Binding effect of appellate jurisdictional ruling in negative competence conflict under Art. 501 CPC
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice of Romania ruled in favor of the second instance court's determination, ordering that the District Court of Târgoviște has material and territorial jurisdiction to hear the case, thereby resolving a negative conflict of competence where two district courts mutually declined jurisdiction. The dispute arose from a civil claim for the difference in daily allowances paid to a judge serving as a local electoral bureau president, where the appellate court had previously quashed a lower court's judgment and explicitly referred the case to the District Court of Târgoviște based on material and territorial jurisdiction, but that court incorrectly asserted it could re-evaluate jurisdiction independent of the superior appellate decision because it was not territorially subordinate to the appellate court. The decisive legal basis was Article 501(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that rulings on legal issues by the appellate court in a quashing decision are binding on the court judging the merits, establishing that the positive effect of res judicata prohibits a subsequent court from contradicting the jurisdictional determination made by the superior court, and clarifying that Article 135 of the Code of Civil Procedure regarding competence conflicts does not derogate from the binding nature of appellate jurisdictional rulings.
Legislator headnote
AI generatedBinding effect of appellate jurisdictional ruling in negative competence conflict under Art. 501 CPC: În privinţa competenţei a arătat că, în principiu, singura hotărâre care are autoritate de lucru judecat este aceea pronunţată în regulatorul de competenţă, aspect ce reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 135 Cod procedură civilă, normă cu caracter special faţă de art. 501 din acelaşi cod; legiuitorul a prevăzut şi o excepţie de la această regulă, respectiv ipoteza în care instanţa care declină competenţa de soluţionare este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea acesteia fiind şi declinator şi regulator de competenţă.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Conflict negativ de competență. Decizie de casare prin care s-a stabilit competența materială și teritorială a instanței de fond. Efecte obligatorii
C.proc.civ., art. 133, art. 501
În cazul în care competenţa materială şi teritorială a primei instanţe a fost stabilită prin decizia de casare, potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (1) Cod procedură civilă, modalitatea în care instanţa de recurs, a dat dezlegare acestui aspect litigios se impune fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării. Aceasta datorită efectului pozitiv al lucrului judecat, potrivit căruia statuările definitive ale unei hotărâri judecătoreşti se impun, deopotrivă, părţilor şi instanţei ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat definitiv un aspect al litigiului.
Pe de altă parte, norma anterior enunţată se referă la „instanţa care judecă fondul”, fără a face vreo distincţie după cum aceasta se află sau nu în circumscripţia teritorială a instanţei de recurs, or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).
Nici prevederile art. 135 Cod procedură civilă nu sunt de natură a înlătura aplicarea normei edictate de art. 501 alin. (1) din acelaşi act normativ, cele două texte de lege vizând instituţii juridice distincte, prin normele care reglementează conflictul competenţă, legiuitorul neintenţionând să lipsească de efecte o decizie de casare prin care a fost tranşat definitiv aspectul vizând instanţa competentă a soluţiona pricina.
Secția I civilă, decizia nr. 15 din 14 ianuarie 2020
I. Circumstanţele cauzei:
1. Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 13 februarie 2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Raciu, Consiliul Local Raciu şi Primarul Comunei Raciu la plata diferenţei de diurnă până la cuantumul legal de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară/zi pentru perioada în care a îndeplinit funcţia de preşedinte al Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 66 Raciu, sumă evaluată provizoriu la 10.613,12 lei.
Reclamanta a precizat că a înţeles să sesizeze Tribunalul Vâlcea în raport de prevederile art. 127 Cod procedură civilă şi în considerarea calităţii sale de judecător în cadrul Tribunalului Dâmboviţa, care ar fi fost competent material şi teritorial să soluţioneze cererea.
Prin sentinţa civilă nr. 364 din data de 9 februarie 2018, Tribunalul Vâlcea a admis cererea formulată de reclamantă şi a obligat pe pârâţi la plata sumei reprezentând diferenţa dintre diurna în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară de care a beneficiat reclamanta în perioada 11 aprilie 2016 – 6 iunie 2016 şi diurna efectiv achitată în perioada respectivă.
Împotriva acestei sentinţe pârâţii au formulat recurs principal, iar reclamanta recurs incident.
Prin decizia nr. 2259/R-CONT din data de 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Piteşti a admis recursurile, a casat hotărârea tribunalului şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Târgovişte.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa civilă nr. 126 din data de 15 ianuarie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Pentru a hotărî astfel, în esenţă, Judecătoria Târgovişte a reţinut că decizia de casare pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, ca instanţă de recurs a Tribunalului Vâlcea, nu este obligatorie pentru prima instanţă întrucât deşi superioară în grad judecătoriei, Curtea de Apel Piteşti nu este superioară în grad Judecătoriei Târgovişte, neputându-se astfel pune în discuţie obligativitatea hotărârii.
În privinţa competenţei a arătat că, în principiu, singura hotărâre care are autoritate de lucru judecat este aceea pronunţată în regulatorul de competenţă, aspect ce reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 135 Cod procedură civilă, normă cu caracter special faţă de art. 501 din acelaşi cod; legiuitorul a prevăzut şi o excepţie de la această regulă, respectiv ipoteza în care instanţa care declină competenţa de soluţionare este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea acesteia fiind şi declinator şi regulator de competenţă.
