Public employer’s failure to exercise disciplinary prerogatives as abuse of office under Constitutional Court Decision 405/2016

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 377 din data de 21 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus următoarele:

CU UNANIMITATE:

A respins cererile formulate în cauză, având ca obiect schimbarea încadrării juridice date faptelor prin rechizitoriu, după cum urmează:

- în ceea ce o priveşte pe inculpata A., din infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 şi de fals intelectual prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., din infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

II. ACŢIUNEA PENALĂ

A. A.

CU UNANIMITATE:

1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. c) şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu,a condamnat pe inculpata A., la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei A., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

2. În baza art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969 şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa principală de 5 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei A., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

3. În baza art. 97 alin. (1) din C. pen., a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 106/18.11.2014 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 200/10.02.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

4. În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele principale de 1 an şi 6 luni închisoare şi 5 luni închisoare stabilite prin prezenta sentinţă cu pedepsele principale, complementare şi accesorii aplicate prin Sentinţa penală nr. 106/18.11.2014 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 200/10.02.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 7 luni şi 20 de zile închisoare (reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite).

În final, inculpata A. va executa:

- pedeapsa principală de 3 ani, 7 luni şi 20 de zile închisoare,

- pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. urmând a se executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen.

5. A dedus din pedeapsa principală de 3 ani, 7 luni şi 20 zile închisoare durata reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu de la 26.08.2014 la 18.11.2014 inclusiv.

B. C.

CU MAJORITATE:

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea. art. 5 din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, a condamnat pe inculpata C., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei C. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei C., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei C. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata C. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acest serviciu,

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

A atras atenţia inculpatei C. asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969.

B. D.

CU MAJORITATE:

1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, a condamnat pe inculpata D., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei D. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei D., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen.

2. În baza art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, a condamnat pe inculpata D. la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei D., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

3. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, a contopit pedepsele principale şi pedeapsa complementară stabilite şi a aplicat inculpatei D. pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

În final, inculpata D. urmând a executa:

- pedeapsa principală de 3 ani închisoare

- 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969

- pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

4. În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei D. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) şi (3) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata D. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acest serviciu,

b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă;

A atras atenţia inculpatei D. asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

5. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., precum şi cu privire la reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969 pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

C. E.

CU MAJORITATE:

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, a condamnat pe inculpatul E., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului E. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului E., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului E. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul E. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acest serviciu,

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului inculpatul E. asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969.

D. F.

CU UNANIMITATE:

1. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei F. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

CU MAJORITATE:

2. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu,a condamnat pe inculpata F., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei F. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei F., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei F. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata F. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acest serviciu,

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

E. G.

CU MAJORITATE:

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. cu referire la art. 741 din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei G. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei G., sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

F. H.

CU MAJORITATE:

1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, a condamnat pe inculpatul H., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului H. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului H., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen.

2. În baza art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, a condamnat pe inculpatul H. la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului H., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

3. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, a contopit pedepsele principale şi pedeapsa complementară stabilite mai sus şi a aplicat inculpatului H. pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

În final, inculpatul H. va executa:

- pedeapsa principală de 3 ani închisoare

- 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969

- pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

4. În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului H. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) şi (3) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul H. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acest serviciu;

b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului H. asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

5. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., precum şi cu privire la reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969 pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

G. B.

CU UNANIMITATE:

1. În baza art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa principală de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului B., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

CU MAJORITATE:

2. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, a condamnat inculpatul B., la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului B., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

3. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, a contopit pedepsele principale stabilite mai sus şi a aplicat inculpatului B. pedeapsa principală cea mai grea de 1 an închisoare.

În final, inculpatul B. va executa:

- pedeapsa principală de 1 an închisoare

- pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

4. În baza art. 81 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului B. pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1969.

A atras atenţia inculpatului B. asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. din 1969 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

5. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

H. I.

CU UNANIMITATE:

1. În baza art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual sub forma complicităţii, a condamnat pe inculpata I., la pedeapsa principală de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei I., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

CU MAJORITATE:

2. În baza art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 din C. pen. 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu sub forma complicităţii, a condamnat pe inculpata I., la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei I., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen.

3. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, a contopit pedepsele principale stabilite mai sus şi a aplicat inculpatei I. pedeapsa principală cea mai grea de 1 an închisoare.

În final, inculpata I. va executa:

- pedeapsa principală de 1 an închisoare

- pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

4. În baza art. 81 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatei I. pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1969.

A atras atenţia inculpatei I. asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. din 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

5. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu sub forma complicităţii, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 raportată la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

I. J.

CU MAJORITATE:

1. În baza art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 din C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu sub forma complicităţii, a condamnat pe inculpata J., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei J., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen.

2. În baza art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual sub forma complicităţii, a condamnat pe inculpata J. la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei J., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

3. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, a contopit pedepsele principale stabilite mai sus şi a aplicat inculpatei J. pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare.

În final, inculpata J. va executa:

- pedeapsa principală de 2 ani închisoare

- pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

4. În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei J. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) şi (3) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata J. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

A atras atenţia inculpatei J. asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

5. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu sub forma complicităţii, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., precum şi cu privire la reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969 pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual sub forma complicităţii, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

J. K.

CU UNANIMITATE:

1. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul K. pentru infracţiunea de fals intelectual sub forma instigării, prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

CU MAJORITATE:

2. În baza art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu sub forma instigării, a condamnat pe inculpatul K., la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului K. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului K., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

3. În baza art. 85 din C. pen. din 1969, a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 341/15 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 114/22 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători.

4. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, a contopit pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă cu pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 341/15 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 114/22 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, urmând ca inculpatul K. să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.

5. În baza art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului K., pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu sub forma instigării, prevăzută de art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

III. ACŢIUNEA CIVILĂ

CU MAJORITATE:

A admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi, în consecinţă, a obligat inculpaţii A., C., D., E., F., G., H., B., I., J. şi K. la plata sumei de 108.612 RON, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele I. şi J.), fiecare dintre inculpaţi în solidar pentru perioadele menţionate în rechizitoriu.

A constatat că, din suma de 108.612 RON reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale cu care s-a constituit parte civilă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a fost achitată suma de 34.339 RON de către inculpata G..

A menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanţa nr. 152/P/2014 din data de 14.07.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe, asupra apartamentului nr. x din municipiul Roşiori de Vede, judeţul Teleorman, în suprafaţă de 94,02 mp, proprietatea inculpatei A.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul lăsării ca nesoluţionate a acţiunii civile pentru inculpaţii în privinţa cărora s-a dispus achitarea cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu în forma instigării, complicităţii şi autoratului, conform art. 25 alin. (5) din C. proc. pen.

