Financial correction for unverifiable EU-funded infrastructure works despite prior reimbursement: Beneficiary's liability under financing contract and eligibility rules

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 11 ianuarie 2016, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu prin reprezentant legal Ministerul Finanţelor Publice,

- anularea Deciziei nr. 10006 din 30 iunie 2015 înregistrată la reclamantă sub nr. x din 8 iulie 2015 în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 28 aprilie 2015,

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 28 aprilie 2015, înregistrat la reclamantă sub nr. x,

- anularea Notificării cu privire la debit nr. x din 28 aprilie 2015, înregistrată la reclamantă sub nr. x din 30 iunie 2015,

- obligarea pârâtului la repararea pagubei produse, respectiv restituirea sumelor reţinute sau plătite de societate în baza actului administrativ, actualizate cu dobânda legală calculată la data plăţii efective.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 19 din 13 aprilie 2016, instanţa a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. SA a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casare hotărârii recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii, anularea actelor administrative contestate şi restituirea sumei reţinute de pârâtă, cu dobânda aferentă, calculată de la data promovării acţiunii şi până la data restituirii efective.

A susţinut recurenta-reclamantă că în mod eronat instanţa a reţinut prevederile art. 7 alin. (11) din contractul de finanţare potrivit căruia anterior autorizării la rambursare, OI şi Autoritatea de management efectuează verificări a acestor cheltuieli ce vizează cererea de rambursare şi documentele suport prezentate de beneficiar.

În realitate, în cauză, controlul urmarea căruia s-a dispus corecţia financiară nu s-a realizat anterior autorizării de rambursare, ci ulterior, la un interval însemnat de timp faţă de cererea de rambursare. Autoritatea a acceptat la rambursare cheltuielile şi le-a rambursat.

De asemenea, în mod greşit instanţa a reţinut situaţia juridică cu privire la implementarea contractului de lucrări în cadrul căruia a fost constatată neregula. Astfel, în mod eronat a apreciat instanţa că societatea ar fi responsabilă pentru integritatea lucrărilor după emiterea procesului-verbal la terminarea lucrărilor.

În realitate, în cazul acestui contract de lucrări nu a fost realizată recepţia şi nici nu s-a întocmit proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, astfel că nu i se poate imputa nici inacţiunea în legătură cu sesizarea OI POS Mediu şi nici o eventuală răspundere pentru paza juridică a acestora pe perioada derulării contractului.

În continuarea susţinerilor sale, recurenta-reclamantă a reluat argumente prezentate în cuprinsul acţiunii, apreciind că niciunul dintre textele invocate de organul de control ca şi temei de drept al Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 30 aprilie 2015 nu se aplică în raport de situaţia de fapt reţinută în cuprinsul actului.

În raport de art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, potrivită căruia autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului cadru, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale aplicabile, în cuprinsul procesului-verbal contestat nu sunt reţinute abateri de la normele legale în ceea ce priveşte atribuirea contractului de achiziţie publică.

În ceea ce priveşte invocarea art. 1 alin. (4) lit. d) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, prevederi care definesc noţiunea de cheltuială eligibilă, această definiţie nu conferă legalitate procesului-verbal de constatare a neregulilor atâta timp cât nu se face nicio dovadă a faptului contrar.

Astfel, organul de control nu a adus nicio dovadă care să formeze convingerea că lucrările care au fost menţionate ca fiind afectate de neregulă nu au legătură directă cu activitatea proiectului. Aceste lucrări au fost efectuate şi ele există.

De asemenea, în raport cu art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, nu s-a dovedit în niciun fel că aceste cheltuieli nu respectă condiţiile de legalitate, atâta timp cât toate lucrările şi materialele prevăzute există, au fost prevăzute de la început a fi efectuate şi au fost efectuate, fiind, astfel, eligibile.

A mai apreciat recurenta că art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 nu se aplică situaţiei de fapt, neaflându-se în situaţia de rambursare/plată a cheltuielilor, întrucât societatea a trecut de faza implementării proiectului. Acest text legal dădea posibilitatea AM POS Mediu ca, în faza de rambursare/plată, să deducă cheltuielile neeligibile, ori acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că la acea dată cheltuielile menţionate în cadrul procesului-verbal erau cheltuieli eligibile.

Prin urmare, de vreme ce aceste cheltuieli au fost executate, verificate, solicitate şi acceptate la plată, declarate ca eligibile şi decontate, simplul fapt că, ulterior, lucrările respective nu puteau fi vizionate, nu presupune, automat, că acestea nu există.

3. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice în calitate de reprezentant legal al Ministerului Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

4.1. Recurenta-reclamantă a derulat în calitate de beneficiar, proiectul "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa", în baza Contractului de finanţare nr. x din 29 iulie 2010.

Ca urmare a Suspiciunii de neregulă nr. x din 10 octombrie 2014, transmisă de către Organismul Intermediar pentru POS Mediu Piteşti, s-a procedat la o verificare documentară a aspectelor semnalate în legătură cu Contractul de lucrări nr. x din 9 martie 2012, "Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în Târgovişte", cod SMIS 19353.

Astfel, potrivit conţinutului acestei suspiciuni, "la verificarea lucrărilor din eşantionul stabilit conform metodologiei de eşantionare a cheltuielilor incluse în cererile de rambursare, s-a constatat faptul că, pe strada x (reabilitare reţele de apă înaltă presiune), pe tronsonul I-K, terasamentul a fost degradat de lucrările efectuate în cadrul Programului Intercomunitar de Dezvoltare Urbană finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013. După extinderea eşantionului la 100%, pe strada x (extindere reţea de canalizare gravitaţională), s-a constatat că, la adresa de la nr. x, căminul de racord a fost acoperit de proprietar cu pavele, ducând la imposibilitatea identificării acestuia".

Potrivit concluziilor Raportului nr. x din 28 august 2014, întocmit cu ocazia verificărilor la faţa locului de către Organismul Intermediar POS Mediu Piteşti, nu s-a putut certifica executarea lucrărilor conform contractului de finanţare.

Sumele aferente tronsoanelor pentru care nu au putut fi certificate cheltuielile conform contractului de finanţare, au fost apreciate ca fiind neeligibile, până la verificarea lucrărilor de către reprezentanţii pârâtei.

Din cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 28 aprilie 2015 rezultă că reclamanta a inclus în cererile de rambursare şi cheltuieli aferente lucrărilor (reabilitare reţele de apă înaltă presiune) executate pe strada x, pe tronsonul I-K, precum şi cheltuielile aferente lucrărilor pentru căminul racord, pe strada x (extindere reţea de canalizare gravitaţională).

4.2. Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, soluţie împărtăşită şi de Înalta Curte.

Se constată că, prin argumentele dezvoltate în cererea de recurs, recurenta-reclamantă nu face altceva decât să reia criticile de nelegalitate expuse în cererea de chemare în judecată, instanţa de fond pronunţându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Astfel, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei, că eronat s-a reţinut art. 7 alin. (11) din contractul de finanţare, pentru că, în realitate, în cauză, controlul nu a fost realizat anterior autorizării la rambursare, ci la un interval însemnat de timp. Sunt nefondate şi alegaţiile sale în sensul că, în realitate, în cauză, nu a fost încheiat un proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor astfel că nu i se poate imputa o eventuală răspundere pentru paza juridică a lucrărilor pe perioada derulării contractului.

Potrivit art. 1 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. x din 29 iulie 2010, "beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi îşi asumă obligaţia de a implementa Proiectul în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară".

Deci, recurenta, în calitate de beneficiar, şi-a asumat implementarea proiectului conform prevederilor legale, neavând relevanţă momentul realizării controlului, durata implementării contractului fiind de 65 de luni. Or, controlul a fost efectuat în cursul anului 2014.

De asemenea, neîncheierea procesului-verbal de recepţie nu o poate absolvi de nerespectarea dispoziţiilor contractuale.

Conform art. 6 alin. (2) din acelaşi contract, cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu prevederile H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale şi ale Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 1415/3399/2008 privind aprobarea listei cheltuielilor eligibile pentru proiectele finanţate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu 2007 - 2013. De asemenea, cheltuielile vor fi declarate eligibile şi vor putea fi solicitate la rambursare dacă sunt efectuate în conformitate cu termenii şi condiţiile contractului şi cu legislaţia naţională şi comunitară.

De altfel, ca şi în faţa instanţei de fond, recurenta-reclamantă nu contestă situaţia de fapt, că echipa de control nu a putut verifica existenţa căminului racord pe strada x nr. x, deşi acest obiectiv a fost inclus în cheltuielile solicitate a rambursare, ci invocă tocmai dispoziţiile contractuale apreciind, însă, că nu ar fi aplicabile.

Or, împrejurarea că, iniţial, cheltuielile au fost acceptate la plată şi decontate, nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care recurenta-reclamantă avea obligaţia contractuală de a asigura implementarea proiectului cu maximum de profesionalism şi eficienţă.

Astfel, conform art. 8 alin. (1) din contractul de finanţare, recurenta avea obligaţia de a monitoriza lucrările, în scopul verificării realităţii şi conformităţii acestora, pentru aprobarea la plată a facturilor şi efectuarea plăţilor, în conformitate cu procedurile operaţionale interne.

Nu în ultimul rând, aspect corect reţinut de prima instanţă, conform art. 30 din anexa la contractul de finanţare, beneficiarul ar fi trebuit să informeze autoritatea cu privire la orice dificultate ar surveni pe perioada implementării proiectului, obligaţie, de asemenea, neîndeplinită.

4.3. Prin urmare, reţinând că sentinţa de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SA împotriva Sentinţei nr. 19 din 13 aprilie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP