Scope of appellate review for unmotivated appeals and judicial discretion to reduce moral damages under the proportionality principle

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 205 din 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta A. împotriva Sentinţei civile nr. 609/PI din 9 mai 2017, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B.. A schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 10.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale. A menţinut în rest sentinţa apelată.

Pentru a dispune astfel, Curtea, examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate şi a probatoriului administrat, a constatat că apelul formulat de pârâtă împotriva Sentinţei nr. 609/PI din 9 iulie 2017, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, este fondat. Totodată, a constatat că apelul declarat de pârâtă împotriva încheierii din 31 ianuarie 2017, pronunţate de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2016, prin care a fost respinsă, ca tardivă, cererea reconvenţională pe care a formulat-o în cauză este neîntemeiat, apreciind că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 208 alin. (2) din C. proc. civ.

De asemenea, a considerat că instanţa de fond a apreciat în mod judicios că, în cauză, reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispoziţiile art. 1357 din C. civ.

Astfel, a conchis că, atât din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cât şi din interogatoriul luat părţilor, a rezultat că pârâta i-a adresat injurii reclamantului, acesta fiind supus unui stres şi disconfort repetat, având consecinţe negative în cariera sa de medic.

Curtea şi-a însuşit criteriile reţinute de tribunal pentru cuantificarea despăgubirilor, pe care le-a apreciat ca fiind apte să repare prejudiciul moral încercat de reclamant prin comportamentul pârâtei. Însă, a considerat că suma stabilită de instanţa de fond este prea mare pentru a respecta principiul proporţionalităţii, în sensul că, prin cuantumul stabilit, despăgubirile să nu se transforme într-o îmbogăţire fără justă cauză.

Referitor la cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale, Curtea a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a avut în vedere situaţia concretă a speţei şi criteriile reale, respectiv statutul public şi social al reclamantului, precum şi consecinţele discreditării sale în plan profesional şi social.

Deşi a considerat că prima instanţă a folosit pertinent aceste criterii, Curtea a considerat că aceasta nu a reţinut ideea de echitate, specifică jurisprudenţei Curţii Europene, pentru a putea să cuantifice în mod just cuantumul despăgubirilor cuvenite. A apreciat, de asemenea, că nu trebuie ignorate condiţiile social-economice actuale, suma acordată cu titlu de despăgubiri fiind considerată disproporţionată.

În această logică juridică, Curtea a apreciat că prejudiciul moral suferit de reclamant este cert, însă, prin aplicarea criteriilor de stabilirea a acesteia şi raportarea lor la persoana reclamantului şi ţinând seama de principiul echităţii, se impunea stabilirea despăgubirilor la suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul B., la 18 ianuarie 2018 şi pârâta A., la 22 ianuarie 2018.

Invocând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, susţinând că pârâta nu a motivat apelul pe care l-a declarat împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în susţinerea acestuia limitându-se să enumere articole de lege, care aveau mai mult sau mai puţin legătură cu obiectul cauzei. De asemenea, a arătat că pârâta nu a formulat un capăt de cerere subsidiar, prin care să solicite reducerea cuantumului daunelor morale, în ipoteza în care aceasta şi-ar fi recunoscut culpa în săvârşirea faptei ilicite.

Or, în situaţia nemotivării apelului, Curtea trebuia să se pronunţe, în opinia recurentului-reclamant, pe baza motivelor invocate şi a probatoriului administrat în primă instanţă, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (2) din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a arătat, de asemenea, că instanţa de apel a diminuat nejustificat cuantumul daunelor morale, deşi recurenta-pârâtă nu a criticat suma stabilită de instanţa de fond cu acest titlu, ci doar a negat existenţa faptelor care au condus la acordarea acestora.

A susţinut că această soluţie este greşită, întrucât, instanţa de apel, nefiind sesizată cu un capăt de cerere principal sau subsidiar prin care pârâta să fi solicitat diminuarea cuantumului daunelor morale acordate, trebuia să se limiteze la constatarea existenţei sau inexistenţei faptei ilicite şi să dispună, fie admiterea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată, fie respingerea acestuia şi menţinerea în totalitate a hotărârii atacate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul pârâtei, în cuprinsul acestuia s-a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 209 alin. (4) şi art. 210 din C. proc. civ., în baza cărora s-a susţinut că, în speţă, întâmpinarea nu era obligatorie. Pârâta a solicitat obligarea recurentului-pârât la plata despăgubirilor morale, a cheltuielilor de judecată, urmare faptului că a fost chemată în judecată de reclamant.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 483 şi următ., art. 6, 8, 9 alin. (2), (12), (13) alin. (3) şi 22 alin. (7) din C. proc. civ.

