Revision request based on contradictory judgments rejected absent triple identity; appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 1298 din 13 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei civile nr. 4920 din 16 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de revizuire a reţinut, în esenţă, că, în raport cu dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite cerinţele referitoare la existenţa unor hotărâri contradictorii pronunţate în acelaşi litigiu şi la identitatea de părţi, obiect şi de cauză a litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile criticate de revizuent pentru contradictorialitate.

2. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 1298 din 13 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs revizuentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători la data de 29 octombrie 2019, sub nr. x/2019.

Recursul a fost formulat în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., fiind invocare de către recurent motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., în sensul celor expuse în continuare.

Recurentul arată faptul că între părţi există un singur litigiu care se desfăşoară în două faze procesuale: prima fază procesuală a soluţionării pe fond a litigiului în revendicare are natura juridică a unei contestaţii la executare, iar în cadrul acestei etape instanţa a recunoscut definitiv şi irevocabil că societatea are calitatea de proprietar al bunurilor ce au făcut obiectul executării silite anulate şi a dispus în mod expres ca B. să restituie integral bunurile pe care şi le-a însuşit fraudulos, fiind în prezenţa unor bunuri actuale în patrimonial persoanei, dar care, vremelnic, se află în posesia ilicită a neproprietarului, respectiv debitoarea B.; a doua fază procesuală are ca obiect respectarea şi aducerea la îndeplinire a hotărârii instanţei de fond, procedură judiciară care reprezintă, potrivit legii, parte procesului civil, subsecventă primei faze procesuale de soluţionare pe fond a litigiului, instanţa de executare încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, care constituie titlu executoriu.

Se arată că cererea de revizuire a fost formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri definitive şi irevocabile.

Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că sunt străine de natura cauzei considerentele instanţei de revizuire în sensul că nu sunt îndeplinite condiţia contradictorialităţii hotărârilor definitive şi condiţia privind existenţa unor hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu. Se argumentează în sensul că, în speţă, cele două hotărâri potrivnice sunt pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, cea de-a doua hotărâre fiind dată în cea de-a doua fază procesuală, de respectare şi aducere la îndeplinire de bună voie sau silită a prevederilor obligatorii dispuse de instanţa de fond, astfel că instanţa de executare are obligaţia să respecte caracterul executoriu al autorităţii de lucru judecat pentru perioada de timp impusă şi acordată de lege.

Se arată că, în calitatea sa de unic continuator al părţii iniţiale, C. SRL Botoşani, conform Deciziei nr. 1450/2014, intrată în autoritatea de lucru judecat sub acest aspect, recurentul se substituie în toate drepturile şi obligaţiile ce izvorăsc din prima hotărâre judecătorească, inclusiv în ceea ce priveşte calitatea procesuală.

De asemenea, sub aspectul identităţii de obiect, se afirmă că instanţa de revizuire a reţinut în mod greşit că cele două litigii ar avea obiecte diferite, omiţându-se faptul că partea contestatoare din primul dosar, ce a căpătat calitatea de creditor, urmăreşte acelaşi obiect şi anume recuperarea bunurilor proprietatea sa de la debitorul B. SA.

Prin urmare, recurentul susţine că, în speţă, există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea instanţei de revizuire a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei decizii - Decizia nr. 112/1997 a Curţii de Apel Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 1870/1998 a Curţii Supreme de Justiţie.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate vizează neaplicarea dispoziţiilor legale care prevăd imperativ că autoritatea de lucru judecat a titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească se respectă şi se aduce la îndeplinire. În acest sens, recurentul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

3. Procedura de filtrare a recursului

Întrucât recursul este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu, magistratul raportor a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 486, art. 487 şi art. 489 C. proc. civ., reţinând că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, sub rezerva depunerii de către recurent a dovezii de achitare a diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON . De asemenea, s-a reţinut că prin întâmpinarea formulată de intimata B. SA a fost invocată excepţia tardivităţii recursului.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 27 ianuarie 2020, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi.

Raportul a fost comunicat părţilor, conform dovezilor de comunicare ataşate la dosar.

Recurentul a depus, la data de 10 februarie 2020, dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON (aflată la dosar recurs), precum şi punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea excepţiilor netimbrării şi tardivităţii recursului, în raport cu datele de pe procesul-verbal de comunicare a deciziei recurate.

Prin Încheierea din 30 martie 2020, Completul de filtru a constatat că excepţia netimbrării nu se mai susţine, întrucât recurentul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, a fost respinsă excepţia tardivităţii recursului ca neîntemeiată, având în vedere data menţionată pe dovada de comunicare a deciziei recurată, a fost admis în principiu recursul şi s-a constatat suspendată judecata cauzei de plin drept, pe durata stării de urgenţă, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195 din 16 martie 2020. După încetarea stării de urgenţă, a fost fixat, din oficiu, termen de judecată la data de 22 iunie 2020, în şedinţă publică, pentru soluţionarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părţilor.

