Validity of disciplinary resolution confirmation by prosecutor deputy inspector under separation of judicial careers principle

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

1. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 303/2004"), pârâţilor A. şi B. - judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) şi lit. ş) din Legea nr. 303/2004.

2. Hotărârea instanţei disciplinare

2.1. Soluţia pronunţată

La termenul din 9 octombrie 2019, instanţa disciplinară a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare şi a amânat pronunţarea, iniţial, la 23 octombrie 2019, iar, ulterior, la 24 octombrie 2019 şi 31 octombrie 2019.

Prin Hotărârea nr. 23J din 31 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a admis excepţia nulităţii rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare invocate de pârâţii A. şi B. şi a constatat nulitatea absolută a acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâţilor A. şi B., reţinând considerentele arătate în continuare.

2.2. Derularea procedurii disciplinare, astfel cum a fost reţinută în hotărârea atacată

Prin referatul întocmit la 05.02.2019 de către inspectorii judiciari desemnaţi cu soluţionarea Lucrării nr. 9057/IJ/4085/DIJ/2018, s-a propus înregistrarea separată a cererii formulate de doamna judecător C. privind sancţionarea judecătorilor A. şi B., apreciindu-se că aceasta reprezintă o sesizare distinctă, sub aspectul abaterilor prevăzute de art. 99 lit. ş) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004, în raport cu obiectul lucrării, prin care s-a solicitat, în temeiul art. 96 alin. (7) din aceeaşi lege, iniţierea procedurilor prevăzute de art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 317/2004"), cu privire la împrejurările care au condus la condamnarea Statului Român în baza Deciziei nr. 1136A/11.10.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

La data de 08.02.2019, inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a aprobat propunerea inspectorilor judiciari, referatul menţionat anterior fiind înregistrat la Direcţia de inspecţie pentru judecători sub nr. x/11.02.2019.

Ulterior, prin referatul din 20.03.2019, inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a dispus prelungirea termenului de efectuare a verificărilor cu încă 45 de zile, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

În urma verificărilor prealabile efectuate, finalizate la 07.05.2019, prin Rezoluţia nr. 1369/07.05.2019, s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de judecătorii B. şi A. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) şi lit. ş) din Legea nr. 303/2004.

Cercetarea disciplinară s-a desfăşurat la sediul Curţii de Apel Bucureşti, la 26.06.2019, la aceeaşi dată fiind întocmit şi procesul-verbal de efectuare a cercetării disciplinare.

La 26.06.2019, după punerea la dispoziţie a dosarului cuprinzând verificările prealabile, judecătorii cercetaţi au precizat că nu doresc alte copii din dosarul de cercetare disciplinară. Totodată, au precizat că nu doresc să dea declaraţie în cursul cercetării disciplinare, apreciind că formularea în scris a punctului de vedere în raport de considerentele rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare şi depus la dosarul disciplinar este suficient pentru evidenţierea poziţiei lor.

La 28.06.2019, a fost întocmit procesul-verbal de finalizarea a cercetării disciplinare.

Prin Rezoluţia nr. 2239/B/08.07.2019 s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare faţă de judecătorii B. şi A. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) şi lit. ş) din Legea nr. 303/2004.

Rezoluţia menţionată a fost întocmită la 08.07.2019 de inspectorii judiciari judecător D. şi judecător E., fiind supusă avizării, respectiv confirmării în condiţiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

2.3. Considerentele instanţei disciplinare

Referitor la susţinerea pârâţilor în sensul că rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare nu a fost avizată de directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători, instanţa disciplinară a reţinut, cu majoritate, că, potrivit art. 47 alin. (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, rezoluţia prin care se dispune una din soluţiile prevăzute de alin. (3) al aceluiaşi articol se avizează de directorul de direcţie şi se confirmă de inspectorul-şef.

Art. 69 alin. (1) lit. a) şi lit. a)1) din Legea nr. 317/2004 prevede că inspectorul-şef are atributul de a asigura continuitatea conducerii Direcţiilor Inspecţiei Judiciare.

Astfel, în condiţiile în care directorul de direcţie se află în concediu de odihnă sau există o altă cauză de imposibilitate a exercitării atribuţiilor, prin ordin al inspectorului-şef se stabileşte înlocuitorul acestuia, în acest sens fiind emis Ordinul nr. 22/01.02.2019, depus la dosarul cauzei.

Din actele depuse la dosar rezultă că, în perioada 5 - 12 iulie 2019, doamna judecător F., directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători, s-a aflat în concediu de odihnă, fiind înlocuită, conform Ordinului inspectorului-şef nr. 22/01.02.2019, de doamna judecător G., inspector judiciar în cadrul aceleiaşi direcţii.