Cererile de recurs au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 6 februarie 2018, sub nr. x/2016, fiind repartizate aleatoriu, spre soluţionare, Completului de filtru nr. 10.

Prin rezoluţia completului din 19 februarie 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, ulterior efectuării procedurii de comunicare prevăzute de art. XIII şi art. XVII alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

La 19 martie 2018 (data depunerii la oficiul poştal), recurentul-reclamant a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă, prin care a susţinut că acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Recurenta-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor s-a reţinut că cererea de recurs formulată de reclamant îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.. În ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de pârâtă, s-a apreciat că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate ale deciziei recurate, aspectele invocate neputând fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosar, raportul a fost comunicat părţilor la 21 mai 2018, cu menţiunea de a depune, în scris, puncte de vedere cu privire la acesta.

La 30 mai 2018, recurentul-reclamant a depus un punct de vedere la raport prin care a solicitat să se constate admisibilitatea în principiu a recursului. Intimata-pârâtă nu şi-a exprimat poziţia procesuală cu privire la concluziile reţinute în raport.

Prin rezoluţia din 11 septembrie 2018, Înalta Curte a stabilit termen de judecată la 24 octombrie 2018, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 24 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., instanţa a suspendat judecata recursurilor până la soluţionarea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Având în vedere că sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile care a făcut obiectul dosarului mai sus menţionat a fost soluţionată prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. x/2018, în sensul respingerii acesteia, ca inadmisibilă, constatând că nu mai subzistă motivul suspendării, prin rezoluţia din 4 februarie 2019, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea procedurii de filtru, acordându-se termen de judecată la 13 martie 2019, pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 13 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis în principiu recursul declarat de reclamantul B. împotriva Deciziei nr. 205 din 23 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, şi a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea acestuia la 8 mai 2019, cu citarea părţilor, în şedinţă publică. De asemenea, a anulat recursul declarat de pârâta A. împotriva aceleiaşi decizii, reţinând că cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate ale deciziei atacate.

Examinând recursul reclamantului B. prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În speţă, criticile invocate de recurentul-reclamant au vizat, în esenţă, încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., care, în lipsa motivării apelului declarat de pârâta A., trebuia să judece cauza pe baza motivelor invocate şi a probatoriului administrat în primă instanţă. De asemenea, criticile s-au referit şi la soluţia pronunţată de instanţa de apel care a diminuat în mod nejustificat cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de fond, deşi recurenta-pârâtă nu a solicitat reducerea acestora, ci doar a negat existenţa faptelor care au condus la acordarea acestora.

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., "Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept."

Norma legală mai sus menţionată consacră caracterul devolutiv al apelului, în sensul că, dacă această cale de atac este exercitată în termenul legal, provoacă o nouă judecată asupra fondului, fiind readuse în faţa instanţei de control judiciar toate problemele de fapt şi de drept ce au făcut obiectul dezbaterilor la prima instanţă.

În această situaţie, instanţa de apel urmează să verifice soluţia atacată din perspectiva temeiniciei, statuând dacă situaţia de fapt reţinută prin hotărâre este în acord cu probele administrate în cauză şi a fost corespunzător stabilită de instanţa de fond, precum şi prin prisma legalităţii, verificând dacă prima instanţă a identificat, interpretat şi aplicat corect normele de drept material la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Alin. 2 al art. 476 din C. proc. civ., a căror încălcare de către instanţa de apel a reclamat-o recurentul, stipulează că "În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă."

Limitele devoluţiunii apelului nemotivat sunt cele prevăzute de art. 461 alin. (1) coroborate cu art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel trebuie să analizeze legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate şi, implicit, a considerentelor care o susţin şi care cuprind dezlegările chestiunilor litigioase.

Pe de altă parte, conform prevederilor art. 430 alin. (2) din acelaşi act normativ, apelul nemotivat, întocmai ca şi apelul motivat, antrenează în sarcina instanţei de apel obligaţia de a cenzura şi considerentele menţionate în sentinţă.

Această concluzie este susţinută de prevederile art. 476 alin. (2) care stipulează că instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza susţinerilor invocate la prima instanţă. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa de apel se va pronunţa întotdeauna asupra fondului raportului juridic litigios, ci doar atunci când soluţia din dispozitiv a dat o astfel de dezlegare.

În cauză, contrar, susţinerilor recurentului, Curtea de Apel Timişoara a examinat cauza în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, pârâta A. a învestit Curtea cu soluţionarea apelului declarat împotriva Sentinţei nr. 609/PI din 9 mai 2017 de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin care a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., iar pârâta a fost obligată la plata către acesta a sumei de 15.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, acţiunea fiind respinsă în rest.

În ceea ce priveşte cererea de apel dedusă judecăţii, se constată că aceasta nu a cuprins motivele de fapt şi de drept pe care a fost întemeiată calea de atac a apelului, prevăzute sub sancţiunea decăderii, conform art. 470 alin. (3) din C. proc. civ., pârâta rezumându-se să solicite admiterea apelului, anularea sentinţei şi "desfiinţarea acţiunii în pretenţii".

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul a solicitat ca, în lipsa dezvoltării unor critici de către pârâtă cu privire la hotărârea apelată, instanţa să soluţioneze apelul prin prisma dispoziţiilor art. 476 din C. proc. civ., urmând a se pronunţa asupra apărărilor formulate la prima instanţă.

Înalta Curte, examinând decizia recurată, constată că instanţa de apel a dat eficienţă normei legale mai sus menţionate, procedând la examinarea fondului cauzei din perspectiva aspectelor de fapt şi de drept ce au făcut obiectul dezbaterilor la prima instanţă, conform prevederilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, din considerentele deciziei recurate se constată că instanţa de apel, analizând soluţia pronunţată de tribunal, a conchis că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 1357 din C. civ., reţinând că, atât din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cât şi din interogatoriul luat părţilor a rezultat că pârâta i-a adresat acestuia injurii, fiind supus stresului şi disconfortului repetat, cu consecinţe negative asupra carierei sale de medic.

Curtea a apreciat că a fost stabilită corect situaţia de fapt dedusă judecăţii, fiind identificate circumstanţele personale ale reclamantului, anume statutul social al acestuia şi consecinţele discreditării sale în public de către pârâtă, care se răsfrâng în plan social şi profesional.

Aşadar, se constată că judecata realizată de instanţa de apel s-a făcut în concordanţă cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., fiind analizată îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, prin raportare la probatoriul administrat în cauză şi la nomele legale incidente.

Cât priveşte critica referitoare la faptul că instanţa de apel a diminuat, în mod nejustificat cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de fond, deşi recurenta-pârâtă nu a solicitat reducerea acestora, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 480 din C. proc. civ., în caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau parte hotărârea atacată.

În speţă, deşi instanţa de apel şi-a însuşit criteriile reţinute de prima instanţă în procesul de cuantificare a daunelor morale, respectiv importanţa socială a valorilor lezate prin săvârşirea faptei ilicite, statutul social al victimei, repercusiunile asupra situaţiei sale sociale, familiale şi profesionale, a considerat că valoarea stabilită nu este în acord cu principiul proporţionalităţii, ce are ca scop evitarea situaţiei în care valoarea daunelor să se transforme în îmbogăţire fără justă cauză.

Prin urmare, faptul că instanţa de apel a diminuat valoarea despăgubirilor de la suma de 15.000 euro la suma de 10.000 RON nu constituie un motiv de nelegalitate al deciziei recurate, întrucât aprecierea şi administrarea probatoriului sunt atribute ale instanţei de judecată, care se circumscriu principiului aflării adevărului şi rolului activ al acesteia.

Înalta Curte constată că, prin exercitarea acestor prerogative, instanţa de apel a stăruit, prin toate mijloacele legale, să stabilească, în mod corect, situaţia de fapt dedusă judecăţii şi normele de drept aplicabile, pentru ca, prin raportare la acestea, să poată determina, în mod real, valoarea despăgubirilor cuvenite recurentului.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul B. împotriva Deciziei nr. 205 din 23 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B. împotriva Deciziei nr. 205 din 23 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 mai 2019.

GGC - OB