IV. DESFIINŢARE ÎNSCRISURI

CU UNANIMITATE:

S-a dispus desfiinţarea menţiunilor din carnetele de muncă ale inculpatelor J. pentru perioada 20.07.2005 - 31.12.2013 şi I. pentru perioada 22.05.2006 - 27.12.2010, perioade în care cele două inculpate au figurat ca angajate la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman Teleorman, cât şi a următoarelor înscrisuri:

- fişa de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei I. pentru anul 2006;

- fişa de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei I. pentru anul 2008;

- raportul de evaluare a performanţelor profesionale întocmit de inculpatul B. pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010;

- Dispoziţia nr. 1260 din 21.12.2009 prin care a s-a dispus promovarea inculpatei I. din funcţia de referent III la treapta de referent II, în cadrul Serviciului Secretariat, începând cu data de 21.12.2009;

- fişa de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei J. pentru anul 2007;

- fişa de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei J. pentru anul 2008;

- Dispoziţia nr. 567 din 09.07.2009 prin care a dispus schimbarea locului de muncă al inculpatei J., din cadrul Centrului de consiliere şi sprijin pentru părinţi în cadrul Serviciului Secretariat;

- Dispoziţia nr. 1258 din 21.12.2009 prin care s-a dispus promovarea inculpatei J. din funcţia de referent III, în treapta superioară de referent II, în cadrul Serviciului secretariat;

- Dispoziţia nr. 1291 din 01.11.2010 prin care a dispus în mod nelegal promovarea inculpatei J. în funcţia de inspector de specialitate II, gradaţia 5, în cadrul Serviciului Secretariat;

- Dispoziţia nr. 1695 din 27.12.2010 prin care s-a dispus în mutarea inculpatei J., din cadrul Serviciului secretariat, în cadrul Serviciului Administrativ, patrimoniu, tehnic şi aprovizionare;

- raportul de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei J., pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010;

- Actul adiţional din nr. 1/01.09.2011 la Contractul individual de muncă nr. x/20.07.2005, prin care s-a dispus mutarea inculpatei J., în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului Administrativ, patrimoniu, tehnic şi aprovizionare;

- raportul de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei J. pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2011;

- Dispoziţia nr. 1137/31.05.2012 prin care s-a dispus schimbarea locului de muncă al inculpatei J., din funcţia de inspector în cadrul Serviciului Administrativ, patrimoniu, tehnic, aprovizionare, în funcţia de educator în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei - Centrul de asistenţă şi sprijin pentru tinerii de peste 18 ani;

- raportul de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei J., pentru perioada 01 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2013 .

V. CHELTUIELI JUDICIARE

CU MAJORITATE:

S-a dispus obligarea inculpaţilor A., C., D., E., F., G., H., B., I., J. şi K. la plata sumei de 5.500 de RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi judecată.

S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariilor parţiale în cuantum de 190 RON pentru fiecare avocat desemnat din oficiu, cu excepţia onorariului avocatului din oficiu desemnat pentru inculpata I. în cuantum de 750 RON.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor judiciare în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii achitaţi.

Pentru a dispune astfel cu privire la inculpatul K., în esenţă, instanţa de fond a reţinut că în perioada 20 iulie 2005 - 31 decembrie 2013, inculpata J., în calitate de angajat al DGASPC Teleorman, în funcţiile de referent în cadrul Centrului de consiliere şi sprijin pentru părinţi Alexandria, din cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei (în perioada 20.07.2005 - 03 iulie 2009), referent şi ulterior inspector în cadrul Serviciului secretariat (în perioada 3 iulie 2009 - 27 decembrie 2010), inspector în cadrul Serviciului Administrativ (27 decembrie 2010 - 01 iunie 2012) şi educator în cadrul Centrului de asistenţă şi sprijin pentru tinerii de peste 18 ani, din cadrul Complexului de servicii destinat Copilului şi familiei (în perioada 01 iunie 2012 - 31 decembrie 2013), deşi nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat niciuna din activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, şi, deşi cunoştea că înscrisurile privitoare la activitatea desfăşurată conţin menţiuni fictive, a încasat, în mod necuvenit, drepturi salariale în cuantum de 76.134 RON, beneficiind, totodată şi de operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare.

În perioada 22 mai 2006 - 27 decembrie 2010, inculpata I., în calitate de angajat al DGASPC Teleorman în funcţiile de referent în cadrul Centrului de consiliere şi sprijin pentru părinţi Alexandria, din cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei (perioada 22.05.2006 - 03 iulie 2009), referent în cadrul Serviciului secretariat (perioada 3 iulie 2009 - 27 decembrie 2010), deşi nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat niciuna din activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, şi, deşi cunoştea că înscrisurile privitoare la activitatea desfăşurată conţin menţiuni fictive, a încasat, în mod necuvenit, drepturi salariale în cuantum de 33.019 RON, beneficiind, totodată şi de operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare.

În perioada în care cele două inculpate figurau ca angajate la DGASPC Teleorman, acestea şi-au desfăşurat activitatea efectivă la sediul Organizaţiei Judeţene a L. Teleorman al cărei preşedinte era inculpatul K.

S-a mai reţinut că, inculpata A. a menţinut în funcţie, în calitate de angajate la DGASPC Teleorman, pe inculpatele J. şi I., deşi cunoştea faptul că cele două angajate îşi desfăşurau activitatea la sediul Organizaţiei Judeţene L. Teleorman. Menţinerea în funcţie a celor două inculpate s-a realizat prin instigarea şi cu contribuţia inculpatului K., care, în perioada 07.07.2006 - 18.12.2012, a avut calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al Organizaţiei Judeţene L. Teleorman, precum şi prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu, respectiv prin falsificarea unor înscrisuri oficiale de către inculpaţii: - A., care, în perioada 7 iulie 2006 - 31 decembrie 2013, a avut calitatea de director executiv al DGASPC Teleorman; - E., care, în perioada 20 - 28 iulie 2005, 29 august - 20 septembrie 2005, a avut calitate de director executiv al DGASPC Teleorman, iar în perioada 01-29 august 2005, 21 septembrie 2005 - 31 ianuarie 2007, a avut calitatea de şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei; - C., care, în perioada 29.07.2005 - 28.08.2005, 21.09.2005 - 06.07.2006, a avut calitatea de director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, şi în perioada 27.12.2010 - 01.06.2012 a avut calitatea de director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, respectiv director economic; - D., care, în perioada 01.06.2012 - 31.12.2013, a avut calitatea de director executiv adjunct al DGASPC Teleorman (titulatură schimbată ulterior în cea de Director General Adjunct Asistenţă Socială pentru copii şi adulţi); - G., care, în perioada 03 martie 2008 - 01 august 2008, a avut calitatea de Coordonator Complex de servicii destinat copilului şi familiei, ce avea în directă coordonare Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi în perioada 03 iulie 2009 - 01 august 2010, a avut calitatea de Şef Serviciu secretariat; - F., care, în perioada 01 august 2008 - 30 aprilie 2009, a avut în calitate de şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, ce avea în componenţă şi Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi; - B., care, în perioada 01.01.2011 - 01.06.2012, a avut calitatea de şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare; - H., care, în perioada 01.06.2012 - 31.12.2013, a avut calitatea de şef Complex de servicii destinat copilului şi familiei Alexandria, din cadrul DGASPC Teleorman, ce avea în componenţă şi Centrul de asistenţă şi sprijin pentru tinerii de peste 18 ani.