În aceste condiţii, rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare a fost avizată, în condiţiile legii, de înlocuitorul directorul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători, doamna judecător G..

Prin urmare, instanţa disciplinară, cu majoritate, a reţinut că avizarea Rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. 2239/B/8.07.2019 s-a făcut cu respectarea legii, de către inspectorul judiciar judecător care îl înlocuia pe directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători.

Instanţa disciplinară a reţinut, cu majoritate, că, întrucât rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare împotriva pârâţilor judecători nu a fost confirmată de inspectorul-şef, ci de către inspectorul-şef adjunct procuror, este întemeiată excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocată de pârâţi pentru considerentele arătate în continuare.

Dispoziţiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, care sunt reluate, subsecvent, în cuprinsul art. 47 alin. (8) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, prevăd expres că rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef, care poate să confirme, să dispună completarea cercetării disciplinare sau să infirme, în scris şi motivat, rezoluţia inspectorului judiciar. În plus, dacă dispune completarea cercetării disciplinare inspectorul-şef poate dispune, în scris şi motivat, una dintre soluţiile prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. a) şi lit. b), respectiv admiterea sesizării şi exercitarea acţiunii disciplinare sau respingerea sesizării (alin. (4)).

Faţă de dispoziţiile legale şi regulamentare expuse anterior, s-a reţinut că această activitate de confirmare nu este pur formală, ci presupune o analiză concretă, prin raportare la fiecare speţă în parte, pe care inspectorul-şef o realizează, nefiind vorba în această situaţie de o activitate strict administrativă.

Într-adevăr, potrivit art. 69 alin. (4) din Capitolul VII - "Organizarea Inspecţiei Judiciare şi statutul inspectorilor judiciari" al Legii nr. 317/2004, inspectorul-şef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef, însă textul de lege vizează doar atribuţiile pur administrative ale acestuia, astfel cum sunt enumerate la art. 69 alin. (1) lit. a) - j) din acelaşi act normativ.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, care reglementează procedura confirmării rezoluţiilor întocmite de inspectorii judiciari, au fost introduse în lege la Capitolul IV - Secţiunea a 4-a - "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor".

De asemenea, dispoziţiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 prevăd expres că şi rezoluţiile de clasare dispuse în materia răspunderii disciplinare sunt supuse confirmării inspectorului-şef, care poate să le infirme, dispunând, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor.

Prin urmare, intenţia legiuitorului a fost ca, în cazul confirmării rezoluţiilor întocmite în materia răspunderii disciplinare, să confere atributul confirmării doar inspectorului-şef, prevăzând în mod expres acest lucru aşa cum s-a evidenţiat anterior.

Mai mult, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cariera judecătorului este separată de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera procurorilor şi nici procurorii în cariera judecătorilor.

În considerarea acestui principiu, cercetarea disciplinară şi decizia de exercitare a unei acţiuni disciplinare împotriva unui judecător nu poate să aparţină unui procuror.

În speţă, rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare împotriva pârâţilor judecători a fost confirmată de inspectorul-şef adjunct procuror.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de Inspecţia Judiciară, în perioada 5 - 12 iulie 2019 inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare s-a aflat în concediu de odihnă, Rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare nr. 2239/B/08.07.2019 fiind confirmată de inspectorul-şef adjunct, doamna procuror H.

Pentru respectarea principiului separaţiei carierelor ce guvernează statutul judecătorilor şi procurorilor, orice act sau procedură ce priveşte cariera ori statutul judecătorilor nu poate proveni decât de la o persoană căreia îi sunt recunoscute şi garantate, în exercitarea atribuţiilor sale, independenţa şi inamovibilitatea. Orice altfel de abordare ar însemna să se atribuie procurorilor putere de decizie în chestiunea drepturilor, obligaţiilor şi carierei judecătorilor, fără ca acestora să le fie recunoscute, la nivel constituţional, atributele inamovibilităţii şi independenţei.

Prin recunoaşterea la nivel legislativ a acestui principiu s-a urmărit consolidarea independenţei judecătorilor în condiţiile în care aceştia sunt cei care înfăptuiesc actul de justiţie tocmai în considerarea statutului lor constituţional, iar domeniul răspunderii disciplinare se circumscrie, fără îndoială, noţiunii de carieră a judecătorilor, respectiv a procurorilor.

