Chief prosecutor's refusal to appear before inquiry panel not misconduct; disciplinary action rejected, Judicial Inspection appeal unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2018, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, pârâtei A., la acel moment procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din aceeaşi lege.

În motivarea acţiunii disciplinare, s-a reţinut, în esenţă, că fapta doamnei A., constând în refuzul de a se prezenta la data de 15.11.2017 în faţa Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei, contrar obligaţiei neechivoce impuse de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 611/2017, conduită care a fost mediatizată în spaţiul public şi a afectat onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004; totodată, s-a reţinut că aceeaşi faptă, menţionată mai sus, având consecinţa încălcării dispoziţiilor explicite ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611/2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 877 din 07.11.2017, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârea instanţei disciplinare

Prin Hotărârea nr. 7P din 25 iulie 2018, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acţiunea disciplinară, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa disciplinară a reţinut următoarele:

În şedinţa comună a Camerelor Parlamentului din 11 mai 2017, având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la o posibilă viciere a rezultatului votului pentru alegerea Preşedintelui României, în cadrul scrutinului desfăşurat în anul 2009, în scopul elucidării circumstanţelor producerii acestor evenimente şi pentru stabilirea măsurilor ce ar putea fi dispuse, în temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituţie şi ale noilor dispoziţii ale art. 9 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 39/2017 pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355/12.05.2017.

Având în vedere că au existat suspiciuni privind implicarea unor instituţii şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea şi desfăşurarea procesului electoral sau în decizii politice ce excedează atribuţiilor stabilite prin lege pentru aceste instituţii, comisia specială de anchetă, prin adresele din 7 iunie 2017, 13 iunie 2017 şi 6 iulie 2017, a invitat-o pe doamna A., care, la data evenimentelor cercetate, avea calitatea de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să participe la şedinţele comisiei din 14 iunie 2017, 20 iunie 2017 şi, respectiv, 10 iulie 2017, pentru lămurirea unor chestiuni de interes public în vederea stabilirii concluziilor şi propunerilor ce se impun.

Prin Adresa din 8 iunie 2017, doamna A. a răspuns că nu se va prezenta în faţa comisiei "întrucât nu are această obligaţie legală", iar prin adresele din 19 iunie 2017 şi 10 iulie 2017 a răspuns că nu se va prezenta în faţa comisiei, deoarece "nu are cunoştinţă despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului" şi "nu deţine mijloace de probă referitoare la împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării".

La data de 27 iulie 2017, comisia specială de anchetă a revenit cu o nouă solicitare, prin care a adresat doamnei A. două întrebări: "dacă aţi fost acasă la domnul B. în seara zilei de 6 decembrie 2009" şi "dacă răspunsul este afirmativ, vă rugăm să ne precizaţi motivul vizitei dumneavoastră acasă la domnul B. şi ce persoane au mai fost prezente".

La data de 11 august 2017, doamna A., în adresa de răspuns, a invocat jurisprudenţa Curţii Constituţionale în domeniul normelor legale şi regulamentare referitoare la comisiile de anchetă, arătând că, în urmă cu 9 ani, în luna decembrie 2009, ocupa funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi exercita prerogativele prevăzute de legile în vigoare. De asemenea, a menţionat că funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie o ocupă doar din data de 16 mai 2013. A precizat că nu a răspuns invitaţiei de a lua parte la lucrările comisiei, deoarece "nu a avut şi nu are cunoştinţă despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei" "face cunoscut că nici în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu şi nici în timpul său liber nu a luat cunoştinţă de situaţii ori împrejurări potrivit cărora în alegerile prezidenţiale din decembrie 2009 s-ar implica unele autorităţi publice şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, respectiv în derularea procesului electoral, cu consecinţa vicierii rezultatului acestor alegeri".

La data de 4 august 2017, comisia specială de anchetă a adresat o cerere celor doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, prin care a solicitat ca, în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să promoveze o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea legislativă (comisia parlamentară specială de anchetă) şi autoritatea judecătorească (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

La data de 7 septembrie 2017, comisia specială de anchetă a înaintat Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului raportul parţial, care, la secţiunea Concluzii, arată că "Aflarea adevărului în privinţa acuzaţiei publice de implicare a S.R.I. şi P.Î.C.C.J. în favorizarea fraudării alegerilor, ca urmare a prezenţei conducătorilor acestor instituţii în locuinţa domnului B. în seara alegerilor, nu s-a putut realiza, deoarece activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a fost blocată, printre altele, de refuzul doamnei A., procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de a răspunde la întrebarea dacă a fost prezentă în seara de 6 decembrie 2009 în casa domnului B.".