Împotriva Sentinţei penale nr. 377 din data de 21 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii A., H., J., K., B., F., E., C. şi D.

Prin motivele de apel, inculpatul K., în esenţă, a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen., apreciind, în principal că nu există suficiente de probe din care să rezulte instigarea inculpatei A. la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, iar în subsidiar că norma de drept încălcată de către inculpata A. nu se regăseşte în legislaţia primară, situaţie în care fapta săvârşită de aceasta nu se circumscrie ilicitului penal, iar pe cale de consecinţă nici instigarea la săvârşirea acestei fapte nu poate fi sancţionată penal.

Prin Decizia nr. 142 din 27 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, a dispus următoarele:

Cu majoritate:

I. A admis apelurile declarate de inculpaţii D., F., H., B., J., C., E., A. şi K. împotriva Sentinţei penale nr. 377 din 21 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

A extins efectele apelurilor şi cu privire la intimatele inculpate G. şi I.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, sub aspectul laturii penale şi laturii civile cu privire la inculpaţii D., F., H., B., J., C., E., G. şi numai sub aspectul laturii civile cu privire la inculpaţii A., K. şi I. şi, rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 aplicată inculpatei D., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor:

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969;

- 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

a) În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei D. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

b) În baza art. 81 din C. pen. din 1969 a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei D. prin sentinţa penală apelată pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1969.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiei art. 83 din C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei prin sentinţa penală apelată.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei F. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 7 8/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 aplicată inculpatului H., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor:

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969;

- 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

a) În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului H. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

b) În baza art. 81 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului H. prin sentinţa penală apelată pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1969.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiei art. 83 din C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului B. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor:

- 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

- 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

a) În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispune achitarea inculpatului B. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

b) În baza art. 81 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului B. prin sentinţa penală apelată pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., pe o durată de 2 ani şi 3 luni, reprezentând termen de încercare, în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1969.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiei art. 83 din C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată.

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861, art. 863 alin. (1) şi (3) şi art. 864 din C. pen. din 1969 şi, în baza art. 81 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatei J. prin sentinţa penală apelată, pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare, în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1969.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 din C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei prin sentinţa penală apelată.

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861, art. 863 alin. (1) şi art. 864 din C. pen. din 1969 şi, în baza art. 81 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatei C. prin sentinţa penală apelată, pe o durată de 5 ani, reprezentând termen de încercare, în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1969.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 din C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei prin sentinţa penală apelată.

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861, art. 863 alin. (1) şi art. 864 din C. pen. din 1969 şi, în baza art. 81 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatului E. prin sentinţa penală apelată, pe o durată de 5 ani, reprezentând termen de încercare, în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1969.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 din C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată.

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., cu referire la art. 741 din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., privind încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei G. şi, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei G. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A înlăturat obligarea inculpaţilor D., F., H., B. şi G. la plata despăgubirilor civile, către partea civilă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi, în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă cu privire la aceştia.

A admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi a obligat inculpaţii, după cum urmează:

- inculpatul E. în solidar cu inculpata J. la plata sumei de 634 RON, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata J.).

- inculpata C. în solidar cu inculpata J. la plata sumei de 5.617 RON, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata J.).

- inculpata C. în solidar cu inculpata I. la plata sumei de 460 RON, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata I.).

- inculpaţii A., K. şi J., în solidar, la plata sumei de 60.205 RON, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata J.).

- inculpaţii A., K. şi I., în solidar, la plata sumei de 23.445 RON, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata I.).

A constatat că, din suma de 108.612 RON, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale cu care s-a constituit parte civilă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a fost achitată suma de 34.339 RON de către inculpata G..

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

II. A respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cu privire la cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea apelurilor, a dispus să rămână în sarcina statului.

Cu privire la onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru apelanta inculpată C. şi intimata inculpată I., în sumă de câte 1.253 RON, precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru apelanţii inculpaţi D., F., H., B., J., E., A. şi K. şi pentru intimata inculpată G., în sumă de câte 313 RON, a dispus să fie suportate din fondul Ministerului Justiţiei.

Cu opinie separată:

În sensul admiterii apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii A., H., J., K., B., F., E., C., D. împotriva Sentinţei penale nr. 377 din data de 21 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, extinderii efectele apelurilor inculpaţilor şi cu privire la inculpaţii G. şi I. şi desfiinţării sentinţei penale apelate, integral, şi trimiterii cauzei la secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru rejudecare de către un complet specializat, conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în majoritate, a constatat că, în sarcina inculpatului K. s-a reţinut că, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman şi, respectiv, de preşedinte al Organizaţiei judeţene a L. Teleorman, a determinat-o pe inculpata A., director executiv al D.G.A.S.P.C. Teleorman, să-şi încalce atribuţiile de serviciu, privind menţinerea în funcţie, în calitate de angajate la D.G.A.S.P.C. Teleorman, a inculpatelor J. şi I., deşi cunoştea faptul că cele două angajate îşi desfăşurau activitatea la sediul Organizaţiei judeţene L. Teleorman, fapte de natură să aducă acestora avantaje patrimoniale necuvenite, respectiv plata drepturilor salariale, în cuantum total de 91.362 RON (59.057 RON pentru J. în perioada 07.07.2006 - 18.12.2012, respectiv 32.305 RON pentru I. în perioada 07.07.2006 - 06.12.2010), precum şi operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare.

Procedând la evaluarea tuturor probelor administrate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în majoritate, a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta, astfel cum a fost reţinută, există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul K., iar criticile acestuia, prin apărători, referitoare la lipsa de suport probator a soluţiei de condamnare sunt nefondate.

În primul rând, instanţa de apel, în majoritate, a reţinut că nu este contestat de către apărare faptul că inculpatele J. şi I. erau angajate în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, încasau lunar salariul de la această instituţie, însă acestea nu s-au prezentat la locul de muncă.

Prin apărările formulate în cauză, inculpatul K. a negat cunoaşterea situaţiei celor două inculpate J. şi I., dar şi faptul că ar fi avut vreo discuţie cu inculpata A. cu privire la acestea, recunoscând însă existenţa unor întâlniri cu inculpata I., anterioare angajării sale în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, în cadrul cărora s-a abordat problema unei colaborări a acesteia cu partidul pe probleme de comunicare.

