dosar şi vizionarea înregistrărilor, lucrătorul de poliţie nu a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării în favoarea lui C., astfel cum a fost reţinută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava după preluarea cauzei şi de către instanţa de judecată în fond (ds. penal nr. x/2017 al Judecătoriei Botoşani, soluţionat prin sentinţa penală nr. 10/09.01.2019).

A arătat că la începutul lunii februarie 2016, C. a fost audiat ca persoană vătămată în respectiva cauză, la aceeaşi dată vizionând şi înregistrările din barul unde a avut loc altercaţia (probă solicitată de acesta prin plângerea prealabilă formulată), pe care le-a solicitat pe suport optic, spunându-i despre acest lucru.

Referitor la situaţia de fapt, apelanta a arătat că, atât W., cât şi C. au încercat o împăcare, care s-ar fi putut finaliza cu o retragere reciprocă de plângeri prealabile, aspect confirmat şi de martorul Y.; această soluţie fiind una procedurală, firească, ideală, fiind normal să se insiste într-o, astfel, de soluţie decât să existe o trimitere în judecată a oricăruia dintre combatanţi.

Nu s-a înţeles de ce sugestia, ca organul judiciar să insiste în împăcarea părţilor prin acordarea unui răgaz în acest sens, ar putea fi interpretată ca o instigare la favorizarea făptuitorului, întrucât în mod clar procedura este prevăzută de lege, scopul textului legal de la art. 158 din C. pen. rezonând cu scopul procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate. Pentru o astfel de soluţie procedurală, de preferat unei condamnări şi instanţa de judecată acordă termene generoase, exact acest lucru fiind solicitat şi de inculpatul C., care în final şi-a retras plângerea prealabilă formulată faţă de W. (deşi deţinea certificat medico-legal de constatare a leziunilor ca şi cel din urmă).

În concluzie, inculpata apelantă D. a apreciat că există un dubiu întemeiat că anterior datei de 30.10.2015, când inculpatul A. a început activitatea infracţională de favorizare a făptuitorului, aceasta l-ar fi determinat să ia această rezoluţie infracţională.

Având în vedere cum s-au petrecut evenimentele, a apreciat că inculpatul A., dacă a luat această decizie infracţională, a făcut-o anterior momentului în care a fost abordată la petrecerea în cauză, motivat de o servilitate faţă de funcţia pe care o deţinea, cunoscând chiar şi din presă că inculpatul C. este concubinul acesteia (acesta fiind şi motivul pentru care m-a abordat probabil la petrecerea din 30.10.2015) şi fără a fi instigat de nimeni, ci din proprie iniţiativă.

De altfel, în motivarea soluţiei de achitare, judecătorul fondului a reţinut că:

"De asemenea apreciem că percepţia inculpatului A. conform căreia, din momentul în care inculpata i-a transmis că ar fi implicată o cunoştinţă de a sa, şi-ar fi dat seama că îi sugerează efectuarea de cercetări în sensul dispunerii unei soluţii favorabile cunoştinţei sale nu conduce automat la o acţiune de instigare la favorizarea făptuitorului." - pag. 64, par. 2.

Soluţia care a fost adoptată a fost contradictorie, respectiv aceea de achitare pentru lipsa tipicităţii infracţiunii, atât timp cât se admite că nu se poate ajunge la concluzia existenţei acţiunii de instigare.

Pentru aceste motive, inculpata apelantă D. a apreciat că se impune achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În legătură cu toate infracţiunile deduse judecăţii, faţă de împrejurarea că nu a fost dovedită însăşi existenţa faptelor imputate, apelanta a solicitat instanţei să se ţină cont şi de următoarele argumente:

În jurisprudenţa recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală - decizia nr. 507/25.09.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015 - s-au statuat următoarele:

"Unul din drepturile fundamentale garantate de Constituţie în art. 23 alin. (11) şi transpus ca principiu de bază al procesului penal în art. 4 alin. (1) din C. proc. pen. este prezumţia de nevinovăţie - regula constituind, totodată o garanţie caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 paragr. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, asigurând protecţia individului împotriva posibilelor abuzuri ale autorităţilor judiciare.

Prezumţia de nevinovăţie este strâns legată de aflarea adevărului în procesul penal, principiu consacrat de art. 5 din C. proc. pen. care presupune dovedirea pe baza de probe a împrejurărilor de fapt ale cauzei şi ale celor personale ale acuzatului, în aşa fel încât vinovăţia să fie stabilită cu certitudine.

Aşa cum se prevede în art. 99 alin. (2) din C. proc. pen., prezumţia de nevinovăţie generează în favoarea suspectului sau inculpatului un important beneficiu, scutindu-1 de obligaţia de a-şi dovedi nevinovăţia şi conferindu-i dreptul la tăcere, sarcina probei incumbând organelor care exercită acţiunea penală (art. 99 alin. (1) din C. proc. pen.) cărora le revine îndatorirea legală de a administra probele necesare pentru dovedirea dincolo de orice dubiu rezonabil a existenţei faptei, a elementelor constitutive ale infracţiunii, sub aspect obiectiv şi subiectiv.

Astfel, a apreciat că nevinovăţia nu se referă doar la neîndeplinirea cerinţelor referitoare la tipicitatea obiectivă şi la subiecţii acesteia, cât şi la absenţa alteia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, astfel cum sunt reglementate de art. 15 din C. pen. (art. 17 din C. pen. de la 1969). Hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe dovezi temeinice, neîndoielnice şi convingătoare, de natură să genereze certitudine instanţei cu privire la vinovăţia persoanei acuzate, în cazul existentei unui dubiu sub acest aspect, ce nu poate fi înlăturat prin probe, urmând a se pronunţa o soluţie de achitare.

Instanţa nu-şi poate fundamenta decizia pe probabilităţi, ci doar pe convingerea formată în temeiul unor probe certe, decisive şi credibile că realitatea obiectivă (fapta suspusă judecăţii) este fără echivoc cea pe care o înfăţişează realitatea constituită ideologic, cu ajutorul dovezilor, deci, cu alte cuvinte, pe certitudinea că probele administrate, evaluate în ansamblul lor, reflectă adevărul".

În acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3418/18.06.2004, secţia Penală şi Decizia nr. 122/27.03.2006 Completul de 9 judecători.

În raport cu particularităţile cauzei de faţă, inculpata apelantă D. a considerat relevantă şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală - Decizia nr. 6883/24.11.2006 prin care s-a statuat că:

"În cazul învinuirii unor magistraţi, judecători sau procurori, care judecă alte persoane, infractori, ori numai justiţiabili, de comiterea unor infracţiuni grave, probele trebuie să fie serioase, credibile, de natură a da certitudine asupra situaţiilor de fapt relatate. Judecătorilor şi procurorilor, persoane cărora oricând li se pot înscena procese, diverse învinuiri, de către cei judecaţi ori de alte persoane interesate, de rea-credinţă - trebuie să li se acorde o mare atenţie".

În ceea ce priveşte introducerea unui standard pentru dovedirea acuzaţiei - în raport cu vechea reglementare, noul C. proc. pen. a invocat semnificativ prin impunerea standardului probei dincolo de orice dubiu rezonabil; actualmente, în contextul în care principiul aflării adevărului a fost reconfigurat (art. 5), renunţându-se la formula apodictica "trebuie", era necesară o redimensionare a gradelor de probabilitate ce puteau constitui un reper în emiterea unei decizii. Ideea de a avea un standard în aprecierea probelor este expresia duelului judiciar şi a eforturilor pe care trebuie să le îndeplinească părţile pentru a câştiga procesul Astfel, procurorul a fost nevoit să exercite acţiunea penală până se va fi depăşit nivelul îndoielii rezonabile.

Semnificaţia standardului impus a fost aceea că pentru condamnare nu a fost suficient să existe o probabilitate cu privire la vinovăţia autorului, ci trebuie ca probele în acest sens să creeze judecătorului o convingere, care, deşi admite existenţa unui dubiu, el trebuie să se păstreze în limite rezonabile.

În cazul în care dubiul cu privire la vinovăţia autorului depăşeşte aceste limite rezonabile, atunci nu se poate dispune o soluţie de condamnare a acuzatului, impunându-se aplicarea principiului in dubio pro reo, potrivit căruia, în cazul în care acuzarea nu reuşeşte să răstoarne deplin această prezumţie, faptul va fi interpretat ca o probă în favoarea nevinovăţiei inculpatului.

În aceste condiţii, exigenţa de siguranţă în evaluare trebuie transpusă şi în sistemul de drept procesual român în interpretarea standardului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 778/17.11.2015 si nr. 47/16.02.2016) s-a statuat că sintagma "dincolo de orice îndoială rezonabilă" este de natură să asigure echitatea procesului penal, întrucât condiţionează pronunţarea unei soluţii de condamnare de stabilirea clară, pertinentă, fără nicio urmă de îndoială a existenţei faptei, a vinovăţiei inculpatului - fiind necesar ca acest text sa fie coroborat si cu art. 4 alin. (2) din C. proc. pen. care consacră principiul "in dubio pro reo".

Cu privire la soluţionarea acţiunii civile în funcţie de soluţia asupra infracţiunii de şantaj apelanta a învederat că prin cererea formulată la termenul din data de 20 iunie 2018 numitul F. s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor D., C., A. şi B. la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale şi 10.000 euro, reprezentând daune materiale (din care 6.000 euro reprezintă prejudiciul financiar creat firmei sale, iar 4.000 euro reprezintă contravaloare investigaţiilor medicale).

Apelanta a arătat că a argumentat anterior pe larg de ce probatoriul administrat duce la concluzia inexistenţei faptei de constrângere, motiv pentru care a apreciat ca nefiind dovedită chiar existenţa faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, astfel că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii civile.

În situaţia în care instanţa ar ajunge, totuşi la concluzia, că s-a făcut dovada existenţei unei fapte, apărarea subsidiară pe care a făcut-o a fost aceea a neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii, ceea ce ar duce la pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. Faţă de această soluţie s-ar impune, în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile.

Cu privire la neîntrunirea celorlalte elemente necesare angajării răspunderii civile delictuale, apelanta a susţinut că, dincolo de inexistenţa faptei ilicite sau de împrejurarea că aceasta nu se încadrează în tiparul unei infracţiuni, de remarcat că în cauză nu este îndeplinită existenţa unei alte condiţii esenţiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale în baza art. 1457 din C. civ., respectiv existenţa prejudiciului pretins şi a legăturii de cauzalitate.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunţată în recurs de secţia de contencios administrativ) că, daunele morale sunt apreciate ca, reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

Judecătorul fondului a reţinut (pag. 67 paragraful 3) "în cauză, se consideră că temerile la care a fost supusă partea civilă, stările post-traumatice suportate, respectiv disconfortul cauzat şi tratamentul urmat au afectat în mod negativ partea civilă pe o perioadă îndelungată de timp, astfel cum rezultă şi din declaraţia acesteia, declaraţiile martorilor şi din înscrisurile medicale depuse la dosar. Toate aceste aspecte se concretizează într-un prejudiciu nepatrimonial care trebuie acoperit de către inculpaţi."

În acelaşi timp, anterior acestei constatări, judecătorul a apreciat că "nu există o legătură de cauzalitate între infracţiunea de şantaj şi problemele medicale ale părţii civile, având în vedere că o parte din aceste probleme erau preexistente momentului comiterii infracţiunii. Este adevărat că partea civilă a resimţit anumite temeri din cauza acţiunilor celor doi inculpaţi, însă apreciem că aceste temeri nu au fost sursa problemelor medicale reclamate." (pag. 66 paragraful 6)

Apelanta a arătat că este de acord cu aceste ultime constatări, de la pag. 66, care sunt, de altfel, în sensul celor subliniate şi în cadrul dezbaterilor. Concret, persoana vătămată F. a relatat că principalul prejudiciu suferit a fost unul fizic, de natură medicală, arătând că starea sa de sănătate s-a deteriorat după luna octombrie 2015, ceea ce a necesitat mai multe internări (fapt infirmat de actele medicale) şi în acest sens a depus mai multe înscrisuri.

Întrucât s-a reţinut că presupusa faptă ilicită a avut loc în luna octombrie 2015 (inexistenţa faptei ilicite a fost tratată în capitolul dedicat infracţiunii de şantaj, motiv pentru care nu o voi mai relua în acest capitol), fiind de aşteptat ca starea de sănătate a numitului F. să se deterioreze imediat după incident, se pare că acesta a avut probleme de sănătate începând cu anul 2017 (motivul putând fi chemările dese la D.N.A. Suceava şi presiunile organelor de urmărire penală care numai în luna martie 2017 l-au audiat de patru ori sau remuşcările resimţite ulterior pentru că două persoane au fost arestate ca urmare a declaraţiilor sale neconforme cu realitatea etc). Referindu-se la cunoştinţele de medicină a învederat că acestea sunt minimale (doar medicină legală şi aprofundarea afecţiunilor de care suferit aceasta sau membrii familiei), apelând la ajutorul medicului NN. (soţul martorei Q.), încadrat la UPU - Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani.

Astfel, diagnosticul stabilit în data de 02.11.2015, când persoana vătămată a fost preluată de pe Stadionul Municipal Botoşani de un echipaj al ambulanţei, în timpul unui meci de fotbal tensionat (pe picioarele sale, aşa cu reiese din fotografiile de la dosar) şi transportat la UPU Botoşani, a fost unul prezumtiv, stabilit în urma anamnezei, iar datele clinice şi paraclinice nu au evidenţiat elemente patologice (deci nu l-au confirmat), mai mult, nu s-a impus deloc internarea (contrar celor susţinute de persoana vătămată şi martora S.).

La analizele de sânge efectuate în acea zi, valoarea glicemiei era uşor crescută, dar acest fapt nu a fost unul elocvent, întrucât, conform protocolului, echipajul de pe ambulanţă ar fi trebuit să-i administreze pacientului, până să ajungă la spital, o soluţie perfuzabilă cu glucoză, fără a cunoaşte dacă pacientul suferă sau nu de diabet.

Se arată că în declaraţia dată în faţa instanţei, martora S. a arătat că acest incident al persoanei vătămate din data de 02.11.2015 a alarmat-o atât de tare încât venit acasă cu avionul, însă nici măcar nu a pomenit să-l fi dus pe tatăl său la spital sau cabinete medicale pentru investigaţii, ci numai la DNA - ST Suceava.

De asemenea, inculpata apelantă D. a observat că în anul 2016 persoana vătămată nu şi-a făcut nici o investigaţie medicală, nu a semnalat nici o depresie, ci doar un traumatism la mâna dreaptă (nu fracturi costale, aşa cum a declarat), ca urmare a unei căzături în timp ce se deplasa la Poliţia Mun. Focşani pentru a da declaraţie de martor în dosarul de abandon de familie constituit împotriva lui C. la plângerea prealabilă a martorei S. (fiica sa).

Primul document medical depus de partea civilă a reprezentat fişa de consultaţii medicale de la medicul de familie; în anul 2009 s-a relevat faptul că F. fusese luat în evidenţă cu afecţiunea de colecisto-pancreatită cronică, iar în anul 2013 cu steatoză hepatică. Ulterior, după consultaţia din luna mai 2017, s-a constatat că pacientul prezintă "diabet zaharat de tip 2" (a se vedea scrisoarea medicală), în evoluţie de 3 ani, generat în mod cert de afecţiunile preexistente - colecisto-pancreatită şi steatoză hepatică (fiind cunoscut că pancreasul produce insulina).

Inculpata apelantă D. susţine că toate afecţiunile părţii civile au fost anterioare întâlnirilor din luna octombrie 2015 (2017-3= 2013), acestea fiind un factor de risc pentru toate manifestările clinice ulterioare.

Coroborând analizele din 2009 (când valoarea glicemiei se situa peste maxim) şi buletinul de analiză din luna mai 2017, valoarea hemoglobinei glicozilate a indicat faptul că pacientul suferea de multă vreme de diabet zaharat de tip 2 deficitar controlat, neglijat terapeutic şi mai ales fără nici o dietă alimentară.

În anul 2018, F. a fost diagnosticat cu boli specifice vârstei şi afecţiunilor cronice, iar fişele medicale depuse nu au relevat afecţiuni ce pot fi generate de stres, fiind leziuni traumatice acute.

Partea civilă a depus mai multe reţete medicale din care a reieşit că începând cu luna septembrie 2017, acesta a suferit de o depresie moderată, fără a depune, însă, fişele medicale din care să rezulte ce a generat această depresie (cauzele depresiei pot fi multiple - consum de alcool, pancreatita, diminuarea funcţiei hepatice etc).

Totodată, apelanta a arătat că a consultat codurile de boală (acestea sunt accesibile publicului şi se găsesc cu uşurinţă pe internet) de pe reţetele aflate la dosarul cauzei şi astfel a constatat că: codul 321, cel mai des întâlnit, corespunde diagnosticului de depresie, codul 303 corespunde unor tulburări a dispoziţiei pe fond organic preexistent (pancreatită, diabet etc), iar codul 338 reprezintă tulburare de personalitate, aceasta nefiind în niciun caz legată de vreun factor exterior sau somatic, tulburările de personalitate fiind afecţiuni preexistente cu care persoana se naşte şi care în anumite condiţii (consum de substanţe toxice - a se vedea diagnosticul de pancreatită, afecţiuni somatice) pot necesita tratament psihiatric.

În acest context, inculpata apelantă D. susţine că este greu de stabilit o legătură de cauzalitate între episodul de depresie din luna septembrie 2017 şi întâlnirile din luna octombrie 2015.

Din toate actele medicale şi diagnosticele constatate de medicii consultaţi ar rezulta că toate bolile de care suferă pacientul au fost preexistente anului 2015 şi nu au fost provocate sau influenţate de vreun stres emoţional (cum ar fi unul indus de discuţiile din luna octombrie 2015).

Apelanta a mai arătat că singurele contacte ale persoanei vătămate cu cadrele medicale până în vara anului 2017 au fost doar la UPU Botoşani, deci în stare de urgenţă, în situaţia în care diagnosticele sale anterioare (cronice) erau grave şi impuneau un tratament şi un regim de viaţă adecvat, moderat, plus o supraveghere constantă din partea medicilor specialişti.

În lipsa acestora, starea de sănătate a lui F. s-a înrăutăţit, fiind evident că după trimiterea în judecată acesta a început să efectueze controale medicale, cu scopul de a preconstitui probe pe care să le folosească împotriva apelantei în această cauză şi de a convinge instanţa că starea sa de sănătate s-a deteriorat după anul 2015, în vederea obţinerii de despăgubiri civile.

Faptul că o persoană şi-a îngrijit sănătatea atât de conştiincios începând cu anul 2017, chiar dacă motivul principal a fost altul (preconstituirea de probe pe latură civilă), nu înseamnă că preţul tuturor investigaţiilor medicale, al deplasărilor la medic şi tratamentele medicamentoase trebuie suportate de apelantă (chiar în situaţia absurdă că aş fi contribuit la deteriorarea stării de sănătate), întrucât comportamentul neglijent al pacientului a condus la agravarea bolilor de care suferă sau apariţia unora noi.

Mai mult, inculpata apelantă D. arată că persoana vătămată nici nu a probat legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă ilicită (presupusa constrângere psihică din luna octombrie 2015) şi prejudiciul suferit (deteriorarea stării de sănătate), fapt necesar şi obligatoriu pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, chiar şi pentru acordarea de daune morale.

Analizând situaţia, condiţiile răspunderii civile delictuale, inculpata apelantă D. susţine că nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză, respectiv: fapta ilicită nu există (constrângerea psihică), aceasta nu putea genera urmări de genul susţinut de partea vătămată; în urma săvârşirii presupusei fapte ilicite nu s-a produs niciun prejudiciu moral sau material (partea civilă şi-a continuat în mod natural activităţile zilnice, fără a părea în vreun mod afectat, iar agravarea stării de sănătate s-a datorat neglijenţei sale în tratarea bolilor de care suferă, nu stres-ului); între fapta ilicită şi prejudiciu nu există vreo legătură de cauzalitate (pentru aceleaşi motive expuse mai sus - afecţiunile medicale ale părţii vătămate nu au fost generate de o presiune psihică, ci de cauze exterioare: consum de alcool, alimentaţie neadecvată, lipsa de tratamente medicale, iar faptul netratării lor a condus la degradarea stării de sănătate sau apariţia unor boli noi, derivate: depresia, hipertensiunea arterială etc).

Cu privire la cuantumul daunelor acordate de prima instanţă, apelanta a apreciat că, deşi judecătorul fondului enunţă în mod corect un principiu aplicabil în materia răspunderii civile delictuale -"în cazul infracţiunilor contra libertăţii persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei - instanţa apreciază că trebuie să ţină seama de suferinţele morale susceptibile, în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpaţi care a avut drept consecinţă afectarea libertăţii părţii civile."(pag. 67 paragraful 2), totuşi nu îl aplică în mod corect în cauză.

În accepţiunea C. civ., despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (material sau moral); de asemenea, dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului (art. 1385 C. civ.).

Prejudiciul material şi moral se stabilesc, în raport cu, consecinţele negative suferite de persoana vătămată, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, situaţia materială a ambelor părţi implicate - victima şi autorul. In cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că daunele morale, pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Astfel, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită. (Decizia nr. 320 din 1 februarie 2018, pronunţată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Apelanta a apreciat că suma de 30.000 RON acordată de instanţă cu titlu de daune morale depăşeşte cu mult această limită a echitabilităţii.

Cu privire la nelegalitatea soluţiei dispuse în privinţa măsurii asiguratorii, la termenul din 20.08.2017 instanţa a pus în discuţie cererea părţii civile de instituire a măsurii asigurătorii în cauză.

Prin încheierea de şedinţă instanţa a admis în parte, în temeiul art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., solicitarea părţii civile şi a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor D. şi C., până la concurenţa sumei de 50.000 de euro.

În motivare, instanţa a arătat că, deşi F. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 510.000 euro, în cauză au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 249 din C. proc. pen. pentru instituirea măsurilor asigurătorii, însă până la concurenţa sumei de 50.000 euro. Instanţa a dispus astfel, având în vedere că partea civilă s-a constituit parte civilă împotriva tuturor inculpaţilor, însă a solicitat măsuri asigurătorii doar cu privire la inculpaţii D., C. şi B. Cererea a fost admisă, fiind apreciate, ca îndeplinite condiţiile pentru instituirea măsurilor asigurătorii doar cu privire la infracţiunea de şantaj pretins a fi comisă de către inculpaţii D. şi C. Totodată, instanţa a apreciat că este necesară instituirea acestor măsuri pentru a da posibilitatea părţii civile, în măsura în care inculpaţii vor fi condamnaţi, să îşi poată recupera o parte din prejudiciul reclamat, reieşind clar două concluzii:

- temeiul instituirii măsurii a fost art. 249 alin. (5) din C. proc. pen.

- sechestrul a fost instituit doar pentru asigurarea recuperării prejudiciului moral şi material.

Se mai susţine în motivele de apel că, instanţa în mod nelegal a menţinut sechestrul asigurător şi pentru suma de 28.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de partea civilă, în condiţiile în care această măsură nu a fost dispusă şi pentru aceste cheltuieli.

În plus, în privinţa temeiului menţinerii este invocat şi art. 20 din Legea nr. 78/2000, neavut în vedere la luarea măsurii.

În temeiul art. 276 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care admite în parte acţiunea civilă, instanţa îl poate obliga pe inculpat la plata parţială sau totală a cheltuielilor judiciare.

S-a remarcat că, deşi cuantumul daunelor acordate reprezintă un procent infim faţă de suma solicitată de partea civilă, judecătorul nu a înţeles să cenzureze în niciun fel cheltuielile de judecată solicitate de aceasta, motiv pentru care apelanta consideră că această dispoziţie este netemeinică.

Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat, apelanta inculpată a solicitat ca, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., faţă de solicitarea de pronunţare a unor soluţii de achitare pentru toate faptele deduse judecăţii.

Chiar şi în această situaţie a considerat că este necesar a aduce anumite critici asupra cuantumului cheltuielilor judiciare, mai ales asupra celor stabilite de DNA - ST Suceava, care nu au corespondent în activitatea de urmărire penală desfăşurată, sunt exagerate şi nu au fost evidenţiate pe categorii într-o fişă de cheltuieli.

În prezenta cauză au fost excluse o parte din mijloacele probă, ca urmare a constatării nulităţii absolute a procedeelor probatorii, ce au necesitat costuri importante, motiv pentru care nu ar mai trebui să se regăsească în cuantumul celor care ar putea fi imputate unei persoane trasă la răspundere penală.

A învederat că oricum, în lipsa unei evidenţieri separate a costurilor ce au alcătuit totalul cheltuielilor judiciare, nu înţelege cum ar putea instanţa să cenzureze cuantumul acestor cheltuieli.

Cheltuielile generate cu strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Suceava la Curtea de Apel Târgu Mureş nu ar trebui să cadă în sarcina inculpaţilor în nicio situaţie, întrucât această măsură a strămutării a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aprecierea faptului că a existat o suspiciune rezonabilă, că imparţialitatea judecătorilor de Curtea de Apel Suceava ar fi afectată, iar faţă de acest aspect nu se poate reţine nicio culpă vreunei părţi din procesul penal.

Prin sentinţa penală atacată s-au stabilit cheltuieli judiciare în cuantum de 7.000 RON, din care suma de 4.000 RON, reprezintă cheltuielile aferente urmăririi penale (5.000 RON au fost reţinute prin rechizitoriu), apelanta, apreciind că această sumă este exagerată şi disproporţionată prin comparaţie cu cheltuielile la care au fost obligaţi ceilalţi inculpaţi condamnaţi în dosar, mai ales că, au fost excluse tocmai mijloacele de probă a căror administrare a generat cele mai mari costuri şi pentru trei infracţiuni deduse judecăţii s-a dispus o soluţie de achitare.

De asemenea, inculpata apelantă D. arată că în mod nelegal judecătorul, prin încheierea din 22 mai 2019 (de amânare ulterioară a pronunţării) a admis cererile de acordare de cheltuieli de judecată formulate în data de 14 mai 2019 de patru martori (S., T., EE. şi FF.), în situaţia în care dezbaterile erau încheiate din data de 07 mai 2019. Apelanta a mai menţionat şi faptul că, în ciuda faptului că unele cheltuieli solicitate de martori au un caracter voluptoriu, nu au fost cenzurate în niciun fel de instanţa de fond.

Cu privire la măsura preventivă, apelanta a susţinut că nelegalitatea sentinţei a constat în faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 404 alin. (4) din C. proc. pen., care impuneau, în cazul unei soluţii de condamnare, deducerea duratei măsurilor preventive privative de liberate.

A concluzionat în sensul că, faţă de soluţiile de achitare solicitate în cauză a fost supusă măsurii reţinerii şi arestării preventive în perioada 20.07.2017 - 24.08.2017, fapt pentru care a solicitat să-i fie dedusă corespunzător această perioadă din pedeapsa aplicată.

Inculpatul apelant C. a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., desfiinţarea în totalitate a sentinţei apelate şi în rejudecare să se dispună, în principal, achitarea în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit a din C. proc. pen., considerând că fapta de şantaj imputată nu există în materialitatea ei.

În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., considerând că nu sunt probe în sensul unei contribuţii infracţionale la consumarea infracţiunii de şantaj din partea sa.

Astfel, s-a arătat că, pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii de şantaj în sarcina sa, la care a participat şi coinculpata D., trebuie stabilit prin probatoriu o înţelegere prealabilă între el si coinculpată, în sensul constrângerii psihice a persoanei vătămate F. să cedeze dreptul de proprietate a două imobile în favoarea minorei H., aflată în grija mamei S.

Se susţine în motivele de apel, că, analizând sentinţa apelată, precum şi probatoriul administrat se poate constata că instanţa de fond nu a analizat sub nicio formă acest aspect, iar din probatoriul administrat nu rezultă în nici un mod acordul de voinţă infracţional intervenit între el şi inculpat, precum şi reprezentarea punerii în aplicare a acestui acord printr-o acţiune coordonată concomitent.

Sub aspectul unei presupuse rezoluţii infracţionale instantanee sau survenite inculpatul apelant C. a apreciat că din nou nu există probe în acest sens, rezoluţia infracţională instantanee trebuind să ia naştere în persoana ambilor inculpaţi care să acţioneze coordonat, lucru care apare drept imposibil în derularea traseului presupus infracţional dedus judecaţii.

Analiza consumării presupusei infracţiuni trebuie să plece de la justificarea prezenţei coinculpatei D. la discuţiile cu caracter personal purtate de către inculpatul C. cu fostul socru, persoana vătămata F.

Astfel, inculpatul apelant C. a arătat că inculpata D. a participat la acele discuţii în nume personal şi nu ca reprezentantă sau exponent al funcţiei de prim procuror pe care o deţinea. De altfel, este de domeniul evidenţei şi instanţa de fond a reţinut acest lucru, faptul că între cei doi inculpaţi exista o relaţie amoroasă de concubinaj. Din cursul anul 2015, după desfacerea căsătoriei intervenită între inculpatul C. si S. au existat relaţii tensionate între familia J. şi C., relaţii generate de pretenţii patrimoniale şi neînţelegeri vizând educaţia minorei H. Aceste neînţelegeri se concretizează din partea familiei J. inclusiv prin cele 16 plângeri penale formulate împotriva sa.

S-a mai susţinut, de către inculpatul apelant C., că, în acest context coinculpata D. a participat la respectivele întâlniri în nume personal, în calitate de concubină, urmărind să aplaneze discuţiile între cele două părţi şi să încerce a se ajunge la un numitor comun. Faptul că inculpata D. îndeplinea funcţia de prim procuror nu însemna că aceasta nu avea dreptul la viaţă privată şi nu putea participa la discuţii, scopul acestor discuţii nefiind doar cu obiect patrimonial, ele urmărind în special reglementarea situaţiei vizând creşterea şi educarea minorei H.

Alegerea ca partener de discuţii a părţii vătămate F. a fost generată de faptul că S. era plecată în străinătate, iar după despărţire inculpatului i s-a spus că orice problemă trebuie discutată cu F. De altfel, F. părea persoana cea mai rezonabilă din familia J.

Având în vedere aceste aspecte, inculpatul apelant C. a apreciat că rezultă cu claritate că prezenţa lui şi a coinculpatei D. la cele două întâlniri nu a fost motivată de încercarea de a obţine un folos material, ci de probleme stringente cu caracter nepatrimonial.

În ceea ce priveşte prima întâlnire care s-a desfăşurat la II., inculpatul apelant C. a arătat că se poate observa din probatoriul administrat că nici nu s-a ajuns la discutarea situaţiei juridice a celor două imobile, întrucât situaţia a degenerat din cauza unei replici a martorului U. în contradictoriu cu inculpatul C., care a generat o reacţie furioasă din partea inculpatului C. şi încheierea discuţiilor.

Cu privire la lipsa de intenţie a inculpaţilor în sensul săvârşirii unei infracţiuni de şantaj, inculpatul apelant C. a susţinut că aceasta rezultă din faptul că la discuţie a participat U., acestuia nu i s-a cerut sa cedeze apartamentul, deşi era proprietarul legal al acestuia, ceea ce conduce la concluzia că în niciun caz inculpaţii nu au urmărit acest scop.

În ce priveşte cea de-a doua întâlnire, aceasta a fost organizată, având în vedere eşecul primei întâlniri şi a urmărit aceleaşi scopuri, în principal nepatrimoniale. Această situaţie este confirmată de interceptarea ambientală a convorbirii dintre D. şi S., în care prima vorbeşte despre scopul întâlnirii şi anume reglementarea problemelor vizând situaţia minorei H.

In legătura cu ambele întâlniri, inculpatul a apreciat că este important a se reţine natura sau sursa probatoriului administrat, întrucât, toate probele, cu excepţia declaraţiei martorului U. (martor ocular) au aceeaşi sursă şi anume povestirile persoanei vătămate F.

Astfel, inculpatul apelant C. a considerat că percepţia persoanei vătămate F. asupra realităţii este personal denaturată şi pe cale de consecinţă şi descrierea făcută de acesta în legătură cu faptele petrecute. Aşa cum a declarat chiar persoana vătămata, acesta şi-a creat un adevărat univers propriu, simţindu-se permanent urmărită, ceea ce duce la ideea unei situaţii prezumtiv medicale. În acest sens, inculpatul a învederat că, F. a declarat că a avut o stare de temere încă din momentul în care a aflat de relaţia amoroasă dintre cei doi inculpaţi, deşi la vremea respectivă inculpata D. era procuror la Săveni. Tot în această notă, a unei autoalarmări nejustificate, este inclusă starea de temere declarată ca efect al faptului că inculpata D. i-a adus minorei H. nişte medicamente în preajma sărbătorilor, comportându-se absolut normal şi, de asemenea, sentimentul că este supravegheat de persoane necunoscute, de camere de supraveghere şi inclusiv situaţia hilară prezentată drept reală în care DGA ar fi cerut cu împrumut scara de la un vecin pentru a monta camere de supraveghere.

Inculpatul C. a susţinut că aceste elemente sunt relevante din punctul de vedere al infracţiunii de şantaj, întrucât el trebuie să răspundă pentru ceea ce a făcut, deci pentru propriile acţiuni sau inacţiuni şi nu pentru ceea ce în mod denaturat a perceput în mod personal F.

Din acest punct de vedere, se apreciază că nu există nicio probă şi nicio acuzaţie concretă vizând activitatea desfăşurată efectiv de inculpatul C. în consumarea infracţiunii de şantaj, tot probatoriul administrat, inclusiv declaraţiile persoanei vătămate F. vizează doar activitatea desfăşurată de coinculpata D.

Un ultim motiv de apel vizează natura probatoriului administrat, sursa fiind unică, în persoana părţii civile care este parte interesată, fapt pentru care inculpatul apelant C. a solicitat excluderea probei cu declaraţiile de martori ale lui T., fosta soacră a inculpatului C., care a declarat în mod direct că se află într-o stare de puternică duşmănie cu inculpatul, existând deci un dubiu major asupra veridicităţii declaraţiilor.

Pentru toate motivele arătate, inculpatul apelant C. a solicitat admiterea apelului.

Apelanta parte civilă F. a solicitat, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe, ca fiind nelegală şi netemeinică sub aspectul laturii civile.

În acest sens a arătat că, prin cererea de constituire de parte civilă a solicitat obligarea inculpaţilor D. şi C. la plata în solidar a sumei de 510.000 euro, reprezentând: 500.000 euro daune morale ce constau în suferinţe fizice şi psihice cauzate familiei sale prin faptele penale comise de cei doi inculpaţi şi 10.000 euro daune materiale, reprezentând: 6.000 euro prejudiciu financiar creat firmei sale şi 4.000 euro contravaloarea investigaţiilor medicale, tratamente medicale, transport la spitale, etc. De asemenea, a solicitat şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Apelanta parte civilă a susţinut că, deşi pretenţiile civile au fost dovedite, iar probaţiunea penală a dosarului a dovedit vinovăţia inculpaţilor, instanţa de fond a admis în parte daunele morale solicitate şi a respins daunele materiale solicitate, în dezacord cu probaţiunea penală a dosarului.

Aşa fiind, a solicitat instanţei de apel, ca după reanalizarea şi reinterpretarea probatoriului administrat în cauză, să pronunţe o hotărâre prin care inculpaţii să fie obligaţi în solidar la plata daunelor materiale şi morale în cuantumul solicitat.

Pentru toate aceste motive şi având în vedere probele indubitabile de vinovăţie a inculpaţilor, apelanta a solicitat admiterea apelului şi în baza art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., desfiinţarea în totalitate a hotărârii primei instanţe, ca nelegală şi netemeinică şi în rejudecare să se dispună admiterea în totalitate a pretenţiilor civile solicitate, raportat la suferinţele fizice şi psihice pe care le-a suportat.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie prin motivele de apel, a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele:

1. S-a menţionat că, în primul rând, trebuie analizată chestiunea vizând neluarea în considerare în procesul de deliberare a înregistrărilor ambientale realizate în baza mandatelor de supraveghere tehnică şi a mandatelor de securitate naţională.

Astfel, referitor la înregistrările ambientale efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică, care, în procedura de cameră preliminară nu au fost excluse ca probe obţinute în mod nelegal, deşi critica inculpaţilor în această etapă viza şi aceste înregistrări, nu se putea aprecia, de către judecătorul fondului că, în etapa camerei preliminare, motivarea pentru care au fost excluse înregistrări privind convorbiri telefonice se extinde asupra înregistrărilor ambientale efectuate în cauză, întrucât intenţia judecătorului de cameră preliminară ar fi fost de excludere a tuturor actelor efectuate de către lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii. Mai mult decât atât, s-a solicitat de către inculpata D. îndreptarea erorii materiale din încheierea din data de 21.03.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2017, tocmai în sensul unei pretinse omisiuni de excludere şi a înregistrărilor ambientale, cerere care a fost respinsă prin încheierea din data de 17.10.2018.

În ceea ce priveşte înregistrările efectuate în baza mandatului de securitate naţională, criticile inculpaţilor, sub acest aspect, au fost analizate în procedura camerei preliminare, fiind respinse, stabilindu-se că aceste înregistrări au fost obţinute în mod legal. Judecătorul fondului a apreciat, însă, că aceste înregistrări nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât încheierile care au stat la baza autorizării lor nu au fost declasificate, astfel încât lipsa acestor acte procesuale şi imposibilitatea consultării lor de către persoana inculpată, reprezintă o gravă încălcare a dreptului la apărare.

Aşa cum rezultă din decizia Curţii Constituţionale a României nr. 21/2018, informaţiile clasificate, calificate de judecător ca fiind esenţiale pentru soluţionarea procesului penal, cu privire la care apreciază incidenţa dreptului de informare a inculpatului, trebuie să fie acelea pe care judecătorul le consideră probe în dosarul cauzei (par. 61). Doar în aceste condiţii, s-ar putea vorbi de o atingere adusă dreptului la apărare prin imposibilitatea acuzatului de a lua cunoştinţă de aceste probe. Or, încheierile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus emiterea mandatelor de securitate naţională nu reprezintă decât un act procesual prin care s-a autorizat administrarea probei, proba în sine constituind-o înregistrările astfel efectuate. Astfel, nu se poate vorbi despre o vătămare gravă a dreptului la apărare în situaţia în care inculpatul nu poate lua la cunoştinţă de conţinutul acestor încheieri, în condiţiile în care, organele judiciare au oferit suficiente garanţii pentru respectarea preeminenţei drepturilor inculpatului cu privire la probele rezultate din supravegherea tehnică specială respectiv: mandatul a fost declasificat depus la dosarul cauzei, reprezentând în acest fel un mijloc de probă, a fost emis de către autoritatea competentă, respectiv un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe durata prevăzută de legea specială, a fost efectuată transcrierea convorbirilor, acuzatul a putut lua la cunoştinţă de conţinutul înregistrărilor efectuate, suportul optic care le conţine fiind anexat dosarului cauzei.

2. Cu privire la infracţiunea de favorizarea făptuitorului, pentru care instanţa de judecată a dispus achitarea inculpatului A. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., apreciind că nu s-a realizat vreo acţiune de îngreunare a cercetărilor în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, instrumentat de inculpatul mai sus menţionat, în calitate de organ de cercetare penală, sincopele în administrarea probatoriului fiind inerente activităţilor de urmărire penală, în condiţiile unui volum ridicat de activitate, au considerat că, în această apreciere, nu au fost avute în vedere toate elementele de fapt transformate în mijloace de probă cu privire, nu numai la infracţiunea de favorizarea făptuitorului, ci a celor de fals intelectual în formă continuată şi compromiterea intereselor justiţiei, pentru care instanţa a pronunţat soluţii de condamnare, toate aflându-se într-o relaţie de interdependentă, de tip mijloc - scop (aflându-ne în situaţia unui concurs de infracţiuni de tip etiologic), infracţiunea scop fiind tocmai aceea de favorizarea făptuitorului.

De asemenea, prima instanţă nu a făcut niciun fel de referire la declaraţia inculpatului A. din data de 20.07.2017, în care a arătat că tergiversarea cercetărilor în cauza privind pe C. şi W. a fost intenţionată, la îndemnul prim procurorului de pe lângă Tribunalul Botoşani, D., în scopul de a se ajunge la propunerea unei soluţii favorabile faţă de C., prin clasare, urmare a împăcării părţilor sau retragerii plângerii prealabile. În fapt, aceasta reprezintă o revenire asupra poziţiei procesuale pe care A. a adoptat-o în calitate de suspect, atunci când a negat că ar fi urmărit tergiversarea cercetărilor în scopul favorizării inculpatului C. în acea cauză penală (în realitate instanţa s-a raportat la declaraţia dată de A. în calitate de suspect, însă în mod eronat a arătat că ar fi o declaraţie de inculpat, indicând, de asemenea o dată greşită a consemnării sale). De altfel, chiar în declaraţia de suspect dată de A., acesta a arătat că, la momentul la care, la solicitarea inculpatei D., i-a remis acesteia suportul optic care constituia mijloc de proba în cauza respectivă (remiterea bunului având loc în biroul inculpatei, în prezenţa inculpatului C.), doamna prim-procuror D. mi-a cerut direct să lungesc cercetările în acea cauză "să vedem ce se întâmplă" mi-a sugerat să studiez dacă nu pot constata o cauză de neimputabilitate în favoarea lui C.

Luând în considerare toate aceste aspecte, într-o manieră unitară de interpretare, concluzia care se desprinde în mod indubitabil este aceea că nu suntem în prezenţa unor simple întârzieri în instrumentarea unui dosar penal, ci a unei acţiuni intenţionate de tergiversare a cauzei, în scopul favorizării persoanei cercetate, respectiv C., în sensul adoptării unei soluţii favorabile acestuia, respectiv de clasare, ca urmare a împăcării părţilor sau retragerii plângerii prealabile.

3. In legătură cu infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului, reţinută în sarcina inculpatei D., pentru care prima instanţă a pronunţat o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a menţionat că urmează a fi avute în vedere, atât argumentele expuse cu privire la infracţiunea de favorizarea făptuitorului, cât şi declaraţiile constante ale inculpatului A. care a arătat că a acţionat la solicitarea inculpatei D. S-a făcut precizarea că în ceea ce o priveşte pe inculpata D. nu este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 269 alin. (3) din C. pen., pentru motivele expuse pe larg în rechizitoriu.

4. În ceea ce priveşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, reţinută în sarcina inculpatului B., pentru care prima instanţă a pronunţat o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pe motivul că afirmaţiile inculpatului cu prilejul audierii sale iniţiale în calitate de martor nu vizează împrejurări esenţiale ale cauzei, de care ar fi depins sau nu, acuzarea celorlalţi inculpaţi, s-a apreciat că probele administrate în cauză fac dovada inexistenţei acestui element de tipicitate obiectivă. În fapt, audierea în calitate de martor a inculpatului B. a avut legătură cu acuzaţia de şantaj adusă inculpaţilor D. şi C., vizând împrejurări esenţiale, ale acestei acuzaţii, de care inculpatul B. a luat la cunoştinţă nemijlocit, cu prilejul discuţiilor pe care le-a purtat cu cei doi inculpaţi.

Pentru motivele expuse anterior, s-a apreciat că şi înregistrările convorbirilor ambientale între inculpaţii B. şi D., în biroul acesteia din urmă, trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei. Acestea fac dovada faptului că D. i-a comunicat lui B. interesul personal care a stat la baza constituirii dosarului penal împotriva membrilor familiei J., însă acesta din urmă a făcut afirmaţii mincinoase cu prilejul audierii sale în calitate de martor, negând că inculpata i-ar fi adus la cunoştinţă acest aspect.

5. Referitor la infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, reţinută în sarcina inculpatei D., pentru care prima instanţă a pronunţat soluţia de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., s-a apreciat că probele administrate dovedesc dincolo de orice echivoc faptul, că inculpata beneficia de foloase materiale din activitatea comercială desfăşurată de S.C. I. S.R.L., gestionând în fapt activitatea acesteia. Astfel, cum s-a arătat în rechizitoriul cauzei, inculpata D. a cedat cu titlu gratuit un imobil pe care îl deţinea pentru a fi folosit ca sediu social al acestei societăţi comerciale, iar cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare, la locuinţa sa au fost identificate chitanţiere, aparţinând S.C. I. S.R.L., mai multe oferte privind vânzarea unor instalaţii termice de încălzire către instituţii publice de pe raza oraşului Săveni, precum şi mai multe agende în cuprinsul cărora erau inserate sarcini de efectuat în legătură cu activitatea comercială a firmei.

6. Referitor la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, reţinută în sarcina inculpatei D., pentru care prima instanţă a pronunţat soluţia de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în condiţiile în care înregistrările ambientale realizate în baza mandatelor de securitate naţională, care constituiau probe, făcând dovada divulgării de către inculpată, lui C., a unor informaţii nedestinate publicităţii, respectiv date rezultate din supraveghea tehnică a unei alte persoane, nu au fost luate în considerare. Aşa cum s-a arătat anterior, aceste înregistrări au fost realizate cu respectarea principiului excitabilităţii procedurii, astfel încât ele nu pot fi omise din ansamblul probator al cauzei.

În apel, prin încheierea din data de 24 .09.2019 s-a admis declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător BBB., în cauză fiind incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.

Întregirea completului de judecată s-a realizat în condiţiile prevăzute de art. 1092 alin. (6) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin încheierea din data de 24 0ctombrie 2019 Înalta Curte, în temeiul art. 420 alin. (5) raportat la art. 100 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. pen., în temeiul art. 100 alin. (2) din C. proc. pen., a admis, următoarele probe solicitate de Ministerul Public,apreciind că probele solicitate sunt necesare, utile şi relevante, în raport, cu obiectul probaţiunii din cauză, respectiv:

- proba testimonială constând în: reaudierea martorilor QQ., W., Y. şi OO., raportat la soluţia de achitare dispusă de către instanţa de fond, în ceea ce priveşte infracţiunile de favorizare a făptuitorului şi instigare la favorizarea făptuitorului;

- proba testimonială constând în: reaudierea martorului G. sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă reţinută în sarcina inculpatului B., în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen.

- proba testimonială constând în: reaudierea martorilor martorii AA. şi BB., persoane implicate în acea procedură de achiziţie, vizând infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, fostul conflict de interese,

Referitor la probele solicitate de inculpata D., în temeiul art. 100 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte le-a admis apreciind că probele solicitate sunt necesare, utile şi relevante, în raport, cu obiectul probaţiunii din cauză, respectiv:

- proba testimonială, constând în: reaudierea martorilor U., S., M., N., G. şi V.;

- proba vizând ascultarea în şedinţă publică a convorbirii ambientale pe care inculpata a purtat-o cu martora S. în februarie 2017 şi înregistrată de aceasta din urmă;

- proba cu înscrisuri în circumstanţiere, dacă necesitatea depunerii acestora va apărea pe parcursul procesului penal, acestea urmând a fi opisate, îndosariate şi cu motivare pentru fiecare dintre înscrisurile pe care ar trebui, sau ar urma să-l depună la dosarul cauzei, Înalta Curte.

Înalta Curte, în baza art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen., a respins proba cu înscrisuri, constând în emiterea unor adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru a se comunica rechizitoriul privind pe F. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, precum şi înaintarea unei copii a Registrului de Audienţe al prim - procurorului în perioada februarie - aprilie 2014, perioada pretins infracţională, probă solicitată de inculpata D., apreciind că au fost administrate suficiente mijloace de probă pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei.

De asemenea, inculpaţii au precizat că nu doresc să dea o declaraţie în faţa instanţei de apel.

La acelaşi termen de judecată, apărătorul ales al intimaţilor inculpaţi A. şi B. a învederat că nu are probe de solicitat, iar apărătorul ales al apelantului intimat inculpat C. a precizat că nu are probe de solicitat în această fază procesuală.

La termenul din data de 21 noiembrie 2019 Înalta Curte a procedat la audierea martorilor QQ. şi G.

La termenul din data de 23 ianuarie 2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 122 rap. la art. 381 alin. (1), art. 382 şi art. 420 alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea martorului Y., sub prestare de jurământ, declaraţia acestuia fiind consemnată, semnată şi ataşată la dosarul cauzei.

La termenul din data de 06.02.2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 122 din C. proc. pen. rap. la art. 381 alin. (1) din C. proc. pen., art. 382 din C. proc. pen. şi art. 420 alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea martorilor BB., U., S., M., N., V. şi W. sub prestare de jurământ, declaraţiile acestora fiind consemnate, semnate şi ataşate la dosarul cauzei.

La termenul din data de 05.03.2020, Înalta Curte a procedat la audierea martorei AA. sub prestare de jurământ, declaraţia acesteia fiind consemnată, semnată şi ataşată la dosarul cauzei.

La data de 13.03.2020, termenul de la data de 02.04.2020, a fost preschimbat pentru data de 14 mai 2020, schimbare motivată de apariţia pandemiei cu noul coronavirus, iar în data de 15 aprilie 2020, în condiţiile în care s-a intrat în starea de urgenţă decretată de către Preşedintele României, s-a constatat suspendată de drept cauza.

În data de 15 mai 2020, în baza art. 63 alin. (13) din Decretul 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă, a fost stabilit următorul termen de judecată în cauză pentru data de 11 iunie 2020. La acest termen de judecată s-a declarat terminată cercetarea judecătorească fiind acordat cuvântul în dezbateri.

Pronunţarea în cauză a fost amânată pentru data de 22 iunie 2020.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi de partea civilă F. împotriva sentinţei penale nr. 11 din data de 04 iunie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise, iar apelul declarat de inculpaţii D. şi C. împotriva aceleiaşi hotărâri fiind apreciate, ca nefondate, urmează a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

Cu titlu de premiză în demersul de examinare a acestor motive de critică prin apelurile promovate în cauza de faţă de către inculpaţii nominalizaţi, Înalta Curte reaminteşte că prin conformare la dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen. care stabileşte "efectul devolutiv" al apelului şi limitele sale va proceda la examinarea apelurilor sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 04.09.2019 sub numărul 657/39/2017.

Înalta Curte constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Tg. Suceava, întocmit în dosarul nr. x/2015 şi înregistrat la instanţă la data de 17 noiembrie 2017 (urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de inculpata D.), s-a dispus:

I. Trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1)D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani la data comiterii faptelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 78/2000, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000,

- instigare la favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen.,

- instigare la compromiterea intereselor justiţiei, faptă prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) din C. pen.,

- divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, faptă prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen.,

- conflict de interese, faptă prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.,

2) C., pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen.,

3)A., agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.,

- fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,

- compromiterea intereselor justiţiei, faptă prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen.,

totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.,

4)B., ofiţer de poliţie, şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie la data comiterii faptei, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.,

II Clasarea cauzei privind:

1)săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., cu referire la fapta martorului G. din data de 04.03.2017, întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv cea prevăzută de art. 273 alin. (3) din C. pen.

În actul de sesizare, în esenţă, s-a reţinut faptul că:

I. În calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, inculpata D.:

- folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, cu intenţie şi împreună cu inculpatul C., în cursul lunii octombrie 2015, a exercitat acte de constrângere psihică asupra persoanei vătămate F., cu scopul de a o determina să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea minorei H., fiica inculpatului C. Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii D. şi C. au urmărit să-i inducă persoanei vătămate F. o stare de temere, constând în aceea că, în situaţia exprimării unui refuz, prin prisma autorităţii şi atribuţiilor specifice funcţiei deţinute de inculpata D., va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane (acuzaţia de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 78/2000);

- în perioada 30.10.2015 - 04.02.2016, folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, cu intenţie, inculpata D. l-a determinat, în mod direct, pe inculpatul, agent de poliţie A. din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de inculpatul C., persoană apropiată magistratului, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi al favorizării acestuia din urmă în cauza respectivă, astfel încât persoana care făcuse sesizarea să conştientizeze lipsa de utilitate a demersului său juridic şi să renunţe la pretenţiile formulate, în condiţiile în care, agentul de poliţie şi-a însuşit hotărârea infracţională, iar ulterior a întocmit, în fals, acte procedurale în cauza respectivă cu scopul de a crea o aparenţă de justificare a perioadei de timp în care cauza s-a aflat în nelucrare (acuzaţia de instigare la favorizarea făptuitorului);

- folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, la data de 04.02.2016, cu intenţie, inculpata D. l-a determinat pe inculpatul A., agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, să-i pună la dispoziţie, fără drept, suportul optic, conţinând înregistrările camerelor de supraveghere video, mijloc de probă în dosarul penal în care inculpatul C. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cauza, aflându-se în lucru la agentul de poliţie, în scopul identificării unor elemente care puteau fi exploatate prin prisma cunoştinţelor de specialitate ale magistratului în vederea favorizării inculpatului C. în cauza respectivă, agentul de poliţie, conformându-se solicitării prim procurorului la data de 16.02.2016 (acuzaţia de instigare la compromiterea intereselor justiţiei);

- cu intenţie, la data de 22.06.2016, inculpata D. a divulgat, fără drept, inculpatului C. date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a numitei E. (CNP 2891213046289) realizată în contextul instrumentării unui dosar penal, fiind afectate deopotrivă interesele şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza, cât şi interesele numitei E., ale căror drepturi şi libertăţi fundamentale fuseseră restrânse, în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condiţiile prevăzute de lege şi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi (acuzaţia de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice);

-în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani (funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. a) din C. pen.), în perioada 06.12.2016 - 12.12.2016, cu intenţie, inculpata D. a iniţiat procedura de achiziţie a unui bun de la S.C. I. S.R.L. Botoşani, societate pe care o administra, în fapt, împreună cu inculpatul C., a aprobat referatul de necesitate şi a semnat dispoziţia de plată nr. x/12.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani la rubrica "conducătorul unităţii", obţinând în mod indirect un folos patrimonial pentru sine în cuantum de 697 de RON (acuzaţia de conflict de interese).

II. Inculpatul C., împreună cu inculpata D., care avea calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în cursul lunii octombrie 2015, cu intenţie, a exercitat acte de constrângere psihică asupra persoanei vătămate F., cu scopul de a o determina să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea minorei H., fiica sa. Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii C. şi D. au urmărit să-i inducă persoanei vătămate F. o stare de temere, constând în aceea, că în situaţia exprimării unui refuz, prin prisma autorităţii şi atribuţiilor specifice funcţiei deţinute de inculpata D., va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane.

III. În calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, inculpatul A.:

- în perioada 30.10.2015-03.11.2016, la instigarea inculpatei D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, cu intenţie, timp de 1 an, a tergiversat cercetările pe care le efectua într-o cauză penală, faţă de inculpatul C., persoană apropiată magistratului, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi al favorizării acestuia din urmă, iar la începutul lunii noiembrie 2016, cu intenţie, a întocmit în fals două procese-verbale în cauza respectivă, prin antedatare şi inserarea unor menţiuni nereale, cu scopul de a crea o aparenţă de justificare a perioadei în care cauza s-a aflat în nelucrare (acuzaţiile de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată);

- la instigarea inculpatei D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, la data de 16.02.2016, fără drept, i-a pus la dispoziţia acesteia suportul optic, conţinând înregistrările camerelor de supraveghere video, mijloc de probă în dosarul penal în care inculpatul C. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cauza aflându-se în lucru la agentul de poliţie (acuzaţia de compromiterea intereselor justiţiei).

IV. În calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani la data comiterii faptei), fiind audiat în calitate de martor în prezenta cauză la data de 21.07.2017, cu intenţie, inculpatul B., a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei în privinţa cărora a fost întrebat, în contradicţie vădită cu aspectele care rezultă din probatoriul cauzei, omiţând, totodată să declare toate aspectele despre care avea cunoştinţă.

Concret, s-a reţinut că inculpatul B. a declarat mincinos că "doamna prim procuror nu mi-a solicitat şi nici eu nu mi-am oferit sprijinul constând în posibilitatea instituirii unor măsuri de supraveghere tehnică asupra membrilor familiei J.", în condiţiile în care probele administrate în cauză atestă contrariul, respectiv că suspectul, la solicitarea inculpatei D., şi-a manifestat disponibilitatea de a pune la dispoziţie resursele umane şi tehnice ale serviciului pe care îl conducea în eventualitatea instituirii unor măsuri de supraveghere tehnică în cauza constituită pe numele persoanei vătămate F. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

De asemenea, în mod mincinos inculpatul B. a declarat că i-a comunicat inculpatei D. că nu o poate sprijini în niciun fel în cauza respectivă, motivându-i că infracţiunea nu se află în aria competenţei legale a serviciului pe care îl conducea, precum şi că inculpata nu i-a adus la cunoştinţă care era interesul ei în legătură cu persoana numitului F. sau cu membrii familiei acestuia. Din probele administrate rezultă, însă, că inculpata D. i-a adus la cunoştinţa inculpatului B., că dosarul penal a fost constituit ca urmare a faptului că fosta familie a inculpatului C. (referindu-se la membrii familiei J.) nu au dorit să colaboreze cu ea, întrucât "îs mai proşti decât prevede legea", făcând referire la refuzul persoanei vătămate F. de a ceda dreptul de proprietate asupra a două imobile în favoarea fiicei inculpatului C. Totodată, în mod mincinos inculpatul B. a declarat că la discuţia pe care a purtat-o pe această temă cu inculpata D. nu a mai asistat nicio altă persoană, în condiţiile în care probatoriul cauzei atestă că la această discuţie a participat activ şi inculpatul C.

În cele din urmă, inculpatul B. a declarat mincinos că nu i-a comunicat numitului G., având calitatea de şef al Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, că va efectua verificări specifice prin serviciul pe care îl conducea în legătură cu pretinsa activitate de evaziune fiscală desfăşurată de membrii familiei J., în condiţiile în care martorul G. a declarat că "D. m-a asigurat că voi beneficia de sprijinul de specialitate al DGA - SJA Botoşani prin şeful structurii B. cu care a spus că va lua legătura personal, precum şi că după prima discuţie avută cu D. am fost căutat de B. care mi-a spus că a discutat şi el cu doamna prim procuror aspectele legate de F. şi că va efectua şi el verificări specifice", declaraţia acestui martor, fiind coroborată de celelalte probe administrate în cauză.

Prin sentinţa penală nr. 11 din data de 04 iunie 2019 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus următoarele:

I. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. (român, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, fără antecedente penale) de sub acuza infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4), (10) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen. a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4), (10) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen. a stabilit pedeapsa de 1 lună închisoare în sarcina inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a contopit cele 2 pedepse în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare şi a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, în final inculpatul, urmând să execute o pedeapsă de 8 luni şi 10 zile închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) şi (3) din C. pen. a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

II. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. (cetăţean român, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, ofiţer de poliţie, şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie la data comiterii faptei, fără antecedente penale) de sub acuza infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

III. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) din C. pen. a condamnat pe inculpatul C. (cetăţean român, fără obligaţii militare, studii superioare, fără ocupaţie, fără loc de muncă, divorţat, fără antecedente penale) la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. a stabilit inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

IV. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpata D. (cetăţean român, fără obligaţii militare, studii superioare, necăsătorită, ocupaţie: procuror, un copil minor, fără antecedente penale) de sub acuza infracţiunii de instigare la favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpata D. de sub acuza infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen., persoană vătămată E.

A constatat că infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 301 din C. pen. a fost recalificată de legiuitor în infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de acelaşi articol.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpata D. de sub acuza infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) din C. pen. raportat la art. 131 din Legea 78/2000 a condamnat pe inculpata D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. a stabilit inculpatei, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) din C. pen. a condamnat pe inculpata D. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei.

