Rescission of fictitious loan contracts to disguise bribery proceeds and termination of proceedings due to defendant's death.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (Completul de 5 judecători) admitted the appeals filed by the Public Ministry (DNA) and the Appellant-D, partially set aside the trial judgment to terminate the criminal proceedings against Appellant-D due to his death, and ordered the rescission of four fictitious loan contracts and two preliminary purchase-sale agreements; all other dispositions of the trial judgment regarding the convictions and sentences of the remaining defendant were maintained. The case involved charges of influence peddling, money laundering in continued form, and influencing witness testimony, stemming from an alleged 300,000 EUR bribe disguised as fictitious loans to influence public officials, where the Public Ministry appealed for increased penalties and civil restitution, while the defendant appealed based on procedural nullity and alleged provocation. Decisive legal bases included Article 396 para. (6) in relation to Article 16 para. (1) lit. f) of the Code of Criminal Procedure for terminating proceedings upon the defendant's death, and Article 25 para. (3) in relation to Article 397 para. (3) of the Code of Criminal Procedure for the rescission of legal documents arising from illicit causes, applying the principle of re-establishing the pre-offense situation despite the lack of summons for non-party contract counterparties, a procedural omission criticized in a separate opinion but upheld by the majority.
Legislator headnote
AI generatedart. 386 alin. (1) din C. proc. pen, art. 291 din C. pen, art. 5 din C. pen, art. 257 din C. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 272 alin. (1) din C. pen; Rescission of fictitious loan contracts to disguise bribery proceeds and termination of proceedings due to defendant's death: The case involved charges of influence peddling, money laundering in continued form, and influencing witness testimony, stemming from an alleged 300,000 EUR bribe disguised as fictitious loans to influence public officials, where the Public Ministry appealed for increased penalties and civil restitution, while the defendant appealed based on procedural nullity and alleged provocation. Decisive legal bases included Article 396 para. (6) in relation to Article 16 para. (1) lit. f) of the Code of Criminal Procedure for terminating proceedings upon the defendant's death, and Article 25 para. (3) in relation to Article 397 para. (3) of the Code of Criminal Procedure for the rescission of legal documents arising from illicit causes, applying the principle of re-establishing the pre-offense situation despite the lack of summons for non-party contract counterparties, a procedural omission criticized in a separate opinion but upheld by the majority.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for terminating the criminal proceedings against the deceased defendant.
Legal basis for ordering the rescission of the fictitious loan and preliminary purchase-sale contracts as part of the civil remedy.
Basis for determining that judicial costs for the appeal and first instance proceedings remain in the charge of the state.
Basis for determining that the fees for court-appointed defense attorneys remain in the charge of the state.
Full text
Asupra apelurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
A. JUDECATA PE FONDUL CAUZEI
Prin Sentinţa penală nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus următoarele:
I. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., după cum urmează:
- din infracţiunea prevăzută de art. 291 din C. pen., rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 257 din C. pen. 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în varianta în vigoare la momentul săvârşirii faptei) cu aplic. art. 5 din C. pen.
- din infracţiunile prevăzute de art. 272 alin. (1) din C. pen. (două fapte), în infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 257 din C. pen. 1969, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969.
În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în final, pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., stabilită în condiţiile art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
II. În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 alin. (2) din C. pen. 1969, în referire la art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969.
În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 74 alin. (2) din C. pen. 1969, în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969.
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. 1969, a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969.
În baza art. 81 din C. pen. 1969, a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 82 din C. pen. 1969.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. 1969.
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului B., durata reţinerii, perioada arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, de la data de 1 martie 2016 la 30 martie 2016, inclusiv.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a ridicat măsurile asiguratorii dispuse asupra bunurilor inculpatului B., prin Ordonanţa nr. 661/P/2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., a confiscat de la inculpatul A. echivalentul în RON, la cursul BNR de la data punerii în executare, al sumei de 300.000 euro, obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, în sumă de câte 200 RON, au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a avut în vedere că la data de 22 martie 2016 Înalta Curte a fost sesizată prin Rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie au fost trimişi în judecată inculpaţii:
- A., (sub control judiciar), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată (două acte materiale) şi influenţarea declaraţiilor (două fapte), prev. de art. 291 din C. pen., rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. penal, art. 35 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 5 din C. pen., art. 272 alin. (1) din C. pen. (două fapte).
- B., (în stare de arest la domiciliu), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 292 din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. din C. pen.
În fapt, s-a reţinut, în actul de sesizare a instanţei, cu privire la inculpatul A., că în perioada septembrie - decembrie 2009, a pretins direct pentru sine de la inculpatul B. suma de 300.000 euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni pe lângă martorii C., primarul comunei Chiajna şi D., directorul RA - APPS pentru a-i determina pe aceştia să asigure rezolvarea unor interese personale ale inculpatului B. la nivelul primăriei comunei Chiajna şi respectiv Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, primind, conform înţelegerii, în luna decembrie 2009 suma totală de 300.000 euro.
În datele de 02 decembrie 2009, respectiv 06 decembrie 2009, având aceeaşi rezoluţie infracţională, a încheiat în calitate de împrumutat, cu martorul denunţător E., două contracte de împrumut cu caracter fictiv, primul (nr. 1/02.12.2009) pentru suma de 200.000 euro şi cel de-al doilea pentru suma de 100.000 euro, prin care a disimulat adevărata natură a provenienţei în patrimoniul său a sumei de 300.000 de euro, în condiţiile în care, aceasta sumă provenea, în realitate, din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă reţinute în sarcina sa şi cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatului B.
În data de 09 decembrie 2015, a încercat să determine martorii F. şi G. să facă declaraţii mincinoase în prezenta cauza, prin corupere, în sensul punerii la dispoziţia acestora a unui spaţiu comercial cu titlu gratuit situat pe raza municipiului Bucureşti unde aceştia să deschidă o clinică dentară.
În sarcina inculpatului B. s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În perioada septembrie - decembrie 2009, s-a înţeles cu inculpatul A. să-i dea suma de 300.000 euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii acestuia, îndeplinite ulterior, că va interveni pe lângă martorii C., primarul comunei Chiajna şi D., directorul RA - APPS pentru a-i determina pe aceştia să asigure rezolvarea unor interese personale ale sale la nivelul primăriei comunei Chiajna şi respectiv Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, dându-i inculpatului A. conform înţelegerii, în luna decembrie 2009, suma totală de 300.000 euro.
În datele de 02 decembrie 2009, respectiv 06 decembrie 2009, având aceeaşi rezoluţie infracţională, a încheiat, în calitate de împrumutător, cu martorul denunţător E., două contracte de împrumut cu caracter fictiv, primul (nr. 1/02.12.2009) pentru suma de 200.000 euro şi cel de-al doilea (nr. 1/06.12.2009) pentru suma de 100.000 euro, prin care a disimulat adevărata natură a provenienţei în patrimoniul inculpatului A. a sumei de 300.000 de euro, în condiţiile în care aceasta sumă provenea, în realitate, din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, reţinută în sarcina inculpatului A. şi cumpărare de influenţă, reţinută în sarcina sa.
Cauza privind pe inculpaţii A. şi B. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 22 martie 2016, sub nr. x/2016, fiind repartizată aleatoriu Judecătorului de cameră preliminară, pentru a se proceda la verificarea competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, conform disp. art. 342 din C. proc. pen.
Prin Încheierea nr. 449 din 6 iunie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul B., a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu Rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.
Prin Încheierea nr. 144/C din 21 septembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016.5 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 449 din data de 6 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2016.
La judecarea în fond a cauzei, Înalta Curte, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 374 alin. (4) Din C. proc. pen. privind posibilitatea de a solicita ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale dacă recunoaşte în totalitate faptele de care este acuzat, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3, a luat act de declaraţia inculpatului B. în sensul celor antemenţionate. De asemenea, s-a luat act de poziţia inculpatului B. de a da declaraţie în faţa instanţei, fiind audiat la termenul din 29 noiembrie 2016, declaraţia sa fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.
În cadrul probatoriului administrat în primă instanţă au fost audiaţi martorii H., G., I., J., K., F., E., L., M., N., O. şi C., fiind audiat şi inculpatul A. la termenul din 11 ianuarie 2017.
În urma analizei probelor administrate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut următoarele:
În ceea priveşte infracţiunile de trafic de influenţă, prev. de art. 291 Din C. pen., rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A., respectiv de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului B., a constatat că acestea au fost săvârşite de către cei doi inculpaţi şi constituie infracţiuni potrivit textelor legale reţinute în acuzare.
Astfel, cu privire la inculpatul A. s-a reţinut că, în perioada septembrie - decembrie 2009, a pretins direct pentru sine de la inculpatul B. suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă martorii C., primarul comunei Chiajna şi O., directorul RA-APPS pentru a-i determina pe aceştia să asigure rezolvarea unor interese personale ale inculpatului B. la nivelul primăriei comunei Chiajna şi respectiv Regiei Autonome-Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, primind conform înţelegerii în luna decembrie 2009 suma totală de 300.000 euro.
Referitor la inculpatul B., în rechizitoriu s-a reţinut că, în perioada septembrie - decembrie 2009, s-a înţeles cu inculpatului A. să-i dea suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii acestuia îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă martorii C., primarul comunei Chiajna şi O., directorul RA - APPS pentru a-i determina pe aceştia să asigure rezolvarea unor interese personale ale sale la nivelul primăriei comunei Chiajna şi respectiv Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, dându-i inculpatului A. conform înţelegerii în luna decembrie 2009 suma totală de 300.000 euro.
Totodată, instanţa a reţinut faptul că inculpatul B. a recunoscut învinuirea ce i s-a adus în legătură cu această faptă, dând declaraţii ample privitor la modul de săvârşire a acesteia.
De asemenea, Înalta Curte a reţinut că martorul E. a confirmat aproape în totalitate cele declarate de inculpatul B., acesta arătând că l-a cunoscut pe inculpatul B. prin intermediul numitului I. şi aflase de problema pe care acestea o avea cu numitul P., privitor la litigiul cu Primăria Chiajna, inculpatul B. întrebându-l dacă cunoaşte pe cineva care să aibă acces la primărie, iar acesta spunând că îl recomandă pe inculpatul A., care era deputat şi avea influenţă aspra primarilor şi la administraţiilor publice, martorul descriind detaliat modul în care i-a adus la cunoştinţă inculpatului A. despre problema pe care B. o avea cu imobilul de pe raza comunei Chiajna, precum şi despre întâlnirea pe care acesta le-a intermediat-o la un restaurant din Bucureşti. De asemenea, a relatat despre modul în care a decurs întâlnirea, despre întrevederea din ziua următoare de la Primăria Chiajna, la care au participat şi martorii C., M. şi I., suma de bani pe care inculpatul B. trebuia să o plătească inculpatului A. pentru rezolvarea problemelor, dar şi despre încheierea celor patru contracte de împrumut fictive.
Totodată, instanţa de fond a reţinut şi aspectele relatate de martorii G. şi F., care i-au adus la cunoştinţă inculpatului A. despre problemele lui B., că în prezenţa lor s-au înmânat banii şi s-a făcut promisiunea că problemele se vor rezolva.
În ceea ce priveşte poziţia inculpatului A., Înalta Curte a constatat că în faza de urmărire penală acesta, iniţial, a uzat de dreptul la tăcere (declaraţia din 10 martie 2016), după care a recunoscut, în totalitate, acuzaţiile aduse, (declaraţia din data de 17 martie 2016), această din urmă poziţie fiind menţinută ulterior (declaraţia din data de 21 martie 2016), în faza de judecată, inculpatul A. relatând pe larg cum s-au petrecut evenimentele în viziunea sa.
În legătură cu pretinderea şi primirea sumei de 300.000 euro de către inculpatul A. şi "titlul" cu care această sumă a fost solicitată, instanţa a apreciat a fi relevante declaraţiile inculpatului B. care se coroborează cu declaraţiile martorilor E., F. şi G., apreciindu-se ca fiind dovedit şi faptul că inculpatul B. a fost de acord să-i remită inculpatului A. suma astfel solicitată. De asemenea, că din mijloacele de probă administrate reiese foarte clar că această sumă a fost pretinsă şi primită de către inculpatul A. în schimbul intervenţiei pe care acesta urma a o face la primarul comunei Chiajna şi la directorul RA-APPS în vedere rezolvării problemelor pe care inculpatul B. le avea în legătură cu cele două imobile, inculpaţii înţelegându-se să încheie cele patru contracte de împrumut, două între inculpatul B. şi martorul E., pe de o parte, şi două între acesta din urmă şi inculpatul A., pe de altă parte, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei respectivei sume de bani, faptele întrunind elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen., respectiv cumpărarea de influenţă prev. de art. 292 din C. pen.
Privitor la infracţiunile de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în formă continuată (două acte materiale), conform dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi B., Înalta Curte a reţinut că prin semnarea celor patru contracte de împrumut fictive inculpaţii au disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro în patrimoniul inculpatului A., sumă provenită în realitate din comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă respectiv cumpărare de influenţă.
În legătură cu aceste acuzaţii, Înalta Curte a reţinut că din mijloacele de probă administrate a reieşit faptul că inculpatul A. a pretins şi primit suma de 300.000 euro în schimbul intervenţiei pe care acesta o va face la primarul comunei Chiajna şi la directorul RA-APPS în vedere rezolvării problemelor pe care inculpatul B. le avea în legătură cu cele două imobile.
Totodată, Înalta Curte a arătat că cei doi inculpaţi s-au înţeles să încheie contractele antemenţioante, două între inculpatul B. şi martorul E., pe de o parte, şi două între acesta din urmă şi inculpatul A., pe de altă parte, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei respectivei sume de bani, relevante fiind declaraţiile inculpatului B., care se coroborează cu cele ale martorului E., G. şi F., precum şi contractele nr. x/02.12.2009 şi nr. y/06.12.2009, încheiate între B. şi E., ambele în original şi Contractele nr. x/02.12.2009 şi y/06.12.2009, încheiate între E. şi A., ambele în copie.
Ca modalitate de săvârşire, aşa cum s-a arătat mai sus, Înalta Curte a constatat că inculpatul A. a pretins, iar inculpatul B. a promis că îi va da acestuia suma de 300.000 euro în schimbul intervenţiei pe care o va face pe lângă primarul comunei Chiajna şi directorul RA-APPS. Ulterior, la data de 2 decembrie 2009, respectiv 6 decembrie 2009, inculpatul B. i-a predat suma de 300.000 euro, promisă inculpatului A., în două tranşe.
Totodată, Înalta Curte a apreciat că cei doi inculpaţi cunoşteau foarte exact ce reprezintă aceste sume de bani, fiind solicitate şi primite, respectiv remise pentru ca inculpatul A. să intervină pe lângă primarul comunei Chiajna şi directorul RA-APPS în vedere rezolvării problemelor cu cele două imobile. În egală măsură, cei doi inculpaţi de comun acord au stabilit să îmbrace aceste "operaţiuni" sub forma unor contracte de împrumut, iar pentru a ascunde care sunt adevăratele părţi ale contractelor, cei doi inculpaţi au încheiat contractele de împrumut prin mijlocirea martorului E.
În legătură cu infracţiunile de trafic de influenţă, reţinută în sarcina inculpatului A., şi de cumpărare de influenţă, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B., infracţiuni predicat, instanţa a amintit că acestea s-au consumat în luna septembrie 2009, când suma de 300.000 euro a fost pretinsă de către inculpatul A. şi promisă de către inculpatul B., apreciind că momentul predării acesteia, în două tranşe, la datele de 2 decembrie şi 6 decembrie 2009, nu influenţează momentul consumării acestora, care este anterior, cele două infracţiuni fiind cunoscute în doctrină ca infracţiuni cu consumare anticipată.
Ca atare, Înalta Curte nu a reţinut apărarea inculpatului B., în sensul că acesta nu putea săvârşi infracţiunea de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, întrucât nu a fost ulterioară, ci eventual concomitentă cu infracţiunile de cumpărare, respectiv trafic de influenţă.
Pe de altă parte, Înalta Curte a arătat că ambii inculpaţi pot fi autori ai infracţiunii de spălare a banilor, în varianta prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, chiar dacă aceştia sunt şi autori ai infracţiunilor din care au provenit sumele de bani "spălate" prin operaţiunea descrisă anterior, în acest sens Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală statuând, prin Decizia nr. 16/2016, printre altele, că subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile poate fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani. Privitor la forma de participaţie penală cu care cei doi inculpaţi au săvârşit infracţiunea de spălare a banilor, Înalta Curte a considerat că aceştia au comis infracţiunea în calitate de coautori, fiecare dintre ei contribuind prin acte de executare directe şi nemijlocite la comiterea respectivei infracţiuni.
În ceea ce priveşte infracţiunile de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen. (două fapte), pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., Înalta Curte a reţinut că, din probele administrate, a rezultat, dincolo de orice dubiu, că inculpatul A. a încercat, prin corupere, să îi determine pe martorii G. şi F., ce fuseseră citaţi la DNA ca martori, să facă declaraţii mincinoase, promiţându-le în schimb, că după ce va ajunge primar al Sectorului 5 Bucureşti, le va da un spaţiu în care să îşi deschidă o clinică dentară, fiind trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de influenţarea declaraţiilor.
La încadrarea juridică a acestor fapte instanţa a reţinut şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) din C. pen., având în vedere Decizia nr. 368/2017, prin care Curtea Constituţională, care a statuat că "sintagma - şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv - din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) noul C. pen. este neconstituţională".
Analizând faptele săvârşite de către inculpatul A., prin raportare şi la considerentele deciziei Curţii Constituţionale, Înalta Curte a apreciat că acestea întrunesc elementele de tipicitate ale unei infracţiuni unice de influenţarea declaraţiilor prevăzută de art. 272 din C. pen. cu reţinerea art. 35 alin. (1) din C. pen., şi nu a două astfel de infracţiuni, deoarece inculpatul A. a încercat prin acte de corupţie să îi determine pe cei doi martori să declarare mincinos, însă aceste acte exercitate asupra celor doi realizează conţinutul unei infracţiuni continuate, fiind săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale; unitatea de rezoluţie infracţională, ce leagă actele materiale într-o singură infracţiune, fiind pusă în evidenţă de faptul că actele materiale au fost săvârşite asupra celor doi martori în aceleaşi împrejurări, iar cei doi aveau calitatea de martori în aceeaşi cauză.
Faţă de acestea, Înalta Curte, în temeiul art. 386 din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din două infracţiuni de influenţarea declaraţiilor prev. de art. 272 din C. pen., reţinute în sarcina inculpatului A., într-o singură infracţiune de influenţarea declaraţiilor prev. de art. 272 din C. pen. în formă continuată, reţinând şi dispoziţiile ar. 35 alin. (1) din C. pen.
Cu privire la legea penală aplicabilă, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă se va aplica ţinând seama de pedepsele prevăzute de cele două legi pentru aceste infracţiuni.
I. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., Înalta Curte a reţinut că infracţiunea de influenţarea declaraţiilor prev. de art. 272 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (după schimbarea încadrării juridice realizată mai sus) a fost săvârşită la data de 9 decembrie 2015, adică sub imperiul noului din C. pen., astfel încât singura lege aplicabilă privitor la această infracţiune este legea nouă, întrucât a fost săvârşită şi este judecată sub imperiul aceleiaşi legi.
Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, Înalta Curte a constatat că legea veche este mai favorabilă pentru acesta deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 257 din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pedeapsa este închisoarea de la 2 la 10 ani, astfel că minimul special al pedepsei este mai mic (2 închisoare) decât în legea nouă, iar maximul special este mai mare (10 ani închisoare) decât în legea nouă.
Cum instanţa s-a orientat cu pedeapsa către minimul special, după cum se va arăta în secţiunea privitoare la individualizarea pedepsei, Înalta Curtea va stabili ca fiind mai favorabilă pentru inculpatul A., privitor la această infracţiunea, legea veche, C. pen. din 1969, respectiv dispoziţiile art. 257 din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea banilor, incriminată prin lege specială, s-a constatat că potrivit legii vechi (în vigoare la data săvârşirii faptei) pedeapsa pentru această infracţiune era închisoarea de la 3 la 12 ani (art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002), iar potrivit legii penale în vigoare (art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, legea nouă fiind reţinută ca mai favorabilă, potrivit încadrării juridice dată acesteia prin actul de sesizare a instanţei. De asemenea, s-a apreciat a fi mai favorabilă legea nouă şi în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator prevăzut pentru infracţiunea continuată (maximul special plus spor facultativ de până la 3 ani închisoare), faţă de C. pen. din 1969 (maxim special plus spor facultativ de până la 5 ani închisoare).
La alegerea legii penale mai favorabile în cazul inculpatului A., Înalta Curte a avut în vedere şi tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni reţinut în sarcina acestuia, având în vedere că una dintre infracţiuni a fost săvârşită de către acesta sub imperiul legii noi, iar potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiuni a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi mai favorabilă.
Sub acest aspect, instanţa a apreciat a fi relevantă şi Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului din C. pen., pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.
Referitor la infracţiunile săvârşite de inculpatul B., Înalta Curte a constatat că acestea au fost săvârşite sub imperiul legii penale vechi.
În ceea ce priveşte cele două infracţiuni -infracţiunea de cumpărarea de influenţă şi infracţiunea de spălarea banilor, s-a apreciat că, deşi sub aspectul limitelor de pedepse mai favorabilă este legea penală nouă, totuşi, legea veche este mai favorabilă inculpatului B., întrucât permite o individualizare a pedepselor ce vor fi aplicate mai bună, ţinând seama de circumstanţele personale ale acestuia, ce pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii obligatorii a pedepselor sub limitele minime prevăzute de lege.
Totodată, având în vedere tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, prevăzut în ambele legi, prima instanţă a constatat că cel prevăzut în C. pen. din 1969 este mai blând, fiind bazat pe cumulul juridic cu spor variabil şi facultativ, faţă de cel prevăzut în noua lege penală, bazat pe cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor s-au avut în vedere împrejurările privitoare la inculpaţi şi cele privitoare la faptele comise respectiv, circumstanţele personale, pluralitatea infracţiunilor săvârşite, modalitatea concretă de săvârşire a acestora, cuantumul sumei solicitate astfel încât instanţa s-a orientat spre pedepse către minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora, ţinând cont şi de perioada mare de timp scursă de la săvârşirea primelor infracţiuni (de 9 ani), astfel că aplicarea unor pedepse severe s-a apreciat că nu ar face decât să producă o suferinţă nejustificată inculpatului, fără legătură cu realizarea scopului preventiv şi reeducativ al pedepsei, ci doar ca mijloc de constrângere, cu accent pe latura aflictivă a pedepsei, apreciind şi asupra modalităţii de executare a pedepselor aplicate.
B. JUDECATA ÎN FAŢA INSTANŢEI DE APEL
Împotriva Sentinţei penale nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016 au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie şi apelanţii inculpaţi A. şi B., criticând-o pentru netemeinice şi nesoluţionarea corectă a laturii civile pentru motivele arătate în scris în memoriile depuse la dosar de: Direcţia Naţională Anticorupţie şi pentru nelegalitate inculpatul A., dar şi pentru cele susţinute oral şi redate în detaliu, în încheierea de dezbateri de la termenul din 4.03.2019, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, motive ce urmează a fi analizate punctual, cu ocazia examinării dosarului în apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 10.10.2019, sub nr. x/2018.
C. SINTEZA MOTIVELOR DE APEL
1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în esenţă, a criticat Sentinţa penală nr. 680 din 7.12.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 privind pe inculpaţii B. şi A. cu referiri concrete la netemeinicia hotărârii apelate sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului pedepsei principale în caz de concurs de infracţiuni, dar şi sub aspectul modalităţii de executare, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B. un al doilea motiv de apel se referă la nesoluţionarea corectă a laturii civile în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (3) raportat la art. 397 alin. (3) din C. proc. pen., aşa cum se susţine în motivele de apel scrise şi concluziile scrise
Cu referire la primul motiv de apel, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut, în mod nejustificat, circumstanţe personale în cazul inculpaţilor. S-a mai susţinut că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere complexitatea pericolului social al faptelor deduse judecăţii, elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunilor, cuantumul foarte mare al sumei de bani traficată, metoda punctuală aleasă pentru rezolvarea unor situaţii de revendicare, încercarea autorilor de a disimula săvârşirea activităţii infracţionale sub forma încheierii unor împrumuturi fictive, impactul social produs de săvârşirea unor astfel de fapte, calitatea inculpaţilor, personalitatea acestora, necesităţile procesului de reeducare şi resocializare, astfel încât pedeapsa să fie judicios individualizată atât în cuantum cât şi ca modalitate de executare.
În acest sens s-a mai susţinut că în cauză s-a dovedit că sunt îndeplinite şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani, probându-se faptul că suma de bani care constituie obiectul contractelor de împrumut provine din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, respectiv de cumpărare de influenţă, că a existat o disimulare a adevăratei naturi a provenienţei lor, iar sub aspectul laturii subiective inculpaţii A. şi B. au cunoscut că bunurile provin din săvârşirea infracţiunilor antemenţionate.
S-a mai învederat aspectul că a fost dovedită activitatea infracţională a inculpatului A. de influenţare a declaraţiilor constând în încercarea de a determina pe martorii F. şi G. să dea declaraţii mincinoase cu privire la modalitatea în care el a primit banii de la inculpatul B.
Faţă de aceste considerente s-a apreciat că pedepsele aplicate inculpaţilor, orientate spre limita inferioară de sancţionare, este mult prea mică şi nu oglindeşte pericolul social concret al faptei săvârşite.
Referitor la cel de al doilea motiv de apel, vizând nesoluţionarea corectă a laturii civile, în sensul că instanţa de fond avea obligaţia de a dispune desfiinţarea înscrisurilor reprezentând cele patru contract de împrumut fictive, s-a arătat că acestea au fost încheiate în lipsa unui consimţământ expres şi liber exprimat pentru vânzarea-cumpărarea celor două imobile, fiind întocmite doar pentru recuperarea sumei de 300.000 euro, obiect al infracţiunii de trafic/cumpărare de influenţă. Totodată, s-a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară.
S-a susţinut că nulitatea unui act juridic nu operează de drept însă, cum acesta a fost invocată inclusiv prin actul de sesizare, instanţa avea obligaţia de a se pronunţa asupra validităţii acestor contracte.
