Court fixes enforcement jurisdiction at debtor's actual residence, not registered domicile
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of territorial jurisdiction by establishing that the competent court to hear the application for authorization of enforcement is the Sector 6 Bucharest Court, and not the Ploiești Court, thus ruling in favor of the creditor's position. The dispute arose from a bailiff's request, initiated by a creditor, to enforce the forced transfer of custody of a minor, based on a French court's decision (the enforcement title), following the debtor's alleged failure to comply. The Bucharest court had declined jurisdiction based on the debtor's official registered domicile in Prahova County, while the Ploiești court declined based on the debtor's effective residence (reședința) in Bucharest at the time the enforcement body was seised. The decisive legal basis was Article 651(1) of the Civil Procedure Code, interpreted in light of Articles 87 and 91 of the Civil Code, which establish that for enforcement purposes, the competent court is that of the debtor's actual residence, not merely the officially registered domicile, especially when the actual address was known and used by the creditor to seise the enforcement body.
Legislator headnote
AI generatedart. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 666 alin. (1) C. proc. civ, art. 91 C. civ, art. 87 C. civ, art. 91 alin. (1) C. civ, art. 91 alin. (3) C. civ; Court fixes enforcement jurisdiction at debtor's actual residence, not registered domicile: The dispute arose from a bailiff's request, initiated by a creditor, to enforce the forced transfer of custody of a minor, based on a French court's decision (the enforcement title), following the debtor's alleged failure to comply. The Bucharest court had declined jurisdiction based on the debtor's official registered domicile in Prahova County, while the Ploiești court declined based on the debtor's effective residence (reședința) in Bucharest at the time the enforcement body was seised. The decisive legal basis was Article 651(1) of the Civil Procedure Code, interpreted in light of Articles 87 and 91 of the Civil Code, which establish that for enforcement purposes, the competent court is that of the debtor's actual residence, not merely the officially registered domicile, especially when the actual address was known and used by the creditor to seise the enforcement body.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the High Court to resolve the negative conflict of jurisdiction by establishing the competent court.
Substantive criterion used to determine the competent enforcement court (the court of the debtor's domicile/residence at the time the enforcement body was seized).
Full text
După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
1. Cererea
Prin cererea înregistrată la 17 iulie 2019, sub nr. x/2019, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, petentul Biroul Executorului A., din cadrul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "B.", a solicitat încuviinţarea executării silite a debitoarei C., în sensul cedării custodiei minorului D. creditorului E..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 665, art. 666 şi următ. C. proc. civ.
2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti
Prin Sentinţa nr. 5294 din 25 iulie 2019, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a constatat că, potrivit art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut că în speţă, cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul executorului judecătoresc la 15 iulie 2019, dată la care domiciliul debitoarei era în jud. Prahova, astfel cum rezultă din datele comunicate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date aflate la dosarul cauzei.
Raportându-se la prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., precum şi la cele ale H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, actualizată, a apreciat că instanţa de executare este Judecătoria Ploieşti, potrivit art. 651 alin. (3) şi art. 666 alin. (1) C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
3. Hotărârea Judecătoriei Ploieşti
Prin Sentinţa nr. 7253 din 4 octombrie 2019, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cererii de încuviinţare a executării silite şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Ploieşti a reţinut că executorul judecătoresc a solicitat instanţei de la reşedinţa debitoarei încuviinţarea executării silite.
Însă, din verificările efectuate la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a rezultat că debitoarea figurează cu domiciliul activ în jud. Prahova, din 6 august 2008. Totodată, din acelaşi înscris a reieşit şi faptul că debitoarea are reşedinţa în Municipiul Bucureşti, str. x, reşedinţă care era valabilă la momentul formulării cererii de încuviinţare a executării silite, respectiv 15 iulie 2019.
Judecătoria Ploieşti a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 91 C. civ., "Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane."
