Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2094/2019 AI generated

Annulling appeal for failure to pay judicial stamp tax despite lower court's admission of recusal and rejection of opposing recusal

Case Number Decizia nr. 2094/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal with no further avenue of redress, upholding the lower court's procedural rulings in the underlying case. The dispute concerned a challenge to a refusal to admit a recusal request and a judge’s recusal in a civil matter involving minors, where the appellant appealed the Court of Appeal’s decision that had rejected the recusal claims. The decisive legal basis for the dismissal was the appellant’s failure to pay the mandatory judicial stamp tax of 200 RON required for appeals based on procedural illegality grounds (Article 488(1) points 3 and 8 of the Civil Procedure Code), as the appellant neither paid the tax, filed a timely motion for tax reassessment, nor successfully claimed legal aid, thereby rendering the appeal inadmissible and subject to annulment under Article 486(2) of the Civil Procedure Code and Article 33 of Emergency Ordinance No. 80/2013.

Legislator headnote

AI generated

art. 53 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, Art. 486 alin. (2) C. proc. civ; Annulling appeal for failure to pay judicial stamp tax despite lower court's admission of recusal and rejection of opposing recusal: Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că recursul nu este admisibil în principiu, faţă de dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., în dosar nefiind pronunţată o hotărâre prin care să fie soluţionată cauza, respectiv o hotărâre a cărei comunicare să deschidă calea de atac împotriva încheierii de recuzare.

Keywords

AI generated
civil annulment motion for recusal grounds for cassation article of civil procedure matter in dispute tax procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 53 alin. (1) C. proc. civ
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că recursul nu este admisibil în principiu, faţă de dispoziţiile art. 53 alin.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Totodată, s-a reţinut că motivele de recurs formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar taxa judiciară de timbru în valoare de 200 RON, stabilită pentru soluţionarea recursului conform dispoziţiilor art.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
În raport de prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art.
art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art.
Art. 486 alin. (2) C. proc. civ
Art. 486 alin. (2) C. proc. civ.
art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
80/2013 şi nici cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deşi instanţa i-a pus în vedere că are această posibilitate.
art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
În cauză, se constată că recurentul nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în condiţiile prevăzute de art. 39 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

La 18 iunie 2019, petentul A. a formulat cerere de recuzare a Completul C17 apel al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, constituit din doamnele judecător B. şi C., complet învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2017, dosar în care petentul are calitatea de revizuent.

La 8 iulie 2019, doamna judecător B. a formulat cerere de abţinere de la soluţionarea cererii de recuzare formulate de petentul A., întrucât şi-a exprimat anterior părerea cu privire la obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru aferente unei alte cereri de recuzare, soluţionate de un alt complet, iar unul dintre motivele invocate în cererea de recuzare din 18 iunie 2019 constă în nelegalitatea impunerii taxei judiciare de timbru aferente acestei cereri.

2. Încheierea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin Încheierea din camera de consiliu din 8 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea de abţinere a doamnei judecător B., a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător B., ca rămasă fără obiect, iar cererea doamnei judecător C. a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, petentul A. a declarat recurs.

3. Procedura de filtrare a recursului

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că recursul nu este admisibil în principiu, faţă de dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., în dosar nefiind pronunţată o hotărâre prin care să fie soluţionată cauza, respectiv o hotărâre a cărei comunicare să deschidă calea de atac împotriva încheierii de recuzare.

Totodată, s-a reţinut că motivele de recurs formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar taxa judiciară de timbru în valoare de 200 RON, stabilită pentru soluţionarea recursului conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, nu a fost achitată.

4. Soluţia şi considerentele asupra recursului

În raport de prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acest act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (2) din acelaşi Cod, excepţia netimbrării, invocată din oficiu, asupra căreia constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.." (alin. (2) "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei."

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii." Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea.

În speţă, prin rezoluţia din 22 august 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a stabilit că recurentul A. datorează, pentru soluţionarea recursului o taxă judiciară de 200 RON, în raport de motivele de recurs invocate, încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ.

Prin aceeaşi rezoluţie, recurentului i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condiţiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

La 10 septembrie 2019, recurentul a formulat "recurs" împotriva dispoziţiei instanţei de achitare a taxei judiciare de timbru, indicând motivele de nelegalitate ale acesteia.

Prin Încheierea din camera de consiliu din 8 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017.1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a restituit dosarului Completului nr. 8, reţinând că, astfel cum a fost formulată şi precizată de petent la 30 septembrie 2019, cererea nu îndeplineşte condiţiile unei reexaminări a taxei judiciare de timbru.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a constatat că recurentul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, în sensul că nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilite prin rezoluţia din 22 august 2019.

Raportul a fost comunicat recurentului A. la 24 septembrie 2019, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de recurs.

La 4 octombrie 2019, recurentul a formulat cerere de ajutor public judiciar, sub forma asistenţei prin avocat.

Prin Încheierea din camera de consiliu pronunţată în dosarul nr. x/2017.2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins cererea de acordare a ajutor public judiciar, sub forma asistenţei prin avocat, formulată de petentul A..

În cauză, se constată că recurentul nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în condiţiile prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi nici cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deşi instanţa i-a pus în vedere că are această posibilitate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs formulată de recurentul A. nu îndeplineşte una dintre condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., va anula, ca netimbrat, recursul declarat de această parte împotriva Încheierii din 8 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii din 8 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2019.

GGC - CL