Faţă de motivele de apel invocate, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., desfiinţarea în parte a hotărârii apelate şi aplicarea inculpaţilor A. şi B. a unor pedepse într-un cuantum sporit, a căror executare să fie în condiţii privative de libertate, dar şi desfiinţarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu cauză ilicită.
La momentul dezbaterilor, reprezentantul parchetului a solicitat, în ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat B., în temeiul art. 420 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 396 alin. (6) cu raportare la art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., să se constate încetat procesul penal, dat fiind că acesta a decedat.
2. Apelantul A., prin apărător ales, atât în motivele de apel susţinute oral, cât şi în cele formulate în scris, precum şi în notele de concluzii scrise, depuse în dublu exemplar, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului cu consecinţa desfiinţării sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru cazul de nulitate absolută reprezentat de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
În subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. a solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în camera preliminară, pentru reverificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, ca urmare a constatării nelegalităţii reluării urmăririi penale, în ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina inculpatului A.
Într-un al doilea subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate şi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., pentru infracţiunea de spălare a banilor, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., pentru infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.
Cu privire la prima solicitare, a arătat că judecătorul care s-a pronunţat în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii în condiţiile vechiul cod, cu privire la măsuri preventive sau la administrarea de probe, într-o cauză care are strânsă legătură cu cea de faţă, devine incompatibil să exercite funcţia de judecător atât în procedura de cameră preliminară cât şi ca judecător de fond. În acest sens a făcut referire la Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - din 12.08.2010 care a fost înaintat Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, unde, judecătorul de fond, care face parte şi din compunerea prezentului complet de judecată, a admis în principiu cereri de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de E. şi Q. (inculpaţi în acea cauză), a încuviinţat probe şi a efectuat acte de cercetare judecătorească, existând astfel, în opinia apelantului, posibilitatea formării unei opinii care creează premisele unei stări de incompatibilitate.
Referitor la nelegalitatea reluării urmăririi penale pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului A., a susţinut, în esenţă, că prin Ordonanţa nr. 53/C1/2016 din 1.03.2016 a fost infirmată, în parte, Ordonanţa de clasare nr. 168/P/2016 şi s-a dispus redeschiderea şi reluarea urmăriri penale în ceea ce priveşte faptele de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă. A considerat că astfel, în Dosarul nr. x/2015, toate mijloacele de probe au fost nelegal administrate.
Faţă de lipsa de temeinicie a condamnării inculpatului A., a susţinut că din înregistrările în mediu ambiental ce se regăsesc la dosar reiese că acesta a manifestat iniţial o conduită pasivă, pentru ca ulterior, la provocarea martorilor F. şi G., a fost forţat să iasă din starea de pasivitate, procedura judiciară şi probele rezultând din acestea fiind nelegale.
La primul termen de judecată, din data de 5.11.2018, instanţa de control judiciar a admis cererea de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător ales şi pregătirea apărării, formulată de apelantul inculpat A.
La termenul din data de 03.12.2018, având în vedere Sentinţa civilă nr. 4827/23.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018 s-a acordat termen administrativ pentru data de 14 ianuarie 2019.
Prin rezoluţia din 12.12.2018, în baza punctului 3 lit. a) din Hotărârea nr. 156 din 6.12.2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol în vederea repartizării aleatorii către completurile de 5 judecători nou înfiinţate.
La termenul din data de 19.12.2018, s-a acordat termen pentru lipsa de procedură cu inculpatul A., iar la termenul din 14.01.2019 instanţa de control judiciar a dispus amânarea cauzei, având în vedere că în Dosarul nr. x/2018 s-a dispus sesizarea Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul din data de 14.02.2019, instanţa de apel, pronunţându-se pe cererile de probatorii formulate, a încuviinţat apelantului inculpat A. cererea de reaudierea martorului denunţător E. precum şi a martorilor F., G. şi K., a respins cererea de reaudiere a martorilor I., C. şi O. şi de audiere a numiţilor P. şi Q. şi a respins proba cu înscrisuri solicitată de apelant.
La acelaşi termen, instanţa de control judiciar a luat act de împrejurarea că apelantul inculpat A. nu doreşte să dea declaraţii şi de împrejurarea că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a formulat cereri de probe în cauză.
La termenul din data de 4.03.2019, au fost audiaţi martorii E., K., F. şi G.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat ori probatorii de administrat, în temeiul art. 420 alin. (6) şi (11) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a declarat încheiată cercetarea judecătorească şi, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul în dezbateri, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi apărătorilor apelanţilor inculpaţi, fiind redate în detaliu în încheierea de şedinţă de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) Din C. proc. pen. cu referire la art. 420 din C. proc. pen., prin raportare la probele administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel constată, cu majoritate, că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul-inculpatul A. sunt fondate, urmând a fi admise, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au fost trimişi în judecată inculpaţii A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor prevăzute de art. 291 din C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen., raportat la art. 272 alin. (1) din C. pen. şi B. pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată, prevăzute de art. 292 din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., prima instanţă a apreciat că se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, constând în aceea că, în perioada septembrie - decembrie 2009, s-a înţeles cu inculpatului A. să-i dea suma de 300.000 euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii acestuia, îndeplinite ulterior, că va interveni pe lângă martorii C., primarul comunei Chiajna şi D., directorul RA - APPS, pentru a-i determina pe aceştia să asigure rezolvarea unor interese personale ale sale la nivelul primăriei comunei Chiajna şi respectiv Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, dându-i inculpatului A. conform înţelegerii în luna decembrie 2009 suma totală de 300.000 euro. Totodată, că în datele de 02 decembrie 2009, respectiv 06 decembrie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a încheiat, în calitate de împrumutător, cu martorul denunţător E., două contracte de împrumut cu caracter fictiv, primul (nr. 1/02.12.2009) pentru suma de 200.000 euro şi cel de-al doilea (nr. 1/06.12.2009) pentru suma de 100.000 euro prin care a disimulat adevărata natură a provenienţei în patrimoniul inculpatului A. a sumei de 300.000 de euro în condiţiile în care aceasta sumă provenea în realitate din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A. şi cumpărare de influenţă reţinută în sarcina sa ce fac obiectul prezentului dosar.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., prima instanţă, în urma probatoriului administrat, a reţinut că se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen., rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., constând în aceea că, în perioada septembrie - decembrie 2009, a pretins de la inculpatul B. suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă martorii C., primarul comunei Chiajna şi D., directorul RA - APPS pentru a-i determina pe aceştia să asigure rezolvarea unor interese personale.
Potrivit art. 291 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă a fost legiferată astfel: pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Potrivit art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 infracţiunea de spălare de bani constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, iar potrivit art. 272 alin. (1) Din C. pen., infracţiunea de influenţarea declaraţiilor a fost legiferată astfel: încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători reţine că în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, inculpatul B. a recunoscut învinuirea ce i s-a adus dând declaraţii ample privitor la modul în care a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă.
Referitor la inculpatul A. se constată că acesta a dat declaraţii oscilante, în faze de urmărire penală recunoscând în totalitate acuzaţiile aduse după ce, anterior înţelesese să uzeze de dreptul la tăcere, pentru ca în faţa instanţei de fond să relateze situaţia de fapt din punctul să de vedere, ulterior, neînţelegând să se prezinte în faţa instanţei de apel.
În cauză, raportat la situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu şi avută în vedere de instanţa de fond, dar şi faţă de probatoriul administrat, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că faptele, astfel cum au fost reţinute şi recunoscute de inculpatul B., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată reţinute în sarcina sa, respectiv de trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor reţinute în sarcina inculpatului A., pentru următoarele considerente:
Astfel, instanţa de control judiciar (judex ad quem), în temeiul efectului devolutiv al apelului, conform art. 417 din C. proc. pen., repunând în discuţie cauza printr-o nouă judecată şi analizând actele şi lucrările dosarului, reţine că acuzaţiile de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată aduse inculpatului B., respectiv de trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor aduse inculpatului A. se bazează pe depoziţiile martorului denunţător E., pe declaraţiile martorilor G. şi F., a martorilor R. şi H., precum şi pe cea a inculpatului B.
Examinând declaraţiile martorului denunţător E., Înalta Curte, Completul de 5 judecători reţine că inculpatul B. i-a relatat martorului problemele pe care le avea cu primăria comunei Chiajna cu privire la drepturile litigioase achiziţionate asupra unui teren din zonă, dar şi interesul legat de retrocedarea unui teren în intravilanul municipiului Bucureşti, la nivelul RA-PPS. La rândul său, E. i-a relatat martorului F. problemele acestuia, care îl cunoştea pe inculpatul A., persoană influentă la nivelul autorităţilor, căruia i-a expus situaţia. Inculpatul i-a cerut să intermedieze întâlnirea cu B., în vederea rezolvării problemelor cu cele două instituţii antemenţionate.
Totodată, din aceeaşi declaraţie reiese că în luna septembrie 2009 cei doi inculpaţi s-au întâlnit, context în care, inculpatul A. i-a pretins lui B. suma de 200.000 euro pentru rezolvarea problemelor cu primăria Chiajna, respectiv suma de 100.000 euro pentru rezolvarea problemei de la RA-PPS, acesta din urmă fiind de acord cu sumele pretinse.
În acest context se reţin şi declaraţiile inculpatului B. dar şi ale martorului G. care arată că F. i-a făcut legătura martorului denunţător E. cu inculpatul A., care i-a solicitat să îl pună în legătură cu B., despre sumele de bani remise şi scopul remiterii acestora.
De altfel, şi din cuprinsul declaraţiei martorului I. rezultă că după ce suma de 300.000 euro a fost remisă, nemulţumit de cum au decurs lucrurile, inculpatul B. a vrut să formuleze denunţ la DNA împotriva inculpatului A., ulterior revenind, deoarece a intervenit o înţelegere între ce doi, A. fiind de acord să încheie, cu titlu de garanţie, prin intermediul fratelui său, S., două antecontracte de vânzare-cumpărare.
Şi din cuprinsul actului de sesizare rezultă că denunţătorul i-a pus în legătură pe cei doi inculpaţi, inculpatul A. asigurându-l pe inculpatul B. că va rezolva cele două probleme, deplasându-se chiar la sediul instituţiilor antemenţionate, împreună, pentru întâlniri cu conducerile acestora.
De asemenea, martorii F. şi G. au relatat că, în data de 08.12.2015, inculpatul A. s-a întâlnit cu aceştia, în cadrul discuţiilor purtate solicitând-se să nu relateze procurorilor nimic despre cele întâmplate între el şi B., aspecte confirmate şi de martora N.
în consecinţă, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultă în mod cert că inculpatul A., în perioada septembrie - decembrie 2009 a pretins pentru sine de la inculpatul B. suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă primarul comunei Chiajna şi directorul RA-APPS pentru a-i determina pe aceştia să asigure rezolvarea unor interese personale ale inculpatului B. la nivelul acestor instituţii, primind conform înţelegerii, în luna decembrie 2009 suma mai sus arătată, că datele de 2 decembrie 2009, respectiv 6 decembrie 2009, având aceeaşi rezoluţie infracţională, a încheiat în calitate de împrumutat cu martorul E. două contracte de împrumut cu caracter fictiv, prin care a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei antemenţionate, în condiţiile în care aceasta provenea din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă reţinută în sarcina sa şi cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatului B., respectiv că în data de 9 decembrie 2015 a încercat să determine martorii F. şi G. să facă declaraţii mincinoase în prezenta cauză, prin corupere, în sensul punerii la dispoziţia acestora a unui spaţiu comercial cu titlu gratuit situat pe raza municipiului Bucureşti unde aceştia să deschidă o clinică dentară.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., se constată că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă probatoriului cauzei, recunoscută în cursul judecăţii de inculpat, când a optat pentru procedura simplificată de judecată.
În esenţă, Ministerul Public a criticat sentinţa penală sub aspectul individualizării pedepsei aplicate sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului pedepsei principale în caz de concurs de infracţiuni, dar şi sub aspectul modalităţii de executare în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B. şi nesoluţionarea corectă a laturii civile în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (3) prin raportare la dispoziţiile art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. Ulterior, prin concluziile formulate oral, s-a solicitat încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., în temeiul dispoziţiilor art. art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători apreciază că instanţa de fond a făcut o justă evaluare a împrejurărilor cauzei, astfel încât pedeapsa principală, modalitatea de executare şi termenul de încercare au fost corespunzător stabilite.
În ceea ce priveşte critica parchetului privind nesoluţionarea corectă a laturii civile, Înalt Curte, Completul de 5 judecători reţine că, potrivit art. 256 din C. proc. pen. "instanţa de judecată, în cursul judecăţii, poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.
Principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară este o consecinţă a principiului retroactivităţii efectelor nulităţii şi un mijloc de asigurare a eficienţei practice a acestor sancţiuni de drept substanţial.
Din actele dosarului reiese că inculpatul B., primind reconfirmarea că problemele sale se vor rezolva, la recomandarea avocatului I. a remis suma de 200.000 euro către inculpatul A., alegând ca modalitate de plată încheierea unui contract de împrumut, la data de 2 decembrie 2009, iar la data de 6 decembrie 2009 s-a întocmit şi al doilea contract de împrumut, pentru suma de 100.000 euro, ambele prin intermediar, în persoana martorului denunţător E.