S-a apreciat că apărarea apelantului inculpat este infirmată de declaraţiile constante ale inculpatelor A. şi I., care se coroborează şi cu celelalte mijloace de probă şi din care rezultă că hotărârea de a le menţine pe cele două angajate în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman i-a aparţinut inculpatului K., determinând-o pe inculpata A., director executiv în cadrul Direcţiei, să acţioneze în acest scop.

În ceea ce priveşte apărarea apelantului inculpat prin care a contestat folosirea declaraţiilor inculpatei I. acesteia, invocând faptul că judecarea cauzei a fost făcută în procedură simplificată, instanţa de apel a reţinut că motivul nu constituie temei legal pentru înlăturarea depoziţiilor inculpatei, şi nici nu se poate reţine existenţa unui interes procesual al inculpatei I. în susţinerea vinovăţiei inculpatului K., în condiţiile în care acuzaţia adusă acesteia este diferită şi fără legătură cu cea formulată împotriva inculpatului. În sarcina inculpatei s-a reţinut de către prima instanţă că a oferit ajutor autorilor infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual prin faptul că, deşi era angajată la D.G.A.S.P.C. Teleorman şi era obligată a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, în realitate inculpata şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Organizaţiei Judeţene Teleorman a L., ajutorul dat constând în semnarea înscrisurilor ce îi atestau, indirect, prezenţa la D.G.A.S.P.C., prin aceasta contribuind, mediat, la comiterea faptelor de către autori.

Contrar susţinerilor apărării, instanţa de apel a constatat că inculpata I. a avut o poziţie procesuală constantă, iar elementele esenţiale relatate de aceasta se regăsesc în toate declaraţiile sale şi sunt de natură a confirma implicarea directă a inculpatului K. în rezolvarea problemei privind salarizarea sa pentru activitatea prestată în folosul Organizaţiei judeţene a L. Teleorman. Totodată, aspectele pe care inculpata A. susţine că i le-a comunicat inculpatul în cadrul discuţiei vizând menţinerea în funcţie a celor două angajate, legate de imposibilitatea plăţii unui salariu de către partid, caracterul temporar al angajării la D.G.A.S.P.C. Teleorman coincid cu cele pe care beneficiara intervenţiei arată că le cunoaşte de la acelaşi inculpat şi că sunt cele care au justificat această soluţie

Instanţa de apel a apreciat ca fiind relevante şi declaraţiile martorei M., despre care inculpata A. susţine că este singura persoană căreia i-a relatat conţinutul discuţiilor avute cu inculpatul K. pe tema celor două angajate. Martora a menţionat că inculpata A. i-a spus că "cele două nu vin la serviciu, că Preşedintele Consiliului Judeţean K. a dispus angajarea acestora la D.G.A.S.P.C. Teleorman, că acesta are cunoştinţă că cele două nu vin la serviciu, că ele îşi desfăşoară activitatea la sediul L. şi că s-a procedat la această modalitate de a fi angajate la direcţie pentru a fi plătite, pentru activitatea desfăşurată la partid, deoarece partidul nu avea bani să le plătească salariu" subliniind că "am realizat că situaţia privitoare la cele două angajate o depăşea chiar şi pe aceasta, deoarece aceasta se subordona întru totul oricărei dispoziţii verbale dată de Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman şi al Organizaţiei L. Teleorman".

Contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, a apreciat că probatoriul confirmă că interesul pentru menţinerea ca angajate în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, instituţie de la care puteau obţine un salariu, aparţinea inculpatului K.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în majoritate, a reţinut că inculpatele J. şi I. au desfăşurat o activitate cu caracter permanent în cadrul Organizaţiei Judeţene a L. Teleorman, având un rol esenţial în activitatea curentă a acestei organizaţii, împrejurare ce rezultă din declaraţiile celor două inculpate, a inculpatului E., cât şi ale martorilor N., O. şi P.

În contextul probator administrat, instanţa de apel, cu majoritate, a apreciat că exista un interes al inculpatului K., în calitate de preşedinte al Organizaţiei judeţene L. Teleorman, în menţinerea inculpatelor J. şi I. în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, pentru a putea fi remunerate de această instituţie, în condiţiile în care inculpatele nu erau plătite pentru activitatea prestată de acestea la sediul Organizaţiei L. Teleorman. Prezenţa efectivă a celor două inculpate era necesară în vederea desfăşurării activităţilor curente ale organizaţiei de partid, pe care inculpatul K. o conducea, inculpata J. redactând toate documentele emise de această organizaţie, iar inculpata I., asigurând relaţia cu mass-media.

Deopotrivă, pe lângă existenţa interesului, instanţa de apel, în majoritate, a apreciat ca fiind relevantă şi influenţa pe care o avea inculpatul K. asupra inculpatei A. în contextul relaţiilor de subordonare dintre Consiliul Judeţean Teleorman şi D.G.A.S.P.C. Teleorman şi a funcţiei deţinute de inculpat, de preşedinte al Organizaţiei L. Teleorman, probatoriul administrat sub acest aspect evidenţiind circumstanţele în care inculpata A. a acţionat.

Inculpatul K. a fost trimis în judecată şi condamnat prin sentinţa penală atacată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în forma de participaţie penală a instigării. Instigarea constă în fapta de a determina cu intenţie, prin orice mijloace, de către o persoană (instigatorul) a altei persoane (instigatul), să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Hotărârea de a săvârşi infracţiunea aparţine instigatorului, hotărâre pe care o transmite instigatului, acesta din urmă fiind cel care comite fapta prevăzută de legea penală.

Instanţa de apel, în majoritate, a reţinut că, potrivit art. 1 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman este organizată şi funcţionează ca serviciu public de interes judeţean, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Judeţean.

Totodată, potrivit art. 22 din acelaşi regulament, numirea, eliberarea din funcţie şi sancţionarea disciplinară a Directorului Executiv se fac la propunerea Preşedintelui Consiliului Judeţean Teleorman, prin hotărâre a Consiliului Judeţean.

Din dispoziţiile anterior menţionate rezultă că D.G.A.S.P.C. se afla în subordinea Consiliului Judeţean, condus în calitate de preşedinte de inculpatul K., acesta fiind cel care făcea propuneri pentru numirea, eliberarea din funcţii şi sancţionarea disciplinară a directorului executiv al acestei direcţii, respectiv inculpata A.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în majoritate, a mai reţinut că între inculpata A. şi inculpatul K. exista o relaţie de subordonare şi pe linie politică. Inculpata A. era membru al L. şi fost consilier judeţean din partea acestui partid anterior numirii sale în funcţia de director executiv.

Ascendentul deţinut de inculpatul K. faţă de inculpata A., pe linie instituţională şi politică, era o realitate faptică, fiind percepută în acest fel de inculpată.

