Competence for labor dispute over compensation note offsetting unpaid salaries vs. administrative salary-setting act under Law 153/2017

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Constanţa, prin preşedintele acesteia, anularea în tot a Notei de compensare nr. x din 5 decembrie 2017 emise de Preşedintele Curţii de Apel Constanţa.

În motivare, se arată în esenţă că, prin actul contestat s-a dispus compensarea dintre debitul datorat de reclamantă şi diferenţele salariale aferente perioadei 09.04.2015 - 31.12.2016 în baza ordinelor MJ în condiţiile în care debitul acesteia este prescris, sub aspectul exigibilităţii iar sub aspectul certitudinii sumei deduse compensării nu există o dovadă certă a sumei de 33.299 RON ce trebuie compensată.

În motivare a arătat că prin Nota de compensare nr. x din 5 decembrie 2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Constanta, comunicată la data 07.12.2017, a cărei anulare o solicită s-a dispus compensarea între sumele pretins încasate necuvenit de către reclamantă, în baza Sentinţei civile nr. 1993 din 10 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosar nr. x/2011 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 935 din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi şi sumele ce urmau să fie virate de către Ministerul Justiţiei către reclamantă în baza Ordinului M.J nr. 1488/C/2017 şi a celui cu nr. 219/C/1.01.2017.

La termenul de judecată din data de 17.05.2018, instanţa a pus în discuţia părţii prezente excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Constanţa. prin Încheierea nr. 743 din 17 mai 2018, s-a admis excepţia invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

1.1. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, la data de 9.08.2018 sub numărul x/118/2018*.

Prin Sentinţa civilă nr. 2291 din 8 octombrie 2018 Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Constanţa a reţinut că potrivit art. 7, Secţiunea 1, Capitolul VIII, anexa V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă înalta buhe de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

În consecinţă, având în vedere că prin actul contestat se stabilesc drepturi salariale prin compensare, raportat la dispoziţiile legale mai sus enunţate, s-a constatat că secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

În considerarea acestor argumente şi în temeiul art. 132 C. proc. civ., Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a apreciat că nu este competent material să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei sale materiale, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cererii în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2. A doua instanţă învestită, după declinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.10.2018, sub nr. x/2018*.

Prin Sentinţa civilă nr. 5045 din data de 04.12.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, având calitate de judecător, a contestat nota de compensare nr. x din 5 decembrie 2017 emisă de către Preşedintele Curţii de Apel Constanţa.

Potrivit art. 7, Secţiunea 1, Capitolul VIII, anexa V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.[s.n.].

Prevederile legale mai sus-menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză, nefiind suficientă doar calitatea de judecător a părţii reclamante, ci trebuie avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel a apreciat că în speţă nu se poate vorbi despre stabilirea drepturilor salariale prin compensare, nu acesta fiind sensul dispoziţiilor art. 7 din Secţiunea 1, Capitolul VIII, anexa V din Legea nr. 153/2017, ci prin această notă de compensare se realizează o plată, compensarea fiind un mod de stingere a datoriilor reciproce până la concurenţa celei mai mici dintre ele, respectiv în speţă este vorba despre stingerea unor creanţe şi nu despre stabilirea unor drepturi salariale.

În consecinţă, constatând că reclamanta a contestat o notă de compensare emisă de către Preşedintele Curţii de Apel Constanţa, prin care s-a dispus compensarea unor drepturi băneşti, izvorâte dintr-un raport de muncă, fără însă a solicita anularea unui act de stabilire a drepturilor salariale, Curtea de Apel a reţinut că litigiul are natura unui conflict de muncă şi nu de contencios administrativ, competenţa materială a instanţei fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 266 din Codul muncii şi art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, neavând relevanţă faptul că reclamanta a invocat şi prevederile Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 266 din Codul muncii "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conform art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative.(...)" iar în conformitate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Astfel, faţă de aceste prevederi legale, Curtea a reţinut că revine Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa soluţionării prezentului litigiu.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta A., judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa, a solicitat anularea notei de compensare nr. x/2017 din data de 5 decembrie 2017 prin care s-a dispus compensarea între sumele încasate necuvenit şi cele rămase de achitat de către Ministerul Justiţiei, până la concurenţa sumei celei mai mici dintre ele.

În preambulul notei de compensare se menţionează că s-au avut în vedere dispoziţiile art. 1616 din C. civ. potrivit cărora:

"Datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele".

Aşa fiind, Înalta Curte constată incidenţa în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii potrivit cărora "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", precum şi dispoziţiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 potrivit cărora "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative (...)", iar în conformitate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Înalta Curte, având în vedere că reclamanta a contestat o notă de compensare emisă de către Preşedintele Curţii de Apel Constanţa, prin care s-a dispus compensarea unor drepturi băneşti, izvorâte dintr-un raport de muncă, nu anularea unui act de stabilire a drepturilor salariale, constată că Tribunalului Constanţa îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâta Curtea de Apel Constanţa prin Preşedinte în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2019.

GGC - MM