Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2092/2019 AI generated

Judicial impartiality and jurisdictional prorogation for judges as parties: inapplicability of first-instance venue rules to appellate jurisdiction

Case Number Decizia nr. 2092/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

Înalta Curte de Casație și Justiție resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering the Tribunal in Arad to hear the appeal, thereby upholding its competence against the competing claim by the Tribunal in Bihor. The dispute concerned a civil action seeking the annulment of a land registry decision, where the plaintiff was a judge serving at the first-instance court that originally tried the case; after the first instance dismissed the claim, the plaintiff appealed to the local court of appeal, which then declined jurisdiction to a neighboring court of appeal based on legal prorogation rules, leading to a conflict when the neighboring court also declined. The Supreme Court held that the specific legal mechanism for reassigning cases involving judges as parties applies only to the initial filing stage and does not extend to the appellate phase, especially since the plaintiff voluntarily filed the initial claim at the local court rather than using the alternative venue option, and procedural rules prohibit raising objections to the first-instance court's territorial competence at the appeal stage. The decisive legal basis included Article 127(1) of the Code of Civil Procedure regarding legal prorogation of jurisdiction for judges, Article 130(2) prohibiting the invocation of lack of competence at appeal if not raised at first instance, and Article 95(2) establishing that the court of appeal is the superior court to the one that rendered the first-instance judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, art. 95 pct. 2 C. proc. civ, art. 94 pct. 2 C. proc. civ, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 127 C. proc. civ; Judicial impartiality and jurisdictional prorogation for judges as parties: inapplicability of first-instance venue rules to appellate jurisdiction: În cazul de faţă, Tribunalul a constatat că plângerea împotriva încheierii registratorului-şef de soluţionare a cererii de reexaminare împotriva încheierii de admitere sau de respingere a cererii de întabulare sau înscriere provizorie se judecă de judecătoria în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 republicată şi modificată.

Keywords

AI generated
prorogation of jurisdiction judicial impartiality alternative territorial jurisdiction hearing of the parties article of civil procedure action for annulment

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la 24 iulie 2018, sub nr. x/2018, petenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii B. SA Bucureşti, B. SA - Sucursala Arad, C. şi D. SA, anularea Încheierii nr. 52891 din 15 mai 2018, emise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Decizia nr. 634 din 12 februarie 2019, Judecătoria Arad a respins cererea formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimaţii B. SA Bucureşti, B. SA - Sucursala Arad, C. şi D. SA.

3. Calea de atac exercitată în cauză

La 18 aprilie 2019, petenta a exercitat calea de atac a apelului împotriva Deciziei nr. 634 din 12 februarie 2019, pronunţate de Judecătoria Arad.

4. Hotărârea Tribunalului Arad

Prin Decizia nr. 489 din 26 iunie 2019, Tribunalul Arad, secţia I civilă, a declinat în favoarea Tribunalului Bihor competenţa materială de soluţionare a apelului exercitat de petenta A. împotriva Sentinţei nr. 634 din 12 februarie 2019, pronunţate de Judecătoria Arad.

Pentru a dispune astfel, a reţinut că petenta este judecător în cadrul Tribunalului Arad, iar dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. (modificat în urma declarării neconstituţionale a acestei prevederi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018), reglementează un caz de prorogare legală de competenţă determinat de calitatea de judecător a uneia dintre părţi.

În ceea ce priveşte raţiunea normei, a apreciat că aceasta rezidă din înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţii, în scopul garantării efective a principiului egalităţii de arme.

Tribunalul Arad a reţinut că apelanta a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Oradea, însă, prorogarea legală de competenţă funcţionează doar pe plan orizontal, nu şi vertical, întrucât art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevede sesizarea uneia "dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea". Prin instanţă de acelaşi grad, a arătat că se înţelege instanţa corespondentă, din punct de vedere material, în funcţie de natura şi obiectul litigiului.

În cazul de faţă, Tribunalul a constatat că plângerea împotriva încheierii registratorului-şef de soluţionare a cererii de reexaminare împotriva încheierii de admitere sau de respingere a cererii de întabulare sau înscriere provizorie se judecă de judecătoria în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 republicată şi modificată.

Apelul declarat împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie este de competenţa tribunalului (art. 95 pct. 2 C. proc. civ.).

Coroborând prevederile art. 95 pct. 2 şi ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Arad a reţinut că prorogarea legală de competenţă poate funcţiona, în această situaţie, numai în privinţa tribunalului, ca instanţă de apel, mai precis a Tribunalului Bihor, din cadrul Curţii de Apel Oradea (pentru care a optat apelanta), instanţă aflată în vecinătatea Curţii de Apel Timişoara, în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Arad unde apelanta îşi desfăşoară activitatea.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Arad a declinat în favoarea Tribunalului Bihor competenţa de soluţionare a cauzei.

5. Hotărârea Tribunalului Bihor

Prin Decizia nr. 780 din 10 octombrie 2019, Tribunalul Bihor, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a apelului formulat de petenta A. împotriva Sentinţei nr. 634 din 12 februarie 2019, pronunţate de Judecătoria Arad, în favoarea Tribunalului Arad. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bihor a reţinut că, în speţă, se pune problema soluţionării unui apel declarat împotriva unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Arad, aflată în circumscripţia teritorială a Tribunalului Arad.