Ca urmare a faptului că intervenţiile promise nu s-au soluţionat, în cursul lunii aprilie 2010 şi sub ameninţarea unui denunţ la DNA, inculpatul A. în calitate de mandatar al fratelui sau, S. a încheiat două antecontracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/21.04.2010 şi y/21.04.2010 de BNPA T. şi U. prin care s-a obligat să vândă, în viitor, două imobile lui B., în cele două antecontracte B. şi A. declarând în fals, în faţa notarului public, că s-a plătit contravaloarea celor două imobile în ziua tranzacţiilor adică 21.04.2010 şi aceste contracte fiind încheiate cu cauză ilicită, pentru ascunderea unei infracţiuni, preţul nefiind plătit.
Prin aceste acţiuni inculpaţii B. şi S. au disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro în patrimoniul inculpatului A., sumă provenită în realitate din comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, respectiv cumpărare de influenţă, aspecte reliefate de martorul denunţător E., persoana care a intermediat încheierea contractelor de împrumut, de martorii G. şi F., care au pus la dispoziţie o încăpere a cabinetului pentru realizarea acestei operaţiuni, de inculpatul B.
Din probatoriul administrat a rezultat fără echivoc faptul că cele patru contracte de împrumut sunt fictive, părţile acestor contracte, respectiv B., E. şi A. nu au urmărit în realitate încheierea unor contracte de împrumut aşa cum sunt definite în dispoziţiile art. 1576 - 1586 din vechiul C. civ., ci doar să justifice într-un mod aparent legal provenienţa ilicită în patrimoniul inculpatului A. a sumei de 300.000 euro.
Se mai reţine că atât dispoziţiile C. civ. anterior, cât şi cele ale noului C. civ. (art. 1179 alin. (1) enumeră condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, respectiv: capacitatea de a contracta; consimţământul părţilor, un obiect determinat şi licit, o cauză licită şi morală. Lipsa sau vicierea oricăruia dintre aceste elemente atrage nulitatea actului juridic. Consecinţa nulităţii actului juridic este desfiinţarea lui, care poate avea efect retroactiv. De asemenea, statuează că nulitatea actului juridic nu operează de drept, fiind necesară sesizarea instanţei pentru constatarea acesteia.
Or, în cuprinsul actului de sesizare al instanţei se arată, la capitolul "latura civilă" măsurile asiguratorii ce au fost instituite în cauză, fiind invocată şi desfiinţarea înscrisurilor reprezentate de cele patru contracte de împrumut fictive: Contractul nr. x/02.12.2009, Contractul nr. x/06.12.2009, Contractul nr. x/02.12.2009 şi Contractul nr. x/06.12.2009.
Totodată, dispoziţiile art. 14 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen. anterior stipulau că repararea pagubei se face, între altele, prin restabilirea situaţiei anterioare infracţiunii, măsura impunându-se şi când prin săvârşirea infracţiunii s-a produs o schimbare a situaţiei anterioare privitor la bunul care a format obiectul infracţiunii.
În cauză, reţinându-se cu autoritate de lucru judecat situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunile menţionate, se impune restabilirea situaţiei anterioare infracţiunii, cu consecinţa legală a desfiinţării Contractului de împrumut nr. x/2.12.2009 încheiat între B. şi E., Contractului de împrumut nr. x/02.12.2009 încheiat între E. şi A., a Contractului de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între B. şi E., a Contractului de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între E. şi A., respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la BNPA T. şi U. şi antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la BNPA T. şi U.
Raportat la solicitarea de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii decesului inculpatului B., Înalta Curte, Completul de 5 judecători arată că principiul răspunderii penale personale presupune că răspunderea penală revine numai persoanei care a săvârşit ori a participat la săvârşirea unei infracţiuni ca instigator sau complice.
Răspunderea penală nu poate interveni pentru fapta altuia, după cum nu poate fi colectivă, adică pentru fapta unei persoane să răspundă un colectiv, grup (familie, etnie etc.).
De aceea, moartea inculpatului împiedică continuarea procesului penal şi are drept consecinţă stingerea răspunderii penale, a sancţiunilor şi consecinţelor ce decurg din aceasta.
Având în vedere copia certificatului de deces emis de regiunea Cook, V. din care rezultă că inculpatul B. a decedat la data de 16 noiembrie 2018, decesul inculpatului în timpul judecăţii ducând la încetarea procesului penal, instanţa urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. în sensul încetării procesului penal, ca urmare a decesului inculpatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 Din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.
În apelul formulat, inculpatul A. a invocat starea de incompatibilitatea a doamnei judecător W., care s-ar fi pronunţat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii cu privire la măsuri preventive sau la administrare de probe într-o cauză care are strânsă legătură cu cea de faţă.
Aspectele arătate nu pot fi reţinute de instanţa de control, în cauză nefiind întrunite condiţiile de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., deoarece legea procesuală penală nu sancţionează ipoteza descrisă de către acesta, fiind vorba de cauze distincte. Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Bucureşti nu are legătură cu faptele pentru care a fost trimişi în judecată şi condamnaţi inculpaţii B. şi A., acesta vizând trimiterea în judecată a inculpaţilor E. şi Q. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Nu poate fi reţinută nici nelegalitatea urmăririi penale în Dosarul nr. x/2015, măsura de redeschidere a urmăririi penale şi de reluare a urmăririi penale dispuse prin Ordonanţa nr. 51/Cl/2016 din 1.03.2016 fiind confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea din 7.04.2016 dispusă în Dosarul nr. x/2016. Or, trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B. a avut loc la data de 21 martie 2016, moment anterior momentului confirmării redeschiderii Dosarului nr. x/2016.
De altfel, obiectele celor două dosare de urmărire penale sunt distincte, neexistând identitate de obiect, cauză şi inculpaţi, aceste aspecte fiind reţinute şi în cuprinsul Încheierii nr. 288 din 7 aprilie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Referitor la criticile aduse sub aspectul netemeiniciei condamnării invocate de inculpatului A., Înalta Curte, Completul de 5 judecători apreciază că, nu poate fi reţinută cu privire la acesta circumstanţa atenuantă legală a provocării raportat la infracţiunea de influenţare a declaraţiilor martorilor F. şi G., aceste aspecte trebuind a fi invocate în procedura de cameră preliminară. Or, prin Încheierea nr. 449 din 6 iunie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul B., a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu Rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţi, inculpatul A. înţelegând să nu formuleze cereri sau excepţii.
În sensul celor arătate a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia 641 din 11 noiembrie 2014, care a menţionat că "din perspectiva verificării legalităţii administrării probelor, se constată că odată începută judecata, judecătorul fondului nu mai poate aprecia asupra legalităţii administrării probelor ce au rămas câştigate procesului. După rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de judecătorul de cameră preliminară, nu mai există niciun temei legal în baza căruia inculpatul să poată ridica cereri ori excepţii referitoare la aspecte deja analizate în camera preliminară".
Totodată, din probele administrate, convorbirile înregistrate în mediul ambiental, în datele de 8, 9 şi 10 decembrie 2015, precum şi declaraţiile martorilor F. şi G., nu rezultă că acesta a fost provocat pentru a săvârşirii infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, ci faptul că acesta le solicită în mod expres martorilor F. şi G. să nu relateze procurorilor nimic dintre ce s-a întâmplat între el şi B.
În ce priveşte netemeinicia condamnării inculpatului A., Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că instanţa de fond a făcut o justă evaluare a împrejurărilor cauzei, astfel încât pedeapsa aplicată inculpatului A. a fost bine dozată, avându-se în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale prevăzute de C. pen., instanţa realizând o proporţie între gradul de pericol social concret al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului şi pedeapsa aplicată.
Din coroborarea ansamblului materialului probator administrat în cauză- declaraţii inculpaţi, declaraţii martori, înscrisuri şi procese-verbale de transcriere a convorbirilor ambientale înregistrate aflate în dosarul de urmărire penală - a rezultat fără niciun dubiu săvârşirea infracţiunilor de către inculpatul A., aşa cum s-a arătat anterior.
Pentru toate considerentele exprimate în expozitivul acestei hotărâri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu majoritate, va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul-inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.
Va desfiinţa, în parte sentinţa apelată şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a III-a, va înceta procesul penal faţă de intimatul inculpat B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.
În baza art. 25 alin. (3) prin raportare la art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. va dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri:
- Contractul de împrumut nr. x/2.12.2009 încheiat între B. şi E.;
- Contractul de împrumut nr. x/02.12.2009 încheiat între E. şi A.;
- Contractul de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între B. şi E.;
- Contractul de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între E. şi A.;
- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la BNPA T. şi U. şi
- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la BNPA T. şi U.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în primă instanţă cu privire la inculpatul B. rămân în sarcina statului.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul-inculpatul A. vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) Din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat A. şi intimatul inculpat B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul-inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.
Desfiinţează, în parte sentinţa apelată şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a III-a, încetează procesul penal faţă de intimatul inculpat B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.
În baza art. 25 alin. (3) prin raportare la art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri:
- Contractul de împrumut nr. x/2.12.2009 încheiat între B. şi E.;
- Contractul de împrumut nr. x/02.12.2009 încheiat între E. şi A.;
- Contractul de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între B. şi E.;
- Contractul de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între E. şi A.;
- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la BNPA T. şi U. şi
- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la BNPA T. şi U.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în primă instanţă cu privire la inculpatul B. rămân în sarcina statului.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul-inculpatul A. rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat A. şi intimatul inculpat B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2019.
Cu opinia separată a doamnei judecător X.,
În sensul admiterii apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie doar cu privire la încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat B. ca urmare a intervenirii decesului acestuia.
Apreciez în opinie separată, că soluţia ce se impunea a fi adoptată în cauză trebuia să vizeze doar încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat B. ca urmare a intervenirii decesului acestuia, nu şi anularea contractelor de împrumut, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen., judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată şi părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită. Inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi, după caz, reprezentanţii legali ai acestora se citează din oficiu de către instanţă. Instanţa poate dispune citarea altor subiecţi procesuali atunci când prezenţa acestora este necesară pentru soluţionarea cauzei(...);
Art. 34 C. proc. pen., cu titlu marginal "Alţi subiecţi procesuali" prevede că, în afara participanţilor prevăzuţi la art. 33 C. proc. pen., sunt subiecţi procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.
Raportând aceste consideraţii la speţa de faţă, se constată că în cauză în baza art. 25 alin. (3) prin raportare la art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. în opinie majoritară, pentru prima oară în apel s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri:
- contractul de împrumut nr. x/2.12.2009 încheiat între B. şi E.;
- contractul de împrumut nr. x/02.12.2009 încheiat între E. şi A.;
- contractul de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între B. şi E.;
- contractul de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între E. şi A.;
- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la BNPA T. şi U. şi
- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la BNPA T. şi U., fără ca persoanele interesate, parte a contractelor enumerate mai sus să fi fost citate în vreun mod sau să li se fi adus la cunoştinţă despre procedura ce se derulează în faţa Înaltei Curţi.
În ceea ce priveşte vătămarea adusă persoanelor interesate ca urmare a necitării acestora, în faţa instanţei de apel, Înalta Curte în opinie separată constată că acestea nu au avut posibilitatea de a-şi face niciun fel de apărări în vederea protejării drepturilor lor în condiţiile în care instanţa de fond în mod corect faţă de natura infracţiunilor supuse judecăţii în prezenta cauză nici nu au avut în vedere acest aspect, iar instanţa de apel a dispus pentru prima oară în apel anularea contractelor precizate fără ca persoanele interesate, parte a acestor contracte să fi fost încunoştinţate despre existenţa unui dosar penal ce ar putea avea drept consecinţă afectarea drepturilor lor.
De asemenea, Înalta Curte, în opinie separată are în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 264 din 21.04.2015 în care, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, Curtea Constituţională a apreciat că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei.
Înalta Curte, în opinie separată, apreciază cu atât mai mult că se impunea citarea părţilor interesate, parte a contractelor de împrumut anulate, în situaţia din speţa de faţă având în vedere şi procedura de desfiinţare de înscrisuri în care art. 5491 alin. (3) din C. proc. pen. prevede că "pentru termenul fixat se dispune încunoştinţarea procurorului şi se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate",
Astfel, având în vedere cele reţinute de către Curtea Constituţională în decizia anterior menţionată referitor la art. 5491 C. proc. pen., aplicând prin analogie raportat la situaţia particulară din speţa de faţă, Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa avea obligaţia cu atât mai mult de a dispune citarea persoanelor interesate parte a contractelor de împrumut anulate.
Întrucât instanţa a pronunţat o dispoziţie care viza şi interesele altor persoane, avea obligaţia de a face aplicarea art. 353 alin. (1) raportat la art. 34 C. proc. pen.
În lipsa încunoştinţării părţilor interesate şi desfiinţării înscrisurilor fără ca acestea să aibă cunoştinţă despre acest fapt, instanţa constată că au fost încălcate interesele legitime ale persoanelor parte a contractelor de împrumut, fără că aceasta din urmă să beneficieze de posibilitatea de a-şi face apărări în cauză
În consecinţă, prin anularea înscrisurilor s-a încălcat dreptul persoanelor care aveau un interes cert şi real în cauză, aceştia din urmă neavând nicio posibilitate de a efectua apărări, fiindu-le încălcat astfel dreptul la un proces echitabil.
Faţă de cele anterior menţionate, Înalta Curte în opinie separată apreciază că se impune admiterea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie doar cu privire la încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat B. ca urmare a intervenirii decesului acestuia.
GGC - NN