Detainee's damages award quashed and remanded for assessment of prior credited-day compensation.

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Sentinţa civilă nr. 1030 din 17 iulie 2017, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 2.500 RON, cu titlu de despăgubiri.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă prin Decizia nr. 213A din data de 23 februarie 2018 a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, împotriva Sentinţei civile nr. 1030 din 17 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

4. Cererea de recurs.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că decizia recurată este nelegală, întrucât instanţa nu a luat în considerare faptul că urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, reclamantului i s-au dedus din pedeapsă 198 zile considerate executate suplimentar, beneficiind de prevederile acestei legi.

Ca atare, recurenta susţine că pentru perioada cât a fost cazat în penitenciar deţinutului i s-au acordat zile câştig, motiv pentru care instanţa de apel trebuia să înlăture această perioadă de la acordarea unor eventuale daune morale. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale rezultă că o persoana care a beneficiat de despăgubiri pentru condiţii de detenţie necorespunzătoare acordate prin hotărâre judecătorească nu poate primi compensare în zile de câştig, ceea ce înseamnă că nici persoana care a beneficiat de zile de câştig nu poate beneficia de despăgubiri prin hotărâre judecătorească.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului.

Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale şi a celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru cele ce urmează:

Se invocă, în esenţă, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (8) C. proc. civ., motiv ce se priveşte a fi fondat.

Prevederile art. 551 alin. (6) din Legea 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal stabilesc că dispoziţiile art. 551 (conform cărora la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată) nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie.

Aşadar, prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare se statuează asupra principiului unicităţii avantajului acordat în cazul în care un deţinut a executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare, el având posibilitatea să primească zile câştig sau despăgubiri.

În cauză, pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a susţinut că intimatului deţinut i s-au dedus din pedeapsă 198 zile considerate executate suplimentar, beneficiind de prevederile Legii nr. 169/2017, nefiind permisă în consecinţă, acordarea atât a beneficiului deducerii unei perioade de detenţie, cât şi acordarea unor despăgubiri, precum cele ce fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată.

Se susţine că, întrucât legea stabileşte că această măsură compensatorie nu se aplică dacă persoanele deţinute au fost despăgubite pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, corespunzător perioadei pentru care s-au acordat despăgubirile, prin acordarea măsurii compensatorii de către penitenciarul pârât prin zile considerate ca executate suplimentar pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, nu poate fi obligată pârâta de către instanţă la plata unor daune morale cu titlu de despăgubire pentru aceleaşi condiţii în acelaşi penitenciar.

Susţinerile recurentei pârâte sunt justificate.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Înalta Curte reţine maniera contradictorie în care au fost formulate aprecierile de către Curtea de Apel, aprecieri care au stat la baza pronunţării soluţiei de acordare a daunelor solicitate. Instanţa de apel reţine că s-a invocat de către pârâtă incidenţa reglementărilor cu caracter de compensare ale Legii nr. 169/2017, însă, nu analizează în concret, dacă reclamantul a beneficiat de această măsură compensatorie, care este efectul aplicării acelor prevederi legale în cauza dedusă judecăţii, ci doar consideră că, şi în situaţia în care s-ar fi făcut dovada acordării acestui beneficiu, nu se diminuează caracterul inuman al condiţiilor de deţinere la care a fost supus reclamantul.

Prin prisma aspectelor astfel constatate, Înalta Curte reţine că situaţia de fapt nu a fost deplin lămurită, că instanţa nu a tranşat apărarea pârâtei care a invocat beneficiul acordat reclamantului de Legea nr. 169/2017, aceste chestiuni fiind relevante în determinarea îndreptăţirii acestuia la despăgubirile solicitate, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Deoarece prevederile art. 497 C. proc. civ. stabilesc că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată, se impune casarea cu trimitere a cauzei pentru ca instanţa de apel să stabilească atât situaţia de fapt (dacă reclamantul a beneficiat de măsura compensatorie prevăzută de Legea nr. 169/2017), cât şi incidenţa normelor legale invocate de pârâtă şi să dispună în consecinţă.

Instanţa de apel va trebui să pună în discuţia părţilor, în situaţia în care reclamantului i-au fost deduse din pedeapsă zile considerate a fi executate suplimentar, aplicabilitatea prevederilor art. 551 alin. (6) din Legea nr. 169/2017 (având ca denumire compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare) şi să motiveze dacă reducerea pedepsei prin respectiva reglementare constituie o reparaţie corespunzătoare în cazul relelor condiţii de detenţie şi dacă are incidenţă asupra cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva Deciziei nr. 213A din 23 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva Deciziei nr. 213A din 23 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2019.

GGC - CL