Această dublă relaţie de subordonare instituţională şi politică era notorie la nivelul angajaţilor de la D.G.A.S.P.C. Teleorman şi a determinat o reacţie de acceptare a situaţiei celor două inculpate despre care se cunoştea că lucrau efectiv la sediul Organizaţiei L. Teleorman, probatoriul administrat în cauză dovedind faptul că această stare de fapt era grefată, în realitate, pe o stare de temere cu privire la posibilitatea pierderii locului de muncă.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în majoritate, a reţinut că probe administrate au demonstrat existenţa interesului inculpatului K. în menţinerea celor două angajate în funcţiile care le aduceau un venit lunar şi care le permiteau, totodată, să-şi continue activitatea în cadrul organizaţiei judeţene a partidului, precum şi ascendentul deţinut de acesta faţă de inculpata A., dar şi faţă de ceilalţi angajaţi.

Referitor la motivul de apel invocat în subsidiar, de achitare a inculpatului K. în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în majoritate, a apreciat că este nefondat, pentru motivele expuse în analiza apelului inculpatei A. cu privire la îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum au fost configurate în urma Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.

Referitor la motivul de apel al inculpatei A., privind neîndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, a reţinut că este nefondat.

Astfel, s-a susţinut că faptele inculpatei nu ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, astfel cum aceasta a fost reconfigurată în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016. S-a motivat că, în cazul neîndeplinirii unui act, inacţiunea constituie infracţiune numai în măsura în care reprezintă încălcarea unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit comportament, învederându-se că, ceea ce s-a considerat, atât de acuzare, cât şi către prima instanţă că era conduita la care era obligată inculpata în calitate de angajator reprezenta un drept al acesteia, respectiv dreptul de sancţionare prevăzut în art. 40 din Legea nr. 53/2003 şi nu o obligaţie, iar fapta de a încălca un drept nu se circumscrie condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii analizate.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a arătat că, referitor la inculpata A., în rechizitoriu s-a indicat expres dispoziţiile legale apreciate ca fiind încălcate de aceasta, respectiv art. 16, art. 40, art. 61, art. 109 - 111 şi art. 263 - 266 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii coroborate cu art. 21 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a D.G.A.S.P.C. Teleorman aprobat prin Hotărârea C.J. Teleorman nr. 58/30.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare (preluat în art. 18 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al D.G.A.S.P.C. Teleorman, aprobat prin Hotărârea C.J. Teleorman nr. 142/15.12.2010); art. 8 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului prevăzut în anexa la H.G. nr. 1434/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Prima instanţă a reţinut, însă, şi dispoziţiile legale invocate în precizările făcute de către parchet în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv şi dispoziţiile art. 39 alin. (2) lit. a) şi c), corelat cu art. 8 alin. (3) lit. g) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al D.G.A.S.P.C. Teleorman, precum şi legislaţia primară indicată inclusiv dispoziţiile art. 3 lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, art. 3 lit. d) şi h) din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită, art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 7/2004.

În primul rând, instanţa de apel a constatat că în sarcina inculpatei A. s-au reţinut nu numai inacţiuni, respectiv că nu a întreprins niciun demers pentru sancţionarea inculpatelor J. şi I. în condiţiile în care acestea nu s-au prezentat la serviciu şi nu au prestat niciun fel de activităţi, dar şi acţiuni, constând în emiterea unor dispoziţii de promovare a acestora în funcţii prin împlinirea vechimii în muncă, în semnarea rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatelor J. şi I., prin care s-a creat aparenţa că cele două inculpate s-au prezentat la locul de muncă. Instanţa de apel, în majoritate, constată că aceste acte au fost întocmite cu încălcarea legii, respectiv a art. 16 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, care statuează că vechimea în muncă este stabilită în raport cu munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 247 (fost art. 263) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Prin prerogativă disciplinară se înţelege un complex de atribuţii de serviciu privind constatarea şi sancţionarea abaterilor disciplinare, care presupun efectuarea cercetării disciplinare prealabile prin dispoziţia angajatorului adresată unei comisii sau persoane împuternicite în acest scop, convocarea salariatului, individualizarea şi aplicarea sancţiunii disciplinare. Acest complex de atribuţii de serviciu de care dispune angajatorul potrivit art. 247 alin. (1) (fost art. 263) din Legea nr. 53/2003 este dezvoltat în legislaţia secundară emisă în baza dispoziţiei din cea primară, respectiv în art. 21 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al D.G.A.S.P.C. Teleorman, aprobat prin Hotărârea C.J. Teleorman nr. 58/30.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare, (preluat în art. 18 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al D.G.A.S.P.C. Teleorman, aprobat prin Hotărârea C.J. Teleorman nr. 142/15.12.2010), directorul executiv având printre atribuţii, în condiţiile legii, şi pe aceea de a controla activitatea personalului din cadrul Direcţiei generale şi aplica sancţiuni disciplinare acestui personal.

Pe de altă parte, dreptul de a aplica sancţiunea disciplinară, ca şi dreptul de a controla salariatul din perspectiva îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, prevăzute de art. 40 lit. d), e) din Legea nr. 53/2003 sunt drepturi ale angajatorului exclusiv în raporturile acestuia cu salariatul. Pentru persoana fizică desemnată să acţioneze, în raporturile cu terţii, în numele şi pe seama persoanei juridice (şi care a dobândit astfel, conform art. 14 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, calitatea de angajator), acestea nu sunt drepturi, cu atât mai puţin unele de care să poată dispune în mod discreţionar, ci, dimpotrivă, obligaţii corespunzătoare propriilor atribuţii de serviciu izvorâte din prerogativa disciplinară de care dispune potrivit legii.

Ca atare, în condiţiile în care cunoştea că inculpatele J. şi I. nu se prezentau la serviciu şi nu prestau niciun fel de activităţi, însă încasau lunar drepturi salariale, împrejurare ce se circumscria în mod evident dispoziţiilor art. 247 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, fiind o nerespectare gravă şi cu caracter repetat a atribuţiilor de serviciu ce le reveneau în calitate de salariat, erau îndeplinite toate exigenţele legii ca inculpata A. să acţioneze, să iasă din pasivitate, având obligaţia să-şi exercite prerogativa disciplinară şi să demareze complexul de activităţi care presupunea efectuarea cercetării disciplinare prealabile şi în final, aplicarea unei sancţiuni. Aceste obligaţii, determinabile la nivel normativ, avându-şi izvorul în dispoziţiile art. 247 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, erau cunoscute de către inculpată şi le-a şi exercitat chiar în ceea ce o priveşte pe I. în ianuarie 2013, prin emiterea Dispoziţiei nr. 22 din 22 ianuarie 2013, acesteia aplicându-i-se sancţiunea avertismentului scris, întrucât la 17.01.2013, ora 12, "nu a fost găsită la serviciu, părăsind locul de muncă fără să anunţe şeful ierarhic superior, înainte de terminarea programului de lucru", dispunându-se în acelaşi timp ca aceasta să fie pontată şi plătită doar pentru cele 3 ore lucrate.

În raport cu cele anterior expuse, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în majoritate, a constatat că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, aşa cum aceasta a fost reconfigurată în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 din C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul K., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., arătând, în esenţă, că a fost condamnat pentru fapte neprevăzute de legea penală.

