Negative jurisdictional conflict resolved: motorboat transcription claim assigned to Bucharest Tribunal as competent court.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 30.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în contradictoriu cu pârâţii: Autoritatea Navală Română şi Căpitănia Zonală Tulcea a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea celor doi pârâţi la transcrierea dreptului de administrare al reclamantei asupra ambarcaţiunii cu motor marca A., nr. de identificare B..

Prin Sentinţa civilă nr. 5427 din data de 18.09.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în contradictoriu cu pârâţii: Autoritatea Navală Română, Constanţa şi Căpitănia Zonală Tulcea, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că după cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, litigiul de faţă are ca obiect principal obligarea pârâţilor la transcrierea dreptului de administrare al reclamantei asupra ambarcaţiunii menţionate în cererea de chemare în judecată, fiind invocat refuzul nejustificat al pârâţilor în acest sens.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Întrucât Legea nr. 554/2004 nu prevede dispoziţii speciale pentru determinarea competenţei materiale în situaţia în care actele administrative care fac obiectul cauzei sunt emise atât de autorităţi publice centrale, cât şi locale, Tribunalul a constatat ca fiind incidente în acest sens prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

În acest context, coroborând prevederile legale reproduse anterior, Tribunalul a reţinut că revine Curţii de Apel competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze, întrucât aceasta este instanţa de grad mai înalt, în sensul dispoziţiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., ca instanţă competentă să soluţioneze cererea având ca obiect refuzul autorităţii publice centrale, în speţă pârâta Autoritatea Navală Română.

Pentru aceste considerente, în baza art. 132 raportat la art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată la data de 13.11.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 366 din data de 1 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că reclamanta Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Navală Română şi Căpitănia Zonală Tulcea obligarea pârâţilor la transcrierea dreptului de administrare asupra unei ambarcaţiuni, ambarcaţiune aflată în proprietatea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

Anterior sesizării instanţelor de judecată reclamanta s-a adresat pârâtului Căpitănia Zonală Tulcea, atât în anul 2015 cât şi în anul 2016, solicitând realizarea acestei operaţiuni, solicitări cărora li s-a răspuns negativ de către pârât prin adresele x din 25 septembrie 2015 respectiv y din 28 aprilie 2016.

Din analiza înscrisurilor depuse, respectiv a certificatului de ambarcaţiune seria x, reiese că acest înscris care atestă dreptul de proprietate/administrare asupra ambarcaţiunii este emis de Căpitănia Zonală Tulcea.

În drept, Curtea a reţinut ca fiind aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data de 26.04.2018 (data introducerii cererii de chemare în judecată) dispoziţii care stabileau: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Reiese din cuprinsul art. 10 că legiuitorul a reglementat competenţa instanţei de fond în materia contenciosului administrativ în funcţie de două criterii:

- poziţionarea autorităţii publice emitente a actului nelegal;

- valoarea impozitului, taxei, contribuţiei, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Dacă obiectul actului administrativ contestat nu este reprezentat de taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora competenţa se stabileşte după poziţia organului emitent, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin acţiune.

În cauză reclamanta a dedus judecăţii un refuz al unei autorităţi publice locale de a realiza operaţiunea de transcriere a dreptului de administrare asupra unei ambarcaţiuni.

În calificarea unei autorităţi publice ca fiind centrală sau locală determinantă nu este subordonarea ierarhică şi nici personalitatea juridică, ci întinderea teritorială a competenţei, autorităţile centrale fiind cele a căror competenţă se exercită la nivel naţional, pe întreg teritoriul ţării.

În raport de părţile în litigiu, Curtea a reţinut ca fiind relevante prevederile art. 3 alin. (1) şi (3) din H.G. nr. 1133 din 10 octombrie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Navale Române, dispoziţii care stabilesc:

(1) Autoritatea Navala Română îşi exercită atribuţiile prin aparatul propriu central şi organele teritoriale operative.

