Judge's Prolonged Failure to Draft Judgments Justifies Salary Reduction

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2019, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului Specializat Cluj, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din acelaşi act normativ.

În motivarea acţiunii disciplinare, s-a susţinut, în esenţă, că, la data începerii cercetării disciplinare, pârâtul avea neredactate 234 de hotărâri, fiind înregistrate depăşiri ale termenului de redactare cu durate cuprinse între 382 şi 100 de zile, în peste 100 dosare, iar într-un număr mare de dosare depăşirile termenului de redactare însumau durate cuprinse între 382 şi 319 zile; de asemenea, la data finalizării cercetării disciplinare pârâtul figura cu un număr total de 265 de hotărâri neredactate

II. Hotărârea instanţei de disciplină

Prin Hotărârea nr. 21J din 11 septembrie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă de 3 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. (r) teza I din acelaşi act normativ.

Pentru a hotărî astfel, instanţa disciplinară a reţinut, în esenţă, următoarele:

Din analiza datelor prezentate de Tribunalul Specializat Cluj rezultă că, la data de 7 mai 2019, din totalul de 265 hotărâri neredactate, în privinţa cărora s-a depăşit termenul de redactare, pârâtul înregistra depăşiri ale termenului de redactare cu durate cuprinse între 367 zile şi 100 zile întârziere în peste 150 dosare, într-un număr mare de dosare durata depăşirii fiind de 79 zile, 67 zile, 66 zile, etc.

În plus, unele dintre hotărârile neredactate, existente la data începerii cercetării disciplinare, în privinţa cărora era depăşit termenul de redactare, au fost pronunţate anterior datei la care a fost exercitată acţiunea disciplinară în lucrarea Inspecţiei Judiciare nr. x/2018 pentru săvârşirea aceleiaşi abateri disciplinare, acţiune disciplinară ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 16J din 6 iunie 2018 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară. Hotărârile respective nu erau motivate de pârât nici la data iniţierii procedurii disciplinare supuse analizei de faţă, deşi, în unele cazuri, se înregistrau chiar şi 382 de întârziere în redactare.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii obiective, constă în neîndeplinirea obligaţiei de a redacta hotărârile judecătoreşti în termenele prevăzute de lege, iar sub aspectul laturii subiective trebuie ca aceste fapte să fie imputabile judecătorului, fiind exclusă orice cauză care exonerează magistratul de răspundere disciplinară.

Responsabilităţile ce decurg din respectarea acestor norme legale sunt concretizate şi în cerinţa imperativă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Sub aspectul laturii obiective, secţia a reţinut că la data începerii cercetării disciplinare pârâtul figura cu un număr de 234 hotărâri, fiind înregistrate depăşiri ale termenului de redactare cu durate cuprinse între 382 şi 100 zile întârziere, în peste 100 dosare, iar într-un număr mare de dosare depăşirile termenului de redactare însumau durate cuprinse între 382 şi 319 zile. De asemenea, la data finalizării cercetării disciplinare, pârâtul figura cu un număr total de 265 hotărâri neredactate.

A fost evidenţiat faptul că numărul hotărârilor neredactate, în privinţa cărora termenul de redactare a fost depăşit, era mai mare la data efectuării cercetării disciplinare (7 mai 2019) decât la data avută în vedere la momentul la care s-a dispus începerea cercetării disciplinare, respectiv 25 februarie 2019.

S-a concluzionat, deci, că s-a făcut dovada încălcării, de către pârât, a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce i-au revenit spre motivare.

În ce priveşte elementul psihologic ce precede şi însoţeşte, potrivit dispoziţiilor legale, fapta ilicită susmenţionată, s-a reţinut că, în lipsa unor criterii prevăzute de lege, în funcţie de care să se stabilească caracterul imputabil al încălcării dispoziţiilor legale referitoare la respectarea termenelor în care se redactează hotărârile judecătoreşti, se vor avea în vedere toate aspectele care ţin de activitatea profesională desfăşurată de judecător în perioada de referinţă şi în raport de care să se constate, în concret, dacă această conduită este sau nu imputabilă acestuia.