În data de 13 septembrie 2017, ţinând cont de solicitarea de prelungire a termenului de desfăşurare a activităţilor comisiei, cauzată printre altele şi de refuzul doamnei A., procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, (procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data faptelor supuse verificărilor comisiei), de a răspunde la întrebarea adresată, prin Hotărârea Parlamentului României nr. 61/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745/15.09.2017, cele două Camere ale Parlamentului, în şedinţă comună, au prelungit cu 60 de zile termenul prevăzut la art. 9 alin. (1) din Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017 pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, cu completările ulterioare.

În data de 13 septembrie 2017, preşedinţii celor două Camere au formulat două cereri prin care au solicitat Curţii Constituţionale soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Ministerul Public.

Prin adresa nr. x din 13.11.2017, Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor, ţinând cont de dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611/2017, a adresat doamnei A. invitaţia de a se prezenta la data de 15.11.2017 în faţa Comisiei speciale de anchetă pentru a pune la dispoziţia membrilor Comisiei informaţiile şi/sau documentele necesare clarificării împrejurărilor şi cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare.

Prin adresa din 14.11.2017, doamna procuror A. a precizat că "nu deţine informaţii şi/sau documente necesare clarificării împrejurărilor şi cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare", neprezentându-se în faţa Comisiei speciale de anchetă.

În urma verificărilor efectuate, Comisia a stabilit că doamna A., procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la data faptelor supuse verificărilor fiind procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a participat la întrunirea din data de 6 decembrie 2009 de la domiciliul domnului B.. De asemenea, a reţinut că, din punct de vedere al importanţei funcţiei deţinute, era una dintre cele mai reprezentative persoane invitate să se prezinte în faţa Comisiei. Deoarece a refuzat participarea la audieri în faţa Comisiei şi nu a oferit răspunsuri clarificatoare sau orice alte informaţii necesare membrilor Comisiei pentru a-şi fonda luarea unei decizii, Comisia a reţinut că, prin refuzul său, a îngreunat activitatea Comisiei parlamentare de anchetă, context în care nu s-a putut confirma suspiciunea că, în seara alegerilor, persoanele publice cu funcţii de decizie în autorităţile statului s-au întâlnit la un eveniment privat, cu un scop precis, acela de influenţare a rezultatului votului.

Referitor la excepţia privind nulitatea acţiunii disciplinare invocată de pârâtă, secţia a constatat că aceasta este neîntemeiată, respingând-o ca atare. În esenţă, a reţinut că în cadrul cercetării disciplinare efectuate în cauză Inspecţia Judiciară, în mod corect şi cu respectarea dispoziţiilor legale, a procedat la administrarea probatoriului, în vederea stabilirii faptelor imputate pârâtei. De asemenea, secţia a reţinut că susţinerea pârâtei referitor la faptul că aceeaşi stare de fapt constituie latura obiectivă a două abateri disciplinare distincte, reprezintă o apărare de fond, care va fi analizată de instanţa disciplinară în consecinţă, după administrarea probatoriului în cauză.

A. În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară, cu unanimitate, însă pentru considerente diferite, a apreciat că, în speţă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare.

Astfel:

a) în opinia majoritară, s-a reţinut că, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională pronunţă decizii când: se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor; se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale; se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului; hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele; soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice; hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.

S-a apreciat că elementul material al laturii obiective al abaterii disciplinare analizate constă fie într-o acţiune, fie într-o inacţiune, neconformă cu obligaţiile legale ale magistratului, pentru existenţa acestuia fiind necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei decizii a Curţii Constituţionale, publicarea acesteia şi nerespectarea ei.

Dacă în ce priveşte primele două condiţii, instanţa disciplinară a constatat că sunt întrunite, nu acelaşi lucru a reţinut cu privire la cea de-a treia.

Astfel, s-a reţinut că, după pronunţarea Deciziei nr. 611/2017 a Curţii Constituţionale, la data de 13.11.2017, Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor a procedat la invitarea pârâtei procuror A. în faţa Comisiei, pentru data de 15.11.2017.

Instanţa disciplinară a apreciat că, raportat la dispozitivul şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611/2017, instanţa de contencios constituţional a instituit în sarcina pârâtei procuror A. o obligaţie alternativă, respectiv de a se prezenta în faţa comisiei şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei.

S-a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă indubitabil că pârâta a ales cea de-a doua modalitate de îndeplinire a obligaţiei impuse în sarcina sa, pentru termenul stabilit comunicând, în scris, Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor următoarele: "nu deţin informaţii şi/sau documente necesare clarificării împrejurărilor cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare", fiind respectate, astfel, şi dispoziţiile art. 111 din Constituţia României, care prevăd obligativitatea constituţională de a prezenta comisiei informaţiile solicitate.

S-a apreciat că împrejurarea că răspunsul formulat de pârâtă a fost unul negativ nu-i poate fi imputat, întrucât acesta exprimă punctul său de vedere cu privire la obiectul anchetei parlamentare. Mai mult, pârâta procuror, cu ocazia apărărilor formulate în cauză, a precizat că "dacă aş fi deţinut mijloace de probă referitoare la împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării în cauza ce formează obiectul activităţii comisiei, dacă aş fi avut cunoştinţă, dacă aş fi deţinut informaţii şi documente aş fi comunicat aceste lucruri comisiei".

După primirea acestui răspuns, Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor nu a mai procedat la emiterea unei noi invitaţii către pârâta procuror, ceea ce denotă faptul că lucrările comisiei nu necesitau lămuriri suplimentare".

A fost evocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 411 din 14 iunie 2017, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor prevăd condiţia ca persoana invitată să fie de acord cu audierea sa, pe de o parte, şi că aceasta poate răspunde şi în scris comisiei de anchetă (pct. 52).

S-a reţinut, de asemenea, că, potrivit aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale, persoanele nu pot fi invitate în calitatea lor profesională, ci în calitate de cetăţeni care pot avea legătură cu aspectele ce fac obiectul anchetei (pct. 54).

b) în opinia concurentă, s-a reţinut că, urmare invitaţiei transmise pârâtei procuror, la data de 13.11.2017, de către Comisia specială de anchetă, aceasta a trimis o adresă în care a reiterat poziţiile anterioare, în sensul că nu deţine informaţii şi/sau documente necesare clarificării împrejurărilor şi cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare.

S-a apreciat că, prin Decizia nr. 611/2017, Curtea Constituţională a instituit în sarcina pârâtei obligaţia neechivocă de a se prezenta (în persoană) în faţa Comisiei speciale de anchetă şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei, în considerarea calităţii deţinute, pârâta neavând alternativa de a transmite un răspuns scris; au fost evocate, în acest sens, considerentele cuprinse în parag. 135 - 138 din Decizia nr. 611/2017 a Curţii Constituţionale.

Cu toate acestea, pârâta a adoptat aceeaşi atitudine, de neîndeplinire a obligaţiei neechivoce care îi incumba, conform dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţia României şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1415 din 04.11.2009, prin care s-a statuat că atât considerentele cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiecţilor de drept, autorităţile publice între care s-a ivit conflictul urmând să respecte cele stabilite de Curte în considerente şi dispozitiv.

S-a reţinut, în opinia concurentă, că, în sens disciplinar, prin nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale se înţelege refuzul magistratului de a lua în considerare o astfel de decizie sau de a-i ignora existenţa, prin neaplicarea ei, ceea ce conduce la concluzia că fapta săvârşită de pârâtă, de a nu se prezenta în faţa Comisiei parlamentare de anchetă, se circumscrie elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004.

Sub aspectul laturii subiective, ca element constitutiv al abaterii disciplinare, s-a apreciat că, prin analogie cu abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, referitoare la nerespectarea deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii, legiuitorul reglementează în mod expres răspunderea disciplinară a magistratului în cazul nerespectării unei decizii a Curţii Constituţionale care vizează activitatea judiciară desfăşurată de judecători şi procurori.

S-a arătat că răspunderea disciplinară a magistratului intervine în situaţia premisă în care acesta nesocoteşte o decizie pronunţată de Curtea Constituţională în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie, respectiv atunci când hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, în practica judiciară în materia disciplinară această interpretare restrictivă a textului care incriminează abaterea disciplinară fiind unanimă.

În speţă, ne aflăm într-un caz aparte, de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice (Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte), Curtea Constituţională arătând, prin Decizia nr. 611/2017, că autorităţile publice trebuie sa se conformeze, însă constatând o obligaţie "intuitu personae" în sarcina pârâtei A..

Textul art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 nu individualizează tipul de decizii pronunţate de Curtea Constituţională a căror nerespectarea atrage răspunderea disciplinară, putându-se trage concluzia că vizează toate aceste decizii, însă, pentru a putea fi angajată răspunderea disciplinară a magistratului faţă de nerespectarea obligaţiei instituite de Curtea Constituţională printr-o decizie care nu vizează activitatea judiciară desfăşurată de judecători şi procurori, se impune, în primul rând, ca textul legal care incriminează abaterea disciplinară să fie clar, previzibil şi să nu lase loc niciunei urme de îndoială a magistratului cu privire la consecinţele faptelor sale.

Dacă în cazul nerespectării deciziilor Curţii Constituţionale care au ca obiect soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, magistratul cunoaşte care sunt consecinţele nerespectării unei asemenea fapte (similar cu răspunderea disciplinară generată de nerespectarea deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii), situaţia nu este aceeaşi în cazurile în care Curtea Constituţională pronunţă decizii în celelalte domenii de activitate.

Aşa fiind, se apreciază că, în ceea ce priveşte angajarea răspunderii disciplinare a magistratului pentru nerespectarea deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în alt domeniu decât cel care vizează activitatea judiciară a judecătorilor şi procurorilor, norma juridică este lipsită de previzibilitate, magistratul neavând reprezentarea faptului că prin nerespectarea unei astfel de decizii poate fi tras la răspundere disciplinară pentru abaterea reglementată la lit. ş) a art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Au fost evocate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 10.01.2014, prin care s-a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative, ceea ce implică previzibilitatea acestora, însuşirea de a fi suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, şi nr. 17 din 21.01.2015, prin care s-a statuat că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul.

S-a arătat că previzibilitatea presupune ca legea (lex certa) să fie redactată suficient de clar şi precis, astfel încât orice persoană, orice subiect de drept, să poată anticipa situaţiile în care legea se aplică şi să-şi reprezinte astfel consecinţele faptelor sale, accesibilitatea şi previzibilitatea legii reprezentând elemente fundamentale pe care se bazează principiul securităţii raporturilor juridice şi constituind, împreună, garanţii obligatorii contra arbitrariului.

S-a concluzionat că lipsa de previzibilitate a normei legale care reglementează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, în ceea ce priveşte situaţia deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate într-un alt domeniu decât cel care vizează activitatea judiciară, a fost de natură a o pune pe pârâtă în imposibilitatea de a putea anticipa că acţiunile sale de nerespectare cu ştiinţă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611/2017 ar putea angaja răspunderea disciplinară.

B. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară, cu majoritate, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare.

Astfel, s-a arătat că obiectul acestei abateri disciplinare îl constituie atingerea aduse onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, prin manifestări săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

Au fost invocate prevederile art. 90 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate, art. 104 din Legea nr. 161/2003, care interzic magistraţilor orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia, prin raportare la care s-a reţinut că procurorul este obligat, prin natura funcţiei, să respecte standardele de conduită prevăzute în mod expres, clar şi fără echivoc în dispoziţiile legale şi regulamentare, naţionale şi internaţionale, generale, a căror cunoaştere şi respectare este obligatorie, atât pe parcursul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu cât şi în afara exercitării acestora.

S-a constatat că pârâtei, în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, i se impută aceeaşi faptă ca cea reţinută în cadrul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) din acelaşi act normativ, constând în nerespectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611/2017, cu menţiunea că atitudinea adoptată de pârâta procuror faţă de obligaţia instituită în sarcina sa prin decizia menţionată a ajuns la cunoştinţa publicului, ca urmare a mediatizării acestui subiect în spaţiul public.

Constatând că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 a fost deja analizată şi, reţinându-se că, pentru această faptă, nu poate fi angajată răspunderea disciplinară a pârâtei, instanţa disciplinară a apreciat că se impune a analiza dacă există sau nu vreo conduită ilicită a procurorului cercetat disciplinar, în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, de natură a aduce atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei şi care să fi avut loc în public sau să fi ajuns la cunoştinţa publicului.

S-a constatat că, faţă de circumstanţele reale ale cauzei, în sarcina pârâtei procuror nu poate fi reţinută vreo conduită ilicită faţă de obligaţia ce a fost instituită în sarcina sa prin decizia Curţii Constituţionale, întrucât aceasta a manifestat o atitudine conformă şi a înaintat comisiei un răspuns scris, care reprezintă punctul său de vedere faţă de obiectul anchetei parlamentare, după care Comisia specială de anchetă nu a mai solicitat alte date sau informaţii de la pârâtă.

De asemenea, s-a constatat că, după înaintarea acestui răspuns, pârâta procuror nu a mai îndeplinit nicio altă activitate legată de obiectul de anchetă al comisiei, iar împrejurarea că poziţia pe care a înţeles să o adopte faţă de obligaţia instituită în sarcina sa prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 611/2017 a constituit subiectul mai multor informaţii de presă şi a fost intens mediatizată în presa scrisă, audio şi vizuală, nu îi poate fi imputată pârâtei. Mai mult, din actele dosarului rezultă că pârâta nu a avut nicio contribuţie în a face publică modalitatea în care a înţeles să se conformeze obligaţiei "intuitu personae" impuse prin decizia Curţii Constituţionale.

S-a apreciat că nici sub aspectul laturii subiective, constând în vinovăţia în forma intenţiei, în sarcina pârâtei procuror nu poate fi reţinută vreo formă de vinovăţie, aceasta având convingerea şi reprezentarea faptului că a procedat în mod corect faţă de obligaţia instituită în sarcina sa prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 611/2017.

III. Calea de atac formulată

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa disciplinară, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs Inspecţia Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii disciplinare, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea greşită a textelor legale aplicabile în cauză, fiind întrunite atât elementele laturii obiective, cât şi elementele laturii subiective ale abaterilor pentru care a fost exercitată acţiunea disciplinară.

A. Astfel, în ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, se arată că, în mod greşit şi în contradicţie cu cele statuate în parag. 138 al considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611/2017, a reţinut instanţa disciplinară că nu a existat o încălcare a acestei decizii, pe motiv că ar institui o obligaţie alternativă în sarcina intimatei-pârâte, omiţându-se faptul că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii atât în ceea ce priveşte dispozitivul, cât şi în ceea ce priveşte considerentele, conform Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995.

Totodată, se susţine că instanţa disciplinară face o interpretare părtinitoare a obligaţiei de a se prezenta a persoanei invitate, pe care o condiţionează în mod greşit de acceptul acesteia de a fi audiată, în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 411/14 iunie 2017; se arată că, de vreme ce persoana invitată să participe la şedinţele comisiei de anchetă reprezintă, în virtutea funcţiei sale de conducere, o autoritate publică care nu se află sub control parlamentar, în aplicarea principiului colaborării loiale între instituţiile/autorităţile statului, aceasta are obligaţia de a lua parte la lucrările comisiei, în toate cazurile şi indiferent de obiectul anchetei parlamentare, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611/2017, paragraf. 137.

De asemenea, se susţine că instanţa disciplinară în mod eronat a reţinut că formularea unui răspuns în sensul că "nu deţin informaţii şi/sau documente necesare clarificării împrejurărilor cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare" ar reprezenta executarea obligaţiei instituite de Curtea Constituţională, în cea de-a doua modalitate, respectiv aceea de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei.

Recurenta analizează conduita intimatei de a nu se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă din perspectiva argumentelor membrilor acestei comisii, care o califică drept un "refuz (...) suficient de obstructiv încât justifică propunerea legislativă a celei mai grele sancţiuni pentru neprezentare, respectiv pierderea funcţiei deţinute", cu atât mai mult cu cât, prin conduita sa, magistratul a încălcat o obligaţie stabilită intuitu personae de către Curtea Constituţională.

Sub aspect subiectiv, recurenta susţine că abaterea disciplinară a fost săvârşită cu intenţie directă, aşa cum rezultă din situaţia de fapt reţinută cu ocazia cercetării disciplinare, în raport cu modalitatea explicită prin care, în Decizia nr. 611/2017 a Curţii Constituţionale, este definită obligaţia doamnei procuror-şef de a se prezenta în faţa Comisiei de anchetă; astfel, recurenta apreciază că intimata a avut reprezentarea că atitudinea sa este în contradicţie cu îndatoririle legale şi a urmărit producerea acelui rezultat, care nu era doar previzibil, ci şi cert, în condiţiile în care, explicit, Curtea Constituţională l-a arătat a fi fost produs urmare unei atitudini anterioare identice de neprezentare la Comisie, care nu şi-a putut îndeplini obiectivele stabilite şi ca urmare a acestei conduite.

B. În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, recurenta apreciază că instanţa disciplinară în mod eronat a reţinut ca fiind simple speculaţii afirmaţiile referitoare la apariţia în presă a unor articole, dezbateri şi comentarii privind neprezentarea intimatei-pârâte în faţa Comisiei parlamentare, de vreme ce toate acestea au fost probate, prin înscrisurile aflate la dosarul disciplinar, din care rezultă că subiectul a suscitat un interes deosebit pentru opinia publică, fiind larg dezbătut în mass-media.

De asemenea, susţine recurenta, argumentul instanţei disciplinare referitor la lipsa oricărei contribuţii a intimatei-pârâte la publicitatea poziţiei sale de neconformare la o decizie a Curţii Constituţionale nu interesează latura obiectivă a abaterii disciplinare în discuţie, care există indiferent de contribuţia magistratului la aducerea la cunoştinţa publicului a conduitei sale; relevant este ca manifestările neconforme să fi ajuns la cunoştinţa publicului, opinia publică urmărind modul în care conducătorul unei instituţii publice din cadrul autorităţii judecătoreşti se raportează la deciziile Curţii Constituţionale şi la celelalte puteri în stat.

Se susţine că o astfel de conduită a indus opiniei publice ideea inexistenţei unui echilibru între puterile statului, precum şi faptul că remediul constituţional pentru soluţionarea blocajului instituţional şi restabilirea echilibrului - intervenţia Curţii Constituţionale prin pronunţarea unei decizii de soluţionare a unui conflict juridic - este unul ineficient, intimata-pârâtă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, alegând să ignore Curtea Constituţională şi Parlamentul şi afectând, astfel, prestigiul justiţiei.

IV. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, prin care s-a dat o interpretare corectă textelor legale aplicabile şi s-a făcut o analiză completă a probelor administrate.

Astfel, arată intimata:

A) deşi recurenta critică hotărârea secţiei de procurori în materie disciplinară din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceasta nu menţionează care sunt normele de drept material încălcate, aplicate sau interpretate greşit; or, acest caz de casare poate fi invocat numai pentru încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale şi nu pentru interpretarea probelor;

B) în ceea ce priveşte fondul cauzei, secţia de procurori în materie disciplinară în mod corect a reţinut că acţiunea disciplinară nu este întemeiată, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare reţinute, pentru următoarele argumente:

- conduita intimatei faţă de decizia Curţii Constituţionale şi faţă de activitatea Comisiei de anchetă este concordantă obligaţiilor alternative ce i-au fost stabilite de decizia Curţii Constituţionale, răspunzând în scris invitaţiei Comisiei de anchetă;

- aşa fiind, nu a avut nici un fel de activitate/manifestare care să poată constitui latura obiectivă a vreuneia dintre abaterile disciplinare reţinute de Inspecţia Judiciară;

- nu există nici un fel de probe administrate în cadrul procedurii disciplinare din care să rezulte că ar fi acţionat cu intenţie directă, prin manifestări publice voite care pot aduce atingere prestigiului justiţiei, şi că ar exista o afectare a prestigiului justiţiei şi un raport de cauzalitate între această urmare şi faptul că a răspuns în scris comisiei de anchetă;

- obligaţia stabilită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 611/2017 vizează persoana fizică A., iar nu procurorul şef al DNA; ca atare, nerespectarea unei obligaţii stabilite de Curtea Constituţională de către o persoană fizică nu poate atrage reţinerea unei abateri disciplinare specifice răspunderii unui magistrat;

- latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 constă într-o acţiune sau inacţiune în legătură cu obligaţiile legale ale magistratului, care nu respectă decizia Curţii Constituţionale ce vizează activitatea judiciară;

- sunt neîntemeiate susţinerile recurentei, potrivit cărora intimata ar fi refuzat participarea în faţa comisiei şi, prin aceasta, ar fi îngreunat activitatea comisiei de anchetă, de vreme ce ancheta s-a finalizat prin raportul final, aprobat de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 10 din 12 februarie 2018, ceea ce dovedeşte că obiectivele pentru care a fost înfiinţată comisia au fost atinse; de altfel, această susţinere nu are nici o legătură cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reţinute şi, oricum, nu există nicio probă care să susţină această afirmaţie;

- articolele din mass-media, din care rezultă că răspunsul pe care intimata l-a transmis comisiei de anchetă a fost mediatizat, nu fac dovada că a avut loc o "afectare a prestigiului justiţiei", deoarece ştiri din activitatea judiciară sunt furnizate publicului zilnic, fără ca această mediatizare să atragă răspunderea disciplinară a celor care le desfăşoară; nu există nici un fel de indiciu sau probă că un anumit articol de presă a afectat prestigiul justiţiei.

V. Considerentele Înaltei Curţi

A) Cu privire la apărarea intimatei, potrivit căreia recursul declarat în cauză nu poate fi întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a fi menţionate normele de drept material încălcate, aplicate sau interpretate greşit, Înalta Curte reţine că, în raport cu Deciziile Curţii Constituţionale nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244/7.04.2011, şi nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634/20.07.2018, "recursul" la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzut de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, nu este calea extraordinară de atac reglementată de C. proc. civ., ci reprezintă o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârilor organului disciplinar, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea acesteia putând să examineze cauza sub toate aspectele vizate de "recurent".

B) Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin Hotărârea nr. 7P din 25 iulie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2018, s-a respins acţiunea disciplinară, reţinându-se că, prin probele administrate în cauză, nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare invocate, prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004.

Argumentele reţinute de instanţa disciplinară în sprijinul acestei soluţii au fost redate mai sus, în cuprinsul prezentei decizii.

Criticile formulate de recurentă împotriva hotărârii instanţei disciplinare nu sunt întemeiate, pentru motivele care vor fi arătate în continuare:

a) În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, recurenta susţine că este greşit argumentul instanţei disciplinare, potrivit căruia Decizia Curţii Constituţionale nr. 611/2017 ar institui o obligaţie alternativă în sarcina intimatei-pârâte, fiind contrar celor statuate în parag. 138 al considerentelor acestei decizii şi principiului conform căruia deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii atât în ceea ce priveşte dispozitivul, cât şi în ceea ce priveşte considerentele.

De asemenea, recurenta consideră că argumentul sus menţionat este consecinţa interpretării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611/2017 în mod greşit, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 411/14 iunie 2017, condiţionându-se obligaţia persoanei invitate a se prezenta în faţa comisiei parlamentare, de acordul acesteia de a fi audiată.

O altă critică vizează aprecierea instanţei disciplinare, potrivit căreia răspunsul intimatei în sensul că "nu deţin informaţii şi/sau documente necesare clarificării împrejurărilor cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare" ar reprezenta executarea obligaţiei instituite de Curtea Constituţională.

Sub aspect subiectiv, recurenta susţine că abaterea disciplinară a fost săvârşită cu intenţie directă, intimata având reprezentarea că atitudinea sa este în contradicţie cu îndatoririle legale şi urmărind producerea acelui rezultat, respectiv împiedicarea comisiei parlamentare de a-şi îndeplini obiectivele stabilite.

Criticile sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii.

S-a imputat intimatei-pârâte că nu a respectat Decizia Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877/7.11.2017.

Prin această decizie, Curtea Constituţională:

"1. Constată că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial.

2. Constată obligaţia doamnei A. de a se prezenta în faţa Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei.

3. Constată că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a exercita acţiunea disciplinară împotriva procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru neprezentarea în faţa Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de refuzul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a transmite comisiei speciale de anchetă o copie după dosarul de urmărire penală aflat pe rolul acestui parchet."

Urmare deciziei Curţii Constituţionale, prin adresa nr. x din 13.11.2017, Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor a adresat intimatei invitaţia de a se prezenta la data de 15.11.2017 în faţa respectivei comisii, pentru a pune la dispoziţia membrilor acesteia informaţiile şi/sau documentele necesare clarificării împrejurărilor şi cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa disciplinară, din dispozitivul şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611/2017 rezultă că instanţa de contencios constituţional a instituit în sarcina intimatei-pârâte o obligaţie alternativă, anume de a se prezenta în faţa comisiei şi a furniza informaţiile solicitate, pe de o parte, sau de a pune la dispoziţia comisiei celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei, pe de altă parte.

Interpretarea în acest sens a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611/2017 este întărită de argumente legale şi jurisprudenţiale.

Argumentul legal este reprezentat de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, în forma în vigoare la data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale în discuţie, conform cărora:

"(...)

(3) Comisiile de anchetă parlamentară pot cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice şi care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei. Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în faţa comisiei de anchetă parlamentară.

(4) În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor comisiei de anchetă, aceasta poate propune sesizarea conducătorului autorităţii sau instituţiei unde desfăşoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare şi funcţionare a instituţiei respective, sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Comisiile de anchetă parlamentară pot invita orice altă persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei şi care acceptă să fie audiată. Persoana invitată poate răspunde şi în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informaţiile solicitate, sau poate transmite prin poştă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deţine şi care sunt utile comisiei de anchetă.

(...)"

Rezultă din dispoziţiile legale citate că numai persoanele "care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice" pot fi citate şi "sunt obligate să se prezinte în faţa comisiei de anchetă parlamentară" [alin. (3)].

Orice altă persoană decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice, care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei, poate fi audiată, în calitate de invitat, numai dacă acceptă invitaţia, având opţiunea de a răspunde şi în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informaţiile solicitate, sau de a transmite prin poştă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deţine şi care sunt utile comisiei de anchetă [alin. (5)].

Argumentul jurisprudenţial se regăseşte în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 411 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 21 iulie 2017, în care s-a reţinut că textul art. 9 din Legea nr. 96/2006 realizează o evidentă distincţie între persoanele care trebuie să se prezinte în faţa comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituţiilor/autorităţilor din care fac parte sunt sub control parlamentar şi care sunt citate în acest sens, pe de o parte, şi persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcţiei lor de conducere, autorităţi/instituţii publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituţiile/autorităţile statului, au obligaţia să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile şi indiferent de obiectul anchetei parlamentare, sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangenţă cu instituţiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor, pe de altă parte; aceste din urmă persoane, respectiv cele invitate, nu pot fi chemate în calitatea lor profesională - cum ar fi categoria profesională a magistraţilor - ci în raport cu calitatea lor de cetăţeni care pot avea legătură cu acele fapte/aspecte ce constituie obiectul anchetei parlamentare şi care excedează unei anchete judiciare, neavând legătură cu exercitarea activităţii lor de magistraţi (parag. 52 - 55).

Raportându-ne, aşadar, la dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611/2017, precum şi la considerentele acesteia - inclusiv parag. 138, care nu reprezintă decât o anticipare a dispozitivului - şi având în vedere argumentele de ordin legal şi jurisprudenţial menţionate, apare cu totul judicioasă interpretarea, ca fiind una alternativă, a obligaţiei impuse intimatei de către instanţa de contencios constituţional.

Intimata şi-a îndeplinit, însă, această obligaţie, răspunzând în scris solicitării adresate de comisia de anchetă parlamentară, prin adresa din 14.11.2017, în sensul că "nu deţine informaţii şi/sau documente necesare clarificării împrejurărilor şi cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare".

Or, pentru a fi reţinută abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, este necesar ca magistratul să ignore, să nu respecte, cu vinovăţie, decizia instanţei de contencios constituţional, condiţie care, pentru argumentele arătate, nu este întrunită, în cauză.

Sub aspect subiectiv, nu încape nicio îndoială că intimata-pârâtă nu a dorit nicio clipă să ignore decizia Curţii Constituţionale; dimpotrivă, atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziei, precum şi argumentele - legal şi jurisprudenţial - prezentate sunt de natură a-i fi întărit intimatei convingerea în sensul că obligaţia impusă este una alternativă, iar alegerea de a o executa în varianta răspunsului scris este perfect legitimă; nu există, aşadar, nicio formă de vinovăţie, cu atât mai puţin cea a intenţiei, aşa cum neîntemeiat susţine recurenta.