Totodată, a constatat că, pentru instanţa căreia i se trimite cauza, în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 488 Cod procedură civilă, decizia instanţei de recurs echivalează cu hotărârea de declinare a competenţei, context în care nu există autoritate de lucru judecat pentru instanţa căreia i se trimite cauza.
Judecătoria Târgovişte a reţinut şi că dispoziţiile art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă nu fac distincţie după cum instanţa este învestită de către reclamant sau de către altă instanţă, singurele limite de verificare a competenţei de către instanţa căreia i se trimite cauza fiind cele instituite de art. 135 Cod procedură civilă, respectiv instanţa a fost învestită prin hotărâre pronunţată în regulatorul de competenţă sau a fost învestită printr-o hotărâre de declinare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Apreciind că nu este ţinută de niciuna dintre cele două limite enunţate, având în vedere dispoziţiile art. 127 Cod procedură civilă şi decizia Curţii Constituţionale a României nr. 290/2018, raportat la calitatea reclamantei de judecător la Tribunalul Dâmboviţa, precum şi împrejurarea că aceasta a optat pentru o instanţă din raza teritorială a Curţii de Apel Piteşti, Judecătoria Târgovişte a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 6176 din data de 12 noiembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâţi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea pricinii şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Astfel, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a reţinut că, în speţă, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cererii formulate de reclamantă a fost stabilită cu caracter definitiv şi obligatoriu prin decizia nr. 2259/R-CONT din data de 31 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, statuările instanţei de control judiciar asupra chestiunilor litigioase cu care a fost învestită (printre care se numără şi cea referitoare la competenţa instanţei) fiind obligatorii pentru instanţa de trimitere, în temeiul art. 501 alin. (1) Cod procedură civilă.
De asemenea, a arătat că decizia instanţei de recurs este obligatorie pentru instanţa de trimitere indiferent dacă aceasta este sau nu arondată teritorial instanţei de control judiciar, art. 501 alin. (1) Cod procedură civilă nefăcând o astfel de distincţie.
În ceea ce priveşte caracterul derogatoriu al dispoziţiilor art. 135 Cod procedură civilă faţă de dispoziţiile art. 501 din acelaşi cod, a constatat inexistenţa unei relaţii de tip generic-specific între cele două dispoziţii legale, dispoziţiile normative reglementând două instituţii de drept procesual civil distincte, a căror sferă de aplicabilitate nu se intersectează.
A arătat şi că, dacă s-ar putea forţa o relaţie de tipul generic/specific în materia conflictului de competenţă, dispoziţia generală în materie ar fi art. 135 Cod procedură civilă, în timp ce norma derogatorie ar deveni art. 501 Cod procedură civilă, iar aplicarea în concret a prevederilor art. 127 Cod procedură civilă, cât şi a celor statuate prin decizia Curţii Constituţionale a României nr. 290/2018 revine instanţei de recurs cu ocazia stabilirii instanţei competente în fond ca urmare a casării pentru necompetenţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Înalta Curte constată că Judecătoria Târgovişte şi Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, apreciind în mod diferit efectele decizie de casare, prin care Curtea de Apel Piteşti a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Târgovişte.
În speţă, în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 2259/R-CONT din data de 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate împotriva sentinţei nr. 364 din data de 9 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, Secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Târgovişte, reţinând că excepţia privind necompetenţa materială a instanţei de fond, invocată ca motiv de recurs de către pârâţi, este întemeiată.
Astfel, instanţa de recurs a constatat că prezentul litigiu este unul civil de drept comun şi, raportat la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii şi la dispoziţiile art. 94 lit. k) coroborat cu art. 95, art. 107 alin. (1) şi art. 111 Cod procedură civilă, a stabilit că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Târgovişte.
Prin urmare, prin decizia de casare, instanţa de recurs a statuat cu privire atât la competenţa materială, cât şi la cea teritorială de soluţionare a pricinii.
Potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (1) Cod procedură civilă, „În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul”.
Astfel, în cazul în care competenţa materială şi teritorială a primei instanţe a fost stabilită prin decizia de casare, modalitatea în care instanţa de recurs, a dat dezlegare acestui aspect litigios se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării. Aceasta datorită efectului pozitiv al lucrului judecat, potrivit căruia statuările definitive ale unei hotărâri judecătoreşti se impun, deopotrivă, părţilor şi instanţei ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat definitiv un aspect al litigiului.
Pe de altă parte, norma anterior enunţată se referă la „instanţa care judecă fondul”, fără a face vreo distincţie după cum aceasta se află sau nu în circumscripţia teritorială a instanţei de recurs, or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).
Nici prevederile art. 135 Cod procedură civilă nu sunt de natură a înlătura aplicarea normei edictate de art. 501 alin. (1) din acelaşi act normativ, cele două texte de lege vizând instituţii juridice distincte, prin normele care reglementează conflictul competenţă, legiuitorul neintenţionând să lipsească de efecte o decizie de casare prin care a fost tranşat definitiv aspectul vizând instanţa competentă a soluţiona pricina.
Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute şi de temeiurile de drept evocate, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Târgovişte, instanţă la care cauza a fost trimisă spre competentă
soluţionare prin decizia de casare.