În acest sens, s-a reţinut că duratele excesive cu care s-a depăşit termenul de redactare în cazul unui număr considerabil de hotărâri, dintre care unele pronunţate în prim grad de jurisdicţie, persistenţa pârâtului în neîndeplinirea acestei obligaţii, în condiţiile în care, în ceea ce îl priveşte au mai fost iniţiate acţiuni disciplinare pentru aceeaşi faptă, neîndeplinirea obligaţiei de redactare în cazul unor hotărâri pronunţate anterior soluţionării acţiunii disciplinare precedente, caracterul constant şi progresiv în încălcarea acestei responsabilităţi specifice funcţiei judiciare relevă o gestionare necorespunzătoare a activităţii de redactare a hotărârilor pronunţate, fapt care confirmă concluzia că situaţia este imputabilă acestuia.

S-a reţinut că probele administrate în cauză relevă faptul că această conduită, contrară responsabilităţilor specifice funcţiei, este specifică pârâtului, care, în mod constant, a înregistrat un număr semnificativ de întârzieri în redactare, cu perioade de întârziere extrem de îndelungate, conform consemnărilor din ultima fişă de evaluare prezentată de Tribunalul Specializat Cluj.

Conform datelor statistice consemnate în înscrisul de la dosarul de cercetare disciplinară, în intervalul cuprins între 1 ianuarie 2018 - 31 decembrie 2018, pârâtul a redactat un număr total de 365 dosare, din care a redactat cu întârziere un număr total de 359 dosare, ponderea hotărârilor redactate peste termenul legal, din totalul dosarelor soluţionate, fiind de 98,4%, iar media zilelor de depăşire este de 181,4 zile.

O asemenea conduită nu poate fi considerată justificată, în raport cu numărul total al hotărârilor redactate în cursul unui an, iar criteriul volumului de activitate invocat de pârât în apărare nu poate înlătura concluzia că nerespectarea termenului de redactare îi este imputabilă, nefiind de natură a releva imposibilitatea obiectivă de respectare a termenului de redactare.

Din înscrisul aflat la dosar rezultă că, în anul 2018, pârâtul a soluţionat un număr total de 762 dosare (fără dosare asociate), situându-se la limita maximă în cadrul instanţei la acest parametru, a participat la 148 şedinţe de judecată şi a rulat 1193 dosare, activitate ce se încadrează în media pe instanţă.

Aceşti parametrii nu conturează un volum de activitate care să justifice durata excesivă a întârzierilor în redactarea hotărârilor şi numărul mare al hotărârilor în care s-a depăşit termenul de redactare, în condiţiile în care alţi judecători care au înregistrat un volum de activitate sensibil egal nu înregistrează întârzieri în redactarea hotărârilor sau numărul şi durata depăşirii este nesemnificativă.

În raport cu numărul total al hotărârilor ce i-au revenit spre redactare în cursul anului 2018, apărările privind schema insuficientă de personal, lipsa grefierilor dactilografi în statul de funcţii, respectiv neasigurarea unui volum optim de muncă sau inexistenţa unui program de normare a muncii pentru judecători nu sunt împrejurări de natură a înlătura răspunderea disciplinară a pârâtului.

De asemenea, apărările pârâtului, în sensul că "din perspectiva justiţiabililor nu există nicio diferenţă între motivarea cu întârziere a unei hotărâri şi fixarea, ca prim termen de judecată, a unei durate mai mari de timp de către instanţele supraaglomerate, că în ambele cazuri obţinerea hotărârii judecătoreşti se face la fel de târziu", nu sunt de natură a înlătura concluzia că există o încălcare a responsabilităţilor profesionale de natură a justifica angajarea răspunderii disciplinare, în condiţiile în care este vorba despre o obligaţie expres reglementată de lege. Legea nu lasă la latitudinea judecătorului posibilitatea de a aprecia asupra modului în care se justifică îndeplinirea acestei obligaţii reglementate de lege în interesul părţilor din proces, obligaţie ce este expresia dreptului la un proces echitabil consacrat şi la nivel constituţional.

