Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2679/2019 AI generated

Sufficiency of summary review for suspension of competition fine under vertical block exemption regime

Case Number Decizia nr. 2679/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, finding it unfounded, and upheld the Court of Appeal’s decision denying the request for suspension. The case involved a challenge to a Competition Council decision that sanctioned a company with a fine for an anticompetitive vertical agreement restricting the commercialization of specific measurement devices in violation of national competition law and EU Article 101. The appellant argued that the first instance court erroneously denied the suspension of enforcement because it failed to conduct a substantive analysis of whether the agreement fell under the block exemption provided by Regulation 330/2010, and alleged violations of the principle of territoriality and the right to a fair defense. The court held that a suspension request under Article 14 of Law No. 554/2004 permits only a summary verification of legality and the cumulative conditions of a "well-justified case" and "imminent damage," rather than a full examination of the merits or the applicability of block exemptions, which are intrinsically linked to the merits of the annulment action; consequently, the initial decision remains in force as legal and justified.

Legislator headnote

AI generated

art. 51 din Legea nr. 21/1996, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004; Sufficiency of summary review for suspension of competition fine under vertical block exemption regime: declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
conduct of competitions block exemption regulations enforcement decision vertical agreement principle of territoriality cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 51 din Legea nr. 21/1996
78/2017 emisă de către pârâta Consiliul Concurenţei, în temeiul dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 21/1996 şi art.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
21/1996 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a actului administrativ, introdusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 15 din Legea nr. 554/2004
recurenta-reclamantă invocă faptul că hotărârea prin care a fost respinsă cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 cuprinde în parte o motivare contradictorie şi în parte motive străine de natura cauzei.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004
14 şi art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 prima instanţă nu a efectuat o verificare concretă a acestei condiţii în raport de cuantumul amenzii aplicate în cuantum de 2% din cifra de afaceri în raport de situaţia financiară a reclamantei.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
este nefondat sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul existenţei unui caz bine justificat în sensul dispoziţiilor art.
art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004
554/2004 în sensul existenţei unui caz bine justificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 şi a unei pagube iminente.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 mai 2018, reclamanta A. a solicitat suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 78/2017 emisă de către pârâta Consiliul Concurenţei, în temeiul dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 21/1996 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a actului administrativ, introdusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 3326 din data de 12 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca nefondată.

Împotriva Sentinţei nr. 3326 din data de 12 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă faptul că hotărârea prin care a fost respinsă cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 cuprinde în parte o motivare contradictorie şi în parte motive străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte motivarea contradictorie recurenta-reclamantă apreciază că în mod nelegal a fost apreciată cererea de suspendare ca nefondată pentru motive de ordin substanţial, în condiţiile în care prima instanţă a apreciat că o parte din motivele de nelegalitate care privesc încălcarea formelor de procedură ar fi întemeiate. Aceasta deoarece între normele de drept material şi cele de drept procedural nu se poate pune semnul legalităţii din perspectiva analizării condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Se invocă contradictorialitatea şi în ceea ce priveşte motivarea privind incidenţa Regulamentului nr. 330/2010, exceptarea acordurilor verticale de la aplicarea art. 101 TFUE şi necesitatea analizării fondului dreptului, respectiv încadrarea situaţiei în exceptarea prevăzută de Regulamentul nr. 330/2010 în cadrul acestui motiv de recurs se invocă faptul că hotărârea nu cuprinde motivare referitoare la încălcarea dreptului la apărare şi la încălcările Regulamentului 1/2003, iar motivarea instanţei nu vizează în concret încălcarea reţinută de Consiliul Concurenţei care este o încălcare prin efect a normei de concurenţă nefiind incidente dispoziţiile art. 4 din Regulamentul nr. 330/2010.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul analizării condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în sensul existenţei unor cazuri bine justificate şi a unei pagube iminente.

Se arată că prima instanţă contrar practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu analizează dacă decizia contestată respectă procedura prevăzută de Regulamentul nr. 330/2010 ţinând cont de faptul că Regulamentul nr. 330/2010 exceptează ope legis acordurile verticale de aplicarea art. 101 din TFUE şi astfel sancţionarea reclamantei apare ca nelegală.

Se arată că şi în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente prevăzute de art. 14 şi art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 prima instanţă nu a efectuat o verificare concretă a acestei condiţii în raport de cuantumul amenzii aplicate în cuantum de 2% din cifra de afaceri în raport de situaţia financiară a reclamantei.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul admiterii cererii de suspendare a Deciziei nr. 78/2017 emisă de Consiliul Concurenţei până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În termenul de amânare a pronunţării recurenta-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputându-se reţine existenţa unei motivări contradictorii sau străine de natura cauzei în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de suspendare având ca obiect Decizia nr. 78 din 20 decembrie 2017 prin care Plenul Consiliului Concurenţei a decis, printre altele, constatarea încălcării dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită "lege" sau "Legea concurenţei") şi art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumit "TFUE"), prin realizarea unei fapte anticoncurenţiale de limitare a comercializării traductoarelor de măsurare curent TR2520A pe teritoriul României, de către A. şi sancţionarea acesteia cu o amendă în cuantum de 3.849.925,79 RON, reprezentând 2% din cifra de afaceri realizată în anul 2016. Înţelegerea anticoncurenţială pentru care a fost sancţionată recurenta a fost realizată împreună cu întreprinderile B. (denumită B.) şi C. SRL (denumită C.), aceasta din urmă recunoscând în mod expres săvârşirea faptei anticoncurenţiale.