În temeiul art. 38 alin. (1), cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a contopit cele 2 pedepse în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, în final inculpata, urmând să execute o pedeapsă de 4 ani şi 1 lună închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., alături de pedeapsa principală a dispus aplicarea unei pedepse complementare interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (1), (5) din C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A dispus desfiinţarea proceselor-verbale din data de 13.01.2016 şi 22.08.2016 întocmite de către inculpatul A.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 din C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă F. (domiciliat în municipiul Botoşani, judeţul Botoşani) şi în consecinţă a obligat pe inculpaţii D. şi C. în solidar să plătească în favoarea părţii civile suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale.

A respins restul pretenţiilor formulate de partea civilă.

În temeiul art. 276 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a obligat în solidar pe inculpaţii D. şi C. la plata sumei de 28.100 RON, către partea civilă F. cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 404 alin. (4) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 249 alin. (1), (2) şi 5 din C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000 a menţinut sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor inculpaţilor D. şi C., până la concurenţa sumei de 58.100 RON.

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe inculpata D. să plătească în favoarea statului suma de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 4.000 provine din faza de urmărire penală.

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul C. să plătească în favoarea statului suma de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 5.000 provine din faza de urmărire penală).

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. să plătească în favoarea statului suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 1.500 provine din faza de urmărire penală).

Înalta Curte constată că în procedura de cameră preliminară, prin încheierea penală pronunţată la data de 21 martie 2018 în dosarul penal nr. x/2017 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constatat nulitatea interceptărilor convorbirilor telefonice din 24.12.2015, 04.01.2016, 05.01.2016, 09.01.2016, 13.01.2016, 01.02.2016, 04.02.2016, 05.02.2016, 15.02.2016, 16.02.2016, 18.02.2016, 19.02.2016, 20.02.2016, 21.02.2016, 22.02.2016, 23.02.2016, 24.02.2016, 29.02.2016, 01.03.2016, 02.03.2016, 03.03.2016, 04.03.2016, 06.03.2016, 07.03.2016, 09.03.2016, 10.03.2016, 11.03.2016 autorizate prin încheierea nr. x din data de 16.12.2015 şi prelungite prin încheierea nr. x din data de 12.01.2016 şi încheierea nr. x din data de 12.02.2016 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Suceava, precum şi a proceselor-verbale de redare a acestor convorbiri.

S-au exclus procesele-verbale de redare a convorbirilor mai sus menţionate.

S-a dispus eliminarea mijloacelor de probă a căror nulitate a fost constatată.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie prin motivele de apel, a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a menţionat că, în primul rând, trebuie analizată chestiunea vizând neluarea în considerare în procesul de deliberare a înregistrărilor ambientale realizate în baza mandatelor de supraveghere tehnică şi a mandatelor de securitate naţională.

Cu privire la acest aspect, parchetul a sustinut ca înregistrările ambientale efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică, nu au fost excluse ca probe în procedura de cameră preliminară, deşi critica inculpaţilor în această etapa viza şi aceste înregistrări.

Astfel, se apreciează că nu se putea constata de către judecătorul fondului că, în etapa camerei preliminare, motivarea pentru care au fost excluse înregistrări privind convorbiri telefonice se extinde asupra înregistrărilor ambientale efectuate în cauză, întrucât intenţia judecătorului de cameră preliminară ar fi fost de excludere a tuturor actelor efectuate de către lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii.

Se arată, că cererea inculpatei D. de îndreptarea erorii materiale, sensul unei pretinse omisiuni de excludere şi a înregistrărilor ambientale din încheierea din data de 21.03.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă prin încheierea din data de 17.10.2018.

În ceea ce priveşte înregistrările efectuate în baza mandatului de securitate naţională, criticile inculpaţilor, sub acest aspect, au fost analizate în procedura camerei preliminare, fiind respinse, stabilindu-se că aceste înregistrări au fost obţinute în mod legal. Judecătorul fondului a apreciat, însă, că aceste înregistrări nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât încheierile care au stat la baza autorizării lor nu au fost declasificate, astfel încât lipsa acestor acte procesuale şi imposibilitatea consultării lor de către persoana inculpată, reprezintă o gravă încălcare a dreptului la apărare.

În opinia parchetului, nu a intervenit niciun alt aspect nou de la acest moment al camerei preliminare, nu a intervenit nicio altă decizie a Curţii Constituţionale care să oblige instanţa să reia această discuţie, etapă care a fost depăşită, apreciind că nu se mai poate face o reapreciere asupra legalităţii mijloacelor de probă care au făcut obiectul analizei în faza camerei preliminare.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, sub acest aspect.

Înalta Curte constată că instanţa de fond referindu-se la eliminarea mijloacelor de probă si neluarea în considerare în procesul de deliberare a înregistrărilor ambientale a retinut urmatoarele:

Cu trimitere la decizia Înaltei Curti, dată in contestatie, în procedura de cameră preliminara, se arată în esenţă că "Înalta Curte consideră că punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, emise în baza încheierilor amintite mai sus, de către lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii, ce s-a materializat în interceptarea convorbirilor, atrage nulitatea absolută a acestora, în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2017. Aceasta deoarece, actele au fost îndeplinite de către un organ care nu avea calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare ori organ de cercetare penală special.

Procedându-se în această modalitate, nu se poate pune problema doar a încălcării competenţei după materie, respectiv funcţională, întrucât această chestiune s-ar putea pune numai dacă necompetenţa ar viza organele judiciare. Cum lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii nu aveau calitatea de organe judiciare, realizarea actelor menţionate s-a efectuat cu încălcarea competenţei generale a organelor statului. Bineînţeles, că această încălcare va fi valorificată prin prisma dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., întrucât o astfel de încălcare a competenţei organelor statului atrage cu atât mai mult nulitatea absolută actelor a astfel realizate.

Concluzionând sub acest aspect, Înalta Curte urmează să constate nulitatea actelor de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, emise în baza încheierilor amintite, de către lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii şi, în consecinţă, şi a proceselor-verbale de redare a acestora, fiind realizate cu încălcarea normelor privitoare la competenţa organelor de urmărire penală."

Înalta Curte, ca instanţă de apel, constată că, instanta de fond, a apreciat că intenţia instantei de control judiciar în procedura de cameră preliminara a fost de a înlătura toate măsurile de supraveghere tehnică ce au fost puse în executare de către lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii, toate actele efectuate ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică fiind lovite de nulitate absolută (lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii neavând calitatea de organe judiciare).

În consecinţă, se arată că, deşi instanta în contestaţie a exclus doar o parte din convorbirile telefonice efectuate în cauză, instanţa de fond a apreciat că în procesul de deliberare se impune a nu lua în considerare vreun act efectuat de lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în baza încheierilor penale, respectiv încheierii nr. x din 16.12.2015 şi prelungite prin încheierea nr. x din 12.01.2016 şi încheierii nr. x din data de 12.02.2016.

Având în vedere argumentele prezentate mai sus, activităţile realizate de către lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Serviciului Român de Informaţii, respectiv interceptarea convorbirilor telefonice şi înregistrările ambientale nu au fost luate în considerare în procesul de deliberare.

Cu privire la probele administrate de către organele de urmărire penală în baza mandatelor de siguranţă naţională nr. x din 08.04.2016, nr. x din 06.06.2016 şi nr. x din 06.10.2016 se constată că, prin adresa din 15.03.2019 "Înalta Curte nu a primit avizul de oportunitate pentru declasificare".

Instanţa de fond a precizat ca în condiţiile în care organele de stat nu au permis ataşarea încheierilor care au stat la baza emiterii mandatelor emise de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. x din 08.04.2016, nr. x din 06.06.2016 şi nr. x din 06.10.2016, se produce inculpaţilor o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin pronunţarea unei soluţii care să nu aibă la bază şi aceste înregistrări.

Înalta Curte, ca instanţă de apel, constată că prin Decizia 55 din 04 februarie 2020 publicată in Monitorul Oficial din data de 517 din 17 iunie 2020, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. şi a constatat că acestea sunt constituţionale numai în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991.

Curtea Constituţională a constatat că reglementarea posibilităţii conferirii calităţii de mijloc de probă înregistrărilor ce rezultă din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului nu este însoţită de un ansamblu de norme care să permită contestarea legalităţii acestora în condiţii de efectivitate.

Prin simpla reglementare a posibilităţii conferirii calităţii de mijloc de probă acestor înregistrări, fără crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalităţii acestora, legiuitorul a legiferat fără a respecta cerinţele de claritate şi previzibilitate.

Înalta Curte, ca instanţă de apel, constată că neluarea în considerare a înregistrărilor ambientale realizate în baza mandatelor de supraveghere tehnică şi a mandatelor de securitate naţională, de către instanţa de fond este corectă având în vedere, atât considerentele acestei hotărâri, precum şi cele inserate în Decizia Curtii Constituţionale nr. 55 din 04 februarie 2020.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica formulată de către inculpata D., care a solicitat instantei de control judiciar, să se constate nulitatea absolută a sentinţei apelate incidentă potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., decurgând din nerespectarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 78/2000, respectiv ale art. 354 alin. (1) din C. proc. pen.

A susţinut că din proba cu înscrisuri administrată la un termen precedent în apel rezultă că la nivelul Curţii de Apel Târgu Mureş la momentul de referinţă cuprins între momentul învestirii primei instanţe şi momentul dezînvestirii prin pronunţarea sentinţei apelate, nu a existat actul cerut de dispoziţiile infralegale din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 2015. Potrivit dispoziţiilor acestui regulament orice complet specializat se înfiinţează, atât ca existenţă, cât şi ca desemnare a compunerii lui prin actul administrativ individual al preşedintelui curţii, la propunerea colegiului de conducere. Or, în speţă este probat că nu există un asemenea act, consecinţa în plan sancţionator fiind cea prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., nulitatea absolută a actului procesual al instanţei şi a tuturor încheierilor premergătoare. În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale, parag. 139, cu menţiunea că, deşi această decizie se referă la un conflict de natură constituţională între Înalta Curte şi alte autorităţi, organizarea judiciară este reglementată unitar, atât la nivelul Înaltei Curţi, cât şi la nivelul instanţelor inferioare.

Înalta Curte constată că prin decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale la paragraful 140 se reţine faptul că instanţele, altele decât Înalta Curte s-au preocupat în sensul aplicării art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, solicitând Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea înfiinţării de completuri specializate cu privire la judecarea cauzelor ce au ca obiect infracţiuni stabilite prin Legea nr. 78/2000. "În comparaţie şi în contrast cu situaţia antereferită, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au existat astfel de preocupări, ceea ce a dus la judecarea, în primă instanţă, a tuturor cauzelor având ca obiect infracţiunile reglementate de Legea nr. 78/2000 de oricare dintre completurile de judecată existente la nivelul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."

Se constată, astfel că, instanta de control constituţional a ajuns la concluzia că, în ceea ce priveste completurile specializate la judecarea cauzelor ce au ca obiect infracţiuni stabilite prin Legea nr. 78/2000, singura situatie reţinută se referă la lipsa unor completuri specializate la nivelul Înaltei Curţi, nu la nivelul unor instanţe inferioare.

Analizând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale în faza de judecată, precum şi în apel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

I.Cu privire la infracţiunea de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului A.:

Înalta Curte constată că inculpatul A. nu a formulat apel fiind achitat pentru comiterea acestei infracţiuni, sentinţa fiind apelată de către parchet cu privire la acest aspect.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul A. în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, inculpatul A., în perioada 30.10.2015-03.11.2016, la instigarea inculpatei D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, cu intenţie, timp de 1 an a tergiversat cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de inculpatul C., persoană apropiată magistratului, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi al favorizării acestuia din urmă, iar la începutul lunii noiembrie 2016, cu intenţie, a întocmit în fals două procese-verbale în cauza respectivă, prin antedatare şi inserarea unor menţiuni nereale, cu scopul de a crea o aparenţă de justificare a perioadei în care cauza s-a aflat în nelucrare.

Înalta Curte reţine că inculpatul A., atât în faza de urmărire penală, cât şi din faza de judecată a recunoscut comiterea tuturor faptelor reţinute în sarcina sa.

Instanţa de fond a apreciat că fapta de favorizare a făptuitorului, reţinută de către organele de urmărire penală şi recunoscută de către inculpat nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, prin modalitatea de soluţionare a dosarului penal nr. x/2015 în care a fost implicat inculpatul C., instanţa de fond a apreciat că nu s-a realizat vreo acţiune de împiedicare sau îngreunare a cercetărilor, a tragerii la răspundere penală sau a executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 269 alin. (1) din C. pen.

S-a apreciat că, deşi DNA - Serviciul Teritorial Suceava arată că au existat sincope în administrarea probatoriului chiar şi de aproximativ 3 luni de zile, iar prin tergiversarea cercetărilor în cauza respectivă s-ar fi îngreunat urmărirea penală, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi de acord cu aceste susţineri.

Pentru a motiva achitarea, instanţa de fond a apreciat că organele de poliţie din structurile operative au în lucru un număr foarte mare de dosare penale, iar cauza cercetată de inculpatul A., al cărei obiect era "lovirea sau alte violenţe" nu era o cauză ce trebuia soluţionată cu celeritate.

De asemenea, instanţa de fond a considerat că "sincopele" de aproximativ 3 luni de zile identificate de către organele de urmărire penală sunt inerente activităţilor de urmărire penală, întrucât organele de poliţie nu au în instrumentare doar câte un singur dosar. Mai mult trebuie constatat faptul că organele de cercetare penală efectuează activităţi în dosarele penale sub supravegherea unui reprezentant al Parchetului conform art. 299 alin. (1) din C. proc. pen. care prevede că "Procurorul supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, astfel ca orice infracţiune să fie descoperită şi orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie trasă la răspundere penală."

Având în vedere cele menţionate anterior s-a apreciat, de către prima instanţă că tergiversarea soluţionării dosarului penal nr. x/2015, de către inculpatul A. nu este similară cu modalităţile prevăzute de lege pentru reţinerea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, respectiv împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor sau a tragerii la răspundere penală, motiv pentru care a dispus, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului A., fapta de tergiversare nefiind prevăzută de legea penală.

Înalta Curte nu este de acord cu raţionamentul care a stat la baza achitării inculpatului A. pentru această infracţiune motiv pentru care va admite apelul parchetului şi va dispune o soluţie de condamnare şi pentru această infracţiune.

Înalta Curte constată că dosarul penal nr. x/2015 a fost instrumentat de inculpatul A.

În acest dosar se reţine că la data de 18.10.2015 în jurul orelor 02:00 a avut loc o altercaţie între numiţii C. şi W., altercaţie în urma căreia primul a avut nevoie de 3 - 4 zile de îngrijiri medicale, iar cel de-al doilea a avut nevoie de 15 - 16 zile îngrijiri medicale.

La data de 22.10.2015, numitul C. a depus plângere prealabilă împotriva numitului W. sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, formându-se dosarul penal nr. x/2015, iar la data de 30.10.2015 a depus plângere prealabilă şi numitul W. împotriva numitului C. tot sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, formându-se dosarul penal nr. x/2015

Cele două dosare au fost conexate şi au fost repartizate în cele din urmă inculpatului A.

La data de 22.12.2015, inculpatul A. l-a audiat pe numitul W. în calitate de persoană vătămată, la data de 01.02.2015 l-a audiat pe numitul C. în calitate persoană vătămată, la data de 25.04.2016 a întocmit un proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video din localul în care s-a comis agresiunea, la data de 19.07.2016 l-a audiat pe martorul OO., iar la data de 25.08.2016 l-a audiat pe martorul Y.

Înainte de finalizarea cercetărilor, respectiv în perioada 01.11.2016 - 03.11.2016, inculpatul A. a întocmit şi două procese-verbale false, prin antedatare şi inserarea unor menţiuni nereale, în sensul, că l-ar fi căutat pe martorul PP. (martor propus de către inculpatul C.), însă nu l-a putut audia, întrucât ar fi fost plecat în Anglia, conform spuselor numitului QQ. Caracterul fals al celor două procese-verbale rezultă din declaraţia de recunoaştere a inculpatului A. coroborată cu declaraţiile martorilor QQ. şi RR.

La data de 03.11.2016 inculpatul A. a propus efectuarea în continuare a urmăririi penale, atât faţă de numitul C., cât şi faţă de numitul W.

Ulterior în noiembrie 2016 cauza a fost repartizată unui alt ofiţer de poliţie, care a propus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cerere motivată de relaţia de concubinaj dintre inculpata D., prim procuror la Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi inculpatul C.

Prin ordonanaţa din 12 decembrie 2016, procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus preluarea cauzei de către această unitate de parchet.

Prin rechizitoriul nr. x/2015 din 22.06.2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faţă de martorul W., dispunându-se clasarea cauzei.

Inculpatul A., prin declaraţia de suspect în cursul urmăririi penale iniţial recunoaşte doar că "cercetările au fost tergiversate timp de un an de zile, acest lucru s-a datorat şi insuficienţei timpului, fără a fi avut intenţia de a-l favoriza pe C.."

Înalta Curte constată că, ulterior în data de 20.07.2017, în declaraţia dată de către inculpatul A., în prezenţa avocatului a precizat, că tergiversarea cercetărilor în dosarul penal nr. x/2015 privind pe C. şi W. a fost intenţionată, la îndemnul prim procurorului de pe lângă Tribunalul Botoşani, D., în scopul de a se ajunge la propunerea unei soluţii favorabile fată de C., prin clasare, urmare a împăcării părţilor sau retragerii plângerii prealabile.

În data de 08 august 2019 inculpatul A., în prezenţa avocatului, a precizat în faţa instanţei de fond, că recunoaşte toate faptele, solicitând ca în cauză să fie urmată procedura simplificată.

Înalta Curte constată că principiul celerităţii în rezolvarea unei cauze penale reprezintă o regulă fundamentală a procesului penal.

Dispoziţiile C. proc. pen. răspund unor cerinţe actuale, precum accelerarea duratei procedurilor penale, simplificarea acestora şi crearea unei jurisprudenţe unitare, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal a fost prevăzut în articolul 8 din C. proc. pen.

Acesta prevede că:

"Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil."

Desfăşurarea procesului penal într-un termen rezonabil presupune promptitudine în desfăşurarea activităţii judiciare, calitate în efectuarea actelor procesuale şi procedurale, simplificare în îndeplinirea formelor procesuale şi eficacitate optimă în realizarea scopului procesului penal, principiu ce decurge din prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform căruia, orice persoană are dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de apel constată că, în dosarul penal nr. x/2015 s-a realizat o acţiune directă de ajutor din partea inculpatului A., care a acţionat la cererea inculpatei D. Această acţiune a condus la împiedicarea şi îngreunarea cercetărilor pe de-o parte, precum şi la întârzierea tragerii la răspundere penală a inculpatului C. în dosarul penal nr. x/2015, pe de altă parte.

Înalta Curte constată că în această cauză, tergiversarea cercetărilor, acţiune de care se face vinovat inculpatul A., a depăşit un an de zile(din octombrie 2015 până în noiembrie 2016), fiind întrunite elementele de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni, respectiv dispoziţiile art. 269 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la infracţiunea de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen. şi infracţiunile de fals intelectual în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului A., Înalta Curte constată că inculpatul a fost condamnat prin hotărârea instanţei de fond, aceasta fiind atacată de parchet, doar sub aspectul netemeiniciei, respectiv faptul că pedepsele aplicate au fost prea reduse.

Înalta Curte urmează să admită apelul parchetului şi sub acest aspect.

În calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, inculpatul A., la instigarea inculpatei D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, la data de 16.02.2016, fără drept, i-a pus la dispoziţia acesteia suportul optic conţinând înregistrările camerelor de supraveghere video, mijloc de probă în dosarul penal în care inculpatul C. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cauza aflându-se în lucru la agentul de poliţie.

Înalta Curte este de acord cu concluzia instanţei de fond că faptele au fost comise de către inculpat şi în virtutea unor "relaţii de subordonare" între acesta şi inculpata D., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, relaţii percepute astfel de către inculpat, acesta având doar calitatea de agent de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei mun. Botoşani.

Totuşi trebuie avută în vedere la stabilirea pedepselor pentru cele trei infracţiuni faptul că în calitatea sa de agent de poliţie judiciară, cu o vechime mare în această activitate, inculpatul A. avea obligaţia de serviciu de a aplica legea, de a respecta dreptul unei persoane vătămate de fi apărată în condiţiile în care a fost victima unei infracţiuni, obligaţia de a veghea ca orice persoană care a comis o infracţiune să fie trasă la răspundere penală cât mai repede posibil.

În plus este de observat că în acest moment sunt reţinute trei infracţiuni în concurs real, aspect de natură să agraveze situaţia inculpatului A., care a fost condamnat de către instanţa de fond pentru comiterea doar a două infracţiuni(compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen. şi infracţiunile de fals intelectual în formă continuată).

Înalta Curte constată că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar conduita pe parcursul desfăşurării procesului penal a fost una exemplară, acesta, solicitând chiar şi în cursul urmăririi penale încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, recunoscând comiterea faptelor reţinute în sarcina sa. În cursul judecăţii, inculpatul a solicitat judecarea conform procedurii simplificate, solicitare ce a fost admisă, motiv pentru care limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În consecinţă instanţa de apel, având în vedere toate circumstanţele precizate anterior, a apreciat că se impune stabilirea unor pedepse orientate către jumătatea limitelor de pedeapsă (limite reduse cu o treime), respectiv 2 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen. şi 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

Pentru aceste motive, instanţa de apel va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 luni şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,

- 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) şi 10 din C. proc. pen. va condamna pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) şi 10 din C. proc. pen. va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) şi 10 din C. proc. pen. va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 10 luni şi 20 zile, în final, inculpatul, urmând să execute o pedeapsă de 3 ani, 6 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., alături de pedeapsa principală va aplica inculpatului, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (1), (5) din C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

II. Cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului B., instanţa de fond a constatat că această faptă nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond, a fost atacată de parchet şi sub acest aspect, apreciindu-se, că audierea în calitate de martor a inculpatului B. a avut legătură cu acuzaţia de şantaj adusă inculpaţilor D. şi C., vizând împrejurări esenţiale, ale acestei acuzaţii, de care inculpatul B. a luat la cunoştinţă nemijlocit, cu prilejul discuţiilor pe care le-a purtat cu cei doi inculpaţi.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul B. în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani la data comiterii faptei), fiind audiat în calitate de martor în prezenta cauză, la data de 21.07.2017, cu intenţie, a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei în privinţa cărora a fost întrebat, în contradicţie vădită cu aspectele care rezultă din probatoriul cauzei, omiţând, totodată, să declare toate aspectele despre care avea cunoştinţă.

Concret, s-a reţinut că inculpatul B. a declarat mincinos că "doamna prim procuror nu mi-a solicitat şi nici eu nu mi-am oferit sprijinul constând în posibilitatea instituirii unor măsuri de supraveghere tehnică asupra membrilor familiei J.", în condiţiile în care probele administrate în cauză atestă contrariul, respectiv că suspectul, la solicitarea inculpatei D., şi-a manifestat disponibilitatea de a pune la dispoziţie resursele umane şi tehnice ale serviciului pe care îl conducea în eventualitatea instituirii unor măsuri de supraveghere tehnică în cauza constituită pe numele persoanei vătămate F. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

De asemenea, în mod mincinos inculpatul B. a declarat că i-a comunicat inculpatei D. că nu o poate sprijini în niciun fel în cauza respectivă, motivându-i că infracţiunea nu se află în aria competenţei legale a serviciului pe care îl conducea, precum şi că inculpata nu i-a adus la cunoştinţă care era interesul ei în legătură cu persoana numitului F. sau cu membrii familiei acestuia.

Totodată, în mod mincinos inculpatul B. a declarat că la discuţia pe care a purtat-o pe această temă cu inculpata D. nu a mai asistat nicio altă persoană, în condiţiile în care probatoriul cauzei atestă că la această discuţie a participat activ şi inculpatul C.

În cele din urmă, inculpatul B. a declarat mincinos că nu i-a comunicat numitului G., având calitatea de şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, că va efectua verificări specifice prin serviciul pe care îl conducea în legătură cu pretinsa activitate de evaziune fiscală desfăşurată de membrii familiei J., în condiţiile în care martorul G. a declarat că "D. m-a asigurat că voi beneficia de sprijinul de specialitate al DGA - SJA Botoşani prin şeful structurii B. cu care a spus că va lua legătura personal, precum şi că după prima discuţie avută cu D. am fost căutat de B., care mi-a spus că a discutat şi el cu doamna prim procuror aspectele legate de F. şi că va efectua şi el verificări specifice".

Instanţa de fond a apreciat că pentru ca afirmaţiile inculpatului (considerate de organele de urmărire penală ca fiind false) să poată întruni elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă trebuie îndeplinită o cerinţă esenţială prevăzută de lege şi anume afirmaţiile mincinoase să vizeze fapte sau împrejurări esenţiale ale cauzei.

Înalta Curte constată că menţiunile parchetului conform cărora inculpatul B. ar fi "făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei în privinţa cărora a fost întrebat, în contradicţie vădită cu aspectele care rezultă din probatoriul cauzei, omiţând, totodată să declare toate aspectele despre care avea cunoştinţă" sunt pe deplin susţinute şi din probele existente la dosar, chiar în condiţiile în care înregistrările ambientale realizate nu au fost folosite la judecarea cauzei.

Avand în vedere probele administrate în prezenta cauză, Înalta Curte constată, în dezacord cu instanţa de fond că, afirmaţiile inculpatului de la parchet, din data de 21 iulie 2017, au fost necorespunzătoare adevărului şi au vizat împrejurări esenţiale ale cauzei de care a depins acuzarea celorlalţi inculpaţi, motiv pentru care apelul urmează să fie admis.

Înalta Curte constată că inculpatul B. a fost audiat în calitate de martor cu privire la relaţionarea pe care a avut-o cu prim procurorul D. în legătură cu presupusa activitate infracţională de evaziune fiscală desfăşurată de F., activităţile pe care le-a desfăşurat personal în această privinţă, precum şi cu privire la orice alte aspecte care ar putea interesa cauza.

Acesta a confirmat în declaraţia dată faptul că s-ar fi întâlnit cu inculpata D., în vara anului 2015, la iniţiativa acesteia, ocazie cu care au discutat despre o presupusă infracţiune de evaziune fiscală comisă de către membrii familiei J.

Înalta Curte constată că în declaraţia dată în calitate de martor în data de 21 iulie 2017 la parchet, declaraţie care a stat la baza acuzaţiei de mărturie mincinoasă, inculpatul B. a arătat că:

"Aducându-mi-se la cunoştinţă că F. este fostul socru al lui C., îmi amintesc o discuţie pe care am avut-o în vara anului 2015, din câte reţin, ocazie cu care doamna prim procuror mi-a spus că F., precum şi membrii familiei sale erau implicaţi în activităţi de evaziune fiscală cu echipamente sportive, respectiv achiziţionarea şi vânzarea de schiuri second hand.

Cu acel prilej mi-a solicitat sprijinul în calitate de şef al SJA Botoşani, împrejurare în care îmi amintesc că, pe de-o parte, i-am spus că infracţiunea de evaziune fiscală nu intră în competenţa DGA, iar pe de altă parte, sugerându-i să se adreseze celor de la IPJ Botoşani - SICE.

Precizez că doamna prim procuror nu mi-a solicitat şi nici eu nu mi-am oferit sprijinul constând în posibilitatea instituirii unor măsuri de supraveghere tehnică asupra membrilor familiei J.

De asemenea, arăt că doamna prim procuror nu mi-a relatat care era interesul său în legătură cu această persoană F. sau familia lui, prezentând-o ca pe o simplă informaţie.

(…) D. nu mi-a relatat cu acel prilej faptul că F. ar fi refuzat să cedeze dreptul de proprietate asupra unor imobile în favoarea fiicei lui C. şi nici ulterior nu am aflat astfel de lucruri (…).

Mai reţin că doamna prim procuror mi-a solicitat cu acel prilej dacă aş putea să verific dacă anumite persoane ale familiei J. locuiesc la anumite adrese comunicate de ea. Am refuzat şi această solicitare, repetându-i că nu ţine de obiectul nostru de activitate.

De asemenea, arăt că nici ulterior nu am aflat care era interesul doamnei prim procuror faţă de membrii familiei J., în legătură cu activităţile de comerţ cu articole de echipament sportiv second hand.

Fiind întrebat, arăt că discuţiile pe tema familiei J. am avut cu D. doar cu acest prilej, în biroul acesteia, fără a mai fi de faţă alte persoane (…)

Menţionez de asemenea, că la scurt timp, după discuţia avută cu D. referitoare la presupusa evaziune fiscală săvârşită de membrii familiei J. m-am întâlnit întâmplător cu G., în sediul IPJ Botoşani, ocazie cu care l-am însoţit în biroul său, întrebându-l dacă doamna prim procuror i-a adus la cunoştinţă aspectele referitoare la acte de evaziune fiscală săvârşite de membrii familiei J. în legătură cu comerţul cu articole sportive second hand.

De asemenea, mai arăt că cu acest prilej în niciun caz nu i-am comunicat numitului G. faptul că voi efectua activităţi specifice prin intermediul serviciului pe care îl conduc, întrucât nu aveam competenţa necesară aşa cum am arătat anterior, în materia investigării infracţiunilor de evaziune fiscală. Reţin că G. a afirmat că se va sesiza din oficiu cu privire la aspectele de evaziune relatate de D. (…)

De asemenea, nu am mai purtat alte discuţii cu doamna prim procuror D. în legătură cu această speţă şi nici ea nu mi-a mai comunicat alte detalii.

Aşa cum am arătat, nu cunosc ca doamna prim procuror sau C. să fi avut o miză personală în acea cauză." (255 - 256 vol. I, dosar U.P.).

În declaraţia dată în calitate de suspect în cursul urmăririi penale, inculpata D. menţionează că "Fiind întrebată, arăt că nu i-am solicitat şi nici nu s-a implicat din proprie iniţiativă B. în cercetările din dosarul lui F. prin prisma funcţiei pe care o ocupa, el având un rol pasiv."

În declaraţia dată în calitate de martor în cursul judecăţii, ofiţerul de poliţie G. a arătat că:

"La aproximativ o săptămână de la înregistrarea dosarului am fost abordat de d-l B. care ştia despre dosar şi m-a întrebat dacă poate să ne ajute cu ceva. Nu îmi amintesc exact, dar cred că i-am spus acestuia dacă ar putea identifica anumiţi cumpărători de la II XX. Discuţia purtată nu s-a materializat în vreun fel, eu neavând ulterior alte discuţii."

În cursul urmăririi penale, la data de 20.07.2017, martorul G. a arătat că "Reţin că după prima discuţie avută cu D. am fost căutat de B. care mi-a spus că a discutat şi el cu doamna prim procuror aspectele legate de F. şi că va efectua şi el verificări specifice. Precizez că această discuţie nu a fost materializată în cuprinsul vreunui înscris, adresă, proces-verbal, iar ulterior B. nu mi-a comunicat rezultatele acestei discuţii."

La data de 04.03.2017, martorul G. nu a declarat vreun aspect privitor la implicarea inculpatului B. în cercetările ce vizau dosarul de evaziune fiscală deschis pe numele II F.

În declaraţia dată în calitate de martor în cursul soluţionării apelului, ofiţerul de poliţie G., audiat fiind de către Înalta Curte la data de 21 noiembrie 2019, a arătat că: "Sub rezerva faptului că au trecut de la acele împrejurări peste 3 ani de zile, în esenţă, declar faptul că undeva la începutul lunii februarie 2016, am fost contactat la acea vreme de doamna prim procuror D., respectiv prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru a mă prezenta la parchet, fără să-mi spună motivul şi m-am deplasat la acea locaţie. Ajungând în biroul domniei sale, am discutat, mi-a spus că deţine date, că o anume întreprindere individuală XX. comite acte de evaziune fiscală. Precizez că la acel moment aveam funcţia de şef al SICE Botoşani. Mi-a dat detalii în ce constau presupusele împrejurări faptice, detalii pe care le-am notat pe o foaie de hârtie sau agendă, urmând ca datele respective să fie exploatate într-un dosar penal ca urmare a unei sesizări din oficiu. M-am întors la birou şi am contactat o colegă, doamna M., căreia i-am dat datele pe care le-am discutat cu dna procuror, solicitându-i să consemneze aceste date într-o informare şi ulterior să demareze verificările respective ca urmare a unei sesizări din oficiu. În discuţia purtată cu doamna M. i-am comunicat acesteia de unde provin datele şi să facă verificările necesare potrivit procedurii de investigare a unui dosar penal. Am desemnat-o pe doamna M. să lucreze în acest dosar pentru că era un ofiţer tânăr venit la serviciu, lucra pe activitatea de evaziune fiscală şi asta a fost decizia mea la acel moment.

În discuţia purtată cu dna M. i-am şi dat notiţele mele ca urmare a discuţiei purtate cu dna procuror şi i-am spus că dacă are nevoie de sprijin, pot să o ajut cu un coleg. A fost constituit dosarul penal care a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, fiind desemnat un procuror care să asigure supravegherea cercetărilor, iar ofiţerul desemnat trebuia să ţină legătura cu acesta în stabilirea modalităţilor de administrare a probelor şi soluţionarea procedurală a dosarului.

Revin la discuţia purtată cu doamna prim procuror D. şi menţionez că la momentul discuţiei purtate, aceasta mi-a spus că domnul F. a avut o discuţie, a avut oarece diferende cu prietenul său fără să-mi precizeze numele acestuia şi nici în ce constau acele diferende, iar dacă voi simţi nevoia în instrumentarea cazului pe parcursul acestuia, poate să ne sprijine domnul comisar B. de la DGA Botoşani. Am considerat la acel moment că informaţiile date de către dna procuror, cu privire la întreprinderea individuală a domnului F. şi a diferendelor purtate de acesta cu actualul prieten al doamnei D., trebuie să facă obiectul verificărilor pentru că altfel aş fi putut săvârşi o infracţiune. Când am purtat discuţia cu doamna M., nu i-am spus acesteia aspectele legate de existenţa unor diferende între domnul F. şi persoana respectivă, aspecte precizate din discuţia purtată cu doamna procuror. La circa o săptămână - două de la discuţia purtată cu dna D., am fost căutat de dnul B. şi am purtat o discuţie în biroul meu de la Inspectorat, cu acesta, legat despre cauză, respectiv posibile modalităţi de investigare, dar fără să materializez într-un înscris această discuţie şi nici nu am dat curs respectivelor modalităţi. La circa două luni de la înregistrarea dosarului şi efectuarea investigaţiilor în acesta, doamna M. a plecat la un alt Inspectorat, iar cauza a fost redistribuită unui alt ofiţer.

După înregistrarea dosarului, la o întâlnire ulterioară cu doamna procuror D., fără să fie o întâlnire legată de acest dosar, i-am comunicat că acesta a fost efectuat şi se efectuează cercetări în cadrul acestuia. Nu mai reţin să fi avut alte discuţii ulterioare cu doamna D. După plecarea dnei M., dosarul a fost repartizat dlui WW., care probabil că avea mai puţine dosare la acel moment şi lucra, de asemenea, pe evaziune fiscală. În discuţia purtată cu doamna prim procuror D., aceasta mi-a spus şi ce procuror va asigura supravegherea cauzei, respectiv domnul N. Precizez că, aşa cum am arătat, menţin declaraţia de la Curtea de Apel Târgu Mureş, menţin şi afirmaţia aflată în conţinutul acesteia că la momentul discuţiei iniţiale, am aflat că F. este fostul socru al lui C., care era prieten cu doamna D. Alte precizări nu mai am de făcut.

Menţin şi precizarea consemnată în declaraţia din faţa primei instanţe, în sensul că "mi s-a părut puţin ciudat ca doamna prim procuror să-mi spună că trebuie făcut dosar" şi arăt că fiindu-mi prezentate datele despre acele împrejurări, era singura posibilitate legală să fie verificate şi documentate, pentru că altă soluţie nu exista, decât verificarea lor. Nu pot să explic ce am vrut să spun cu această afirmaţie.

Corelând faptul că reprezentantul societăţii individuale era fostul socru al actualului prieten al doamnei prim procuror putea constitui o răzbunare din partea acesteia, dar datele concrete pe care mi le-a pus la dispoziţie trebuiau a fi verificate, tocmai pentru a nu comite infracţiunea de favorizare a infractorului. Aprecierea făcută în declaraţia de la prima instanţă referitoare la o eventuală răzbunare, a fost o apreciere a mea.

Întrebări formulate de domnul judecător CCC.:

R: Nu era o modalitate de lucru normală să ne sesizăm din oficiu în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, urmare a unor discuţii pe care le-am avut cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, cu privire la acest dosar pentru care am fost chemat în 16.02.2016 de către dna D., a fost o excepţie, pentru că dna procuror ne-a oferit date care ne-au permis să ne sesizăm din oficiu. Celelalte situaţii la care făceam trimitere în declaraţia mea de martor din 20 iulie 2017, referitoare la infracţiuni de evaziune fiscală comise de EE., erau dosare pentru noi deja ne-am sesizat, acestea fiind în cercetare la serviciul nostru. Îmi menţin precizarea din declaraţia mai sus arătată referitoare la aceste dosare şi îmi amintesc că dna procuror mi-a spus că:

"chiar dacă este vărul meu, trebuie făcut".

Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantei - intimate inculpate D.:

Î: Dacă martorul îşi menţine afirmaţia făcută în declaraţia de la prima instanţă, fila x, penultimul alineat, care i s-a citit în şedinţă publică?

R: Menţin cele declarate în sensul celor citite astăzi în şedinţă publică, cu precizarea, însă că, respectiv datele primite telefonic nu se refereau la evaziune fiscală, ci la posibile alte fapte cu caracter contravenţional şi care au fost verificate şi nu s-au confirmat.

Î: Dacă martorul cunoaşte că suspiciunile relatate de doamna procuror s-au confirmat şi care este stadiul dosarului?

R: Da, cunosc faptul că dosarul a fost soluţionat prin trimitere în judecată şi întocmirea rechizitoriului, deci s-a confirmat şi bănuiesc că este la instanţă dar nu ştiu exact.

Î: Dacă martorul cunoaşte când anume a fost emis rechizitoriul?

R: Data rechizitoriului nu o cunosc exact, dar acest a fost emis după ce doamna procuror a fost suspendată din funcţie.

Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului intimat - inculpat C.:

Î:Dacă în discuţia purtată cu dna prim procuror D., a fost făcută vreo afirmaţie cu privire la implicarea domnului C. sau vreun interes în constituirea dosarului legat de această persoană?

R:Nu.

Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantei parte civilă F.:

Î: Dacă în discuţia purtată cu dna procuror D., aceasta a făcut afirmaţia că "dosarul de evaziune fiscal a fost constituit, întrucât F. refuză să cedeze o garsonieră fiicei lui C. ?

R: Nu a fost cazul de aşa ceva, aşa cum am relatat anterior. La discuţia respectivă mi-au fost furnizate datele şi am hotărât că o să le verificăm prin constituirea unui dosar penal.

Î: Dacă martorul la momentul repartizării dosarului ofiţerului de poliţie M., a avut în vedere că aceasta urma la scurt timp să părăsească unitatea?

R: Nu, întrucât la momentul respectiv nu ştiam că ofiţerul va pleca pentru că dacă aş fi ştiut aş fi repartizat unui alt ofiţer de poliţie pentru asigurarea continuităţii cercetărilor în cauza respectivă.

Întrebări formulate de apărătorul ales al intimatului - inculpat B.:

Î: Dacă în discuţia purtată cu doamna prim procuror D. a făcut afirmaţia că domnul F. ar avea legătură cu ofiţeri superiori din cadrul IPJ Botoşani?

R:Nu îmi amintesc lucrul acesta dar cred că nu.

Î: Dacă în discuţia purtată de martor cu B., au fost făcute afirmaţii că F. ar avea legături cu ofiţeri superiori din cadrul IPJ Botoşani?

R:Nu îmi amintesc, dar cred că nu.

Î: Dacă martorul ne poate spune dacă în cadrul cercetărilor, a beneficiat de sprijinul DGA Botoşani?

R: Nu.

Î: Dacă în cadrul cauzelor de evaziune fiscală, beneficiau de suportul DGA Botoşani?

R: În acele cauze, nu, dar pe speţe de contrabandă, am cooperat.

Întrebări formulate de Reprezentantul Ministerului Public:

Î:Să precizeze martorul, care sunt datele efective pe care doamna prim procuror D., la acel moment i le-a furnizat?

R: Aşa cum am arătat în declaraţiile anterioare, datele puse la dispoziţie se refereau la faptul că în cadrul întreprinderii respective, se comit acte de evaziune fiscală, respectiv neînregistrarea datelor cu privire la veniturile încasate din comercializarea articolelor sportive, genţi, skiuri şi altele, ce erau depozitate în două garaje, pe care mi le-a precizat. Acestea au fost datele.

Î: Dacă martorul cunoaşte dacă doamna procuror în discuţia purtată i-a menţionat de unde cunoaşte aceste date?

R:Nu mi-a indicat o persoană şi nici alte surse, exprimându-se doar că în cadrul întreprinderii respective, acesta face acte de evaziune fiscală şi am interpretat că doamna procuror le cunoaşte.

Î: Dacă în discuţia purtată cu doamna prim procuror aceasta a făcut vreo afirmaţie că ar avea probleme personale cu F.?

R: Nu-mi amintesc exact faţă de perioada de timp lungă care s-a scurs.

Î: S-ar fi exprimat doamna procuror în discuţia purtată în sensul că doreşte "să fie ars F."?

R: Nu îmi amintesc exact, doar că au fost discuţii.

Î: Dacă în discuţia purtată cu dna procuror D., ar fi făcut afirmaţia "că acesta este un dosar cu dedicaţie domnului F."?

R: Nu îmi amintesc să se fi exprimat că ar fi fost un dosar cu "dedicaţie", dar a făcut o afirmaţie în sensul că " o să-şi dea seama că aceasta îi vine de la mine, dar asta e".

Î: Dacă dna procuror în discuţia purtată i-a solicitat martorului să desemneze un ofiţer de poliţie mai discret?

R: Nu îmi amintesc, este posibil, însă decizia de desemnare a ofiţerului de poliţie a fost a mea.,,

Înalta Curte constată că discuţia dintre inculpatul B. şi inculpata D., astfel cum a fost redată în faţa anchetatorilor, în declaraţia de martor din data de 21 iulie 2017, a avut un caracter suficient de aplicat, fiind discutate opţiunile pe care le avea la dispoziţie inculpatul B. pentru o ajuta pe inculpata D. în demersul său.

Înalta Curte constată că, inculpatul B., conform propriei declaratii, s-ar fi întalnit "întâmplător, cu martorul G. în sediul IPJ Botoşani, ocazie cu care l-a însoţit în biroul său şi întrebat dacă doamna prim procuror i-a adus la cunoştinţă aspectele referitoare la acte de evaziune fiscală săvârşite de membrii familiei J. în legătură cu comerţul cu articole sportive second hand.

Este de remarcat faptul că şi în situaţia în care întâlnirea era "întâmplătoare," cum susţine inculpatul, în propriile declaraţii, era în afara oricarui cadru legal şi logic, orice discuţie cu martorul G., pe marginea infracţiunii de evaziune fiscala, în condiţiile în care inculpatul B. a susţinut că în discutiile cu inculpata D. ar fi refuzat solicitarea acesteia de a se implica în verificări privind fapta de evaziune fiscală, repetându-i acesteia că "nu ţine de obiectul lor de activitate".

Martorul G. confirmă această întâlnirea afirmând că "La circa o săptămână - două de la discuţia purtată cu dna D., am fost căutat de d-nul B. şi am purtat o discuţie în biroul meu de la inspectorat, cu acesta, legat despre cauză, respectiv posibile modalităţi de investigare, dar fără să materializez într-un înscris această discuţie şi nici nu am dat curs respectivelor modalităţi".

Inculpata D. confirmă în mod indirect întalnirea cu inculpatul B. şi discuţiile pe marginea dosarului de urmarire penală afirmând că acesta ar fi avut un "rol pasiv" în acest dosar, fără să explice în ce a constat acest rol "pasiv,,.

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că, fapta inculpatului B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., în condiţiile în care, aşa cum rezultă din declaratiile martorului G., coroborate cu declaraţiile inculpatei D. şi declaraţiile inculpatului B., acesta a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei în privinţa cărora a fost întrebat, omiţând, totodată să declare toate aspectele despre care avea cunoştinţă.

Înalta Curte constată că în mod mincinos inculpatul B. a declarat că i-a comunicat inculpatei D. că nu o poate sprijini în niciun fel în cauza respectivă, motivându-i că infracţiunea nu se află în aria competenţei legale a serviciului pe care îl conducea, precum şi că inculpata nu i-a adus la cunoştinţă care era interesul ei în legătură cu persoana numitului F. sau cu membrii familiei acestuia.

De asemenea, se constată că în mod mincinos inculpatul B. a declarat că nu i-a comunicat numitului G., că va efectua verificări specifice prin serviciul pe care îl conducea în legătură cu pretinsa activitate de evaziune fiscală desfăşurată de membrii familiei J.

În schimb, Înalta Curte constată că nu sunt suficiente elemente pentru a reţine că în mod mincinos inculpatul B. a declarat că la discuţia pe care a purtat-o pe această temă cu inculpata D. nu ar mai fi asistat nicio altă persoană, respectiv inculpatul C.

Nu sunt suficiente elemente care să susţină participarea inculpatului C. la această discuţie.

Înalta Curte constată că fapta de mărturie mincinoasă a fost comisă de către inculpat în dorinţa sa de a o proteja pe inculpata D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

La individualizarea judiciară a pedepsei stabilite inculpatului B. şi la stabilirea cuantumului acesteia se vor lua în considerare criteriile expres prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen.

Se reţine că la data comiterii faptei era ofiţer de poliţie, şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie

Înalta Curte constată că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar conduita pe parcursul desfăşurării procesului penal a fost de recunoaştere parţială a faptei, condiţii în care Înalta Curte consideră că se impune o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Având în vedere toate aceste elemente, Înalta Curte va admite apelul parchetului şi în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. va condamna pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

III. Cu privire la infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina inculpaţilor D. şi C.

În actul de sesizare al instanţei se reţine că inculpatul C., împreună cu inculpata D., care avea calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în cursul lunii octombrie 2015, cu intenţie, a exercitat acte de constrângere psihică asupra persoanei vătămate F., cu scopul de a o determina să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea minorei H., fiica sa. Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii C. şi D. au urmărit să-i inducă persoanei vătămate F. o stare de temere, constând în aceea că în situaţia exprimării unui refuz, prin prisma autorităţii şi atribuţiilor specifice funcţiei deţinute de inculpata D., va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane.

Fapta inculpatei D. a fost încadrată la infracţiunea de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 78/2000, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, iar fapta inculpatului C., la infracţiunea de şantaj, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen.,

Dispoziţiile art. 207 din C. pen. referitoare la şantaj prevăd că:

"(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani."

Legiuitorul în conţinutul art. 207 din C. pen. a reconfigurat infracţiunea de şantaj, în raport, cu reglementarea din C. pen. anterior diferenţiind sub aspect sancţionator, fapta de şantaj săvârşită în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, de fapta de şantaj săvârşită în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial.

De asemenea, noţiunea de constrângere utilizată în art. 207 din C. pen. are o sferă mai largă, întrucât priveşte, atât constrângerea fizică, cât şi constrângerea morală, incluzând, prin urmare, violenţa şi ameninţarea.

Principalul element distinctiv între dispoziţiile art. 207 alin. (1) din C. pen. şi dispoziţiile art. 194 alin. (1) din C. pen. anterior constă, în reglementarea separată în cuprinsul art. 207 alin. (1) din C. pen. a faptei de şantaj săvârşită în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial.

În ceea ce priveşte conţinutul unui folos nepatrimonial, de principiu acesta ar putea consta, în buna imagine publică sau alte aspecte de satisfacţie sau de umilire, acestea având legătură cu sentimente sau aspecte de inferioritate de ordin subiectiv ale unei persoane, neputând fi evaluabile în bani.

Aceeaşi diferenţiere, în raport, cu natura nepatrimonială sau patrimonială a folosului se regăseşte şi în dispoziţiile art. 207 alin. (2) din C. pen., care incriminează ameninţarea cu darea în vilag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul.

La articolul 207 alin. (3) din C. pen., legiuitorul a reglementat, ca variante agravate ale infracţiunii de şantaj, faptele prevăzute în alin. (1) şi (2), comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul.

Aşadar, potrivit art. 207 alin. (3) din C. pen., dacă fapta prevăzută în alin. (1) - constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva - a fost comisă în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Referitor la acţiunea de constrângere, aceasta trebuie să îndeplinească două condiţii: acţiunea de constrângere, pentru a fi considerată ca atare, trebuie să fie de natură a prilejui o stare de temere, sub stăpânirea căreia, persoana supusă acţiunii de constrângere nu mai poate reacţiona moralmente în sensul unei opuneri eficace la pretenţiile făptuitorului. Nu este necesar ca acţiunea de constrângere să fi produs o stare de temere, fiind suficient ca, prin natura şi felul săvârşirii sale, această acţiune să fie obiectiv susceptibilă de a conduce la o stare de temere.

A doua condiţie care vizează acţiunea de constrângere ce trebuie îndeplinită constă în aceea că acţiunea trebuie efectuată în vederea obţinerii unei anumite comportări din partea celui constrâns (să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva). Astfel, victima este pusă în alternativa sau să reziste constrângerii şi să suporte eventual consecinţele neconvenabile la care se găseşte expusă prin această atitudine sau să consimtă la îndeplinirea a ceea ce pretinde făptuitorul prin acţiunea de constrângere. Prin "a da" ceva se înţelege un act de autodeposedare, îndeplinit de victimă sub imperiul constrângerii.

Prin "a face" ceva, se înţelege un act comisiv, efectuat de victimă sub presiunea constrângerii. Prin "a nu face" ceva se înţelege un act omisiv (de abţinere) de la ceea ce victima era îndreptăţită să facă, abţinere impusă prin acţiunea de constângere a făptuitorului. Prin "a suferi"ceva se înţelege un prejudiciu suportat de victimă ca urmare a constrângerii exercitate asupra sa. Între acţiunea de constrângere şi efectuarea actului cerut poate fi un raport de concomitenţă sau de succesiune în timp. Prin aducerea la îndeplinire a conduitei la care victima a fost constrânsă, făptuitorul dobândeşte un folos(avantaj) Acest folos capătă caracter nelegitim, datorită mijloacelor folosite în vederea realizării lui.

Urmarea imediată constă în faptul că acţiunea de constrângere insuflă o temere, care se produce independent de satisfacerea cererilor făptuitorului. Legătura de cauzalitate se realizează dacă între acţiunea de constrângere săvârşită de făptuitor şi starea de temere a victimei există o legătură de la cauză la efect. Cerinţa esenţială care potenţează intenţia directă sau intenţia directă este scopul dobândirii unui folos ilicit pentru sine sau pentru altul. O astfel de situaţie există când acţiunea de constrângere este efectuată în vederea realizării unei prestaţii întemeiată pe un drept, respectiv reclamarea unei creanţe, restituirea unui împrumut, o prestaţie la care victima este îndatorată.(Vintilă Dongoroz şi alţii, colectiv, Explicaţii teoretice ale C. pen. român, vol.

III, Partea specială, Editura Academiei, Bucureşti, 1971, pag. 322-327).

În fapt, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că în cursul anului 2015 inculpata D. a început o relaţie de concubinaj cu inculpatul C., acesta fiind despărţit de fosta sa soţie S. Inculpatul C. avea împreună cu numita T. o fiică, respectiv H., minoră ce avea domiciliul stabil la mama sa. Relaţiile dintre cei doi foşti soţi erau destul de tensionate, aceste tensiuni acumulându-se în timp şi culminând cu divorţul acestora.

În cadrul discuţiilor dintre cei doi inculpaţi, inculpatul C. i-a povestit inculpatei D. că în timpul căsătoriei cu fosta soţie, S., cei doi ar fi cumpărat două imobile, respectiv o garsonieră şi un apartament, pentru care însă dreptul de proprietate era înscris pe numele soţilor F. şi T. şi pe numele lui U. (fiul celor doi soţi şi fratele numitei S.). Având în vedere că inculpatul C. nu avea recunoscut vreun drept de proprietate asupra celor două imobile, inculpatul încerca să o determine pe fosta sa soţie S. şi părinţii acesteia să îi cedeze minorei H. cele două imobile, pretins a fi achiziţionate de către cei doi foşti soţi din resurse proprii.

În cursul anului 2015, inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate (conform declaraţiei acesteia dată în cursul urmăririi penale - f. x - vol. I) să îi cedeze minorei cele două imobile, fără a reuşi însă acest lucru, motiv pentru care a intervenit şi inculpata D., în calitate de concubină a inculpatului C., aceasta având funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, anterior fiind prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni. Astfel, cei doi au luat iniţiativa şi l-au chemat la o întâlnire pe fostul socru al inculpatului C., respectiv persoana vătămată F., pentru a-i prezenta doleanţele.

Prima întâlnire a avut loc la începutul lunii octombrie, într-o zi de sâmbătă la restaurantul II. din mun. Botoşani, persoana vătămată fiind însoţită şi de fiul său, U., iar inculpatul C. fiind însoţit de concubina sa, inculpata D.

Martorul U. audiat fiind de către Înalta Curte în data de 06 februarie 2020 a declarat în următoarele:,,…..Într-o zi tatăl meu mi-a adus la cunoştinţă că inculpatul C. l-a contactat şi i-a pus în vedere că doreşte să se întâlnească cu acesta, inclusiv cu prietena sa, inculpata D. C. a fost soţul sorei mele, existând mai multe discuţii între cei doi, chiar agresiuni înainte de a fi desfăcută căsătoria.

În timpul căsătoriei sorei mele cu inculpatul C., între familia noastră şi acesta exista o relaţie normală. Spre sfârşitul relaţiei celor doi au intervenit certuri, discuţii.

Cred că în luna octombrie 2015 a avut loc întâlnirea între C., D. şi tatăl meu pe terasa hotelului II., în municipiul Botoşani. L-am însoţit pe tatăl meu la acea întâlnire pentru că ştiam de discuţiile violente şi mi s-a părut destul de ciudat că doamna prim-procuror D. la acel moment a dorit să discute cu tatăl meu. Ne-am prezentat, am ajuns ceva mai devreme cu ceva timp şi am purtat o discuţie din care nu îmi mai aduc aminte cum a început, dar precizez că inculpata D. a afirmat că "se pot întâmpla multe" dacă nu se va trece un apartament, care era proprietatea mea, şi o garsonieră, proprietatea părinţilor pe numele nepoatei mele, H. Eu nu am spus nimic la o asemenea afirmaţie, dar am perceput-o ca fiind o ameninţare, având în vedere că nu stăteam de vorbă cu un portar de la o şcoală, ci cu un prim-procuror şi atunci am înţeles motivul pentru care a vrut să discute cu tatăl meu. Nu pot estima cu precizie cât a durat discuţia între C., D., tatăl meu şi mine, dar estimez la circa 30 de minute.

Ca urmare a afirmaţiei făcute, m-am uitat la tatăl meu şi am văzut că este profund afectat, în sensul că am văzut că s-a schimbat la faţă. Am încercat să deviez un pic discuţia. Am discutat cu doamna D. un aspect legat de o hotărâre judecătorească, în sensul că i-am spus că nu am auzit ca un părinte să fie scutit de plata pensiei alimentare cu toate că era obligat de către o instanţă şi reacţia doamnei D. a fost una pasivă, în sensul că a intervenit ceva legat de latura obiectivă sau subiectivă, dar nu pot spune ce anume. C. a avut o reacţie ironică la discuţia dintre mine şi D., făcând aluzie la studiile mele, în sensul că sunt jurist. Spre sfârşitul discuţiei, dar nu ştiu exact la ce anume, inculpatul C. a avut o reacţie violentă, în sensul că a dat cu pumnii în masă, dar nu pot preciza legat de ce anume.

Eu, personal, ulterior acestei discuţii nu m-am mai întâlnit cu C. şi D., dar din discuţiile purtate cu tatăl meu a mai avut loc o întâlnire între tatăl meu, D. şi C. în incinta fostului club DDD. şi din câte mi s-a relatat au fost făcute presiuni foarte mari asupra tatălui meu, în sensul că i s-a dat chiar un ultimatum să treacă drepturile de proprietate asupra bunurilor imobile, respectiv apartamentul care era proprietatea mea şi garsoniera care era proprietatea părinţilor până la jumătatea lunii decembrie, cred, 2015. Era dificil să vorbesc cu tatăl meu pentru că se ferea, pentru că credea că telefoanele sunt ascultate şi chiar mi-a sugerat tatăl meu să nu vorbesc pe telefon. Această temere a provenit ca urmare a primei discuţii purtate, la acea dată tată meu rămânând mut în urma afirmaţiilor făcute.

Apartamentul al cărui proprietar eram l-am achiziţionat cu o parte din banii mei, cât şi cu o parte din banii fratelui meu - JJ.

Nu mai reţin dacă am purtat discuţii între mine şi C. ulterioară celei iniţiale, dar ştiu că acesta a venit în faţa blocului părinţilor mei şi a făcut scandal, ca urmare a pretenţiilor pe care le avea pentru creşterea şi educarea minorei. Mie mi-a lăsat impresia că C. făcea aceste afirmaţii cu caracter provocator.

Întrebări adresate de către domnul judecător CCC.:

Î: Dacă în cadrul întâlnirii din octombrie 2015 ştiaţi că D. era prim-procuror sau s-a prezentat ca fiind prim-procuror?

R: Ştiam înainte de a avea întâlnirea din octombrie 2015 că doamna D. este prim-procuror, dar în cadrul acestei întâlniri chiar doamna D. a precizat că este prim-procuror şi a făcut referire la calitatea specială a tatălui său.

Î: Dacă în cadrul discuţiei s-a pus problema calităţii doamnei D., respectiv dacă s-a pus problema că doamna D. a venit la acea întâlnire în calitatea de concubină a domnului C.?

R: Nu reţin acest aspect, dar aşa cum am precizat ştiam că au o relaţie la acel moment.

Întrebare adresată de procuror:

Î: Dacă martorul cunoaşte care era comportamentul inculpatului C. în afara celei de familie?

R: Ştiam că a fost implicat în mai multe scandaluri din oraş, oraşul Botoşani fiind un oraş mic şi l-am văzut cum se comporta cu familia mea.

Întrebări adresate de către apărătorul părţii civile F.:

Î: Dacă martorul poate preciza de ce inculpatul C. solicita trecerea pe numele minorei a bunurilor imobile arătate?

R: Din câte ştiu, inculpatul C. nu a contribuit cu bani la achiziţionarea bunurilor respective. Ştiu că foştii soţi, respectiv sora mea şi C. au cumpărat un autoturism marca x, pe care l-au vândut anterior desfacerii căsătoriei şi acest moment mi-l amintesc datorită faptului că sora mea ducându-se la serviciul de taxe şi impozite, dorind să radieze autoturismul nu a putut să facă acest lucru pentru că soţul său avea multe amenzi în cuantum de 4000 - 5000 de RON.

Î: Dacă martorul a fost ameninţat de inculpaţi cu întocmirea de dosare penale?

