Loss of standing to appeal after subsequent ministerial order cured the salary reclassification defect

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, anularea Ordinului nr. 2767/C din 21 august 2015 şi obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei să emită un nou ordin privind reîncadrarea sa, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 1 septembrie 2015.

Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariate rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim şi cele încasate, începând cu data de 1 septembrie 2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1609 din 16 mai 2016, a admis acţiunea formulară de reclamant şi a anulat Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2767/C din 21 august 2015.

Totodată, a obligat pârâtul Ministrul Justiţiei să emită un nou ordin de salarizare conform dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 începând cu data de 1 septembrie 2015 şi să achite reclamantului diferenţele salariale rezultate din aplicarea acestor dispoziţii, începând cu data de 1 septembrie 2015 .

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei reprezentat de Ministrul Justiţiei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 sunt aplicabile şi judecătorilor, având în vedere că acestea constituie o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici şi personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.

Cât priveşte obligarea la plata diferenţelor salariale solicitate, arată că ministerul, în calitate de ordonator principal de credite, are atribuţia de a emite ordinul, prin ministru, de a vira banii şi nu de a efectua plata în concret a drepturilor întrucât această obligaţie revine instanţei angajatoare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâţilor la anularea Ordinului nr. 2767/C din 21 august 2015 şi obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei să emită un nou ordin privind reîncadrarea sa, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 1 septembrie 2015.

Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariate rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim şi cele încasate, începând cu data de 1 septembrie 2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamant.

Înalta Curte constată că, la data de 21 decembrie 2016, a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680/C, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, prin ordinul menţionat mai sus, la art. 1 s-a dispus că:

"Începând cu 9 aprilie 2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

La art. 2 din ordinul menţionat se prevede că:

"Începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Înalta Curte reţine că, pentru aplicarea art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizaţiei intimatelor-reclamante, s-a ţinut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază şi al sporurilor pentru funcţia similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferenţele băneşti rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015.

Aşa fiind, în cauză se pune problema subzistenţei interesului în promovarea căilor de atac exercitate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că, în speţă, recurentul nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac, în condiţiile în care, în cursul soluţionării cauzei, la data de 21 decembrie 2016, s-a procedat la emiterea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016, prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari li s-au acordat drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca fiind lipsit de interes, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei reprezentat de Ministrul Justiţiei împotriva Sentinţei nr. 1609 din 16 mai 2016 a Curţii de Apel

Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP