Additional Tax Payments on Transport Firm Stand as Suspension Appeal Fails

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea înregistrată, iniţial, la data de 16 aprilie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Regia Autonomă de Transport Bucureşti RA (actualmente Societatea de Transport Bucureşti SA) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia Generală de Inspecţie Economico-financiară, suspendarea măsurilor nr. 1 şi 3 din Dispoziţia obligatorie nr. x din 13 martie 2018 emisă de pârât, privind obligaţiile suplimentare stabilite de inspecţia financiară.

Prin sentinţa civilă nr. 3861 din 8 iunie 2018, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Pricina a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 6 iulie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 3634 din 17 septembrie 2018, instanţa a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta Societatea de Transport Bucureşti - STB SA a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susţinut recurenta-reclamantă, în ceea ce priveşte Măsura nr. 1 din dispoziţia contestată, că nu are nicio bază legală afirmaţia primei instanţe în sensul că, la nivel de aparenţă, nu ar fi folosit fondurile pentru activitatea de transport. Astfel, situaţia este complet contrară, în sensul că, existenţa unor clauze negociate ale contractului colectiv de muncă STB SA, prin care se impune angajatorului să efectueze anumite cheltuieli, implică, cel puţin la nivel de aparenţă, exigibilitatea acestor cheltuieli. Organul de control nu a motivat în niciun fel de ce aceste cheltuieli nu ar fi eligibile.

Astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor legale aplicabile, neţinând cont de cazul bine justificat ce i-a fost supus atenţiei şi nu a ţinut cont nici de paguba iminentă ce s-ar produce în patrimoniul STB SA dacă ar fi obligată să pună în aplicare dispoziţia contestată.

În ceea ce priveşte Măsura nr. 3, a apreciat că nu este de neglijat apărarea sa referitoare la intervenţia termenului de prescripţie pentru obligaţiile de plată impuse în sarcina sa. Astfel, instanţa de fond putea observa faptul că, de la data scadentă a sumelor impuse, a trecut o perioadă extrem de lungă.

De asemenea, prima instanţă face o serie de afirmaţii străine de pricina dedusă judecăţii şi de obiectul dosarului. A solicitat instanţei să aibă în vedere faptul că dispoziţia contestată i-a impus sarcini mai mari decât veniturile încasate, instanţa nefiind chemată să atragă atenţia STB SA că va plăti sume reduse faţă de cele impuse.

A fost obligată la plata unei sume de aproximativ 13 milioane RON, sumă considerabilă indiferent de sistemul de referinţă la care se raportează. Astfel, argumentele instanţei referitoare la inexistenţa pagubei iminente sunt străine de obiectul pricinii şi lipsite de orice fundament legal.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi la paguba iminentă.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Analizând, cu prioritate, excepţia tardivităţii recursului, ridicată din oficiu, Înalta Curte, în raport cu înscrisul depus de recurenta-reclamantă în şedinţa de judecată de la acest termen, constată că cererea de recurs a fost comunicată şi prin fax instanţei de fond, la data de 26 noiembrie 2018.

Astfel, faţă de data comunicării hotărârii recurate, 21 noiembrie 2018, constată că recursul a fost depus cu respectarea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care s-a împlinit la data de 27 noiembrie 2018, excepţia tardivităţii urmând a fi respinsă.

4.2. Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei, privind interpretarea eronată a dispoziţiilor legale de către prima instanţă, se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Însă, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, apreciază că recursul este nefondat.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89 din 13 septembrie 1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

Condiţiile prevăzute de lege, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

4.3. Se reţine, în acest sens, în acord cu instanţa de fond, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că în mod justificat instanţa de fond a reţinut ca nefiind îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care, din analiza sumară a deciziei contestate, nu s-a conturat o situaţie de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.

Cum recurenta-reclamantă, atât prin cererea de suspendare, cât şi prin cererea de recurs, a argumentat existenţa cazului bine justificat prin prisma unor aspecte ce ţin de fondul actului contestat (eligibilitatea unor cheltuieli care ar fi fost efectuate conform unor clauze din contractul colectiv de muncă, intervenţia termenului de prescripţie în privinţa altor cheltuieli) şi ale căror consecinţe în privinţa legalităţii Dispoziţiei nr. x din 13 martie 2018 emise de inspecţia fiscală pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului respectivului act, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu poate reţine îndeplinirea, în cauză, a condiţiei cazului bine justificat.

De altfel, chiar recurenta-reclamantă apreciază, prin cererea de recurs, că problema eligibilităţii cheltuielilor revine instanţei învestite cu soluţionarea cererii de anulare a măsurii dispuse.

În cadrul unei cereri de suspendare instanţa nu poate antama fondul dreptului dedus judecăţii.

Astfel, motivele de nelegalitate invocate de recurentă vizează fondul cauzei şi nu creează pentru actul administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privinţa legalităţii. Recurenta-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a dispoziţiei de măsuri, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii acesteia.

4.4. Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Chiar dacă executarea actului contestat ar fi de natură a conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcţionării societăţii, acest lucru are la bază acte administrative ce se bucură de prezumţia de legalitate, astfel că măsura respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

4.5. Pentru considerentele expuse, neexistând motive de casare ale hotărârii recurate înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Societatea de Transport Bucureşti STB SA (fostă RATB) împotriva Sentinţei civile nr. 3634 din 17 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2019.

GGC - CP