Prevederile legale evocate se completează cu cele ale art. 87 C. civ. potrivit cărora "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală", precum şi cu cele ale art. 89 din acelaşi act normativ care prevăd că "(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale, (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se muia într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală. (3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt."
Raportându-se la normele legale menţionate, Judecătoria Ploieşti a apreciat că noţiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general şi, implicit, competenţa de soluţionare a unei cereri de încuviinţare a executării silite, nu corespunde numai elementelor care interesează evidenţa populaţiei, ci se identifică cu noţiunea de domiciliu în fapt, deoarece raţiunea pentru care legiuitorul a legat competenţa teritorială a instanţelor de executare de adresa de domiciliu sau de reşedinţa debitorului, privesc o mai bună administrare a probelor, respectiv faptul că, de cele mai multe ori, bunurile pe care debitorul le deţine, se regăsesc la locul unde acesta îşi are locuinţa stabilă, respectiv domiciliul.
Din actele dosarului reiese că, la data sesizării organului de executare, debitorul avea reşedinţa (domiciliul în fapt) în Bucureşti, aceasta fiind, de altfel şi adresa indicată de creditor.
În raport de considerentele arătate şi de textele legale menţionate, precum şi faţă de natura obligaţiei stabilite prin titlul executoriu reprezentant de minuta nr. 2018/00513-Camera a 6-a Sala D, din 19 iulie 2018, eliberată de Tribunalul din Creteil, departamentul Val de Marne, Republica Franceză, Judecătoria Ploieşti a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite este Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se afla domiciliul în fapt al debitorului la data formulării cererii de executare silită.
Faţă de considerentele reţinute, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a apreciat că este competentă să soluţioneze cauza Judecătoria Ploieşti, ca instanţă de executare, stabilită în raport de domiciliul în fapt al debitoarei.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
În ceea ce priveşte persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare al acesteia, iar noţiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziţii prevăd că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală."
Dacă titularul şi-a declarat domiciliul sau reşedinţa, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza menţiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ.
Sancţiunea pentru neactualizarea sau nedeclararea datelor reale în cartea de identitate este menţionată la art. 91 alin. (2) din actul normativ anterior menţionat, care prevede că în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane.
Cu toate acestea inopozabilitatea faţă de terţi a domiciliului real, potrivit art. 91 alin. (3) C. civ., nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.
Raportat la acest din urmă text normativ, în doctrina şi în practica judiciară, s-a arătat constant că "noţiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv".
Având în vedere că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoştinţarea părţii despre existenţa litigiului, ci şi în facilitarea prezentării acesteia în faţa instanţei pentru a-şi formula apărările şi a exercita căile de atac prevăzute de lege.
În cauză, litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea privind încuviinţarea executării silite a debitoarei C., formulată de petentul Biroul Executorului A., din cadrul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "B.", la solicitarea creditorului E..
În cuprinsul cererii deduse judecăţii, petentul a arătat că debitoarea domiciliază în municipiul Bucureşti, str. x.
Aceeaşi adresă a debitoarei a fost indicată şi de creditorul E. în cererea de executare silită formulată la 15 iulie 2019, cu soluţionarea căreia a învestit Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "B.", înregistrată pe rolul acestuia sub nr. x/2019.
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit verificărilor efectuate de cele două instanţe aflate în conflict la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, debitoarea are domiciliul activ în jud. Prahova, de la 6 august 2008. Însă, conform aceloraşi date, în perioada 5 iulie 2019 - 4 iulie 2020, debitoarea şi-a stabilit reşedinţa în municipiul Bucureşti, str. x, apel. 16, sector 6 .
În cauză, se constată că E., în calitate de creditor, a sesizat organul de executare din Bucureşti, la 15 iulie 2019, în considerarea reşedinţei debitoarei.
Având în vedere că, la data sesizării organului de executare, debitoarea domicilia în fapt în municipiul Bucureşti, str. x, Înalta Curte reţine că Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti este instanţa de executare competentă să judece cauza, în sensul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2019.
GGC - CL