Curtea apreciază că motivarea primei instanţe nu este contradictorie prin hotărârea contestată nefiind analizate aspectele de nelegalitate invocate în susţinerea îndeplinirii condiţiilor cazului bine justificat. Toate aspectele invocate care privesc exercitarea competenţelor de investigaţie cu încălcarea principiului teritorialităţii legii, încălcarea dreptului la apărare şi exercitarea faptei reţinută în sarcina recurentei de la aplicabilitatea normelor de concurenţă au fost analizate de instanţa de fond în limitele unei verificări sumare a legalităţii care poate forma obiectul unei cereri de suspendare.

În acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a realizat prin motivare o analiză a îndeplinirii celor două condiţii cumulative ale cererii de suspendare, fără a proceda în cadrul unei cereri de suspendare a analiza critici de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ. Verificarea sub aspectul motivării a fost limitată la acele împrejurări de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Iar în cauză motivele invocate, la nivel de aparenţă nu sunt de natură a infirma vădit prezumţia de legalitate, ele fiind indisolubil legate de fondul cauzei.

Curtea apreciază că în cauză sentinţa atacată nu cuprinde o motivare străină de natura cauzei, prima instanţă verificând în raport de obiect condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, verificând atât condiţia existenţei unor cazuri bine justificate cât şi iminenţa producerii unei pagube având în vedere că în cadrul unei cereri de suspendare nu poate fi verificat dacă un acord vertical care nu reprezintă o restricţie gravă poate fi exceptat de la interdicţia stabilită de art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei sau de art. 101 alin. (1) din TFUE.

Instanţa de judecată a arătat că exceptarea prevăzută la art. 2 din Regulamentul 330/2010 privind aplicarea articolului 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale şi practici concertate nu este absolută. De exemplu, art. 4 din acelaşi act normativ arată restricţiile care elimină beneficiul exceptării pe categorii. Astfel, prima instanţă a reţinut în mod corect că "exceptarea prevăzută la articolul 2 nu se aplică unei serii de obligaţii conţinute în acordurile pe verticală, iar stabilirea încadrării situaţiei reclamantei în cazurile de exceptare impune o comparaţie a naturii obligaţiilor şi a poziţiei în piaţă ce este intrinsecă analizei pe fond".

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul existenţei unui caz bine justificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 şi a unei pagube iminente.

Recurenta susţine eronat că în cadrul investigaţiei ce a condus la adoptarea deciziei C. civ., Consiliul Concurenţei a încălcat prevederile art. 2 alin. (4) din Legea concurenţei. Art. 2 din lege reglementează domeniul de aplicare al acesteia şi, din perspectiva domeniului de aplicare teritorială, alin. (4) prevede aplicarea legii naţionale pentru practici săvârşite în afara teritoriului României, dar care produc efecte pe teritoriul acesteia.

Recurenta confundă sfera de aplicare a art. 2 alin. (4) din Legea concurenţei pentru că invocă nerespectarea acestuia, contestând procedura, cu toate că art. 2 vizează incidenţa legii pentru practicile anticoncurenţiale. Or, acest text permite cu claritate sancţionarea unei persoane juridice nerezidente în România, dacă aceasta a săvârşit o faptă anticoncurenţială cu efecte pe teritoriul naţional. Art. 2 alin. (4) transpune, la nivel naţional şi cu privire la legislaţia internă, principiul teritorialităţii obiective (sau teoria efectelor), consacrat prin practica Comisiei Europene şi a jurisprudenţei GUE cu privire la încălcările dispoziţiilor TFUE în materie de practici anticoncurenţiale, potrivit căruia tratatul se aplică practicilor care, deşi nu sunt săvârşite pe teritoriul pieţei interne, produc efecte în cadrul acesteia.

În cauză nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 prin depăşirea competenţelor de către autoritatea română de concurenţă prin solicitarea de informaţii în cadrul investigaţiei.

Acest motiv de nelegalitate invocat ca un aspect vădit de nelegalitate al cererii de suspendare nu poate fi reţinut ca atare în cadrul procesual stabilit de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La o verificare sumară nu poate fi reţinut a fi încălcat principiul teritorialităţii şi aceasta având în vedere specificul dreptului concurenţei în raport cu dreptul internaţional public şi de obiectivul prevăzut de art. 101 din TFUE, respectiv acela de a identifica şi sancţiona practicile anticoncurenţiale de pe piaţa internă.

Prima instanţă a realizat şi o verificare a îndeplinirii condiţiei existenţei unei pagube iminente, Curtea apreciind că au fost aplicate corect dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. Amenda în cuantumul ridicat reprezentând 2% din cifra de afaceri şi actele depuse nu sunt de natură a proba îndeplinirea acestei cerinţe legale în condiţiile în care cele două condiţii ale cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinţei civile nr. 3326 din 12 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2019.

GGC - CP