Circumscris acestui caz de casare (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), recurentul inculpat K., în esenţă, a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile enunţate, din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale instigării la săvârşirea infracţiuni de abuz în serviciu, în condiţiile în care prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale s-a precizat că sintagma "îndeplinirea defectuoasă a unui act" este constituţională în măsura în care se înţelege că îndeplinirea actului se face prin încălcarea unei dispoziţii cuprinsă în legislaţia primară, respectiv într-o lege sau ordonanţă.

Recurentul inculpat K. a arătat că, potrivit actului de sesizare a instanţei, în sarcina sa s-a reţinut că, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman şi, respectiv, de preşedinte al Organizaţiei judeţene a L. Teleorman, a determinat-o pe inculpata A., director executiv al D.G.A.S.P.C. Teleorman, să-şi încalce atribuţiile de serviciu, privind menţinerea în funcţie, în calitate de angajate la D.G.A.S.P.C. Teleorman, a inculpatelor J. şi I., deşi cunoştea faptul că cele două angajate îşi desfăşurau activitatea la sediul Organizaţiei judeţene L. Teleorman, fapte de natură să aducă acestora avantaje patrimoniale necuvenite, respectiv plata drepturilor salariale, în cuantum total de 91.362 RON (59.057 RON pentru J. în perioada 07.07.2006 - 18.12.2012, respectiv 32.305 RON pentru I. în perioada 07.07.2006 - 06.12.2010), precum şi operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare.

Tot prin actul de sesizare a instanţei, în sarcina inculpatei A., s-a reţinut că, în calitate de director executiv al DGASPC Teleorman, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu, a menţinut în funcţie pe inculpatele I. şi J., deşi cunoştea faptul că acestea nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractelor individuale de muncă şi fişele postului, fapte care au fost de natură să aducă inculpatelor I. şi J. avantaje patrimoniale necuvenite, respectiv plata drepturilor salariale şi operarea în carnetele de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare.

În raport cu această situaţie de fapt, recurentul inculpat a apreciat că faptele săvârşite de către inculpata A. nu pot fi circumscrise sferei penale, întrucât atribuţiile încălcate nu sunt reglementate de legislaţia primară. Referitor la dispoziţiile art. 247 din Legea nr. 53/2003, a căror încălcare se apreciază că ar reprezenta elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu, recurentul inculpat a precizat că acestea nu instituie o obligaţie în sarcina angajatorului de a aplica o sancţiune angajatului, ci creează doar posibilitatea acestuia de a aplica sancţiuni angajatului.

Or, atâta timp cât legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului aplicarea unor sancţiuni angajatului în cazul săvârşirii de către acesta a unei abateri disciplinare (în speţă nerespectarea contractului individual de muncă), fapta angajatorului de a nu aplica o sancţiune angajatului nu se poate circumscrie ilicitului penal, astfel că nici instigarea la săvârşirea unei astfel de fapte nu se poate circumscrie ilicitului penal.

Prin Încheierea nr. 299/RC din data de 10 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul K. împotriva Decizie penale nr. 142 din data de 27 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018.

S-a reţinut că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de verificare a legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, prin intermediul căruia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul în casaţie priveşte exclusiv legalitatea hotărârilor definitive, scopul urmărit fiind acela de respectare a principiului legalităţii, fără a se putea aduce atingere autorităţii de lucru judecat.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că aceasta a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., Decizia penală nr. 142 din data de 27 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018, se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, în sensul dispoziţiilor art. 434 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., iar în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. şi nu sunt incidente prevederile alin. (6) al aceluiaşi articol.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul K. îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., totodată, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie fiind indicat cazul de recurs în casaţie (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), în motivarea acestuia fiind invocată neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina funcţionarului, faţă de care recurentul inculpat ar fi exercitat instigarea la săvârşirea faptei, în acest sens învederând atât lipsa elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu cât şi lipsa urmării imediate.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul K., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date respectiv cu privire la aplicarea legii. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului şi, spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel şi de Înalta Curte, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casaţie.

Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) din C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.

Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 din C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Raportat la modul de legiferare a cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se precizează că acesta conferă instanţei posibilitatea de a examina, în cadrul recursului în casaţie, criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, precum şi a celor referitoare la lipsa elementelor de tipicitate ale infracţiunii.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că recurentul inculpat K. a invocat motive de recurs în casaţie subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare are în vedere acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii.

Astfel, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Drept urmare, verificarea tipicităţii faptei în calea extraordinară a recursului în casaţie implică analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, respectiv dacă se realizează o corespondenţă deplină între fapta comisă şi tiparul de incriminare corespunzător infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Având în vedere că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, deci care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători verifică doar corespondenţa formală între elementele faptice reţinute în hotărârea recurată şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În speţă, inculpatul K. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în forma de participaţie penală a instigării, faptă prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. anterior.

Aşa cum s-a arătat, inculpatul K., în susţinerea cazului de casaţie invocat (cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.), a precizat că fapta reţinută în sarcina inculpatei A. nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu întrucât legislaţia încălcată de către aceasta nu este prevăzută de o lege sau o ordonanţă, iar dispoziţia cuprinsă în lege (art. 247 alin. (1) din Legea nr. 53/2003) despre care se afirmă că inculpata A. ar fi încălcat-o, este una supletivă. În acest context, inculpatul a apreciat că fapta sa de instigare a inculpatei A. nu poate atrage răspunderea sa penală. În susţinerea cazului de casare, recurentul inculpat K. a invocat Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517/8.07.2016, decizie prin care s-a statuat că sintagma "îndeplinirea defectuoasă a unui act" este constituţională în măsura în care se înţelege că îndeplinirea actului se face prin încălcarea unei dispoziţii cuprinsă în legislaţia primară, respectiv într-o lege sau ordonanţă.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că, prin decizia anterior menţionată, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Curtea Constituţională a apreciat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen. încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie - deoarece sintagma din cuprinsul acestora "îndeplineşte în mod defectuos" nu prevede în mod expres elementul, în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa de claritate şi previzibilitate a acestora. Or, persoana care are calitatea de funcţionar, în sensul legii penale, trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificaţie penală, mai ales în cazul neîndeplinirii unui act, ştiut fiind că în domeniul penal, o inacţiune dobândeşte semnificaţie ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese, care obligă la un anumit comportament într-o situaţie determinată. În concluzie, s-a statuat că principiul legalităţii incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancţiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă).

