Unconstitutionality challenge to criminal cassation ground denied as seeking statutory interpretation; appeal dismissed

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 5/RC din data de 9 ianuarie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că, în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul inculpat a apreciat că sintagma "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" încalcă dispoziţiile privind previzibilitatea şi claritatea legii penale prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţia României, egalitatea în drepturi prevăzută de art. 16 din Constituţie şi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

De asemenea, s-a reţinut că recurentul inculpat a învederat că, prin dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se statuează faptul că recursul în casaţie este admisibil în condiţiile în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", fără a se menţiona în mod expres dacă limitele prevăzute de lege sunt limitele pentru săvârşirea infracţiunii în formă simplă sau limitele modificate în urma intervenţiei unor circumstanţe atenuante/agravante. A precizat şi faptul că, în cauza de faţă, instanţa a omis să reţină dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, astfel încât pedeapsa a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece condamnarea a fost pronunţată prin raportare la limitele pedepsei înainte de aplicarea cauzei obligatorii de reducere a acesteia.

Analizând cererea recurentului inculpat A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că aceasta este inadmisibilă, apreciind că obiecţiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României, ci se tinde la modificarea şi completarea textului de lege criticat, precum şi la interpretarea acestuia, în sensul de a se stabili că în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, instanţa poate să realizeze propriul examen asupra situaţiei de fapt şi să reţină incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, ca şi circumstanţă atenuantă în cauză, în condiţiile în care aceste prevederi nu au fost reţinute de către instanţele anterioare la încadrarea juridică a faptei.

În raport cu aceste precizării, instanţa a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând interpreta sau modifica/completa textele legale supuse controlului. Interpretarea şi aplicarea legii este atributul exclusiv al instanţelor de judecată, iar modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională a României neavând astfel de competenţe.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 5/RC din data de 9 ianuarie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015, recurentul inculpat A. a formulat, la data de 20 februarie 2020, recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 23 martie 2020, termen care a fost preschimbat în data de 25 mai 2020, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului ales al recurentului inculpat fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepţia a fost invocată de recurentul inculpat A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

Din examinarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători apreciază că, în concret, criticile formulate tind, pe de o parte la interpretarea dispoziţiilor legale, iar pe de altă parte la modificarea şi completarea textelor de lege, în sensul de a se menţiona în mod expres că sintagma "alte limite decât cele prevăzute de lege" din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., reprezintă limitele modificate în urma intervenţiei unor circumstanţe atenuante (spre exemplu, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, prevederi care, conform susţinerilor recurentului inculpatului, nu au fost reţinute de către instanţă la încadrarea juridică a faptei). Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând interpreta, modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", astfel încât aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale sunt atribuţii aflate strict în competenţa instanţelor judecătoreşti, iar din interpretarea dispoziţiilor art. 73 din Constituţia României, rezultă că modificarea/completarea legii reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de interpretare a dispoziţiilor legale şi/sau de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de recurent în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 5/RC din data de 9 ianuarie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 5/RC din data de 9 ianuarie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2020.

GGC - NN