În această situaţie, a apreciat că stabilirea competenţei instanţei de apel se determină potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 2 C. proc. civ. şi ale art. 36 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în raport de care competenţa materială de soluţionare a apelului revine tribunalului, iar competenţa teritorială revine tribunalului în circumscripţia căruia se află judecătoria a cărei hotărâre este apelată, ca instanţă superioară.

Tribunalul Bihor a considerat că dispoziţiile C. proc. civ. privind competenţa teritorială şi, implicit, competenţa facultativă reglementată de art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile doar cererilor de chemare în judecată (de sesizare a primei instanţe), nu şi cererilor de apel.

Astfel, a apreciat că Tribunalul Bihor nu este competent să soluţioneze apelurile declarate împotriva unor hotărâri pronunţate de judecătoriile aflate în raza teritorială a altor tribunale, competenţa în astfel de situaţii putând fi atrasă exclusiv, în caz strămutare, respectiv delegare.

Faţă de aceste considerente, Tribunalul Bihor a constatat că aparţine Tribunalului Arad competenţa de soluţionare a apelului.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Conflictul negativ de competenţă pendinte vizează soluţionarea apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunţate în primă instanţă de judecătorie, în urma dezînvestirii instanţei competente să soluţioneze calea de atac, prin raportare la calitatea de judecător în cadrul acesteia a apelantei.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

Prin Decizia nr. 7/2016, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară efectiv activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă".

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, a reţinut că "(...) pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a acestor cauze şi pune la dispoziţia acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanţe deopotrivă competente".

Art. 127 din C. proc. civ. apare ca o alternativă la instituţia strămutării, în ipoteza aplicării sale nemaifiind necesară sesizarea curţii de apel sau a instanţei supreme, după caz, pentru a se pronunţa asupra cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor.

Cât priveşte competenţa de soluţionare a apelului, sunt aplicabile, de principiu, prevederile Capitolului IV privind incidentele procedurale referitoare la competenţa instanţei, deoarece acestea se încadrează în sfera dispoziţiilor generale ce vizează toate etapele procesului, conform normelor compatibile cu fiecare fază procesuală în parte.

Instanţa se poate dezînvesti de soluţionarea apelului prin admiterea excepţiei de necompetenţă, însă în limitele stabilite de legiuitor privind stabilirea competenţei primei instanţe.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Dacă necompetenţa materială nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, instanţa sesizată rămâne competentă să soluţioneze cauza, iar invocarea ulterioară a excepţiei de necompetenţă nu mai este posibilă în calea de atac.

În calea de atac nu poate fi infirmat criteriul pe baza căruia a fost determinată competenţa primei instanţe.

Pe de altă parte, dacă excepţia necompetenţei primei instanţe ar fi fost invocată şi respinsă, iar partea interesată ar fi criticat modalitatea de soluţionare a pricinii de către o instanţă necompetentă, instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat sentinţa criticată nu ar fi putut proceda la declinarea competenţei de soluţionare a căii de atac în favoarea instanţei ierarhic superioare celei care ar fi trebuit să soluţioneze cauza în primă instanţă, potrivit criteriilor de stabilire a competenţei, ci ar fi avut un temei legal să analizeze competenţa primei instanţe şi să dispună în consecinţă, inclusiv printr-o decizie de anulare a sentinţei şi de trimitere a judecării cauzei instanţei competente.

Raportând considerentele expuse anterior la situaţia din speţă, rezultă că soluţionarea cauzei în primă instanţă de Judecătoria Arad şi neinvocarea excepţiei necompetenţei în etapa procesuală a fondului, atrage competenţa Tribunalului Arad de soluţionare a apelului declarat împotriva sentinţei.

De altfel, competenţa de soluţionare a apelului, prin raportare la calitatea petentei de judecător la Tribunalul Arad, nu poate fi pusă în discuţie în apel, întrucât ar fi încălcate dispoziţiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., mai sus evocate.

Înalta Curte reţine că, în cauza în care s-a ivit conflictul negativ de competenţă, petenta, avea calitatea de judecător la Tribunalul Arad la data înregistrării acţiunii. Ca atare, avea opţiunea conferită de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Cu toate acestea petenta nu a uzat de mecanismul conceput prin art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ci a ales să sesizeze Judecătoria Arad cu judecarea fondului cauzei.

Prin soluţionarea plângerii de carte funciară de către Judecătoria Arad, rezultă că apelul declarat împotriva hotărârii pronunţate în fond de această instanţă revine, conform dispoziţiilor art. 95 pct. 2 C. proc. civ., Tribunalului Arad, ca instanţă ierarhic superioară. Înalta Curte reţine că această instanţă nu putea să invoce necompetenţa teritorială absolută instituită de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la art. 130 alin. (2) din acelaşi act normativ, excepţia necompetenţei nefăcând obiectul dezbaterii la instanţa de fond.

Faţă de această împrejurare, rezultă că Tribunalul Arad este instanţa competentă să judece apelul declarat de petenta A. împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Arad.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2019.

GGC - CL