De asemenea, secţia a reţinut ca fiind nejustificată apărarea pârâtului potrivit căreia ar acorda o atenţie deosebită modului în care redactează hotărârile pronunţate, întrucât preocuparea judecătorului pentru realizarea unui act de justiţie de calitate constituie o obligaţie specifică funcţiei judiciare şi nu înlătură cerinţa respectării termenelor prevăzute de lege, inclusiv a termenului pentru redactarea hotărârilor judecătoreşti.

Probele administrate relevă faptul că depăşirea considerabilă a termenelor de redactare a hotărârilor constituie o conduită specifică pârâtului, care relevă nu doar un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru şi a prioritizării lucrărilor, ci şi o stare de pasivitate asumată în ceea ce priveşte îndeplinirea acestor obligaţii, în condiţiile în care nu a depus diligente pentru redactarea tuturor hotărârilor pronunţate anterior soluţionării acţiunii disciplinare precedente, acţiune ce a fost respinsă.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că - din modul în care pârâtul a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd obligaţia redactării în termen a hotărârilor pronunţate - atitudinea psihică a acestuia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, pe care, chiar dacă nu le-a urmărit a acceptat producerea lor.

Urmarea specifică este relevată de consecinţele faptelor, care au un nivel de gravitate ridicat, concretizat în încălcarea drepturilor procesuale ale persoanelor ce aveau calitatea de părţi în cauzele evidenţiate mai sus, afectând în mod substanţial actul de justiţie şi aducându-se atingere şi prestigiului justiţiei, prin nerespectarea cadrului legal de soluţionarea a cauzelor. Nu poate fi ignorat, în contextul acestei concluzii, faptul că obligaţia redactării hotărârilor condiţionează finalitatea actului de justiţie şi este expresia dreptului părţilor la un proces echitabil, inclusiv din perspectiva duratei rezonabile a procedurii judiciare.

Întrucât la calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecăţii, atât în primă instanţă cât şi în cursul căilor de atac, prin inactivitatea pârâtului, constând în redactarea cu întârziere a hotărârilor sau în neredactarea lor, părţile au fost lipsite de elementul esenţial al aducerii la cunoştinţă a conţinutului hotărârilor judecătoreşti, sub aspectul considerentelor, situaţie care s-a perpetuat mai mult de un an de zile, în cazul unor hotărâri, astfel încât a fost prelungit termenul de soluţionare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinţei derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale.

Concluzionează instanţa disciplinară că nerespectarea de către pârât a dispoziţiilor prevăzute de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., în modalităţile descrise mai sus, are caracter imputabil, nefiind justificată de cauze obiective, care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

La individualizarea sancţiunii aplicate instanţa disciplinară a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptelor săvârşite de pârât.

S-a reţinut, astfel, că, prin Hotărârea nr. 16J din 6 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă acţiunea disciplinară formulată împotriva aceluiaşi pârât, pentru aceeaşi abatere disciplinară, împrejurare care ar fi trebuit să constituie un factor de conştientizare de către acesta, în sensul de a lua toate măsurile pentru eficientizarea activităţii şi respectarea termenelor prevăzute de lege pentru efectuarea lucrărilor.

De asemenea, s-a reţinut faptul că numărul hotărârilor pentru care termenul de redactare a fost depăşit a crescut, de la data la care a fost începută cercetarea disciplinară şi până la data finalizării cercetării disciplinare, iar pârâtul nu s-a prezentat în faţa instanţei disciplinare şi nici nu a depus dovezi din care să rezulte că a redactat aceste hotărâri.

În plus, atitudinea pârâtului trebuie examinată şi din perspectiva problemei lipsei de încredere cu care se confruntă sistemul judiciar, de natură a-i afecta autoritatea; interesul justiţiabililor din cauzele în care nu s-au respectat termenele legale de redactare a hotărârilor se suprapune cu interesul societăţii de a avea o justiţie care soluţionează la timp cauzele cu care este sesizată, ca şi pilon al unei societăţi democratice.

Totodată, s-a avut în vedere ritmul foarte lent de lucru al pârâtului, lipsa de eficienţă în organizarea timpului de lucru şi de mobilizare, după exercitarea acţiunii disciplinare, când nu a redus numărul sentinţelor pentru care termenul prevăzut de lege pentru redactarea acestora a fost depăşit, caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale, precum şi principiul proporţionalităţii sancţiunii cu gravitatea abaterilor.

III. Calea de atac formulată

Împotriva hotărârii instanţei de disciplină a declarat recurs pârâtul, solicitând respingerea acţiunii disciplinare, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, în esenţă, sunt reiterate apărările şi argumentele invocate în faza administrativă a cercetării disciplinare, şi anume volumul mare şi timpul limitat de lucru, complexitatea cauzelor, calitatea foarte bună a redactărilor, deficitul de personal al instanţelor, lipsa normării muncii judecătorilor, precum şi situaţia personală a recurentului şi lipsa de disponibilitate de a lucra peste program.

Recurentul susţine, de asemenea, că hotărârea atacată se bazează doar pe date statistice, fără o "analiză obiectivă şi completă a situaţiei speciale, apărările mele fiind înlăturate fără o motivare relevantă" în plus, arată recurentul, "toate datele statistice reţinute în cadrul inspecţiei judiciare au fost luate din sistemul ECRIS", "existând situaţii (...) în care dosare, deşi redactate şi chiar comunicate părţilor, figurau ca fiind nemotivate".

Concluzionează recurentul că sancţionarea sa disciplinară s-a făcut în baza unor informaţii statistice asupra cărora există suspiciuni că nu sunt riguros exacte şi în mod sigur incomplete, aplicând mecanic un text de lege rupt de orice realitate şi o prezumţie de vinovăţie rezultată doar din fapta obiectivă, aplicată într-un mod larg, fără a i se dovedi, în concret, vinovăţia.

IV. Apărările intimatei

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 şi 486 alin. (3) din C. proc. civ., arătând că cererea de recurs nu este motivată, în sensul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, întrucât recurentul nu formulează critici punctuale ale hotărârii atacate, ci se rezumă la reiterarea apărărilor formulate în procedura cercetării disciplinare, fără a face referire la motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului, în şedinţa publică din 25 mai 2020, data pronunţării, pentru motivele arătate în practica.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică şi legală.

A arătat, în acest sens, că, în mod contrar celor susţinute de recurent prin motivele de recurs, probele administrate în cursul cercetării disciplinare şi în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară evidenţiază, dincolo de orice dubiu, săvârşirea de către recurent a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, în varianta normativă constând în neredactarea hotărârilor judecătoreşti, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege.

Intimata apreciază că instanţa disciplinară a analizat detaliat apărările pârâtului, reţinându-se argumentat caracterul imputabil al faptelor săvârşite de acesta, faptul că nici volumul de activitate, nici complexitatea cauzelor cu care a fost învestit nu justifică durata depăşirii termenului de redactare a hotărârilor judecătoreşti.

De altfel, starea de fapt reţinută prin acţiunea disciplinară şi confirmată prin hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară, care face obiectul recursului, nu a fost contestată de recurentul-pârât.

Se arată, de asemenea, că şi sub aspectul laturii subiective în mod justificat secţia pentru judecători a reţinut că, din modul în care pârâtul a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care impun obligaţia redactării în termen a hotărârilor pronunţate, atitudinea psihică a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere a acceptat-o, chiar dacă nu a urmărit-o.

V. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurent, cu dispoziţiile legale incidente în cauză, precum şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018, care consacră caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin hotărârea atacată s-a reţinut că, prin probele administrate, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât.

Aşa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, redate mai sus, la Cap. II din prezenta decizie, sub aspectul laturii obiective, s-a apreciat că starea de fapt rezultată din probe face dovada încălcării de către pârât a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce i-au revenit spre motivare, precum şi a caracterului imputabil al faptei, atitudinea pârâtului fiind caracterizată nu doar de un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru şi a prioritizării lucrărilor, ci şi de o stare de pasivitate asumată în ceea ce priveşte îndeplinirea acestor obligaţii.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că - din modul în care pârâtul a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd obligaţia redactării în termen a hotărârilor pronunţate - atitudinea psihică a acestuia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere a acceptat-o, chiar dacă nu a urmărit-o.

