Negative conflict of jurisdiction over EU non-repayable grant termination: material competence exhaustion and the *ex officio* bar on invoking incompetence after suspension

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 6.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu a chemat în judecată pârâta Comuna Văcăreni, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate că a intervenit rezilierea unilaterală a contractului de finanţare nerambursabilă nr. x din 6 iulie 2011 şi să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 337.917,47 RON. În esenţă, a arătat că rezilierea se impune în condiţiile art. 8.2 lit. c) din contract, iar suma reprezintă valoarea finanţată la cererile de tragere nr. x/10.10.2011, nr. y/16.11.2011 şi nr. z/06.12.2011 şi dobândă legală.

Prin Sentinţa civilă nr. 5976 din data de 4.10.2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă s-au reţinut următoarele:

Prin contractul de finanţare nerambursabilă nr. x din 6 iulie 2011, reclamanta Administraţia Fondului Pentru Mediu, în calitate de finanţator, a acordat pârâtei Comuna Văcăreni, judeţul Tulcea, o finanţare nerambursabilă în valoare de 449.549,73 RON, reprezentând 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, pentru implementarea proiectului intitulat "îmbunătăţirea calităţii mediului în localitatea Văcăreni, judeţul Tulcea, prin amenajarea de spaţii verzi şi aliniamente plantate".

Potrivit dispoziţiilor art. 1.1 şi art. 1.2 din contract, valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului este de 499.549,73 RON şi în toate cazurile finanţarea se raportează doar la valoarea cheltuielilor eligibile.

Tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi completată, "Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel".

Potrivit O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, a fost abrogată, la data de 30 iunie 2011, prin O.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în M. Of. nr. 461 din 30.06.2011, astfel că la data încheierii contractului de finanţare nerambursabilă nr. x din 13 octombrie 2011 dispoziţiile aplicabile erau cele ale O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora care la art. 51 alin. (2) dispune că "Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Prin urmare, din coroborarea prevederilor legale citate anterior, rezultă că deciziile autorităţilor administrative ce au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi cum, ne aflăm în faţa unui contract de finanţare, ce are ca obiect o acordare a unei sume nerambursabile din fonduri europene, soluţionarea prezentei acţiuni revine în competenţa de soluţionare în primă instanţă, a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel. De altfel, aşa este şi practica instanţei supreme, competenţa de judecare a unei astfel de acţiuni fiind prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.G. nr. 66/2011 - Deciziile nr. 5322 din 21.05.2013 şi nr. 5323 din 21.05.2013.

În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că soluţionarea acţiunii revine, din punctul de vedere al competenţei teritoriale, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31.10.2018, sub nr. x/2016.

Prin Sentinţa civilă nr. 5422 din data de 18.12.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale, Curtea a reţinut că, la termenul de judecată din data de 16.03.2017, Tribunalul Bucureşti, considerându-se în mod implicit competent să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 314 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, dispunând totodată la termenul din 04.10.2018 repunerea cauzei pe rol.

După repunerea cauzei pe rol, Tribunalul Bucureşti a pus în discuţie, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale.

Curtea reţine că potrivit art. 131 C. proc. civ.:

"(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

(2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

Astfel, Curtea reţine că fiind depăşit primul termen de judecată, iar Tribunalul Bucureşti nu mai avea posibilitatea de a invoca excepţia necompetenţei materiale, având în vedere disp. art. 131 C. proc. civ.

Totodată, Curtea reţine că nu se pune problema incidenţei disp.art. 131 alin. (2) C. proc. civ., cauza fiind suspendată la primul termen de judecată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Reţinând că Tribunalul Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei materiale, ulterior primului termen de judecată, deşi nu mai avea această posibilitatea, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că prin cererea dedusă judecăţii s-a solicitat constatarea rezilierii unilaterale a contractului de finanţare nerambursabilă nr. 383/N/06.07.2011 prin care reclamanta Administraţia Fondului Pentru Mediu, în calitate de finanţator, a acordat pârâtei Comuna Văcăreni, judeţul Tulcea, o finanţare nerambursabilă în valoare de 449.549,73 RON, reprezentând 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, pentru implementarea proiectului intitulat "îmbunătăţirea calităţii mediului în localitatea Văcăreni, judeţul Tulcea, prin amenajarea de spaţii verzi şi aliniamente plantate".

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 16.03.2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, raportată la dovezile concrete ale speţei, a apreciat că există justificare temeinică care să determine necesitatea suspendării judecării procesului până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 20.08.2018, reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat o cerere prin care a arătat că în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa nr. 1856 din 1 noiembrie 2017, motiv pentru care a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la data de 4 octombrie 2018, iar în şedinţa publică de la acea dată Tribunalul Bucureşti a pus în discuţia părţilor, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a instanţei.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Conform art. 131 alin. (1) din acelaşi Cod: la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, atât timp cât Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 16.03.2017, a luat măsura suspendării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., momentul verificării competenţei materiale a instanţei a fost epuizat la acel termen de judecată care reprezintă primul termen de judecată acordat de instanţă, iar la data de 4 octombrie 2018 nu mai putea invoca necompetenţa materială.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu şi pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Văcăreni prin Primar în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2019.

GGC - MM