Material incompetence of supreme court for appeals against court of appeal decisions in cases originating in first-instance courts
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court (Inalta Curte de Casatie si Justitie) declared itself materially incompetent and referred the case to the Bucharest Court of Appeal, effectively ruling that the appellate court’s prior declination of jurisdiction to the Supreme Court was erroneous. The dispute concerned a procedural conflict over which court has competence to hear a cassation appeal (recurs) against a civil decision issued by the Bucharest Court of Appeals, specifically where the initial instance was a district court and the appeal was decided by the court of appeal. Relying on its mandatory interpretation in Decision No. 18/2018, confirmed by Law No. 310/2018, the Court held that Article 97(1) of the Code of Civil Procedure does not grant the Supreme Court exclusive jurisdiction over all appeals but rather limits it to decisions of courts of appeal or specific statutory cases; consequently, for monetary claims up to 200,000 RON where the appeal was decided by a court of appeal, jurisdiction for the cassation appeal belongs to the next higher instance, the Court of Appeal, based on the hierarchical judicial organization principle.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ, art. 517 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ; Material incompetence of supreme court for appeals against court of appeal decisions in cases originating in first-instance courts: Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către Completul competent să judece recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării acesteia în Monitorul oficial al României, respectiv 14 noiembrie 2018, impunându-se astfel cu caracter obligatoriu la momentul soluţionării excepţiei de necompetenţă materială a Înaltei Curţi.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1531 A din 7 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanţii-pârâţi A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 1684/2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Împotriva acestei decizii, pârâţii A. şi B. au formulat recurs.
Prin Decizia nr. 507 din 4 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, excepţia tardivităţii invocării excepţiei de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti.
A admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti.
A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind recursul formulat de recurenţii-pârâţi A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 1531/A/07.05.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile a instanţei supreme la 17 octombrie 2019 şi a primit termen la 21 noiembrie 2019, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea discutării competenţei materiale de soluţionare a recursului.
La acest termen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte reţine că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, nejustificându-se competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor într-o cauză soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal.
Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii în Dosarul nr. x/2018, publicată în M. Of. nr. 965/14.11.2018, s-a stabilit, că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017, revine curţilor de apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către Completul competent să judece recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării acesteia în Monitorul oficial al României, respectiv 14 noiembrie 2018, impunându-se astfel cu caracter obligatoriu la momentul soluţionării excepţiei de necompetenţă materială a Înaltei Curţi.
Prin respectiva decizie s-a constatat că dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.
În interpretarea acestor dispoziţii legale, s-a reţinut că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.
Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel".
Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. civ. nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.
Astfel, prin Decizia Înaltei Curţi nr. 18/2018, s-a arătat că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii "trebuie să reiasă din decelerarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului".
S-a reţinut că, în raport de prevederile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau curţi de apel.
Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.
În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.
Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat astfel că Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei noi reguli de competenţă, care, în raport de dispoziţiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.
Nici referirea la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.
Referitor la efectele acestei decizii, prin decizia menţionată, s-a constatat că, în viziunea instanţei de contencios constituţional, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs şi nu prin accesul la o anumită instanţă.
În continuare, instanţa supremă, constatând că nici dispoziţiile art. 96 pct. 3 şi nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea acestora.
Faţă de principiul organizării judecătoreşti "în sistem ierarhic de tip piramidal a instanţelor judecătoreşti", ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 94 - 97 C. proc. civ. care "presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că revine curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.
Se reţine, totodată, că dezlegările date prin Decizia nr. 18/2018 au fost confirmate prin prevederile art. IV din Legea nr. 310/2018.
Pentru toate aceste considerente, constatându-se că dezînvestirea curţii de apel s-a făcut în mod eronat, judecata recursului urmează a fi declinată la Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi revine competenţa de soluţionare a recursului, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 1531 A din 7 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2019.
GGC - NN