Din această perspectivă, nu este permisă nicio interferenţă a unui procuror în luarea unor decizii ce vizează cariera unui judecător, cu atât mai mult în cazul verificărilor şi cercetării disciplinare, tocmai din perspectiva consecinţelor grave pe care le poate avea declanşarea unei astfel de proceduri disciplinare.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 304 din 8 mai 2018, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 sunt constituţionale deoarece "prin prevederi normative subsecvente s-a dat expresie relaţiei logice implicate de textul criticat, în sensul că activităţile specifice ale Inspecţiei Judiciare vor fi realizate departajat pentru fiecare dintre cele două tipuri de magistraţi, respectiv judecătorii şi procurorii, de către inspectori judiciari provenind din acelaşi tip de categorie profesională cu persoana asupra căreia poartă exercitarea competenţelor Inspecţiei Judiciare, după caz ".

Prin urmare, principiul separaţiei carierei magistraţilor este respectat dacă orice act de verificare, de cercetare disciplinară şi mai ales dacă decizia finală de exercitare sau nu a unei acţiuni disciplinare împotriva unui judecător aparţine exclusiv unui judecător.

Aşadar, orice prevedere legală din domeniul carierei judecătorilor şi procurorilor trebuie interpretată şi aplicată circumscris principiului separării carierelor, introdus prin Legea nr. 234/2018, orice altă soluţie lipsind de eficacitate noua viziune a legiuitorului. Mai mult decât atât, se observă că art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 a fost modificat, la rândul lui, prin Legea nr. 234/2018, reglementând în sarcina inspectorului-şef adjunct trei categorii distincte de atribuţii, şi anume: înlocuitor de drept al inspectorului-şef; ajutor al inspectorului-şef în activitatea de verificare şi avizare a actelor şi rezoluţiilor întocmite de inspectorii judiciari; îndeplinirea altor atribuţii stabilite de inspectorul-şef.

Prin urmare, aptitudinea legală a inspectorului-şef adjunct de a-l înlocui de drept pe inspectorul-şef nu vizează şi substituirea în atribuţiile inspectorului-şef de verificare şi avizare a actelor şi rezoluţiilor întocmite de inspectorii judiciari, cele două categorii de atribuţii excluzându-se reciproc, textul de lege fiind extrem de clar sub acest aspect.

Reglementând distinct atribuţiile inspectorului-şef adjunct în art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 se relevă, cu evidenţă, intenţia legiuitorului de a stabili că activitatea de verificare şi avizare a actelor şi rezoluţiilor întocmite de inspectorii judiciari se efectuează doar de inspectorul-şef, care poate fi doar "ajutat" de inspectorul-şef adjunct. O interpretare contrară ar însemna îndepărtarea de la viziunea legiuitorului.

Cu referire la dispoziţiile art. 67 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 317/2004, care reglementează posibilitatea asigurării unui eventual interimat al funcţiei de inspector-şef de către inspectorul-şef adjunct, s-a apreciat, pe de o parte, că o atare reglementare vizează exclusiv necesitatea asigurării continuităţii lucrărilor cu caracter administrativ, iar, pe de altă parte, o eventuală perioadă de interimat ar trebui să aibă o durată limitată în timp, ceea ce exclude preluarea de către inspectorul-şef adjunct şi a atribuţiilor specifice funcţiei de inspector-şef. În plus, chiar dacă s-ar aprecia în sensul posibilităţii de preluare pe perioada interimatului funcţiei a atribuţiilor de verificare şi avizare a actelor şi rezoluţiilor întocmite de inspectorii judiciari de către inspectorul-şef adjunct, nu s-ar putea interpreta în contra celor anterior expuse, de vreme ce, pentru o asemenea ipoteză, există un temei legal, nou introdus în Legea nr. 317/2004 prin O.U.G. nr. 77/2018.

În condiţiile în care activitatea de confirmare a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare presupune o apreciere în concret asupra cauzei şi reţinând că inspectorul-şef are posibilitatea legală de a infirma o astfel de rezoluţie, o astfel de activitate nu poate fi realizată, în concret, decât de către un inspector judiciar judecător.

Confirmarea rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare de către inspectorul-şef adjunct care are calitatea de procuror reprezintă o încălcare a principiului separaţiei carierelor, astfel cum este reglementat de Legea nr. 303/2004.

Astfel, nu se poate susţine cu temei că este irelevant că inspectorul-şef şi inspectorul-şef adjunct provin din rândul judecătorilor, respectiv procurorilor, întrucât, pe de o parte, Inspecţia Judiciară este organizată şi funcţionează distinct în funcţie de cele două categorii de magistraţi şi, pe de altă parte, activitatea de avizare a actelor şi rezoluţiilor întocmite de inspectorii judiciari depăşeşte sfera unor simple avize cu caracter pur administrativ, ci aceasta implică aprecieri ce ţin de statutul judecătorului.

Acţiunea disciplinară este actul de procedură, întocmit de Inspecţia Judiciară, prin care este învestită instanţa disciplinară. În acelaşi timp, acţiunea disciplinară nu este doar actul procesual care marchează debutul procesului în faţa secţiei, ci este şi actul administrativ care marchează finalul procedurii administrative derulate de Inspecţia Judiciară. De legalitatea actelor şi operaţiunilor juridice efectuate în cursul procedurii administrative depinde însăşi legalitatea actului final al procedurii administrative, respectiv legalitatea acţiunii disciplinare, în cazul de faţă.

Sancţiunea nulităţii, ca instituţie, nu este specifică doar C. proc. civ., ci intervine în cazul oricărui act juridic civil, indiferent de natura lui, inclusiv în cazul actului administrativ, ca manifestare de voinţă şi operaţiune juridică în cadrul procedurii administrative desfăşurate de Inspecţia Judiciară în materia abaterilor disciplinare ale magistraţilor.

Din interpretarea art. 174 şi art. 176 pct. 6 din C. proc. civ., rezultă că nulitatea oricărui act de procedură intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o încălcare a unei dispoziţii legale; dispoziţia legală încălcată să privească o condiţie extrinsecă actului de procedură.

Nefiind prevăzute în mod expres de art. 176 pct. 6 din C. proc. civ., cerinţele extrinseci avute în vedere de aceste dispoziţii pot fi deduse, în principiu, din interpretarea normelor de drept. În ceea ce priveşte noţiunea de condiţii extrinseci actului de procedură, aceasta reprezintă, în esenţă, acele elemente care nu vizează conţinutul actului, ci cerinţe exterioare acestuia, dar de a căror îndeplinire depinde validitatea sa.

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, confirmarea rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare reprezintă o condiţie de formă, extrinsecă a actului. Prin urmare, lipsa confirmării sau confirmarea realizată de o persoană care nu avea abilitatea legală să facă acest lucru atrage nulitatea absolută a actului în condiţiile nerespectării dispoziţiei legale care o reglementează.

3. Recursul declarat de Inspecţia Judiciară

Împotriva hotărârii menţionate la pct. 2 din prezenta decizie, a declarat recurs Inspecţia Judiciară, criticând soluţia secţiei pentru judecători în materie disciplinară pentru încălcarea dispoziţiilor imperative din Legea nr. 317/2004 referitoare la înlocuitorul inspectorului-şef, printr-o adăugare nepermisă la lege şi la Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare şi, pe de altă parte, pentru încălcarea Deciziilor nr. 304/2018 şi nr. 421/2019 ale Curţii Constituţionale.

Printr-o primă critică, se afirmă că în mod greşit s-a reţinut că activitatea de confirmare a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nu poate fi realizată, în concret, decât de către un inspector judiciar judecător, iar confirmarea rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare de către inspectorul-şef adjunct, care are calitatea de procuror, reprezintă o încălcare a principiului separaţiei carierelor, astfel cum este reglementat de Legea nr. 303/2004.

Câtă vreme, potrivit art. 67 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, legiuitorul a urmărit ca interimatul funcţiei de inspector-şef să fie asigurat de inspectorul-şef adjunct este evident că i-a atribuit acestuia din urmă, independent de calitatea de procuror, toate prerogativele legale pentru a îndeplini oricare dintre atribuţiile inspectorului-şef.

Textele de lege menţionate anterior nu comportă nicio interpretare contrară în ceea ce priveşte intenţia legiuitorului, care este clară şi lipsită de echivoc.

Din această perspectivă, inspectorul-şef adjunct exercită toate atribuţiile stabilite de lege în sarcina inspectorului-şef, în lipsa acestuia din urmă. Legiuitorul nu a prevăzut nicio excepţie de la această regulă, astfel că inspectorul-şef adjunct are şi calitatea legală de a confirma şi rezoluţiile de exercitare a acţiunilor disciplinare faţă de un judecător.

În acest context, se argumentează că activitatea de confirmare pe care o realizează inspectorul-şef este o activitate administrativă ce rezultă chiar din caracterul administrativ al întregii proceduri disciplinare în faţa Inspecţiei Judiciare, astfel cum este acesta reglementat la nivel legal şi regulamentar, astfel că nu se poate susţine că, prin confirmarea rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare de către inspectorul-şef adjunct, s-a realizat o ingerinţă în cariera judecătorilor, în condiţiile în care această confirmare s-a făcut cu respectarea strictă a dispoziţiilor art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004. Mai mult, verificările prealabile, cercetarea disciplinară şi ulterior întocmirea rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare au fost realizate de inspectori judiciari, care au calitatea de judecători, iar rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare a fost înaintată spre competentă analiză secţiei pentru judecători în materie disciplinară.

În raport cu Deciziile Curţii Constituţionale nr. 304/2018 şi nr. 421/2019, nu se poate susţine că, prin confirmarea acţiunii disciplinare de către inspectorul-şef adjunct procuror, în lipsa inspectorului-şef judecător, s-ar fi realizat o interferenţă a procurorului în activitatea şi cariera judecătorilor.

Referitor la susţinerea pârâţilor în sensul că înlocuitorul inspectorului-şef şi directorul de direcţie nu au semnat în clar pentru a fi identificată persoana, aceasta nu poate fi primită în condiţiile în care înscrisurile depuse la dosar de Inspecţia Judiciară confirmă numele persoanei care a semnat lucrarea, respectiv al persoanei care a avizat rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare.

În susţinere, recurenta Inspecţia Judiciară a invocat practica instanţei disciplinare, şi anume: Hotărârile secţiei pentru judecători în materie disciplinară nr. 28J/03.10.2017 şi nr. 26J/13.11.2019, ultima pronunţată într-o cauză în care, deşi rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare a fost confirmată tot de inspectorul-şef adjunct procuror, nu s-a invocat excepţia nulităţii absolute.

4. Întâmpinarea formulată de intimaţi şi recursul incident

4.1. Întâmpinarea cu privire la recursul Inspecţiei Judiciare

Intimaţii B. şi A. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de Inspecţia Judiciară.

În susţinere, se invocă faptul că recursul declarat în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor este o cale de atac devolutivă, aşa cum s-a reţinut şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018, iar, în ipoteza admiterii recursului şi casării hotărârii pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară, vor invoca excepţia inadmisibilităţii cercetării disciplinare, iar, pe fond, vor solicita să se constate că nu au săvârşit nicio abatere disciplinară.

Totodată, arată intimaţii că vor invoca excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 136 din 11 decembrie 2018 pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie.

Pe fondul recursului, expun argumente în combaterea criticilor formulate de recurenta Inspecţia Judiciară şi precizează că îşi menţin toate susţinerile cu privire la inadmisibilitatea, respectiv netemeinicia acţiunii disciplinare invocate în faţa instanţei disciplinare.

4.2. Recursul incident

Intimaţii B. şi A. au formulat recurs incident, în temeiul art. 491 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 23J din 31 octombrie 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2019, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei nulităţii Rezoluţiei nr. 2239/P/08.07.2019 privind exercitarea acţiunii disciplinare şi constatării nulităţii rezoluţiei pentru primul dintre motivele de nulitate absolută invocate, şi anume lipsa totală a confirmării.

În esenţă, se susţine că rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare este lovită de nulitate absolută, în sensul art. 176 pct. 6 din C. proc. civ. coroborat cu art. 47 din Legea nr. 317/2004, pentru lipsa confirmării, determinată de semnătura ilizibilă, neasociată vreunui nume sau vreunei funcţii ori titulaturi. În acest sens, este criticat faptul că Inspecţia Judiciară nu a indicat nici în notele scrise depuse în şedinţa din 09.10.2019 numele şi prenumele persoanelor care au confirmat şi avizat, prin semnături ilizibile, rezoluţia. În drept, se invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 82 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. şi art. 148 din C. proc. civ.

Este criticat faptul că hotărârea atacată nu înlătură şi nu analizează temeiurile de drept - art. 82 din C. civ. şi art. 148 din C. proc. civ. - invocate în susţinerea acestui motiv de nulitate absolută.

5. Întâmpinarea formulată de recurenta Inspecţia Judiciară cu privire la recursul incident

Prin întâmpinare, recurenta Inspecţia Judiciară solicită respingerea recursului incident, în principal, ca inadmisibil şi, în subsidiar, ca nefondat.

În privinţa inadmisibilităţii, se arată că recurenţii nu tind la schimbarea hotărârii atacate, ci la menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa disciplinară, şi sunt expuse argumente care au fost invocate şi prin întâmpinarea formulată la recursul exercitat de Inspecţia Judiciară.

Pe fondul recursului, se arată că, potrivit art. 47 alin. (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie şi art. 69 alin. (1) lit. a) şi a1) din Legea nr. 317/2004, în condiţiile în care directorul de direcţie se află în concediu de odihnă sau există o altă cauză de imposibilitate a exercitării atribuţiilor, prin ordin al inspectorului-şef se stabileşte înlocuitorul acestuia.

În consecinţă, din dispoziţiile legale şi regulamentare anterior menţionate nu rezultă că cel ce avizează ori confirmă o rezoluţie are obligaţia de a trece în clar numele, interpretarea recurenţilor adăugând la lege şi regulament. Mai mult, se afirmă că Inspecţia Judiciară a dat dovadă de transparenţă şi a depus la dosar un înscris din care a rezultat numele înlocuitorilor semnatari ai rezoluţiei.

