Contestation in annulment: material error limited to formal mistakes, not factual or evidentiary misassessment

După deliberare, asupra cauzei civile de faţă, având ca obiect contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 1020 din data de 22 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, la data de 20 august 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. SRL, solicitând instanţei ca, prin hotărâre judecătorească, să dispună pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul apartament - spaţiu tehnic, situat în municipiul Constanţa, la preţul total de 108.927,6 euro, din care a fost achitat avansul de 26.750 euro, rămânând o diferenţă de preţ de 82.177,6 euro; a solicitat ca diferenţa să fie achitată în rate lunare egale, pe o perioadă de 10 ani, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

La data de 9 septembrie 2015, reclamantul a depus o cerere prin care a învederat că diferenţa de preţ de 82.177,6 euro poate fi pusă oricând la dispoziţia vânzătorului.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin Sentinţa civilă nr. 2003 din 9 septembrie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei funcţionale invocată de pârâta B. SRL şi a dispus trimiterea cauzei secţiei a II-a civile a Tribunalului Constanţa, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la data de 17 septembrie 2017, sub nr. x/2017*, iar prin Sentinţa civilă nr. 565 din 29 martie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin Decizia nr. 677 din 1 noiembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 565 din 29 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC B. SRL, ca nefondat.

4. Decizia pronunţată în recurs:

Prin Decizia nr. 1020 din data de 22 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins recursul incident declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 677 din 1 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. A admis recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi decizii, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

5. Împotriva deciziei pronunţate în recurs, SC B. SRL a formulat contestaţie în anulare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 octombrie 2019.

Contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., apreciind că instanţa de recurs a admis recursul formulat de reclamantul A. ca urmare a unor erori materiale.

În opinia sa, instanţa de recurs a admis recursul formulat de reclamant reţinând că la baza raţionamentului instanţei de apel ar sta o premisă falsă, respectiv împrejurarea că apartamentul nu era finalizat la data încheierii antecontractului, nefiind emisă nici autorizaţia de construire întrucât autorizaţia de construire a imobilului nu este cea menţionată de instanţa de apel, respectiv autorizaţia nr. x/2015, ci o altă autorizaţie, cu nr. x/2012.

Astfel, instanţa de recurs a confundat date materiale importante ale cauzei: deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect că, la data perfectării antecontractului, apartamentul nu era finalizat la momentul perfectării antecontractului, iar acest aspect a fost recunoscut chiar de reclamantul A. în răspunsul la întrebarea nr. 7 din interogatoriul, instanţa de recurs a reţinut contrariul.

Contestatoarea arată că spaţiul tehnic nr. 2 - apartamentul în litigiu a fost autorizat în baza autorizaţiei de construire nr. x/2015, aşadar autorizaţia de construire nu era emisă la data perfectării antecontractului: 11 august 2014, documentaţia cadastrală a imobilului nu era finalizată, procesul-verbal de recepţie a fost emis abia în data de 18 martie 2015, iar actul de dezmembrare, care a reliefat sub aspectul măsurătorilor dimensiunea spaţiului, a fost perfectat după încheierea antecontractului (14 mai 2015), pe când încheierea de intabulare a fost emisă în data de 21 mai 2015.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare formulate şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionată de prezenta cale de atac.

Analizând contestaţia în anulare de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Deşi hotărârea atacată este o hotărâre pronunţată în recurs, aspectele invocate de către contestatoare nu se încadrează în noţiunea de "eroare materială" la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocat ca temei juridic al contestaţiei în anulare.

Prin eroare materială, ca temei al contestaţiei în anulare, se înţelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Greşeala pe care instanţa o comite trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei şi vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece nu este posibil ca instanţei care a pronunţat hotărârea să i se solicite, ca instanţă de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi.

Contestoarea susţine că instanţa de recurs a reţinut în mod greşit că apartamentul în litigiu a fost autorizat în baza autorizaţiei de construire nr. x/2015, iar nu a autorizaţiei nr. x/2012, şi că a confundat date materiale importante ale cauzei în sensul că nu a observat că, la data perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare: 11 august 2014, apartamentul nu avea autorizaţie de construire, documentaţia cadastrală a imobilului nefiind finalizată, procesul-verbal de recepţie fiind emis abia în data de 18 martie 2015, iar actul de dezmembrare a fost perfectat după încheierea antecontractului (14 mai 2015), pe când încheierea de intabulare a fost emisă în data de 21 mai 2015.

Or, aceste argumente aduse în susţinerea contestaţiei în anulare vizează în realitate critici referitoare la greşita apreciere asupra situaţiei de fapt, prin raportare la modul de interpretare a probelor, neputând constitui o eroare materială, în accepţiunea art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., astfel cum s-a precizat anterior.

Astfel fiind, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC B. SRL

Văzând prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe contestatoarea la plata sumei de 2975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimat, reprezentând onorariu de avocat, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 1020 din data de 22 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 2975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2019.

GGC - CL