Appellate court quashes magistrate disciplinary sanction for time-bar ruling based on reasoned statutory interpretation.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 19J din 19 iunie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, cu majoritate, a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Judecătoriei Târgu Bujor şi în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 a aplicat acestuia sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. (t) teza a II-a din acelaşi act normativ.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a apreciat că fapta domnului judecător A. de a încălca dispoziţiile art. 257 alin. (5), art. 264 alin. (1) şi art. 271 din C. proc. pen. cu consecinţa respingerii, ca tardive, a plângerii formulate de petent împotriva Ordonanţei nr. 290/P/2016 din 24 august 2018 se circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, s-a reţinut că, alegând să nu dea eficienţă dispoziţiilor legale anterior menţionate, domnul judecător A. a adăugat practic la lege într-un mod ce a avut drept consecinţă limitarea drepturilor petentului şi privarea acestuia de o cale de atac efectivă la o instanţă independentă, de altfel singura cale de atac prevăzută de lege, ignorând Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017 a Curţii Constituţionale şi restrângând pe baza unor criterii independente de voinţa petentului accesul efectiv al acestuia la o instanţă.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că domnul judecător A. a acţionat din culpă, nesocotind în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil normele de drept procesual, deşi cunoştea că prevederile legale nu cuprind dispoziţii exprese în sensul că data formulării contestaţiei înaintate prin poşta electronică ar fi data înregistrării la instanţă prin aplicarea menţiunii lucrătorului instanţei.

Împotriva acestei hotărâri, domnul judecător A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia şi anularea sancţiunii aplicate, invocând drept motive de casare prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În susţinerea căii de atac exercitate, a arătat că nu a încălcat niciuna din prevederile legale imputate, deoarece art. 257 alin. (5) din C. proc. pen. prevede expres regulile de citare, făcând parte din teza I a capitolului I "Citarea, comunicarea actelor procedurale şi mandatul de aducere", iar nu din teza a II-a privind comunicarea actelor procedurale, iar sintagma "cu acordul persoanei citate" din conţinutul articolului anterior menţionat are o singură direcţie, anume când organul judiciar citează justiţiabilul şi nu invers.

În ceea ce priveşte art. 271 din C. proc. pen., a considerat că la adoptarea soluţiei a respectat prevederile acestuia, dând eficienţă dispoziţiilor art. 270 din acelaşi act normativ.

Referitor la încălcarea Deciziei nr. 71 din 17 ianuarie 2017 a Curţii Constituţionale, s-a susţinut că, în speţa dedusă judecăţii, prevederile ce au făcut obiectul controlului de constituţionalitate (art. 204. 205, 206 şi 213 din C. proc. pen.) nu au fost puse în discuţie, nefiind vorba de o nerespectare a acestora, astfel încât nu sunt relevante sub aspectul acţiunii disciplinare exercitate.

Totodată, eticheta de formalism excesiv nu poate fi asimilată de plano cu o interpretare greşită a legii, în condiţiile în care nu exista un text de lege expres prevăzut de normele în vigoare pe care să-l fi încălcat, iar Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, opinia minoritară exprimată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători şi o parte a doctrinei susţin temeinicia soluţiei dispuse.

Prin întâmpinarea depusă, Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că prin modul de exercitare a funcţiei de către judecător, acesta a restrâns pe baza unor criterii subiective căile de transmitere către instanţă a plângerii, precum şi termenul de exercitare, iar dispoziţiile legale aplicate de judecător nu erau incidente în cauză, în timp ce prevederile incidente au fost ignorate.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Conform art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu [...] gravă neglijenţă.

Art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prevede că există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa Completului de 5 Judecători în aplicarea acestei reglementări, legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o importanţă deosebite, ce au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor şi pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare.

Raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, judecătorul să fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar sub aspectul laturii subiective ca această nesocotire să aibă caracter grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Conduita profesională a judecătorului faţă de care s-a dispus începerea cercetării disciplinare trebuie privită, aşadar, din perspectiva obligaţiilor care revin judecătorului în exercitarea atribuţiilor judiciare, a prevederilor procesuale generale şi speciale care guvernează modul de soluţionare a cauzelor şi a normelor de drept incidente în cauza la care se face referire în sesizarea care a stat la baza iniţierii prezentei proceduri.

În situaţia în care plângerea petentului a fost respinsă ca tardiv formulată, cerinţele prevăzute de lege pentru existenţa abaterii disciplinare analizate nu sunt îndeplinite, soluţia pronunţată fiind rezultatul unui raţionament juridic motivat, însuşit, de altfel, de o parte a doctrinei şi a jurisprundenţei, iar circumstanţele soluţionării dosarului la care se face referire în rezoluţia de începere a cercetării disciplinare evidenţiază că dosarul nu a fost instrumentat cu gravă neglijenţă, fapt care rezultă din modul în care au fost analizate dispoziţiile legale incidente în speţă, în lipsa unei prevederi exprese privind înregistrarea plângerii transmise prin intermediul poştei electronice.

Astfel, domnul judecătorul A. a reţinut că regula de calcul al termenelor calculate pe zile este stabilită de art. 269 din C. proc. pen., ce prevede că se porneşte de la ziua prevăzută în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel; nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlineşte; când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.

Participanţilor la procesul penal, care nu depun direct la organul judiciar actul de procedură şi care trebuie depus sub sancţiunea decăderii într-un anumit termen, art. 270 alin. (1) din C. proc. pen. le-a oferit posibilitatea să îl depună la administraţia locului de deţinere ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată, fiind considerat ca făcut în termen; în acest caz înregistrarea sau atestarea făcută de către administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului.

Prin instituţia termenului, astfel cum este reglementată în art. 268-271 din C. proc. pen., legea asigură îndeplinirea actelor procedurale în intervalele de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale menite să garanteze înfăptuirea actului de justiţie.

Sub aspectul comunicării actelor procedurale de către organele judiciare, legiuitorul în materie penală prin dispoziţiile art. 257 alin. (5) din C. proc. pen. a prevăzut că "Citarea se poate realiza şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, cu acordul persoanei citate." O dispoziţie similară nu se regăseşte, însă, în conţinutul art. 268 - art. 271 din C. proc. pen., în sensul că un act de procedură care trebuie efectuat într-un anumit termen este suficient a fi comunicat prin e-mail sau alt mijloc tehnic/electronic pentru a fi considerat în termen.

Ca urmare, s-a considerat că legiuitorul în materie penală a lipsit de efecte juridice, în aplicarea art. 270 din C. proc. pen., depunerea unui act de procedură prin fax sau email, sub aspectul considerării depunerii în termen a actului procedural, dar a acceptat că actele procedurale care nu sunt supuse unui termen pentru îndeplinirea lor valabilă se pot expedia de organele judiciare în mod legal şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică.

Aşadar, în situaţia supusă analizei, ceea ce produce consecinţe juridice cu privire la depunerea în termen a unui act de procedură domnul judecător A. a apreciat că este data înregistrării înscrisului la instanţă, care trebuie efectuată în interiorul termenului procedural, iar nu data trimiterii actului prin poşta electronică sau prin fax.

În aceste condiţii, nu subzistă elementul material specific laturii obiective a abaterii disciplinare analizate constând în "nesocotirea" normelor de drept procesual, iar interpretarea dată nu se subsumează conceptului de exercitare a atribuţiilor cu gravă neglijenţă, care să confere cadrul legal pentru aplicarea sancţiunii, lipsind caracterul imputabil al faptei recurentului.

Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017 a Curţii Constituţionale priveşte termene procedurale diferite pe care trebuie să le respecte judecătorul de drepturi şi libertăţi şi, în speţa dedusă judecăţii, nu s-a pus problema nerespectării acestora, astfel încât se apreciază că nu sunt relevante sub aspectul acţiunii disciplinare exercitate.

Cenzurarea modalităţii concrete de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale echivalează cu nesocotirea principiului independenţei judecătorului şi nu poate constitui o faptă care să afecteze prestigiul justiţiei.

De altfel, constatând existenţa a două orientări jurisprudenţiale cu privire la textele legale incidente în cauză, prin Decizia nr. 12 din 28 aprilie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în Dosarul nr. x/2019 şi a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 din C. proc. pen., dacă actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis prin e-mail sau fax în ultima zi a termenului care se calculează pe zile este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului.

Pentru aceste considerente, va fi admis recursul, casată hotărârea atacată şi, în rejudecare, va fi respinsă, ca nefondată, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului judecător A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 19J din 19 iunie 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători în materie disciplinară.

Casează hotărârea atacată şi respinge acţiunea disciplinară, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2020.

GGC - CL