Motion to Annul Rejected: Panel-Composition Claims Not Jurisdictional Grounds Under Article 317

Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3223 din 27 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 423/A din 25 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2013.

În esenţă, instanţa de recurs a apreciat că decizia atacată este legală şi temeinică, iar criticile contestatorilor privind încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a prevederilor art. 167 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că instanţa nu s-a pronunţat în mod expres asupra probelor solicitate prin cererea de apel de către apelanta B., sunt nefondate.

De asemenea, critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 85, art. 100 alin. (1) pct. 4, art. 100 alin. (3), art. 105 alin. (2), art. 107 C. proc. civ. şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce priveşte procedura de citare cu recurenta-pârâtă în faţa primei instanţe, a fost considerată nefondată.

Recurenţii au mai criticat hotărârea atacată, considerând că a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a dispoziţiilor art. 555, art. 563 C. civ. şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 6, parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că reclamanta ar fi titulara unui "bun", în accepţiunea avută în vedere de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Critica, încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost apreciată ca fiind nefondată, întrucât instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că Sentinţa civilă nr. 5754/1997, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în Dosarul nr. x/1997, Dispoziţia de restituire nr. 2046/11.12.2001 emisă de autoritatea publică în proprietatea căreia se aflase imobilul după preluarea de la autorul reclamantei şi Certificatul de legatar nr. x/03.11.2008 fac dovada calităţii reclamantei de unică proprietară asupra imobilului în litigiu, aceasta fiind beneficiara unui "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte critica prin care s-a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, deoarece instanţa de apel a apreciat că trebuie să reţină statuările cu caracter irevocabil ale Deciziei civile nr. 1556 din 10 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, însă nu şi pe cele ale Sentinţei civile nr. 3098 din 22 martie 2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Înalta Curte a constatat că situaţia menţionată nu pune problema unor considerente contradictorii, ci vizează modul de aplicare a puterii de lucru judecat a celor două hotărâri judecătoreşti.

Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare pârâţii A. şi B., solicitând anularea Deciziei nr. 3223 din 27 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi rejudecarea cauzei de un complet legal constituit.

În motivarea cererii, contestatorii au arătat că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă, motiv prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind soluţionată cu încălcarea procedurii repartizării aleatorii a cauzelor şi a compunerii aleatorii a completului de judecată.

Au susţinut contestatorii că, în speţă, alcătuirea completului de trei judecători, care a soluţionat cauza, s-a făcut prin regulament, nu prin lege, aşa cum ar fi trebuit, cei trei judecători nefiind repartizaţi în mod aleatoriu, ci prin distribuirea acestora de către preşedintele de secţie, fiindu-le grav încălcate drepturi fundamentale, respectiv imparţialitatea justiţiei, prevăzută de art. 124 alin. (2) din Constituţie şi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma exigenţelor de independenţă şi imparţialitate obiectivă care trebuie să caracterizeze orice instanţă judecătorească.

Contestatorii au mai arătat că repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004, cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică. Prin urmare, şi compunerea aleatorie a completului de judecată trebuie să fie tot o expresie a acestei garanţii, fiind înlăturată orice posibilitate de a nu fi traşi la sorţi toţi membrii completului.

Conchizând, contestatorii au susţinut că nelegala compunere a instanţei atrage nulitatea absolută a actelor efectuate de un astfel de complet, inclusiv a hotărârii atacate.

Prin concluziile scrise depuse de contestatori la data de 19 noiembrie 2019, aceştia au reluat, în integralitate, motivele contestaţiei în anulare, arătând că sunt incidente dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată a fost pronunţată de un complet nelegal constituit.

Examinând motivele contestaţiei în anulare, raportat la dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Conform art. 159 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura; în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Prin urmare, pentru a putea invoca motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatorii trebuie să facă dovada încălcării normelor de competenţă generală, materială sau teritorială exclusivă.

Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorii au susţinut că Decizia nr. 3223 din 27 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost pronunţată de un complet nelegal constituit, fiind încălcată procedura repartizării aleatorii a cauzelor şi a compunerii aleatorii a completului de judecată.

Susţinerile contestatorilor în sensul că alcătuirea completului de trei judecători, care a soluţionat cauza, s-a făcut prin regulament, nu prin lege, iar judecătorii nu au fost repartizaţi în mod aleatoriu, fiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 304/2004, nu se referă la încălcarea normelor de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cauzei, ci la greşita compunere a completului de judecată.

Dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, invocate de către contestatori, cuprind norme de organizare judiciară, iar nu norme de competenţă.

Înalta Curte constată că, prin motivele invocate în cuprinsul contestaţiei în anulare, contestatorii fac confuzie între normele privind competenţa instanţei şi normele privind compunerea completului de judecată, care sunt norme de organizare judiciară.

Or, o eventuală compunere nelegală a completului de judecată nu poate constitui motivul contestaţiei în anulare prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât acest text de lege se referă strict la încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 3223 din 27 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 3223 din 27 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2019.

GGC - NN