(3) Organele teritoriale operative sunt subunităţi fără personalitate juridică, în subordinea Autorităţii Navale Române, care îşi desfăşoară activitatea în teritoriu, constituite din căpitănii de port şi inspectorate tehnice. Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, în funcţie de necesităţi, Autoritatea Navală Română poate înfiinţa şi alte organe teritoriale operative, precum şi reprezentante în străinătate.

Aşadar Căpitănia Zonală Tulcea este un organ teritorial operativ al Autorităţii Navale Române care, deşi nu are personalitate juridică, este titular al capacităţii de drept administrativ, capacitate pe deplin relevată de faptul că este emitentul certificatului de ambarcaţiune seria x, certificat prin care acest pârât atestă dreptul de proprietate/administrare asupra ambarcaţiunii.

De asemenea, competenţa instanţei de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, astfel cum a apreciat Tribunalul Bucureşti, ci de obiectul principal al cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. Astfel, în situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Astfel cum Curtea a reţinut deja, obiectul cererii îl reprezintă refuzul Căpităniei Zonale Tulcea de a realiza transcrierea dreptului de administrare al reclamantei asupra unei ambarcaţiuni.

În consecinţă, în raport de aceste argumente şi de sediul reclamantei, Curtea a reţinut că instanţa de contencios administrativ competentă este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, motiv pentru care a admis excepţie necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea celor doi pârâţi (Autoritatea Navală Română şi Căpitănia Zonală Tulcea) la transcrierea dreptului de administrare al reclamantei asupra ambarcaţiunii cu motor marca A., nr. de identificare B..

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziţii rezultă că pentru determinarea competenţei materiale a instanţei de fond sunt instituite două criterii, după cum urmează:

- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

- poziţionarea autorităţii publice emitente a actului nelegal;

- valoarea impozitului, taxei, contribuţiei, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Dacă obiectul actului administrativ contestat nu este reprezentat de taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora competenţa se stabileşte după poziţia organului emitent, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin acţiune.

În cauză reclamanta a dedus judecăţii un refuz al unei autorităţi publice locale de a realiza operaţiunea de transcriere a dreptului de administrare asupra unei ambarcaţiuni.

Înalta Curte, în acord cu considerentele Curţii de Apel Bucureşti, constată că în speţa dedusă judecăţii sunt relevante prevederile art. 3 alin. (1) şi (3) din H.G. nr. 1133 din 10 octombrie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Navale Române, dispoziţii care stabilesc următoarele:

(1) Autoritatea Navală Română îşi exercită atribuţiile prin aparatul propriu central şi organele teritoriale operative.

(3) Organele teritoriale operative sunt subunităţi fără personalitate juridică, în subordinea Autorităţii Navale Române, care îşi desfăşoară activitatea în teritoriu, constituite din căpitănii de port şi inspectorate tehnice. Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, în funcţie de necesităţi, Autoritatea Navală Română poate înfiinţa şi alte organe teritoriale operative, precum şi reprezentante în străinătate.

Într-adevăr, Căpitănia Zonală Tulcea este un organ teritorial operativ al Autorităţii Navale Române care, deşi nu are personalitate juridică, este titular al capacităţii de drept administrativ, capacitate pe deplin relevată de faptul că este emitentul certificatului de ambarcaţiune seria x, certificat prin care acest pârât atestă dreptul de proprietate/administrare asupra ambarcaţiunii.

De asemenea, competenţa instanţei de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, ci de obiectul principal al cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. Astfel, în situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, în raport de dispoziţiile art. (10) alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză reclamanta optând pentru instanţa în a cărei rază teritorială se află sediul său.

Având în vedere că obiectul cererii îl reprezintă refuzul Căpităniei Zonale Tulcea de a realiza transcrierea dreptului de administrare al reclamantei asupra unei ambarcaţiuni, Înalta Curte constată că în mod corect cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi pe pârâtele Autoritatea Navală Română şi Căpitănia Zonală Tulcea în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2019.

GGC - MM