Nullity of appeal for failing to challenge unconstitutionality rejection on substantive grounds

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2020

Asupra căii de atac de faţă, constată următoarele:

1. Hotărârea ce face obiectul recursului

Prin încheierea din 7 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.

2. Cererea de recurs

Împotriva încheierii menţionate la pct. 1, a declarat recurs A., fără a motiva calea de atac.

În cuprinsul cererii a susţinut doar că termenul de recurs de 48 de ore de la pronunţare în cazul căii de atac declarate împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu respectă prevederile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin notele scrise înregistrate la dosar la 12 februarie 2020, recurentul a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale a Completului de 5 judecători din perspectiva specializării judecătorilor şi a deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018 şi a formulat critici împotriva încheierii recurate, arătând, în esenţă, că textele legale a căror neconstituţionalitate a invocat-o au legătură cu soluţionarea cauzei, reluând motivele pentru care consideră neconstituţionale prevederile art. 35 alin. (1) şi 488 C. proc. civ. şi prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

3.1. Considerente referitoare la excepţia necompetenţei materiale procesuale invocate de recurent prin notele scrise înregistrate la dosar la 12 februarie 2020

Analizând cu prioritate această excepţie invocată de recurent, instanţa constată că, în compunerea completului învestit cu soluţionarea pricinii în urma procedurii de repartizare aleatorie a dosarului au fost respectate dispoziţiile art. 32 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora:

"Art. 32. - (1) La începutul fiecărui an, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere aprobă numărul şi compunerea completurilor de 5 judecători.

(3) În alte materii decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzelor.

(4) Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, invocată de recurent în susţinerea excepţiei, a fost admisă sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României şi s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi, prin tragere la sorţi, doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013.

Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a dispus ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să procedeze de îndată la desemnarea, prin tragere la sorţi, a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.

În circumstanţele expuse, se constată că situaţia premisă din decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018 vizează modalitatea de efectuare a tragerii la sorţi şi compunerea Completurilor de 5 judecători anterior datei de 7 noiembrie 2018, când a fost pronunţată decizia menţionată a Curţii Constituţionale, iar nu din perspectiva compunerii completurilor de 5 judecători în altă materie decât cea penală din judecători specializaţi.

Mai mult, conform prevederilor legale menţionate mai sus, Completurile de 5 judecători sunt constituite anual şi cu o componenţă rezultată din tragerea la sorţi a tuturor membrilor acestora, astfel încât specializarea judecătorilor din cadrul secţiilor civile şi de contencios administrativ şi fiscal să nu excludă posibilitatea acestora de a judeca toate categoriile de cauze non-penale şi să nu permită ca, în căile de atac, specializarea să devină un apanaj al unui număr restrâns de judecători. Astfel, în căile de atac se realizează controlul judiciar, care evaluează caracterul legal şi temeinic al hotărârii primei instanţe, situaţie în care legiuitorul a stabilit ca la compunerea acestor completuri desemnarea să se facă, prin tragere la sorţi, a judecătorilor dintre toţi judecătorii secţiilor non-penale ale instanţei supreme.

În plus, după cum a reţinut Curtea Constituţională a României în decizia nr. 321/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/20 iulie 2017, recursul exercitat în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care constituie şi obiectul cauzei de faţă, nu este specific unei ramuri de drept, ci un remediu judiciar, cu o fizionomie juridică proprie, aplicabil în toate materiile.

Prin urmare, nu se poate reţine că modul de stabilire a componenţei completului de 5 judecători, învestit cu soluţionarea cauzei de faţă, ar atrage necompetenţa materială procesuală a acestei formaţiuni de judecată, aşa cum susţine recurentul.

3.2. Considerente referitoare la excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată din oficiu de instanţă

Potrivit dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. prevede că:

"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă indicarea instanţei căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenţiei, dacă este cazul, motivele cererii, precum şi semnătura."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul susţine doar că termenul de recurs de 48 de ore de la pronunţare în cazul căii de atac declarate împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu respectă prevederile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără a face vreo referire la analiza condiţiilor de admibisilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Or, având în vedere fizionomia juridică proprie a căii de atac exercitate în cauză, în sensul considerentelor de la pct. 21-22 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017 potrivit cărora obiectul recursului este acela al verificării legalităţii respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992, este fără îndoială că susţinerile formulate pe calea recursului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea recurată cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauza supusă analizei, susţinerile din cererea de recurs nu se referă la argumentele reţinute de instanţă în pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv împrejurarea că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 35 şi art. 488 C. proc. civ., ale Legii nr. 200/2004 şi art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, ci se referă doar la nemulţumirea recurentului cu privire la termenul de recurs prevăzut de lege în acest caz, lipsind practic cu desăvârşire motivarea cererii.

În ce priveşte criticile pe care recurentul le-a formulat prin notele scrise depuse la dosar la data de 12 februarie 2020, acestea nu pot fi primite, fiind depuse cu mult peste termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în condiţiile în care încheierea ce formează obiectul recursului, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a fost pronunţată la data de 7 octombrie 2019 şi a fost comunicată recurentului la data de 20 ianuarie 2020, prin depunere la cutia poştală .

În concluzie, cum aspectele invocate de recurent în termenul prevăzut de lege nu au în vedere argumentele care au constituit fundamentul soluţiei de nesesizare a Curţii Constituţionale şi, prin urmare, nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 196 C. proc. civ. coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respectiv aceea a nulităţii recursului dedus judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia necompetenţei materiale procesuale a Completului de 5 judecători, invocată de recurent.

Constată nul recursul declarat de A. împotriva încheierii din 7 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2020.