Totodată, se constată că aspectele legate de lipsa elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, ca urmare a reconfigurării elementului material al acestei infracţiuni de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 405/2016 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517/8.07.2016, au mai fost iterate de către recurentul inculpat K., atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, astfel că Înalta Curte, Completul de 5 Judecători analizează doar corespondenţa formală între elementele faptice reţinute în hotărârile recurate şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că, inculpatul K., prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman şi de preşedinte al Organizaţiei judeţene a L. Teleorman, a determinat-o pe inculpata A., director executiv al D.G.A.S.P.C. Teleorman, să menţină în funcţie, în calitate de angajate la D.G.A.S.P.C. Teleorman, pe inculpatele J. şi I., deşi cunoştea faptul că cele două angajate îşi desfăşurau activitatea la sediul Organizaţiei judeţene L. Teleorman. Prin aceste fapte au fost aduse acestora avantaje patrimoniale necuvenite, respectiv plata drepturilor salariale, în cuantum total de 91.362 RON (59.057 RON pentru J. în perioada 07.07.2006 - 18.12.2012, respectiv 32.305 RON pentru I. în perioada 07.07.2006 - 06.12.2010), precum şi operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare.

În raport cu criticile formulate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că este necesar a se stabili dacă atribuţiile de serviciu încălcate de către inculpata A. izvorau din legislaţie primară, sau aceste dispoziţii erau prevăzute în alte acte cu caracter normativ.

Ulterior aflării situaţiei inculpatelor J. şi I., inculpata A. le-a chemat pe acestea la sediul D.G.A.S.P.C. Teleorman, ocazie cu care a aflat că Preşedintele L. Teleorman, care era şi Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman în acea perioadă, inculpatul K., le-a spus că vor fi angajate în diferite funcţii în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, dar că, în fapt, vor lucra la sediul partidului până la data la care se va reuşi angajarea lor definitivă în cadrul Organizaţiei L. Teleorman.

Inculpata A. a mers la sediul Consiliului Judeţean Teleorman şi l-a informat pe inculpatul K. cu privire la angajatele D.G.A.S.P.C. Teleorman care lucrau în fapt la sediul Organizaţiei L. Teleorman, însă îşi încasau salariul de la Direcţie. Inculpatul K. i-a confirmat că avea cunoştinţă despre această situaţie şi i-a cerut să le menţină pe cele două inculpate în funcţiile deţinute la D.G.A.S.P.C. şi să tolereze în continuare aceeaşi situaţie, în sensul de a le permite celor două să îşi desfăşoare în fapt activitatea la sediul partidului, până când va găsi o soluţie de angajare în cadrul L. Teleorman.

Urmare discuţiei purtate cu inculpatul K., inculpata A. a permis inculpatelor I. şi J. să îşi încaseze drepturile salariale în condiţiile în care nu se prezentau la locul de muncă, neluând niciuna dintre măsurile prevăzute de lege pentru a pune capăt acestei situaţii, respectiv declanşarea procedurilor disciplinare împotriva acestora, deşi ceilalţi angajaţi erau sancţionaţi şi li se tăiau orele de muncă la cea mai mică abatere de la programul de lucru.

Discuţia referitoare la situaţia celor două angajate a fost reluată de către inculpata A. în cadrul unei întâlniri cu inculpatul K., din luna iulie 2009, anterioară aprobării organigramei D.G.A.S.P.C. Teleorman, A. informându-l pe acesta cu privire la situaţia nerezolvată a inculpatelor J. şi I., precum şi cu privire la faptul că A.N.F.P. nu a aprobat ca Biroul de proiecte programe şi strategii al D.G.A.S.P.C. Teleorman, al cărei şef era inculpata G. (soţia la acea dată a inculpatului), să rămână cu personal contractual încadrat.

În raport cu această împrejurare, inculpatul K. i-a cerut inculpatei A. să găsească o modalitate prin care să poată înfiinţa în cadrul organigramei D.G.A.S.P.C. Teleorman un serviciu cu personal contractual, în care să fie încadrate soţia sa şi cele două angajate care îşi desfăşurau activitatea la sediul Organizaţiei L. Teleorman. În urma discuţiilor purtate s-a înfiinţat Biroului secretariat, condus în calitate de şef birou de inculpata G., iar în cadrul acestuia au fost încadrate şi inculpatele J. şi I.

Situaţia referitoare la cele două angajate s-a perpetuat, acestea încasându-şi drepturile salariale, deşi nu se prezentau la locul de muncă, fără că inculpata A. să dispună vreo măsură în ceea ce le priveşte. Astfel, inculpata I. şi-a continuat activitatea la sediul L. Teleorman până în luna octombrie 2010, când inculpata A. a dispus chemarea acesteia la serviciu (urmare a unui telefon primit din partea martorului N., administratorul judeţului Teleorman, care cunoştea situaţia ambelor angajate), iar inculpata J. până la data de 1.02.2014, când a încetat contractul individual de muncă prin acordul părţilor, în contextul declanşării cercetărilor ce fac obiectul prezentului dosar.

În toată aceasta perioadă de timp, din dispoziţia inculpatei A., angajaţii D.G.A.S.P.C. Teleorman au întocmit înscrisurile necesare atestării prezenţei inculpatelor la locul de muncă, parte din acestea fiind aprobate/semnate şi personal de inculpată după cum urmează:

În ceea ce o priveşte pe inculpata I., inculpata A. a aprobat fişa de evaluare a performanţelor profesionale a acesteia pentru anul 2008, în care se atesta în mod nereal perioada 2008 ca fiind lucrată, iar activitatea angajatei fiind evaluată ca pozitivă; a emis şi semnat Dispoziţia nr. 1260 din 21.12.2009, prin care a dispus promovarea acesteia din funcţia de referent III la treapta de referent II, în cadrul Serviciului Secretariat, începând cu data de 21.12.2009, cu consecinţa creşterii salariului la suma de 726 RON lunar (de la suma de 476 RON lunar), la care se adaugă sporul de vechime şi alte sporuri.

În ceea ce o priveşte pe inculpata J., inculpata A. a semnat fişa de evaluare a performanţelor profesionale a acesteia pentru anul 2008, certificând prin semnătura aplicată pe înscrisul respectiv că activitatea angajatului evaluat a fost bună; a emis şi semnat Dispoziţia nr. 567 din 09.07.2009, prin care a dispus schimbarea locului de muncă al acesteia, din cadrul Centrului de consiliere şi sprijin pentru părinţi în cadrul Serviciului Secretariat, aprobând, totodată şi fişa de atribuţiuni de serviciu în funcţia de referent în cadrul serviciului respectiv; a emis şi semnat Dispoziţia nr. 1258 din 21.12.2009, prin care a dispus promovarea acesteia din funcţia de referent III, în treapta superioară de referent II, în cadrul Serviciului secretariat, cu consecinţa măririi salariului, de la suma de 673 RON lunar, la suma de 730 RON lunar; a emis Dispoziţia nr. 1291 din 01.11.2010, prin care a dispus în mod nelegal promovarea acesteia în funcţia de inspector de specialitate II, gradaţia 5, în cadrul Serviciului Secretariat, cu consecinţa majorării drepturilor salariale, de la 730 RON lunar, la suma de 1.270 RON lunar la care se adaugă sumele de 254 RON, reprezentând diferenţe compensatorii şi sporuri în cuantum de 152 RON şi 102 RON lunar; a emis dispoziţia nr. 1695 din 27.12.2010, prin care a dispus în mod nelegal mutarea acesteia, din cadrul Serviciului secretariat, în cadrul Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic şi Aprovizionare, cu consecinţa modificării drepturilor speciale; a aprobat raportul de evaluare a performanţelor profesionale a acesteia, pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, în condiţiile în care cunoştea că înscrisul respectiv conţine menţiuni fictive privitoare la indicatorii de performanţă ai angajatei; la data de 01.09.2011 a semnat Actul adiţional nr. x, la Contractul individual de muncă nr. x/20.07.2005, prin care a dispus mutarea acesteia în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic şi Aprovizionare; a aprobat raportul de evaluare a performanţelor profesionale a acesteia, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2011; la 31.05.2012 a emis Dispoziţia nr. 1137 prin care a dispus schimbarea locului de muncă al acesteia, din funcţia de inspector în cadrul Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare, în funcţia de educator în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei - Centrul de asistenţă şi sprijin pentru tinerii de peste 18 ani, cu consecinţa creşterii salariale a acesteia la suma de 1.325 RON lunar, la care se adaugă sporuri; a aprobat raportul de evaluare a performanţelor profesionale a acesteia, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, în condiţiile în care avea cunoştinţă că acesta conţine menţiuni neadevărate privitoare la indicatorii de performanţă ai angajatei.

În aceste condiţii, inculpata I. a beneficiat de avantaje patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale în cuantum de 23.445 RON, iar inculpata J. în cuantum de 60.206 RON (sume stabilite de instanţa de apel pe baza veniturilor nete încasate de către inculpate începând cu anul 2008 şi până în octombrie 2010, respectiv până la 01.01.2014, astfel cum rezultă din Adresa Consiliului Judeţean Teleorman nr. 15369 din 10 iulie 2014 trimisă către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie), precum şi operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare, sumele reprezentând, totodată, şi prejudiciul cauzat părţii civile.

În raport cu situaţia de fapt, stabilită cu autoritate de lucru judecat prin decizia recurată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că inculpata A. a încălcat atribuţiile de serviciu, atât prin rămânerea în pasivitate faţă de situaţia inculpatelor I. şi J., cât şi prin acţiunile de semnare a unor documente, astfel cum au fost descrise mai sus.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, intimata inculpată A. avea calitatea de angajator, iar potrivit dispoziţiilor art. 247 alin. (1) (fost art. 263) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, în calitatea de angajator dispunea de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori ar fi constatat că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.

Dreptul de a aplica sancţiunea disciplinară, ca şi dreptul de a controla salariatul din perspectiva îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, prevăzute de art. 40 lit. d) şi e) din Legea nr. 53/2003 sunt drepturi ale angajatorului exclusiv în raporturile acestuia cu salariatul. Pentru persoana fizică desemnată să acţioneze, în raporturile cu terţii, în numele şi pe seama persoanei juridice (şi care a dobândit astfel, conform art. 14 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, calitatea de angajator), acestea nu sunt drepturi, ci obligaţii corespunzătoare propriilor atribuţii de serviciu izvorâte din prerogativa disciplinară de care dispune potrivit legii.

Inculpata A., în calitate de director executiv al D.G.A.S.P.C. Teleorman, cunoscând că inculpatele J. şi I. nu se prezentau la serviciu şi nu prestau niciun fel de activităţi, însă încasau lunar drepturi salariale, deşi avea obligaţia de a interveni, în exercitarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de lege, nu a întreprins niciun demers la care era obligată în baza prerogativei disciplinare de care dispunea, potrivit art. 247 alin. (1) raportat la art. 40 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 21 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al D.G.A.S.P.C. Teleorman, aprobat prin Hotărârea C.J. Teleorman nr. 58/30.12.2004, menţinând în acest fel ca angajate în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, pe inculpatele J. şi I., timp în care acestea au încasat drepturile salariale şi au beneficiat de vechimea în muncă.

Ca urmare a operării în carnetele de muncă ale inculpatelor J. şi I. a vechimii în muncă, inculpata A. a încălcat şi dispoziţiile legale care reglementează condiţiile în care se obţine vechimea în muncă, respectiv dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

De asemenea, prin neluarea măsurilor impuse de obligaţiile de serviciu, de sancţionare disciplinară pentru o faptă de o gravitate deosebită care atrăgea, conform art. 61 şi art. 248 (fost 264) din Legea nr. 53/2003, chiar concedierea, inculpata A. a menţinut obligaţia D.G.A.S.P.C. Teleorman de a efectua plata drepturilor salariale către cele două angajate, în condiţiile în care acestea nu erau datorate, întrucât nu constituiau o contravaloare a muncii prestate. În acest fel, inculpata I. a beneficiat de avantaje patrimoniale necuvenite, în cuantum de 23.445 RON, iar inculpata J. în cuantum de 60.206 RON, precum şi operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare.

Ca atare, prin menţinerea în funcţie, în calitate de angajate la D.G.A.S.P.C. Teleorman a inculpatelor J. şi I., inculpata A. şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute în legislaţia primară, respectiv depoziţiile art. 16, art. 40, art. 61, art. 109 - art. 111 şi art. 263 - art. 266 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii coroborate cu dispoziţiile art. 21 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a D.G.A.S.P.C. Teleorman aprobat prin Hotărârea C.J. Teleorman nr. 58/30.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare (preluat în art. 18 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al D.G.A.S.P.C. Teleorman, aprobat prin Hotărârea C.J. Teleorman nr. 142/15.12.2010) şi dispoziţiile art. 8 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului prevăzut în anexa la H.G. nr. 1434/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la apărarea inculpatului K., potrivit căreia norma prevăzută în lege (art. 247 alin. (1) din Legea nr. 53/2003) şi pe care inculpata A. a încălcat-o este o normă supletivă şi nu poate constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, instanţa apreciază că nu poate fi primită, întrucât, aşa cum de altfel a reţinut şi instanţa de apel, drepturile angajatorului de a controla şi a aplica sancţiuni disciplinare salariatului, din perspectiva neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, drepturi prevăzute de art. 40 lit. d) şi e) din Legea nr. 53/2003, sunt drepturi în raporturile cu angajatul, în timp ce pentru persoana fizică însărcinată să acţioneze în numele persoanei juridice acestea nu sunt drepturi, ci veritabile obligaţii corespunzătoare atribuţiilor de serviciu izvorâte din prerogativa disciplinară prevăzută de lege.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră neîntemeiate criticile formulate de recurentul inculpat K., faptele pentru care a fost condamnat întrunind condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu (în forma de participaţie a instigării), astfel cum acestea au fost reconfigurate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517/8.07.2016.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul K. împotriva Deciziei penale nr. 142 din 27 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele inculpate, în sumă de câte 627 RON, precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul K. împotriva Deciziei penale nr. 142 din 27 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele inculpate, în sumă de câte 627 RON, precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.

GGC - NN