R: În mod direct nu reţin să fi fost ameninţat, dar au fost formulate ameninţări la adresa familiei. Cu prilejul arestării inculpaţilor, la o perioadă scrută de timp, respectiv una, două luni am fost contactat de două persoane, respectiv EEE. şi FFF., care mi-au adus la cunoştinţă faptul că, atât C., cât şi împreună cu D. au încercat, au oferit sume de 200 de euro lui FFF. pentru a face un denunţ împotriva familiei pentru acea presupusă infracţiune de trafic de persoane, care este specificată în dosar, cât şi numitului EEE., care a fost contactat telefonic de către C., ulterior aceştia s-au întâlnit în incinta GGG. Botoşani. Din relatările domnului EEE., inculpaţii au oferit suma de 500 de euro ca să semneze un denunţ, respectiv nişte hârtii, "ca să-l înfunde pe fratele meu". Cu acel prilej, respectiv discuţiei cu EEE. eu am înregistrat discuţia, iar discuţia între fratele meu şi FFF. a fost înregistrată de fratele meu, înregistrări pe care le am pe un stick şi le pot pune la dispoziţia instanţei. Precizez că la prima discuţie între FFF. şi fratele meu, C. a fost cel care a oferit suma de 200 de euro, iar la cea de a doua discuţie între EEE., C. şi D. din relatările lui EEE. suma a fost oferită de D. Am datele de identificare ale numiţilor EEE. şi FFF.

Î: Dacă martorul a fost cercetat în dosare penale întocmite de inculpaţi?

R: Anul trecut, în 2019 mi s-a părut ciudat că am fost citat în calitate de martor, cred că este un dosar penal, pentru presupusă infracţiune de deturnare de licitaţie publică şi am făcut o legătură cu momentul în care sora mea s-a întâlnit cu D., dar ştiu că discuţia a fost înregistrată cu un dispozitiv de înregistrare, şi am dedus că doamna D. ştie cu ce mă ocup eu, expresia acesteia fiind "las că ştiu eu cu ce se ocupă şi AAA.". Nu am fost cercetat în dosare penale întocmite de inculpaţi. Licitaţiile la care am făcut referire vizau bunuri pe care le adjudecam eu, fiind vorba de apartamentul care se face vorbire în acest dosar şi un alt apartament.

Î: Dacă martorul cunoaşte că discuţiile şi afirmaţiile făcute în cadrul acestora au afectat sănătatea părţii civile?

R: Da, cu siguranţă, eu chiar personal am luat la cunoştinţă de degradarea stării de sănătate a stării civile. Ştiu că a leşinat la un meci de fotbal pe stadion datorită stresului, se simţea urmărit. Ştiu că tatăl meu suferă de inimă, de diabet şi ceva cu circulaţia periferică şi precizez că aceste afecţiuni nu le-a avut anterior discuţiilor şi situaţiei create. Starea sănătăţii sale este la fel, sunt boli grave.

Întrebări adresate de către apărătorul inculpatei D.:

Î: Dacă martorul cunoaşte momentul diagnosticării cu afecţiunile relatate anterior incidentului şi dacă au fost efectuate controale periodice anterior acestora?

R: Nu ştiu exact când a fost diagnosticat tatăl meu cu aceste afecţiuni, dar din câte îmi aduc aminte toate acestea au survenit după incident. Nu ştiu să fac referiri dacă tatăl meu a fost la controale periodice anterior şi ulterior incidentului. Ştiu că tatăl meu a făcut nişte tratamente costisitoare, chiar eu l-am însoţit la Iaşi.

Î: Dacă martorul cunoaşte din hotărârea de divorţ a sorei sale cui i-a fost încredinţat copilul şi unde locuia efectiv?

R: Copilul a fost încredinţat surorii mele şi locuia efectiv la părinţii mei - F. şi T., deoarece sora mea lucra în străinătate, în Elveţia împreună cu mine.

Î: Dacă martorul cunoaşte dacă au fost făcute demersuri cu privire la custodia minorei de către C. şi D.?

R: Nu ştiu dacă are relevanţă, dar precizez că D. a avut calitatea de martoră în dosarul de abandon de familie privindu-l pe C. Nu cunosc anul când a avut loc acea cauză.

Î: Dacă la întâlnirea avută între cei patru pe terasa hotelului II. a fost purtată vreo discuţie legată de calitatea inculpatei D.?

R: Faptul că s-a prezentat în calitate de prim-procuror nu cred că mai necesitau alte aspecte de precizat.

Î: Dacă martorul poate să precizeze, dacă în familie au fost discutate aspecte privind cedarea drepturilor de proprietate ca urmare a discuţiei purtate?

R: Nu reţin să fi existat vreo discuţie în familie şi, aşa cum am afirmat, tatăl meu avea o stare de temere accentuată şi mai mult vorbea şi prin semne.

Î: Dacă martorul poate să precizeze dacă a fost citat şi audiat de către inculpata D. în vreo cauză?

R: Eu, personal, nu reţin să fi fost citat şi audiat de inculpata D., ştiu însă că a fost o problemă cu o remorcă în care doamna D. s-a implicat în sensul că ştiu că a fost un dosar închis, după ce a venit la Botoşani de la Săveni l-a redeschis în care C. îl acuza pe fratele meu de abuz de încredere. Ştiu că inculpata "i-a fabricat" un dosar de evaziune fiscală tatălui meu. Aşa cum am citit din rechizitoriul x fabricatul dosarului şi afirmaţia "îi vreau arşi" m-a dus cu gândul că acel dosar "i-a fost fabricat". Toată cercetarea în dosarul respectiv s-a derulat într-o perioadă scurtă, cred că o săptămână şi au început investigaţii specifice. Ştiu că tatăl meu mi-a spus că totul a fost un fals. Cred că s-a ţinut în mod expres ca tatăl să fie trimis în judecată ca să îi folosească inculpatei la Înalta Curte. Nu ştiu în ce stadiu se află dosarul, dar ştiu că este făcută o cerere de strămutare în cauza respectivă.

Î: Să ne precizeze martorul dacă se referă la rechizitoriul din 2019 sau la un alt rechizitoriu anterior?

R: Nu ştiu despre care rechizitoriu este vorba, ci doar despre cel referitor la evaziunea fiscală, din câte cunosc eu da, dar ne putem aştepta la orice.

Î: Dacă inculpata D. a reacţionat în vreun fel la momentul de pe terasa hotelului II. în care inculpatul C. a lovit cu pumnii în masă?

R: Nu ştiu în ce moment, dar inculpata D. a făcut afirmaţia că "C. a avut o zi mai proastă", dar m-a dus cu gândul, ca urmare a discuţiilor purtate, la cea de a doua întâlnire între C., D. şi tatăl meu, probabil că au existat nişte discuţii între ei pentru că doamna D. nu ar fi fost atât de vehementă încât să cedeze presiunii.

Întrebări adresate de către apărătorul inculpatului C.:

Î: Dacă martorul preciza în legătură cu întâlnirea de pe terasa II., dacă inculpatul C. a avut intervenţii în discuţie în afara atitudinii violente menţionate?

R: Nu reţin acest aspect, dar nu cred. Mai mult, discuţia s-a axat atunci între mine, tatăl meu şi inculpata D.

Î: Care era motivul reacţiei violente a inculpatului C.?

R: Nu pot să expun cu exactitate motivul, dar este posibil să fi fost reacţia ironică în cadrul acelei discuţii.,,

În cadrul acestei prime întâlniri, inculpata D. şi-a declinat identitatea prezentându-şi şi funcţia deţinută în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, respectiv prim procuror conform declaraţiilor persoanei vătămate F. şi martorului U. Totodată inculpata D. ar fi precizat la începutul acestei întâlniri că a obţinut funcţia pe merit şi că tatăl ei a fost securist.

Inculpata arată că nu şi-ar fi expus funcţia deţinută dar admite că era de notorietate faptul că deţinea funcţia de prim procuror, chiar şi familia numitei T. ştiind ce funcţie deţine - conform declaraţiei dată în faţa instanţei de către inculpată - 47 verso - vol. IV).

Conform declaraţiilor persoanei vătămate şi martorului U. rezultă faptul că inculpata D. s-a implicat în mod activ în discuţie, spunându-i persoanei vătămate, pe un ton ameninţător, să efectueze demersurile necesare pentru cedarea dreptului de proprietate al apartamentului şi garsonierei în favoarea minorei H. De asemenea, inculpata D. ar fi afirmat că-l va susţine pe concubinul ei inculpatul C. "indiferent ce va face, şi că că partea vătămată nu trebuie se bazeze pe vreun ajutor din partea poliţiei.

Întrucât persoana vătămată a arătat că nu va da curs solicitărilor formulate, inculpata i-a transmis că "o să aibă probleme, iar mai grav va fi pentru fiii săi." În urma acestui refuz al persoanei vătămate, inculpatul C. a devenit violent verbal, a bătut cu pumnul în masă, motiv pentru care discuţia dintre cei patru interlocutori s-a încheiat, fără a se ajunge la vreo înţelegere.

Având în vedere că prima întâlnire s-a finalizat fără vreun rezultat, cei doi inculpaţi au hotărât să mai organizeze o întâlnire, motiv pentru care l-au contactat pe numitul F. pentru a se întâlni din nou. Iniţial acesta a refuzat, spunând că nu se poate deplasa cu autoturismul, deoarece a consumat băuturi alcoolice, însă cei doi inculpaţi au insistat şi l-au luat de la domiciliul său cu autoturismul acestora.

La cea de a doua întâlnire persoanei vătămate, care conform declaraţiei părţii vătămate a avut loc în 26 octombrie 2015, inculpata D. a dat un termen imperativ părţii vătămate, respectiv luna decembrie 2015, pentru a efectua demersurile necesare transcrierii celor două imobile pe numele minorei H. Inculpata i-a adresat ameninţări părţii vătămate, spunându-i că în caz contrar va avea probleme, aceasta arătând că are cunoştinţă de o presupusă activitate infracţională de evaziune fiscală desfăşurată de persoana vătămată F. şi despre o presupusă activitate infracţională de trafic de persoane desfăşurată de numitul JJ.

Conform declaraţiei părţii vătamate i-ar fi spus că "o să am probleme cu evaziune, cu traficul de persoane că familia mea face trafic de persoane,,.(dos. U.P.)

În data de 11.06.2020 inculpata D. a solicitat să fie audiată de către Înalta Curte.

Aceasta a declarat următoarele cu privire la infracţiunea de şantaj: "Aş vrea să precizez pe scurt care a fost contextul în care m-am întâlnit cu F., de fapt s-a vrut o singură întâlnire, dar, întrucât acea întâlnire nu a avut nicio finalitate a mai avut loc una la scurt timp.

Aşa cum am declarat am avut o relaţie de concubinaj cu domnul C., ce are o fiică H. şi datorită faptului că nu am avut copilul meu, băiatul meu fiind înfiat şi precizez că mi-am dorit totdeauna o fată, am perceput-o pe H. ca pe copilul meu şi m-am implicat în educaţia acesteia. Între concubinul meu de la acea dată şi familia sa era un conflict, care s-a desfăşurat pe două componente, respectiv educaţia copilului, în sensul că tatăl era exclus de la acest proces, H. era în custodia comună a părinţilor, însă domiciliul era la mama sa, care era plecată în străinătate şi practic fetiţa stătea la bunicii materni, însă petrecea foarte mult timp şi cu noi, aşa cum rezultă din declaraţie.

Un alt motiv era faptul că bunicii nu se ocupau de sănătatea H. Orice lucru care era cumpărat de mine şi de partenerul meu nu era acceptat şi alte răutăţi. O altă componentă a fost dată de securitatea financiară a minorei, întrucât aşa cum ştiam de la domnul C., aceştia au dobândit o avere, care era trecută pe numele unor persoane interpuse şi întrucât S., fosta soţie a domnului C., voind să îşi refacă viaţa a dezvoltat "o relaţie cu un vânător de avere", dat fiind şi înţelegerea ca zestrea fetei să fie pe numele copilului. Aceste discuţii, tot de la domnul C., ştiam că le-a avut cu domnul F., întrucât fosta soţie refuza orice discuţie. În acest context, având în vedere că în familia mea, tatălui meu i se agravase boala incurabilă, existând şi probleme la serviciu, iar acest conflict dat de problemele partenerului de viaţă, care se răsfrângea asupra minorei, care era o victimă, am ajuns amândoi la concluzia că ar fi nimerit să purtăm o discuţie cu domnul F., persoană direct interesată cu privire la binele minorei. În acest context ne-am întâlnit cu domnul F., la terasa hotelului II., am constatat că acesta era însoţit şi de fiul său, dar nu a fost nicio problemă pentru că se discuta o problemă de familie. De la bun început am precizat că am venit în calitate de concubină a domnului C., nu m-am prezentat cu calitatea de magistrat pe care am considerat că o am numai în timpul serviciului şi am respectat întotdeauna conduita etică a aceste profesii, întrucât în viaţa de zi cu zi sunt un om obişnuit. Mai mult noi am dorit să purtăm discuţia cu domnul F. în scopul medierii şi aplanării conflictului. Dacă m-aş fi prezentat în calitatea de procuror aş fi pus o barieră în comunicare şi aş fi amplificat conflictul. I-am solicitat domnului F. să medieze conflictul, să relateze fiicei ce se va discuta când aceasta va reveni în ţară, neputându-se discuta la telefon aceasta problemă. Fiica sa vine la sărbătorile de iarnă şi relatându-i că dorinţa noastră este de aplanare a conflictului, F. a menţionat că de fapt conflictul este iniţiat de domnul C. şi că ei nu au niciun amestec. Am încercat să îi explic că nu este în interesul minorei să existe acest conflict.

Singura legătură în discuţia purtată referitor la profesia mea a fost în următorul context:

La un moment dat am dus ambii copii la biroul meu, încercând să îi motivez să înveţe să acceseze funcţii care să le ofere un statut, o siguranţă, băiatul meu avea 8 ani şi H. avea 7 ani la momentul la care i-am dus eu la locul meu de muncă. Această ideea mi-a venit cu ocazia acţiunii Porţilor deschise la parchet. H. probabil a fost încântată de această vizită, s-a dus acasă la bunici şi le-a povestit, aceste informaţii le avem de la minoră. Minora a menţionat că ulterior relatării sale, bunicii au ripostat în sensul că eu nu am obţinut pe merit acea funcţie, ci datorită faptului că tatăl meu care a deţinut o funcţie importantă în securitatea ţării. Menţionez că nu m-a afectat foarte tare acest aspect, pentru că am fost urmărită toată viaţa de acest stigmat că nu aş fi obţinut pe merit funcţia pe care o deţineam şi în general orice obţineam că se datorau influenţei tatălui meu. I-am explicat lui F. că nu este o atitudine corectă şi am discutat în continuare. Eu nu îmi amintesc ca la acea întâlnire să fi discutat de partea financiară, întrucât între domnul C. şi U. a intervenit un conflict spontan, legat de cu totul altceva decât subiectul avut în atenţie la acea întâlnire. Întâlnirea s-a terminat brusc, C. s-a dus să plătească consumaţia şi în acel moment mi-am cerut scuze pentru atitudinea sa, moment în care F. mi-a solicitat să-l conving pe domnul C. să îşi retragă o plângere penală pentru o infracţiune de abuz de încredere, iar eu i-am răspuns că nu intervin, mai ales că sunt probleme judiciare şi este o problemă a lor.

După această întâlnire am avut o discuţie cu domnul C., i-am reproşat şi lui comportamentul pentru că nu din acest motiv ne-am întâlnit şi dacă este de acord să aibă o altă conduită să finalizăm discuţia cu domnul F. Aceasta s-a întâmplat ulterior la o întâlnire care a avut loc. Cu ocazia acelei întâlniri domnul C. i-a relatat concret domnului F. ce îşi doreşte el pentru a se aplana conflictul pe ambele sale componente. În acel moment domnul F. i-a reproşat lui C. de unde a avut bani. Între cei doi a avut loc o discuţie contradictorie, dar nu cu o tonalitate ridicată, reproşându-şi fiecare activităţi ilegale pe care le-ar fi făcut, iar la un moment dat pe parcursul discuţie C. m-a întrebat ca urmare a cunoştinţelor mele şi bineînţeles o întrebare pur teoretică, că dacă o persoană aduce bunuri din străinătate fără acte şi le comercializează ulterior este ilegal?; am răspuns afirmativ. A durat foarte puţin discuţia, atunci când am văzut că se deviază de la subiectul întâlnirii. Le-am solicitat să finalizăm discuţia, spunându-i lui F. că este alegerea acestuia, dacă doreşte să-i transmită fiicei sale şi să medieze acest conflict, iar dacă va fi de acord şi îi va spune, atunci între cei doi urma să fie purtată o discuţie şi să se înţeleagă şi în aceste condiţii s-a încheiat toată problema respectivă. O singură precizare vreau să mai menţionez că în luna februarie 2016 minora i-a spus tatălui ei, chiar de ziua acestuia, că mama sa i-a mai făcut o plângere penală, care era de fapt a opta, iar C. mi-a spus că doreşte să facă şi el un denunţ împotriva lui F. pentru infracţiunea de evaziune fiscală. Atunci eu i-am spus să îmi dea mie informaţia să o verific şi să înaintez eu informaţia organelor competente. Mi-a fost frică să nu fie o acuzaţie la nervi, nefondată şi ar fi luat amploare şi mai mare conflictul, care de fapt există şi în prezent chiar dacă H. locuieşte în prezent la tatăl ei."

Prin urmare, întrucât solicitările celor doi inculpaţi nu au fost îndeplinite, inculpata D. a trecut la o nouă etapă, respectiv la punerea în practică a ameninţărilor voalate adresate anterior persoanei vătămate, respectiv la întocmirea unui dosar penal pe linie de evaziune fiscală.

Astfel, la data de 16.02.2016 inculpata s-a întâlnit la biroul său cu martorul V., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul poliţiei de frontieră căruia i-a solicitat informaţii cu privire la activitatea desfăşurată de către persoana vătămată F., expunându-i şi faptul că prietenul său, inculpatul C. era în conflict cu fosta sa soţie, fiica lui F. Aceste aspecte rezultă din declaraţiile date de către martorul V., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii. În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, martorul arată:

"A doua întâlnire a fost după un telefon pe care l-am primit de la d-na prim procuror. Eu prezentându-mă la biroul acesteia. D-na prim procuror m-a întrebat dacă ştiu despre actualul prieten, care ar fi fost căsătorit şi era într-un conflict cu fosta soţie. Am intrat în discuţie despre d-nul F. I-am spus că am cumpărat schiuri de la dânsul cu mai mulţi colegi de-ai mei şi în mai multe rânduri. Aceasta mi-a relatat chestiuni de o remorcă, de o garsonieră, cu privire la care prietenul ei era în conflict cu fosta soţie şi foştii socrii. Fiind o chestiune personală pe mine nu m-a interesat prea mult. Aceasta m-a întrebat dacă ştiu mai multe informaţii cu privire la activitatea desfăşurată de d-nul F. cu privire la comercializarea articolelor sportive second. Arăt că au trecut aproape 2 ani de zile şi nu mai reţin toate detaliile acelei discuţii.

I-am spus d-nei prim procuror că am cumpărat schiuri de la un depozit al d-nului F. amplasat undeva la Piaţa Mare din mun. Botoşani.

Din ce am observat mi s-a părut că există o antipatie între d-na prim procuror şi d-nul F.

Fiind o problemă între ei şi solicitându-mi informaţii despre d-nul F., m-am gândit că voia să îi facă un control."

Aceleaşi aspecte au fost relatate de către martor şi în cursul urmăririi penale:

"Cu acel prilej doamna prim procuror dorea să afle anumite informaţii de la mine în legătură cu activitatea numitului F. Precizez că F. este fostul socru al numitului C. De asemenea, menţionez că eu, personal, l-am cunoscut pe numitul F., întrucât am achiziţionat în mai multe rânduri, articole sportive de schi, el ocupându-se de achiziţia şi revânzarea acestor echipamente,în regim second hand.

Doamna prim procuror era interesată să afle detalii cu privire la afacerea lui F. pe care îl suspecta de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. În acest sens mi-a solicitat detalii cu privire la depozitele în care sus-numitul deţinea acele echipamente sportive. Totodată, D. mi-a relatat atunci că C. se află în relaţii tensionate cu F. din câte reţin, din cauza unor pretenţii pe care acesta le avea asupra unei remorci. De asemenea, doamna prim procuror mi-a spus că C. avea pretenţia ca F. să cedeze dreptul de proprietate asupra unui imobil tip garsonieră, din câte reţin, în favoarea fiicei sale, rezultată din căsătoria cu fiica domnului F.

Nu am intrat foarte mult în detalii, întrucât chestiunile erau mai mult de natură personală. I-am oferit doamnei D. informaţiile solicitate, informaţii obţinute de mine prin prisma relaţiilor comerciale avute cu F., iar nu ca urmare a unor investigaţii efectuate de mine.

De asemenea, reţin că în acea discuţie doamna prim s-a exprimat în privinţa lui F. că "o să vadă el", eu înţelegând că avea ceva personal cu această persoană.

Precizez că nu am discutat cu C. aspecte legate de F., însă acesta din urmă mi-a comunicat, în mai multe ocazii, că are probleme cu C.."

La aceeaşi dată, 16.02.2016, inculpata D. l-a chemat la biroul său şi pe martorul G., ofiţer de poliţie şi şef al SICE din cadrul IPJ Botoşani căruia i-a solicitat în mod expres să efectueze demersurile necesare pentru întocmirea unui dosar pe linie de evaziune fiscală persoanei vătămate F., aspect ce rezultă din declaraţiile date în calitate de martor, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii.

Astfel în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 20.07.2017, martorul G. arată următoarele:

"Astfel, arăt că pe data de 16 februarie 2016 am fost chemat la sediul MM. de către dna prim procuror D. Aceasta m-a apelat telefonic şi mi-a solicitat să mă prezint, într-un timp scurt la biroul dumneaei. M-am conformat solicitării, iar în biroul doamnei prim procuror nu se mai afla vreo persoană la momentul respectiv. D. mi-a spus cu acel prilej că are o problemă personală cu fosta familie a prietenului ei C. în sensul că ar fi stârnit un război cu ea pe armele ei, adică pe dosare penale, după cum s-a exprimat. În continuare mi-a relatat că numitul F., fostul socru a lui C. ar fi fost în conflict cu acesta din urmă, motivat de faptul că prietenul doamnei prim procuror ar fi avut nişte pretenţii materiale de la el în legătură cu nişte bunuri imobile care fuseseră dobândite în perioada în care a fost căsătorit cu fiica lui.

Nu reţin alte detalii referitoare la acest subiect privind imobilele, întrucât D. a trecut brusc la alt subiect începând să-mi relateze că ea deţine date şi informaţii privind posibila implicare a membrilor familiei J. în săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, constând în efectuarea de acte de comerţ cu echipament sportiv second hand fără înregistrarea veniturilor în contabilitate.

Doamna prim procuror s-a exprimat că doreşte ca F. să fie "ars pentru evaziune fiscală", în sensul să-i întocmească un dosar penal. Din conţinutul discuţiei se înţelegea faptul că doamna prim procuror acţiona ca o răzbunare împotriva lui F.

Întrucât D. mi-a prezentat anumite date care puteau constitui indicii de evaziune fiscală, nu am dat curs solicitării acesteia, considerând că chiar şi în aceste împrejurări datele şi informaţiile oferite de către aceasta trebuiau să facă obiectul unui minim de verificări în cadrul unui dosar penal.

De asemenea, reţin că doamna prim procuror s-a exprimat că familia J. va şti că dosarul penal este unul "cu dedicaţie" dar asta este.

Precizez că D. mi-a oferit inclusiv detalii cu privire la locaţia unor depozite deţinute de familia J. şi reţin că una din aceste locaţii se afla în zona bazarului SS., în apropiere fiind şi un sediu TT. Tot ea mi-a spus că pe o uşă a unui garaj din apropiere scrie cu graffiti "D.", spunând ironic că o fi o coincidenţă sau nu.

De asemenea, doamna prim procuror mi-a spus să desemnez un lucrător de poliţie discret pentru a efectua cercetări în acea cauză, întrucât avea date că mai mulţi şefi din poliţie cumpărau schiuri de la F.

Mi-am notat aceste detalii oferite de doamna prim procuror pe o foaie iar ulterior, am transcris datele consemnate în agenda mea de serviciu care mi-a fost ridicată de către organele de poliţie judiciară cu ocazia percheziţiei efectuată la biroul de serviciu.

Precizez că D. m-a asigurat că voi beneficia de sprijinul de specialitate al DGA - SJA Botoşani prin şeful structurii B. cu care a spus că va lua legătura personal.

În continuare am luat legătura cu ofiţerul de poliţie aflat în subordinea mea, M. care nu era din Botoşani căreia i-am dat datele obţinute de la D. şi i-am spus să întocmească un raport informativ şi un proces-verbal de sesizare din oficiu spunându-i şi ce verificări să facă ulterior.

Din câte cunosc eu M. s-a ocupat de formalităţile privind înregistrarea dosarului.

Reţin că după prima discuţie avută cu D. am fost căutat de B. care mi-a spus că a discutat şi el cu doamna prim procuror aspectele legate de F. şi că va efectua şi el verificări specifice. Precizez că această discuţie nu a fost materializată în cuprinsul vreunui înscris, adresă, proces-verbal, iar ulterior B. nu mi-a comunicat rezultatele acestei discuţii.

În perioada următoare m-am deplasat la biroul prim procurorului D. şi i-am relatat demersurile efectuate în privinţa lui F. Atunci D. mi-a spus că 1-a desemnat pe procurorul şef secţie urmărire penală N. să supravegheze cercetările în dosarul lui F. şi chiar 1-a chemat în birou pentru a discuta. Precizez că la momentul respectiv dosarele instrumentate de subordonaţii mei pe linia evaziunii fiscale erau, de regulă, repartizate unor procurori specializaţi în cercetarea acestui tip de infracţiune, doamna UU. şi doamna VV. Din câte cunosc domnul procuror N. instrumenta dosare de corupţie, omoruri, mai puţin dosare de evaziune fiscală.

Mai precizez că în prezenţa domnului procuror N. am discutat aspectele legate de presupusa activitate infracţională desfăşurată de F., D. implicându-se activ în discuţie şi oferind variante de investigare a cauzei, însă a evitat să facă precizări în prezenţa domnului procuror în legătură cu interesul personal pe care îl avea în prezenta cauză şi pe care anterior mi-l precizase.

Cercetările în dosarul lui F. nu au avansat, deoarece nu au fost identificate elemente concrete care să susţină aspectele menţionate în actul de sesizare şi implicit datele furnizate de D.

Mai arăt că, cu prilejul deplasărilor mele ulterioare la biroul doamnei prim procuror, aceasta îmi solicita periodic să-i comunic stadiul cercetărilor în dosarul lui F. Am evitat să-i precizez o perspectivă clară a finalităţii dosarului, motivându-i că poliţistul iniţial desemnat s-a transferat la o altă unitate, iar dosarul a fost redistribuit unui alt lucrător.

Precizez că menţiuni cu privire la interpelarea mea de către doamna prim procuror în dosarul lui F. am făcut de fiecare dată în agenda de serviciu după cum am obiceiul.

Mai precizez că au mai existat cel puţin două situaţii în care D. şi-a manifestat în mod vizibil interesul faţă de cercetările efectuate în cauze penale instrumentate la nivelul SICE Botoşani, mai exact două dosare penale, având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală săvârşite de un anume EE., insistând pe luarea măsurilor asigurătorii în una din cauze. Mi-am dat seama că D. avea un interes personal în aceste cauze, întrucât la un moment dat s-a exprimat în prezenţa mea, afirmând că "chiar dacă este vărul meu trebuie făcut".

De asemenea, mai menţionez că la finele anului 2016 un subordonat de-al meu, WW. mi-a spus că el personal are suspiciuni că într-o cauză instrumentată de el, clasată iniţial, privind acte de evaziune fiscală săvârşite de reprezentanţii clubului LL., a fost dispusă redeschiderea urmăririi penale de către prim procurorul D. din motive personale legate de un conflict avute de prietenul acesteia C. în incinta clubului mai sus menţionat.

De asemenea, mai cunosc că doamna procuror VV. care dispusese soluţia iniţială îşi exprimase, de asemenea, nemulţumirea faţă de subordonatul meu cu privire la redeschiderea dosarului cu LL.."

În cursul judecăţii la fond, martorul G. şi-a nuanţat puţin declaraţia însă concluzia desprinsă este aceeaşi, respectiv interesul inculpatei D. de a-i întocmi un dosar penal persoanei vătămate F.

Astfel, martorul G. arată:

"Undeva în februarie 2016, nu îmi aduc aminte data exactă, fiind la birou, în prima parte a zilei am fost sunat de d-na D., la acel moment prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, care m-a întrebat ce fac şi dacă am timp să trec pe la dumneaei. Nu am perceput să fie o solicitare expresă, însă m-am deplasat în următoarea jumătate de oră la biroul d-nei D. Acolo m-a întrebat dacă ştiu ceva de II F., la prima vedere nu i-am dat un răspuns pozitiv şi în continuare ea mi-a spus că în cadrul acelei II se săvârşesc infracţiuni de evaziune fiscală prin nedeclararea veniturilor realizate din activităţi de comercializare de articole sportive, gen schiuri, echipament, etc. Mi-a dat detalii, constând în faptul că aceştia deţin 2 garaje, unul undeva în zona centrală, a bazarului din Botoşani şi pe a cărui uşă scria "D.", detalii pe care mi le-am notat într-o agendă. Au fost mai multe discuţii, concluzia era că trebuie să întocmim un dosar penal să verificăm aceste aspecte, că pt. a realiza documentarea acestei speţe ar fi necesară realizarea unor capturi cu persoane care cumpără astfel de echipamente.

Având în vedere că majoritatea colegilor din cadrul SICE erau persoane cunoscute am spus că lucrarea o voi repartiza unei colege noi venite la serviciu, în speţă subinspector M. Tot în cadrul discuţiilor legate de realizarea documentării, d-na D. a venit cu ideea ca d-nul B., şeful DGA Botoşani, să ne sprijine în această speţă şi că ulterior acesta urmând să ia legătura cu mine. Tot în cadrul discuţiilor mi-a spus că F. este fostul socru al actualului ei prieten şi că el face aceste ilegalităţi care trebuie documentate. Cam acestea au fost discuţiile care au existat iniţial din câte îmi aduc aminte. Nu mai era vreo altă persoană în birou. (…)

Având în vedere că am primit date cu privire la locurile unde se depozitează echipamentele sportive şi faptul că aceste informaţii proveneau de la d-na prim procuror, am apreciat că este o informaţie de valoare care trebuie valorificată prin intermediul unui dosar penal.

Arăt că am repartizat dosarul d-nei M., întrucât aceasta era mai nouă, iar d-na prim procuror mi-a spus că dosarul trebuie lucrat în condiţii de confidenţialitate. Arăt că a fost aprecierea mea personală, considerând că d-na subinspector este în măsură să se ocupe de acest dosar. (…)

Am mai fost întrebat de d-na D. ce se întâmplă cu dosarul, iar eu i-am comunicat că a fost repartizat d-nei subinspector.

La aproximativ o săptămână de la înregistrarea dosarului am fost abordat de d-l B. care ştia despre dosar şi m-a întrebat dacă poate să ne ajute cu ceva. Nu îmi mai amintesc exact, dar cred că i-am spus acestuia dacă ar putea identifica anumiţi cumpărători de la II XX. Discuţia purtată nu s-a materializat în vreun fel, eu neavând ulterior nici alte discuţii. (…)

Am mai fost prezent la o discuţie cu d-na prim procuror în momentul în care mi s-a spus că dosarul va fi repartizat d-nului procuror N., acesta fiind anunţat chiar în prezenţa mea.

La momentul discuţiei iniţiale am aflat că F. este fostul socru a lui C., care era prieten cu d-na D.

Arăt că mi s-a părut puţin ciudat ca d-na prim procuror să îmi spună că trebuie făcut dosar.

La întrebările domnului procuror, arăt că, prin anul 2016 ştiu că a existat un dosar de evaziune fiscală cu privire la SC"LL.", dosar în care a fost propusă soluţia de clasare de către poliţist, însă a fost infirmată de d-na prim procuror D., soluţie care a fost confirmată şi de către instanţa de judecată. În momentul în care patronul societăţii a fost audiat acesta a spus că urmărirea penală a fost redeschisă ca urmare a unui scandal avut de C., care era prietenul d-nei D. Similar cu acest dosar, cred că a mai fost unul sau două dosare în care s-a redeschis urmărirea penală. (…)

La întrebarea instanţei, arăt că iniţial nu mi-am dat seama, dar apoi, stând şi gândindu-mă am realizat că furnizarea acestor informaţii cu privire la II XX. ar reprezenta o răzbunare, însă trebuia să mă ocup de caz.

La întrebările doamnei avocat L., arăt că pe linie de evaziune fiscală nu am mai primit informaţii de la d-na prim procuror, însă telefonic am primit informaţii cu privire la transport ilegal de ţigarete, cereale şi material lemnos, aspecte ce au fost verificate operativ şi neconfirmate. D-na prim procuror mi-a spus să facem un dosar penal în cadrul căruia să efectuăm verificările. Nu cunosc stadiul dosarului."

La data de 21 noiembrie 2019 martorul G. a fost audiat de către Înalta Curte.

Martorul a declarat următoarele:,,…. la începutul lunii februarie 2016, am fost contactat la acea vreme de doamna prim procuror D., respectiv prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru a mă prezenta la parchet, fără să-mi spună motivul şi m-am deplasat la acea locaţie. Ajungând în biroul domniei sale, am discutat, mi-a spus că deţine date, că o anume întreprindere individuală XX. comite acte de evaziune fiscală. Precizez că la acel moment aveam funcţia de şef al SICE Botoşani. Mi-a dat detalii în ce constau presupusele împrejurări faptice, detalii pe care le-am notat pe o foaie de hârtie sau agendă, urmând ca datele respective să fie exploatate într-un dosar penal ca urmare a unei sesizări din oficiu. M-am întors la birou şi am contactat o colegă, doamna M., căreia i-am dat datele pe care le-am discutat cu dna procuror, solicitându-i să consemneze aceste date într-o informare şi ulterior să demareze verificările respective ca urmare a unei sesizări din oficiu. În discuţia purtată cu doamna M. i-am comunicat acesteia de unde provin datele şi să facă verificările necesare potrivit procedurii de investigare a unui dosar penal. Am desemnat-o pe doamna M. să lucreze în acest dosar pentru că era un ofiţer tânăr venit la serviciu, lucra pe activitatea de evaziune fiscală şi asta a fost decizia mea la acel moment.

În discuţia purtată cu dna M. i-am şi dat notiţele mele ca urmare a discuţiei purtate cu dna procuror şi i-am spus că dacă are nevoie de sprijin, pot să o ajut cu un coleg. A fost constituit dosarul penal care a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, fiind desemnat un procuror care să asigure supravegherea cercetărilor, iar ofiţerul desemnat trebuia să ţină legătura cu acesta în stabilirea modalităţilor de administrare a probelor şi soluţionarea procedurală a dosarului.

Revin la discuţia purtată cu doamna prim procuror D. şi menţionez că la momentul discuţiei purtate, aceasta mi-a spus că domnul F. a avut o discuţie, a avut oarece diferende cu prietenul său fără să-mi precizeze numele acestuia şi nici în ce constau acele diferende, iar dacă voi simţi nevoia în instrumentarea cazului pe parcursul acestuia, poate să ne sprijine domnul comisar B. de la DGA Botoşani. Am considerat la acel moment că informaţiile date de către dna procuror, cu privire la întreprinderea individuală a domnului F. şi a diferendelor purtate de acesta cu actualul prieten al doamnei D., trebuie să facă obiectul verificărilor pentru că altfel aş fi putut săvârşi o infracţiune. Când am purtat discuţia cu doamna M., nu i-am spus acesteia aspectele legate de existenţa unor diferende între domnul F. şi persoana respectivă, aspecte precizate din discuţia purtată cu doamna procuror. La circa o săptămână - două de la discuţia purtată cu dna D., am fost căutat de d-nul B. şi am purtat o discuţie în biroul meu de la Inspectorat, cu acesta, legat despre cauză, respectiv posibile modalităţi de investigare, dar fără să materializez într-un înscris această discuţie şi nici nu am dat curs respectivelor modalităţi. La circa două luni de la înregistrarea dosarului şi efectuarea investigaţiilor în acesta, doamna M. a plecat la un alt Inspectorat, iar cauza a fost redistribuită unui alt ofiţer.

După înregistrarea dosarului, la o întâlnire ulterioară cu doamna procuror D., fără să fie o întâlnire legată de acest dosar, i-am comunicat că acesta a fost efectuat şi se efectuează cercetări în cadrul acestuia. Nu mai reţin să fi avut alte discuţii ulterioare cu doamna D. După plecarea dnei M., dosarul a fost repartizat dlui WW., care probabil că avea mai puţine dosare la acel moment şi lucra, de asemenea, pe evaziune fiscală. În discuţia purtată cu doamna prim procuror D., aceasta mi-a spus şi ce procuror va asigura supravegherea cauzei, respectiv domnul N. Precizez că aşa cum am arătat că menţin declaraţia de la Curtea de Apel Târgu Mureş, menţin şi afirmaţia aflată în conţinutul acesteia că la momentul discuţiei iniţiale, am aflat că F. este fostul socru al lui C., care era prieten cu doamna D. Alte precizări nu mai am de făcut.

Menţin şi precizarea consemnată în declaraţia din faţa primei instanţe, în sensul că "mi s-a părut puţin ciudat ca doamna prim procuror să-mi spună că trebuie făcut dosar" şi arăt că fiindu-mi prezentate datele despre acele împrejurări, era singura posibilitate legală să fie verificate şi documentate, pentru că altă soluţie nu exista, decât verificarea lor. Nu pot să explic ce am vrut să spun cu această afirmaţie.

Corelând faptul că reprezentantul societăţii individuale era fostul socru al actualului prieten al doamnei prim procuror putea constitui o răzbunare din partea acesteia, dar datele concrete pe care mi le-a pus la dispoziţie trebuiau fi verificate, tocmai pentru a nu comite infracţiunea de favorizare a infractorului. Aprecierea făcută în declaraţia de la prima instanţă referitoare la o eventuală răzbunare, a fost o apreciere a mea.

Întrebări formulate de domnul judecător CCC.:

R: Nu era o modalitate de lucru normală să ne sesizăm din oficiu în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, urmare a unor discuţii pe care le-am avut cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, cu privire la acest dosar pentru care am fost chemat în 16.02.2016 de către dna D., a fost o excepţie, pentru că dna procuror ne-a oferit date care ne-au permis să ne sesizăm din oficiu. Celelalte situaţii la care făceam trimitere în declaraţia mea de martor din 20 iulie 2017, referitoare la infracţiuni de evaziune fiscală comise de EE., erau dosare pentru noi deja ne-am sesizat, acestea fiind în cercetare la serviciul nostru. Îmi menţin precizarea din declaraţia mai sus arătată referitoare la aceste dosare şi îmi amintesc că dna procuror mi-a spus că:

"chiar dacă este vărul meu, trebuie făcut".

Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantei - intimate inculpate D.:

Î: Dacă martorul îşi menţine afirmaţia făcută în declaraţia de la prima instanţă, fila x, penultimul alineat, care i s-a citit în şedinţă publică?

R: Menţin cele declarate în sensul celor citite astăzi în şedinţă publică, cu precizarea însă că respectiv că datele primite telefonic nu se refereau la evaziune fiscală, ci la posibile alte fapte cu caracter contravenţional şi care au fost verificate şi nu s-au confirmat.

Î: Dacă martorul cunoaşte că suspiciunile relatate de doamna procuror s-au confirmat şi care este stadiul dosarului?

R: Da, cunosc faptul că dosarul a fost soluţionat prin trimitere în judecată şi întocmirea rechizitoriului, deci s-a confirmat şi bănuiesc că este la instanţă dar nu ştiu exact.

Î: Dacă martorul cunoaşte când anume a fost emis rechizitoriul?

R: Data rechizitoriului nu o cunosc exact, dar acest a fost emis după ce doamna procuror a fost suspendată din funcţie.

Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului intimat - inculpat C.:

Î:Dacă în discuţia purtată cu dna prim procuror D., a fost făcută vreo afirmaţie cu privire la implicarea domnului C. sau vreun interes în constituirea dosarului legat de această persoană?

R:Nu.

Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantei parte civilă F.:

Î: Dacă în discuţia purtată cu dna procuror D., aceasta a făcut afirmaţia că "dosarul de evaziune fiscal a fost constituit, întrucât F. refuză să cedeze o garsonieră fiicei lui C. ?

R: Nu a fost cazul de aşa ceva, aşa cum am relatat anterior. La discuţia respectivă mi-au fost furnizate datele şi am hotărât că o să le verificăm prin constituirea unui dosar penal.

Î: Dacă martorul la momentul repartizării dosarului ofiţerului de poliţie M., a avut în vedere că aceasta urma la scurt timp să părăsească unitatea?

R: Nu, întrucât la momentul respectiv nu ştiam că ofiţerul va pleca pentru că dacă aş fi ştiut aş fi repartizat unui alt ofiţer de poliţie pentru asigurarea continuităţii cercetărilor în cauza respectivă.

Întrebări formulate de apărătorul ales al intimatului - inculpat B.:

Î: Dacă în discuţia purtată cu doamna prim procuror D. a făcut afirmaţia că domnul F. ar avea legătură cu ofiţeri superiori din cadrul IPJ Botoşani?

R:Nu îmi amintesc lucrul acesta dar cred că nu.

Î: Dacă în discuţia purtată de martor cu B., au fost făcute afirmaţii că F. ar avea legături cu ofiţeri superiori din cadrul IPJ Botoşani?

R:Nu îmi amintesc, dar cred că nu.

Î: Dacă martorul ne poate spune dacă în cadrul cercetărilor, a beneficiat de sprijinul DGA Botoşani?

R: Nu.

Î: Dacă în cadrul cauzelor de evaziune fiscală, beneficiau de suportul DGA Botoşani?

R: În acele cauze, nu, dar pe speţe de contrabandă, am cooperat.

Întrebări formulate de Reprezentantul Ministerului Public:

Î:Să precizeze martorul, care sunt datele efective pe care doamna prim procuror D., la acel moment i le-a furnizat?

R: Aşa cum am arătat în declaraţiile anterioare, datele puse la dispoziţie se refereau la faptul că în cadrul întreprinderii respective, se comit acte de evaziune fiscală, respectiv neînregistrarea datelor cu privire la veniturile încasate din comercializarea articolelor sportive, genţi, skiuri şi altele, ce erau depozitate în două garaje, pe care mi le-a precizate. Acestea au fost datele.

Î: Dacă martorul cunoaşte dacă doamna procuror în discuţia purtată i-a menţionat de unde cunoaşte aceste date?

R:Nu mi-a indicat o persoană şi nici alte surse, exprimându-se doar că în cadrul întreprinderii respective, acesta face acte de evaziune fiscală şi am interpretat că doamna procuror le cunoaşte.

Î: Dacă în discuţia purtată cu doamna prim procuror aceasta a făcut vreo afirmaţie că ar avea probleme personale cu F.?

R: Nu-mi amintesc exact faţă de perioada de timp lungă care s-a scurs.

Î: S-ar fi exprimat doamna procuror în discuţia purtată în sensul că doreşte "să fie ars F."?

R: Nu îmi amintesc exact, doar că au fost discuţii.

Î: Dacă în discuţia purtată cu dna procuror D., ar fi făcut afirmaţia "că acesta este un dosar cu dedicaţie domnului F."?

R: Nu îmi amintesc să se fi exprimat că ar fi fost un dosar cu "dedicaţie", dar a făcut o afirmaţie în sensul că " o să-şi dea seama că aceasta îi vine de la mine, dar asta e".

Î: Dacă dna procuror în discuţia purtată i-a solicitat martorului să desemneze un ofiţer de poliţie mai discret?

R: Nu îmi amintesc, este posibil, însă decizia de desemnare a ofiţerului de poliţie a fost a mea."

Un prim motiv de apel formulat de către apelanta D. se referă la faptul că instanţa de fond a reţinut incorect situaţia de fapt, nu a respectat limitele judecăţii şi a analizat în mod eronat tipicitatea infracţiunii de şantaj.

Coordonatele care trebuiau analizate astfel, potrivit inculpatei, conform actului de sesizare, au fost următoarele:

- presupusa infracţiune de şantaj a fost comisă în luna octombrie 2015;

- presupusa infracţiune a fost comisă în varianta constrângerii psihice (ameninţare);

- constrângerea psihică a constat în ameninţarea cu repercusiuni specifice răspunderii penale sub aspectul comiterii unor infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane.

Apelanta inculpată a învederat că motivarea hotărârii de condamnare se bazează mai mult pe momentul februarie 2016, or acest moment este străin de presupusa infracţiune de şantaj, care s-ar fi comis în octombrie 2015. Prin referirile la episodul februarie 2016 a avut loc o evidentă încălcare a limitelor judecăţii, instanţa de fond neînţelegând să facă o disociere ale celor două aspecte, care nu au legătură unul cu altul.

S-a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen., potrivit cărora -Judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei. Aceste dispoziţii legale trebuie să fie raportate la cele prevăzute la art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit căruia - rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei.

Înalta Curte nu poate să-şi însuşească punctul de vedere al inculpatei nefiind constatate depăşiri ale limitelor judecăţii.

Astfel, se constată că activitatea de constrângere de care este învinuită inculpata este plasată în timp în luna octombrie 2015, când s-a întâlnit în două rânduri cu partea vătămată. Referirile instanţei de fond la acte din februarie 2016 nu au făcut altceva decât să constate activităţi ulterioare constrângerii de punere în practică a ameninţărilor inculpatei din luna octombrie 2015, care, chiar dacă nu sunt necesare pentru reţinerea infracţiunii de şantaj au demonstrat ameninţările proferate de inculpata D.

Un alt motiv de apel se referă la faptul că nu ar dovedite ameninţările la adresa părţii vătămate.

Se arată că în declaraţia din luna decembrie 2015 (la o lună de la presupusa faptă), persoana vătămată nu şi-a amintit nimic despre dosare de evaziune fiscală şi trafic de persoane, ci a relatat că i s-ar fi adus la cunoştinţă că nu o să fie ajutat de niciun poliţist, întrucât şi aceştia sunt vizaţi şi că "o să avem probleme, iar mai grav o să fie pentru fiii mei", "în niciuna dintre declaraţiile sale ulterioare persoana vătămată nu a făcut referire la ameninţări cu dosare de evaziune fiscală sau trafic de persoane, susţinând aceeaşi variantă, în sensul că aş fi spus că nu va primi ajutor din partea poliţiei, că o să aibă probleme şi mai grav o să fie pentru fiii săi, situaţii, de altfel neconfirmate de singurul martor prezent la acea întâlnire.,,

Apelanta inculpată D. consideră că din expresiile "o să aibă multe probleme iar mai grav va fi pentru fiii săi" şi "se pot întâmpla multe" nu reiese în niciun caz că am putea fi în prezenţa unei ameninţări cu comiterea unei fapte penale sau a altei fapte păgubitoare. Persoana vătămată ar trebui să îşi poată da seama care este răul cu care este ameninţată în mod concret, or în cauză chiar F. a declarat că nu ştie la ce s-a referit inculpata. Nepercepând astfel nicio acţiune de ameninţare, aceasta nu poate fi afirmată de organele de urmărire penală.

Apelanta inculpată D. a susţinut că starea de temere, dacă a existat nu a fost în niciun caz consecinţa ameninţărilor primite, ci a avut legătură, pe de-o parte cu relaţiile anterioare avute cu fostul său ginere, iar pe de altă parte, cu faptul că persoana vătămată se ştia ca având ocupaţii cu iz infracţional - fapt despre care apelanta a aflat doar cu ocazia celei de a doua întâlniri

Înalta Curte constată că nici acest aspecte invocate de către apelanta inculpată nu pot fi însuşite de către instanţa de control judiciar.

Conform probelor administrate partea vătămată a susţinut în mod constant ameninţările la care a fost supus de către inculpata D., precizate anterior.

Martorul U. a precizat inclusiv în faţa instanţei de apel că la întâlnirea de la începutul lunii octombrie la care a participat el "au fost formulate ameninţări la adresa familiei."

Partea vătămată a declarat că la această primă întâlnire, inculpata D. ar fi afirmat "că-l va susţine pe concubinul ei inculpatul C. "indiferent ce va face, şi că partea vătămată nu trebuie să se bazeze pe vreun ajutor din partea poliţiei….şi că "o să aibă probleme, iar mai grav va fi pentru fiii săi."

Înalta Curte constată că sensul celor afirmate de martor şi partea vătămată este practic acelaşi.

Faptul că aceste nu sunt confirmate, ad literam, de către martorul U. nu înseamnă că acestea nu au existat. În plus este de remarcat faptul că martorul a participat doar la prima întâlnire pe care a avut-o partea vătămată, respectiv cea de la începutul lunii octombrie 2015.

Înalta Curte constată că din probatoriul administrat rezultă că ameninţările precizate de partea vătămată au avut loc în contextul arătat.

Astfel, dacă pot exista dubii cu privire la ameninţările referitoare la urmărirea părţii vătămate şi a familiei acesteia pentru trafic de persoane aceste dubii sunt în mod clar şi definitiv înlăturate în cazul ameninţării cu privire la deschiderea unui dosar penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală. Astfel, declaraţiile persoanei vătămate F. cu privire la afirmaţiile inculpatei D. din cadrul celor două întâlniri sunt extrem de credibile raportat şi la urmările acestor întâlniri.

În primul rând, inculpata în calitatea sa de procuror nu ar fi trebuit să "informeze, pe partea vătămată că ar putea fi obiectul acestei infracţiuni, întrucât nu ar făcut altceva decât să pună în dificultate pe cei care declanşau această anchetă fără "informarea, prealabilă a inculpatului.

Ameninţarea materializată în deschiderea unui dosar penal pentru evaziune a fost pusă în practică în lunile imediat următoare de către inculpata D. care a făcut tot posibilul ca un astfel de dosar penal să devină realitate. Acest aspect este demonstrat cu prisosinţă dacă avem în vedere declaraţiile martorilor V. şi G., precum şi ale inculpatului B., care au perceput în mod direct acţiunile desfăşurate de inculpata D.

Percepţia celor doi martori, respectiv V. şi G. (ofiţeri de poliţie) a fost aceea de "răzbunare" din partea inculpatei D., aceasta expunându-le situaţia tensionată dintre concubinul său, inculpatul C. şi persoana vătămată F. şi familia acesteia.

Aşa cum s-a precizat anterior pentru reţinerea infracţiunii de şantaj nu este absolut necesar ca acţiunea de constrângere să fi produs o stare de temere, fiind suficient ca, prin natura şi felul săvârşirii sale, această acţiune să fie obiectiv susceptibilă de a conduce la o stare de temere.

Chiar dacă inculpata D. nu a arătat în mod direct activităţile pe care le va întreprinde dacă persoana vătămată F. nu se va conforma solicitărilor, prin funcţia deţinută în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, prin prezenţa sa la aceste întâlniri şi prin rostirea unor afirmaţii de genul "o să aibă probleme, iar mai grav va fi pentru fiii săi", "se pot întâmpla multe", "dacă această activitate nu este însoţită de documente ar putea fi o faptă de evaziune fiscală", partea vătămată putea deduce cum se va implica pentru transpunerea în practică a ameninţărilor.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în cauză, în mod indubitabil, a existat o stare de temere indusă părţii vătămate de către inculpaţii D. şi C. printr-o acţiune de constrângere morală, respectiv ameninţare.

Acţiunea de ameninţare a avut ca obiect comiterea unei fapte păgubitoare (generatoare de prejudicii materiale, nu morale), în condiţiile în care inculpaţii încercau să o determine pe partea vătămată să efectueze demersurilor necesare transcrierii dreptului de proprietate a două imobile pe numele minorei H.

Este relevantă sub acest aspect declaraţia martorului G. dată în faţa Înaltei Curţi în 21 noiembrie 2019, cu privire la poziţia inculpatei D., care dorea ca partea vătămată să "ştie, şi să tragă concluziile de rigoare cu privire la iniţiatorul dosarului pentru evaziune fiscală.

Întrebare pentru martorul G. "Dacă în discuţia purtată cu dna procuror D., ar fi făcut afirmaţia "că acesta este un dosar cu dedicaţie domnului F."?

Răspunsul martorului,,: Nu îmi amintesc să se fi exprimat că ar fi fost un dosar cu "dedicaţie", dar inculpata D. a făcut o afirmaţie în sensul că " o să-şi dea seama că aceasta îi vine de la mine, dar asta e".,,.

Înalta Curte constată că inculpata D. sub pretextul tragerii la răspundere penală a părţii vătămate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală a dorit doar să-şi atingă scopul propus, respectiv să o determine pe partea vătămată să transcrie dreptul de proprietate a două imobile pe numele minorei H.

În acest scop a pus în funcţiune un întreg aparat de urmărire penală, respectiv, profitând de funcţia de prim procuror, deţinută în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a convocat în februarie 2016 la sediul parchetului pe inculpatul B., ofiţer de poliţie, şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie la data comiterii faptei şi pe martorul G., ofiţer de poliţie care ocupa funcţia de şef al SICE Botoşani. Practic cei doi trebuiau să ştie unul de celălalt şi eventual să conlucreze pentru cercetarea acestei infracţiuni, cu privire la care s-a sesizat d-na prim procuror, inculpata D.

Faptul că era angrenată în cercetări, Direcţia Generală Anticorupţie, direcţie, care, în mod evident nu avea vreo competenţă în ceea ce priveşte aceste fapte, aspect recunoscut de inculpatul B., nu putea decât să pună o presiune suplimentară pe martorul G., care în calitatea sa de şef la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, trebuia să-şi ia rolul atribuit de inculpata D., foarte în serios, pentru că era implicată "anticorupţia".

Înalta Curte constată că inculpata a insistat pe faptul că această sesizare din oficiu şi-a găsit o finalizare legală, în sensul, că partea vătămată ar fi fost trimisă în judecată pentru infracţiunea de evaziune fiscală nu are niciun fel de relevanţă cu privire la infracţiunea de şantaj care face obiectul prezentului dosar.

În situaţia în care aceste sesizări s-ar fi dovedit a fi făcute pe baza unor fapte nereale, eventual inculpata D. putea fi trasă la răspundere pentru o altă infracţiune, respectiv complicitate la represiune nedreaptă.

Oricum după cum am precizat este cel puţin regretabil faptul că inculpata, în calitatea sa de procuror a ales să o avertizeze pe partea vătămată că poate fi cercetată pentru o infracţiune, în octombrie 2015, după care în luna februarie 2016, se sesizează din oficiu cu privire la această faptă.

Cronologia precizată nu face altceva decât să întărească convingerea instanţei de apel că inculpata D. a dorit doar să-şi atingă scopul propus, respectiv confirmarea ameninţărilor proferate cu ocazia întâlnirilor cu partea vătămată din luna octombrie 2015, iar cercetarea părţii vătămate pentru evaziune fiscală nu a fost nici măcar un scop secundar, ci mijlocul ales de inculpată pentru a-şi atinge scopul menţionat.

De asemenea, expresiile folosite de inculpata D. în discuţia cu ofiţerul de poliţie G. cu referire la faptul că partea vătămată trebuie "arsă pentru evaziune fiscală, şi faptul că partea vătămată trebuia să-şi de seama că este un dosar "cu dedicaţie" nu vin decât să aducă argumente în plus pentru cele menţionate mai sus.

Înalta Curte reţine că inculpatul C. nu avea posibilitatea întocmirii unor dosare penale cu privire la persoana vătămată sau membrii familiei acesteia, dar cu toate acestea se constată că acesta a realizat activităţile de constrângere împreună cu inculpata D., aceste ameninţări fiind puse în practică, de către inculpata D., cu ajutorul unor informaţii primite de la inculpatul C.

Cu privire la obiectul juridic principal al infracţiunii de şantaj s-a constatat că acesta este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei, în cazul de faţă, fiind afectată libertatea psihică a persoanei vătămate F.

Subiectul activ al infracţiunii de şantaj reţinută prin actul de sesizare este multiplu, atât inculpata D., cât şi inculpatul C., acţionând în calitate de coautori pentru comiterea infracţiunii, inculpata D. având şi calitate specială conferită de art. 131 alin. (1) raportat la art. 1 lit. a) din Legea 78/2000, respectiv prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Elementul material este reprezentat de acţiunea celor doi inculpaţi de a o constrânge pe persoana vătămată F. pentru efectuarea demersurilor necesare transcrierii a două imobile în proprietatea minorei H., fiica inculpatului C. Starea de temere resimţită de persoana vătămată F. este dovedită prin declaraţiile date în cauză de aceasta şi de membrii familiei sale, coroborate cu denunţarea intenţiilor celor doi inculpaţi reprezentanţilor DNA - Serviciul Teritorial Suceava.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată la adresa libertăţii psihice a persoanei vătămate F., aceasta fiind conştientă că inculpaţii, prin funcţia deţinută de inculpata D., au posibilitatea reală de a-i întocmi dosare penale.

Cu privire la legătura de cauzalitate se constată că aceasta există, acţiunea de constrângere a celor doi inculpaţi având ca urmare temerea persoanei vătămate şi implicit îngrădirea libertăţii psihice a acesteia de a acţiona. Astfel, inculpaţii au acţionat cu convingerea deplină că persoana vătămată va da curs solicitărilor formulate şi va efectua demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate a celor două imobile în favoarea minorei H.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi latura subiectivă a infracţiunii de şantaj este îndeplinită, ambii inculpaţi acţionând cu intenţie directă pentru obţinerea unui folos material injust pentru minora H.

Înalta Curte în acord cu instanţa de fond a constatat că, deşi inculpaţii afirmă că folosul material nu ar fi fost injust, probele administrate în cauză nu susţin această teorie.

Astfel, conform extraselor de carte funciară, dreptul de proprietate al celor două imobile aparţine soţilor F. şi T. şi numitului U. Deşi se susţine că cele două imobile ar fi fost achiziţionate în fapt de către foştii soţi C. şi S., această susţinere nu a fost dovedită în vreun fel. Mai mult, chiar dacă această afirmaţie ar fi fost adevărată, calea legală era cea a formulării unei acţiuni în instanţă şi nu cea folosită, de către cei doi inculpaţi.

În concluzie, Înalta Curte, având în vedere starea de fapt reţinută mai sus, s-a apreciat că în drept, fapta inculpatei D., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani de a exercita împreună cu inculpatul C. acte de constrângere asupra persoanei vătămate F., în scopul efectuării demersurilor necesare transcrierii dreptului de proprietate a două imobile pe numele minorei H. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 78/2000, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 131 din Legea 78/2000.

De asemenea, fapta inculpatului C. de a exercita împreună cu inculpata D. acte de constrângere asupra persoanei vătămate F., în scopul efectuării demersurilor necesare transcrierii dreptului de proprietate a două imobile pe numele minorei H. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei stabilite inculpatului C. şi la stabilirea cuantumului acesteia Înalta Curte va lua în considerare criteriile expres prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen. Astfel, s-a ţinut cont că infracţiunea a fost comisă, profitând de relaţia de concubinaj a acestuia cu inculpata D., care deţinea funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi avea pârghiile necesare pentru exercitarea constrângerilor necesare determinării persoanei vătămare F. să cedeze dreptul de proprietate a două imobile minorei H. S-au avut în vedere urmările acţiunilor inculpatului, persoana vătămată resimţind din plin efectele acestor acţiuni. S-a considerat că asemenea acţiuni trebuie stopate şi reprimate încă din primele momente, iar aplicarea unei astfel de pedepse este în măsură să asigure rolul educativ şi preventiv al acesteia.