6. Considerentele Înaltei Curţi

6.1. Cu referire la recursul declarat de Inspecţia Judiciară

Analizând recursul declarat de Inspecţia Judiciară, în raport cu lucrările cauzei şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte îl va admite, pentru considerentele arătate în continuare.

În esenţă, problema de drept în raport de care urmează a fi analizată soluţia dată prin hotărârea atacată asupra excepţiei nulităţii actului de sesizare a instanţei disciplinare vizează legalitatea confirmări rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare faţă de un judecător de către inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, care are calitatea de procuror, atunci când îl înlocuieşte în exercitarea acestei atribuţii pe inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, care are calitatea de judecător.

În cauză, nu este pusă în discuţie împrejurarea că verificările prealabile şi cercetarea disciplinară au fost efectuate, iar rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare a fost întocmită de inspectori judiciari, având funcţia de judecători, din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru judecători.

În ceea ce priveşte criticile magistraţilor cercetaţi referitoare la avizarea rezoluţiei de către doamna judecător G., întemeiat a reţinut instanţa disciplinară că avizarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, întrucât, în perioada 5 - 12 iulie 2019, doamna judecător F., directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători, s-a aflat în concediu de odihnă, fiind înlocuită, conform Ordinului inspectorului-şef nr. 22/01.02.2019, de doamna judecător G., inspector judiciar în cadrul aceleiaşi direcţii.

Referitor la confirmarea rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, nu este contestat faptul că, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de Inspecţia Judiciară, în perioada 5 - 12 iulie 2019, inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, domnul judecător I., s-a aflat în concediu de odihnă, motiv pentru care rezoluţia nr. 2239/B/08.07.2019 a fost confirmată de inspectorul-şef adjunct, doamna procuror H., în calitate de înlocuitor al inspectorului-şef.

Este adevărat că art. 47 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 317/2004 prevede că "Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef".

Totodată, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 dispune expres în sensul următor:

"Cariera judecătorului este separată de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera procurorilor şi nici procurorii în cea a judecătorilor."

Cu referire la funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct, sunt relevante, din perspectiva chestiunii de drept analizate, următoarele dispoziţii:

- art. 65 alin. (2) şi art. 67 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

"Art. 65. - [...]

(2) Inspecţia Judiciară este condusă de un inspector-şef - judecător numit prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, ajutat de un inspector-şef adjunct - procuror, desemnat de inspectorul-şef.

Art. 67. - [...]

(8) În caz de încetare a mandatului de inspector-şef ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către inspectorul-şef adjunct până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-şef adjunct ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-şef până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii."

- art. 5 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 134/2018, conform cărora:

"Art. 5. - (1) Inspecţia Judiciară este condusă de un inspector-şef - judecător, ajutat de un inspector-şef adjunct - procuror.

Art. 6. - (1) Inspectorul-şef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef, ajută inspectorul-şef în activitatea de verificare şi avizare a actelor şi rezoluţiilor întocmite de inspectorii judiciari şi îndeplineşte toate celelalte atribuţii stabilite de inspectorul-şef."

Din interpretarea dispoziţiilor menţionate, rezultă că inspectorul-şef adjunct "este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef", are competenţa de a-l ajuta pe "în activitatea de verificare şi avizare a actelor şi rezoluţiilor întocmite de inspectorii judiciari", fiindu-i chiar conferit de lege dreptul de a asigura interimatul funcţiei de inspector-şef, în caz de încetare a mandatului (ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului) persoanei numită în funcţia de inspector-şef.

Este de observat că dispoziţiile citate conferă inspectorului-şef adjunct competenţa necondiţionată de a îndeplini toate atribuţiile funcţiei de inspector-şef, atât în cazul încetării mandatului acestei funcţii (ca urmare a altor situaţii decât expirarea), cât şi în orice altă situaţie de imposibilitate de exercitare a atribuţiilor funcţiei.

Or, conform principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, de vreme ce legea nu interzice exercitarea de către inspectorul-şef adjunct, în calitate de înlocuitor al inspectorului-şef, a vreuneia dintre atribuţiile conferite funcţiei de inspector-şef, nici pe cale de interpretare nu poate fi introdusă o eventuală restrângere a sferei atribuţiilor ce revin înlocuitorului.

