Equal salary for public servants under identical functions: Interpretation of “salarized at the same level” in O.U.G. 83/2014 Art. 1(51)

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,obligarea acestuia să emită, începând cu data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) un nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei, precum şi obligarea pârâtei la acordarea începând cu data de 9 aprilie 2015 a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 118 din 11 mai 2016, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât.

Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să emită pentru reclamantă un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, şi să achite diferenţele salariale rezultate, începând cu 9 aprilie 2015.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completând ulterior motivele de recurs şi în ceea ce priveşte soluţia asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, în condiţiile în care intimata-reclamantă în mod evident nu a respectat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 7 din capitolul VIII al Legii nr. 284/2010, cererea înregistrată la autoritate având un alt obiect decât prezenta acţiune.

Totodată, a arătat că în considerentele hotărârii atacate nu se face referire la o greşită aplicare a prevederilor Legii nr. 71/2015 în privinţa încadrării reclamantei, iar hotărârile judecătoreşti având ca obiect indexările prevăzute de O.G. nr. 10/2007 au fost executate benevol de Ministerul Public.

Potrivit recurentului, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. raportat la Deciziile nr. 25/2011 şi nr. 32/2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că prin Legea nr. 71/2015 au fost introduse o serie de reglementări, însă anterior datei de 31 decembrie 2009 procurorii nu au beneficiat de indexările prevăzute de art. 10 din O.G. nr. 10/2007, incluse în indemnizaţie sau plătite ca sporuri separate, cu titlu permanent.

Astfel, intimata-reclamantă a încasat anumite sume de bani, cu titlu de creanţă, în baza titlurilor executorii reprezentate de hotărârile judecătoreşti invocate în acţiune, iar în prezent, ca urmare a aplicării Legii nr. 71/2015, nu mai există "diferenţele salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011" solicitate de reclamantă, deoarece aceste diferenţe au fost desfiinţate prin emiterea Ordinului nr. 1704/2015.

Din această perspectivă, a apreciat că demersul reclamantei este lipsit de suport legal, dispoziţiile legale aplicabile la stabilirea drepturilor salariale ale acesteia la nivelul anului 2015 nu prevăd includerea în indemnizaţia de încadrare sau acordarea pe lângă această indemnizaţie a altor sporuri sau drepturi în afara celor expres reglementate de lege.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 9 aprilie 2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei, şi acordarea, începând cu aceeaşi dată, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Curtea de Apel Ploieşti a respins excepţia inadmisibilităţii şi a admis acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să emită pentru reclamantă un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, şi să achite diferenţele salariale rezultate, începând cu 9 aprilie 2015.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile se constată că aceasta este corectă raportat la cererea adresată Ministerului Public pentru emiterea noilor ordine de salarizare în conformitate cu Legea 71/2015.

1.2 Pe fondul cauzei, problema centrală constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Curtea de apel a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de Raportul comun din 17 martie 2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Totodată, se apreciază că nu pot fi primite susţinerile recurentului privind interpretarea greşită prevederilor legale incidente şi încălcarea dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Astfel, judecătorul fondului are dreptul, dar şi obligaţia,de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, refuzul recurentului de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, în cauză nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, motiv invocat de altfel în mod formal, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 4 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Sentinţei nr. 118 din 11 mai 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP