Revision of judicial discipline dismissal denied as inadmissible for lack of statutory conditions and res judicata

Analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 26 din 4 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 11J din 9 mai 2018, a Încheierii din şedinţa publică de la 5 aprilie 2017, a Încheierii din camera de consiliu de la 25 aprilie 2018 şi a Încheierii din şedinţa publică de la 25 aprilie 2018, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2016.

În ce priveşte criticile comune îndreptate împotriva Încheierii din camera de consiliu de la 25 aprilie 2018, a Încheierii din şedinţa publică din 25 aprilie 2018, a Încheierii din 5 aprilie 2017 şi a Hotărârii nr. 11J din 9 mai 2018, s-a reţinut că instanţa disciplinară a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale incidente, anume cu respectarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 12 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările şi completările ulterioare (incident în cauză, în raport cu data sesizării Inspecţiei Judiciare), hotărârea atacată a fost redactată potrivit normelor derogatorii cuprinse în art. 13 alin. (8) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, conform cărora "Hotărârile secţiilor prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară [...] se redactează de Biroul grefa secţiilor [...]" şi instanţa de disciplină nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece noţiunea de putere judecătorească, avută în vedere de legiuitor la redactarea dispoziţiilor 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., vizează instanţele cu plenitudine de jurisdicţie, nu şi structurile administrative care îndeplinesc, printre alte funcţii, şi funcţie jurisdicţională în materii specializate.

Referitor la criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa supremă a apreciat că instanţa disciplinară nu poate fi obligată să prezinte exhaustiv rezultatul analizei sale cu privire la absolut toate probele şi să răspundă punctual tuturor afirmaţiilor şi argumentelor părţilor, fiind suficient să expună argumentat probele şi dispoziţiile legale pentru care au fost admise/respinse cererile părţilor, cerinţe pe care încheierile şi hotărârea recurată le îndeplinesc, cercetarea cauzei fiind reală şi efectivă, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.

S-a mai considerat, totodată, că acuzaţiile/abaterile cuprind şi circumstanţele de timp şi loc ale acestora, conţinutul acţiunii disciplinare şi actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat strict faptele cu privire la care s-a apreciat, prin fiecare rezoluţie de începere a cercetării disciplinare, că reprezintă indicii ale unor abateri disciplinare, procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare este expres reglementată de art. 49 din Legea nr. 317/2004, fără a se face nicio menţiune referitoare la etapele procesului civil, astfel cum acestea sunt prevăzute de C. proc. civ., au fost respectate dispoziţiile legale procedurale din Legea nr. 317/2004 şi din Regulamentul lucrărilor de inspecţie referitoare la derularea procedurii disciplinare, cât şi dreptul la apărare al recurentului judecător, care a putut lua la cunoştinţă despre înscrisurile aflate la dosar, a putut propune probe şi a depus ample concluzii scrise în argumentarea poziţiei sale şi, în mod temeinic, s-au constatat întrunite elementele constitutive ale abaterilor imputate.

Împotriva acestei decizii, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 pct. 6 din C. proc. civ., art. 5 alin. (3) din C. proc. civ. şi art. 6 din C.E.D.O.

În susţinerea cererii, s-a arătat că împrejurarea schimbării hotărârii care a stat la baza deciziei atacate este determinată de două hotărâri survenite, anume Hotărârile nr. 7J din 6 martie 2019 şi 22J din 3 octombrie 2018. Prin Hotărârea nr. 11J din 9 mai 2018, secţia pentru Judecători a omis să soluţioneze cererea reconvenţională a acestuia, iar, potrivit art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (8) din C. proc. civ., dosarul va fi trimis instanţei de recurs după împlinirea termenului de recurs privind hotărârile date asupra acestor din urmă cereri, or, trimiterea recursului în condiţiile în care termenul de atac pentru cererea de completare nu fusese epuizat este abuzivă şi nelegală.

Preliminar, faţă de cererea formulată de revizuentul A. privind reluarea judecării procesului, în conformitate cu prevederile art. 415 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat suspendarea voluntară a pricinii, a repus pe rol cauza.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate de revizuentul A. şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că se impune respingerea acesteia pentru următoarele considerente:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 509 pct. 6 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă poate fi cerută dacă: [...] s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Acest motiv de revizuire vizează situaţia în care hotărârea atacată cu revizuire s-a întemeiat pe o hotărâre care ulterior a fost anulată sau schimbată şi ca atare a dispărut suportul probator pe care aceasta se sprijinea.

Pentru a se putea invoca ipoteză prevăzută de această dispoziţie legală şi a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o hotărâre a unei instanţe; aceasta să se fi casat, anulat sau schimbat; hotărârea casată, anulată sau schimbată să fi stat la baza hotărârii a cărei revizuire se cere, adică să fie determinantă pentru soluţia din hotărârea a cărei revizuire se cere.

Fiind vorba despre condiţii cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire.

În speţă, se constată că Hotărârile invocate, anume nr. 7J din 6 martie 2019 şi 22J din 3 octombrie 2018, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, sunt acte administrativ-jurisdicţionale aparţinând unei instanţe extrajudiciare, emise în procedura disciplinară reglementată expres de dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, se constată că prin Hotărârea nr. 22J din 3 octombrie 2018 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători a admis cererea formulată de pârâtul A., judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj şi a completat dispozitivul Hotărârii nr. 11J din 9 mai 2018 pronunţate în dosarul nr. x/2016 al secţiei pentru judecători în materie disciplinară în sensul că a respins cererea reconvenţională formulată de pârât, ca inadmisibilă, iar prin Hotărârea nr. 7J din 6 martie 2019 Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători a respins cererea formulată de acelaşi pârât privind completarea Hotărârilor nr. 11J din 9 mai 2018 şi 22J din 3 octombrie 2019.

Întrucât textul invocat în susţinerea cererii de revizuire vizează situaţia în care suportul probator a dispărut ca urmare a casării, anulării sau schimbării, faţă de soluţiile dispuse prin hotărârile invocate de revizuent rezultă că nu este îndeplinită această condiţie cumulativă a cazului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 6 din C. proc. civ.

Mai mult, se constată că, prin criticile formulate, revizuentul tinde să obţină o reapreciere cu privire la condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare, ceea ce echivalează cu repunerea în discuţie a unei cauze finalizate prin hotărâre definitivă, ipoteză contrară principiului res judicata, aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Brumărescu împotriva României, §61; Mitrea împotriva României, §24).

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 26 din 4 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2020.

GGC - CL