Suspension of review request upheld; appeal against suspension order inadmissible.

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus suspendarea cererii de revizuire pentru lipsa părţilor în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I din C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri, petenta A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii de suspendare şi continuarea judecării procesului.

În susţinerea recursului, petenta a arătat că a îndeplinit toate cerinţele stabilite de instanţa supremă, a depus taxa judiciară de timbru şi a fost în imposibilitate obiectivă de a se prezenta la termenul când s-a pronunţat încheierea recurată.

În temeiul art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în prezenta cauză.

Potrivit art. 414 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ, sunt hotărâri definitive [...] orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Pentru a da eficienţă reglementărilor legale elaborate în scopul asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor, precum şi principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite.

Potrivit art. 129 din Constituţia României "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Încheierea recurată prin care s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părţilor în conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 414 alin. (1) teza I coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol din C. proc. civ. şi nu este supusă recursului în faţa Completului de 5 judecători, fiind o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. anterior evocat.

Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 din C. proc. civ. cu referire la existenţa unor hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva Încheierii din 29 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta A. împotriva Încheierii din 29 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2020.

GGC - CL