Loss of litigious interest in salary regularization appeal following subsequent administrative implementation of the claimed statutory entitlements
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Justice as lacking interest, thereby upholding the first-instance judgment that ordered the issuance of a new salary order and the retroactive payment of salary differences to the plaintiff from April 9, 2015. The dispute arose from a judicial officer's claim against the Ministry of Justice for salary regularization based on Article 1(51) of Emergency Ordinance No. 83/2014, approved by Law No. 71/2015, with the Ministry arguing that the provision did not apply to judges. The decisive legal basis was the loss of litigious interest under Article 32(1)(d) of the Code of Civil Procedure, resulting from the issuance of Ministerial Order No. 4680/C in December 2016, which already granted the requested salary rights and rendered the ongoing litigation moot.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ; Loss of litigious interest in salary regularization appeal following subsequent administrative implementation of the claimed statutory entitlements: Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză, ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să emită în ceea ce o priveşte un nou ordin de salarizare în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtului, în acelaşi termen şi sub aceeaşi sancţiune menţionată la punctul 1, la calcularea şi acordarea retroactivă a diferenţelor salariale de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv 9 aprilie 2015 - la zi, conform clasei de salarizare/claselor de salarizare în care a fost încadrată în perioada de referinţă anterior menţionată.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1496 din 6 mai 2016, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul să emită pentru reclamantă ordinul de încadrare salarială, cu aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 şi să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii către reclamantă a eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 9 aprilie 2015 la zi.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei reprezentat de Ministrul Justiţiei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 sunt aplicabile şi judecătorilor, având în vedere că acestea constituie o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici şi personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.
Or, instanţa are atribuţii în ceea ce priveşte aplicarea legii iar nu completarea acesteia prin interpretarea intenţiei legiuitorului în ce priveşte înlăturarea discriminării.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtului, în acelaşi termen şi sub aceeaşi sancţiuni, la calcularea şi acordarea retroactivă a diferenţelor salariale de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv 9 aprilie 2015 - la zi, conform clasei de salarizare/claselor de salarizare în care a fost încadrată în perioada de referinţă anterior menţionată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantă.
Înalta Curte constată că, la data de 21 decembrie 2016, a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680/C, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.
Astfel, prin ordinul menţionat mai sus, la art. 1 s-a dispus că:
"Începând cu 9 aprilie 2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".
La art. 2 din ordinul menţionat se prevede că:
"Începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".
Înalta Curte reţine că, pentru aplicarea art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizaţiei intimatelor-reclamante, s-a ţinut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază şi al sporurilor pentru funcţia similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferenţele băneşti rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015.
Aşa fiind, în cauză se pune problema subzistenţei interesului în promovarea căilor de atac exercitate.
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.
Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.
Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că, în speţă, recurentul nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac, în condiţiile în care, în cursul soluţionării cauzei, la data de 21 decembrie 2016, s-a procedat la emiterea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016, prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari li s-au acordat drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii, în aplicarea căruia fiind emis şi Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1490/C din 24 mai 2017.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca fiind lipsit de interes, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei nr. 1496 din 6 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2019.
GGC - CP