Pe de altă parte, chiar dacă interpretarea deciziei Curţii Constituţionale în discuţie s-ar face, în pofida argumentelor de netăgăduit prezentate mai sus, în sensul că obligaţia impusă intimatei prin această decizie este una neechivocă de a se prezenta în faţa comisiei parlamentare, sub aspectul laturii subiective, ca element constitutiv al abaterii disciplinare, aşa cum corect s-a reţinut în opinia concurentă formulată în cadrul hotărârii recurate, este evident că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 priveşte nerespectarea de către magistrat a deciziilor (pronunţate de Curtea Constituţională sau de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii) care vizează activitatea judiciară desfăşurată de judecători şi procurori.

Or, deciziile Curţii Constituţionale la care se referă ipoteza normei prevăzute de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 sunt numai cele care hotărăsc asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, nu şi cele pronunţate în soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice, această interpretare a textului care incriminează abaterea disciplinară fiind unanimă în practica judiciară în materia disciplinară.

Întrucât reglementează o formă de răspundere juridică, care atrage aplicarea unor sancţiuni, textul de lege în discuţie nu poate fi interpretat, aşa cum greşit susţine recurenta, după regula "ubi lex non distinguit, nec nos (...)", ci potrivit regulii de interpretare restrictive.

Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, când conţinutul normei juridice este mai sărac decât forma de exprimare, legiuitorul vrând să spună mai puţin decât pare să rezulte din normă, interpretarea normei trebuie să fie una restrictivă (lex dixit plus quam voluit); în această ipoteză, aplicarea normei trebuie restrânsă la limitele ce i-au fost fixate, ignorându-se semnificaţia care se degajă din formularea imperfectă a textului.

De altfel, deşi reţine, în cuprinsul Deciziei nr. 611/2017, că obligaţia de a se conforma unei conduite în acord cu dispoziţiile constituţionale revine autorităţilor publice aflate în conflict, Curtea Constituţională instituie o obligaţie "intuitu personae" în sarcina intimatei-pârâte, calitate în care, în mod evident, aceasta nu poate fi subiect al răspunderii disciplinare, pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că abordarea recurentei de a analiza conduita intimatei din perspectiva argumentelor membrilor comisiei parlamentare - care o califică drept un "refuz (...) suficient de obstructiv încât justifică propunerea legislativă a celei mai grele sancţiuni pentru neprezentare, respectiv pierderea funcţiei deţinute" - nu este pertinentă, în cauză interesând dacă a avut loc sau nu o nerespectare a deciziei Curţii Constituţionale.

b) În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, recurenta critică hotărârea atacată, susţinând că instanţa disciplinară nu a ţinut seama de înscrisurile aflate la dosar, din care rezultă că subiectul privind neprezentarea intimatei-pârâte în faţa comisiei parlamentare a suscitat un interes deosebit pentru opinia publică, fiind larg dezbătut în mass-media; de asemenea, recurenta consideră greşit argumentul instanţei disciplinare referitor la lipsa contribuţiei intimatei-pârâte la publicitatea poziţiei sale de neconformare la o decizie a Curţii Constituţionale, arătând că latura obiectivă a abaterii disciplinare în discuţie există indiferent de acest aspect, relevant fiind că o astfel de conduită a indus opiniei publice ideea inexistenţei unui echilibru între puterile statului, precum şi faptul că remediul constituţional pentru soluţionarea blocajului instituţional şi restabilirea echilibrului este ineficient, intimata-pârâtă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, alegând să ignore Curtea Constituţională şi Parlamentul şi afectând, astfel, prestigiul justiţiei.

Criticile sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

Manifestarea imputată intimatei-pârâte, ce constituie elementul material al abaterii disciplinare în discuţie, constă în atitudinea de nerespectare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611/2017, care a ajuns la cunoştinţa publicului ca urmare a mediatizării acestui subiect în spaţiul public, aducând atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei.

Pentru argumentele arătate în cele ce preced, s-a constatat, însă, că intimatei nu-i poate fi imputată abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, în cauză nefiind vorba despre o nerespectare a deciziei Curţii Constituţionale.

De asemenea, împrejurarea că poziţia pe care intimata a înţeles să o adopte faţă de obligaţia instituită în sarcina sa prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 611/2017 a constituit subiectul mai multor informaţii de presă şi a fost mediatizată nu poate reprezenta, în sine, o dovadă a urmării imediate constând în afectarea onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei, cu atât mai puţin cu cât intimatei nu-i poate fi imputată o conduită ilicită, în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

Nici sub aspectul laturii subiective, în sarcina intimatei-pârâtei nu poate fi reţinută vreo formă de vinovăţie, cu atât mai puţin intenţia, aceasta având suficiente argumente care să-i creeze convingerea şi reprezentarea faptului că procedează în mod corect, legal faţă de obligaţia instituită în sarcina sa prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 611/2017.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele şi criticile formulate de recurentă, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 7P din 25 iulie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2019.

GGC - GV