La individualizarea sancţiunii, instanţa disciplinară a avut în vedere împrejurarea că pârâtul a mai fost supus verificărilor pentru aceeaşi abatere disciplinară, ritmul foarte lent de lucru al pârâtului, lipsa de eficienţă în organizarea timpului de lucru şi de mobilizare, după exercitarea acţiunii disciplinare, când nu a redus numărul sentinţelor pentru care termenul prevăzut de lege pentru redactarea acestora a fost depăşit, caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale, precum şi principiul proporţionalităţii sancţiunii cu gravitatea abaterilor.

Înalta Curte reţine că instanţa disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare a recurentului-pârât sub aspectul săvârşirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit acestor dispoziţii legale, "Constituie abateri disciplinare: (...) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege;".

Recurentului-pârât îi este imputată săvârşirea abaterii disciplinarea susmenţionate, în forma prevăzută de prima teză a dispoziţiilor legale citate, constând în "neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătoreşti".

Într-adevăr, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Abaterea disciplinară în discuţie este, sub aspect juridic, consecinţa nerespectării obligaţiei stipulate la art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., conform cărora "hotărârea se va redacta şi semna în cel mult 30 de zile de la pronunţare".

Sub aspectul laturii obiective, abaterea constă în neîndeplinirea obligaţiei de a redacta hotărârile judecătoreşti în termenele prevăzute de lege, iar sub aspectul laturii subiective trebuie ca aceste fapte să fie imputabile judecătorului, fiind exclusă orice cauză care exonerează magistratul de răspundere disciplinară.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa disciplinară, în raport cu probatoriul efectuat în cauză, reflectat şi de situaţia statistică depusă la dosar de Tribunalul Specializat Cluj, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea recurentul-pârât, rezultă că, la data de 7 mai 2019, din totalul de 265 hotărâri neredactate, în privinţa cărora s-a depăşit termenul de redactare, acesta înregistra depăşiri ale termenului de redactare cu durate cuprinse între 367 zile şi 100 zile întârziere în peste 150 dosare, într-un număr mare de dosare durata depăşirii fiind de 79 zile, 67 zile, 66 zile, etc.

Mai mult decât atât, s-a constatat că unele dintre hotărârile neredactate, existente la data începerii cercetării disciplinare în cauza de faţă, în privinţa cărora era depăşit termenul de redactare, au fost pronunţate anterior datei la care a fost exercitată acţiunea disciplinară într-o altă cauză privindu-l pe acelaşi pârât (lucrarea Inspecţiei Judiciare nr. x/2018), pentru săvârşirea aceleiaşi abateri disciplinare, acţiune disciplinară ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 16J din 6 iunie 2018 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară; hotărârile respective nu erau motivate de pârât nici la data iniţierii procedurii disciplinare supuse analizei de faţă, deşi, în unele cazuri, se înregistrau chiar şi 382 de întârziere în redactare.

Atât numărul mare al hotărârilor neredactate, cât şi perioada de timp îndelungată de depăşire a termenului de redactare, coroborate cu împrejurarea că recurentul-pârât a mai fost supus, anterior, verificărilor sub aspectul aceleiaşi abateri disciplinare, chiar dacă acţiunea a fost respinsă, sunt aspecte care conduc, în mod evident, la concluzia că starea de fapt reţinută în sarcina sa se încadrează în dispoziţiile legale citate, reprezentând latura obiectivă a abaterii disciplinare imputate.

De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa disciplinară - raportat la situaţia de fapt dovedită - că pârâtului îi este imputabilă fapta, având în vedere modul defectuos de gestionare a timpului de lucru şi a prioritizării lucrărilor, precum şi starea de pasivitate asumată în ceea ce priveşte îndeplinirea acestor obligaţii.

În fine, sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a recurentului-pârât - care a prevăzut rezultatele faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o - reiese din modul în care acesta a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd obligaţia redactării în termen a hotărârilor pronunţate.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent în susţinerea recursului, potrivit cărora sancţionarea sa disciplinară s-a făcut în baza unor informaţii statistice care ar fi inexacte şi incomplete, prin aplicarea mecanică a unui text de lege "rupt de orice realitate" şi fără a i se dovedi, în concret, vinovăţia.

Împrejurările invocate în sprijinul recursului, referitoare la volumul mare şi timpul limitat de lucru, complexitatea cauzelor, calitatea foarte bună a redactărilor, deficitul de personal al instanţelor, lipsa normării muncii judecătorilor, precum şi la situaţia personală a recurentului şi la lipsa de disponibilitate de a lucra peste program, nu reprezintă critici veritabile ale hotărârii atacate, ci o reiterare fidelă a apărărilor şi argumentelor invocate în faza administrativă a cercetării disciplinare, cărora instanţa disciplinară le-a răspuns în mod exhaustiv, prin considerentele hotărârii pronunţate, sintetizate mai sus, la Cap. II din prezenta decizie.

De altfel, toate aceste argumente, în majoritatea lor, vizează aspecte generale, ce caracterizează (afectează) activitatea şi condiţiile de lucru ale tuturor magistraţilor, nefiind de natură să îl exonereze de răspundere pe recurent; cu atât mai puţin pot duce la exonerare argumentele de ordin subiectiv, personal, referitoare la starea civilă şi situaţia familială a recurentului şi la lipsa de disponibilitate a acestuia de a lucra peste program.

Singurul argument pertinent invocat de recurent în susţinerea căii de atac formulate este, aşadar, cel vizând aspectul probatoriu al cauzei, potrivit căruia sancţionarea sa disciplinară s-a făcut în baza unor informaţii statistice inexacte şi incomplete şi fără a i se dovedi, în concret, vinovăţia.

Astfel, recurentul arată că hotărârea atacată se bazează doar pe date statistice "luate din sistemul ECRIS", "existând situaţii (...) în care dosare, deşi redactate şi chiar comunicate părţilor, figurau ca fiind nemotivate".

Nici acest argument nu este, însă, întemeiat.

Aşa cum s-a arătat mai sus, din probele administrate în etapa administrativă a cercetării disciplinare (datele transmise de Tribunalul Specializat Cluj, instanţă în cadrul căreia îşi desfăşoară recurentul activitatea), rezultă că, la data de 25 februarie 2019, recurentul înregistra:

- un număr total de 234 hotărâri în privinţa cărora era depăşit termenul de redactare, durata depăşirii fiind în unele situaţii considerabilă, fiind menţionate, cu titlu exemplificativ, următoarele: hotărârea prin care a fost soluţionat dosarul nr. x/2016, având ca obiect cerere de valoare redusă, în care durata depăşirii termenului de redactare era de 382 zile; hotărârea prin care a fost soluţionat dosarul nr. x/2016, având ca obiect constatare nulitate act, în care durata depăşirii termenului de redactare era de 382 zile; hotărârea prin care a fost soluţionat dosarul nr. x/2016, având ca obiect acţiune constatare, în care durata depăşirii termenului de redactare era de 357 zile; cu aceeaşi durată s-a depăşit termenul de redactare în dosarul nr. x/2017, având ca obiect acţiune în constatare, în dosarul nr. x/2015 şi în dosarul nr. x/2014, având ca obiect pretenţii; hotărârea prin care a fost soluţionat dosarul nr. x/2016, având ca obiect excludere asociat, în care durata depăşirii termenului de redactare era de 348 zile; aceeaşi durată de 348 zile, cu care s-a depăşit termenul de redactare, a fost constatată în dosarele nr. x/2014, nr. y/2016/a1, nr. 1101/1285/2016/a3, nr. 587/1285/2017/al şi nr. 587/1285/2017/a2; cu 334 zile s-a depăşit termenul de redactare a hotărârilor în dosarele nr. x/2017, nr. y/2017/a2 şi nr. 675/1285/2017/a3, iar cu 324 zile în dosarul nr. x/2017 şi nr. y/2017/a5, având ca obiect contestaţie la creanţă; cu 326 zile în dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2017, având ca obiect constatare nulitate act; cu 317 zile în dosarul nr. x/2014, având ca obiect contestaţie la raport; cu 319 zile în dosarul nr. x/2016, având ca obiect pretenţii, etc.;

- depăşiri ale termenului de redactare a hotărârilor, respectiv: (dosar nr. x/2017; nr. 874/12S5/2014/a1*/a4; nr. 13345/63/2009/al7; nr. 13345/63/2009/al6; 297 zile (dosarul nr. x/2017); 299 zile (dosarul nr. x/2016; nr. 3915/211/2017); 285 zile (nr. 4474/211/2016; nr. 18044/211/2016; nr. 8620/211/2017); 261 zile (nr. 807/1285/2016*; nr. 255/211/2018); 263 zile (dosarul nr. x/2016; nr. 13530/211/2016*; nr. 15136/211/2016*; 19953/211/2016*); 256 zile (dosarul nr. x/2014; nr. 5193/211/2016), etc.;

- întârzieri în redactare cu durate cuprinse între 382 şi 100 zile, în peste 100 dosare, într-un număr mare de dosare durata depăşirii fiind de 88 zile, 68 zile, 93 zile, etc.

De asemenea, conform relaţiilor consemnate în adresa nr. x din data de 6 mai 2019 a aceleiaşi instanţe - Tribunalul Specializat Cluj - la data efectuării cercetării disciplinare, respectiv 7 mai 2019, recurentul-pârât avea neredactate un număr total de 265 hotărâri în privinţa cărora era depăşit termenul de redactare, numărul fiind mai mare la data efectuării cercetării disciplinare (7 mai 2019) decât la data avută în vedere la momentul la care s-a dispus începerea cercetării disciplinare, respectiv 25 februarie 2019.

Statistica prezentată de instanţa la care recurentul-pârât îşi desfăşoară activitatea este, contrar susţinerilor acestuia, una oficială, detaliată şi foarte exactă sub toate aspectele relevate, atât în privinţa perioadelor de depăşire a termenelor de redactare a hotărârilor, cât şi a dosarelor în care acestea au fost pronunţate.

Analiza acestei statistici conduce, în mod evident, aşa cum corect a reţinut şi instanţa disciplinară, la concluzia că s-a făcut dovada încălcării de către recurentul-pârât a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce i-au revenit spre motivare, pe de o parte, şi că această încălcare este urmarea unui mod defectuos de gestionare de către recurent a timpului de lucru şi a prioritizării lucrărilor, precum şi a unei stări de pasivitate în ceea ce priveşte îndeplinirea acestor obligaţii, în condiţiile în care nu a depus diligente pentru redactarea tuturor hotărârilor pronunţate anterior soluţionării acţiunii disciplinare precedente, pe de altă parte.

Nici în ceea ce priveşte vinovăţia nu sunt întemeiate criticile recurentului, latura subiectivă a abaterii disciplinare reţinute în sarcina acestuia decurgând din modul defectuos în care a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd obligaţia redactării în termen a hotărârilor pronunţate - atitudinea sa psihică fiind aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.

Modalitatea constantă şi repetitivă în care recurentul a înţeles să nesocotească, în fiecare caz în parte, termenele de redactare prevăzute de dispoziţiile legale citate, în condiţiile în care mai fusese cercetat pentru acelaşi gen de conduită neconformă obligaţiilor profesionale, denotă existenţa factorului intelectiv şi volitiv ce conturează vinovăţia, ca element subiectiv al acestei abateri.

De asemenea, în acord cu aprecierea instanţei de disciplină, Înalta Curte reţine că este justificată aplicarea sancţiunii, iar individualizarea acesteia este corectă, în circumstanţele concrete ale cauzei, care au reliefat fără echivoc faptul că recurentul-pârât fie nu a conştientizat amploarea şi gravitatea conduitei sale culpabile, fie nu a fost în măsură să remedieze deficienţele din activitatea sa.

Se constată, deci, că faptele imputate recurentului-pârât intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, după cum în mod just a reţinut instanţa de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a urmărilor prejudiciabile şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, ceea ce susţine legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menţionat.

Hotărârea instanţei disciplinare este, aşadar, temeinică şi legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor formulate de recurent, astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 21J din 11 septembrie 2019, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 25 mai 2020.

GGC - CL