În contextul argumentelor avute în vedere de instanţa disciplinară, nu se poate considera că exercitarea de către inspectorul-şef adjunct, în calitate de înlocuitor al inspectorului-şef, a atribuţiei prevăzute de art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 constând în confirmarea rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare faţă de un judecător, reprezintă o încălcare a principiului separaţiei între cariera funcţiei de judecător şi cariera funcţiei de procuror instituit expres de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Respectarea principiului separaţiei între cele două funcţii judiciare este asigurată în domeniul răspunderii disciplinare atât în faza administrativă, cât şi în etapa administrativ-jurisdicţională. Astfel, în faza administrativă, desfăşurată de Inspecţia Judiciară, verificările prealabile sunt efectuate, în raport cu funcţia magistratului cercetat, fie de Direcţia de inspecţie pentru judecători (cum s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii), fie de Direcţia de inspecţie pentru procurori. Ulterior, în faza administrativ-jurisdicţională, acţiunea disciplinară este soluţionată fie de secţia pentru judecători în materie disciplinară (cum s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii), fie de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 421 din 4 iulie 2019, publicată în M. Of. nr. 854/22.10.2019, care se cuvin a fi citate pentru lămurirea tuturor aspectelor în discuţie:

"20. Analizând documentele aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că, în ambele procese în cursul soluţionării cărora a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, rezoluţia de clasare a cercetării disciplinare declanşate împotriva autoarelor excepţiei în calitatea lor de judecători, contestată de acestea, a fost supusă confirmării inspectorului-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare - care are calitatea de procuror - ca urmare a faptului că inspectorul-şef s-a abţinut în cauză. Faţă de această constatare rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 este inadmisibilă, întrucât textele de lege ce formează obiectul acesteia vizează atribuţii ale inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, iar nu ale inspectorului-şef adjunct, astfel că nu are incidenţă în soluţionarea litigiului, neîntrunind condiţia legăturii cu cauza prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

21. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate cu referire la dispoziţiile art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 care stabilesc că inspectorul-şef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef, esenţiale pentru înţelegerea statutului inspectorilor judiciari sunt prevederile art. 71 alin. (1) din aceeaşi lege, potrivit cărora, pe durata exercitării mandatului de inspector-şef, inspector-şef adjunct şi inspector judiciar, judecătorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din funcţiile pe care le ocupă la instanţe şi parchete. Aşadar, toate atributele specifice funcţiei de judecător sau procuror sunt temporar sistate, persoana care obţine un mandat de inspector judiciar desprinzându-se complet de tot ceea ce caracterizează exerciţiul acestor funcţii. Funcţia de inspector judiciar îi conferă acestuia competenţe proprii, stabilite prin Legea nr. 317/2004, caracteristice unui domeniu distinct de cel judiciar, în care activează judecătorii şi procurorii. De aceea, este irelevant dacă inspectorul judiciar a exercitat anterior funcţia de judecător sau de procuror, întrucât, în noua calitate, deţinută cu titlu provizoriu, pe parcursul unui mandat limitat în timp, dobândeşte un statut juridic diferit de cel al funcţiei de bază, statut care nu mai conservă caracteristicile acestei funcţii din al cărei exerciţiu a fost suspendat de drept în momentul debutului mandatului de inspector judiciar.

22. Din considerente de eficienţă practică, prevederile normative subsecvente, care detaliază şi explicitează dispoziţiile referitoare la Inspecţia Judiciară, au configurat o specializare funcţională, precizând că în componenţa celor două direcţii din cadrul Inspecţiei Judiciare, corespunzătoare judecătorilor, respectiv procurorilor, vor intra inspectori judiciari proveniţi, după caz, din rândul judecătorilor, respectiv al procurorilor. Astfel, prin art. 16 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 24/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 9 octombrie 2012, s-a stabilit că "În cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători funcţionează inspectorii judiciari care au fost selectaţi dintre judecători", în condiţiile în care, potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, "Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători are atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate a instanţelor, precum şi cu privire la activitatea profesională şi conduita judecătorilor (...)". Totodată, art. 20 din acelaşi regulament prevede că "Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori are atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate a parchetelor, precum şi cu privire la activitatea profesională şi conduita procurorilor (...)", iar, în conformitate cu art. 21 alin. (1) din acelaşi regulament, "În cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori funcţionează inspectorii judiciari selectaţi dintre procurori".

23. Această specializare funcţională decurge firesc din preexistenţa unei experienţe profesionale anterioare a inspectorilor judiciari în activitatea de judecător sau, după caz, de procuror, utilă şi benefică desfăşurării noii activităţi. Aşadar, această modalitate de constituire a celor două direcţii din cadrul Inspecţiei Judiciare îşi găseşte o justificare pragmatică, pe deplin raţională, izvorâtă din nevoia cunoaşterii cât mai corecte, complete şi riguroase a competenţelor, drepturilor şi obligaţiilor fiecăreia dintre cele două categorii de magistraţi, care se realizează într-o măsură mult mai înaltă şi cu un grad sporit de eficacitate în ipoteza în care experienţa profesională personală este chiar în funcţia corespunzătoare, de judecător sau procuror, după caz.

24. În acest context prezintă relevanţă Decizia nr. 304 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 15 octombrie 2018 (paragrafele 46 şi 47), prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la dispoziţiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, conform cărora Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate. Excepţia de neconstituţionalitate a fost analizată prin prisma unor susţineri similare celor formulate în prezenta cauză, în sensul că textul de lege menţionat ar fi neconstituţional în măsura în care se interpretează că un inspector judiciar (inclusiv cu funcţii de conducere) care este procuror poate să efectueze un act într-o procedură disciplinară, deontologică, de verificare a bunei reputaţii, de verificare a respectării independenţei şi prestigiului profesional sau de orice altă natură privind un judecător. Curtea a observat, prin decizia menţionată, că aceste critici sunt infirmate de realitatea normativă existentă, prin care s-a dat expresie relaţiei logice implicate de textul criticat, în sensul că activităţile specifice Inspecţiei Judiciare vor fi realizate departajat pentru fiecare dintre cele două tipuri de magistraţi, respectiv judecătorii şi procurorii, de către inspectori judiciari provenind din acelaşi tip de categorie profesională cu persoana asupra căreia poartă exercitarea competenţelor Inspecţiei Judiciare, după caz.

[…]

27. Sintetizând argumentele mai sus dezvoltate, Curtea conchide că nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate formulată, întrucât, pe de o parte, independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor sunt atribute ce caracterizează strict activitatea jurisdicţională desfăşurată de aceştia, pe când ipoteza avută în vedere de autoarele excepţiei vizează o procedură administrativă în care aceştia sunt subiecţii cercetării disciplinare, iar, pe de altă parte, inspectorul-şef şi inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare au, în exerciţiul acestor funcţii, un statut distinct de cel al judecătorilor şi al procurorilor, fiind, aşadar, irelevant dacă aceştia provin din rândul judecătorilor sau al procurorilor, pentru argumente mai sus expuse, care se referă generic la toţi inspectorii judiciari, indiferent dacă au sau nu funcţii de conducere.

28. Totodată, Curtea observă în acest context că, prin art. I pct. 70 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2018, referitor la conducerea Inspecţiei Judiciare, a fost modificat, precizându-se că "Inspecţia Judiciară este condusă de un inspector-şef - judecător numit prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, ajutat de un inspector-şef adjunct - procuror, desemnat de inspectorul-şef". Această clarificare nu face altceva decât să dea expresie opţiunii legiuitorului de a realiza un echilibru în cadrul conducerii Inspecţiei Judiciare, fără să fie de natură să schimbe statutul inspectorilor judiciari, ce caracterizează inclusiv inspectorul-şef şi inspectorul-şef adjunct, aşa cum a fost el descris în cele precedente."

În acord cu jurisprudenţa citată a Curţii Constituţionale, pentru argumentele expuse în cele ce preced, se reţine că în mod neîntemeiat a fost admisă de către instanţa disciplinară excepţia nulităţii rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare invocate de pârâţi pentru nelegala confirmare a acesteia de către inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza la secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru continuarea judecăţii în Dosarul nr. x/2019.

6.2. Cu referire la recursul incident formulat de intimaţii A. şi B.

Din analiza recursului incident, se constată că prin acesta nu se urmăreşte schimbarea soluţiei pronunţate de instanţa disciplinară, ci modificarea considerentelor hotărârii atacate în lumina dispoziţiilor art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 461. - […]

(2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate."

Cu toate acestea, în condiţiile în care, potrivit celor expuse la pct. 6.1. din prezenta decizie, Înalta Curte va admite recursul Inspecţiei Judiciare, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei la secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru continuarea judecăţii în Dosarul nr. x/2019, criticile din recursul incident cu privire la considerentele hotărârii nu mai pot conduce la schimbarea acestei hotărâri.

Referitor la susţinerea pârâţilor în sensul că înlocuitorul inspectorului-şef şi înlocuitorul directorului de direcţie nu au semnat în clar pentru a fi identificată persoana, se cuvine a fi menţionat că aceasta nu poate fi primită în condiţiile în care înscrisurile depuse la dosar de Inspecţia Judiciară fac dovada identităţii persoanelor care au semnat rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare.

Totodată, se reţine că rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare este un act emis de o autoritate publică, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 - 270 din C. proc. civ. referitoare la autenticitatea semnăturii şi puterea doveditoare a înscrisului autentic, până la declararea sa ca fals în procedura reglementată de art. 304-308 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, va fi respins, ca nefondat, recursul incident declarat de intimaţii A. şi B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 23J din 31 octombrie 2019, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2019.

Casează hotărârea atacată şi trimite cauza la secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru continuarea judecăţii în Dosarul nr. x/2019.

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de intimaţii A. şi B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2020.

GGC - NN