Material jurisdiction for trademark enforcement suspension: subject matter over procedural filter panel

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 362 din 11 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a apreciat că este întemeiată excepţia necompetenţei materiale, invocate din oficiu, şi a declinat în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta A. SRL, în contradictoriu cu intimata B. SRL, privind suspendarea executării Deciziei civile nr. 1225/Ap din 26 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunţa această soluţie, secţia a II-a civilă, a instanţei supreme a reţinut, în esenţă, că, în speţă, faţă de împrejurarea că obiectul litigiului principal priveşte constatarea încălcării unui drept protejat de art. 4 şi 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, sunt aplicabile dispoziţiile art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., conform cărora, la stabilirea cauzelor de competenţa tribunalelor specializate sau, după caz, a secţiilor civile reorganizate potrivit alin. (1) al art. 228 din aceeaşi lege, se va ţine seama de numărul şi natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora, precum şi de volumul de activitate al instanţei; or, se arată în încheierea de declinare, atât prin Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012, cât şi prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018, Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că secţiei I civile îi revin spre competentă soluţionare litigiile din nomenclatorul "proprietate intelectuală", din această categorie făcând parte şi dreptul exclusiv asupra unei mărci, invocat de către reclamantă în litigiul pendinte.

Prin Încheierea nr. 832 din 7 aprilie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, secţia I civilă, a instanţei supreme a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei "în favoarea completului nr. 1 din cadrul secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

Pentru a pronunţa această soluţie, secţia I civilă, a reţinut, în esenţă, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 484 alin. (3) pct. 2 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, conform cărora cererea de suspendare a executării hotărârii se soluţionează de completul de filtru, după ce acesta a fost desemnat, în cazurile prevăzute la art. 493 din acelaşi cod.

S-a apreciat că, întrucât dosarul nr. x/2018, ce are ca obiect recursul declarat împotriva deciziei a cărei executare se solicită a fi suspendată în cauză, a fost înregistrat şi se află pe rolul secţiei a II-a civile, în cadrul căreia a fost desemnat completul de filtru, respectiv completul nr. 1 al acestei secţii, în temeiul art. 484 alin. (3) pct. 2 din C. proc. civ., acestui din urmă complet îi revine competenţa de a soluţiona şi cererea de suspendare a executării silite, înregistrată la instanţa supremă (Secţia a II-a civilă) ulterior căii de atac a recursului.

S-a reţinut, de asemenea, că dispoziţiile art. 484 alin. (3) din C. proc. civ. reflectă caracterul incidental al cererii de suspendare a executării silite faţă de cererea de recurs, ceea ce face ca natura litigiului să nu fie relevantă pentru determinarea competenţei de soluţionare a acestei cereri, distinct de competenţa de soluţionare a recursului. Cât timp completul de filtru nu s-a dezînvestit, iar completul în favoarea căruia s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de suspendare nu a fost, la rându-i, învestit cu soluţionarea recursului, incidentul procedural urmează a se soluţiona de completul de filtru.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, fiind repartizat aleatoriu completului Civil 2 - 2020, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Cu titlu prealabil, în cadrul judecăţii conflictului de competenţă ivit, procedând la verificarea dosarului având ca obiect recursul declarat împotriva deciziei a cărei executare se solicită a fi suspendată, înregistrat la secţia a II-a civilă la data de 16 decembrie 2019 sub nr. x/2018, Înalta Curte constată că, la data de 20 ianuarie 2020, recurenta pârâta SC A. SRL a solicitat suspendarea executării silite a deciziei recurate până la soluţionarea recursului. Cererea de suspendare a fost ataşată la dosarul de recurs, fiind stabilit termen de judecată la data de 11 februarie 2020, conform Rezoluţiei din 22 ianuarie 2020, când s-a pronunţat Încheierea de declinare nr. 362 din 11 februarie 2020 de către secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, prin Rezoluţia din 4 martie 2020, a fost acordat termen de judecata la 31 martie 2020, cu citarea părţilor, în vederea discutării excepţiei necompetenţei materiale, termen la care cauza a fost, însă, suspendată de drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16 martie 2020 .

Prin Rezoluţia din 25 mai 2020, în temeiul art. 42 alin. (8) din Capitolul V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16 martie 2020, precum şi al art. 63 alin. (13) din Anexa nr. 1 la Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 311 din 14 aprilie 2020, a fost fixat termen de judecată la 7 iulie 2020, cu citarea părţilor.

Verificând cauza, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., raportat la art. 135 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă, reclamanta B. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, solicitând:

- să se constate că reclamanta este titulara unui drept exclusiv asupra mărcii naţionale nr. x, protejat prin înregistrarea mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, potrivit art. 4 şi 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, şi că pârâta a încălcat acest drept prin folosirea în activitatea sa comercială, fără consimţământul titularului, a unui semn identic cu marca, pentru produse identice cu acela pentru care marca a fost înregistrată şi, că prin aceasta, produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul, potrivit art. 36 alin. (2) din aceeaşi lege;

- să se interzică pârâtei să efectueze, fără autorizarea reclamantei, următoarele acte: aplicarea/utilizarea semnului identic cu marca pe produse sau pe ambalaje, oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop, importul sau exportul produselor sub acest semn, utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate, potrivit art. 4 şi 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998;

- să se constate că, prin fabricarea/importul şi folosirea de produse individuale, pârâta a săvârşit un act de concurenţă neloială, în sensul prevederilor art. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale;

- să fie obligată pârâta să retragă de pe piaţă şi să distrugă toate produsele ce poartă reproducerea mărcii reclamantei, sub sancţiunea de daune cominatorii, în cuantum de 3000 RON/zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea întocmai a obligaţiei impuse, potrivit art. 7 din Legea nr. 11/1991 şi art. 36 din Legea nr. 84/1998;

- să fie obligată pârâta la publicarea hotărârii, pe cheltuiala sa, în două ziare de circulaţie naţională, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 500 RON/zi de întârziere, în executarea obligaţiei, ca măsură compensatorie pentru daunele de imagine aduse societăţii reclamante pe piaţa specifică.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 4 şi 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, respectiv art. 2 şi 7 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

Prin Sentinţa civilă nr. 177 din 22 martie 2019, Tribunalul Covasna, secţia civilă, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată, iar apelul declarat împotriva acesteia de pârâtă a fost respins prin Decizia civilă nr. 1225/Ap din 26 septembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 16 decembrie 2019, sub nr. x/2018, iar, la data de 20 ianuarie 2020, aceeaşi pârâtă, în temeiul art. 484 alin. (2) din C. proc. civ., a formulat cerere de suspendare a executării deciziei civile recurate, formându-se dosarul nr. x/2018, ce face obiectul conflictului de competenţă.

Conform legislaţiei în vigoare, competenţa materială procesuală a instanţelor se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii.

Această regulă a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care, prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, "Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

În cuprinsul acestei hotărâri, instanţa supremă concluzionează că "potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenţei materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenţiei" (pct. 165), prevederile legale interpretate prin decizia pronunţată în interesul legii [art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011] referindu-se expres la "obiectul sau natura litigiilor", în funcţie de care se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate ori, după caz, tribunale specializate (pct. 168 şi 174).

Conform dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii: secţia I civilă, secţia a II-a civilă, secţia penală şi secţia de contencios administrativ şi fiscal, 4 complete de 5 judecători şi secţiile unite, cu competenţă proprie.

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, la nivelul secţiei I civile, funcţionează complete specializate în materia proprietăţii intelectuale (Hotărârea nr. 234 din 16 decembrie 2019 de aprobare a completelor de judecată pentru anul 2020; în acelaşi sens este şi Hotărârea anterioară, nr. 99 din 20 septembrie 2018)

În cauza ce face obiectul conflictului de competenţă analizat, cererea de chemare în judecată vizează "dreptul asupra mărcii" naţionale nr. x, protejat prin înregistrarea mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în sensul prevăzut de art. 4 şi 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, obiectul litigiului fiind circumscris materiei drepturilor de proprietate intelectuală, de competenţa completelor specializate din cadrul secţiei I civile.

Potrivit art. 484 alin. (3) C. proc. civ., cererea de suspendare se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, după cum urmează:

"1. de un complet anume constituit, format din 3 judecători, în condiţiile legii, în cazul în care cererea s-a depus înainte de ajungerea dosarului la instanţa de recurs; 2. de completul de filtru, după ce acesta a fost desemnat, în cazurile prevăzute la art. 493; 3. de completul care judecă recursul pe fond, în cazul în care s-a fixat termen în şedinţă publică".

Conform art. 111 alin. (10) din HCSM nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, "Cererile de suspendare a executării hotărârilor supuse căilor de atac se vor soluţiona de completul care a fost învestit cu judecarea cauzei".

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor anterior citate, cererile de suspendare a executării hotărârilor supuse căilor de atac se vor soluţiona de completul care a fost învestit cu judecarea cauzei, însă, avându-se în vedere criteriul prioritar al obiectului cauzei în baza căruia se stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei şi competenţa materială procesuală a completelor specializate în materia proprietăţii intelectuale aflate în componenţa secţiei I civile a Înaltei Curţi, se constată că cererea de suspendare a executării unei hotărâri pronunţate în materia drepturilor de proprietate intelectuală urmează a fi analizată, în concret, de către aceste complete specializate.

Prin urmare, dispoziţiile art. 484 alin. (3) din C. proc. civ., invocate drept argument legal pentru declinarea competenţei de judecată a cauzei, coroborate cu cele ale art. 111 alin. (10) din HCSM nr. 1375/2015, menţionate anterior, sunt subsecvente celor care consacră, explicit şi imperativ, obiectul şi natura litigiului drept criterii unice pentru determinarea competenţei materiale procesuale a instanţelor de judecată.

Pe de altă parte, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 484 alin. (4) C. proc. civ., termenul de judecată, pentru care se face citarea pentru soluţionarea cererii de suspendare, se stabileşte astfel încât să nu treacă mai mult de 10 zile de la primirea cererii de suspendare. Aceasta presupune ca judecata în această situaţie să se facă cu celeritate, cu respectarea dreptului la un proces echitabil, într-un termen optim şi previzibil, în acord cu dispoziţiile art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, repartizarea eronată a dosarului de fond unui complet necompetent funcţional nu trebuie să aducă atingere drepturilor procesuale ale părţilor în litigiu.

Pentru considerentele arătate, având în vedere şi măsura dispusă în dosarul de recurs, în cadrul secţiei a II-a civile, constând în fixarea termenului de judecată la 7 iulie 2020, cu citarea părţilor, în vederea discutării excepţiei de necompetenţă materială a secţiei respective, pentru o mai bună administrare a actului de justiţie, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta A. SRL, în contradictoriu cu intimata B. SRL, privind suspendarea executării Deciziei nr. 1225/Ap din 26 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, în favoarea secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 25 mai 2020.

GGC - CL