Jurisdictional conflict over police officer's professional grade resolved by assigning competence to the tribunal under Art. 109 Public Function Status Law.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, assigning the case to the Mureș Court of Appeal's administrative and fiscal section, and determined that the lower court's initial declination of jurisdiction was erroneous. The dispute concerned a special-status public official (police officer) challenging a Ministry of Interior order regarding his professional grade and subsequent salary differences, raising issues of judicial competence based on the rank of the issuing authority. The Court held that Article 109 of the Public Function Status Law is a special norm governing disputes over service relationships of public officials, which takes precedence over the general rules in Article 10 of the Administrative Justice Code that would otherwise assign jurisdiction to the Court of Appeal for acts issued by central authorities. Consequently, the matter falls within the exclusive material jurisdiction of the tribunal-level administrative section, irrespective of the central nature of the defendant authority, in accordance with the 2013 unification of jurisprudence regarding special-status civil servants.
Legislator headnote
AI generatedart. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, art. 117 din Legea nr. 188/1999, art. 16 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 135 C. proc. civ; Jurisdictional conflict over police officer's professional grade resolved by assigning competence to the tribunal under Art. 109 Public Function Status Law: The dispute concerned a special-status public official (police officer) challenging a Ministry of Interior order regarding his professional grade and subsequent salary differences, raising issues of judicial competence based on the rank of the issuing authority. The Court held that Article 109 of the Public Function Status Law is a special norm governing disputes over service relationships of public officials, which takes precedence over the general rules in Article 10 of the Administrative Justice Code that would otherwise assign jurisdiction to the Court of Appeal for acts issued by central authorities. Consequently, the matter falls within the exclusive material jurisdiction of the tribunal-level administrative section, irrespective of the central nature of the defendant authority, in accordance with the 2013 unification of jurisprudence regarding special-status civil servants.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for resolving the negative conflict of jurisdiction and assigning the case to the competent court.
Full text
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Mureş la data de 20 august 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- recunoaşterea vechimii şi pregătirii dobândite de către reclamant în calitatea de funcţionar public civil cu statut special, respectiv aceea de poliţist, care urmează să fie avută în vedere la acordarea gradului profesional, începând de la data dobândirii calităţii şi funcţiei publice de poliţist, conform art. 1, art. 9, art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 coroborate cu dispoziţiile art. 63, 64, 103 alin. (3) şi art. 117 din Legea nr. 188/1999 republicată, şi art. 16 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 12/2017, respectiv a vechimii realizate până la data de 15 noiembrie 2017, respectiv de 7 ani şi 3 luni, din care 5 ani şi 2 luni cu studii superioare;
- anularea în parte a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/6364/2017, emis de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, cu privire la încadrarea greşită a reclamantului în gradul profesional de subinspector de poliţie precum şi a actelor subsecvente emise sau încheiate în baza acestuia, ca fiind emise fără a fi avută în vedere vechimea în funcţia publică de poliţist conform art. 1, art. 9, art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 coroborate cu dispoziţiile art. 63, 64, 103 alin. (3) şi art. 117 din Legea nr. 188/1999 republicată, şi art. 16 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 12/2017;
- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la emiterea unui nou ordin pentru reclamant, prin care să-i fie acordat reclamantului gradul profesional superior celui de subinspector de poliţie în funcţie de, şi respectiv corespunzător cu pregătirea şi vechimea dobândită în funcţia publică de poliţist şi corespunzătoare studiilor şi calificărilor absolvite, raportat la vechimea realizată până la data de 15 noiembrie 2017 respectiv de 7 ani şi 3 luni;
- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la încadrarea reclamantului pe funcţie de execuţie la nivel maxim corespunzătoare gradului profesional superior celui de subinspector de poliţie în funcţie de, şi respectiv corespunzător cu pregătirea şi vechimea dobândită în funcţia publică de poliţist conform studiilor şi calificărilor absolvite, raportat la vechimea realizată până la data de 15 noiembrie 2017, respectiv de 7 ani şi 3 luni şi în continuare până la data emiterii noului Ordin;
- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la plata către reclamant a diferenţei de drepturi salariale aferente gradului profesional de ofiţer de poliţie cuvenite conform vechimii în specialitate şi cel de subinspector de poliţie ofiţer IV, debutant, începând cu data de 15 noiembrie 2017 şi până la acordarea şi încadrarea în gradul profesional corespunzător vechimii în funcţia publică de poliţist şi în specialitate.
La data de 5 noiembrie 2018, reclamantul a formulat o completare de acţiune, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât a Şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Hotărârea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin Sentinţa civilă nr. 984 din data de 20 noiembrie 2018 Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă că, în cauza de faţă, este aplicabil criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ contestat, constatând deopotrivă că, prin acţiunea dedusă judecăţii nu se solicită anularea Dispoziţiei Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş - act administrativ având ca obiect modificarea raporturilor de muncă, emis în baza Ordinului MAI nr. II/6361, situaţie ce ar fi atras, în condiţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, ci anularea parţială a Ordinului emis de Ministrul Afacerilor Interne - act administrativ emis de către o autoritate publică de nivel central, competenţa de soluţionare a cauzei revenind aşadar, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.
Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş.
Hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Prin Sentinţa nr. 13 din 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis la rându-i excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, că, pornind de la calitatea de funcţionar public cu statut special al reclamantului, văzând lipsa unei reglementări exprese atributive de competenţă în legea specială ce vizează statutul poliţistului, sunt pe deplin incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 - norme de competenţă generală în materia litigiilor ce vizează funcţia publică, însă norme speciale faţă de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care valorifică rangul autorităţii emitente a actului contestat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii, precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamantul, funcţionar public cu statut special, a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care solicită următoarele:
- recunoaşterea vechimii şi pregătirii dobândite de către reclamant în calitatea de funcţionar public civil cu statut special, respectiv aceea de poliţist, care urmează să fie avută în vedere la acordarea gradului profesional, începând de la data dobândirii calităţii şi funcţiei publice de poliţist, conform art. 1, art. 9, art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 coroborate cu dispoziţiile art. 63, 64, 103 alin. (3) şi art. 117 din Legea nr. 188/1999 republicată, şi art. 16 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 12/2017, respectiv a vechimii realizate până la data de 15 noiembrie 2017, respectiv de 7 ani şi 3 luni, din care 5 ani şi 2 luni cu studii superioare;
- anularea în parte a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/6361/2017, emis de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, cu privire la încadrarea greşită a reclamantului în gradul profesional de subinspector de poliţie precum şi a actelor subsecvente emise sau încheiate în baza acestuia, ca fiind emise fără a fi avută în vedere vechimea în funcţia publică de poliţist conform art. 1, art. 9, art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 coroborate cu dispoziţiile art. 63, 64, 103 alin. (3) şi art. 117 din Legea nr. 188/1999 republicată, şi art. 16 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 12/2017;
- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la emiterea unui nou ordin pentru reclamant, prin care să-i fie acordat reclamantului gradul profesional superior celui de subinspector de poliţie în funcţie de, şi respectiv corespunzător cu pregătirea şi vechimea dobândită în funcţia publică de poliţist şi corespunzătoare studiilor şi calificărilor absolvite, raportat la vechimea realizată până la data de 15 noiembrie 2017 respectiv de 7 ani şi 3 luni;
- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la încadrarea reclamantului pe funcţie de execuţie la nivel maxim corespunzătoare gradului profesional superior celui de subinspector de poliţie în funcţie de, şi respectiv corespunzător cu pregătirea şi vechimea dobândită în funcţia publică de poliţist conform studiilor şi calificărilor absolvite, raportat la vechimea realizată până la data de 15 noiembrie 2017, respectiv de 7 ani şi 3 luni şi în continuare până la data emiterii noului Ordin;
- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la plata către reclamant a diferenţei de drepturi salariale aferente gradului profesional de ofiţer de poliţie cuvenite conform vechimii în specialitate şi cel de subinspector de poliţie ofiţer IV, debutant, începând cu data de 15 noiembrie 2017 şi până la acordarea şi încadrarea în gradul profesional corespunzător vechimii în funcţia publică de poliţist şi în specialitate.
Înalta Curte observă că obiectul petitului principal nu îl constituie un ordin al ministerului afacerilor interne emis potrivit art. 741 lit. b) din Legea nr. 360/2002, prin care se stabilesc aspecte procedurale cu privire la naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu, ci un ordin care vizează nemijlocit raportul de serviciu al reclamantului. Actul contestat este emis de ministerul afacerilor interne în exercitarea competenţelor sale care îi revin potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind acordarea gradelor profesionale prin avansare. Câtă vreme gradele profesionale constituie un element al raportului de serviciu al reclamantului - conform art. 66 alin. (2) din Lege, raportul de serviciu al poliţistului ia naştere odată cu acordarea primului grad profesional, iar potrivit 69 din Lege încetarea raportului de serviciu se dispune în mod corespunzător de către persoanele care au competenta acordării gradelor profesionale - nu prezintă relevanţă că subsecvent emiterii ordinului sunt emise şi acte "potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane", prin care se realizează numirea în funcţie, deoarece suntem doar în prezenţa partajării legale a competenţei între mai multe autorităţi cu responsabilităţi în carierea poliţistului.
Având în vedere conţinutul art. 66 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, chestiunea avansării poliţistului prin acordarea gradelor profesionale nu poate fi apreciată ca fiind exterioară raportului de serviciu al poliţistului, pentru a se exclude incidenţa art. 109 din Legea nr. 188/1999, text care are în vedere cauzele privind orice aspect al raportului de serviciu al funcţionarului public, în lipsa unor norme derogatorii de competenţă.
Întrucât raportul juridic litigios este grefat pe calitatea reclamantului de funcţionar public cu statut special, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Dispoziţiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, aşadar, în favoarea tribunalelor, competenţa materială exclusivă în soluţionarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fără a face distincţie după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local. Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispoziţiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competenţă materială a instanţei de judecată stabilită în raport de rangul autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat.
Faţă de aceste constatări, Înalta Curte nu poate primi considerentul tribunalului că în cauză competenţa ar trebui stabilită în funcţie de criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ contestat, reglementat prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece aceste din urmă norme de competenţă au caracter general, devenind aplicabile când nu există norme speciale. Or, astfel cum corect a reţinut Curtea de Apel Târgu Mureş, în prezenta cauză prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 reprezintă norme de competenţă speciale faţă de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind incidente în cazul în care litigiul priveşte raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, independent de rangul autorităţii emitente a actului contestat.
Această interpretare este conformă Soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 18 februarie 2013, în sensul că "normele de competenţă prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcţionarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conţin dispoziţii prin care să fie stabilită expres competenţa unei alte instanţe".
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Prin urmare, reţinând incidenţa art. 109 din Legea nr. 188/1999, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2019.
GGC - CP