Având în vedere că limitele speciale ale pedepsei sunt cuprinse între 2 şi 7 ani, instanţa de control judiciar apreciează că un cuantum de 3 ani este suficient pentru conştientizarea inculpatului asupra acţiunilor sale şi pentru reeducarea sa. De asemenea, a apreciat că se impune şi executarea pedepsei în regim de detenţie, până la momentul închiderii dezbaterilor inculpatul neconştientizând vreo clipă că ar fi comis vreo faptă penală. Perioada de detenţie efectivă îi va da posibilitatea inculpatului să reflecteze cu mai multă atenţie asupra acţiunilor sale din trecut şi asupra regulilor de conduită ce trebuie respectate într-o societate normală.

În aceste condiţii, Înalta Curte va menţine condamnarea inculpatului C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 din C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prin hotărârea atacată perioada în care acesta s-a aflat sub măsura reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la data de 20.07.2017 la data de 24.08.2017, dată la care inculpatul a fost pus în libertate

IV. Cu privire la infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 47 alin. (1) raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatei D., instanţa de fond a constatat că acţiunea inculpatei de a-l determina pe inculpatul A. de a tergiversa cercetările în dosarul penal nr. x/2015 în care era cercetat şi inculpatul C. nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului, inculpata apelantă D. a atacat hotărârea instanţei de fond, susţinând că, în mod netemeinic, instanţa de fond a dispus o soluţie de achitare în temeiul disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. (reţinând, deci existenţa faptei) cu privire la această infracţiune, prin interpretarea eronată a probatoriului.

Parchetul a atacat hotărârea instanţei de fond, arătând că se impune condamnarea inculpatei D. şi pentru această infracţiune, urmând a fi avute în vedere, atât argumentele expuse cu privire la infracţiunea de favorizarea făptuitorului, cât şi declaraţiile constante ale inculpatului A. care a menţionat că a acţionat la solicitarea inculpatei D.

S-a făcut precizarea că în ceea ce o priveşte pe inculpata D. nu este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 269 alin. (3) din C. pen., pentru motivele expuse pe larg în rechizitoriu.

Înalta Curte constată că apelul parchetului este întemeiat sub acest aspect, urmând să fie admis, iar cel al inculpatei D. neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele motive.

În fapt, s-a reţinut că inculpata D.-în perioada 30.10.2015 - 04.02.2016, folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, cu intenţie, inculpata D. l-a determinat în mod direct pe inculpatul, agent de poliţie A. din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de inculpatul C., persoană apropiată magistratului, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi al favorizării acestuia din urmă în cauza respectivă, astfel încât persoana care făcuse sesizarea să conştientizeze lipsa de utilitate a demersului său juridic şi să renunţe la pretenţiile formulate, în condiţiile în care agentul de poliţie şi-a însuşit hotărârea infracţională, iar ulterior a întocmit în fals acte procedurale în cauză respectivă cu scopul de a crea o aparenţă de justificare a perioadei de timp în care cauza s-a aflat în nelucrare.

Încadrarea juridică dată acestei fapte este de instigare la favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen.

Instanţa de fond a apreciat că acţiunile inculpatei D. de a-i transmite inculpatului A. că "ar dori să se ocupe de instrumentarea dosarului în care era implicat concubinul său, C." nu sunt prevăzute de legea penală.

De asemenea, s-a apreciat că percepţia inculpatului A. conform căreia, din momentul în care inculpata i-a transmis că ar fi implicată o cunoştinţă de a sa, şi-ar fi dat seama că îi sugerează efectuarea de cercetări, în sensul dispunerii unei soluţii favorabile cunoştinţei sale nu conduce automat la o acţiune de instigare la favorizarea făptuitorului.

Instanţa fond a constatat că inculpatul A. nu a propus vreo soluţie favorabilă inculpatului C. în dosarul instrumentat, ci chiar a propus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpatul C. (şi faţă de numitul W.).

Înalta Curte reţine că, potrivit, dispoziţiilor art. 47 din C. pen. "instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală."

În prezenta cauză se constată că inculpata D. l-a determinat pe inculpatul A. să îl favorizeze pe inculpatul C. (cercetat în dosarul penal nr. x/2015).

Înalta Curte reţine că inculpatul A., prin declaraţia de suspect în cursul urmăririi penale iniţial recunoaşte doar că "cercetările au fost tergiversate timp de un an de zile, acest lucru s-a datorat şi insuficienţei timpului, fără a fi avut intenţia de a-l favoriza pe C.."

Înalta Curte constată că ulterior în data de 20.07.2017, în declaraţia dată de către inculpatului A. în prezenţa avocatului a precizat că tergiversarea cercetărilor dosarul penal nr. x/2015 privind pe C. şi W. a fost intenţionată, la îndemnul prim procurorului de pe lângă Tribunalul Botoşani, D., în scopul de a se ajunge la propunerea unei soluţii favorabile fată de C., prin clasare, urmare a împăcării părţilor sau retragerii plângerii prealabile.

În data de 20.07.2017 prin declaraţia de suspect inculpatul A. a declarat următoarele: "Undeva la sfârşitul lunii octombrie 2015, cu prilejul unei petreceri organizate de poliţie mun. Botosani HHH. la localul III. din mun. Botosani (…). Cu acest prilej, la un moment dat am fost abordat de dna prim procuror D., care m-a întrebat dacă ştiu ceva despre "plângerea lui aista al meu" cu referire la prietenul său C. pe care eu îl cunoşteam de mai multă vreme, precizându-mi, totodată, că dosarul privind incidentul în care fusese implicat C., reţin că era vorba de o bătaie în clubul "LL." din Botoşani se afla în lucru la agentul de poliţie CC. Totodată mi-a spus că nu are încredere în acest poliţist, întrucât îl cunoaşte de pe vremea când lucra la Săveni, fără a detalia de ce nu avea încredere în el, întrebându-mă dacă sunt eu de acord să preiau această cauză. I-am răspuns că sunt de acord, nu pot preciza din ce motiv anume dar i-am spus că sunt de acord, spunându-i, totodată acesteia să discute cu şeful meu X., întrucât el se ocupa cu repartizarea cauzelor.

Arăt că la momentul respectiv nu m-am gândit că D. urmăreşte să favorizeze interesul lui C. în acea cauză. Mai arăt că la momentul respectiv cunoşteam că D. avea o relaţie de prietenie cu C., din ceea ce se discuta prin oraş. Mai precizez că la petrecerea respectivă se afla şi şeful meu X. însă nu la masa noastră, ci la o altă masa împreună cu alţi şefi din poliţia Botoşani.

Reţin că la un moment dat, D. s-a deplasat la masa acestora, i-a salutat şi s-a aşezat la masă dar nu reţin cu cine a discutat.

Cred că chiar în ziua următoare am avut o discuţie cu agentul CC. în care i-am precizat ceea ce discutasem cu dna prim, în sensul, că urma ca eu să preiau dosarul privind pe C. care se afla în lucru la el, el fiind de acord cu acest lucru, spunându-mi, din câte îmi aduc aminte, că dosarul a fost trimis spre înregistrare la parchet pentru număr unic. Tot în perioada respectivă am discutat şi cu şeful meu X., el spunându-mi că îmi va da mie dosarul care îi fusese repartizat lui CC. Nu reţin exact, dar cel mai probabil i-am precizat lui X. conţinutul discuţiei pe care am avut-o cu prim procurorul D.

în seara respectivă. Urmare a discuţiei pe care am avut-o în seara petrecerii respective, m-am deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani împreună cu dosarul cauzei privind pe C. pentru a discuta cu dna prim. Revin şi arăt că cercetările penale în cauza respectivă erau supravegheate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, respectiv de dna procuror JJJ. Precizez că la momentul respectiv, nu m-am gândit la faptul că dna procuror D. nu avea în mod legal acces la acel dosar. Eu gândindu-mă atunci că în calitate de procuror ierarhic superior are acces la cauză.

De asemenea, menţionez că au mai existat situaţii în care se făceau controale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, împrejurări în care ni se solicitau dosarele pe care le aveam în lucru. Cu prilejul acelei întâlniri din biroul dnei prim procuror, dna prim procuror mi-a cerut dosarul cauzei, spunându-mi, totodată, ca să-i aduc şi o copie de pe suportul optic privind înregistrările camerelor de supraveghere din localul LL. Imaginile respective fiind probă în dosar. Precizez că la acest moment dna prim procuror se afla singură în biroul dumneaei.

M-am conformat solicitărilor acesteia şi la scurt timp i-am adus magistratului la birou acea copie de pe suportul optic. Cu acel prilej în birou se mai afla şi C., împrejurare în care D. mi-a sugerat să studiez dacă nu pot constata o cauză de neimputabilitate în favoarea lui C. I-am răspuns că mă voi documenta, întrucât nu stăpâneam bine instituţia juridică. Arăt că ulterior m-am documentat în acest sens şi nu putea fi incidentă acea cauză de neimputabilitate în favoarea lui C., întrucât din vizualizarea imaginilor surprinse de camera video, am constatat că doar C. 1-a agresat pe W.

Tot cu prilejul acestei discuţii dna prim procuror D. mi-a cerut să lungesc cercetările în acea cauză "să vedem ce se întâmplă". Nu i-am nici da, nici nu cu acest prilej. Precizez că toate discuţiile pe care le-am cu D. în biroul acesteia, posibil ocazional şi prin telefon, iar cu C. am discutat de mai multe ori telefonic. Precizez că după aproximativ un an de zile de la înregistrarea cauzei, întrucât perioada de timp scursă era lungă pentru o cauză cu autori cunoscuţi şi de o complexitate redusă, am hotărât să propun efectuarea în continuare a urmăririi penale, atât faţă de C., cât şi faţă de W.

Marian……,".

Înalta Curte constată că declaraţia inculpatului A. a fost confirmată de declaraţiile martorului X. care a fost audiat în calitate de martor din data de 13 martie 2017 şi din data de 11 ianuarie 2019 la fond.

Inculpata D. cu privire la această faptă a declarat în data de 11 iunie 2020, în faţa Înaltei Curţi următoarele: "Undeva la finele anului 2015, împreună cu alţi colegi, am fost invitată la o petrecere organizată de Biroul Investigaţii Criminale al Poliţiei la un restaurant. M-am deplasat împreună cu colegii mei, am făcut un act de prezenţă, nu am stat foarte mult, am stat la o masă cu aceştia şi s-au alăturat şi alţi colegi din cadrul poliţiei, pe care nu-i cunoşteam anterior venirii mele la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, anterior am fost la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni.

La un moment dat a intrat în discuţie un domn poliţist, pe care nu îl cunoşteam atunci, ci ulterior era domnul A., acesta mi-a spus că mă cunoaşte dintr-o altă conjunctură şi că îl cunoaşte şi pe prietenul meu C. Şi atunci am făcut o glumă referitor la partenerul meu de viaţă, în sensul "că o să-l cunoaşteţi şi mai bine" dat fiind că ştiam că fosta soţie i-a făcut numeroase plângeri şi acesta făcuse la rândul său plângere în calitate de persoană vătămată, existând posibilitatea chiar ca domnul A. să soluţioneze dosare referitoare la C.

De atunci am precizat că indiferent de calitatea domnului C. în dosare acestea trebuie tratate cu rigurozitate la fel ca şi celelalte dosare, neavând niciun impact relaţia mea asupra modului de soluţionare a acestora. Conversaţia a fost purtată anevoios, întrucât era zgomot, iar răspunsurile mele erau date aproape în necunoştinţă de cauză, întrucât era zgomot. Ulterior am aflat că C. şi cu făptuitorul din acea plângerea aveau calităţi inverse ca urmare a existenţei plângerilor reciproce. L-am sfătuit să spună adevărul în faţa organelor judiciare şi să se împace pentru că ar fi fost ideal o astfel de împrejurare.

În ceea ce priveşte derularea împrejurărilor, respectiv a urmăririi penale în acel dosar cunosc următoarele aspecte: s-a plâns domnul C. că singurul martor care l-a propus nu a fost audiat şi acesta urma să plece în străinătate, că a fost citat la un moment dat în decembrie în dosarul în care a depus plângerea şi în acea perioadă nu putea să meargă, întrucât trebuia să plece în străinătate. I-am sugerat să vorbească cu ofiţerul care instrumenta dosarul şi să îi relateze acest aspect. Ştiu că a fost audiat ulterior la începutul luni februarie, respectiv 1 februarie, iar atunci mi-a relatat, după audiere, că a vizionat şi imaginile surprinse de camerele de luat vederi din barul respectiv.

După părerea lui lipsea imaginile de la o anumită cameră şi că a vrut să le filmeze cu telefonul în timpul vizionării, iar domnul care instrumenta cauza i-a spus că i le va da pe un suport optic. La câteva zile după această discuţie, într-o zi a venit domnul C. să mă ia să mergem să luăm prânzul şi imediat a apărut şi domnul A., eu crezând că au avut o înţelegere ca să-i dea suportul optic. Cert este că nu i-a dat acel suport optic atunci, iar eu nu am văzut niciodată acel suport optic, iar în calitatea mea de avocat, pe care am dobândit ulterior, l-am reprezentat pe domnul C.

în dosar şi când mi-a remis toate actele dosarului, am constatat că nu avea nicio înregistrare şi l-am întrebat legătura cu acest dosar legat de imagini, iar el mi-a relatat că nu îşi aminteşte să le fi avut vreo dată."

Înalta Curte constată că există o discrepanţă importantă în ceea ce a declarat inculpata în faţa instanţei faţă de declaraţia dată în data de 20 iulie 2017 în prezenţa apărătorului ales.

În acea declaraţie, inculpata preciza că agentul de poliţie A. i-a adus din proprie iniţiativă un memory stik, conţinând imaginile surprinse de camerele video din localul LL. A vizionat acele imagini după care agentul a luat stik-ul şi a plecat.

Înalta Curte constată că în data de 15 februarie 2019, cu ocazia audierii sale la instanţa de fond inculpata D. a declarat că în data de 04 februarie 2016 imaginile filmate în localul LL. au fost vizionate în biroul inculpatei, de faţă fiind şi concubinul ei inculpatul C.

Având în vedere probele administrate se poate constata că acuzaţia privind instigare la favorizarea infractorului este probată.

Din cele precizate mai sus este mai mult decât rezonabil să tragem concluzia că inculpata D. s-a implicat în mod direct şi activ în soluţionarea dosarului nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, instrumentat de inculpatul A.

În primul rând este de remarcat faptul, necontestat de către inculpata D., că a avut contact direct cu probele administrate în dosarul penal mai sus arătat, care îl viza pe partenerul ei de viaţă, inculpatul C.

În calitatea ei de prim procuror, inculpata D. nu avea posibilitatea de a intra în posesia acestui dosar decât în cadrul unei acţiuni de control, aspect care nici măcar nu a fost măcar invocat de inculpată vreun moment. Chiar dacă ar fi făcut astfel de verificări având în vedere relaţia sa cu inculpatul C., inculpata D. ar fi trebuit să se abţină în ceea ce priveşte orice implicare în soluţionarea acestui dosar.

Nu vedem niciun motiv pentru care să nu luăm în considerare declaraţiile inculpatului A. în condiţiile în care acestea se coroborează cu restul declaraţiilor din cauză inclusiv cu cele ale inculpatei D.

Nu se susţin nici afirmaţiile invocate de apelanta D. în motivele de apel conform cărora a apreciat că inculpatul A., dacă a luat decizia infracţională, a făcut-o anterior momentului în care a fost abordată la petrecerea în cauză, motivat de o servilitate a acestuia faţă de funcţia pe care o deţinea, fără a fi instigat de nimeni, din proprie iniţiativă.

Înalta Curte constată că modalitatea de intervenţie în dosar în scopul împiedicării şi îngreunării activităţii de urmărire penală în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu consecinţe evidente în ceea ce priveşte tragerea la răspundere a inculpatului C. se desprinde în mod natural, logic dacă avem în vedere cauza în ansamblul ei declaraţiile martorilor şi inculpaţilor indicaţi.

Consecinţa acestei intervenţii este tergiversarea cercetărilor pe o durată mai mare de un an de zile.

Este evident că inculpata D. s-a implicat total în ceea ce priveşte activitatea de susţinere a C. indiferent ce presupunea acest lucru. Este definitorie în acest sens, expresia folosită în cadrul întâlnirii cu partea vătămată J. Aceasta ar fi afirmat că-l va susţine pe concubinul ei inculpatul C. "indiferent ce va face"

Cu privire la solicitarea subsidiară a inculpatei de încetare a procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. raportat la art. 269 alin. (3) şi 177 din C. pen., instanţa de apel constată că nu este întemeiată.

Astfel, în data de 09 martie 2016 la ora 14:38, inculpata D. a avut o discuţie telefonică cu procurorul KKK. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cadrul acestei discuţii inculpata, fiind informată că la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt înregistrate cereri de trimitere din oficiu a trei dosare de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani la alte parchete, motivate de presupusa relaţie de concubinaj între inculpata D. şi inculpatul C., inculpata D. a afirmat că are o relaţie apropiată cu C., dar nu este o relaţie de concubinaj cu acesta, că nu locuiesc împreună.

Urmare acestei discuţii procurorul KKK. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat un proces-verbal în data de 09 martie 2016, care a stat la baza soluţionării lucrării 165/VIII/1/2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Acest proces-verbal a fost trimis D.N.A. Suceava în data de 10 aprilie 2017, fiind ataşat la dosar.

V. Cu privire la infracţiunea de instigare la compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatei D.

Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond, nu a fost atacată de parchet, ci doar de către inculpata D.

Aceasta a susţinut că nu a fost dovedită acţiunea de determinarea a inculpatului A. de a remite CD-ul în cauză şi nici remiterea propriu-zisă, motiv pentru care se impune dispunerea unei soluţii de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În subsidiar, a învederat că, dacă s-ar reţine existenţa faptei de remitere a probei, aceasta nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate a infracţiunii

Dacă s-ar considera, totuşi, că unica declaraţie a inculpatului A. ar putea fi suficientă pentru a trage concluzia, pe de-o parte, că a avut loc o acţiune de determinare la remiterea suportului optic, iar, pe de altă parte, că acest suport a fost remis efectiv, apelanta a învederat că această remitere imputată de organele de urmărire penală, nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate a infracţiunii deduse judecăţii, neconstituind element material al acesteia.

A mai arătat că, C., în calitate de persoană vătămată în cadrul dosarului penal, a solicitat expres în finalul plângerii sale prealabile administrarea probei cu înregistrările video din localul cu pricina şi vizualizarea acestora.

La data audierii sale, inculpatul A., cu sprijinul unui coleg (specialist IT) a urmărit împreună cu C. imaginile video, comentând pe marginea acestora. Acest lucru reiese din declaraţia inculpatului, care a arătat:

"Cu privire la conflictul dintre mine şi domnul W. arăt că eu am vizionat imaginile după 2-3 zile, când dl. A. mi-a spus că ceea ce declarasem eu nu corespunde cu imaginile surprinse. Le-am vizionat împreună, i-am identificat aspectele pe care le-am declarat."

Aşadar, spune inculpata D. în niciun caz proba nu a fost dezvăluită în data de 16.02.2016, data presupusei remiteri.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a recunoscut în totalitate acuzaţiile reţinute în sarcina sa, acesta arătând în mod expres că:

"Cu prilejul acelei întâlniri din biroul d-nei prim procuror, d-na prim procuror mi-a cerut dosarul cauzei, spunându-mi, totodată, ca să-i aduc şi o copie de pe suportul optic privind înregistrările camerelor de supraveghere din localul LL., imaginile respective fiind probă în dosar. Precizez că la acel moment d-na prim procuror se afla singură în biroul dumneaei. M-am conformat solicitărilor acesteia şi la scurt timp i-am adus magistratului la birou acea copie de pe suportul optic. Cu acel prilej în birou se mai afla şi C. împrejurare în care D. mi-a sugerat să studiez dacă nu pot constata o cauză de neimputabilitate în favoarea lui C.."

Inculpatul C. nu a dat niciun fel de declaraţie la urmărire penală, dar a fost audiat în data de 29 martie 2019, de către instanţa de fond.

Inculpatul declară că:, Cu privire la conflictul dintre mine şi domnul W. arăt că eu am vizionat imaginile după 2-3 zile, când dl. A. mi-a spus că ceea ce declarasem eu nu corespunde cu imaginile surprinse. Le-am vizionat împreună, i-am identificat aspectele pe care le-am declarat….le-am vizionat împreună…şi am scos telefonul mobil şi i-am zis că vreau să filmez ca să nu dispară imaginile acelea……nu-mi aduc aminte dacă acesta mi-a dat un CD sau iar dacă mi l-a dat locul în care mi l-a dat."

După cum se poate observa inculpatul C. confirmă declaraţiile inculpatului A. mai puţin participanţii la această vizionare şi data.

Acesta afirmă că "am vizionat imaginile după 2-3 zile" după incidentul din octombrie 2015.

Se constată că afirmaţia inculpatului C., cu privire la data remiterii şi vizionării este evident nereală.

Reamintim faptul că din probele administrate dosarul, care îl privea pe inculpatul C., a fost iniţial în instrumentarea unui alt ofiţer de poliţie, respectiv CC.

Adresa prin care s-au solicitat imaginile din LL. este din data de 23 octombrie 2015. Ofiţerul de poliţie CC. a ridicat personal acest C.D. cu respectivele imagini.

Acesta audiat fiind, a precizat că aceste aspecte inclusiv faptul că CD-ul cu imaginile din LL. au fost în posesia lui până în momentul la care a predat dosarul inculpatului A. Dosarul a fost predat inculpatului A. de către ofiţerul de poliţie CC., doar după primirea numărului unic de la parchet împreună cu CD-ul cu imagini.

În aceste condiţii se poate ajunge la concluzia că dosarul a fost preluat de către inculpatul A. împreună cu CD-ul cu imagini din LL., vizând incidentele din noaptea de 17/18 octombrie 2015 cel mai devreme în luna decembrie 2015, condiţii în care era imposibil ca aceste imagini să fie vizionate de inculpatul C. la două sau trei zile după incidente după cum a declarat în faţa instanţei de fond.

Se susţine că, şi dacă s-ar fi dat aceste probe nu ne-am fi aflat în prezenţa infracţiunii prev. de art. 277 alin. (2) din C. pen., în condiţiile în care, C., în calitate de persoană vătămată în cadrul dosarului penal, ar fi solicitat expres în finalul plângerii sale prealabile administrarea probei cu înregistrările video din localul cu pricina şi vizualizarea acestora şi avea dreptul să le primească.

Înalta Curte nu este de acord cu acest raţionament.

În primul rând, în urma probatoriului administrat în dosarul x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani rezultă că doar inculpatul C. a fost trimis în judecată pentru evenimentele din noaptea de 17/18 oct. 2015, situaţie în care este extrem de plauzibil ca plângerea "părţii vătămate C." în acelaşi dosar să fi fost făcută în mod tendenţios.

În al doilea rând, conform art. 94 din C. proc. pen. care reglementează dreptul avocatului de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal, avocatul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea sau secretul datelor de care a luat cunoştinţă cu ocazia consultării dosarului.(art. 94 alin. (5) din C. proc. pen.).

Este de amintit faptul că urmărirea penală este o fază nepublică şi în niciun caz organul de urmărire penală în faza iniţială a unui proces penal nu dezvăluie probele din dosar inculpatului, tocmai pentru a putea afla adevărul în cauza respectivă.

Înalta Curte constată că inculpata avea calitatea de prim procuror al Tribunalului Botoşani condiţii în care nu avea dreptul de a solicita în această modalitate vreun act din dosarul respectiv, care era sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Având în vedere aceste elemente, precum şi cele precizate anterior la examinarea infracţiunii de instigare la favorizarea făptuitorului este rezonabilă concluzia că inculpata D. l-a determinat pe inculpatul A., să comită infracţiunea de compromitere a intereselor justiţiei.

Se constată că inculpatul A. conformându-se cererii inculpatei D. a adus şi remis inculpatului C. o copie de pe suportul optic pe care erau inscripţionate înregistrările incidentului în care erau implicaţi inculpatul C. şi martorul W., în afara cadrului legal mai sus amintit.

Având în vedere că fapta există şi a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, instanţa de apel consideră că se impune condamnarea inculpatei D. pentru comiterea infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. art. 277 alin. (2) din C. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată de către instanţa de fond, fiind corect dozată.

De asemenea, s-a apreciat că se impune aplicarea acestei pedepse luând în considerare că inculpata a comis prezenta faptă prin prisma ascendentului moral avut asupra inculpatului A., aceasta profitând de atribuţiile conferite de funcţia de prim procuror deţinută în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

In aceste conditii, Inalta Curte urmeaza sa mentina condamnarea inculpatei D. pentru comiterea infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei, prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) din C. pen.

VI. Cu privire la infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatei D.

În fapt, se reţine în actul de acuzare că cu intenţie, la data de 22.06.2016, inculpata D. a divulgat, fără drept, inculpatului C. date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a numitei E. (CNP 2891213046289) realizată în contextul instrumentării unui dosar penal, fiind afectate deopotrivă interesele şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza, cât şi interesele numitei E., ale căror drepturi şi libertăţi fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condiţiile prevăzute de lege şi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Instanţa de fond a constatat că nu există probe suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie expres prevăzută de art. 4 din C. proc. pen., în condiţiile în care probele în baza cărora a fost reţinută această infracţiune, respectiv înregistrările ambientale realizate în baza mandatelor de siguranţă naţionale nu pot fi luate în considerare pentru reţinerea acestei infracţiuni,

Simpla relatare a inculpatei către inculpatul C. despre unele ameninţări primite de aceasta, s-a apreciat că nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiuni reţinute în sarcina sa.

În concluzie, instanţa a apreciat că fapta de divulgarea a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice nu există, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatei de sub acuza acestei infracţiuni în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost atacată de parchet sub acest aspect, apelul urmând să fie admis.

În legatura cu această infracţiune, inculpata D. susţinea in motivele de apel că discuţia dintre ea şi partenerul său de viaţă a fost una privată, inculpatul C. nu a valorificat în niciun fel aşa zisele informaţii, care nu priveau obiectul vreunei cauze penale, soluţia acelui dosar penal nu a fost influenţată de discuţia avută, fiind oricum pronunţată de un alt procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani; persoana vătămată E. a aflat despre faptul supravegherii tehnice şi discuţia avută cu C., de la organele de urmărire penală şi nu s-a indicat în concret vreo vătămare pe care să o fi înregistrat în urma acestei împrejurări, iar presupusa dezvăluire de informaţii în mod clar nu i-a afectat în niciun fel activitatea sau interesele.

Înalta Curte constată că a fost trimisă în judecată pentru săvarşirea infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, faptă prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen. pentru faptul că, cu intenţie, la data de 22.06.2016, inculpata D. a divulgat, fără drept, inculpatului C. date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a numitei E., realizată în contextul instrumentării unui dosar penal, fiind afectate deopotrivă interesele şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza, cât şi interesele numitei E., ale căror drepturi şi libertăţi fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condiţiile prevăzute de lege şi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi

Conform art. 304 alin. (1) din C. pen. constituie infractiune divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Înalta Curte constată că a existat un dosar pe numele numitei E. persoana care a facut obiectul unor masuri de supraveghere în dosarul penal x/2016 instrumentat de catre Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

În acest dosar s-a solicitat şi obţinut aprobarea instanţei pentru interceptare, localizare, înregistrarea convorbirilor şi comunicaţiilor a părţii vătămate E. Este de observat faptul că solicitarea de interceptare aparţine inculpatei D., făcută în calitatea ei de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

De asemenea, se constată că dosarul penal a fost preluat la iniţiativa personală a inculpatei, de la Parchetul de pe lângă Judecatoria Darabani.

În declaratia din data de 20 iulie 2020, inculpata D. recunoaşte că a avut o discuţie pe marginea acestui dosar cu inculpatul C., partenerul dânsei de viaţă, discuţie în cadrul căreia afirma că: "i-am adus la cunoştinţă lui C. că într-o convorbire telefonică un anumit E. din penitenciar îmi adresa ameninţări."

Se arăta în continuare în declaraţie că nu ar fi adus la cunostinţa inculpatului C. alte elemente din dosar, respectiv date din dosar.

Inculpata precizează că aceasta discuţie despre partea vătamată a avut loc în contextul în care inculpatul C. intenţiona să intre in relatii de afaceri cu E., iar E. din penitenciar, era soţul părţii vătămate E.

Inculpata preciza în declaraţie că această asociere presupunea inclusiv: "activităţi de forare pe un teren din Dangeni, Jud. Botosani, unde C. avea o asociere cu proprietarul terenului."

Inculpata D. precizeaza în declaraţia dată ca suspect: "în acest context i-am atras atentia prietenului meu cu privire la calitatea umana a persoanelor cu care intentiona sa colaboreze."

Inculpata D. a fost audiată de către Înalta Curte în data de 11 iunie 2020.

Aceasta a declarat că işi menţine declaraţiile date în calităţile procesuale avute pe parcursul urmăririi penale, "respectiv declaraţia din 20.07.2017 dată în calitate de suspectă, declaraţiile din datele de 27.07.2017, 29.09.2017 şi 20.07.2017 date în calitate de inculpată la DNA Suceava şi din datele de 15.02.2019 şi 29.03.2019 la Curtea de Apel Târgu Mureş, pe care le-am dat liber consimţit însă doresc să fac câteva precizări cu privire la declaraţia dată la data de 20.07.2017 la DNA Suceava în calitate de suspectă.

Înalta Curte constată că în data de 11 iunie 2020, inculpata D., nu a declarat nimic în legatură cu infractiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi nu a făcut menţiuni suplimentare referitor la modalitatea în care a fost audiată de parchet cu privire la această infracţiune.