La termenul din 22 iunie 2020, Completul de 5 judecători a respins cererea formulată de recurent, de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărârii prealabile vizând interpretarea art. 27, art. 723 alin. (1) şi art. 430 alin. (1) C. proc. civ., şi anume:

1. dacă în interpretarea şi aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ. cu referire la art. 15 alin. (2) din Constituţia României, autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti reprezentată de Decizia nr. 112/12.06.1997, definitivă, a Curţii de Apel Suceava, întocmită pe fondul procesului sub imperiul dispoziţiilor art. 404 şi art. 405 din C. proc. civ. 1865 în forma anterioară modificării prin O.U.G. nr. 59/25.04.2001 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 138/2000, persistă şi produce efecte juridic. între părţile/continuatorii lor legali, timp de 30 de ani de la data sa, respectiv până la data de 12.05.2028. perioadă de timp în care există dreptul de a cere executarea silită/reluarea executării prevederilor obligatorii, ce vizează reîntregirea proprietăţii private, din dispozitivul respectivei hotărâri irevocabile;

2. dacă în interpretarea şi aplicarea art. 723 alin. (1) C. proc. civ., prevederea obligatorie din dispozitivul hotărârii irevocabile reprezentată de sintagma "restabileşte situaţia anterioară actelor de executare anulate" are înţelesul, fără dubii, că debitorul obligaţiei de restituire a bunurilor în urma desfiinţării executării silite trebuie să restituie creditorului bunurile în aceaşi cantitate şi calitate, anterior introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa de fond sau ulterior pronunţării de instanţă a hotărârii irevocabile

3. dacă în interpretarea şi aplicarea art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de executare pronunţată în faza a doua procesuală a executării silite în procedura soluţionării contestaţiei la executare silită însăşi, primă instanţă/apel/revizuire, are puterea autorităţii de lucru judecat cu efect juridic de a împiedica executarea pe cale silită a prevederilor obligatorii din dispozitivul hotărârii judecătoreşti definitivă şi irevocabilă, titlu executor, prin care este soluţionat fondul procesului între părţi.

Recurentul, în modalitatea de formulare a chestiunii de drept pentru care solicită aplicarea procedurii reglementate de art. 519 - 521 C. proc. civ., a solicitat dezlegarea unor aspecte litigioase care ţin de rezolvarea cauzei în fond, după o eventuală admitere a căii extraordinare de atac formulate, iar nu a unor dispoziţii legale susceptibile de interpretare echivocă, ce necesită lămuriri în cadrul procedurii de judecată a cererii de revizuirii în care, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi faptele pe care se întemeiază.

Astfel, în speţă, instanţa este învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unei cereri de revizuire pentru hotărâri potrivnice, stadiu procesual în cadrul căruia nu se analizează aspectele de fond ale litigiului dedus judecăţii, ci modul în care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată a făcut aplicarea dispoziţiilor procedurale referitoare la calea de atac a revizuirii, în limitele căreia, de asemenea, nu se analizează şi nu pot fi repuse în discuţie chestiuni de drept ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Prin urmare, indiferent de modalitatea în care s-ar explica această chestiune, ea ar fi lipsită de folos practic în soluţionarea recursului ce formează obiectul judecăţii de faţă.

Aşadar, nefiind îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile şi esenţiale în cauză, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul solicitat de recurent este una inadmisibilă, fiind respinsă pentru aceste considerente.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Primul motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele.

Conform acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Argumentele invocate de recurent nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată.

Din examinarea considerentelor ce au fundamentat soluţia adoptată de instanţa de revizuire, se constată, însă, că acestea sunt în concordanţă cu hotărârea pronunţată, cu natura şi cu circumstanţele speţei.

Cât priveşte pretinsa nemotivare a hotărârii recurate din perspectiva argumentelor invocate de revizuent cu privire la întrunirea cerinţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, se reţine că acest argument nu poate fi reproşat instanţei de revizuire din perspectiva unor vicii de motivare a soluţiei adoptate.

Astfel, hotărârea recurată satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

Se reţine că decizia recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul cererii de revizuire a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi respectiv, a apărărilor, formulate de părţi pe parcursul procesului, şi a înlăturat, argumentat, motivele aduse de către revizuent în susţinerea admisibilităţii cererii de revizuire, reţinându-se că motivul de casare analizat nu are în vedere regăsirea literală în conţinutul hotărârii a tuturor susţinerilor prin care revizuentul a înţeles să convingă instanţa de judecată.

În aceste condiţii, împrejurarea că instanţa de revizuire nu a răspuns fiecărei susţineri formulate de revizuent sau a grupat şi a structurat aceste susţineri în funcţie de problemele de drept vizate, răspunzându-le prin considerente comune, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Motivarea clară şi accesibilă a primei instanţe răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

Instanţa de recurs nu poate reţine nici critica recurentului-revizuent potrivit căreia decizia recurată cuprinde motive superficiale în raport cu argumentele revizuentului ce nu au fost analizate, aceste afirmaţii reflectând dezacordul recurentului în privinţa argumentelor care au stat la baza soluţiei de respingere a cererii de revizuire, fără a susţine însă motivul de casare invocat, întrucât în considerentele deciziei au fost expuse, în mod clar şi logic, argumentele care au fundamentat concluziile instanţei de revizuire în privinţa problemelor de drept în discuţie.

Este de relevat că, din examinarea hotărârii atacate, rezultă că aspectele reţinute au fost analizate în suficientă măsură, dând posibilitatea să fie trase concluzii în raport cu prevederile textelor de lege ce reglementează chestiunea admisibilităţii căii de atac, supusă examinării în speţă.

În contextul arătat, faptul că recurentul-revizuent nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ce priveşte celelalte motive de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece recurentul susţine că instanţa de revizuire a aplicat/interpretat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Raţiunea reglementării cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat.

Acest text nu poate justifica examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al revizuirii.

Legiuitorul a urmărit ca, prin decizia supusă cenzurii instanţei de control judiciar, să nu se pronunţe o soluţie contrară unei alte hotărâri pronunţate într-o cauză identică.

În speţă, acest principiu nu este însă încălcat, având în vedere că recurentul nu a dovedit faptul că s-a pronunţat vreo soluţie contrară, a primei decizii - Decizia nr. 112/1997 a Curţii de Apel Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 1870/1998 a Curţii Supreme de Justiţie, a cărei autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, singurul aspect examinat de către instanţa de revizuire fiind cel relativ la întrunirea condiţiilor de admisibilitate a cererii sale de revizuire împotriva Sentinţei civile nr. 4920 din 16 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. x/2018, definitivă prin respingerea apelului formulat de A., prin Decizia nr. 496A din 16 aprilie 2019, a Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte existenţa condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, întemeiate pe cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică şi sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menţionat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunţate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părţi, obiect şi cauză).

Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentului, că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine la rândul său că, în litigiile soluţionate prin deciziile potenţial potrivnice în opinia revizuentei, părţile, obiectul, şi cauza sunt diferite: în primul litigiu, contestatoarea SC C. SRL, prin reprezentant legal A., le-a chemat în judecată pe intimatele B. SA şi SC D. SA, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea proceselor-verbale de sechestru, întocmite de intimata B. SA la 6 martie 1995 şi 28 noiembrie 1995, precum şi anularea procesului-verbal de licitaţie nr. x din 30 martie 1995 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării intimatelor la restituirea unor bunuri mobile sau a contravalorii acestora., iar în cadrul celui de-al doilea litigiu, contestatoarea B. SA i-a chemat în judecată pe intimaţii A. şi Biroul Executorului Judecătoresc E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea tuturor actelor de executare şi a încheierii de încuviinţare a executării silite din dosarul execuţional nr. x/2018, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Lipsa autorităţii de lucru judecat a fost corect dedusă prin prisma obiectelor diferite ale celor două litigii. Aceasta deoarece, primul litigiu a avut ca obiect anularea proceselor-verbale de sechestru, întocmite de intimata B. SA la 6 martie 1995 şi 28 noiembrie 1995 şi a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 30 martie 1995, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării intimatelor la restituirea unor bunuri mobile sau a contravalorii acestora.

Pe de altă parte, al doilea litigiu a avut ca obiect anularea tuturor actelor de executare şi a încheierii de încuviinţare a executării silite din dosarul execuţional nr. x/2018, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Aşadar, se constată că nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, între cele două litigii, singurul element de identitate fiind faptul că intimata din revizuire, B. SA, a figurat ca parte în ambele dosare, revizuentul A. figurând ca parte doar în dosarul nr. x/2018, nu şi în primul litigiu.

Prin urmare, rezultă fără echivoc că, pentru hotărârile pretins contradictorii, nu există identitate nici de părţi, nici de obiect şi nici de cauză, recurentul neputând susţine întemeiat că cele două cereri de chemare în judecată ar fi urmărit aceeaşi finalitate şi că, prin pronunţarea hotărârilor a căror revizuire a solicitat-o, s-ar fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat.

În atare situaţie, se reţine că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele de admisibilitate a căii de atac în discuţie, prevăzute de textul legal invocat, astfel încât, sunt lipsite de relevanţa acordată de autorul recursului susţinerile privind existenţa unui singur litigiu aflat în mai multe faze, caracterul subsecvent al unor pretenţii sau interesul/scopul real, care a stat la baza demersurilor sale procesuale sau încălcarea jurisprudenţei instanţei supreme, a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti, dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, fiind conformă dispoziţiilor legale incidente.

În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate şi întrucât argumentele recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul A. la plata sumei de 8.524,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B. SA, reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezilor de plată de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1298 din 13 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 8.524,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B. SA.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2020.

GGC - CL