Audiată fiind, numita E. a precizat că întelege să participe în procesul penal în calitate de parte vatămată, apreciind că prin divulgarea fără drept a datelor din dosarul penal în care partea vătămată a făcut obiectul unor masuri de supraveghere tehnică i-au fost afectate interesele.

Înalta Curte constată că inculpatul C., cu ocazia audierilor sale, la parchet sau instanţă, nu a dorit sa dea vreo declaratie cu privire la această faptă.

În aceste conditii, având în vedere faptul că inculpata D. a pus la dispozitie toate mijloacele instituţiei pe care o conducea, în interesul inculpatului C., după cum s-a precizat anterior la analiza faptelor prezentate, Înalta Curte constată că este rezonabilă concluzia existenţei legaturii între activitatea de preluare a dosarului şi interesul inculpatului C., care a intrat în posesia unor date, credibile, despre viitoarea partenera de afaceri.

Instanţa de apel nu poate şi nu trebuie să speculeze pe marginea necesităţii şi interesului personal al inculpatei D. în momentul preluarii acestui dosar penal, în conditiile în care nu a fost sesizată de parchet cu privire la acest aspect. Cert este, însă, faptul că inculpata D. ştia în momentul preluării dosarului penal, despre intenţia de asociere între E. şi inculpatul C.

Înalta Curte constată că inculpata D., fiind în posesia datelor rezultate din supravegherea tehnică a numitei E., realizată în contextul instrumentării unui dosar penal, a avut la cunostinţă date despre partea vătămată, situaţie în care a putut să tragă concluziile necesare cu privire la eventuala credibilitate a viitoarei partenere de afaceri.

Instanţa de apel constată că datele din dosarul penal x/2016, solicitat de la o alta unitate de parchet de către inculpata D., în calitatea sa de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, au fost folosite de catre inculpata D., cel puţin cu privire la avertizarea partenerului de viaţă, cu privire la "calitatea umană" a persoanei E., persoană cercetată de către inculpata D. în dosarul penal menţionat.

Înalta Curte constată că, în condiţiile în care, date despre persoana vătămata au fost încredinţate viitorului partener de afaceri, inculpatului C., înainte de a se materializa afacerea prognozată, este de domeniul evidenţei faptul că, în viitorul parteneriat de afaceri, partea vatamata E. a fost pusă cel puţin într-o poziţie de inferioritate faţă de inculpatul C., prin informaţiile oferite acestuia de către inculpata D.

Înalta Curte constată, astfel că, există inclusiv o vătămare a intereselor părţii vătămate E., cerută de textul legal pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii în varianta prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen.

În schimb, Înalta Curte constată că, nu există niciun fel de elemente concrete în ceea ce priveşte vătămarea intereselor şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

În aceste condiţii, având în vedere probatoriul administrat, Înalta Curte, în baza, art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. urmeaza să condamne pe inculpata D. pentru infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată E.).

VII.Cu privire la infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 301 din C. pen. se constată că pe parcursul judecării cauzei, dispoziţiile legale au fost modificate, în sensul redenumirii în infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost atacată de parchet sub acest aspect, apelul, urmând să fie admis.

Instanţa de fond a constatat că fapta inculpatei de a iniţia procedura de achiziţie a unui bun de la S.C. I. S.R.L. Botoşani, de a aproba referatul de necesitate şi de a semna dispoziţia de plată nr. x din 12.12.2016 nu este prevăzută de legea penală, întrucât folosul patrimonial obţinut nu a fost pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză în conditiile în care nu sunt luate în considerare interceptările realizate în cauză, nu rezultă că societatea S.C. I. S.R.L. Botoşani ar fi fost controlată, în fapt, de către inculpată.

Se reţine că, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (AA., BB.) rezultă că panoul radiant era necesar pentru asigurarea unor condiţii corespunzătoare de lucru, a fost întocmit un referat de necesitate care a fost aprobat de către inculpată în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi a fost achiziţionat în urma consultării catalogului electronic din SEAP, consultare în urma căreia s-a constatat că preţul de achiziţie era avantajos (conform declaraţiei martorei AA. - f. x instanţă).

Instanţa de fond a apreciat că prin modificările legislative inserate prin Legea 193/2017, chiar şi în cazul în care inculpata D. era coordonatoarea, în fapt, a S.C. I. S.R.L., ar fi existat o cauză de nepedepsire respectiv art. 301 alin. (2) care prevede că "Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii… exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta".

Inculpata D. îndeplinea funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi avea şi calitatea de ordonator terţiar de credite conform art. 93 din Legea 304/2004, având, deci obligaţia de a asigura şi resursele necesare funcţionării în bune condiţii a parchetelor din subordine. În virtutea acestei obligaţii s-a apreciat că inculpata ar fi avut posibilitatea de a aproba referatul de necesitate şi de a semna dispoziţiile de plată pentru achiziţionarea sursei de căldură, chiar dacă ar fi coordonat în fapt S.C. I. S.R.L.

Având în vedere toate aspectele menţionate mai sus, instanţa de fond a apreciat că fapta reţinută în sarcina inculpatei nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care a dispus achitarea acesteia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Parchetul a apreciat, în motivele de apel, că probele administrate dovedesc dincolo de orice echivoc faptul că inculpata beneficia de foloase materiale din activitatea comercială desfăşurată de S.C. I. S.R.L., gestionând în fapt activitatea acesteia.

Astfel, cum s-a arătat în rechizitoriul cauzei, inculpata D. a cedat cu titlu gratuit un imobil pe care îl deţinea pentru a fi folosit ca sediu social al acestei societăţi comerciale, iar cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare, la locuinţa sa au fost identificate chitanţiere, aparţinând S.C. I. S.R.L., mai multe oferte privind vânzarea unor instalaţii termice de încălzire către instituţii publice de pe raza oraşului Săveni, precum şi mai multe agende în cuprinsul cărora erau inserate sarcini de efectuat în legătură cu activitatea comercială a firmei.

Înalta Curte constată că, referitor la infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 301 din C. pen., s-a reţinut ca inculpata D. în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani (funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. a) din C. pen.), în perioada 06.12.2016 - 12.12.2016, cu intenţie, a iniţiat procedura de achiziţie a unui bun de la S.C. I. S.R.L. Botoşani, societate pe care o administra în fapt împreună cu inculpatul C., a aprobat referatul de necesitate şi a semnat dispoziţia de plată nr. x/12.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani la rubrica "conducătorul unităţii", obţinând, în mod indirect, un folos patrimonial pentru sine în cuantum de 697 de RON.

Conform art. 301 din C. pen. constituie infractiune folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane (art. 301 a fost modificat de la data de 28 iulie 2017 prin Legea nr. 193/2017, denumirea anterioară fiind "Conflictul de interese").

Astfel, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.

Art. 301 alin. (2) prevede că "Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii:

b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta".

Înalta Curte constată că, în anul 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a achizitionat un panou radiant de la S.C. I. S.R.L. Botoşani, inculpata D. fiind cea care a aprobat referatul de necesitate şi a semnat dispoziţia de plată nr. x/12.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani la rubrica "conducătorul unităţii".

Starea de fapt în sine nu este contestată de către inculpată.

În schimb există diferenţe de percepţie în ceea ce priveşte reţinerea calităţii de conducător sau coordonator, în fapt, a S.C. I. S.R.L., de către inculpata D., pe de o parte şi pe de altă parte posibilitatea legală de a achizitiona acest bun în condiiile precizate, ţinând cont de faptul că inculpata D. avea calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în momentul abrobării referatului de necesitate şi dispoziţiei de plată şi de coordonator, în fapt, a societăţii mai sus amintite.

Înalta Curte constată că, cu ocazia percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatei D. au fost gasite următoarele probe: chitanţierul, aparţinând societăţii S.C. I. S.R.L.; ofertele constând în vânzarea unor panouri radiante către instituţii publice din zona oraşului Săveni, oraş în care inculpata a activat ca procuror; agendele în cuprinsul cărora erau menţionate sarcini de efectuat în legătură cu activitatea comercială a societăţii S.C. I. S.R.L.; factura emisă de această societate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, având ca obiect vânzarea unui panou radiant în valoare de 697 RON; referatul de necesitate aprobat de către inculpată.

Înalta Curte constată că inculpata D. s-a prevalat de dreptul la tăcere cu privire la aceasta faptă, în faza de urmărire penală.

Inculpata a dat o declaraţie cu privire la aceasta faptă la Înalta Curte în data de 11 iunie 2020.

Cu privire la aceasta faptă aceasta a declarat că: "În ceea ce priveşte acel panou achiziţionat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, arăt că la sfârşitul anului 2016 mi s-a adus la cunoştinţă de doamna manager economic că au mai rămas bani la capitolul materiale. Am analizat necesitatea cu caracter urgent care erau în acel moment şi s-a identificat acea problemă cu o sursă suplimentară de căldură de la grefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, problemă ce exista de 7 ani nerezolvată. Am aprobat referatul de necesitate întocmit de doamna grefier şef, nu era singurul în acest sens şi l-am înaintat prin secretariat managerului economic în vederea rezolvării, eu neavând nicio atribuţie privind achiziţia publică.

Este adevărat că sora domnului C. avea o firmă la care lucra şi domnul C., el fiind partener de vânzări energie electrică şi i-am sugerat să depună o ofertă privind un panou radiant, ştiind că au preţuri foarte bune. Am aflat chiar de la C. că oferta a fost acceptată, eu nu am avut nicio implicaţie în această firmă, nu am nici cunoştinţe generale ca să mă pot ocupa. Faptul că la percheziţie de la locuinţa mea s-au găsit acte ale acestei firme era datorită faptului că am locuit împreună cu C., acest lucru declarându-l la momentul percheziţiei."

În data de 06 februarie 2020, Înalta Curte a procedat la audierea martorei BB. grefier sef la de Parchetul de pe lângă Judecatoria Botoşani, în decembrie 2016.

Aceasta a declarat urmatoarele: "Menţin declaraţiile date la data de 25.07.2017 la DNA - Serviciul Teritorial Suceava şi la data de 15.02.2019 în faţa Curţii de Apel Târgu-Mureş în care am spus adevărul şi le-am dat de bunăvoie.

Am întocmit un referat de necesitate pentru achiziţionarea unei surse de căldură la solicitarea inculpatei D., pentru că în unitatea de parchet era o problemă cu încălzirea. Eu mă ocupam de întocmirea acestor referate şi la scurt timp după întocmirea lucrării am primit o lampă radiantă. Nu ştiu de la ce firmă era lampa radiantă şi nici nu cunosc de unde a fost achiziţionată. Referatele de necesitate sunt aprobate de prim-procuror şi sunt direcţionate către compartimentul DEFA, iar referatul pe care l-am întocmit a fost aprobat de doamna prim-procuror D.

Relaţiile între mine şi inculpată erau relaţii profesionale de subordonare. Cu siguranţă am mai întocmite şi alte referate de necesitate pentru consumabile în perioada cât era la conducere inculpata, iar anterior am mai făcut şi alte rapoarte de necesitate pentru diferite bunuri. De altfel, se făceau referate de necesitate pentru rechizite şi alte consumabile."

În data de 06 februarie 2020, Înalta Curte a procedat la audierea martorei AA., manager economic al Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Aceasta a declarat urmatoarele: "Am fost audiată în calitate de martor în această cauză în data de 25.07.2017 la DNA - Serviciul Teritorial Suceava şi în data de 11.01.2019 la Curtea de Apel Târgu Mureş.

În cursul lunii decembrie 2016, în calitatea mea de manager la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, d-na procuror D., prim-procuror la această unitate la această dată, m-a chemat la dânsa în birou şi m-a întrebat dacă sunt bani pentru a achiziţiona o sursă de căldură în grefa de la etajul 3. Cu acea ocazie, ştiind că în acea locaţie existau rapoarte de necesitate, răspunsul meu a fost afirmativ, în sensul că aveam bani pentru o astfel de achiziţie, doamna prim-procuror mi-a comunicat că personal dânsa a achiziţionat un panou radiant de care este mulţumită şi mi-a transmis numele firmei care livra astfel de bunuri.

După ce am primit oferta de la această firmă am comparat-o cu oferta altor operatori economici. Am constatat că ea este bună, în sensul că era mai mică şi în plus oferea şi transportul gratuit.

În aceste condiţii, am achiziţionat panoul respectiv cu suma de 155 de euro, panoul fiind adus şi instalat la tribunal.

Menţionez că a fost o singură dată când inculpata D. a procedat în manierea menţionată.

Pentru alte produse discutam necesităţile cu doamna D. şi să făceau referate de necesitate de persoanele care aveau atribuţii în acest sens.

Întrebări adresate de către procuror:

Î: Cine a solicitat oferta de la societatea care a furnizat panoul?

R:Eu nu ştiu cine a solicitat această ofertă de la firma furnizare, cert este că am primit oferta şi un nou raport de necesitate depus de către doamna grefier şef - BB.

Î: Referitor la verificările privind oferta de preţ, dacă s-au făcut verificări şi prin oferte de preţ de la alte unităţi?

R: Verificările s-au făcut doar online în urma consultării catalogului electronic din SEAP.

Î: Dacă a întrebat-o pe inculpata D. sau dacă a purtat vreo discuţie cu aceasta, de ce trebuie achiziţionat bunul de la acea societate?

R: Eu aşa am perceput ca şi subordonată a doamnei D., că achiziţionarea bunului de la acea societate era o recomandare şi nu mi-a spus că trebuie să-l achiziţionez de la acea societate.

Î: Dacă cunoaşteţi cui aparţinea societatea care a furnizat panoul şi când aţi aflat acest lucru?

R: Nu am ştiu cui aparţinea societatea în momentul achiziţionării bunului mai sus arătat, ci doar în momentul în care DNA mi-a cerut o serie de acte legat de această achiziţie, doar atunci am făcut legătura între un nume şi oferta pe care am primit-o noi. Pe ofertă era HH. sau aşa ceva şi în comunicatul DNA era tot numele C. dar se referea la un bărbat."

Din probele administrate rezultă că inculpata D. este cea care a primit personal, în numerer, contrafăcând semnatura inculpatului C., suma de 697 RON, contravaloarea panoului radiant achizitionat, semnând, aşa cum rezultă din Raportul de constatare criminalistică nr. x din 23 august 2017.

Avand în vedere cele mentionate mai sus, Înalta Curte constată că în cursul lunii decembrie 2016, inculpata D. din proprie initiativă, a declanşat procedura achizitionarii unui panou radiant, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. În acest sens a chemat pe martora BB., grefier şef la de Parchetul de pe lângă Judecatoria Botoşani şi i-a solicitat să întocmească un referat de necesitate, pentru achiziţionarea unei surse de căldură.

Produsul a fost achizitionat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani de la S.C. I. S.R.L., în luna decembrie 2016, tot la initiaţiva si cererea inculpatei D. Astfel, ea a chemat pe martora AA., manager economic al Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi i-a indicat firma de la care trebuia cumpărat bunul respectiv.

De asemenea, se constată că inculpata D. este cea care a primit personal, în numerer contrafăcând semnatura inculpatului C., suma de 697 RON, contravaloarea panoului radiant."

Înalta Curte constată că inculpata D. susţine că această firmă aparţinea surorii partenerului ei de viaţă, inculpatul C., firmă la care îşi desfăşura activitatea şi inculpatul C., el fiind partener de vânzări energie electrică.

Avand în vedere probele administrate, Înalta Curte constată că inculpata D. avea cel putin calitatea de coordonator secundar dacă nu principal al activitatii S.C. I. S.R.L.

Acest lucru rezultă atât din documentele gasite la domiciliul acesteia, cât şi din implicarea personală în achiziţionarea bunului în decembrie 2016. Inculpata a fost cea care a iniţiat procedura de achiziţionare, a indicat firma caştigatoare şi în final a fost cea care a încasat banii.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte activitatea de coordonare a activităţii S.C. I. S.R.L. mai este relevant şi faptul că inculpata D. a dat în folosinţă în mod gratuit un imobil pentru desfăşurarea activităţii comerciale a societăţii S.C. I. S.R.L.

Înalta Curte nu poate fi de acord cu concluzia instanţei de fond care a apreciat că în aceasta cauză ar exista o cauză de nepedepsire, respectiv art. 301 alin. (2) din C. pen.

Înalta Curte constată că nu suntem în prezenţa infracţiunii de folosirea a funcţiei pentru favorizarea unor persoane în situatia în care actul sau decizia se referă la exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

Înalta Curte constată în schimb că suntem în prezenţa infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane în situaţia în care, actul sau decizia se referă la exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu nerespectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

Este evident faptul că inculpata D. în calitatea ei de magistrat nu avea posibilitatea legală de a coordona activitatea unei societăţi comerciale.

Conform art. 8 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, magistraţilor le este interzis să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse.

Dreptul şi obligaţia inculpatei D., privite ca atribuţie de serviciu, de a cumpara bunurile necesare derulării activităţii parchetului, nu poate fi interpretat, în sensul, că aceste achizitii pot fi realizate în orice condiţii.

Înalta Curte constată că, în situaţia în care coordonezi o societate comercială şi conduci, în acelasi timp o unitate de parchet, este de domeniul evidenţei faptul că ne aflam în prezenţa infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, dacă în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca prim procuror, prin îndeplinirea actului respectiv, ai obţinut un folos patrimonial.

A interpreta altfel ar însemna efectiv să goleşti de continut, în sine, infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

În aceste condiţii, Înalta Curte, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. urmează să condamne pe inculpata D. pentru infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte considereă că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripţie specială, pentru niciuna din infractiunile reţinute.

La individualizarea judiciară a pedepselor stabilite inculpatei D. şi la stabilirea cuantumului acestora se vor lua în considerare criteriile expres prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen.

Astfel, s-a ţinut cont că infracţiunile au fost comise în calitatea acesteia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, existând, astfel, pârghiile necesare pentru exercitarea constrângerilor necesare determinării persoanei vătămare F. să cedeze dreptul de proprietate a două imobile minorei H. S-au avut în vedere urmările acţiunilor inculpatei, persoana vătămată resimţind din plin efectele acestor acţiuni.

De asemenea, se reţine că inculpata în calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a convins pe agentul de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, inculpatul A., sa tergiverseze cercetările penale pe o perioada mai mare de un an, cercetari pe care acesta le efectua într-o cauză penală faţă de inculpatul C.

Înalta Curte apreciază asemenea acţiuni că trebuie stopate şi reprimate de îndată şi doar aplicarea unor pedepse exemplare este în măsură să asigure rolul educativ şi preventiv al acestora.

Se constată că prin nivelul de educaţie şi pregătire, inculpata era şi trebuia sa fie pe deplin conştientă de acţiunile sale, iar funcţia deţinută ar fi trebuit să fie folosită pentru stoparea oricărui tip de infracţiune şi nu pentru comiterea vreunor infracţiuni.

Inculpata, profitând, însă de funcţia deţinută, a ales să îşi exercite prerogativele deţinute în interes personal pentru satisfacerea nevoilor sale si ale pertenerului de viaţă, inculpatul C.

Instanţa de apel consideră că, astfel, de derapaje nu trebuie să existe într-o societate normală, iar dacă există trebuie sancţionate sever.

Înalta Curte consideră ca perioada de detenţie efectivă îi va da posibilitatea inculpatei să reflecteze cu mai multă atenţie asupra acţiunilor sale din trecut şi asupra regulilor de conduită ce trebuia si trebuie sa le urmeze.

De asemenea, se consatată că inculpata a avut o atitudine de nerecunoastere a infractiunilor ceea ce înseamnă că nu a conştientizat încălcările de lege şi consecinţele acestora.

În aceste conditii Înalta Curte consideră că aplicarea pedepselor trebuie sa fie apropiate de nivelul mediu al acestora, astfel încat va aplica urmatoarele pedepse pentru infractiunile retinute:

1. Va menţine pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită pentru inculpata D. pentru comiterea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 131 din Legea 78/2000, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 78/2000.

2. Va majora pedeapsa aplicată inculpatei D. de la 3 luni închisoare la 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei, prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) din C. pen.

3. Va condamna inculpata D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată E.).

4. Va condamna inculpata D. D. D. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen.

5. Va condamna inculpata D. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la motivul suplimentar al parchetului vizând omisiunea instanţei de fond de a face aplicarea disp. art. 72 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate, Înalta Curte va admite apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi va deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpata D. s-a aflat sub măsura reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la data de 20.07.2017 la data de 24.08.2017, dată la care inculpata a fost pusă în libertate si va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C., perioada în care acesta s-a aflat sub măsura reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la data de 20.07.2017 la data de 24.08.2017, dată la care inculpatul a fost pus în libertate.

Latura civilă a cauzei

Apelanta parte civilă F. a solicitat, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe, ca fiind nelegală şi netemeinică sub aspectul laturii civile.

În acest sens a arătat că, prin cererea de constituire de parte civilă a solicitat obligarea inculpaţilor D. şi C. la plata în solidar a sumei de 510.000 euro, reprezentând: 500.000 euro daune morale ce constau în suferinţe fizice şi psihice cauzate familiei sale prin faptele penale comise de cei doi inculpaţi şi 10.000 euro daune materiale, reprezentând: 6.000 euro prejudiciu financiar creat firmei sale şi 4.000 euro contravaloarea investigaţiilor medicale, tratamente medicale, transport la spitale, etc. De asemenea, a solicitat şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Apelanta parte civilă a susţinut că, deşi pretenţiile civile au fost dovedite, iar probaţiunea penală a dosarului a dovedit vinovăţia inculpaţilor, instanţa de fond a admis în parte daunele morale solicitate şi a respins daunele materiale solicitate, în dezacord cu probaţiunea penală a dosarului.

Aşa fiind, a solicitat instanţei de apel, ca după reanalizarea şi reinterpretarea probatoriului administrat în cauză, să pronunţe o hotărâre prin care inculpaţii să fie obligaţi în solidar la plata daunelor materiale şi morale în cuantumul solicitat.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1357 şi următoarele din C. civ., care arată că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă. Răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărui conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Instanţa de fond a constatat că în prezenta cauză a fost cauzat un prejudiciu persoanei vătămate F. doar de către inculpaţii C. şi D. prin comiterea infracţiunii de şantaj, celelalte infracţiuni reţinute inculpaţilor A. şi B. nefiind producătoare de prejudicii.

Se reţine, astfel, existenţa faptei ilicite comise de inculpaţii C. şi D., existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, acestea fiind dovedite în cauză, în măsura în care cu ocazia analizării laturii penale s-a reţinut că inculpaţii au comis infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen. cu vinovăţia prevăzută de lege, respectiv cu intenţie directă.

Cu privire la prejudiciul de 6.000 euro creat firmei persoanei vătămate, instanţa de apel în acord cu instanta de fond constată că nu a fost făcută şi dovada acestui prejudiciu.

Cu privire la suma de 4.000 de euro reprezentând contravaloarea investigaţiilor medicale, instanţa de apel apreciază că nu există o legătură de cauzalitate între infracţiunea de şantaj şi problemele medicale ale părţii civile, având în vedere că o parte din aceste probleme erau preexistente momentului comiterii infracţiunii. Este adevărat că partea civilă a resimţit anumite temeri din cauza acţiunilor celor doi inculpaţi, însă nu s-a dovedit ca aceste temeri au fost sursa problemelor medicale reclamate.

În privinţa daunelor morale, instanta de apel consideră că suma de 30.000 de RON nu este suficientă pentru compensarea suferinţelor părţii civile în condiţiile în care s-a stabilit că temerile la care a fost supusă partea civilă, stările post-traumatice suportate, respectiv disconfortul cauzat şi tratamentul urmat au afectat în mod negativ partea civilă pe o perioadă îndelungată de timp, astfel cum rezultă şi din declaraţia acesteia, declaraţiile martorilor şi din înscrisurile medicale depuse la dosar.

Pentru aceste motive, instanta de apel va admite apelul formulat de catre partea civilă F. si va majora cuantumul pretenţiilor civile de la 30.000 RON la 45.000 RON, cu titlu de daune morale şi va obliga inculpaţii D. şi C., în solidar, să plătească acesteia suma de 45.000 RON cu titlu de daune morale.

Totodată va obliga apelanţii intimaţi inculpaţi D. şi C., la plata sumei de câte 14.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă F.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi de partea civilă F. împotriva sentinţei penale nr. 11 din data de 04 iunie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

1. Inculpatul A.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 luni şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului A. (român, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, fără antecedente penale) în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,

- 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) şi 10 din C. proc. pen. va condamna inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) şi 10 din C. proc. pen. va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) şi 10 din C. proc. pen. va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 10 luni şi 20 zile, în final, inculpatul, urmând să execute o pedeapsă de 3 ani, 6 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., alături de pedeapsa principală va aplica inculpatului, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (1), (5) din C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

2. Inculpatul B.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. va condamna pe inculpatul B. (cetăţean român, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, ofiţer de poliţie, şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie la data comiterii faptei, fără antecedente penale) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

3. Inculpatul C.

Va menţine condamnarea inculpatului C. (cetăţean român, fără obligaţii militare, studii superioare, fără ocupaţie, fără loc de muncă, divorţat, fără antecedente penale) la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatului, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 din C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prin hotărârea atacată perioada în care acesta s-a aflat sub măsura reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la data de 20.07.2017 la data de 24.08.2017, dată la care inculpatul a fost pus în libertate.

4. Inculpata D.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 1 lună închisoare aplicată inculpatei D. şi 4 ani pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 78/2000,

- 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. va condamna inculpata D. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatei, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. va condamna inculpata D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată E.).

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatei, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. va condamna inculpata D. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen.

Va menţine pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită pentru inculpata D. pentru comiterea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 131 din Legea 78/2000, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica inculpatei, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Va majora pedeapsa aplicată inculpatei D. de la 3 luni închisoare la 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei, prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 2 ani şi 10 luni, în final, inculpata, urmând să execute o pedeapsă de 6 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., alături de pedeapsa principală va aplica inculpatei, ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (1), (5) din C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 din C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpata D. s-a aflat sub măsura reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la data de 20.07.2017 la data de 24.08.2017, dată la care inculpata a fost pusă în libertate.

Va majora cuantumul pretenţiilor civile către partea civilă F. de la 30.000 RON la 45.000 RON, cu titlu de daune morale şi va obliga inculpaţii D. şi C., în solidar, să plătească acesteia suma de 45.000 RON cu titlu de daune morale.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

II. Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D. şi C. împotriva aceleiaşi hotărâri.

În baza art. 120 alin. (2) lit. a) teza 2 din C. proc. pen. va admite cererile formulate de: martora AA. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport în sumă de 719,53 RON, martora S. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport şi cazare în sumă de 937,86 RON, martorul W. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport şi cazare în sumă de 840 RON, martora M. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport şi cazare în sumă de 422 RON, martora BB. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport şi cazare în sumă de 152,30 RON şi va dispune plata acestora din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi parte civilă F., vor rămâne în sarcina statului.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., se vor obliga apelanţii intimaţi inculpaţi D. şi C. la plata sumei de câte 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (1) din C. proc. pen., se vor obliga apelanţii intimaţi inculpaţi D. şi C., la plata sumei de câte 14.000 RON, reprezântând cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I.Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi de partea civilă F. împotriva sentinţei penale nr. 11 din data de 04 iunie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

5. Inculpatul A.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 luni şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului A. (român, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, fără antecedente penale) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.,

- 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) şi 10 din C. proc. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) şi 10 din C. proc. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) şi 10 din C. proc. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 10 luni şi 20 zile, în final, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 3 ani, 6 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., alături de pedeapsa principală aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (1), (5) din C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

6. Inculpatul B.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. condamnă pe inculpatul B. (cetăţean român, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, ofiţer de poliţie, şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie la data comiterii faptei, fără antecedente penale) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

7. Inculpatul C.

Menţine condamnarea inculpatului C. (cetăţean român, fără obligaţii militare, studii superioare, fără ocupaţie, fără loc de muncă, divorţat, fără antecedente penale) la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 din C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prin hotărârea atacată perioada în care acesta s-a aflat sub măsura reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la data de 20.07.2017 la data de 24.08.2017, dată la care inculpatul a fost pus în libertate.

8. Inculpata D.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 1 lună închisoare aplicată inculpatei D. şi 4 ani pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 78/2000,

- 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. condamnă pe inculpata D. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. condamnă pe inculpata D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată E.).

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. condamnă pe inculpata D. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen.

Menţine pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită pentru inculpata D. pentru comiterea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 131 din Legea 78/2000, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatei D. de la 3 luni închisoare la 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei, prevăzută de art. 47 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 2 ani şi 10 luni, în final, inculpata urmând să execute o pedeapsă de 6 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., alături de pedeapsa principală aplică inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (1), (5) din C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 din C. pen. deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpata D. s-a aflat sub măsura reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la data de 20.07.2017 la data de 24.08.2017, dată la care inculpata a fost pusă în libertate.

Majorează cuantumul pretenţiilor civile către partea civilă F. de la 30.000 RON la 45.000 RON cu titlu de daune morale şi obligă inculpaţii D. şi C., în solidar, să plătească acesteia suma de 45.000 RON cu titlu de daune morale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D. şi C. împotriva aceleiaşi hotărâri.

În baza art. 120 alin. (2) lit. a) teza 2 din C. proc. pen. admite cererile formulate de: martora AA. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport în sumă de 719,53 RON, martora S. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport şi cazare în sumă de 937,86 RON, martorul W. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport şi cazare în sumă de 840 RON, martora M. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport şi cazare în sumă de 422 RON, martora BB. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport şi cazare în sumă de 152,30 RON şi dispune plata acestora din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi parte civilă F., rămân în sarcina statului.

Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi D. şi C. la plata sumei de câte 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi D. şi C., la plata sumei de câte 14.000 RON, reprezântând cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă F.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi D. şi C., în sumă de câte 700 de RON, rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi A., în sumă de câte 700 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 iunie 2020.